Cooranbong, N. S. W., 1 februarie 1899. Mă adresez celor cu poziții de răspundere la Conferința Generală și celor care lucrează în domeniul misionar medical. Sunt de asemenea însărcinată să vorbesc comunității din Battle Creek, cum și tuturor celorlalte comunități ale noastre.
Am fost însărcinată să spun, în legătură cu lucrarea misionară medicală, că există primejdia de a dezvolta lucrurile prea mult într-o singură direcție. Dar nu trebuie să se înțeleagă că ceea ce spun cu privire la lucrul acesta i-ar îndreptăți în vreun fel oarecare pe cei care se țin departe de lucrarea misionară medicală. Sunt mulți aceia care n-au avut simpatie față de lucrarea aceasta. Ei trebuie să fie cu băgare de seamă cum vorbesc acum despre ea, deoarece ei nu se pricep la subiectul acesta, pentru că n-au umblat în lumină. Oricare le-ar fi poziția în lucrarea lui Dumnezeu, ei trebuie să aibă grijă să nu exprime sentimente care ar împiedica sau descuraja conferințele noastre să facă lucrarea aceasta. Poziția pe care au luat-o unii cu privire la lucrarea misionară medicală face cu neputință ca argumentele lor cu privire la subiectul acesta să aibă vreo greutate. Ei nu sunt clar-văzători; judecata lor este părtinitoare.
Fiecare ramură a lucrării este necesară, dar fiecare ramură trebuie să fie sub supravegherea lui Dumnezeu. Lucrarea misionară medicală trebuie să fie față de cauza lui Dumnezeu ca mâna dreaptă față de corp. N-ar fi drept ca toate forțele corpului să meargă la mâna dreaptă și tot așa n-ar fi drept ca toate forțele cauzei lui Dumnezeu să fie folosite numai în lucrarea medicală misionară. Lucrarea de predicare a Cuvântului trebuie să fie susținută, iar în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie unitate, perfectă unitate. Aceia care n-au simțit nici un interes față de lucrarea misionară medicală tratează fără respect mâna dreaptă a cauzei lui Dumnezeu. Toți trebuie să-și schimbe atitudinea față de lucrarea aceasta. Să vorbească cât se poate mai puțin, până nu ajung să stea într-o poziție bună. Tăcerea este elocvență atunci când mintea nu este sfințită, și deci nu poate discerne cele spirituale.
Nevoia avertizării
În timpul de față e nevoie de multă băgare de seamă. „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.” (Iacov 1, 19.) Să luăm seama la îndemnul: „Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru și, prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșeală inimile celor lesne crezători. Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți. Mă bucur dar de voi, și doresc să fiți înțelepți în ce privește binele, și proști în ce privește răul.” (Romani 16, 17-19.) „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” (1 Corinteni 1, 10.) Aceasta este voia lui Dumnezeu. Vom asculta de ea? „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: «Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți.» Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? Căci, întrucât lumea cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni și grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru neamuri o nebunie; dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1, 18-24.)
Ce schimbare s-ar vedea dacă toți cei care sunt în poziții de răspundere și-ar da seama că lucrează sub ochii unui Dumnezeu Atotvăzător! Ceea ce trebuie acum este lucrarea nestânjenită a Spiritului Sfânt asupra minții și a inimii. Fără aceasta, străduințele noastre vor fi neroditoare. Atunci când Spiritul ne modelează și ne fasonează, cuvintele noastre vor da pe față o recunoștință pornită din inimă.
Importanța lucrării misionare medicale
Este mare nevoie de o cunoaștere sporită a reformei sanitare în toate ramurile ei. Aceia care au avut privilegiul de a auzi adevărul să dea un semnal clar din trâmbiță atunci când proclamă a treia solie îngerească. Trebuie să se execute anumite feluri de lucrare, ca de pildă lucrarea misionară medicală. Lucrarea aceasta trebuie să fie săvârșită în legătură cu solia Evangheliei pentru timpul prezent. Adevărata lucrare misionară medicală este Evanghelia pusă în practică. Aceia care nu pot să vadă rostul acestei lucrări n-ar trebui să se simtă autorizați să conducă nici una dintre fazele ei, până nu-i înțeleg rostul.
Doresc să spun hotărât că Domnul a făcut mult bine prin lucrarea misionară medicală și că El l-a folosit pe medicul nostru principal, ca un reprezentant special al Său. În lucrarea medicală, nu au fost toate fără defect. Au fost legate de ea multe lucruri care i-au degradat sfințenia. Dar Domnul va supraveghea lucrarea și va avea grijă ca ea să nu devină disproporționată în această ramură. Lucrarea nu va fi distorsionată dacă biserica se va ridica și va lumina, dând dovadă că lumina ei a venit și că slava Domnului a răsărit asupra ei.
Lucrătorii misionari medicali trebuie să fie curățiți, sfințiți, înnobilați. Ei trebuie să se înalțe până la cel mai înalt grad al desăvârșirii. Ei trebuie să fie modelați și formați după chipul dumnezeiesc. Atunci ei vor vedea că reforma sanitară și lucrarea misionară medicală trebuie să fie unite cu predicarea Evangheliei.
Motivul pentru care membrii bisericii nu înțeleg ramura aceasta de lucrare este că ei nu urmează lumina, nu merg pas cu pas după marele lor Conducător. Lucrarea misionară medicală e de la Dumnezeu și poartă semnătura Lui. Pentru motivul acesta, omul să-și țină mâinile la o parte și să nu dorească să o administreze după propriile sale idei.
Solia noastră este o solie mondială. Și, chiar dacă mijloacele nu trebuie să fie absorbite într-o singură ramură a lucrării, așa încât ultima solie evanghelică să nu poată fi dusă în câmpuri noi, lucrarea misionară medicală în nici un fel nu trebuie să fie defăimată; ea nu trebuie să fie reprezentată ca o lucrare inferioară. Lumea este un mare spital; ea a fost coruptă de locuitorii ei și mizeria este universală. Domnul i-a dat medicului nostru principal o lucrare de a ajuta la pregătirea unui popor care să stea în ziua cea mare a lui Dumnezeu. Dar el trebuie să lucreze sub supravegherea lui Dumnezeu. Sunt unele părți în activitatea lui care trebuie să fie modelate mai strâns după principiile Marelui Lucrător.
Cauza sărăciei din biserică
Acela care este rânduit să îndeplinească o parte din lucrarea pentru timpul de față ar trebui să simtă răspunderea solemnă ce zace asupra lui. Noi lucrăm pentru veșnicie. Dacă mâncăm din pâinea care a venit din cer, vom fi asemenea lui Hristos în spirit și în caracter. Trăim într-o vreme când nu trebuie să fie lenevie spirituală. Fiecare suflet trebuie să fie încărcat cu curentul vieții cerești. Adesea se pune întrebarea: „Care este cauza lipsei de putere spirituală în biserică?” Răspunsul este: „Membrii îngăduie ca mintea lor să fie abătută de la Cuvântul lui Dumnezeu.” Noi suntem construiți din punct de vedere fizic din ceea ce mâncăm și, în același fel, caracterul spiritualității noastre este hotărât de hrana dată minții. Noi trebuie să dăm minții și inimii hrana cuvenită, mâncând carnea și bând sângele Fiului lui Dumnezeu.
Domnul Hristos declară: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine are viață veșnică Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine.” (Ioan 6, 47-57.) Noi trebuie să rămânem în Hristos și Hristos trebuie să rămână în noi, deoarece noi suntem „împreună lucrători cu Dumnezeu”. Lucrarea creștinului este o lucrare individuală. Lucrătorii lui Dumnezeu să înceteze să mai caute greșeli, deoarece aceasta este un păcat. Să se dezvolte așa cum gândesc că ar trebui să se dezvolte colegii lor, lucrători. E privilegiul lor de a trăi în Hristos, hrănindu-se cu pâinea vieții. Cei care fac aceasta vor avea o experiență mereu crescândă și sănătoasă, iar neprihănirea lui Dumnezeu va merge înaintea lor, pe măsură ce săvârșesc lucrarea arătată în capitolul 58 din Isaia.
Fiecăruia lucrul lui
Fiecare ramură a lucrării lui Dumnezeu trebuie să fie recunoscută. „El a dat pe unii apostoli; pe alții, prooroci; pe alții evangheliști; pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos.” (Efeseni 4,11.12.) Textul acesta arată că trebuie să fie diferiți lucrători, felurite instrumente. Fiecare are o lucrare deosebită. Nimănui nu i se cere lucrarea altuia și, cu toate că nu e calificat, să încerce să o facă. Dumnezeu i-a dat fiecăruia după puterea lui. Un om poate crede că poziția lui îi dă autoritate să le dicteze altor lucrători, dar lucrurile nu stau așa. Necunoscându-le lucrarea, el ar dezvolta acolo unde ar trebui să restrângă și ar restrânge acolo unde ar trebui să dezvolte, deoarece nu poate vedea decât acea parte a viei, unde lucrează el.
Trăiți pentru Dumnezeu. Faceți din învățătura Mântuitorului o parte din viața voastră. Cărarea voastră va străluci de o lumină clară și strălucitoare. Voi veți avea ungerea cerească și veți fi feriți de a face greșeli grave. Nu fiți atât de captivați de lucrarea pe care o faceți voi într-o parte a viei Domnului, încât să nu puteți aprecia lucrarea pe care o fac alții în alte părți ale viei. Poate că ei își cultivă talentele cu credincioșie, așa că le pot înapoia, îndoit la număr, Dumnezeului lor. Fiecare om să-și vadă de propria sa lucrare, asigurându-se că e completă, fără pată sau zbârcitură, care să-i strice desăvârșirea. Apoi lăsați pe seama lui Dumnezeu, ca El să spună: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25, 23.)