Apariția acestui volum din seria „Mărturiilor pentru Comunitate” vine să răspundă unei nevoi simțite de noi toți, membri și pastori deopotrivă. Deși lucrarea de publicație din țara noastră a cunoscut o dezvoltare puternică în perioada interbelică și apoi în perioada 1944-1947, când milioane de exemplare de reviste, borșuri și cărți au fost publicate și răspândite pretutindeni în satele și orașele țării noastre; deși s-a tipărit o parte dintre lucrările Spiritului Profetic, cele nouă volume de „Mărturii pentru Comunitate” nu și-au găsit până acum locul în planurile editoriale ale bisericii.
Sperăm, cu ajutorul bunului Dumnezeu, ca acest prim volum publicat să fie urmat de publicarea celorlalte opt volume, ca și de valoroasele lucrări ale Spiritului Profetic, care n-au văzut încă lumina tiparului în limba română. Pastorii, comunitățile și noi toți avem nevoie de acest mare și valoros tezaur al Spirtului Profetic.
„Și avem cuvântul proorociei făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre.” (2 Petru 1, 9.)
Pentru o înțelegere mai bună a celor cuprinse în acest volum al Mărturiilor, să facem o scurtă incursiune în viața servei Domnului din perioada dinaintea apariției vol. 9 al Mărturiilor pentru Comunitate (Testimonies).
Privind la timpul volumului 9, vedem o perioadă de cinci ani, care se întinde până spre sfârșitul verii anului 1909. Experiența servei Domnului din această perioadă începe și se termină cu călătoriile ei, de la căminul său din Sf. Elena, California, spre Est, pentru a lua parte la importante întâlniri. Pentru biserică, este o perioadă de revenire după criza din 1902-1903 și de extindere a lucrării de lansare a unor noi acțiuni și înființarea unor noi instituții.
După o serie de importante întâlniri în Michigan, în primăvara anului 1904, sora White a vizitat Sudul Americii și apoi s-a îndreptat spre Washington D.C., unde se întreprindeau acțiuni pentru construirea de clădiri pentru sediul lucrării care se stabilea acum în capitala națiunii. Trebuia înălțat un nou sediu al lucrării, o clădire pentru Review and Heral, deci o tipografie, trebuia construit un sanatoriu și un colegiu. Faptul că sora White și-a stabilit căminul în Washington pentru câteva luni, de unde ea putea urmări și da sfaturi -- în cunoștință de cauză -- în timp ce aceste patru clădiri erau în construcție, era o mare încurajare pentru lucrători. Ea a exercitat, de asemenea, o mare influență în toată biserica pentru fixarea încrederii membrilor bisericii, cu toate că Dumnezeu a inspirat transferul sediului administrativ al lucrării de publicații în capitala națiunii.
Aceasta a fost o perioadă de rapidă înaintare și dezvoltare a lucrării noastre medicale pe Coasta Pacificului. Au fost deschise noi sanatorii în capitală, în Glendale și Loma Linda, California. De la început, Loma Linda părea destinată să devină un centru de pregătire și instruire al lucrătorilor medicali, lucrare începută în Battle Creek. În timpul acestor ani critici de înființare a colegiului medical, sora E. White a vizitat des California de Sud, unde a putut să dea personal sfaturi și încurajare și a putut să ajute la întocmirea planurilor pentru înaintarea lucrării. A fost o acțiune bazată pe descoperirile date ei de Dumnezeu, care ne-a condus pas cu pas la înființarea, în cele din urmă, a unui colegiu medical pe deplin recunoscut. Atât de grele, de netrecut, au fost piedicile, încât, dacă n-ar fi fost credința și încrederea inspirate de frecventele sfaturi care veneau prin Spiritul Profetic, instituția n-ar fi supraviețuit.
Aceste interese importante, care au ținut-o pe sora White mult timp departe de casa și scrierile ei, au avut ca rezultat o mare întârziere în publicarea cărților pe care ea spera să le vadă cât mai curând în câmp, făcându-și lucrarea lor.
Cartea Divina Vindecare a fot singura carte nouă, pe care E.G. White a publicat-o în perioada aceasta de cinci ani.
În acest timp, lucrarea denominațiunii a crescut prea mult pentru a mai putea reține diferitele amănunte ale pașilor de înaintare. Solia înconjura acum lumea, misionari erau trimiși într-un număr tot mai mare, iar multe instituții închinate educației, publicațiilor și lucrării au luat ființă. În adevăr, solia Evangheliei a ajuns până la marginile pământului.
O mare bucurie a produs-o în inima servei Domnului faptul de a se întâlni cu reprezentanți ai lucrării mondiale, când aceștia s-au întâlnit la Washington D. C., în primăvara anului 1909, pentru sesiunea Conferinței Generale. Aceasta a fost ultima ei călătorie spre Est. Aceasta a fost ultima ei participare la o sesiunea a Conferinței Generale. Avea acum optzeci și unu de ani și își consacrase o lungă perioadă din viață slujirii cauzei lui Dumnezeu. Ea a văzut lucrarea crescând din zilele strădaniilor de la început, când erau numai o mână de păzitori ai Sabatului, care așteptau revenirea pe curând a Domnului. Acum, ei numărau 85.000 și 1.200 de slujitori erau ai lui Dumnezeu. În timp ce stătea înaintea delegaților la această sesiune a Conferinței Generale, E. G. White a fost inspirată să vorbească despre anumite subiecte de o mare importanță și care trebuia să fie reamintite. Printre ele era și subiectul reformei sanitare. Timp de patruzeci și cinci de ani, ea s-a ocupat de învățarea marilor principii ale viețuirii sănătoase, care i-au fost prezentate în viziune. Ea a trăit să vadă roadele acestei învățături. Cu toate acestea, mai erau unii care încă se mai rețineau, alții care erau înclinați spre extreme, astfel că ea a revizuit, punct cu punct, poziția și învățăturile noastre. Această declarație făcută în fața delegaților la sesiunea Conferinței Generale formează un capitol important al volumului 9.
Un alt aspect despre care ea a ales să vorbească a fost acela care se ocupa de Colegiul medical de la Loma Linda. Ea a prezentat obiectivele acestei instituții și a apelat la cooperarea tuturor lucrătorilor și a membrilor spre a face ca această lucrare să fie un succes. Această importantă declarație se află, de asemenea, în volumul 9.
Serva Domnului a văzut lucrarea administrării sau conducerii bisericii dezvoltându-se de la un comitet de trei persoane, alese în 1863 să poarte răspunderea Conferinței Generale, la situația prezentă a organizației cu departamentele Conferinței Generale, cu Diviziunile și Uniunile de Conferințe, organisme ce împart povara răspunderii lucrării între sute și mii de persoane din diferite părți ale câmpului mondial. În cuvintele ei de încheiere, ea a pledat pentru unitate și consacrare. În declarațiile ei scrise, E. G. White s-a ocupat de autoritatea Conferinței Generale și de importanța acțiunilor întreprinse de Conferința Generală în sesiune. Ea a scris despre împărțirea răspunderilor și nevoia de umilință și credință. Aceste sfaturi formează o parte importantă a secțiunii de la sfârșitul volumului 9.
Către sfârșitul secolului, sora White a început să facă apel la o reînnoire a interesului ce trebuie avut pentru evanghelizarea milioanelor de oameni din marile metropole ale lumii. Aceste nevoi au fost subliniate din nou în sfaturile pe care ea le-a trimis lucrătorilor care conduceau lucrarea. Ca răspuns la aceste solii, interesul pentru lucrarea în orașe s-a reînviorat. S-a intrat în mari centre cu vestirea Evangheliei. Multe eforturi evanghelistice au fost ținute, vechi comunități au fost întărite și noi comunități au fost înființate. Pentru a păstra apelurile făcute pentru această lucrare și sfaturile cu privire la ținerea lor în mod permanent în formă, o întreagă secțiune din volumul 9 este devotată acestui important subiect.
Era, de asemenea, în zilele când diferitele acțiuni și instituții în care ne angajasem cereau talentele și energiile membrilor noștri. A început să fie clar faptul că această lucrare nu va putea fi niciodată terminată, decât numai dacă membrii bisericii se vor uni puternic cu slujitorii bisericii pentru a duce lumii solia mântuirii. Lucrarea membrilor laici ai bisericii a căpătat o nouă importanță, o nouă viziune. În ultimele două volume ale Mărturiilor (7 și 8), s-a pus un mare accent pe lucrarea membrilor laici și acest lucru este adus la apogeul lui în volumul 9. Urmând un tablou al evenimentelor și crizei finale, care vor avea loc în scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ, mai multe capitole sunt consacrate chemării adresate fiecărui adventist de ziua a șaptea de a lua parte activă la evanghelizare, în lucrarea misionară internă și în răspândirea de literatură.
Mai sunt alte două linii de sfaturi amănunțite, prezentate în acest volum, pentru prima dată cuprinse în Mărturii, deși în decursul anilor s-au dat multe sfaturi cu privire la ele. Prima are de-a face cu lucrarea printre oamenii de culoare (printre negri). A doua se referă la lucrarea libertății religioase. Aceasta a fost în mare măsură ca un răspuns la apelurile servei Domnului, cuprinse în articolele publicate de dânsa în Review pe la mijlocul deceniului al nouălea, ca lucrătorii și membrii laici să intre în marele Southland și să-și înceapă acolo lucrarea, unii în domeniul educației, alții în domeniul medical, unii în vestirea soliei, iar alții trăind în liniște solia pe măsură ce familiile se stabileau în regiune, dar nu primiseră încă lumina Evangheliei. Și alții s-au alăturat cestei lucrări, ca răspuns la apelurile făcute în volumul 7. Lucrătorii se confruntau cu multe probleme. Trebuia făcute planuri pentru înaintare. Trebuia înfruntate noi probleme, în mod deosebit acelea care erau în legătură cu lucrarea din acele locuri, unde existau confruntări rasiale. În cursul acestor ani critici, au fost date sfaturi care au slujit ca o călăuză sigură pentru lucrare. Și pentru a face ca acest sfat să fie păstrat permanent spre a servi bisericii, el a fost inclus în volumul 9.
Lucrarea libertății religioase era o activitate în care noi ne-am angajat de mulți ani. Unii erau înclinați să adopte poziții extreme, susținând că adevărații păzitori ai Sabatului înțeleg că trebuie să facă clar, pentru cei din jurul lor, faptul că ei lucrează duminica. În unele regiuni, acest lucru a dus la persecuție. În bunătatea Sa, Dumnezeu a trimis solii acestui popor spre a ne face o concepție echilibrată cu privire la problemele de acest fel. Acestea apar, de asemenea, în acest volum, în secțiunea intitulată „Lucrarea Libertății religioase”, deschisă cu capitolul „Un timp de încercare înaintea noastră” și încheiată cu capitolul „Cuvinte de avertizare”. Astfel că volumul 9 strânge laolaltă sfaturi noi și vechi, repetând unele instrucțiuni, dând sfaturi amănunțite în legătură cu alte direcții de activitate, încurajând la slujire, scoțând în evidență primejdia extremelor, ducând la încredere în organizație și arătând spre răsplata eforturilor stăruitoare, divine, punctul culminant al Mărturiilor pentru Comunitate.
Lucrarea servei Domnului nu se termină cu publicarea volumului 9 al Mărturiilor pentru Comunitate. Dedicându-se mai mult lucrării ei de pregătire de cărți, în perioada următoare de cinci ani, ea a publicat Faptele Apostolilor, în anul 1911, și Sfaturi pentru Părinți, Profesori și Studenți, în 1913. Ea a terminat revizuirea manuscriselor pentru noi ediții ale lucrărilor: Slujitorii Evangheliei și Schițe din Viață, publicate în 1915, și Profeți și regi care au ieșit de sub tipar în 1916. În mod deosebit, E. G. White își găsea plăcerea în eforturi speciale, care erau făcute pentru a avertiza orașele și din timp în timp din pana ei porneau solii, sfaturi și instrucțiuni cu privire la această importantă fază a lucrării noastre. Progresul sigur, neîntrerupt, al cauzei lui Dumnezeu de jur împrejurul lumii a fost marcat de acest mesager al Domnului, acum în vârstă, locuind printre dealurile liniștite din Nordul Californiei. Deși știa că lucrarea ei era aproape încheiată, nu s-a temut de viitorul lucrării lui Dumnezeu, căci ea declara: „Fie că viața mea va fi cruțată sau nu, scrierile mele vor vorbi continuu și lucrarea lor va merge înainte, atât cât va dura timpul” (scrierea și răspândirea Mărturiilor pentru Comunitate, p. 13, 14).
Când se făceau planurile pentru sesiunea Conferinței generale din 1913, sora White ar fi fost bucuroasă să participe la lucrări, dar pentru vârsta ei înaintată acest lucru nu era recomandabil. Neputând prezenta personal o solie delegaților la această sesiune, ea a scris două comunicări care să fie citite delegaților și membrilor bisericii, adunați laolaltă. În acel de-al doilea mesaj care a fost citit de către președintele Conferinței Generale celor prezenți la sesiune, în dimineața zilei de 27 mai, ea a trecut în revistă experiența anilor trecuți, bucurându-se de dovada puternică a faptului că Dumnezeu a condus poporul Său. Apoi, privind înainte, ea a chemat la o reînnoire a eforturilor de câștigare de suflete și a apelat din nou la continuarea eforturilor evanghelistice în orașele neavertizate încă. Privind în viitor, ea a văzut triumful bisericii și a rostit cuvinte de încurajare: „Am cuvinte de încurajare pentru voi, frații mei. Noi trebuie să mergem înainte în credință și nădejde, așteptând mari lucruri de la Dumnezeu. Vrăjmașul va căuta pe toate căile să împiedice eforturile ce se fac pentru înaintarea adevărului, dar în puterea lui Dumnezeu veți obține biruință. Nici un cuvânt de descurajare să nu fie rostit, ci numai astfel de cuvinte care să ducă la întărirea și susținerea conlucrătorilor noștri.
Interesul meu în lucrare, în general, este mai profund decât oricând și doresc foarte mult ca lucrarea, cauza adevărului prezent, să înainteze continuu în toate părțile lumii....
Mă rog fierbinte ca lucrarea pe care o facem în acest timp să se imprime adânc în minte, inimă și suflet. Situațiile perplexe se vor înmulți; dar ca niște credincioși în Dumnezeu, să ne încurajăm unul pe altul. Să nu coborâm stindardul, ci să-l ținem sus, privind la El, care este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Când în timpul nopții nu pot să dorm, îmi înalț inima în rugăciune înaintea lui Dumnezeu și El mă întărește și-mi dă asigurarea că este cu slujitorii Săi în câmpurile din patrie și din țările îndepărtate. Sunt încurajată și binecuvântată când îmi dau seama că Dumnezeul lui Israel Își călăuzește încă poporul Său și că El va continua să fie cu el până la sfârșit.
Domnul dorește să vadă lucrarea de vestire a întreitei solii îngerești dusă mai departe, cu o eficiență sporită. După cum a lucrat în toate veacurile, ca să dea biruință poporului Său, tot astfel acum, în acest veac, El dorește mult să ducă la o împlinire triumfătoare a scopului Său cu biserica Sa. El cere sfinților Săi credincioși să înainteze uniți, mergând din putere într-o mai mare putere, de la credință la o asigurare și încredere sporită în adevăr și neprihănire a cauzei Sale.
Noi trebuie să stăm hotărâți ca o stâncă la principiile Cuvântului lui Dumnezeu, amintindu-ne faptul că Dumnezeu este cu noi ca să ne dea tărie, ca să putem întâmpina fiecare nouă experiență. Să păstrăm totdeauna în viața noastră principiile neprihănirii, ca să putem merge înainte din tărie în tărie, în Numele Domnului. Noi trebuie să păstrăm, ca fiind foarte sacră, credința ce a fost atestată prin instrucțiuni și aprobată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, de la începuturile existenței noastre până în prezent. Trebuie să considerăm ca fiind foarte prețioasă lucrarea pe care Domnul o duce mai departe prin poporul Său, păzitor al poruncilor, și care, prin puterea harului Său, va crește mai puternic și mai eficient, pe măsură ce timpul înaintează. Vrăjmașul caută să întunece discernământul poporului lui Dumnezeu și să slăbească eficiența lor, dacă ei vor lucra cum îi va conduce Duhul lui Dumnezeu. El va deschide uși ale ocaziilor înaintea lor pentru a lucra la dezvoltarea vechilor locuri părăsite, pustii. Experiența lor va fi aceea a unei continue creșteri, până când Domnul va coborî din ceruri cu putere și slavă mare, ca să pună sigiliul Său pe triumful final al celor credincioși ai Săi.
Lucrarea ce stă înaintea noastră este o lucrare ce va cere încordarea fiecărei puteri a ființei omenești. Ea va chema la exercitarea unei puternice credințe și a unei continue atenții. Adesea, dificultățile pe care le vom întâlni vor fi foarte descurajatoare. Chiar măreția sarcinii pe care o avem de îndeplinit ne va apăsa. Și totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, slujitorii Săi vor triumfa în cele din urmă”. (Buletinul Conferinței Generale, din 28 mai, 1913, 164, 165.)
În timpul în care cele nouă volume ale Mărturiilor pentru Comunitate au fost scrise, o perioadă de peste cincizeci și cinci de ani, Biserica a continuat să crească, să se dezvolte și să prospere. Sfaturile date au oferit o călăuză sigură, mustrări și corectări ce au făcut pe mulți dintre cei ce au apucat pe căi greșite să se întoarcă la căile neprihănirii, cuvinte de bucurie și încurajare, care au reînsuflețit pe mulți ce aveau o inimă slăbită, iar tabloul răsplătirii celor credincioși a stimulat mii ca să ia hotărârea de a atinge ținta pusă înaintea noastră.
Cele prezentate mai sus ne ajută să înțelegem de ce am început tipărirea Mărturiilor pentru Comunitate cu volumul 9. Cele cuprinse în paginile lui sunt de o deosebită importanță pentru noi astăzi.
Împreună cu serva Domnului rostim și noi: „Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât că vom uita cumva calea pe care ne-a condus Dumnezeu și învățăturile Lui din istoria noastră de până acum” (Life Sketches -- Schițe din viață, 196.) D. Popa, București, septembrie 1991.