„Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău; căci atunci grânarele tale îți vor fi pline de belșug, și teascurile tale vor geme de must”. (Proverbe 3, 9-10.)
„Unul, care dă cu mână largă, ajunge mai bogat; și altul care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 24.25.)
„Cel ales la suflet (cel darnic) face planuri alese (darnice), și stăruie în planurile lui alese (darnice).” (Isaia 32, 8.)
Înțelepciunea dumnezeiască a fixat în planul mântuirii legea acțiunii și a reacției, făcând lucrarea de binefacere în toate ramurile ei, de două ori binecuvântate. Cel care dă celor lipsiți aduce o binecuvântare altora și el însuși este binecuvântat într-o și mai mare măsură.
Slava Evangheliei
Ca omul să nu piardă rezultatele fericite ale binefacerii, Răscumpărătorul nostru a făcut planul de a-l înscrie pe om ca împreună lucrător cu El. Dumnezeu ar fi putut să-și atingă ținta de a-i mântui pe păcătoși fără ajutorul omului; dar El știa că omul n-ar putea fi fericit, dacă nu ar îndeplini un rol în marea lucrare. Printr-un lanț de împrejurări care vor face apel la iubirea lui față de aproapele, El revarsă asupra omului cele mai bune mijloace de a cultiva binefacerea, și îl păstrează cu deprinderea de a da, de a-i ajuta pe săraci și a face să înainteze lucrarea Lui. Prin nevoile ei, o lume ruinată atrage de la noi talanți de mijloace și influență, pentru a prezenta bărbaților și femeilor adevărul, de care ei sunt în lipsă de moarte. Și când răspundem la aceste cereri, prin osteneli și fapte de binefacere, suntem făcuți asemenea chipului Aceluia care pentru noi S-a făcut sărac. Când dăruim, aducem altora fericire, și în felul acesta adunăm adevărate bogății.
Este slava Evangheliei faptul că ea este întemeiată pe principiul refacerii, în neamul omenesc decăzut, a chipului dumnezeiesc printr-o stăruitoare manifestare a binefacerii. Lucrarea aceasta a început în curțile cerești. Acolo, Dumnezeu a dat ființelor omenești o dovadă neînșelătoare a iubirii cu care El îi considera. El, atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3, 16.) Darul dat în Hristos descoperă inima Tatălui. El dă mărturie despre faptul că, pornind la răscumpărarea noastră, nu va cruța nimic, oricât de scump, ce este necesar pentru împlinirea lucrării Sale.
Spiritul dărniciei este spiritul cerului. Iubirea jertfitoare de sine a lui Hristos este descoperită la cruce. Pentru ca omul să poată fi mântuit, El a dat tot ce a avut, și apoi S-a dat pe Sine. Crucea lui Hristos face apel la spiritul de binefacere al fiecărui urmaș al binecuvântatului Mântuitor. Principiul ilustrat acolo este acela de a da, și iarăși a da. Aceasta, împlinit în binefacere și în fapte bune, este adevărata roadă a vieții creștine. Principiul oamenilor lumești este să primească și iarăși să primească; și în felul acesta ei așteaptă să-și asigure fericirea; dar, adus la îndeplinire în toate implicațiile lui, roada lui este mizerie și moarte.
Lumina Evangheliei strălucind de la crucea lui Hristos mustră iubirea de sine și încurajează dărnicia și binefacerea. Nu ar trebui să fie un lucru pentru care să se plângă faptul că sunt cereri tot mai sporite de a da. În providența Sa, Dumnezeu cheamă pe poporul Său să iasă din sfera lor îngustă de acțiune, și să intre în acțiuni mai mari. Se cere efort nelimitat în vremea aceasta, când întunericul moral acoperă lumea. Mulți din poporul lui Dumnezeu sunt în primejdia de a fi prinși în cursa felului de viață lumesc și al lăcomiei. Ei ar trebui să înțeleagă că harul Lui este acela care înmulțește cererile după mijloacele lor. Obiective care cheamă binefacerea la lucru trebuie să fie așezate înaintea lor, sau altminteri nu pot să se modeleze după caracterul marelui Exemplu.
Binecuvântările slujbei de administrator
Însărcinându-i pe ucenicii Săi să meargă în toată lumea și să predice Evanghelia la fiecare făptură, Hristos a încredințat oamenilor lucrarea de a extinde cunoștința harului Său. Dar în timp ce unii merg să predice, El îi invită pe alții să răspundă la cererile Lui pentru aducerea de daruri, cu care să sprijine lucrarea Lui pe pământ. El a așezat mijloace în mâinile oamenilor, pentru ca darurile Lui dumnezeiești să poată să se reverse prin canale omenești în săvârșirea lucrării rânduite nouă pentru salvarea semenilor noștri. Aceasta este una din căile lui Dumnezeu de înălțare a omului. Este exact lucrarea de care are nevoie omul, deoarece ea va trezi cele mai adânci simpatii ale inimii sale, și va chema la acțiune cele mai înalte capacități ale minții.
Orice lucru bun de pe pământ a fost așezat aici de mâna dătătoare de belșug a lui Dumnezeu, ca o expresie a iubirii Sale față de om. Săracii sunt ai Lui, și cauza religiei este a Lui. Al Domnului este aurul și argintul. Și El ar putea să plouă cu ele din cer, dacă ar alege să facă astfel. Dar în loc să facă așa, El a făcut un om administrator al Său, încredințându-i mijloace nu pentru a fi grămădite cu avariție, ci spre a fi folosite pentru binele altora. În felul acesta, El îl face pe om mijlocitorul prin care împarte binecuvântările Sale pe pământ. Dumnezeu a plănuit sistemul de binefacere, pentru ca omul să poată deveni asemenea Creatorului Său, binefăcător și de un caracter neegoist și, în cele din urmă, să fie părtaș cu Hristos la răsplata veșnică și plină de slavă.
Întâlnire în jurul crucii
Iubirea exprimată la Golgota ar trebui să fie readusă la viață, întărită și răspândită în comunitățile noastre. N-ar trebui ca noi să facem tot ceea ce putem, ca să dăm putere principiilor pe care Hristos le-a adus în lumea aceasta? Să nu ne străduim noi să înființăm și să facem eficientă lucrarea de binefacere care se cere acum fără întârziere? Când stați înaintea crucii și Îl vedeți pe Domnul cerului murind pentru voi, puteți să vă închideți inima și să ziceți: „Nu, nu am nimic de dat”?
Poporul credincios al lui Hristos trebuie să perpetueze iubirea Lui. Iubirea aceasta trebuie să-i atragă în jurul crucii. Ea trebuie să-i elibereze de egoism și să-i lege de Dumnezeu și pe unul de altul.
Adunați-vă în jurul crucii de pe Golgota, în sacrificiu de sine și lepădare de sine. Dumnezeu vă va binecuvânta când faceți tot ce puteți mai bine. Când vă apropiați de tronul harului, când vă găsiți legați de tronul aceasta prin lanțul de aur lăsat din cer pe pământ, inima voastră va porni în iubire după frații și surorile voastre care sunt fără de Dumnezeu și fără de nădejde în lume.