Mărturii pentru comunitate, vol. 9

Capitolul 21

Conferințele germane și scandinave

[AUDIO]

Loma Linda, California, 1 septembrie 1905. Iubiți frați, Unii dintre pastorii noștri mi-au scris, întrebând dacă lucrarea între germani și scandinavi n-ar trebui să fie dusă mai departe prin organizații separate. Problema aceasta mi-a fost prezentată de mai multe ori. Când am fost la College View, Domnul mi-a dat o mărturie directă, pe care o transmit, și de atunci lucrul acesta mi-a fost din nou prezentat.

Odată, părea că mă aflam într-un comitet în care se discutau lucrurile acestea. Cineva cu autoritate a stat în picioare în mijlocul celor adunați și le-a explicat principiile care trebuie să fie urmate în lucrarea lui Dumnezeu. Instrucțiunea dată era că, dacă are loc o atare separare, ea nu va duce la înaintarea intereselor lucrării pentru diferitele naționalități. Ea nu va duce la cea mai mare dezvoltare spirituală. S-ar ridica ziduri care va trebui să fie dărâmate în viitorul apropiat.

Potrivit cu lumina dată mie de Dumnezeu, organizații separate, în loc de a aduce unire, vor crea discordie. Dacă frații noștri L-ar căuta pe Domnul împreună, în smerenia vieții, aceia care acum cred că e necesar să organizeze conferințe germane și scandinave separate vor vedea că Domnul dorește ca ei să lucreze împreună ca frați.

Dacă aceia care caută să dezintegreze lucrarea lui Dumnezeu și-ar realiza planurile, unii s-ar preamări pe ei spre a face o lucrare care nu trebuie să fie făcută. Un astfel de aranjament ar întârzia mult lucrarea lui Dumnezeu. Dacă trebuie să facem lucrarea cu cel mai mare succes, talentele care se găsesc printre englezi și americani ar trebui să se unească cu talentele celor din fiecare altă naționalitate. Și fiecare naționalitate ar trebui să lucreze cu râvnă pentru fiecare altă naționalitate. Este numai un singur Domn; o singură credință. Strădania noastră ar trebui să fie aceea de a răspunde la rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi, ca ei să fie una.

„Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca ei să fie sfințiți prin adevăr”. (Ioan 17, 17-19.)

„Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. (Ver 20.21.)

Ar trebui să se înțeleagă că unirea perfectă între lucrători e necesară pentru realizarea cu succes a lucrării lui Dumnezeu. Pentru a păstra pacea, toți trebuie să caute înțelepciune la Marele Învățător. Toți să fie atenți să nu introducă propuneri ambițioase, care vor crea neînțelegeri.

Noi trebuie să fim supuși unul altuia. Nimeni, în sine, nu e un tot deplin. Prin supunerea minții și voinței Duhului Sfânt, noi trebuie să fim pururea ucenici ai Marelui Învățător.

Studiați cel de al doilea capitol din Faptele Apostolilor. În biserica primară, Duhul lui Dumnezeu lucra cu putere prin aceia care erau în mod armonios uniți. În Ziua Cincizecimii, ei erau cu toții cu un singur gând, într-un singur loc.

Noi trebuie să demonstrăm lumii că oameni de orice naționalitate sunt una în Hristos Isus. Să înlăturăm deci orice barieră și să venim, în unire, în slujba Domnului.

În ridicarea de bariere naționale, voi prezentați lumii un plan de origine omenească, pe care Dumnezeu nu-L aprobă nicidecum. Acelora care vor face lucrul acesta, apostolul Pavel le spune: „Tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești?... Cine este Pavel? Și cine este Apolo? Niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ați crezut; și fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească; așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu care face să crească. Cel ce sădește și cel ce udă sunt tot una și fiecare își va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 3, 3-9.)

Un exemplu de bunătate frățească

Când frații noștri din Scandinavia au fost în fața unei crize financiare, s-a dat mărturia că noi nu trebuie să lăsăm ca frații noștri să stea ca falimentari înaintea lumii. Aceasta L-ar fi dezonorat pe Dumnezeu. Și acțiunea promptă și liberală a fraților noștri americani a fost o recunoaștere a faptului că deosebirile de naționalitate nu puteau să-i scutească de datoria de a se ajuta unul pe altul în lucrarea lui Dumnezeu. „Voi toți sunteți frați”. (Matei 23, 8.) Noi suntem una în unitatea adevărului.

Noi trebuie acum, prin eforturi sârguincioase, pline de jertfire de sine, să ne străduim să umblăm în iubirea lui Hristos, în unirea Duhului, prin sfințirea adevărului. Nici o lucrare pe jumătate nu va fi îndestulătoare pentru a împlini tabloul dat în rugăciunea lui Hristos. Noi trebuie să practicăm principiile cerului aici jos. În cer este un unic și măreț loc de adunare.

Trebuie să scriu lămurit cu privire la ridicarea de ziduri despărțitoare în lucrarea lui Dumnezeu. O atare lucrare mi-a fost descoperită ca fiind o greșeală de origine omenească. Nu este planul Domnului pentru poporul Său ca ei să se despartă în grupe, din cauza diferenței de naționalitate și limbă. Dacă fac lucrul acesta, ideile lor vor deveni înguste, iar influența lor ar fi mult redusă. Dumnezeu cheamă la o împletire armonioasă a diferitelor talente.

Repet cuvintele lui Hristos. Vreau să le imprim adânc în mintea voastră. „Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una, -- Eu în ei, și tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai iubit, cum M-ai iubit și pe Mine”.

Hristos a îngrădit poporul Său despărțindu-l de lume, dar aceia care ar construi despărțituri naționale ar face o lucrare pentru care Domnul Isus Hristos nu a dat nici o încurajare.

Fraților, uniți-vă, apropiați-vă strâns unii de alții, lăsând la o parte orice idee omenească, pășind de aproape pe urmele lui Isus, marele nostru Exemplu.