South Lancaster, Mass., 18 octombrie 1890, Către Administratorii Sanatoriului din Battle Creek. Iubiți frați, Pe când eram la Petoskey, am avut o convorbire cu medicul vostru șef cu privire la înființarea unui cămin pentru copiii orfani, la Battle Creek. Am spus că aceasta era exact ceea ce era necesar în mijlocul poporului nostru și că, în privința instituțiilor de felul acesta, noi eram mult înapoia altor denominațiuni.
În discuție, mi-am exprimat temerea că la Battle Creek se concentrează prea multe atribuții și sunt încă de aceeași părere. E primejdios să se concentreze atât de multe lucruri într-o singură localitate. Se cheltuiește o prea mare cantitate de mijloace în această unică localitate, în timp ce se neglijează orașe în care va fi din ce în ce mai greu de lucrat.
Am cercetat unele dintre scrierile mele și am găsit că în privința aceasta s-au dat avertizări cu ani de zile mai înainte. E arătat clar că la Battle Creek imobilele nu trebuie să fie mărite, că nu trebuie să se adauge clădire la clădire pentru a spori înlesnirile de acolo. Am fost instruiți să nu îngrămădim interese în acel unic loc, ci să ne lărgim sfera de activitate. A fost primejdia ca Battle Creek să devină ca Ierusalimul din vechime -- un centru puternic. Dacă nu luăm seama la avertizările acestea, relele care au dus la ruinarea Ierusalimului vor veni asupra noastră. Mândria, înălțarea de sine, neglijarea celor săraci și părtinirea celor bogați, au fost păcatele Ierusalimului. Astăzi, când interese puternice sunt concentrate într-un singur loc, lucrătorii sunt ispitiți să devină înfumurați datorită egoismului și mândriei. Atunci când cedează la ispitele acestea, ei nu sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu. În loc de a căuta să sporim răspunderile noastre în Battle Creek, ar trebui ca, plini de curaj și de bunăvoință, să împărțim răspunderile care sunt deja acolo, distribuindu-le în multe locuri.
Noi suntem „o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni”. (1 Corinteni 4, 9.) Misiunea noastră este aceeași cu aceea pe care a anunțat-o Hristos la începutul lucrării Sale. „Duhul Domnului este peste Mine”, spunea El, „pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați, să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4, 18.19.)
Noi trebuie să ducem mai departe lucrarea ce ne-a fost încredințată de Domnul. El zice: „Dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua, namiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă”. „Totdeauna vor fi săraci în țară; de aceea îți dau porunca aceasta: «Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta».” „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” (Isaia 58, 10.11; Deuteronom 15, 11; Matei 7, 12.)
Vom fi ispitiți să fim lacomi, să fim avari, să cultivăm o dorință nepotolită după mai mult. Dacă cedăm, ispita aceasta va aduce asupra noastră aceleași primejdii care s-au abătut asupra Ierusalimului. Nu vom fi în stare să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L reprezentăm în caracter. Avem nevoie să veghem de aproape asupra noastră înșine, ca nu cumva să cădem din cauza necredinței, cum au făcut iudeii. Trebuie să lucrăm fără egoism. Trebuie să simțim un interes profund față de înființarea și dezvoltarea altor instituții, în afară de acelea pe care le administrăm. Doresc în mod sincer ca sanatoriul să fie la multe mile depărtare de Battle Creek. Din lumina dată mie de Dumnezeu, știu că așa ar fi mai bine pentru spiritualitatea și eficacitatea lui. Colegiul din apropiere de Lincoln, Nebraska, îi va primi pe mulți din Battle Creek, iar aceasta e așa cum ar trebui să fie. Lumina ar trebui să strălucească și din alte locuri, ca și din Battle Creek. Dumnezeu vrea ca lumina să strălucească din diferite orașe și din diverse localități.
E o greșeală să concentrăm atât de multe într-un singur loc -- miroase a egoism. Battle Creek primește mai multe avantaje decât i se cuvin. Dacă interesele importante, concentrate acolo, ar fi împărțite și subîmpărțite, s-ar da tărie altor comunități. Noi trebuie să lucrăm neegoist în marea vie a Domnului, împărțind timpul, banii, interesele educaționale și instituțiile pastorale în așa fel, încât un număr cât mai mare să poată culege foloasele. Ambiția care îi determină pe oameni să concentreze atât de multe înlesniri în Battle Creek ar trebui să fie restrânsă, așa încât alte locuri să poată fi binecuvântate cu foloasele pe care unii au plănuit să le concentreze aici. Concentrând atât de multe într-un singur loc, i se dă poporului o rea educație.
A plănui mai mult pentru Battle Creek nu e un lucru înțelept. Lumea este câmpul nostru de lucru, iar banii cheltuiți în acest unic loc ar contribui mult mai bine la executarea cu succes a unei lucrări active în alte locuri. Sunt multe orașe în care poporul are nevoie de solia Evangheliei. În loc să fie concentrați în Battle Creek atât de mulți lucrători talentați, ar trebui ca oamenii cu daruri sfințite să fie puși să lucreze în diferite localități. Bărbații aceștia ar trebui să aibă un viu interes față de multe locuri, căutând căi și mijloace prin care să facă să înainteze lucrarea. Ei nu trebuie să acționeze după propria lor judecată, ci trebuie să se contopească în marea lucrare. An după an, în timp ce lucrarea se întărește acolo unde lucrează, ei trebuie să crească și să formeze lucrători și să-i trimită în alte locuri.
O slujire neegoistă
Trebuie să se pună capăt dezvoltării instituțiilor noastre din Battle Creek. Câmpul este lumea, iar Dumnezeu are un interes față de alte părți ale viei Sale celei mari. Sunt comunități și instituții care întind de fiecare nerv, ca să se poată ține pe picioare și să poată ființa. Instituțiile noastre mai prospere trebuie să caute să întărească lucrurile care mai rămân, dar care sunt gata să piară. Cât de ușor ar putea marea noastră comunitate din Battle Creek să acorde parte din mijloacele ei pentru ajutorarea comunităților mai sărace, care sunt aproape zdrobite sub povara datoriilor! Pentru ce aceste comunități surori să fie lăsate an după an să se lupte cu sărăcia și datoriile? Egoismul aduce moarte spirituală. Ce mare bine ar putea să realizeze comunitățile noastre mai puternice, dacă și-ar ajuta comunitățile surori, aducându-le la o stare de prosperitate!
Ajutorarea celor care au nevoie de ajutor
Ca instrumente ale lui Dumnezeu, noi trebuie să avem inimi de carne, pline de iubirea care ne îndeamnă să le fim de ajutor celor care sunt în mai mare nevoie ca noi. Dacă îi vedem pe frații și pe surorile noastre că se luptă sub povara sărăciei și a datoriilor, dacă vedem comunități care au nevoie de ajutor spiritual, ar trebui să manifestăm un interes neegoist față de ele și să le ajutăm în măsura în care Dumnezeu ne-a dat prosperitate. Dacă voi, care aveți răspunderea unei instituții, vedeți alte instituții luptându-se cu curaj pentru a se ține pe picioare, așa ca să poată face o lucrare asemănătoare cu lucrarea instituțiilor în care lucrați, nu fiți geloși.
Nu căutați să duceți la desființare o forță lucrătoare și să vă înălțați pe voi în conștientă superioritate. Mai bine reduceți unele dintre planurile voastre mari și ajutați-i pe cei care se luptă cu greutățile. Ajutați-le în realizarea unora dintre planurile lor de dezvoltare a facilităților. Nu folosiți fiecare ban pentru a vă dezvolta înlesnirile și a vă spori răspunderile. Rezervați parte din mijloacele voastre pentru înființarea, în alte locuri, atât a instituțiilor sanitare, cât și a școlilor. Veți avea nevoie de multă înțelepciune pentru a ști exact unde să plasați aceste instituții, în așa fel încât oamenii să poată avea folosul cel mai mare. Toate lucrurile acestea trebuie să fie cercetate cu imparțialitate.
Cei care sunt în poziții de răspundere vor avea nevoie de înțelepciune de sus pentru a proceda drept, a iubi mila și a da pe față milă, nu numai față de câțiva, ci față de toți cei cu care vin în contact. Hristos Își identifică interesele cu cele ale poporului Său, indiferent cât de săraci și nevoiași ar fi oamenii. Trebuie să se înființeze misiuni pentru oamenii de culoare și fiecare trebuie să caute să facă ceva și să facă acum.
E nevoie să se înființeze instituții în diferite locuri, pentru ca bărbați și femei să poată fi puși să lucreze cu cele mai bune puteri în temere de Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să-și piardă din vedere misiunea și lucrarea. Fiecare ar trebui să țintească să ducă lucrarea încredințată în mâinile lui spre un rezultat plin de succes. Toate instituțiile noastre ar trebui să păstreze lucrul acesta în minte și să se străduiască să ajungă la succes; dar, în același timp, să-și aducă aminte că succesul va spori în măsura în care dau pe față o dărnicie dezinteresată, împărțindu-și belșugul cu instituțiile care se luptă să-și păstreze poziția. Instituțiile noastre prospere ar trebui să ajute acele instituții despre care Dumnezeu a spus că ar trebui să trăiască și să prospere, dar care încă mai au de dus lupte ca să poată exista. Printre noi se dă pe față prea puțină iubire adevărată și neegoistă. Domnul spune: „Oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” „Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.” (1 Ioan 4, 7.8.12.) Nu-I este plăcut lui Dumnezeu să vadă că omul se uită numai la ale sale, închizându-și ochii față de interesele altora.
Ce poate face o instituție pentru alta
În providența lui Dumnezeu, Sanatoriul din Battle Creek a prosperat foarte mult, iar în cursul anului ce vine, cei care poartă răspunderea ar trebui să-și restrângă nevoile. În loc de a face tot ce doresc pentru dezvoltarea facilităților lor, ei ar trebui să facă o lucrare neegoistă pentru Dumnezeu, întinzând mâna iubirii către interesele concentrate în alte locuri. Ce ajutor ar putea ei să dea pentru Rural Health Retreat, din St. Helena, dând câteva mii de dolari acestei instituții! O astfel de donație le-ar da curaj celor de la conducere, inspirându-i să meargă înainte și în sus.
Sanatoriului din Battle Creek i-au fost făcute donații la începuturile istoriei lui și nu s-ar cuveni oare ca acest sanatoriu să gândească cu grijă ce poate face pentru instituția soră de pe coasta Pacificului? Frații mei din Battle Creek, nu vi se pare că e în armonie cu rânduielile lui Dumnezeu ca voi să vă restrângeți nevoile, să reduceți lucrările de construire și să nu mai extindeți instituțiile noastre din centrul acesta? Pentru ce nu considerați că este privilegiul și datoria voastră de a-i ajuta pe aceia care au nevoie de ajutor?
O reformă necesară
Am fost instruită că e necesară o reformă în direcția aceasta, pentru ca să domnească printre noi o mai mare dărnicie. E o primejdie neîncetată ca până și adventiștii de ziua a șaptea să fie biruiți de ambiție egoistă și să concentreze toate mijloacele și toată puterea în interesele pe care le administrează în mod direct. Există primejdia ca oamenii să permită ca un sentiment de gelozie să se trezească în inima lor și să devină invidioși față de interese care sunt tot atât de importante ca și acelea pe care le mânuiesc ei. Aceia care cultivă harul creștinismului curat nu pot privi cu nepăsare asupra vreunei părți a lucrării din marea vie a Domnului. Aceia care sunt într-adevăr convertiți vor avea un interes egal față de lucrarea din toate părțile viei și vor fi gata să ajute oriunde este necesar ajutorul.
Egoismul este cel care îi împiedică pe oameni să trimită ajutor locurilor acelora unde lucrarea lui Dumnezeu nu e atât de prosperă cum este în instituția peste care ei au supravegherea. Aceia care poartă răspunderea ar trebui să urmărească binele fiecărei ramuri a cauzei și a lucrării lui Dumnezeu. Ei ar trebui să încurajeze și să susțină interesele din alte câmpuri la fel ca interesele din propriul lor câmp. În felul acesta, legăturile frățietății vor fi întărite printre membrii familiei lui Dumnezeu de pe pământ și se va închide poarta în fața meschinelor gelozii și invidii pe care poziția și prosperitatea le trezesc cu siguranță, dacă inima nu e stăpânită de harul lui Dumnezeu.
„Să știți”, scria Pavel, „cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci «pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu». Și Dumnezeu poate să vă umple de orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună.” „În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu. Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acoperă nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu. Așa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu, pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos, și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți; și-i face să se roage pentru voi și să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Corinteni 9, 6-8.11-15.)
Principiile vii ale frățietății
Legea lui Dumnezeu este împlinită numai atunci când oamenii Îl iubesc cu inima, mintea, sufletul și cu puterea lor, iar pe semenii lor ca pe ei înșiși. Manifestarea acestei iubiri e ceea ce aduce slavă lui Dumnezeu în locurile înalte, iar pe pământ pace și bună învoire între oameni. Domnul este proslăvit când se atinge marele scop al Legii Sale. Lucrarea Duhului Sfânt a fost ca, veac după veac, să transmită iubire inimii omului, deoarece iubirea este principiul viu al frățietății.
Nici un colțișor și nici o ascunzătoare a sufletului nu trebuie să fie o tainiță a egoismului. Dumnezeu dorește ca planul cerului să fie realizat și, în fiecare familie, în fiecare comunitate, în fiecare instituție, să domnească ordinea și armonia cerească. Dacă iubirea aceasta ar fi modelat societatea, am fi putut vedea realizarea principiilor nobile într-o purtare plină de amabilitate și politețe creștină și în bunătate creștină față de cei răscumpărați prin sângele lui Hristos. S-ar putea vedea o transformare spirituală în toate familiile, în instituțiile și în comunitățile noastre. Când are loc transformarea aceasta, aceste entități vor deveni instrumente prin care Dumnezeu va da lumii lumină și, în felul acesta, prin disciplină și educație creștină, va pregăti bărbați și femei pentru societatea cerească.
Isus S-a dus să pregătească locuințe pentru aceia care se pregătesc, prin iubirea și harul Lui, pentru sălașurile fericirii. În familia lui Dumnezeu din cer nu se va găsi nici o persoană egoistă. Pacea și armonia curților cerești nu vor fi întinate de prezența cuiva care e aspru și lipsit de amabilitate. Acela care se laudă cu lucrarea ce i-a fost dat să o facă nu va vedea nicidecum Împărăția lui Dumnezeu, afară de cazul că e schimbat în spirit, afară de cazul că devine blând și smerit, descoperind simplitatea unui copilaș.
Singura cale sigură
Cei care poartă răspunderi în instituțiile noastre ar trebui să caute zilnic calea Domnului. Ei n-ar trebui să se considere în stare să-și aleagă propria lor cale; deoarece, făcând așa, vor umbla în lumina scânteilor propriului lor foc. Numai Dumnezeu trebuie să fie călăuza lor. Aceia care caută o sferă mai largă, aceia care doresc să aibă o libertate mai mare decât cea rânduită de Dumnezeu, aceia care nu fac din El sfetnicul lor, înțelepciunea, sfințirea și neprihănirea lor, nu vor câștiga niciodată coroana vieții. Zi după zi, sufletul are nevoie de religia lui Hristos. Aceia care sorb adânc din Duhul Lui nu vor fi plini de ambiție egoistă. Ei își vor da seama că nu pot trece dincolo de domeniul lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu domnește pretutindeni.
Cel care este pe deplin mulțumit să-și primească însărcinările de sus va fi înviorat de făgăduințele lui Dumnezeu atunci când caută să săvârșească dreptate și judecată. A avea o încredere nezguduită în Dumnezeu, a fi un împlinitor al cuvântului Său, înseamnă a umbla pe o cale sigură. Sfatul lui Dumnezeu simplifică încurcăturile în tranzacțiile de afaceri ca și în obligațiile familiale. Urmașii lui Hristos care lucrează numai cu gândul la slava lui Dumnezeu vor avea înțelepciune cerească. Dar este o realitate dureroasă faptul că în comunitățile și instituțiile noastre este o mare lipsă de creștinism adevărat. Domnul să-i ajute pe aceia care poartă răspunderi să se unească unul cu altul în lucrarea lor și să devină împreună lucrători cu Dumnezeu.
Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Voi sunteți lumina lumii”. (Matei 5, 14.) Atunci, cât de însemnat lucru este ca fiecare suflet să-și țină lampa îngrijită și arzând, ca să poată da lumină tuturor celor cu care vine în contact. Dumnezeu a făcut din poporul Său depozitarul adevărului sfânt. I-au fost încredințați talanți cu scopul de a fi sporiți înțelepțește, deoarece Dumnezeu intenționează ca, prin folosire continuă, talanții să fie înmulțiți.
Primejdie prin extindere
Frații mei, extinderea dotărilor și sporirea numărului vostru nu sunt după rânduiala Domnului. Clădirile mari cer o clientelă numeroasă, și clientela numeroasă pretinde oameni educați, talentați și de adâncă viață religioasă, pentru a conduce instituția pe căile Domnului; iar pentru a o administra cu tact și îndemânare se cere să aibă loc o creștere generală a experienței spirituale, pentru ca temerea de Dumnezeu să se răspândească prin sanatoriu, astfel încât clientela aceasta să nu o influențeze, încetând să mai fie ceea ce Dumnezeu intenționa să fie: un refugiu pentru cei săraci și smeriți. Cei credincioși față de adevăr nu ar trebui să fie dați la o parte, de dragul celor lumești. Prețurile nu ar trebui să fie fixate atât de sus pentru a face față cheltuielilor curente, încât cei săraci, în mare parte, să fie excluși de la binefacerile sanatoriului.
Cu talentele și dotările actuale, este cu neputință pentru medicul șef să facă tot ce e necesar în diferitele secții și departamente, oricât de mult ar dori el să o facă. Nu e cu putință pentru el să supravegheze personal toate părțile lucrării.
De repetate ori mi-a fost arătat lucrul acesta. În timp ce are loc o continuă creștere a instituției, în timp ce clădirile sunt extinse și răspunderile sporite, nu are loc o creștere corespunzătoare în talentele și capacitățile necesare pentru administrarea unei întreprinderi atât de mari. Vor lua lucrul acesta în considerare medicul șef și membrii consiliului? Iubitul meu frate, tu nu ești nemuritor. Mulțumesc lui Dumnezeu că ești atât de înțelept cu privire la sănătatea ta. Dar nu vei putea lucra totdeauna așa cum faci acum. Sănătatea ta ar putea slăbi. Viața ta e nesigură și mi-a fost arătat că ar trebui să fie în sanatoriu un număr de trei ori mai mare de lucrători față de cât este acum. Chiar și atunci lucrătorii ar avea toți din belșug de lucru dacă și-ar face bine lucrarea.
Problema salariilor
Instituția este acum într-o stare de prosperitate, iar administratorii ei nu ar trebui să insiste asupra unor salarii reduse, cum era necesar în anii de început. Lucrătorii valoroși și capabili ar trebui să primească salarii rezonabile pentru munca lor și ar trebui să fie lăsați să-și exercite propria lor judecată cu privire la felul cum își folosesc salariile. În nici un caz n-ar trebui să fie peste măsură de munciți. Însuși medicul șef ar trebui să aibă un salariu mai mare.
Medicului șef vreau să-i spun: Deși problema salariilor nu este sub supravegherea ta personală, e totuși bine să cercetezi temeinic problema aceasta; deoarece porți răspunderea, în calitate de conducător al instituției. Nu cere de la lucrători să facă atât de mult sacrificiu. Restrângeți-vă ambiția de a dezvolta instituția și de a acumula răspunderi. Faceți ca o parte din mijloacele ce intră la sanatoriu să fie date instituțiilor care au nevoie. Lucrul acesta este fără îndoială drept. Este în acord cu voia și calea lui Dumnezeu și va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu asupra sanatoriului.
Vreau să spun îndeosebi consiliului de administrație: „Aduceți-vă aminte că lucrătorii ar trebui să fie plătiți după măsura credincioșiei lor. Dumnezeu ne cere să ne purtăm unii față de alții cu cea mai strictă credincioșie. Unii dintre voi sunt supraîmpovărați de griji și răspunderi și mi s-a arătat că e primejdie ca voi să deveniți egoiști și să-i păgubiți pe aceia pe care îi folosiți.”
Fiecare tranzacție financiară, fie că îl privește pe un lucrător care ocupă un post de răspundere sau pe cel mai modest lucrător din sanatoriu, ar trebui să fie de așa fel încât Dumnezeu să o poată aproba. Umblați în lumină câtă vreme aveți lumină, ca nu cumva să vină întunericul asupra voastră. Ar fi mult mai bine să se cheltuiască mai puțin pe clădiri și să le dați lucrătorilor voștri salarii potrivite cu valoarea lucrului lor, exercitând față de ei milă și dreptate.
Din lumina pe care I-a plăcut Domnului să mi-o dea, știu că El n-are plăcere de multe lucruri care au avut loc în legătură cu lucrătorii. Dumnezeu nu mi-a descoperit fiecare amănunt, dar au venit avertizări că în multe lucruri e necesară o reformă hotărâtă. Mi-a fost arătat că e nevoie de tați și de mame în Israel, care să fie uniți cu instituția. Ar trebui să fie folosiți oameni devotați, care, datorită faptului că nu sunt continuu presați de griji și de răspunderi, pot vedea de nevoile spirituale ale angajaților. E necesar ca asemenea bărbați și asemenea femei să fie fără încetare la lucru pe linie misionară în această mare instituție. Nu se face nici pe jumătate ce ar trebui să se facă în privința aceasta. Ar trebui să fie partea acestor bărbați și a acestor femei să lucreze pe linie spirituală pentru angajați, dându-le îndrumări și învățându-i cum să câștige suflete, arătându-le că aceasta trebuie să se facă nu prin multă vorbărie, ci printr-o viețuire creștinească corespunzătoare. Lucrătorii sunt supuși unor influențe lumești, dar, în loc să fie modelați de aceste influențe, ei ar trebui să fie misionari consacrați, stăpâniți de o putere care înalță și curăță. În felul acesta, ei vor învăța cum să se poarte cu necredincioșii și cum să exercite o influență care să-i câștige la Hristos.
Extras dintr-o scrisoare, scrisă din Cooranbong, N. S. W., 28 August 1895.
Dumnezeu are o lucrare pentru fiecare credincios care lucrează în sanatoriu. Fiecare asistent trebuie să fie o unealtă a binecuvântării, primind lumină de sus și îngăduind ca ea să strălucească pentru alții. Lucrătorii nu trebuie să se ia după etalarea eleganței acelora care vin la sanatoriu pentru tratament, ci trebuie să se consacre lui Dumnezeu. Atmosfera care le înconjoară sufletul trebuie să fie o mireasmă de viață spre viață. Ispitele îi vor asalta din toate părțile, dar ei trebuie să-L roage pe Dumnezeu să-i ajute cu prezența și călăuzirea Lui. Domnul i-a spus lui Moise: „Voi merge Eu Însumi cu tine” și aceeași asigurare i se dă fiecărui lucrător consacrat.