Sunt împovărată, foarte greu împovărată pentru lucrarea printre oamenii de culoare. Evanghelia trebuie să fie prezentată rasei negre, călcate în picioare. Dar multă băgare de seamă trebuie să fie dată pe față în eforturile făcute pentru înălțarea acestor oameni. Printre oamenii albi din multe locuri, există o puternică prejudecată împotriva rasei negre. Am dori să ignorăm prejudecata aceasta, dar n-o putem face. Dacă ar fi să procedăm ca și cum prejudecata aceasta nu ar exista, n-am putea duce lumina la oamenii albi. Trebuie să facem față situației așa cum este și să umblăm cu ea în mod înțelept și inteligent.
De mulți ani, am purtat o grea povară pentru rasa neagră. Inima m-a durut când am văzut că sentimentul contra acestei rase crește din ce în ce mai puternic, și când am văzut că mulți adventiști de ziua a șaptea par a nu fi în stare să înțeleagă necesitatea ca o lucrare zeloasă să fie făcută repede. Anii trec în veșnicie și, pe cât se pare, s-a făcut puțin pentru a-i ajuta pe aceia care până de curând au fost un neam de sclavi.
Una din dificultățile care însoțește lucrarea este aceea că mulți dintre oamenii albi, care locuiesc acolo unde oamenii de culoare sunt numeroși, nu sunt dispuși ca să fie făcute eforturi speciale pentru ridicarea acestora. Când văd școli înființate pentru ei, când văd că sunt învățați să fie independenți, să învețe meserii, să-și facă locuințe confortabile, în loc de a continua să locuiască în bordeie, ei văd posibilitatea ca planurile lor egoiste să fie atinse și anume -- că nu vor mai putea să angajeze la lucru pe negru doar pentru o simplă porție de mâncare; și atunci vrăjmășia lor este trezită. Ei se simt răniți și tratați rău. Unii se poartă ca și cum sclavia nu ar fi fost niciodată desființată. Spiritul acesta se întărește pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu estre retras din lume; și în multe locuri, este cu neputință acum de a face lucrarea aceea care ar fi putut fi făcută pentru cei de culoare în anii trecuți.
Mult s-ar fi putut realiza de către oamenii din America, dacă eforturi corespunzătoare, în favoarea celor eliberați din sclavie, s-ar fi depus de către stat și de către bisericile creștine îndată după emanciparea sclavilor. Banii ar fi trebuit să fie folosiți din plin pentru îngrijirea și educarea lor atunci când aveau atât de mare nevoie de ajutor. Dar statul, după un mic efort, i-a lăsat pe negri să lupte, neajutorați, cu povara lor de dificultăți. Unele din bisericile creștine puternice au început o lucrare bună, dar cu părere de rău, ele n-au ajuns să influențeze comparativ decât puțini; și nici Biserica Adventistă de Ziua a șaptea nu și-a făcut partea. Unele eforturi stăruitoare s-au depus de unele persoane individuale și de către societăți pentru ridicarea oamenilor de culoare, și s-a făcut o lucrare nobilă. Dar cât de puțini au avut o parte în lucrarea aceasta, care ar fi trebuit să se fi bucurat de simpatia tuturor!
Eforturi nobile au fost depuse de unii adventiști de ziua a șaptea pentru a face lucrarea care era necesar să fie făcută pentru oamenii de culoare. Dacă aceia care erau angajați în lucrarea aceasta ar fi primit conlucrarea tuturor fraților lor deservenți cultici, rezultatul lucrării lor ar fi acum cu totul diferit de ceea ce este. Dar marea majoritate a pastorilor noștri n-au conlucrat, așa cum ar fi trebuit, cu puținii care se luptau să facă o lucrare mai trebuincioasă într-un câmp dificil.
Pe măsură ce timpul înaintează, și opoziția se întărește, împrejurările ne avertizează că prudența este lucrul cel mai bun. Dacă s-au făcut pași lipsiți de înțelepciune în lucrarea pentru oamenii de culoare, aceasta nu se datorează faptului că nu s-au dat avertismente. Din Australia, dincolo de întinsele ape ale Pacificului, au fost trimise avertizări care să ia seama asupra fiecărei mișcări, ca lucrătorii să nu țină cuvântări politice, și că amestecul albilor și negrilor în probleme de egalitate socială nu trebuia în nici un caz să fie încurajată.
La un comitet ținut, în 1985, la Armadale, o suburbie a orașului Melbourne, Victoria, am vorbit despre lucrurile acestea, ca răspuns la întrebările fraților mei, și am stăruit asupra necesității prudenței. Am spus că ne stau înainte vremuri primejdioase și că sentimentele care puteau fi atunci exprimate cu privire la ceea ce trebuia să se facă pe linie misionară, pentru oamenii de culoare, nu puteau să fie exprimate în viitor fără a pune în primejdie vieți. Am spus deschis că lucrarea făcută pentru persoanele de culoare urmează să fie făcută pe căi diferite de acelea urmate în unele părți ale țării în anii de mai înainte.
Să se spună cât mai puțin cu putință despre rasism, și persoanele de culoare să lucreze mai ales pentru cei din propria lor rasă.
Cu privire la faptul ca oamenii albi și cei de culoare să țină serviciile divine în aceeași clădire, lucrul acesta nu poate fi urmat -- mai ales în Sud. Cel mai bun lucru ar fi să se asigure persoanelor de culoare, care primesc adevărul, locașuri de cult ale lor, în care aceștia să poată să țină serviciile divine separat. Lucrul acesta e în mod deosebit necesar în Sud, pentru ca lucrarea pentru albi să poată fi făcută fără piedici serioase.
Credincioșilor de culoare să li se asigure case de cult, curate și plăcute. Să li se arate că lucrul acesta este făcut nu pentru a-i exclude a se închina împreună cu cei albi, pentru că ei sunt negri, ci pentru ca progresul adevărului să fie asigurat. Ei trebuie să înțeleagă că planul acesta trebuie urmat până când Domnul ne arată o cale mai bună.
Membri de culoare, capabili și cu experiență, să fie încurajați să conducă serviciile propriului lor popor; și glasurile lor trebuie să fie auzite în adunările reprezentative.
Printre credincioșii de culoare sunt mulți care pot să lucreze pentru propriul lor popor -- lucrători cărora Domnul le-a dat lumină și cunoștință și care posedă capacități nu de mică însemnătate. Aceștia trebuie să lucreze stăruitor și cu efect, pe orice cale. Ei trebuie să folosească literatura noastră și să țină adunări în cort sau în săli. Și uneori (acolo unde este posibil), deservenții cultici albi să-i ajute. Ar trebui să se facă eforturi speciale pentru a spori forța lucrătorilor de culoare. Oamenii de culoare trebuie să fie temeinic educați și instruiți pentru a ține lecturi biblice și adunări în corturi pentru cei din neamul lor. Sunt mulți aceia care sunt capabili și care ar trebui pregătiți pentru această lucrare.
Ar trebui să fim profund interesați în înființarea de școli pentru oamenii de culoare. Și nu trebuie să trecem cu vederea importanța plasării adevărului prezent înaintea profesorilor și studenților din marile colegii pentru oamenii de culoare care au fost înființate de oamenii lumii.
Ar trebui să fie înființate școli și sanatorii pentru oamenii de culoare, și în acestea tineretul de culoare ar trebui să fie învățat și instruit pentru slujire de către cei mai buni profesori care pot fi folosiți.
Deservenții cultici de culoare ar trebui să facă orice efort cu putință pentru a-l ajuta pe poporul lor să înțeleagă adevărul pentru acest timp. Pe măsură ce timpul înaintează și prejudecățile rasiale sporesc, va deveni aproape cu neputință, în multe locuri, pentru lucrătorii albi să lucreze pentru oamenii de culoare. Uneori, oamenii albi care nu simpatizează lucrarea noastră se vor uni cu oamenii de culoare pentru a se împotrivi, pretinzând că învățătura noastră este un efort de a dezbina bisericile și de a aduce tulburare pe problema Sabatului. Deservenți cultici albi și deservenți cultici de culoare vor face afirmații mincinoase, trezind în sufletul oamenilor astfel de sentimente potrivnice, încât ei vor fi gata să distrugă și să omoare.
Puterile iadului lucrează cu toată inventivitatea lor pentru a împiedica proclamarea ultimei solii de har pentru oamenii de culoare. Satana lucrează spre a face cât se poate de dificil pentru slujitorul și învățătorul Evangheliei să ignore prejudecata care există între oamenii albi și cei de culoare.
Să urmăm calea înțelepciunii. Să nu facem nimic care în mod nenecesar ar trezi opoziția ... nimic care ar împiedica proclamarea soliei Evangheliei. Acolo unde obiceiul și practicile o cer sau unde se poate obține o mai mare eficiență, credincioșii albi și credincioșii de culoare să se adune în locașuri de cult separate. Să cultivăm blândețea lui Hristos. El era Maiestatea cerului, singurul Fiu născut din Dumnezeu. Totuși „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică!” (Ioan 3, 16.)
Dacă, pentru a salva o lume care piere, Dumnezeu S-a plecat pentru a-i da pe Fiul Său la o moarte chinuitoare și de ocară, n-ar trebui ca misionarii Domnului să fie gata să facă orice efort ce le stă în putere pentru a câștiga și ajuta pe cei care sunt în adâncurile păcatului, și să facă să strălucească lumina asupra acelora care sunt în întuneric cu privire la ceea ce este adevăr? Hristos a îmbrăcat divinitatea Sa cu natura omenească, ca să poată veni jos și să înalțe ființele omenești căzute. N-ar trebui oare ca urmașii Lui, de dragul Lui, să fie gata să se supună la multe lucruri nedrepte și dureros de purtat, pentru a-i ajuta pe aceia care au nevoie de ajutor? Lucrarea să fie făcută în așa fel, încât să nu trezească prejudecata care ar închide ușile care acum sunt deschise pentru intrarea adevărului.
Bărbații de talent dintre credincioșii de culoare trebuie să fie împreună lucrători cu Dumnezeu pentru propriul lor popor. Și totuși, vor fi uneori prilejuri ca ei să dea mărturie în adunări de cort și în adunări mari, care vor influența multe, multe suflete. Prilejurile acestea se vor ivi când câmpul sudic va fi lucrat, și marea strigare va fi dată. Când Duhul Sfânt este turnat va fi un triumf al umanității asupra prejudecății în căutarea mântuirii sufletelor ființelor omenești. Dumnezeu va controla mințile. Inimi omenești vor iubi așa cum a iubit Hristos. Și problema rasială va fi privită de foarte mulți în mod foarte diferit de felul în care este privită acum. A iubi așa cum iubește Hristos -- aceasta înalță mintea într-o atmosferă curată, cerească, neegoistă.
Cel care este strâns legat cu Hristos este înălțat mai presus de judecata cu privire la rasă sau culoare. Credința sa se prinde de realitățile veșnice. Autorul divin al adevărului trebuie să fie înălțat. Inimile noastre trebuie să fie pline de credința care lucrează prin iubire și curăță sufletul. Lucrarea Samariteanului milostiv trebuie să fie exemplul pe care trebuie să-l urmăm.
Nu trebuie să agităm problema rasială, și în felul acesta să trezim prejudecata și să atragem o criză. Lumina soliei îngerului al treilea trebuie să fie dată celor care au nevoie de lumină. Noi trebuie să lucrăm calm, liniștit, cu credincioșie, încrezându-ne în Fratele nostru mai mare. Nu trebuie să ne grăbim pentru a defini exact drumul de urmat în viitor cu privire la relațiile ce trebuie păstrate între oamenii albi și cei de culoare. Adevărul pentru acest timp trebuie să fie proclamat înaintea miilor de oameni din statele sudice. Calea trebuie să fie curățită, pe cât se poate, de toate piedicile. Solia Evangheliei să fie vestită oamenilor. Să se lucreze pentru albi și pentru oamenii de culoare în mod separat, distinct, și să se lase Domnului grija pentru rest. Adevărul trebuie să vină înaintea bărbaților și femeilor albi din statele sudice. Apoi, va fi o lucrare de făcut în familiile lor, care va conduce la mântuirea multor suflete.
„Prin orice fel de înțelepciune și de pricepere”
În timp ce oamenii caută să rezolve problema rasială, timpul se scurge și suflete coboară în mormânt neavizate și nemântuite. Această stare de lucruri nu mai poate continua. Bărbați și femei să meargă la lucru și să lucreze așa cum Duhul lui Dumnezeu le va impresiona mintea. Avem nevoie de talentele credincioșilor de culoare, de fiecare fărâmă de talent, în lucrarea aceasta. Lucrătorii de culoare să lucreze pentru propriul lor popor, ajutați de lucrători albi, atunci când ocazia o cere. Ei vor avea adesea nevoie de sfat și îndrumare. Credincioșii de culoare să-și aibă localul lor de cult, și credincioșii albi localul lor de cult. Fiecare grupă să fie zeloasă în a face o adevărată lucrare misionară pentru propriul ei popor și pentru oamenii de culoare, oriunde și ori de câte ori pot face lucrul acesta.
Când adevărul a fost prezentat într-un loc, și acei oameni albi, care au auzit și au crezut, au primit adevărul, uneori se vor ivi prilejuri de a face eforturi, într-un chip liniștit și modest, de către lucrători albi pentru persoane de culoare. Astfel de prilejuri nu ar trebui să fie trecute cu vederea.
Dar n-ar trebui să trezim fără rost prejudecăți care ar bara calea proclamării soliei îngerului al treilea la oameni albi. Ei au nevoie de solia aceasta, deoarece înaintea noastră e un timp de strâmtorare așa cum n-a mai fost niciodată de când sunt neamurile.
Trebuie să se dea pe față multă grijă ca nimic să nu fie spus sau să se facă ceva ce ar aprinde sentimentele oamenilor de culoare împotriva celor albi. Să nu sporim dificultățile care există deja. Oricât de înțelept ar proceda, lucrătorii vor avea de dat piept cu opoziția, fără a crea agitație cu privire la problema rasială. Să curățim calea Împăratului. Lăsați ca Dumnezeu să aibă prilej de a lucra. Oamenii să se țină la o parte din calea Lui. El va plănui și va administra mai bine decât o pot face oamenii. Să ținem minte că cea dintâi și cea mai mare lucrare a noastră este de a predica Cuvântul lui Dumnezeu, de a da avertizarea biblică.
Domnul îi invită pe toți să pornească la lucru cu smerenia sufletului. Nu toți slujitorii sunt sfințiți prin adevăr. Domnul îi invită pe toți să pună jos controversele lor. Oamenii să se ferească a face ceva ce ar tăia ultima noastră nădejde de a intra în câmpuri dificile, unde există prejudecată și antagonism rasial.
Ca un mijloc de a birui prejudecata și de a câștiga intrare la mințile oamenilor, trebuie să se facă lucrare misionară medicală, nu numai în unul sau două locuri, ci în multe locuri unde adevărul n-a fost încă proclamat. Noi trebuie să lucrăm ca misionari medicali evanghelici, spre a vindeca sufletele bolnave de păcat, vestindu-le solia mântuirii. Lucrarea aceasta va doborî prejudecățile cum nimic altceva nu o poate face.
Sabatul
Problema Sabatului este o problemă care va cere multă grijă și înțelepciune în prezentarea ei. Va fi nevoie de mult har și de multă putere de la Dumnezeu pentru a doborî idolul care a fost înălțat în chipul unui sabat neadevărat. Înălțați steagul, înălțați-l mai sus și tot mai sus. Atrageți atenția oamenilor asupra capitolului al douăzecilea din Exod, în care e relatată Legea lui Dumnezeu. Primele patru din Cele Zece Porunci arată datoria noastră față de Făcătorul nostru. Cel care e nesincer față de Dumnezeul său nu poate fi sincer față de aproapele său. Acela care-L iubește pe Dumnezeu mai presus de orice va iubi pe aproapele său ca pe sine însuși. Mândria se înalță până la slăvirea de sine, făcând ființa omenească să facă un zeu din sine. Evanghelia lui Hristos sfințește sufletul, alungând iubirea de sine.
„Adu-ți aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfințești”. (Exod 20, 8.) Sabatul a fost instituit în Eden, după ce Dumnezeu crease lumea. „Astfel au fost sfârșite cerurile și pământul și toată oștirea lor. În ziua a șaptea, Dumnezeu și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse, și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse”. (Geneza 2, 1-3.)
„Domnul a vorbit lui Moise și a zis: Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Să nu care cumva să nu țineți sabatele Mele, căci aceasta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea, cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său. Să lucrezi șase zile; dar ziua a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat”. (Exod 31, 12-18.) 19 Octombrie, 1908.