St. Helena, California, 21 aprilie 1903. Poziția noastră în lume nu este cea care ar trebui să fie. Suntem departe de unde ar fi trebuit să fim, dacă viața noastră creștinească ar fi fost în armonie cu lumina și cu ocaziile date nouă, dacă de la început ne-am fi străduit să mergem înainte și în sus. Dacă am fi umblat în lumina care ne-a fost dată, dacă am fi stăruit să Îl cunoaștem pe Domnul, cărarea noastră s-ar fi făcut din ce în ce tot mai luminoasă. Dar mulți dintre aceia care au avut lumină specială s-au conformat atât de mult lumii, încât aproape că nici nu se mai deosebesc de oamenii lumești. Ei nu apar ca popor aparte, ales și scump al lui Dumnezeu. E greu să se poată face deosebire între cel care Îi servește lui Dumnezeu și cel care nu-I servește.
Biserica Adventistă de Ziua a șaptea este cântărită în balanțele sanctuarului. Ea va fi judecată după privilegiile și avantajele pe care le-a avut. Dacă viața ei spirituală nu corespunde cu avantajele pe care Hristos le-a revărsat asupra ei cu un preț nemăsurat, dacă binecuvântările conferite ei nu au pregătit-o pentru lucrarea ce i-a fost încredințată, se va rosti asupra ei sentința: „Aflat cu lipsă.” Ea va fi judecată după lumina revărsată, după ocaziile date.
Scopul lui Dumnezeu cu poporul Său
Dumnezeu are pregătite iubire, bucurie, pace și o biruință glorioasă pentru toți aceia care-L servesc în spirit și în adevăr. Poporul Lui, care ține poruncile, urmează să stea totdeauna gata de slujire. El trebuie să primească har și putere sporită și cunoștință sporită cu privire la lucrarea Duhului Sfânt. Dar mulți nu sunt gata să primească darurile scumpe ale Spiritului pe care Dumnezeu așteaptă să le reverse asupra lor. Ei nu tind mai sus și tot mai sus, după puterea de sus, pentru ca, prin darurile revărsate, să poată fi recunoscuți ca popor deosebit al lui Dumnezeu, râvnitor pentru fapte bune.
„Pocăiește-te și fă faptele dintâi”
Mustrări solemne de avertizare, arătate prin distrugerea unor mijloace de slujire foarte mult îndrăgite, ne spun: „Adu-ți aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele dintâi.” (Apocalipsa 2, 5.) Pentru ce este o percepere atât de întunecată a adevăratei stări spirituale a bisericii? Nu au fost loviți cu orbire străjerii care stau pe zidurile Sionului? Nu sunt mulți dintre slujitorii lui Dumnezeu nepăsători și mulțumiți, ca și cum stâlpul de nor, ziua, și stâlpul de foc, noaptea, ar sta deasupra sanctuarului? De ce se întâmplă că aceia din locuri de răspundere, care pretind că Îl cunosc pe Dumnezeu, Îl tăgăduiesc în viață și în caracter? Nu mulți dintre cei care se socotesc a fi poporul ales și deosebit al Lui sunt mulțumiți să trăiască fără dovada că într-adevăr Dumnezeu e în mijlocul lor, pentru a-i scăpa din cursele și de atacurile lui Satana?
N-am fi avut noi acum mult mai multă lumină dacă, în trecut, am fi primit mustrările Domnului, dacă am fi recunoscut prezența Lui și dacă ne-am fi abătut de la toate practicile contrare voinței Lui? Dacă am fi făcut aceasta, lumina cerească ar fi luminat în templul sufletului, făcându-ne în stare să înțelegem adevărul și să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice, și pe semenii noștri ca pe noi înșine. O, cât de mult este dezonorat Domnul Hristos de către cei care, pretinzând că sunt creștini, aruncă ocară asupra numelui pe care-l poartă, prin aceea că nu fac ca viața lor să corespundă cu mărturisirea lor, prin aceea că nu se tratează unii pe alții cu iubirea și respectul pe care Dumnezeu așteaptă să-l vadă descoperit în cuvinte pline de amabilitate și fapte pline de curtenie!
Puterile adâncului sunt foarte puternic agitate. Drept rezultat, există război și vărsare de sânge. Atmosfera morală este otrăvită de fapte crude și îngrozitoare. Spiritul certei se răspândește, abundă în tot locul. Multe suflete sunt luate în stăpânire de duhul fraudei și al purtării viclene. Mulți se vor îndepărta de credință, lăsându-se în voia unor duhuri înșelătoare și a unor învățături de demoni. Ei nu-și dau seama ce duh i-a luat în stăpânire.
Eșecul în a-L onora pe Dumnezeu
Cel care vede dincolo de ce este la suprafață, care citește inima oamenilor, spune cu privire la aceia care au avut multă lumină: „Ei nu sunt întristați și uimiți din pricina stării lor morale și spirituale”. „Toți aceștia își aleg căile lor, și sufletul lor găsește plăcere în urâciunile lor. De aceea și Eu voi alege ce este spre nefericirea lor și voi aduce peste ei lucrurile de care se tem, căci, când am chemat Eu, n-au răspuns, și când am vorbit Eu, n-au ascultat; ci au făcut ce este rău înaintea Mea, și au ales ce nu-Mi place!” „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru că nu au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiți, ci au găsit plăcere în nelegiuire.” (Isaia 66, 3.4; 2 Tesaloniceni 2, 11.10.12.)
Învățătorul ceresc întreabă: „Ce înșelăciune mai puternică poate să zăpăcească mintea, decât pretenția că zidești pe temelia cea bună și că Dumnezeu îți primește lucrarea, când, în realitate, faci multe fapte după planuri lumești și păcătuiești împotriva lui Iehova? O, e o mare înșelăciune, o amăgire fascinantă, care pune stăpânire pe minte atunci când oamenii care au cunoscut odată adevărul iau înfățișarea evlaviei drept spiritul și puterea ei; când își închipuie că sunt bogați, că s-au îmbogățit și că nu duc lipsă de nimic, când în realitate sunt lipsiți de orice.”
Dumnezeu nu S-a schimbat față de slujitorii Săi credincioși, care își păstrează hainele nepătate. Dar mulți strigă: „Pace și siguranță”, când asupra lor se abate o prăpădenie neașteptată. Dacă nu are loc o pocăință desăvârșită, dacă oamenii nu-și umilesc inima prin mărturisire și dacă nu primesc adevărul, așa cum este el în Isus, nicidecum nu vor intra în cer. Atunci când va avea loc curățirea în rândurile noastre, noi nu vom mai sta tihniți, fălindu-ne că suntem bogați, că ne-am îmbogățit și nu mai avem nevoie de nimic.
Cine poate spune pe bună dreptate: „Aurul nostru e curățit în foc și hainele noastre nu sunt mânjite de lume?” L-am văzut pe Învățătorul nostru, arătând spre veșmintele așa-numitei neprihăniri. Smulgându-le, a dezgolit murdăria ce era dedesubt. Apoi mi-a zis: „Nu vezi cum și-au acoperit în mod pretențios murdăria și putreziciunea caracterului? Cum a ajuns cetatea cea credincioasă o desfrânată! Casa Tatălui Meu a fost făcută o casă de negustorie, un loc de unde s-a depărtat prezența și gloria divină! Din pricina aceasta e slăbiciune și lipsește puterea.”
O chemare la reformă
Dacă biserica, acum dospită de propria ei apostazie, nu se căiește și nu se întoarce, va mânca din roadele propriilor ei fapte, până se va scârbi de ea însăși. Dacă se împotrivește la rău și alege ce e bine, dacă Îl caută pe Dumnezeu cu toată smerenia și corespunde înaltei sale chemări în Hristos, stând pe platforma adevărului veșnic și, prin credință, își însușește realizările pregătite pentru ea, biserica va fi vindecată. Ea va apărea în simplitatea și curăția date ei de Dumnezeu, scăpată din toate încurcăturile pământești, dovedind că adevărul a făcut-o într-adevăr liberă. Atunci membrii ei vor fi într-adevăr aleșii lui Dumnezeu, reprezentanții Lui.
A venit timpul să aibă loc o deplină reformă. Când va începe reforma aceasta, spiritul rugăciunii îl va influența pe fiecare credincios și va izgoni din biserică spiritul neînțelegerii și al certei. Aceia care nu au trăit în comuniune creștină se vor apropia strâns unii de alții. Un membru care lucrează în direcția cea bună îi va atrage și pe alți membri să se unească cu el, pentru a face rugăciuni și cereri pentru descoperirea Duhului Sfânt. Nu va fi confuzie acolo, deoarece toți vor fi în armonie cu gândul Spiritului. Barierele care despart pe credincios de credincios vor fi sfărâmate, iar servii lui Dumnezeu vor vorbi aceleași lucruri. Domnul va lucra împreună cu servii Săi, ca să înalțe biserica. Toți vor înălța, cu pricepere, rugăciunea pe care Hristos i-a învățat pe servii Săi: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.” (Matei 6, 10.)