În noaptea de 2 martie 1907, multe lucruri mi-au fost descoperite cu privire la valoarea publicațiilor noastre asupra adevărului prezent, și la efortul slab ce se face de frații și de surorile noastre din comunități pentru larga lor răspândire.
De repetate ori, mi s-a arătat că mașinile noastre de tipărit ar trebui să fie folosite fără întrerupere la publicarea luminii și a adevărului. Acesta este un timp de întuneric spiritual în bisericile din lume. Necunoașterea celor dumnezeiești L-a ascuns pe Dumnezeu și adevărul de la vedere. Forțele răului sporesc în putere. Satana îi flatează pe conlucrătorii săi cum că el va face o lucrare care va captiva lumea. În timp ce inactivitate parțială s-a abătut asupra bisericii, Satana și oștile lui sunt intens active. Așa numitele biserici creștine nu convertesc lumea; deoarece ele însele sunt stricate prin egoism și mândrie, și au nevoie să simtă puterea convingătoare a lui Dumnezeu în sânul lor înainte ca ele să-i conducă pe alții la o treaptă mai curată și mai înaltă.
O experiență încurajatoare
După amiaza zilei de 2 martie am petrecut-o în consfătuire cu fratele și sora S. N. Haskell, discutând lucrarea din Oakland și planurile lor de a merge în Est și a petrece câtva timp în South Lancester. După întâlnirea noastră, eram obosită și m-am retras mai devreme la culcare. Sufeream de reumatism, în partea stângă, și nu puteam găsi odihnă din cauza durerii. Mă întorceam de pe o parte pe alta, căutând să găsesc ușurare de suferință. Aveam o durere în inimă, care nu prevestea nimic de bine pentru mine. În cele din urmă, am adormit.
Pe la nouă și jumătate, am încercat să mă întorc, și când am făcut lucrul acesta, mi-am dat seama că trupul meu era cu totul lipsit de durere. Când m-am întors de pe o parte pe alta, și mi-am mișcat mâinile, am simțit o extraordinară liberare și ușurință pe care nu pot să o descriu. Odaia era plină de lumină, o lumină cât se poate de frumoasă, blândă, azurie, și mi se părea că sunt în brațele unor ființe cerești.
Această lumină deosebită am mai trăit-o în timpuri de specială binecuvântare, dar de astă dată era mai distinctă, mai impresionantă, și am simțit o pace atât de deplină și îmbelșugată, pe care nici un fel de cuvinte nu pot să o exprime. M-am ridicat în poziție de ședere, și am văzut că eram înconjurată de un nor strălucitor, alb ca zăpada, ale cărui margini erau colorate în trandafiriu închis. Muzica cea mai melodioasă și mai dulce umplea aerul, și am recunoscut că muzica era o cântare de îngeri. Atunci un glas mi-a vorbit, zicând: „Nu te teme; Eu sunt Mântuitorul tău. Îngeri sfinți sunt pretutindeni în jurul tău”.
„Atunci acesta e cerul” am zis eu, „și acum pot să mă odihnesc. Nu voi mai avea solii de sus, și nici expuneri greșite de suportat. O, ce pace de nedescris îmi umple sufletul! E acesta cu adevărat cerul? Sunt eu unul dintre copiii lui Dumnezeu? Și voi avea eu totdeauna pacea aceasta?”
Glasul a răspuns: „Lucrarea ta încă nu s-a sfârșit”.
Din nou am adormit, și când m-am trezit, am auzit muzică, și am dorit să cânt. Atunci cineva trecu pe la ușa mea, și m-am întrebat dacă persoana a văzut lumina. După un timp, lumina a pierit, dar pacea a rămas.
După un scurt timp am adormit din nou. De astă dată, se părea că mă aflu într-o adunare de consiliu, unde se discuta lucrarea noastră cu cărți. Erau de față câțiva dintre frații noștri, conducători din lucrarea noastră; Elder Haskell și soția sa erau acolo și discutau cu frații despre răspândirea cărților, tractatelor și revistelor noastre.
Elder Haskell prezenta motive puternice pentru ca lucrările care conțin cunoștințele care au fost comunicate sorei White -- cărțile care conțineau solia specială care trebuie să fie adusă lumii în timpul de față -- să fie răspândite mai din plin. „Pentru ce, întreba el, nu apreciază poporul nostru și nu răspândește mai mult cărțile care poartă împuternicirile divine? De ce nu se face o specialitate din cărțile care conțin avertismentele cu privire la lucrarea lui Satana? Pentru ce nu depun ei un efort mai mare pentru a răspândi cărțile care dezvăluie planurile lui Satana de a contracara lucrarea lui Dumnezeu, care dau la iveală planurile și înșelăciunile lui? Relele morale ale înșelăciunilor lui trebuie să fie înlăturate prin deschiderea ochilor oamenilor, ca să discearnă situația și primejdia timpurilor noastre, astfel încât să facă un efort sârguincios de a-și însuși prin credință pe Hristos și neprihănirea Lui”.
Un sol din cer a stat în picioare în mijlocul nostru, și el a rostit cuvinte de avertizare și de instrucțiune. El ne-a făcut să înțelegem clar că Evanghelia Împărăției e solia din lipsa căreia piere lumea, și că solia aceasta, așa cum e cuprinsă în publicațiile noastre deja tipărite și în acelea care urmează să fie scoase, trebuie să fie răspândite printre oamenii din apropiere și din depărtare.
Primejdiile studiului speculativ
Lumina adevărului pe care Dumnezeu o plănuiește să ajungă la oamenii lumii în timpul de față nu e aceea pe care oamenii învățați ai lumii caută să o răspândească, deoarece aceștia, în cercetarea lor, ajung adesea la concluzii greșite, iar în studierea, de către ei, a multor autori, ajung să fie entuziasmați de teorii care sunt de origine satanică. Satana, îmbrăcat în veșmânt de înger de lumină, prezintă pentru studiul minții oamenilor subiecte care par foarte interesante, și pline de mister științific. În cercetarea acestor subiecte, oamenii sunt făcuți să accepte concluzii greșite, și să se unească cu duhuri înșelătoare la lucrarea de a propaga teorii noi, care abat de la adevăr.
E primejdia ca părerile false, exprimate în cărțile pe care ei le-au citit, să fie cândva amestecate de către deservenții noștri cultici, de profesorii și redactorii noștri în argumentațiile, cuvântările și publicațiile lor, cu credința că ele sunt una și aceeași în principiu cu învățăturile Spiritului adevărului. Cartea Templul viu e o ilustrare cu privire la lucrarea aceasta, al cărei scriitor declara în sprijinul ei că învățăturile ei erau aceleași cu cele găsite în scrierile doamnei White. Iar și iar vom fi chemați să întâmpinăm influența unor oameni care studiază știința de obârșie satanică, prin care Satana se străduiește să reducă la neființă pe Dumnezeu și pe Hristos.
Tatăl și Fiul au fiecare o personalitate. Hristos declara: „Eu și Tată una suntem”. Totuși, Fiul lui Dumnezeu a fost Acela care a venit în lume în chip de om. Lăsând la o parte haina Sa împărătească și coroana Sa împărătească, a îmbrăcat divinitatea Sa cu ceea ce este omenesc, pentru ca ceea ce este omenesc, prin jertfa Sa cea fără margini, să poată deveni părtașă de natură divină și să scape de stricăciunea care e în lume prin poftă.
Hristos a fost ispitit în toate privințele așa cum e ispitit omul, dar niciodată nu a adus împotriva ispititorului o acuzație de ocară. La orice ispită, El prezenta Cuvântul Domnului. „Stă scris” era arma Lui care niciodată nu dădea greș. Noi, ca reprezentanți ai lui Hristos, trebuie să întâmpinăm fiecare lovitură a vrăjmașului cu Cuvântul viului Dumnezeu.
Niciodată nu trebuie să ne îngăduim să mergem pe urmele șarpelui, folosind argumente științifice. Satana nu poate niciodată să câștige un avantaj față de copilul lui Dumnezeu, care se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu ca apărare a sa.
Sfătuitorul nostru a imprimat adânc în mintea noastră faptul că poporul lui Dumnezeu, păzitor al poruncilor, trebuie să fie sfințit prin adevăr și că adevărului trebuie să i se dea totdeauna locul cel dintâi. Noi nu trebuie să uităm că Satana încă trăiește pentru a-și exercita puterea înșelătoare printr-o falsă știință.
Hristos era maiestatea cerului, Domnul vieții; cu toate acestea, S-a smerit ca un om și S-a făcut ascultător de Legea lui Dumnezeu. El a trecut pe terenul pe care trebuie să-l calce orice om care ia Numele Lui și a ieșit din încercarea Sa curat și neîntinat de păcat. El a fost pilda noastră în toate privințele.
Întâia venire a lui Hristos și viața Lui de servire nu sunt studiate așa cum ar trebui. Viața Lui a fost o viață de lepădare de sine, în care erau exprimat adevărul în toate calitățile lui nobilele. El a trăit pentru a aduce binecuvântare omenirii prin orice cuvânt bun și orice faptă bună.
Demnitatea lucrării cu cărți
Lucrarea de producere a cărților e o lucrare măreață și bună; dar nu a stat totdeauna în poziția înaltă și sfântă, pe care Dumnezeu a intenționat ca ea să o ocupe, deoarece eul era întrețesut cu lucrarea unora care erau angajați în ea. Lucrarea cu cărți ar trebui să fie mijlocul de a duce repede lumii lumina sacră a adevărului prezent. Publicațiile care ies din mașinile noastre de tipărit astăzi trebuie să fie de un așa caracter, încât să întărească fiecare țăruș și stâlp al credinței, care a fost stabilit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin descoperirile Duhului.
Adevărul pe care Dumnezeu l-a dat pentru poporul Său, în aceste zile de pe urmă, ar trebui să-l țină tare atunci când vin în biserică unii care prezintă teorii false. Adevărul care a stat tare față de atacurile vrăjmașului, de mai mult de jumătate de secol, trebuie să fie și pe mai departe siguranța și mângâierea poporului lui Dumnezeu.
Dovada noastră față de cei care nu mărturisesc credința în Dumnezeu, că noi avem adevărul Cuvântului lui Dumnezeu va fi dată printr-o viață de strictă lepădare de noi înșine. Noi nu trebuie să facem o prefăcătorie din credința noastră, ci totdeauna să ținem înaintea noastră exemplul Aceluia care, deși era Domnul cerului, S-a smerit la o viață de lepădare de Sine și de sacrificiu pentru a justifica neprihănirea Cuvântului Tatălui Său. Să ne hotărâm dar ca fiecare să facem tot ce putem mai bine, ca lumina faptelor noastre bune să lumineze înaintea lumii.
Unitate în progres
Un acord deplin ar trebui să existe în planurile făcute pentru publicarea cărților și revistelor noastre, ca lumina pe care ele o cuprind să fie repede dusă pretutindeni la bisericile cu numele și la lume. Ar trebui să se fi făcut mult mai mult în ceea ce privește vânzarea cărților noastre decât vedem că se face astăzi.
Deservenții noștri cultici ar trebui să facă apel la membrii bisericii pentru ca adevărul să triumfe. „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine. Căci iată întunericul acoperă pământul, și negură mare popoarele; dar peste tine răsare Domnul, și slava Lui se arată peste tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, și împărați în strălucirea razelor tale”. (Isaia 60, 1-3.) Unirea și iubirea vor realiza lucruri mari pentru credincioși. Nu se vor ridica comunitățile noastre, ca să vestească lumii ultima solie de avertizare?
Cărțile noastre de reducere a datoriilor
Parabolele Domnului Isus Hristos e o carte care vorbește pentru sine și a îndeplinit o bună lucrare. Când a fost vândută și s-a explicat scopul vânzării ei, au fost primii bani care au redus datoriile școlilor noastre. Dar mai mult decât atât, mulți citind cartea au fost făcuți fericiți prin lecțiile ei pline de adevăr, și mulți alții vor fi încă umpluți de binecuvântări, citind-o.
Cartea Divina Vindecare poate face aceeași lucrare pentru sanatoriile și instituțiile noastre de sănătate pe care Parabolele Domnului Isus Hristos a făcut-o pentru școlile noastre. Cartea aceasta cuprinde înțelepciunea Marelui Medic. Pentru mine, a fost un scump privilegiu acela de a dona aceste cărți pentru lucrarea lui Dumnezeu. Pentru viitor, ar trebui să fie făcute planuri bine chibzuite și să se depună eforturi stăruitoare pentru sporirea vânzării lor.
Înlăturarea datoriilor
Dumnezeu intenționează ca noi să tragem învățături din greșelile trecutului. Nu e ceva plăcut Lui ca datorii să zacă asupra instituțiilor Sale. A sosit timpul când trebuie să dăm tărie lucrării, refuzând să construim clădiri mari și costisitoare. Noi nu trebuie să imităm greșelile trecutului și să ajungem din ce în ce mai prinși în datorii. Dimpotrivă, trebuie să ne străduim să lichidăm datoriile care încă mai rămân asupra instituțiilor noastre. Comunitățile noastre pot să ajute în privința aceasta dacă vor. Acei membri cărora Domnul le-a dat mijloace pot să-și investească banii în lucrarea fără dobândă, sau cu o dobândă scăzută, și prin darurile lor de bună voie pot ajuta la susținerea lucrării. Domnul vă cere să-I dați înapoi bucuros o parte din bunurile pe care El vi le-a împrumutat, și, în felul acesta, să fiți împărțitorii Lui de binefaceri.
O altă viziune a lucrării cu cărți
Apoi eram în adunări în tabără și în adunări mari în comunitățile noastre, unde pastorii prezentau clar primejdiile timpurilor în care trăim și marea importanță a grăbirii răspândirii literaturii noastre. Ca răspuns la aceste apeluri, frații și surorile s-au prezentat și au cumpărat multe cărți. Unii au luat puține, dar alții au cumpărat cantități mari. Cea mai mare parte din cumpărători plăteau pentru cărțile pe care le luau. Câțiva făceau aranjamente să plătească după aceea.
Din cauză că vânzarea cărților se făcea la prețuri reduse, unele prețuri fiind special reduse pentru ocazia aceea, multe erau cumpărate și unele de către persoane care nu erau de credința noastră. Acestea spuneau: „Ele trebuie să conțină o solie pentru noi. Oamenii aceștia sunt gata să facă jertfe, ca noi să le putem avea și noi ni le vom asigura pentru noi și pentru prietenii noștri.”
Dar din partea unora de-ai noștri se exprima nemulțumire. Unul spunea: „Trebuie să fie oprită lucrarea aceasta, de nu, afacerile se duc de râpă”. În timp ce unul dintre frați ducea cu el un braț de cărți, un colportor a pus mâna pe umărul lui și a spus: „Frate, ce faci cu atâtea cărți?” Atunci am auzit glasul Sfătuitorului nostru, zicând: „Nu-i opriți. Acesta e o lucrare care trebuie să fie făcută. Sfârșitul e aproape. Deja s-a pierdut mult timp, în care cărțile acestea ar fi trebuit să fie în circulație. Vindeți-le în apropiere și în depărtare. Răspândiți-le ca frunzele toamna. Lucrarea aceasta trebuie să continue fără interzicerile nimănui. Suflete pier fără Hristos. Să fie avertizate cu privire la apropiata Sa arătare pe norii cerului.”
Unii dintre lucrători continuau să pară mult deprimați. Unul plângea și zicea: „Aceștia fac o nedreptate lucrării noastre de editură, cumpărând la un preț atât de redus; pe de altă parte, lucrarea acesta ne lipsește de unele din veniturile prin care e susținută lucrarea noastră”. Glasul răspundea: „Nu suferiți nici o pagubă. Acești lucrători care iau cărțile la un preț redus nu ar putea să facă o vânzare atât de rapidă decât cu acest așa zis sacrificiu. Mulți cumpără acum pentru prietenii lor și pentru ei care altminteri nu s-ar gândi să cumpere.”
O avertizare
Apoi, s-a dat instrucțiune lui Elder Haskell ca, în preocuparea lui de a pune în mâna oamenilor adevărul scump, cuprins în cărțile sale, în dorința lui ca toți să simtă că acele cărți valorează mai mult decât costă, și ca toți să fie încurajați să le răspândească mult, el își vindea cărțile prea ieftin, și în felul acesta își făcea propria sa povară prea grea.
Sfătuitorul nostru a spus: „Cărțile ar trebui să fie vândute în așa fel, încât autorul să nu rămână cu mâinile goale, iar casa de editură să aibă acoperire bănească, ca să aibă mijloace de a-și face lucrarea.”
O parabolă pentru studiul nostru
„Împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar”, spunea Hristos, „care a ieșit dis-de-dimineață să-și tocmească lucrătorii la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi, și i-a trimis la vie. A ieșit pe la ceasul al treilea, și a văzut pe alții stând în piață fără lucru: «Duceți-vă și voi în via mea», le-a zis el, «și vă voi da ce va fi cu dreptul». Și s-au dus.
A venit iar pe la ceasul al șaselea și al nouălea, și a făcut la fel. Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând în piață și le-a zis: «De ce stați aici toată ziua fără lucru?» Ei i-au răspuns: «Pentru că nu ne-a tocmit nimeni». «Duceți-vă și voi în via mea» le-a zis el «și veți primi ce va fi cu dreptul». Seara stăpânul viei a zis ispravnicului său: «Cheamă pe lucrători, și dă-le plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi». Cei din ceasul al unsprezecelea au venit și au luat fiecare câte un leu.
Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult. Dar au primit și ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului și ziceau: «Aceștia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, și la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul și zăduful zilei». Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: «Prietene, ție nu-ți fac nici o nedreptate, nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ți ce ți se cuvine, și pleacă. Eu vreau să plătesc și acestuia din urmă ca și ție. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău fiindcă eu sunt bun?» Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi, și cei dintâi vor fi cei din urmă, pentru că mulți sunt chemați dar puțini sunt aleși”. (Matei 20, 1-16.)
Fericită va fi răsplătirea harului pentru cei care au lucrat pentru Dumnezeu în simplitatea credinței și iubirii. Valoarea slujirii lui Dumnezeu e măsurată după spiritul în care a fost făcută și nu după lungimea timpului petrecut în muncă.
Lumina pentru toți
Sunt doritoare ca lumina cuprinsă în cărțile mele să ajungă la fiecare cu putință, deoarece Dumnezeu a trimis solia pentru toți. Cărțile acestea conțin învățături prețioase pentru viața de creștin. Eu nu aș îndrăzni să interzic ca aceste cărți să fie vândute în anumite ocazii la un preț redus, ca nu cumva să împiedic citirea lor, și astfel să rețin lumina de la vreun suflet care ar putea să fie convertit la adevăr. Eu nu am opreliști de pus lucrării de răspândire a cărților noastre. Lumina să fie pusă în sfeșnic, ca să lumineze tuturor celor care sunt în casă.
O învățătură din comercializare
„Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: «Este scris: casa Mea se va chema o casă de rugăciune. Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari».
Niște orbi și șchiopi au venit la El în templu, și El i-a vindecat. Dar preoții cei mai de seamă și cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, și pe copii strigând în templu și zicând: «Osana, Fiul lui David!» S-au umplut de mânie. Și I-au zis: «Auzi ce zic aceștia?» «Da» le-a răspuns Isus. Oare n-ați citit niciodată cuvintele acestea: «Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug?»” (Matei 21, 12-16.) Sanatoriu, California, 4 mai 1908.
Un lucru care n-ar trebui să fie niciodată uitat de lucrătorii noștri este acela că Domnul Isus Hristos este directorul nostru principal. El a schițat un plan prin care școlile pot fi eliberate de datoriile lor și El nu va îndreptăți purtarea acelora care lasă la o parte planul acesta din lipsă de încredere în succesul lui. Când poporul Său se va ridica unit pentru a da ajutor lucrării Sale de pe pământ, nici un lucru bun, pe care Dumnezeu l-a făgăduit nu va fi reținut de la ei.