Loma Linda, California, 24 august 1905. Sunt de acord cu eforturile ce s-au depus pentru a înființa lucrarea noastră de editură germană și scandinavă la College View. Nădăjduiesc că vor fi făcute planuri pentru încurajarea și întărirea acestei lucrări.
Întreaga povară a lucrării nu trebuie să fie lăsată pe seama fraților noștri străini. Și nici n-ar trebui ca frații noștri din întreg câmpul să lase o povară prea grea asupra conferințelor din apropiere de College View. Membrii acestor conferințe ar trebui să fie în frunte și să facă tot ce pot mai bine și toți să le vină în ajutor. Adevărul trebuie să fie vestit la orice neam, orice seminție, la orice limbă și orice popor.
Frații noștri germani, danezi și suedezi n-au motiv întemeiat de a nu fi în stare să lucreze în armonie în lucrarea de editură. Aceia care cred adevărul ar trebui să-și aducă aminte că sunt copilașii lui Dumnezeu -- că ei sunt sub instruirea Lui. Ei să fie recunoscători lui Dumnezeu pentru nenumăratele și feluritele Lui îndurări, și să fie buni unii față de alții. Ei au un singur Dumnezeu, un singur Mântuitor, și un singur Spirit -- Spiritul lui Hristos -- care trebuie să aducă unire în rândurile lor.
După învierea Sa, Hristos S-a înălțat la cer, și El înfățișează astăzi Tatălui ceresc nevoile noastre: „I-am săpat pe palmele mâinilor Mele” zice el. (Isaia 49, 16.) A costat ceva ca să-i înscrie acolo. A costat nespus chin de moarte. Dacă ne-am smeri înaintea lui Dumnezeu și am fi buni, cu purtare aleasă, cu inimă gingașă și plini de milă, ar fi o sută de convertiri la adevăr acolo unde acum nu este decât una. Dar, deși zicem că suntem convertiți, purtăm cu noi încoace și încolo o boccea de eu, pe care o socotim prea prețioasă, ca să o părăsim. E privilegiul nostru de a pune această povară la picioarele lui Hristos, în locul ei să luăm caracterul și asemănarea lui Hristos. Mântuitorul așteaptă ca noi să facem lucrul acesta.
Hristos a lăsat la o parte haina Sa imperială, coroana Sa împărătească și înalta Sa poziție de comandă, și a coborât jos, jos, jos, la cele mai de jos adâncimi ale umilinței. Purtând natura omenească, el a dat piept cu toate ispitele naturii omenești, și pentru folosul nostru l-a înfrânt pe vrăjmaș în orice încercare a acestuia.
Toate acestea, El le-a făcut pentru ca să poată să aducă oamenilor, puterea prin care ei să poată fi biruitori. „Toată puterea”, zicea El, „Mi-a fost dată”. (Matei 28, 18.) Și aceasta El o dă tuturor celor care-L urmează. Ei pot să demonstreze lumii puterea care este în religia lui Hristos pentru biruirea eului.
„Învățați de la Mine”, zice Hristos, „și veți afla odihnă pentru sufletele voastre”. (Matei 11, 29.) Pentru ce nu învățăm de la Mântuitorul în fiecare zi? Pentru ce nu trăim în neîntreruptă comuniune cu El, așa încât în legăturile noastre unul cu altul, să putem vorbi și să ne purtăm blând și prietenos? Pentru ce nu-L onorăm pe Domnul, dând pe față gingășie și iubire unul față de altul? Dacă vorbim și ne purtăm în armonie cu principiile cerului, necredincioșii vor fi atrași la Hristos prin legătura lor cu noi.
Legătura lui Hristos cu sentimentul național
Hristos n-a recunoscut nici o deosebire de naționalitate, rang sau crez. Cărturarii și fariseii doreau să facă un folos local și național din toate darurile cerului și să excludă restul familiei lui Dumnezeu din lume. Dar Hristos a venit pentru a dărâma orice zid de despărțire. El a venit pentru a arăta că darul Său de îndurare și iubire este tot așa de neîngrădit ca și aerul, lumina sau revărsarea ploii care înviorează pământul.
Viața lui Hristos a adus la ființă o religie în care nu există caste, o religie prin care iudei și neamuri, liberi și robi, sunt legați într-o frăție comună, egali înaintea lui Dumnezeu. Nici o problemă de politică nu I-au influențat mișcările. El n-a făcut nici o deosebire între vecini și străini, prieteni și vrăjmași. Ceea ce-I mișca inima era un suflet însetat după apa vieții.
El n-a trecut pe lângă nici o ființă omenească, socotind-o fără valoare, ci căuta să aplice leacul vindecător oricărui suflet. În orice adunare în care Se afla, El prezenta o învățătură corespunzătoare timpului și împrejurărilor. Orice neglijență sau insultă, manifestată de oameni față de semenii lor, pe el Îl făcea și mai conștient de nevoia lor de simpatia Lui divino-umană. El căuta să insufle nădejde chiar și celor mai grosolani și mai nepromițători, punând înaintea lor asigurarea că ar putea deveni fără pată și fără cusur, ajungând la un caracter care i-ar face copii ai lui Dumnezeu.
O temelie sigură
„De aceea fraților”, zice apostolul Petru, „căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră: căci dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta, vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 1, 10-11.)
Cu ani de zile mai înainte, când grupa credincioșilor în apropiata venire a lui Hristos era foarte mică, păzitorii Sabatului din Topsham, Maine, se aduna pentru serviciu divin de închinare în marea bucătărie din casa fratelui Stockbridge Howland. Într-un Sabat dimineața, fratele Howland era absent. Am fost surprinși de lucrul acesta, deoarece el era totdeauna foarte punctual. Curând, a intrat cu fața luminoasă, strălucind de slava lui Dumnezeu. „Fraților”, spuse el, „am descoperit. Am descoperit că noi putem avea un fel de purtare cu privire la care Cuvântul de garanție al lui Dumnezeu este: «Nu veți cădea niciodată». Am să vă povestesc despre ea”.
Apoi, ne-a povestit că observase că un frate, un pescar sărac, avea simțământul că nu era respectat atât cât ar fi trebuit să fie, și că fratele Howland și alții se socoteau a fi mai pe sus ca el. Lucrul acesta nu era adevărat, dar i se părea lui că așa este; și de câteva săptămâni nu mai luase parte la adunări. Așa că fratele Howland s-a dus la el acasă și a îngenuncheat în fața lui, zicând: „Frate, iartă-mă! Spune-mi ce ți-am făcut?” Omul l-a luat de braț și a încercat să-l ridice în picioare. „Nu”, a spus fratele Howland, „Ce ai împotriva mea?” „Nu am nimic împotriva ta!” „Dar trebuie să ai!” a spus fratele Howland, „pentru că altădată puteam vorbi unul cu altul, dar acum nu-mi vorbești deloc, și vreau să știu de ce, care este problema”.
„Ridică-te, frate Howland”, a spus el. „Nu”, a zis fratele Howland, „nu vreau”. „Atunci trebuie să mă cobor eu”, a zis el și a căzut în genunchi, și a mărturisit cât de copilăros fusese și cât de multe bănuieli cultivase el. „Și acum”, a zis el„am să le dau pe toate la o parte”.
Pe când fratele Howland își povestea întâmplarea, fața lui strălucea de slava Domnului. Cum a terminat, a intrat și pescarul și familia lui și am avut o adunare minunată.
Ce ar fi dacă unii dintre noi am proceda ca fratele Howland? Dacă atunci când frații noștri au bănuieli rele, ne-am duce la ei, zicând: „Iartă-mă, dacă am făcut ceva care să te rănească”, am rupe vraja lui Satana, și am elibera pe frații noștri de ispitele lor. Nu lăsați ca ceva să se așeze între voi și frații voștri. Dacă este ceva ce puteți face prin sacrificiu pentru a îndepărta molozul bănuielilor, faceți-l. Dumnezeu dorește ca noi să ne iubim unii pe alții, ca frații. El dorește să fim miloși și prietenoși. El dorește să ne facem educația de a crede că frații noștri ne iubesc și de a crede că Hristos ne iubește. Iubirea naște iubire.
Așteptăm să-i întâlnim pe frații noștri în ceruri? Dacă putem trăi în pace și armonie cu ei aici, vom putea trăi cu ei și acolo. Dar cum putem să trăim cu ei în cer, dacă nu putem să trăim cu ei aici, fără o neîncetată sfadă și ceartă? Aceia care urmează un fel de purtare care-i desparte de frații lor, și introduc ceartă și dezbinare, au nevoie de o deplină pocăință. Inimile noastre trebuie să fie topite și supuse de iubirea lui Hristos. Noi trebuie să cultivăm iubirea pe care el a manifestat-o murind pentru noi pe crucea de pe Golgota. Avem nevoie să ne apropiem mai strâns și tot mai strâns de Mântuitorul. Ar trebui să ne aflăm multă vreme în rugăciune și să învățăm să exercităm credința. Noi trebuie să fim mai buni cu inima, mai miloși, mai prietenoși. Prin lumea aceasta, trecem numai o singură dată. N-ar trebui să ne străduim să lăsăm asupra acelora cu care suntem în legătură pecetea caracterului lui Hristos?
Inimile noastre tari au nevoie să fie zdrobite. Avem nevoie să ne strângem unii lângă alții într-o perfectă unitate și să ne dăm seama că suntem cumpărați cu sângele lui Isus Hristos din Nazaret. Fiecare să zică: „El și-a dat viața pentru mine, și El dorește ca eu, când trec prin lumea aceasta, să manifest iubirea pe care El a dat-o pe față, dându-Se pe Sine pentru mine”. Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său pe cruce, pentru ca Dumnezeu să poată fi drept și totuși să-i îndreptățească pe aceia care cred în El. Există viață, viață veșnică, pentru toți cei care se predau lui Hristos.
Doresc să-L văd pe Împărat în toată frumusețea Lui. Doresc să privesc farmecul Lui cel fără seamăn. Doresc, de asemenea, ca și voi să-L priviți. Hristos îi va conduce pe răscumpărații Săi la râul vieții și le va lămuri tot ce i-a neliniștit în viața aceasta. Tainele harului vor fi dezvăluite înaintea lor. Acolo unde mintea lor mărginită văzuse numai încurcătură și planuri stricate, ei vor vedea cea mai desăvârșită și mai frumoasă armonie.
Să-I slujim lui Dumnezeu cu toate capacitățile noastre, cu toată inteligența noastră. Inteligența noastră va spori când o vom folosi pe aceea pe care o avem. Experiența noastră religioasă se va întări atunci când o vom aduce în viața de toate zilele. În felul acesta, vom urca treaptă după treaptă pe scara care ajunge la cer, până când vom păși de pe cea mai de sus treaptă în Împărăția lui Dumnezeu. Să fim creștini în lumea aceasta. Atunci vom avea viață veșnică în Împărăția slavei.
Unitatea care există între urmașii lui Hristos este o dovadă a faptului că Tatăl a trimis pe Fiul Său ca să-i mântuiască pe păcătoși. Ea e o dovadă a puterii Sale; deoarece nimic mai puțin decât minunata putere a lui Dumnezeu nu poate aduce ființele omenești cu temperamentele lor diferite laolaltă, într-o lucrare armonioasă, unica lor țintă fiind de a rosti adevărul în iubire.
Avertismentele și sfaturile lui Dumnezeu sunt clare și hotărâte. Când citim Scripturile și vedem puterea spre bine care este în unire și puterea spre rău care este în dezbinare, cum putem să nu primim Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre? Bănuiala și neîncrederea sunt ca un aluat rău. Unitatea dă mărturie despre puterea adevărului.