Centralizare
A fost planul lui Dumnezeu ca, după potop, ca împlinire a poruncii date lui Adam, oamenii să se împrăștie pe întregul pământ, pentru a-l umple și a-l supune.
Dar, când urmașii lui Noe s-au înmulțit, s-a dat pe față apostazia. Aceia care doreau să lepede restricția Legii lui Dumnezeu s-au hotărât să se despartă de adoratorii lui Iehova. Ei se hotărâră să țină comunitatea lor unită într-un singur corp și să formeze o monarhie care cu timpul să cuprindă întregul pământ. Ei s-au hotărât să zidească o cetate în câmpia șinear și în ea să ridice un turn care să fie minunea lumii. Turnul acesta urma să fie atât de înalt, încât nici un potop să nu poată ajunge până la vârful lui, și atât de masiv, încât nimic să nu-l poată distruge. În felul acesta, ei nădăjduiau să-și facă un adăpost lucrat de ei înșiși și să ajungă independenți de Dumnezeu.
Confederația aceasta s-a născut din revolta împotriva lui Dumnezeu. Locuitorii din câmpia Șinear și-au înființat împărăția pentru înălțare de sine, nu pentru gloria lui Dumnezeu. Dacă ar fi izbutit, s-ar fi născut o mare forță care avea să alunge neprihănirea și să inaugureze o nouă religie. Lumea ar fi fost demoralizată. Teorii eronate ar fi abătut mintea de la preceptele divine, iar Legea lui Iehova ar fi fost trecută cu vederea și uitată. Dar Dumnezeu n-a lăsat niciodată lumea fără martori ai Săi. În vremea aceea s-au găsit oameni care s-au smerit înaintea lui Dumnezeu și au strigat: „O, Dumnezeule”, s-au rugat ei, „stai la mijloc între cauza Ta și planurile și metodele oamenilor”. „Și Domnul S-a pogorât să vadă cetatea și turnul, pe care îl zidiseră fiii oamenilor.” (Geneza 11, 5.) Îngerii au fost trimiși să nimicească planurile ziditorilor.
Turnul ajunsese la o înălțime destul de semeață și era cu neputință pentru lucrătorii din vârf să comunice direct cu cei de jos; de aceea, din loc în loc erau puși oameni care să primească și să comunice mai departe ordinele cu privire la materialele necesare sau alte îndrumări cu privire la lucrare. În timp ce se transmiteau în felul acesta ordinele de la unul la altul, limbile s-au amestecat, așa încât se cereau materiale de care nu era nevoie și poruncile primite erau adesea opusul celor care fuseseră date. A urmat confuzie și groază. Întreaga lucrare s-a oprit pe loc. Mai departe, nu mai putea fi armonie și colaborare. Constructorii nu erau în stare nicicum să-și explice straniile neînțelegeri dintre ei și, în furia și dezamăgirea lor, își aduceau învinuiri unul altuia. Confuzia lor s-a sfârșit cu ceartă și vărsare de sânge. Fulgere din cer au sfărâmat partea de sus a turnului și l-au răsturnat la pământ. Oamenii au fost făcuți să simtă că este un Dumnezeu care stăpânește în ceruri și că El poate să încurce și să sporească încurcătura, pentru a-i învăța pe oameni că nu sunt decât oameni.
Dumnezeu rabdă îndelung perversitatea oamenilor, dându-le prilej îndestulător de pocăință; dar El notează toate născocirile pe care le pun la cale pentru a se împotrivi autorității Lui, celei drepte și sfinte.
Până la data aceea, toți vorbiseră aceeași limbă; acum, cei care puteau să-și înțeleagă unul altuia vorbirea s-au unit în cete; unii au luat-o într-o parte, iar alții în altă parte. „De acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului.” (Geneza 11, 9.)
În zilele noastre, Domnul dorește ca poporul Său să se împrăștie pe întreaga față a pământului. Nu trebuie să formeze colonii. Domnul Isus spunea: „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16, 15.) Când ucenicii au urmat înclinația lor de a rămâne în mare număr la Ierusalim, a fost îngăduit să vină asupra lor persecuția și au fost împrăștiați prin toate părțile locuite ale lumii.
Timp de ani de zile, poporului nostru i-au fost aduse solii de avertizare și de îndemn, zorindu-l să pornească în marele câmp al secerișului Domnului și să lucreze în mod neegoist pentru suflete. Din mărturiile scrise în 1895 și 1899, redau următoarele paragrafe:
„Adevărații lucrători misionari nu vor alcătui colonii. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie străin și peregrin pe pământ. Investirea unor mari sume de bani la dezvoltarea lucrării într-un singur loc nu e după planul lui Dumnezeu. Trebuie să se înființeze instituții în multe locuri. Trebuie să fie înființate școli și sanatorii în locuri unde acum nu e nimic ce poate să reprezinte lucrarea. Aceste instituții nu trebuie să fie înființate pentru a face bani, ci cu scopul de răspândi adevărul. Ar trebui să se procure teren la distanță de orașe, unde se pot dezvolta școli, în care să se poată da educație tinerilor în agricultură și lucrări tehnice.”
„Principiile adevărului prezent trebuie să se răspândească tot mai mult. Sunt unii care raționează dintr-un punct de vedere greșit. Pentru că e mai convenabil ca lucrarea să fie concentrată într-un singur loc, ei sunt în favoarea îngrămădirii tuturor lucrurilor într-o singură localitate. Mari rele vin de pe urma acestui fapt. Locuri care ar trebui să fie ajutate rămân pustii.”
„Ce aș putea spune poporului nostru spre a-l face să urmeze o cale care să fie pentru binele lui prezent și veșnic? Nu vor cei din Battle Creek să ia seama la lumina dată lor de Dumnezeu? Nu vor ei să se lepede de sine, să ia crucea și să-I urmeze lui Isus? Nu vor ei să asculte de chemarea Conducătorului lor, de a părăsi Battle Creek-ul, și să dezvolte instituții în alte locuri? Nu vor ei oare să meargă în locurile întunecate ale pământului, pentru a vesti iubirea lui Hristos, încrezându-se în Dumnezeu pentru a le da succes?”
„Nu e planul lui Dumnezeu ca poporul Său să se îngrămădească în Battle Creek. Isus zice: «Mergeți azi și lucrați în via Mea. Depărtați-vă de locurile unde nu e nevoie de voi. Înfigeți stindardul adevărului în târguri și orașe care n-au auzit solia. Pregătiți calea pentru venirea Mea. Cei ce se află la drumuri și garduri trebuie să audă chemarea».
Domnul va face din pustie un loc sacru, atunci când poporul Său, plin de spirit misionar, va trece la înființarea de centre pentru lucrarea Sa, va înființa sanatorii, unde bolnavii și suferinzii pot fi îngrijiți, și școli, unde tinerii să poată fi educați în direcția cea bună.
S-a susținut că ar fi mari foloase de pe urma punerii atâtor instituții în strânsă legătură; că ele vor fi întărite unele pentru altele și că ar putea oferi ajutor acelora care caută educație și ocupație. Aceasta e după judecata omenească; se va admite că, din punct de vedere omenesc, se obțin multe avantaje din îngrămădirea unor răspunderi atât de numeroase în Battle Creek; dar viziunea trebuie să fie extinsă.”
În ciuda sfaturilor frecvente, oamenii au continuat să plănuiască, în sens contrariu, în vederea centralizării puterii, pentru gruparea multor instituții sub o singură conducere. Lucrarea aceasta s-a pornit în birourile de la Review and Herald. Lucrurile s-au dezvoltat într-o direcție, și apoi în altă direcție. Acela care a inițiat chemarea la gruparea lucrării editoriale sub o singură putere conducătoare, cu sediul în Battle Creek, a fost vrăjmașul lucrării noastre.
Apoi a câștigat teren ideea că lucrarea misionară medicală ar propăși foarte mult dacă toate instituțiile noastre medicale și toate celelalte întreprinderi misionare medicale ar fi grupate sub conducerea asociației misionare medicale din Battle Creek.
Mi s-a spus că trebuie să-mi înalț vocea pentru a da avertismente împotriva acestui lucru. Nu trebuia să fim sub controlul unor oameni care nu se puteau controla pe ei înșiși și care nu erau dispuși să fie ascultători de Dumnezeu. Noi nu trebuia să fim conduși de oameni care doreau ca puterea conducătoare să fie cuvântul lor. Creșterea dorinței de a conduce a fost foarte puternică, iar Dumnezeu a trimis avertizare după avertizare, interzicând confederarea și contopirea. El ne-a avertizat să nu ne luăm obligația să împlinim anumite înțelegeri, care vor fi prezentate de oameni care se străduiesc să ajungă să controleze mișcările fraților lor.
Un centru educațional
Domnul are neplăcere de anumite aranjamente care s-au făcut la Battle Creek. El a declarat că alte locuri sunt jefuite de lumina și avantajele care au fost concentrate și înmulțite la Battle Creek. E ceva neplăcut înaintea lui Dumnezeu ca tineretul din toate părțile țării să fie chemat la Battle Creek, să lucreze la Sanatoriu și să-și facă studiile. Dacă îngăduim lucrul acesta, vom fi adesea vinovați de jefuirea câmpurilor slabe de comoara lor cea mai scumpă.
Prin lumina dată în mărturii, Domnul a arătat că El nu dorește ca elevii să părăsească școlile și sanatoriile din părțile lor, pentru a studia la Battle Creek. El ne-a dat instrucțiuni să mutăm colegiul din locul acesta. Lucrul acesta s-a făcut, dar instituțiile care au rămas nu au făcut ce trebuia să facă, și anume să împartă cu alte locuri avantajele care încă mai erau concentrate la Battle Creek. Domnul a făcut cunoscută neplăcerea Sa, îngăduind ca principalele clădiri ale acestor instituții să fie distruse prin foc.
În ciuda clarei dovezi cu privire la providența divină, arătată în focurile acestea nimicitoare, unii dintre noi n-au ezitat să ia în râs afirmația că aceste clădiri au ars datorită faptului că oamenii au dezvoltat lucrurile în direcții pe care Domnul nu le putea aproba.
Oamenii s-au depărtat de principiile cele drepte, pentru răspândirea cărora s-au înființat aceste instituții. Ei nu au ajuns să facă exact lucrarea pe care o rânduise Dumnezeu, să pregătească un popor care „să rezidească dărâmăturile de mai înainte și care să stea la spărturi”, așa cum este reprezentat în capitolul 58 din Isaia. În acel text biblic, lucrarea pe care o avem de făcut este clar definită, ca fiind lucrarea misionară medicală. Lucrarea aceasta trebuie să fie făcută în toate locurile. Dumnezeu are o vie și El dorește ca via aceasta să fie lucrată în chip neegoist. Nici o parte nu trebuie să fie neglijată. Cea mai neglijată parte are nevoie de cei mai vigilenți misionari pentru a face lucrarea care a fost zugrăvită de Duhul Sfânt prin Isaia:
„Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug ... dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit «Dregător de spărturi», «Cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit»”. (Isaia 58, 6.10-12.)
Pentru slava propriului Său Nume, Dumnezeu nu va îngădui ca persoane încăpățânate și independente să-și realizeze planurile lor nesfinte. El le va mustra din cauza purtării lor stricate. „Cei răi nu au pace, zice Dumnezeu.” (Isaia 57, 21.) Dar, în judecățile Lui, Domnul își va aduce aminte de îndurare. El spune:
„Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leșin duhurile și sufletele pe care le-am făcut. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat și l-am lovit, M-am ascuns în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui. I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și îl voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze: «Pace, pace celui de departe și celui de aproape!» -- zice Domnul -- «Da, Eu îl voi tămădui».” (Isaia 57, 16-19.)
„Duhul poporului Meu ar leșina înaintea Mea”, zice Domnul, „dacă M-aș purta cu ei după stricăciunea lor. Ei n-ar putea să îndure neplăcerea și mânia Mea. Am văzut calea stricată a fiecărui păcătos. Pe cel care se pocăiește și face faptele neprihănirii, îl voi întoarce și vindeca, și-l voi repune în îndurarea Mea.”
Cu privire la aceia care au fost înșelați și rătăciți de oameni neconsacrați. Domnul zice: „Purtarea lor n-a fost în armonie cu voia Mea; totuși, pentru dreptatea cauzei Mele, pentru cauza adevărului, voi vindeca pe fiecare dintre cei care onorează Numele Meu. Toți cei pocăiți ai lui Israel vor vedea mântuirea Mea. Eu, Domnul, stăpânesc și voi umple cu laudă și cu mulțumire inimile tuturor celor ce sunt aproape și departe, și anume ale tuturor celor pocăiți ai lui Israel, care au umblat pe căile Mele.”
„Așa vorbește Cel Prea înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite».” (Isaia 57, 15.)