Loma Linda, California, 24 august 1906. Către frații noștri care lucrează la editura de la College View. Pe când participam la adunarea Consiliului Comitetului Conferinței Generale, ținute în septembrie 1904, mintea mea a fost foarte mult preocupată cu privire la unitatea care ar trebuie să însoțească lucrarea noastră. N-am putut să iau parte la toate adunările, dar în timpul nopții, mi-au fost trecute pe dinainte, scenă după scenă, și am simțit că am de adus o solie fraților noștri din multe locuri.
Inima mea este îndurerată când văd că, având stimulente atât de minunate de a aduce puterile și capacitățile noastre la starea cea mai înaltă de dezvoltare, noi suntem mulțumiți să fim niște rămași în urmă (pitici) în lucrarea lui Hristos. Dorința lui Dumnezeu este ca toți lucrătorii Săi să crească până la măsura deplină de bărbați și femei în Hristos. Acolo unde este viață, acolo este și creștere; creșterea dovedește existența vitalității. Cuvintele și faptele dau mărturie vie înaintea lumii de ceea ce face creștinismul pentru urmașii lui Hristos.
Când vă faceți lucrarea fără combaterea sau criticarea altora, o libertate, o lumină și o putere o vor însoți, care va da distincție și influență instituțiilor și întreprinderilor cu care sunteți în legătură.
Țineți minte că niciodată nu sunteți în situație avantajoasă când sunteți puși pe ceartă și când purtați povara de a corecta orice suflet care se apropie de voi. Dacă cedați ispitei de a-i critica pe alții, de a scoate în evidență greșelile lor, de a dărâma ceea ce fac ei, puteți fi siguri că nu izbutiți să faceți propria voastră parte, în mod nobil și bine.
Acesta este un timp când fiecare om dintr-o poziție de răspundere și fiecare membru al bisericii ar trebui să aducă fiecare ramură a lucrării sale în strânsă armonie cu învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Prin vigilență neobosită, prin rugăciune călduroasă, prin cuvinte și fapte creștinești, trebuie să arătăm lumii ce dorește Dumnezeu să fie biserica Sa.
Din înalta Sa poziție, Hristos, Împăratul slavei, Maiestatea cerului, a văzut starea oamenilor. I s-a făcut milă de ființele omenești în starea lor de slăbiciune și păcătoșenie și a venit în lumea aceasta pentru a descoperi ceea ce este Dumnezeu pentru oameni. Părăsind curțile cerești, și îmbrăcând natura Sa divină cu natura omenească, a venit El Însuși în lume, ca în folosul nostru să lucreze un caracter desăvârșit. El nu a ales locuința Sa printre bogații pământului. S-a născut în sărăcie, din părinți modești și a trăit în disprețuitul sat, Nazaret. De îndată ce a fost destul de mare ca să poată mânui uneltele, El a împărțit povara purtării de grijă de familie.
Hristos S-a smerit ca să stea în fruntea omenirii, pentru a da piept cu ispitele și a răbda încercările cu care are să dea piept omenirea și să le rabde. El trebuia să știe cu ce are să dea piept omenirea din partea dușmanului apostaziat, pentru ca să știe cum să-i ajute pe cei care sunt ispitiți.
Și Hristos a fost făcut Judecătorul nostru. Tatăl nu e judecătorul. Nici îngerii nu sunt. Cel care a luat natura omenească asupra Sa Însuși, și în lumea aceasta a trăit o viață desăvârșită, Aceasta urmează să ne judece. Numai El poate fi Judecătorul nostru. Vă veți aduce aminte de aceasta, fraților? Vă veți aduce aminte de aceasta, slujitori ai lui Dumnezeu? Vă veți aduce aminte de aceasta, taților și mamelor? Hristos a îmbrăcat natura omenească, pentru ca să poată fi Judecătorul nostru. Nimeni din voi n-a fost rânduit să fie un judecător pentru alții. Tot ceea ce puteți face este a vă disciplina pe voi înșivă. În Numele lui Hristos, vă îndemn să luați aminte la sfatul Lui, de a nu vă așeza niciodată pe scaunul de judecată. Zi după zi, solia aceasta a răsunat în urechile mele: „Coborâți-vă de pe scaunul de judecată! Coborâți-vă în smerenie!”
Niciodată n-a fost un timp când să fi fost mai important ca noi să ne tăgăduim pe noi înșine și să ne luăm crucea zilnic, cum este acum. Cât de multă tăgăduire de noi înșine suntem dispuși să practicăm?
O viață de har și pace
În cel dintâi capitol al celei de a doua epistole a lui Petru, veți găsi făgăduința că harul și pacea vă vor fi înmulțite, dacă „uniți cu credința voastră fapta; cu fapta cunoștința; cu cunoștința înfrânarea, cu înfrânarea, răbdarea, cu răbdarea evlavia; cu evlavia dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni”. (2 Petru 1, 5-7.) Virtuțile acestea sunt comori minunate. Ele îi fac „pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir”. (Isaia 13, 12.)
„Dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru, Isus Hristos.” (2 Petru 1, 8.)
Să nu ne străduim noi oare să folosim, după cea mai bună capacitate a noastră, puținul timp ce ne-a rămas în viața aceasta, adăugând har lângă har, putere la putere, dând dovadă că avem o sursă de putere în cerurile de sus? Hristos zice: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ”. (Matei 28, 18.) Pentru cine I-a fost dată această putere? -- Pentru noi! El dorește ca noi să ne dăm seama că El S-a înapoiat la cer ca Fratele nostru mai mare, și că puterea nemăsurată dată Lui ne-a fost pusă la dispoziție.
Aceia care vor realiza în viața lor instrucțiunile date bisericii, prin apostolul Petru, vor primi putere de sus. Noi trebuie să trăim după planul adunării, dându-ne toată sârguința de a face chemarea noastră o alegere sigură. Noi trebuie să-L reprezentăm pe Hristos în tot ceea ce spunem și facem. Trebuie să trăim viața Lui. Principiile prin care el ne-a călăuzit trebuie să dea o formă felului nostru de purtare față de aceia cu care suntem asociați.
Când suntem în mod sigur ancorați în Hristos, avem o putere pe care nici o ființă omenească nu poate să o ia de la noi. De ce stau lucrurile așa? -- Pentru că suntem părtași de natură dumnezeiască, întrucât am scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă -- părtași de natura Aceluia care a venit pe pământul acesta, îmbrăcat în veșmântul naturii omenești, ca să poată sta în fruntea neamului omenesc și să dezvolte un caracter care era fără pată sau urmă de păcat.
De ce mulți dintre noi sunt atât de slabi și de incapabili? Pentru că privim la noi înșine, studiind propriul nostru temperament, și întrebându-ne cum putem face un loc pentru noi înșine, pentru individualitatea noastră, și pentru particularitățile noastre, în loc de a studia pe Hristos și caracterul Lui.
Frații care ar fi putut să lucreze laolaltă în armonie, dacă ar fi învățat de la Hristos, uitând că sunt americani sau europeni, germani sau francezi, suedezi, danezi sau norvegieni, par să creadă că, dacă s-ar contopi cu cei de alte naționalități, ceea ce este specific propriei lor țări și națiuni s-ar pierde și altceva le-ar lua locul.
Frații mei, să punem toate acestea la o parte. Nu avem dreptul de a ține mintea noastră fixată la noi înșine, la preferințele și la fanteziile noastre. Noi nu trebuie să căutăm a păstra o anume identitate a noastră, o personalitate, o individualitate, care ne va separa de conlucrătorii noștri. Avem un caracter de păstrat, dar acela este caracterul lui Hristos. Având caracterul lui Hristos, putem săvârși lucrarea lui Dumnezeu împreună. Hristosul din noi va întâlni pe Hristosul din frații noștri, și Duhul Sfânt va aduce acea unire a inimii și a acțiunii care mărturisește lumii că suntem copiii lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să ne ajute să murim față de eul personal și să fim născuți din nou, pentru ca Hristos să poată trăi în noi un principiu viu și activ, o putere care ne va păstra sfinți.
Străduiți-vă zelos pentru unitate. Rugați-vă pentru ea, lucrați pentru ea. Aceasta va aduce sănătate spirituală, o înălțare a gândirii, noblețe de caracter, dispoziție cerească, făcându-vă în stare să biruiți egoismul și bănuielile rele și să fiți mai mult decât biruitori prin Acela care v-a iubit și S-a dat pe Sine pentru voi. Răstigniți eul; socotiți pe alții mai buni decât voi. În felul acesta, veți fi aduși în unire cu Hristos. În fața Universului ceresc, și în fața bisericii și a lumii voi veți da dovadă de netăgăduit că sunteți fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu va fi proslăvit în exemplul pe care-l dați voi.
Lumea are nevoie de a vedea săvârșită înaintea ei minunea care leagă laolaltă, în iubire creștină, inimile poporului lui Dumnezeu. Ea are nevoie să vadă poporul lui Dumnezeu șezând împreună în locuri cerești cu Hristos. N-ați vrea să dați în propria voastră viață o dovadă de ceea ce poate face adevărul lui Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc și-I slujesc? Dumnezeu știe ce puteți face. El știe ce poate face harul divin pentru voi, dacă veți fi părtași de natură divină.