St. Helena, California, 30 octombrie 1903. Către misionarii medicali. Lucrul cel mai necesar pentru lucrătorii misionari medicali este călăuzirea Duhului Domnului. Aceia care lucrează ca Domnul Hristos, marele Misionar medical, trebuie să fie oameni cu mentalitate spirituală. Dar nu toți cei care fac lucrarea misionară medicală Îl înalță pe Dumnezeu și adevărul Lui. Nu toți se supun călăuzirii Duhului Sfânt. Unii introduc la temelie lemn, fân și paie -- material care nu va rezista la proba focului.
Mă rog să pot avea înțelepciune și putere de la Dumnezeu să vă arăt ce înseamnă lucrarea misionară medicală. Aceasta este o ramură mare și importantă a lucrării noastre denominaționale. Dar mulți au pierdut din vedere principiile curate și înnobilatoare ce stau la baza unei lucrări misionare medicale acceptabile.
În jurnalul meu, găsesc următoarele cuvinte, scrise cu un an înainte: 29 octombrie 1902. În dimineața aceasta, m-am trezit devreme. După ce m-am rugat călduros pentru înțelepciune și claritatea minții, pentru ca să pot exprima bine cele ce stăruiau în atenția mea, am scris aproape zece pagini de instrucțiuni. Știu că Domnul m-a ajutat să scriu pe hârtie lucrurile importante, care trebuie să fie aduse în fața poporului Său.
Când scriu în felul acesta, sunt puternic mișcată, dar, după ce a fost scrisă instrucțiunea, mintea mea se liniștește; deoarece atunci știu că materialul care mi-a fost prezentat nu va fi pierdut, chiar dacă subiectul s-ar putea pierde din mintea mea.
Numai aceia care-și dau seama că centrul nădejdii pentru familia omenească este crucea pot înțelege Evanghelia pe care a propovăduit-o Domnul Hristos. El a venit în lumea aceasta nu pentru alt scop, ci pentru ca să-l așeze pe om pe un teren avantajos în fața lumii și a universului ceresc. El a venit să dea mărturie că, prin credința în puterea și eficiența Sa, ca Fiu al lui Dumnezeu, ființele decăzute pot deveni părtașe de fire dumnezeiască. Numai El putea să facă ispășire pentru păcătoși și să deschidă porțile paradisului pentru neamul omenesc decăzut. El nu a luat asupra Sa natura îngerilor, ci natura oamenilor, și a trăit în lumea aceasta o viață nemânjită de păcat. „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1, 14.12.) Prin viața și moartea Sa, Hristos a arătat că numai prin ascultare de poruncile lui Dumnezeu poate omul să găsească siguranță și adevărată mărire. „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.” (Psalmii 19, 7.) Legea lui Dumnezeu e o copie a caracterului Său. Ea a fost dată omului la început, ca măsură pentru dovedirea ascultării. În veacurile următoare, Legea aceasta a fost pierdută din vedere. La sute de ani după potop, Avraam a fost chemat și i s-a dat făgăduința că urmașii lui vor înălța Legea lui Dumnezeu. În decursul vremii, izraeliții au mers în Egipt, unde timp de mulți ani au suferit o groaznică apăsare din partea egiptenilor. După ce fuseseră în sclavie timp de aproape patru sute de ani, Dumnezeu i-a eliberat printr-o manifestare minunată a puterii Sale. El S-a descoperit înaintea egiptenilor ca Domnitor al universului, Cineva mai mare decât toți zeii.
La Sinai, Legea a fost dată a doua oară. Într-o grandoare înspăimântătoare, Domnul a rostit preceptele Sale și, cu Însuși degetul Său, a săpat Decalogul pe tablele de piatră.
Trecând prin veacuri, găsim că a venit un timp când Legea lui Dumnezeu trebuia să fie descoperită din nou și fără greș, ca măsură a ascultării. Hristos a venit să susțină pretențiile sacre ale Legii. El a venit să trăiască o viață de ascultare față de cererile ei și, în felul acesta, să dovedească falsitatea acuzațiilor ridicate de Satana, că e cu neputință pentru om să țină Legea lui Dumnezeu. Ca om, El a dat piept cu ispita și a biruit în tăria dată Lui de Dumnezeu. Pe când mergea din loc în loc, făcând bine, vindecând pe toți aceia care erau apăsați de diavolul, El a tâlcuit oamenilor caracterul Legii lui Dumnezeu și natura slujirii Lui. Viața Lui mărturisește că e cu putință ca și noi să ascultăm de Legea lui Dumnezeu.
Niciodată Hristos nu S-a abătut de la credincioșia față de principiile Legii lui Dumnezeu. Niciodată n-a făcut ceva contrar voinței Tatălui Său. În fața îngerilor, oamenilor și demonilor, El putea să rostească cuvinte care ar fi fost o blasfemie pe oricare alte buze: „Fac totdeauna ce-I este plăcut.” (Ioan 8, 29.) Zi după zi, timp de trei ani, vrăjmașii L-au urmărit, căutând să găsească o pată în caracterul Lui. Satana, împreună cu toată alianța răului, a căutat să-L biruie; dar n-au găsit nimic în El prin care să câștige un avantaj. Chiar și demonii erau constrânși să mărturisească: „Tu ești Sfântul lui Dumnezeu”.
Sacrificiul de sine
Ce cuvinte ar fi putut să exprime iubirea lui Dumnezeu pentru familia omenească, atât de puternic cum este exprimată de darul singurului Său Fiu, dat pentru răscumpărarea noastră? Cel nevinovat a purtat pedeapsa pentru cel vinovat. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, nu a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 16-18.)
Hristos S-a dat pe Sine Însuși ca jertfă de ispășire pentru mântuirea lumii pierdute. El a fost tratat așa cum meritam noi, pentru ca noi să fim tratați așa cum merită El. El a fost osândit pentru păcatele noastre, la care El nu avea nici o parte, pentru ca noi să putem fi îndreptățiți prin neprihănirea Lui, la care noi nu avem nici o parte. El a suferit moartea noastră, pentru ca noi să putem primi viața Lui. „Prin rănile Lui suntem tămăduiți.” (Isaia 53, 5.) Hristos a fost ispitit în toate privințele ca și noi, de către acela care pe vremuri stătuse în loialitate alături de El, în curțile cerești. Priviți-L pe Fiul lui Dumnezeu în pustietatea ispitei, în timpul celei mai mari slăbiciuni, asaltat de ispita cea mai aprigă. Priviți-L în cursul anilor slujirii Sale, atacat din toate părțile de forțele răului. Priviți-L în agonia Lui pe cruce. El a suferit toate acestea pentru noi.
Viața pământească a Domnului Hristos, atât de plină de trudă și de jertfă, a fost înveselită la gândul că strădania Lui nu va fi în zadar. Dându-și viața pentru viața oamenilor, El urma să câștige lumea din nou la ascultare. Deși mai întâi trebuia să fie primit botezul sângelui, deși păcatele lumii aveau să apese asupra sufletului Său nevinovat, totuși, pentru bucuria care-I era pusă înainte, El a ales să sufere crucea și a disprețuit ocara.
Studiați definiția dată de Domnul Hristos adevăratului misionar: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” (Marcu 8, 34.) A-L urma pe Hristos, așa cum se spune în cuvintele acestea, nu e o pretenție, o farsă. Isus așteaptă ca ucenicii Lui să umble de aproape pe urmele Lui, suferind ce a suferit El, suportând ce a suportat El, biruind așa cum a biruit El. El așteaptă cu nerăbdare să vadă că aceia care se dau drept urmași ai Săi dau pe față spiritul jertfirii de sine.
Aceia care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal, alegând să fie părtași la suferințele Lui, să trăiască viața Lui de lepădare de sine și să îndure ocara pentru El, vor înțelege ce înseamnă a fi un adevărat misionar medical.
Când toți misionarii noștri vor trăi viața cea nouă în Hristos, când vor lua Cuvântul Lui drept călăuză, vor avea o înțelegere mai clară a ceea ce constituie adevărata lucrare misionară medicală. Lucrarea aceasta va avea un sens mai adânc pentru ei, dacă vor asculta necondiționat de Legea săpată în piatră cu Însuși degetul lui Dumnezeu, cuprinzând porunca Sabatului, cu privire la care Hristos Însuși le-a spus, prin Moise, copiilor lui Israel:
„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: «Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta să fie între Mine și copiii lui Israel, un semn veșnic.»” (Exod 31, 13.16.17.)
Să studiem cu sârguință Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să putem proclama cu putere solia ce trebuie să fie dată în aceste zile de pe urmă. Mulți, dintre aceia asupra cărora se revarsă lumina vieții plină de jertfire de Sine a Mântuitorului, refuză să trăiască o viață în armonie cu voința Lui. Ei nu sunt dispuși să trăiască o viață de sacrificiu pentru binele altora. Ei doresc să se înalțe pe ei înșiși. Pentru unii ca aceștia, adevărul și neprihănirea și-au pierdut însemnătatea, iar influența lor necreștin îi face pe mulți să se abată de la Mântuitorul. Dumnezeu cheamă lucrători sinceri și statornici, a căror viață să contracareze influența acelora care lucrează împotriva Lui.
Eu sunt instruită să spun fiecărui lucrător misionar medical: Urmează Căpeteniei. El este Calea, Adevărul și Viața. El este exemplul tău. Asupra tuturor lucrătorilor misionari medicali zace răspunderea de a păstra în atenția lor viața de slujire neegoistă a Domnului Hristos. Ei trebuie să-și țină ochii pironiți la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lor. El este Izvorul a toată lumina, Fântâna tuturor binecuvântărilor.
O poziție hotărâtă pentru dreptate
În aceste timpuri de evlavie bolnavă și de principii pervertite, Dumnezeu îi invită pe lucrătorii Săi să dea pe față o spiritualitate sănătoasă și plină de influență. Fraților și surorilor, aceasta cere Dumnezeu de la voi. Fiecare părticică a influenței voastre să fie folosită pentru Hristos. Voi trebuie să spuneți acum lucrurilor pe numele lor adevărat și să stați tare în apărarea adevărului așa cum este el în Isus.
Este potrivit ca fiecare suflet a cărui viață este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu să vină acum în front și să lupte pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. Adevărul trebuie să fie apărat, iar Împărăția lui Dumnezeu să fie făcută să înainteze așa cum s-ar face dacă Hristos ar fi în persoană pe pământ. Dacă ar fi aici, El ar fi pornit să-i mustre pe mulți care, deși se dau drept misionari medicali, nu au ales să învețe de la Marele Misionar medical blândețea și umilința Lui. În viața unora dintre aceștia, care ocupă poziții înalte în lucrarea misionară medicală, eul a fost înălțat. Până când nu se vor curăți de orice dorință de a înălța eul, ei nu vor putea să înțeleagă cu claritate caracterul lui Hristos și nici nu vor putea să facă lucrarea pe care a făcut-o El.
Atunci când Duhul Sfânt va conduce mintea membrilor din comunitățile noastre, se va vedea, în vorbire, în servire și în spiritualitate, un standard mai înalt decât se dă pe față acum. Membrii comunității vor fi reînviorați prin apa vieții, iar lucrătorii, lucrând sub o singură Căpetenie, și anume Hristos, Îl vor reprezenta pe Domnul lor în spirit, în cuvânt și faptă și se vor încuraja unul pe altul să meargă înainte în măreața lucrare de încheiere în care suntem angajați. Va avea loc o sănătoasă sporire a unității și a iubirii, care va da lumii mărturie cu privire la faptul că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru răscumpărarea păcătoșilor. Adevărul divin va fi înălțat; și, când va lumina ca o lampă care arde, noi îl vom înțelege mai clar și tot mai clar.
Adevărul probator pentru acest timp nu este produsul minții vreunui om. El este de la Dumnezeu. El este adevărata filozofie pentru aceia care și-l apropie. Hristos S-a întrupat, pentru ca noi să putem fi sfințiți și răscumpărați prin credința în adevăr. Aceia care țin adevărul în neprihănire să se ridice și să pornească încălțați cu râvna Evangheliei păcii și să proclame adevărul la aceia care nu-l cunosc. Să facă urme drepte cu picioarele lor, ca nu cumva cel ce șchiopătează să fie abătut din cale.
Noi trebuie să ne unim și, prin adevărata lucrare misionară medicală, să pregătim calea pentru Împăratul nostru, care e gata să vină. Dar să ne amintim că unirea creștină nu înseamnă că identitatea creștină trebuie să fie contopită în aceea a altuia și nici nu înseamnă că mintea unuia să fie condusă și controlată de mintea altuia. Dumnezeu nu a dat nimănui puterea pe care unii, prin cuvânt și faptă, caută să o pretindă. Dumnezeu cere ca fiecare om să rămână liber și să urmeze îndrumările Cuvântului.
Să căutăm să creștem în cunoașterea adevărului, dând toată lauda și gloria Aceluia care este una cu Tatăl. Să căutăm cu cea mai mare râvnă ungerea cerească, Duhul Sfânt. Să ne străduim să avem un creștinism curat și care se dezvoltă, crește, pentru ca în curțile cerești să putem fi declarați, în cele din urmă, desăvârșiți în Hristos.
„Iată, Mirele vine: ieșiți-I în întâmpinare.” (Matei 25, 6.) Nu pierdeți acum timpul, ci ridicați lumina lămpii voastre și curățiți-o. Nu pierdeți timp, ci căutați să desăvârșiți unitatea unuia cu altul. Trebuie să ne așteptăm la dificultăți. Greutățile vor veni. Hristos, Căpetenia mântuirii noastre, a fost făcut desăvârșit prin suferință. Urmașii Lui vor da piept cu vrăjmașul de multe ori și vor fi greu încercați; dar nu trebuie să deznădăjduiască. Domnul Hristos le spune: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33.)
Următoarele rânduri zugrăvesc lupta creștină:
„Gândeam că drumul creștin înspre ceruri E plin de lumină ca ziua de vară, ca zorile ei; Dar Tu mi-arătași cărăruia întunecoasă și aspră Cu colțuri de stânci și plină de ghimpi.
Visam la cerești răsplătiri și renume. Frumoasele ramuri de finic, veșminte, coroană de aur Acestea ceream, dar Tu mi-arătași o cruce și un mormânt.”