Mărturii pentru comunitate, vol. 8

Capitolul 28

Eforturi unite

[AUDIO]

Cooranbong, N. S. W., 17 aprilie 1899. Către un medic în nedumerire. Scumpul meu frate, Am un profund interes față de tine și de lucrarea ta și mă rog ca Domnul să-mi călăuzească pana când îți scriu. Domnul a făcut din tine un om al planurilor Sale, și îngerii lui Dumnezeu au fost ajutoarele tale. Domnul te-a așezat în poziția pe care o ocupi, nu pentru că ești infailibil, ci pentru că El dorește să-ți călăuzească mintea prin Spiritul Său Sfânt. El dorește ca tu să le împarți celor cu care vii în contact o cunoaștere a adevărului prezent. Ți-au fost date răspunderi grave și, cu nici un preț, nu trebuie să-ți îngădui să fii prins într-o lucrare care să-ți slăbească influența față de adventiștii de ziua a șaptea. Domnul te-a ales să ocupi un loc în planurile Sale, să stai în fața profesiunii medicale, nu pentru a fi modelat de influențele lumești, ci pentru a modela minți. În fiecare zi, trebuie să fii sub supravegherea lui Dumnezeu. El este Creatorul tău și Mântuitorul tău. El ți-a dat o lucrare de făcut, nu separat de adventiștii de ziua a șaptea, ci împreună cu ei. Tu trebuie să fii o mare binecuvântare pentru frații tăi, dându-le cunoștințele pe care El ți le-a dat.

Dumnezeu a lucrat și încă dorește să mai lucreze prin tine, onorându-te prin încredințarea unor răspunderi importante. „Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu.” (1 Corinteni 3, 9.) El te va folosi pe tine și mă va folosi pe mine ca și pe oricare ființă omenească ce intră în slujba Sa, dacă ne supunem călăuzirii Sale. Fiecare trebuie să stea în turnul său de veghe, ascultând cu luare aminte ce are Duhul să-i spună, aducându-și aminte că fiecare cuvânt al său face o impresie nu numai asupra propriului său caracter, dar și asupra caracterului celor cu care este în legătură.

Clădirea lui Dumnezeu

„Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3, 9.) Simbolul acesta reprezintă caracterul omului, asupra căruia el trebuie să lucreze punct cu punct. În fiecare zi Dumnezeu lucrează la clădirea Lui, făcând un efort după altul, pentru a duce construcția la desăvârșire, așa ca ea să devină un templu sfânt pentru El. Omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. Fiecare lucrător trebuie să devină exact ceea ce Dumnezeu intenționează ca el să fie, construindu-și viața din fapte curate și nobile, pentru ca la sfârșit caracterul lui să poată fi o construcție simetrică, un templu frumos, onorat de Dumnezeu și de oameni. Nu trebuie să fie nici un defect la clădire, pentru că este a Domnului. Fiecare piatră trebuie să fie așezată perfect, ca să suporte presiunea ce va veni asupra ei. O singură piatră greșit așezată va influența întreaga clădire. Ție, și oricărui alt lucrător, Dumnezeu vă dă avertizarea: „Luați seama cum clădiți, pentru ca zidirea să poată rezista la încercarea furtunii și a uraganului, fiind așezată pe Stânca veșnică. Așezați piatra pe temelia sigură, ca să fiți pregătiți pentru ziua încercării și examenului, când toți vor fi văzuți exact așa cum sunt.”

Un templu din pietre vii

Dumnezeu îmi prezintă avertizarea aceasta ca fiind deosebit de necesară pentru binele tău. El te iubește cu o iubire ce nu se poate măsura. El îi iubește pe frații tăi în credință și lucrează pentru același scop pentru care lucrează cu tine. Biserica Lui de pe pământ trebuie să ia proporții dumnezeiești în fața lumii, ca un templu zidit din pietre vii, fiecare din ele reflectând lumină. Ea trebuie să fie lumina lumii, o cetate așezată pe un munte, care nu se poate ascunde. Ea este construită din pietre așezate strâns una lângă alta, piatră păsuindu-se cu piatră, alcătuind o construcție puternică și solidă. Nu toate pietrele au aceeași mărime și formă. Unele sunt mari, altele sunt mici; dar fiecare are locul ei, pe care și-l ocupă. Iar valoarea fiecărei pietre este determinată de lumina pe care o reflectă. Acesta este planul lui Dumnezeu. El dorește ca toți lucrătorii Săi să ocupe locul rânduit lor în lucrarea timpului prezent.

Trăim în mijlocul pericolelor zilelor sfârșitului. Trebuie să cultivăm înțelepțește fiecare putere a minții și a trupului; deoarece toate sunt necesare pentru a face din biserică o clădire care va reprezenta înțelepciunea marelui Autor. Talanții dați nouă de Dumnezeu sunt darurile Lui, care trebuie să fie folosite în relația cuvenită unele cu altele, așa încât să alcătuiască un tot perfect. Dumnezeu dă talentele, puterile minții; omul își formează caracterul.

Diferite instrumente

Domnul a lucrat împreună cu tine, făcându-te în stare să-ți îndeplinești partea, ca lucrător al Lui; dar mai sunt și alți lucrători care trebuie să-și facă partea ca instrumente ale Lui. Aceștia ajută la alcătuirea întregului corp. Toți trebuie să fie uniți ca părți ale unui singur organism. Biserica Domnului este compusă din reprezentanți activi și vii, care-și trag puterea de lucru de la Autorul și Desăvârșitorul credinței lor. Ei trebuie să săvârșească în armonie marea lucrare ce zace asupra lor. Dumnezeu ți-a încredințat lucrarea ta. Dar El are și alte unelte cărora le-a încredințat lucrarea lor, pentru ca toți să poată deveni, prin sfințirea pe care o dă adevărul, mădulare ale trupului lui Hristos, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. Reprezentându-L pe Hristos, noi lucrăm pentru prezent și veșnicie; iar oamenii, chiar oamenii din lume, ajung să-și dea seama că am fost cu Isus, și că am învățat de la El.

Adevărul alcătuiește o unitate

Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să fie stăpânit de confuzie și lipsă de ordine și de armonie, de consistență și frumusețe. Domnul este foarte mult dezonorat atunci când în mijlocul poporului Său nu este unire. Adevărul este o unitate. Unirea pe care o cere Dumnezeu trebuie să fie cultivată zi după zi, dacă vrem să răspundem la rugăciunea lui Hristos. Lipsa de unire care există printre aceia care pretind a crede ultima solie de har, ce trebuie să fie dată lumii, nu trebuie să-și găsească loc, deoarece va fi o piedică îngrozitoare pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Servii Săi să fie una, după cum Hristos este una cu Tatăl; puterile lor, iluminate, inspirate și sfințite trebuie să fie unite pentru a face un tot complet. Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și păstrează poruncile Lui nu trebuie să tragă în lături; ei trebuie să se strângă unii lângă alții.