St. Helena, California, 30 octombrie 1903, Către misionarii medicali. Hristos, Marele Misionar medical, a venit în lumea noastră ca ideal a tot adevărul. Adevărul nu a lâncezit niciodată pe buzele Lui, n-a suferit niciodată în mâinile Sale. Cuvinte ale adevărului picurau de pe buzele Lui cu prospețimea și puterea unei noi revelații. El a dezvăluit tainele Împărăției cerurilor, scoțând la iveală giuvaiere după giuvaiere de adevăr.
Hristos vorbea cu autoritate. El vestea orice adevăr esențial pentru cunoașterea oamenilor cu convingerea neșovăielnică a certitudinii cunoașterii. El nu exprima nimic imaginar sau sentimental. El nu prezenta sofisme sau păreri omenești. Din gura Lui nu porneau basme sau teorii false, îmbrăcate în vorbe frumoase. Afirmațiile pe care le făcea erau adevăruri stabilite prin cunoaștere personală. El a prevăzut învățăturile înșelătoare care urmau să umple lumea, dar nu le-a descris. În propovăduirea Lui, a stăruit asupra principiilor adevărurilor neschimbătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu. El a dat amploare adevărurilor simple, practice, pe care poporul de rând putea să le înțeleagă și să le aducă în viața de toate zilele.
Hristos ar fi putut să pună în fața oamenilor adevărurile cele mai adânci ale științei. El ar fi putut să dezlege tainele ce necesitau veacuri de muncă și de studiu pentru a fi pătrunse. În domeniul științelor, El ar fi putut da sugestii care ar fi putut procura hrană pentru cugetare și stimulent pentru invenții până la sfârșitul timpului. Dar El n-a făcut aceasta. El n-a făcut nimic pentru a satisface curiozitatea sau ambiția omenească, deschizând porțile pentru mărire lumească. În toată propovăduirea Sa, Hristos aducea mintea oamenilor în contact cu gândul Celui Infinit. El nu i-a îndrumat pe oameni să studieze teoriile omenești cu privire la Dumnezeu, la Cuvântul Lui sau la operele Lui. El îi învăța să privească la Dumnezeu, așa cum Se manifestă în lucrările Sale, în Cuvântul Său și în providențele Sale.
Biruința lui Hristos asupra necredinței
Pe când era pe pământul acesta, Fiul lui Dumnezeu a fost Fiul omului, totuși au fost împrejurări când divinitatea străfulgera prin corpul Său. Așa a fost atunci când i-a spus paraliticului: „Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate!” (Matei 9, 2.)
„Unii dintre cărturari, care erau de față, se gândeau în inimile lor”, nu pe față, „zicând: «Cine este acesta, de rostește hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?»” (Marcu 2, 6; Luca 5, 21.)
„Isus, care le cunoștea gândurile, a zis: «Pentru ce aveți gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îți sunt păcatele sau a zice: Scoală-te și umblă?” Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele -- „Scoală-te” a zis El slăbănogului, „ridică-ți patul, și du-te acasă”.»” (Matei 9, 4-6.)
Marele Misionar Medical a îndepărtat păcatul slăbănogului și apoi l-a înfățișat lui Dumnezeu iertat. Și i-a dat și vindecare trupească. Dumnezeu I-a dat Fiului Său putere să Se prindă de tronul cel veșnic. În timp ce Hristos Se prezintă în propria Sa persoană, El reflectă strălucirea poziției de onoare pe care o avusese când stătuse în lumina aducătoare de glorie a tronului veșnic.
Cu alt prilej, Domnul Hristos a făcut cererea: „Tată, proslăvește Numele Tău”. Iar ca răspuns s-a auzit un glas din cer zicând: „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi!” (Ioan 12, 28.)
Dacă glasul acesta nu a mișcat pe cel nepocăit, dacă puterea lui Hristos, manifestată în puternicele Sale minuni, nu i-au făcut pe iudei să creadă, n-ar trebui să fim prea mult surprinși să vedem că bărbați și femei de azi sunt în primejdie, prin continua legătură cu cei neîncrezători, de a manifesta aceeași necredință pe care au manifestat-o iudeii și de a da pe față aceeași înțelegere pervertită.
Sunt întristată cât nu pot spune când cuget la ceea ce mi-a fost descoperit cu privire la starea de lucruri din Battle Creek și din alte centre ale lucrării noastre, unde a strălucit o mare lumină. În trecut, când se arăta că lucrurile sunt rele, avea loc o înțelegere a stării rele, și lucrul acesta a fost urmat de mărturisire, pocăință și o reformă deplină. Dar în ultimul timp nu au fost ispravnici credincioși care să reprime relele care trebuia să fie reprimate. Putem atunci să fim surprinși că e multă orbire spirituală?
Aceia care sunt angajați în slujba Evangheliei au nevoie să învețe de la Hristos blândețea și smerenia Lui și să fie pe deplin convertiți, așa ca viața lor să poată dovedi, unei lumi moarte în păcatele și vinovățiile ei, că ei au fost născuți din nou. Lucrătorii misionari medicali au și ei nevoie să fie oameni convertiți. Dacă sunt convertiți, influența lor va fi o putere spre bine în lume. Ei vor fi dispuși să primească sfat și ajutor de la frații lor, deoarece au fost sfințiți prin adevăr. Ei vor primi zilnic măsuri bogate de har ceresc, pentru a da și altora.
Fiecăruia dintre instrumentele rânduite de El, Domnul îi trimite solia: „Ocupă-ți poziția la postul datoriei și apoi stai tare pentru adevăr”. Am fost instruită să spun tuturor: „Găsiți-vă locul. Nu primiți părerile imaginare ale oamenilor care nu sunt învățați de Dumnezeu. Domnul Hristos așteaptă să vă dea înțelegere în cele cerești, așteaptă să învioreze pulsul vostru spiritual, la o activitate reînnoită. Nu mai subordonați cerințele viitoare ale intereselor veșnice, afacerilor de rând ale acestei vieți. «Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona.» (Matei 6, 24.) Treziți-vă, fraților, treziți-vă!”
Lărgimea lucrării medicale misionare evanghelice nu e înțeleasă. Lucrarea misionară medicală de care e nevoie acum e schițată în însărcinarea pe care le-a dat-o Hristos ucenicilor Săi, chiar înaintea înălțării Sale: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ”, a spus El. „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 18-20.) Cuvintele acestea ne arată câmpul și lucrarea noastră. Câmpul nostru este lumea; lucrarea noastră este vestirea adevărurilor pe care Hristos a venit să le proclame în lumea noastră. Bărbați și femei trebuie să aibă prilejul de a ajunge la cunoașterea adevărului prezent, prilejul de a afla că Hristos este Mântuitorul lor, că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3, 16.)
O avertizare împotriva centralizării
Domnul Hristos a îmbrățișat lumea în lucrarea Lui misionară și Domnul mi-a arătat prin revelație că nu e planul Său să se constituie centre mari, să se înființeze instituții mari și fondurile credincioșilor din toată lumea să fie cheltuite pentru susținerea câtorva instituții mari, când nevoile timpului cer să se facă ceva pe măsură ce Providența deschide calea în multe locuri. Trebuie să se înființeze instituții în diferite locuri, pe întreaga față a pământului. Să se intre mai întâi într-o parte și apoi în altă parte a viei, până ce toată este cultivată. Trebuie să se facă eforturi oriunde nevoia este mai mare. Dar noi nu putem duce această luptă agresivă și în același timp să facem și o risipă extravagantă de mijloace în câteva locuri.
Sanatoriul din Battle Creek e prea mare. Se va cere un număr prea mare de medici pentru a-i îngriji pe pacienții care vin. A zecea parte din numărul pacienților care vin la instituția aceea e atât cât se poate îngriji cu rezultate dintre cele mai bune, într-un singur centru misionar medical. Ar trebui să se înființeze centre în toate orașele mari, unde nu se cunoaște marea lucrare pe care Domnul vrea să o vadă făcându-se pentru a avertiza lumea că sfârșitul tuturor lucrurilor s-a apropiat. „E prea mult într-un singur loc” a spus Marele Învățător.
Aceia care s-au pregătit să se angajeze în lucrarea misionară medicală în țări străine să meargă în locurile care așteaptă să fie câmpul lor de lucru și să înceapă lucrul chiar în mijlocul oamenilor, învățând limba în timp ce lucrează. După un foarte scurt timp, ei vor vedea că pot să predea învățături despre adevărurile simple ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Un câmp neglijat, care este aproape de noi
În țara aceasta este un câmp mare, nelucrat. Rasa celor de culoare numără mii și mii de suflete și apelează la considerația și simpatia oricărui credincios sincer și practic în Hristos. Acești oameni nu trăiesc într-o țară străină și nu se închină la idoli de lemn și de piatră. Ei trăiesc printre noi și, de repetate ori, prin mărturiile Spiritului Său, Dumnezeu ne-a atras atenția asupra lor, spunându-ne că ei sunt ființe omenești neglijate. Acest câmp întins stă înaintea noastră nelucrat, cerând lumina pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu.