Sanatoriu, California, 3 noiembrie 1901. Către un lucrător cu îndelungă experiență din New York City. Când am cercetat situația din New York, o mare povară s-a așezat pe sufletul meu. În timpul nopții, lucrurile mi-au fost prezentate în lumina aceasta: New York va fi lucrat; posibilități de intrare se vor găsi în acele părți ale orașului în care nu sunt comunități, unde adevărul va găsi loc stabil. E o mare cantitate de lucru care trebuie să fie făcută prin proclamarea adevărului pentru timpul de față pentru cei care sunt morți în vinovăție și păcate. Solii cât se poate de senzaționale vor fi aduse de bărbați rânduiți de Dumnezeu, solii care să-i avertizeze pe oameni, să-i trezească. și, deși unii vor fi provocați, trebuie să vedem din aceasta că noi trebuie să transmitem solia cercetătoare pentru acest timp.
Vor fi date solii de un fel ieșit din comun. Judecățile lui Dumnezeu sunt în țară. În timp ce trebuie să înființeze misiuni orășenești, unde să fie instruiți colportori, lucrători biblici, și misionari medicali practici, pentru a putea avea acces la anumite categorii sociale, trebuie să avem, de asemenea, în orașele noastre, evangheliști consacrați, prin care să se dea o solie atât de hotărâtă, încât să-l facă pe ascultător să tresare.
„Scoate afară poporul cel orb, care totuși are ochi, și surzii, care totuși au urechi. Să se strângă toate neamurile și să se adune popoarele! Care dintre ele au vestit aceste lucruri? Care dintre ele ne-au făcut cele dintâi proorocii? Să-și aducă martorii și să-și dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii și să zică: «Adevărat!». Voi sunteți martorii Mei, zice Domnul, voi și Robul Meu pe care L-am ales, ca să știți, ca să Mă credeți și să înțelegeți că Eu Sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu, și după Mine nu va fi. Eu, Eu sunt Domnul, și afară de Mine nu este nici un Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am proorocit, nu sunt străin între voi, voi Îmi sunteți martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu. Eu sunt de la început și nimeni nu izbăvește din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?” (Isaia 43, 8-13.)
„Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor, și locurile strâmte în locuri netede; iată ce voi face și nu-i voi părăsi. Vor da înapoi, vor fi acoperiți de rușine cei ce se încred în idoli ciopliți și zic idolilor turnați: Voi sunteți dumnezeii noștri! Ascultați surzilor, priviți și vedeți, orbilor! Cine este orb, dacă nu robul Meu, și surd ca solul Meu, pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, și orb ca robul Domnului? Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit; Domnul a voit pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare și minunată”. (Isaia 42, 16-21.)
Lucrarea schițată în aceste pasaje biblice este lucrarea care ne stă în față. Termenii „robul Meu”, „Israel”, „robul Domnului”, înseamnă oricine este ales de Domnul și rânduit să facă o anumită lucrare. El îi face slujitori ai voinței Lui, deși unii care sunt aleși s-ar putea să fie tot pe atât de necunoscători ai voii Lui ca și Nebucadnețar.
Dumnezeu va lucra pentru aceia din poporul Său care se vor supune lucrării Duhului Sfânt. El garantează slava Sa pentru succesul lui Mesia și al Împărăției Lui. „Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile și le-a întins, care a întins pământul și cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc și suflet celor ce merg pe el: «Eu, Domnul, te-am chemat ca să dai mântuire și te voi lua de mână, te voi păzi și te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați, și din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.
Cine dintre voi, însă, pleacă urechea la aceste lucruri? Cine vrea să ia aminte la ele și să asculte pe viitor?»” (Isaia 42, 5-7.23.)
Poporul lui Dumnezeu, care a avut lumină și cunoștință, nu a realizat scopurile înalte și sfinte ale lui Dumnezeu. Ei nu au înaintat de la biruință la biruință, adăugând teritoriu nou, înălțând steagul în orașe și în suburbiile lor. Mare orbire spirituală a fost dată pe față de aceia asupra cărora a fost revărsată multă lumină de la Domnul, dar care nu au înaintat în lumină la mai multă lumină și tot mai multă lumină. Membrii bisericii n-au fost încurajați să folosească nervii și mușchii spirituali în activitatea de înaintare a lucrării. Ei ar trebui să fie făcuți să înțeleagă că pastorii nu-și pot lucra mântuirea stând cu aripile întinse deasupra lor. În felul acesta, ei ajung slăbănogi, când ar trebui de fapt să fie niște oameni puternici.
În fiecare comunitate, tineri și tinere ar trebui să fie aleși pentru a purta răspunderi. Ei să facă orice efort pentru a se califica spre a-i ajuta pe aceia care nu cunosc adevărul. Dumnezeu cheamă lucrători zeloși și din tot sufletul. Cei smeriți și zdrobiți cu inima lor vor cunoaște din experiență personală că, în afară de El, nu este Mântuitor.
Adevărul biblic trebuie să fie predicat și practicat. Fiecare rază de lumină trebuie să strălucească cu o putere clară și distinctă. Adevărul trebuie să țâșnească asemenea unei lămpi care arde. Sunt sute de slujitori ai lui Dumnezeu care trebuie să răspundă la această chemare și să pornească în câmp ca lucrători zeloși, salvatori de suflete, venind în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului împotriva celui tare. Dumnezeu cheamă oameni vii, oameni care sunt plini de influența binefăcătoare a Spiritului Său, oameni care-L văd pe Dumnezeu ca Domn Suprem, și care primesc de la El dovada abundentă a împlinirii făgăduințelor Sale, oameni care nu sunt încropiți, ci calzi și fierbinți în iubirea Lui.
Dacă toată munca ce a fost depusă pentru comunități în cursul ultimilor douăzeci de ani, s-ar depune din nou pentru ele, ea va da greș, așa cum și în trecut a dat greș de a face din membri urmași plini de lepădare de sine și purtători ai crucii lui Hristos. Mulți au fost supraalimentați cu hrană spirituală, în timp ce în lume mii pier din lipsă de pâinea vieții. Membrii bisericii trebuie să lucreze; ei trebuie să se educe, străduindu-se să ajungă la nivelul înalt pus înaintea lor. La aceasta, Domnul îi va ajuta să ajungă, dacă vor conlucra cu El. Dacă își păstrează sufletul în iubirea adevărului, ei nu vor reține pe predicatori de la vestirea adevărului în câmpuri noi.
Orașele mari ar fi trebuit să fie lucrate de îndată ce comunitățile au primit lumina, dar mulți nu au purtat o povară pentru suflete, și Satana, găsindu-i sensibili la ispitele sale, le-a ruinat experiența vieții. Dumnezeu cere poporului Său să se pocăiască, să se convertească și să se întoarcă la iubirea lor dintâi, pe care au pierdut-o prin greșeala lor de a nu merge pe urmele Răscumpărătorului lor jertfitor de Sine.
Cu curaj și simplitate
A venit timpul de a face eforturi hotărâte în locuri unde adevărul nu a fost încă proclamat. Cum se va face lucrarea Domnului? În orice loc unde se pătrunde trebuie să se pună o temelie solidă pentru o lucrare permanentă. Trebuie să se urmeze metodele Domnului. Nu se cade să fiți intimidați de aparențele exterioare, oricât de pline de piedici ar fi ele. Vouă vă revine sarcina de a săvârși lucrarea așa cum a spus Domnul că ar trebui săvârșită. Predicați Cuvântul, și Domnul, prin Duhul Sfânt, va trimite convingere minților ascultătorilor. Cuvântul zice: „Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, și întărea Cuvântul prin semnele care-L însoțeau”. (Marcu 16, 20.)
Mulți lucrători trebuie să-și facă partea, făcând lucrare din casă în casă, și ținând lecturi biblice în familii. Ei trebuie să dovedească creșterea lor în har, prin supunere față de voia lui Hristos. În felul acesta, ei vor dobândi o experiență bogată. Când prin credință ei primesc, cred și ascultă Cuvântul lui Hristos, eficiența Duhului Sfânt se va vedea în viața și activitatea lor. Se va vedea o intensitate de efort zelos. Va fi cultivată o credință care lucrează prin iubire și curăță sufletul. Roadele Duhului vor fi văzute în viața lor.
Hristos este Lumina lumii. Cei care-L urmează pe El nu vor umbla în întuneric, ci vor avea lumina vieții. Ioan spune despre Hristos: „Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. (Ioan 1, 12.) Priviți la Hristos. Privind la El, aceasta aduce inima, mintea și caracterul în conformitate cu voia lui Dumnezeu.
Este nevoie de toată învățătura pe care o pot da misiunile noastre. Stăruiți în lucrarea voastră în puterea aceluiași Duh care a dus la înființarea ei. Prin explicarea Scripturilor, prin rugăciune, prin exercitarea credinței, învățați-i pe oameni în calea Domnului, și va fi zidită o biserică întemeiată pe stâncă, adică Hristos Isus.
Lucrarea trebuie să fie dusă mai departe în simplitatea adevărului. Dumnezeu zice: „Am cuvinte de încurajare pentru voi”. Domnul are în orașele noastre mari multe suflete prețioase, care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal, și are și dintre aceia care s-au închinat lui Baal din neștiință. Asupra acestora urmează să strălucească lumina adevărului, ca ei să-L poată vedea pe Hristos care este Calea, Adevărul și Viața.
Îndepliniți mai departe lucrarea voastră în umilință. Nu vă ridicați niciodată mai pe sus de simplitatea Evangheliei lui Hristos. Nu în arta paradei, ci în înălțarea lui Hristos, Răscumpărătorul iertător de păcate, veți găsi succes în câștigarea de suflete. Când lucrați pentru Dumnezeu în umilință și smerenie a inimii, El vi Se va descoperi.
Prin folosirea de diagrame, simboluri și reprezentări de diferite feluri, slujitorul lui Dumnezeu poate face adevărul să apară clar și distinct. Acesta este un ajutor, și în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu; dar când lucrătorul face lucrarea sa atât de costisitoare, încât alții nu mai pot obține de la casierie mijloace îndestulătoare pentru a se întreține în câmp, el nu lucrează în armonie cu planul lui Dumnezeu. Lucrarea în orașele cele mari trebuie să fie făcută, după sistemul lui Hristos, nu după sistemul spectacolelor teatrale. Nu un spectacol teatral Îl proslăvește pe Dumnezeu, ci prezentarea adevărului în iubirea lui Hristos.
Nu lipsiți adevărul de demnitatea și puterea lui de a impresiona prin pregătiri care sunt mai mult după felul lumii decât după felul cerului. Ascultătorii voștri să fie lăsați să înțeleagă că voi țineți adunări, nu pentru a le încânta simțurile cu muzică și alte lucruri, ci pentru a predica adevărul în toată solemnitatea lui, pentru ca el să poată ajunge la ei ca o avertizare, trezindu-i din somnul lor de moarte, al satisfacerii de sine. Adevărul gol e cel care, ca o sabie ascuțită, cu două tăișuri, taie în amândouă părțile. Aceasta e ceva ce-i va trezi pe cei care sunt morți în vinovățiile și păcatele lor.
Acela care și-a dat viața pentru a-i salva pe bărbați și pe femei de la idolatrie și de la îngăduința de sine a lăsat o pildă care să fie urmată de toți cei care iau asupra lor lucrarea de a prezenta Evanghelia și altora. Slujitorilor lui Dumnezeu din epoca acesta le-au fost date adevărurile cele mai solemne pentru a le proclama, și acțiunile, metodele, și planurile lor trebuie să corespundă importanței soliei lor. Dacă prezentați Cuvântul în felul lui Hristos, ascultătorii voștri vor fi adânc impresionați de adevărurile pe care le predați. Ei se vor convinge că acesta este Cuvântul Viului Dumnezeu.
Formalismul în închinare
În eforturile lor de a avea intrare la oameni, solii lui Dumnezeu nu trebuie să urmeze căile lumii. În adunările care se țin, ei nu trebuie să depindă de cântăreți din lume, și de manifestări teatrale pentru a trezi interes. Cum se poate aștepta ca aceia care nu au nici un interes față de Cuvântul lui Dumnezeu, care n-au citit niciodată Cuvântul Său cu o dorință sinceră de a înțelege adevărurile Lui, să cânte cu duhul și cu înțelegerea? Cum pot fi inimile lor în armonie cu cuvintele cântării sacre? Cum poate corul ceresc să se unească la o cântare care e numai o formă?
Răul închinării formale nu poate fi destul de viu descris, dar nici un fel de cuvinte nu pot să arate bogata binecuvântare a adevăratei închinări. Când ființele omenești cântă cu Duhul și cu priceperea, cântăreții cerești iau melodia și se alătură la cântarea de mulțumire. Acela care a revărsat asupra noastră toate darurile care ne fac în stare să fim împreună lucrători cu Dumnezeu așteaptă ca servii Săi să-și cultive vocile, așa încât să poată vorbi și cânta într-un fel pe care toți îl pot înțelege. Nu cântarea tare e necesară, ci intonarea clară, pronunțarea corectă și exprimarea pe înțeles. Toți să-și ia timp pentru a-și cultiva tonuri clare, dulci, nu cu asprime și țipete care zgârie urechea. Capacitatea de a cânta este darul lui Dumnezeu; să fie dar folosită spre slava Lui.
La adunările care se țin, trebuie să fie ales un număr de persoane care să ia parte la serviciul de cântare. Și cântarea să fie însoțită de instrumente muzicale, folosite cu iscusință. Nu trebuie să ne opunem folosirii de instrumente muzicale în lucrarea noastră. Această parte a serviciului trebuie să fie condusă cu grijă, deoarece este o laudă adusă lui Dumnezeu prin cântare.
Cântarea nu trebuie să fie totdeauna executată de câțiva. Întreaga adunare trebuie să participe cât mai des cu putință.
Unitate în diversitate
În eforturile noastre în favoarea mulțimilor care locuiesc în orașe, trebuie să ne străduim să facem lucru deplin. Lucrarea într-un centru mare de populație este mai mare decât o poate face cu succes un singur om. Dumnezeu are căi diferite de a lucra, și diferiți lucrători cărora le-a rânduit diferite daruri.
Un lucrător poate fi un orator desăvârșit, un altul poate fi un scriitor desăvârșit; un altul are darul de a cânta; altul are darul rugăciunii sincere, pline de zel, fierbinte, un altul s-ar putea să aibă o deosebită putere de a explica Cuvântul lui Dumnezeu cu claritate. Și fiecare dar trebuie să devină o putere pentru Dumnezeu, deoarece El lucrează împreună cu lucrătorul. Unuia, Dumnezeu îi dă cuvântul înțelepciunii, altuia cunoștință, altuia credință; dar toți trebuie să lucreze sub același Conducător. Diversitatea darurilor conduce la diversitatea lucrărilor, „dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți”. (1 Corinteni 12, 6.)
Domnul dorește ca servii Săi aleși să învețe cum să se urnească în efort armonios. S-ar putea să pară unora că contrastul între darurile lor și darurile conlucrătorilor lor e prea mare pentru a le îngădui să se unească într-un efort armonios, dar când își aduc aminte că sunt de câștigat diferite minți și că unii vor respinge adevărul, așa cum e prezentat de un lucrător, numai pentru ca să-și deschidă inima față de adevărul lui Dumnezeu, când e prezentat într-un chip diferit de un alt lucrător, ei se vor strădui cu nădejde să lucreze împreună, în unire. Talentele lor, oricât de diverse, pot fi toate sub controlul aceluiași Duh. În orice cuvânt și faptă, se vor da pe față bunătate și iubire; și când fiecare lucrător își ocupă cu credincioșie locul rânduit lui, rugăciunea lui Hristos pentru unitatea urmașilor Săi va primi răspuns, și lumea va ști că aceștia sunt ucenicii Lui.
În simpatie și încredere plină de iubire, lucrătorii lui Dumnezeu trebuie să se unească unul cu altul. Acela care face sau spune ceva, care tinde să-i separe pe membrii bisericii lui Hristos, lucrează contra intențiilor Domnului. Cearta și dezbinarea în biserică, încurajarea bănuielii și necredinței, Îl dezonorează pe Hristos. Dumnezeu dorește ca servii Săi să cultive afecțiunea creștină unul față de altul. Adevărata religie unește inimile nu numai cu Hristos, ci și pe unul cu altul, în cea mai gingașă unire. Când știm ce înseamnă a fi astfel uniți cu Hristos și cu frații noștri, o influență înmiresmată va însoți lucrarea noastră oriunde am merge.
Lucrătorii din orașele mari trebuie să-și facă partea lor diferită, depunând orice strădanie pentru a realiza cele mai bune rezultate. Ei trebuie să exprime credință și să procedeze în așa fel, încât să-i impresioneze pe oameni. Ei nu trebuie să reducă lucrarea la propriile lor păreri. În trecut, prea mult s-a procedat în felul acesta și a fost un dezavantaj pentru succesul lucrării. Să ne aducem aminte că Domnul are diferite feluri de lucrări, că El are lucrători diferiți, cărora le încredințează diferite daruri. Noi trebuie să vedem scopul Său în trimiterea unor bărbați în anumite locuri.
Încă un scurt timp va mai fi auzit glasul milei; încă un scurt timp va mai fi vestită invitația îndurătoare: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”. (Ioan 7, 37.) Dumnezeu trimite solia Sa de avertizare orașelor de pretutindeni. Fie ca solii pe care El îi trimite, să lucreze atât de armonios, încât toți să ia cunoștință că au învățat de la Isus.
În smerenia lui Hristos
Nici o ființă omenească nu trebuie să caute să lege alte ființe omenești de sine, ca și cum ar trebui să-i stăpânească, spunându-le să facă aceasta și interzicându-le să facă aceea, poruncind, dictând, procedând ca un ofițer peste o companie de soldați. Așa făceau preoții și conducătorii în vremea lui Hristos, dar nu aceasta este calea cea mai bună. După ce adevărul a făcut impresie asupra inimilor, și bărbații și femeile au acceptat învățăturile lui, ei urmează să fie tratați ca proprietate a lui Hristos, nu ca proprietate a omului. Prin fixarea minții altora de voi, îi siliți să se desfacă de izvorul înțelepciunii și îndestulării lor. Dependența lor trebuie să fie totală de Dumnezeu; numai în felul acesta ei pot să crească în har.
Oricât de mare ar fi pretenția unui om, în ceea ce privește cunoștințele și înțelepciunea, dacă nu este sub învățătura Duhului Sfânt, este peste măsură de ignorant în cele spirituale. El are nevoie să-și dea seama de primejdia și de ineficiența sa, și să-și pună întreaga dependență de Acela care sigur poate să păstreze sufletele încredințate grijii Sale, care este în stare să-i umple cu Duhul Său, și poate să-i umple cu iubire neegoistă unul pentru altul, făcându-i în stare să dea mărturie că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, ca să-i mântuiască pe păcătoși. Cei care sunt cu adevărat convertiți se vor strânge în unitate creștină. Să nu fie nici o dezbinare în biserica lui Dumnezeu, nici o autoritate neînțeleaptă, exercitată asupra acelora care primesc adevărul. Blândețea lui Hristos trebuie să se vadă în tot ceea ce spun și fac.
Hristos este temelia oricărei adevărate biserici. Avem făgăduința Lui de neschimbat că prezența și protecția Sa vor fi acordate celor credincioși ai Săi, care umblă în armonie cu sfatul Său. Până la sfârșitul timpului, Hristos trebuie să fie cel dintâi. El e izvorul vieții și tăriei, al neprihănirii și sfințeniei. Și El este toate acestea, pentru că cei care poartă jugul Său învață de la El să fie blânzi și umili.
Datoria și plăcerea oricărei slujiri este de a-L înălța pe Hristos înaintea oamenilor. Acesta este scopul oricărei lucrări. Faceți să apară Hristos; faceți ca eul să fie ascuns înapoia Lui. Aceasta este jertfirea de sine, care are valoare. O astfel de jertfire de sine, Dumnezeu o primește. „Așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite».” (Isaia 57, 15.)
Întâmpinarea opoziției
Adesea, când căutați să prezentați adevărul, se va isca opoziție, dar, dacă încercați să întâmpinați opoziția cu discuție, doar o veți spori, și lucrul acesta nu vă puteți îngădui să-l faceți. Rămâneți de partea afirmativă. Îngeri de la Dumnezeu veghează asupra voastră, și ei se pricep cum să-i impresioneze pe aceia a căror opoziție voi refuzați s-o întâmpinați cu discuție. Nu stăruiți asupra părților negative ale problemelor care s-ar ivi și adunați în mintea voastră adevăruri pozitive și fixați-le acolo prin mult studiu, multă rugăciune zeloasă și consacrare a inimii. Păstrați candelele voastre în rânduială și aprinse, și lăsați ca raze strălucitoare să lumineze, pentru ca oamenii, văzând faptele voastre bune, să fie făcuți să-L proslăvească pe Tatăl nostru care e în ceruri.
Dacă Hristos nu S-ar fi ținut de partea afirmativă în pustiul ispitirii Sale, El ar fi pierdut tot ce dorea să câștige. Calea lui Hristos este calea cea mai bună de a-i întâmpina pe împotrivitorii noștri. Noi le întărim argumentele când repetăm ceea ce ei spun. Țineți-vă totdeauna de partea pozitivă. S-ar putea ca tocmai omul care vi se împotrivește să ia cu el cuvintele voastre și să fie convertit la adevărul rațional care a ajuns la priceperea lui.
Am spus adesea fraților noștri: „Oponenții voștri vor face afirmații neadevărate cu privire la lucrarea voastră. Nu repetați afirmațiile lor, ci țineți-vă de susținerea din partea voastră a viului adevăr; și îngeri de la Dumnezeu vor deschide calea înaintea voastră. Avem o mare lucrarea de făcut, și noi trebuie să o facem în mod conștient. Niciodată să nu ne îngăduim să stârnim sau să îngăduim unor sentimente rele să se ivească. Hristos n-a făcut așa ceva și El este exemplul nostru în toate. Pentru lucrarea dată nouă să o facem, avem nevoie mult mai mult de înțelepciune cerească sfințită, umilă, și mult mai puțin de eu personal. Avem nevoie să ne prindem puternic de puterea divină.”
Aceia care s-au depărtat de la credință vor veni la adunările noastre pentru a ne abate atenția de la lucrarea pe care Dumnezeu ar vrea să o facem. Voi nu vă puteți îngădui să vă întoarceți urechile de la adevăr la fabule. Nu vă opriți pentru a încerca să-l convertiți pe cel care vorbește cuvinte de ocară împotriva lucrării voastre, ci faceți să fie văzut că sunteți inspirați de Duhul lui Isus Hristos, și îngeri de la Dumnezeu vor pune pe buzele voastre cuvinte care vor atinge inimile împotrivitorilor voștri. Dacă oamenii aceștia persistă în a-și impune vederile, cei cu minte chibzuită din adunare vor înțelege că standardul vostru este cel superior. Vorbiți în așa fel, încât să fie cunoscut faptul că Isus Hristos vorbește prin voi.
Nevoia de muncă zeloasă din toată inima
Dacă pastorii noștri și-ar da seama cât de curând locuitorii lumii vor fi aduși la judecată înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu, pentru a răspunde de faptele lor făcute în trup, cât de zelos ar lucra ei împreună cu Dumnezeu pentru a prezenta adevărul! Cât de neobosiți ar lucra ei pentru a face să înainteze lucrarea lui Dumnezeu în lume, proclamând în cuvânt și faptă: „Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape!” (1 Petru 4, 7.)
„Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău” e solia pe care trebuie să o vestim pretutindeni. Trâmbița trebuie să dea un sunet lămurit. Clar și lămurit trebuie să răsune avertizarea: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare.... Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei”. (Apocalipsa 18, 2-4.) Cuvintele acestui text biblic trebuie să fie împlinite. În curând cea din urmă încercare trebuie să vină peste toți locuitorii pământului. La data aceea trebuie să se ia hotărâri prompte. Aceia care au fost convinși prin prezentarea Cuvântului, se vor rândui sub steagul stropit cu sânge al Prințului Emanuel. Ei vor vedea și vor înțelege ca niciodată mai înainte că au pierdut multe ocazii de a face binele pe care ar fi trebuit să-l facă. Ei își vor da seama că nu au lucrat atât de zelos cum ar fi trebuit, ca să caute și să mântuiască ce era pierdut, să-i smulgă, ca să zicem așa, din foc.
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie ca, în sârguință, „să fie fără preget”; să fie „plini de râvnă cu spiritul”; „să slujească Domnului”. Apatia și ineficiența nu sunt evlavie. Când ne dăm seama că lucrăm pentru Dumnezeu, vom avea atunci un simțământ mai înalt de cum am avut vreodată în fața sfințeniei serviciului spiritual. Această înțelegere pune viață, atenție și energie stăruitoare în împlinirea fiecărei datorii.
Religia curată și neîntinată este cu totul practică. Nimic altceva nu va izbuti în salvarea de suflete decât o muncă zeloasă, din toată inima. Noi trebuie să facem din datoriile de toate zilele acte de devoțiune, sporind continuu în capacitatea de a fi de folos, deoarece noi ne vedem lucrarea în lumina veșniciei.
Lucrarea noastră ne-a fost trasată de Părintele nostru ceresc. Noi trebuie să ne luăm Bibliile și să mergem să avertizăm lumea. Trebuie să fim mâinile ajutătoare ale lui Dumnezeu în lucrarea de salvare de suflete, canale prin care zi de zi iubirea Lui se revarsă către o lume ce piere. Înțelegerea marii lucrări la care are privilegiul de a lua parte îl înnobilează și sfințește pe lucrătorul adevărat. El este umplut cu credința care lucrează prin iubire și curățește sufletul. Nimic nu e muncă grea și plicticoasă pentru cel care-și supune voința lui Dumnezeu. „O fac pentru Domnul” e un gând care întinde un farmec peste orice lucru pe care i-l dă Dumnezeu să-l facă.
Îndepliniți-vă toată lucrarea pe temeiul unor principii strict religioase. Întrebarea voastră să fie: „Ce pot face pentru a place Domnului?” Vizitați locurile unde credincioșii au nevoie de încurajare și ajutor. La fiecare pas, întrebați: „E aceasta calea Domnului? Sunt eu în spirit, cuvânt, acțiune și armonie cu voia Lui?” Dacă lucrați pentru Dumnezeu cu gândul numai la slava Lui, lucrarea voastră va purta atunci amprenta divină, și voi veți aduce la îndeplinire scopurile Domnului.
În studierea de către noi a Cuvântului lui Dumnezeu, pătrundeți mai adânc și tot mai adânc dincolo de suprafață. Prindeți-vă bine prin credință de puterea divină, și sondați adâncurile inspirației. Aduceți în lucrarea voastră puterea lui Dumnezeu, amintindu-vă că Domnul este în spatele vostru. Lăsați ca iubirea Lui să strălucească prin ceea ce voi faceți și spuneți. Lăsați ca adevărul, adevărul scump și simplu al Cuvântului lui Dumnezeu, să lumineze în deplină strălucire. Smeriți-vă înaintea lui Dumnezeu. Hristos va fi eficiența voastră. El v-a pus cârmuitori peste casnicii Lui, pentru a le da hrană la timp. Lucrătorii lui Hristos sunt foarte aproape de inima Lui plină de iubire. El dorește să-i desăvârșească pe cei din casa Sa prin desăvârșirea slujitorilor Săi.
Hristos este Răscumpărătorul plin de simpatie și compasiune. În puterea sa susținătoare, bărbații și femeile devin puternici pentru a rezista răului. Când păcătosul osândit privește la păcat, el devine pentru el peste măsură de păcătos. Se miră că nu a venit la Hristos mai înainte. El vede că defectele sale trebuie să fie biruite, că apetitul și pasiunile lui trebuie să fie supuse voinței lui Dumnezeu, că trebuie să fie părtaș de natură dumnezeiască după ce va fi fugit de stricăciunea care e în lume prin poftă. După ce s-a pocăit de călcarea, din partea sa, a Legii lui Dumnezeu, el se străduiește sârguincios să biruie păcatul. Caută să dea la iveală puterea harului lui Hristos și este adus în legătură personală cu Mântuitorul. Neîntrerupt, el ține pe Hristos în fața sa. Rugându-se, crezând, primind binecuvântările de care are nevoie, el se apropie din ce în ce mai mult de standardul lui Dumnezeu pentru el.
Noi virtuți se descoperă în caracterul lui pe măsură ce se leapădă de sine și înalță crucea, mergând pe drumul care-l conduce Hristos. El iubește pe Domnul Isus cu toată inima sa, și Hristos devine înțelepciunea, neprihănirea, sfințirea și răscumpărarea sa.
Hristos este exemplul nostru, inspirația noastră, răsplătirea noastră cea peste măsură de mare. „Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3, 9.) Dumnezeu este Constructorul-șef, dar omul are o parte de făcut. El trebuie să conlucreze cu Dumnezeu. „Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu.” (1 Corinteni 3, 9.) Să nu uitați niciodată cuvintele: „împreună cu Dumnezeu”. „Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” (Filipeni 2, 12-13.) Puterea lucrătoare de minuni a harului lui Hristos se dă pe față în crearea în om a unei inimi noi, a unei vieți la o treaptă înaltă, a unui entuziasm mai sfânt. Dumnezeu zice: „Vă voi da o inimă nouă.” (Ezechiel 36, 26.) Nu e aceasta, înnoirea omului, cea mai mare minune care poate să fie săvârșită? Ce nu poate face unealta omenească, aceea care prin credință se prinde de puterea divină?
Amintiți-vă că în lucrarea lui Hristos, ca Mântuitor al vostru personal, se află tăria și biruința voastră. Aceasta este partea pe care toți trebuie să o îndeplinească. Hristos este Calea, Adevărul și Viața. El declară: „Fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5.) Și sufletul care se pocăiește și crede, răspunde: „Pot totul prin Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4, 13.) Acelora care fac lucrul acesta li se dă asigurarea: „Tuturor celor ce L-au primit, le-a dat puterea să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1, 12.)