În puterea Duhului, servii, delegați ai lui Hristos, trebuie să dea mărturie pentru Conducătorul lor. Dorul arzător al Mântuitorului pentru salvarea păcătoșilor trebuie să fie înscris pe toate strădaniile lor. Chemarea milostivă, adresată prima dată de Hristos, trebuie să fie reluată de voci omenești și făcută să răsune prin lumea întreagă: „Cine vrea să ia apa vieții fără plată”. (Apocalipsa 22, 17.) Biserica trebuie să zică: „Vino!” Fiecare putere din biserică trebuie să fie activ angajată de partea lui Hristos. Urmașii lui Hristos trebuie să se unească într-un efort puternic de a atrage atenția lumii la grabnica împlinire a profețiilor din Cuvântul lui Dumnezeu. Necredința și spiritismul câștigă o puternică influență în lume. E cazul ca aceia cărora li s-a dat lumină să fie reci și necredincioși acum?
Suntem chiar la pragul timpului de necaz, și încurcături la care nici nu am visat ne stau în față. O putere de dedesubt îi mână pe oameni să se războiască contra cerului. Ființe omenești s-au aliat cu unelte satanice pentru a face fără valoarea Legea lui Dumnezeu. Locuitorii lumii devin repede asemenea locuitorilor lumii de pe vremea lui Noe, care au fost luați de potop, și asemenea locuitorilor Sodomei, care au fost mistuiți de foc din cer. Puterile lui Satana sunt la lucru pentru a ține mințile abătute de la realitățile veșnice. Vrăjmașul a aranjat lucrurile să corespundă propriilor sale scopuri. Afaceri lumești, sporturi, moda zilei, lucrurile acestea ocupă mintea bărbaților și a femeilor. Amuzamente și lectura fără folos ruinează judecata. Pe calea cea largă, care duce la ruină veșnică, înaintează o lungă procesiune. Lumea plină de silnicie, distracții și beție, convertește, biserica. Legea lui Dumnezeu, standardul divin al neprihănirii, e declarată a fi fără efect.
În timpul acesta, de nedreptate covârșitoare, o viață nouă, venind de la Izvorul întregii vieți, urmează să pună stăpânire pe aceia care au iubirea lui Dumnezeu în inimile lor, iar ei să pornească și să proclame cu putere solia despre un Mântuitor crucificat și înviat. Ei trebuie să depună eforturi zeloase și neobosite de a salva suflete. Exemplul lor trebuie să fie de așa natură, încât să aibă o influență hotărâtă spre bine asupra celor din jurul lor. Ei trebuie să socotească totul ca o pierdere de dragul prețului nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul nostru.
Un interes zelos ar trebui să pună acum stăpânire pe noi. Energiile noastre, care dormitează, ar trebui să fie trezite la un efort neobosit. Lucrători consacrați ar trebui să meargă acum în câmp, pregătind calea Împăratului și câștigând victorii în locuri noi. Frate și soră, nu înseamnă nimic pentru tine faptul să știi că în fiecare zi suflete coboară în mormânt, neavertizate și nemântuite, necunoscătoare de nevoia lor de viață veșnică și de ispășirea făcută pentru ele de Mântuitorul? Nu înseamnă nimic pentru tine faptul că, în curând, lumea trebuie să dea ochii cu Iehova din cauza Legii Sale călcate? Îngerii cerești sunt uimiți că aceia care de atât de mulți ani au avut lumina n-au dus torța adevărului în locurile întunecate ale pământului.
Valoarea nemărginită a sacrificiului cerut pentru răscumpărarea noastră descoperă faptul că păcatul este un rău înspăimântător. Dumnezeu ar fi putut șterge această pată infectă de pe creațiune, înlăturând pe păcătos de pe fața pământului. Dar El „atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) Atunci pentru ce nu suntem mai zeloși? De ce atât de mulți sunt inactivi? Pentru ce nu caută toți cei care mărturisesc că-L iubesc pe Dumnezeu să lumineze pe semenii și pe asociații lor, ca ei să nu mai neglijeze o mântuire atât de mare?
O lipsă de simpatie
Printre creștinii declarați de astăzi e o grozavă lipsă de simpatie, care ar trebui să fie simțită pentru sufletele nemântuite. Dacă inima noastră nu bate la unison cu inima lui Hristos, cum putem înțelege sfințenia și importanța lucrării la care suntem chemați de cuvintele: „Privegheați asupra sufletelor, ca unii care aveți să dați socoteală?” Vorbim despre misiuni creștine. Se aude sunetul glasurilor noastre; dar simțim noi dorul duios după suflete din inima lui Hristos?
Mântuitorul era un lucrător neobosit. El nu-și măsura munca cu orele. Timpul Lui, inima Lui, tăria Lui, erau consacrate lucrării pentru binele omenirii. Zile întregi erau devotate lucrului și nopți întregi erau petrecute în rugăciune, ca să poată fi întărit spre a face față vrăjmașului viclean în toată lucrarea lui înșelătoare, și fortificat pentru a face lucrarea Sa de a înălța și reface omenirea.
Omul care-L iubește pe Dumnezeu nu-și măsoară lucrarea după sistemul celor opt ore. El lucrează în toate orele și niciodată nu e liber. Când are prilejul, face binele. Pretutindeni, în toate timpurile și în toate locurile, el găsește prilej de a lucra pentru Dumnezeu. El duce mireasma cu sine, oriunde merge. O atmosferă sănătoasă înconjoară sufletul lui. Frumusețea vieții lui bine ordonate și conversația lui evlavioasă inspiră în alții credință, nădejde și curaj.
Ne trebuie misionari din inimă. Eforturi spasmodice vor face puțin bine. Trebuie să câștigăm atenția. Trebuie să fim profund zeloși.
Prin luptă ofensivă în mijlocul împotrivirii, pericolului, pierderii și suferinței omenești, lucrarea de salvare de suflete trebuie continuată. Într-o anumită bătălie, când unul din regimentele forței care ataca era împins înapoi de oștile inamicului, steagul din frunte a rămas pe locul lui în timp ce trupele se retrăgeau. Căpitanul a strigat la el să aducă steagul înapoi, dar răspunsul a fost: „Aduceți oamenii la steag!” Aceasta e lucrarea care revine fiecărui purtător credincios de steag -- să aducă oamenii la steag. Domnul cere zel. Noi toți știm că păcatul multora care mărturisesc a fi creștini este faptul că le lipsește curajul și energia de a se aduce pe ei și pe cei legați de ei la steag.
Din toate țările răsună strigătul macedonean: „Treci și ajută-ne!” Dumnezeu a deschis câmpuri înaintea noastră, și dacă instrumentele omenești ar conlucra cu instrumentele dumnezeiești, multe, multe suflete ar fi câștigate la adevăr. Dar poporul care mărturisește că e al Domnului a dormit în ce privește lucrarea rânduită lui și în multe locuri ea rămâne comparativ neatinsă. Dumnezeu a trimis solie după solie pentru a trezi pe poporul nostru pentru a face ceva și pentru a o face acum. Dar la chemarea: „Pe cine să trimit?” Puțini au fost cei care au răspuns: „Iată-mă trimite-mă!” (Isaia 6, 8.)
Când reproșul de indolență și lenevie va fi șters de deasupra bisericii, Spiritul Domnului Se va manifesta în chip milostiv. Puterea dumnezeiască se va da pe față. Biserica va vedea lucrarea providențială a Domnului oștirilor. Lumina adevărului va străluci în raze clare și puternice și, ca și pe vremea apostolilor, multe suflete se vor întoarce de la rătăcire la adevăr. Pământul va fi luminat de slava Domnului.
Îngeri cerești au tot așteptat de multă vreme după instrumente omenești -- membrii bisericii -- ca să conlucreze cu ei în marea lucrare care trebuie să fie făcută. Ei vă așteaptă. Atât de vast este câmpul, atât de cuprinzător este planul, încât fiecare inimă sfințită va fi recrutată și pusă la lucru ca un instrument al puterii divine.
În același timp, va fi o putere care lucrează în subteran. În timp ce agenți ai harului lui Dumnezeu lucrează prin ființe omenești consacrate, Satana pune agenții săi la lucru, punând la tribut pe toți cei care se lasă sub controlul lui. Vor fi mulți domni și mulți dumnezei. Se va auzi strigătul: „Iată, aici e Hristos” și „Iată, acolo este Hristos”. Adânca uneltire a lui Satana se va da pretutindeni pe față, cu scopul de a abate atenția bărbaților și a femeilor de la datoria prezentă. Vor fi semne și minuni. Dar ochiul credinței va discerne în toate aceste manifestări semne ale mărețului și grozavului viitor și ale triumfului care-l așteaptă pe poporul lui Dumnezeu.
Lucrați, o, lucrați, având veșnicia în vedere! Păstrați în minte gândul că fiecare putere trebuie sfințită. O mare lucrarea trebuie să fie făcută. De pe buze neprefăcute să se înalțe rugăciunea: „Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi fața Lui, ca să se cunoască pe pământ calea Ta, și printre toate neamurile mântuirea Ta!” (Psalmii 67, 1-2.)
Aceia care își dau seama, chiar și numai într-o măsură restrânsă, ce înseamnă mântuirea pentru ei și pentru semenii lor, vor umbla în credință, și vor înțelege într-o oarecare măsură nemărginitele nevoi ale omenirii. Inima lor va fi mișcată de milă când văd lipsa larg răspândită din lumea noastră -- lipsa mulțimilor care suferă în ce privește hrana și îmbrăcămintea și lipsa morală a miilor care sunt sub umbra unui teribil destin, în comparație cu care suferința fizică se pierde în neînsemnătate.
Membrii bisericii să rețină că doar faptul că numele lor sunt scrise în registrele bisericii nu-i va salva. Ei trebuie să se dovedească aprobați de Dumnezeu, lucrători care n-au de ce să le fie rușine. Zi de zi, ei trebuie să-și formeze caracterul în acord cu îndrumările lui Hristos. Ei trebuie să rămână în El fără încetare, exercitând credința în El. În felul acesta, ei vor crește la statură deplină de bărbați și femei în Hristos -- creștini sănătoși, voioși și recunoscători, conduși de Dumnezeu la o lumină din ce în ce mai clară. Dacă aceasta nu este experiența lor, ei vor fi printre aceia ale căror glasuri se vor înălța într-o zi cu jalnica plângere: „Secerișul a trecut, vara s-a sfârșit, și sufletul meu nu e mântuit! Pentru ce nu am alergat eu la Cetățuie pentru adăpost? Pentru ce am glumit cu mântuirea sufletului meu și am lucrat contra Duhului harului?”
„Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în graba mare!” (Țefania 1, 14.) Să ne încălțăm cu încălțămintea Evangheliei, gata de a porni într-o clipă de la înștiințare. Fiecare oră, fiecare minut sunt scumpe. Nu avem timp de petrecut în mulțumire de noi înșine. De jur împrejurul nostru, sunt suflete care pier în păcat. În fiecare zi e ceva de făcut pentru Domnul și Învățătorul nostru. În fiecare zi noi trebuie să îndreptăm suflete la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.
„De aceea, și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nici nu vă gândiți”. (Matei 24, 44.) Mergeți la odihna voastră noaptea cu fiecare păcat mărturisit. Așa făceam noi când, în 1844, așteptam să-L întâlnim pe Domnul. Și acum evenimentul acesta mare e mai aproape decât atunci când am crezut de întâia dată. Fiți și voi gata, seara, dimineața și la amiază, pentru ca atunci când se va auzi strigarea: „Iată Mirele vine! Ieșiți-I în întâmpinare!” voi, chiar dacă v-ați trezi din somn, să ieșiți și să-L întâmpinați cu candelele voastre îngrijite și aprinse.