[Manuscris citit înaintea delegațiilor la Conferința Generală, Washington, D. C., 30 mai 1909.]
Înainte de a părăsi Australia și de când am venit în această țară, am fost instruită că este o mare lucrare de făcut în America. Aceia care au fost în lucrare la început au murit. Numai puțini dintre pionierii lucrării au mai rămas acum cu noi. Multe din poverile grele, purtate mai înainte de bărbați cu o experiență îndelungată, revin acum unor oameni mai tineri.
Această transferare de răspunderi asupra unor lucrători a căror experiență este mai mult sau mai puțin limitată, e însoțită de unele primejdii de care trebuie să ne păzim. Lumea e plină de luptă pentru supremație. Spiritul de îndepărtare de colegii lucrători, spiritul de dezorganizare, este chiar în aerul pe care îl respirăm. Toate eforturile de a restabili ordinea sunt privite de către unii ca fiind primejdioase, ca o restrângere a libertății personale, și prin urmare să fie considerată cu temere ca papism. Aceste suflete înșelate consideră ca o virtute să se fălească cu libertatea lor de a gândi și acționa independent. Ei declară că nu vor primi îndrumările nimănui, că nu se vor lăsa conduși de nimeni. Am fost instruită că este efortul special al lui Satana de a-i face pe oameni să creadă că lui Dumnezeu îi place ca ei să-și aleagă propria lor cale, independent de sfatul fraților lor.
Aici este o mare primejdie pentru prosperitatea lucrării noastre. Trebuie să procedăm cu prudență, cu chibzuință, în armonie cu judecata unor sfătuitori temători de Dumnezeu: deoarece numai pe calea aceasta se găsește siguranța și tăria noastră. Altminteri, Dumnezeu nu poate să creeze cu noi, prin noi și pentru noi.
O, cum s-ar mai bucura Satana, dacă ar putea izbuti în eforturile lui de a se furișa în poporul acesta, și de a dezorganiza lucrarea într-un timp când organizarea deplină e cu totul trebuincioasă și va fi cea mai mare putere pentru a ține afară falsele mișcări, și pentru a respinge pretenții care nu sunt susținute de Cuvântul lui Dumnezeu! Avem nevoie să ținem rânduielile în mod drept, ca să nu aibă loc nici o dărâmare a sistemului organizației și al ordinii, care a fost construit cu muncă înțeleaptă și atentă. Nu trebuie să se autorizeze unele elemente dezordonate, care doresc să stăpânească lucrarea în vremea aceasta. Unii au prezentat ideea că, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, fiecare copil al lui Dumnezeu va lucra independent de orice organizație religioasă. Dar am fost instruită de Domnul că în lucrarea aceasta nu există așa ceva, ca fiecare să fie independent. Stelele cerului se află toate sub lege, fiecare influențând pe alta spre a face voia lui Dumnezeu, supunând ascultarea lor comună legii care cârmuiește acțiunea lor. Și, pentru ca lucrarea Domnului să poată înainta sănătos și puternic, poporul Lui trebuie să tragă împreună.
Mișcările spasmodice, capricioase, ale unora care pretind că sunt creștini sunt reprezentate de lucrarea unor cai puternici, dar care nu sunt dresați. Când unul trage înainte, celălalt trage înapoi, și la glasul stăpânului lor, unul se aruncă înainte și celălalt stă nemișcat. Dacă oamenii nu acționează în înțelegere în marea și grandioasa lucrare pentru acest timp, va fi confuzie. Nu este un semn bun acela când oamenii refuză a se uni cu frații lor, și preferă să lucreze singuri. Lucrătorii să-i primească cu încredere pe frații care sunt dispuși a arăta fiecare abatere de la principiile cele drepte. Dacă oamenii poartă jugul lui Hristos, ei nu pot să tragă în direcții opuse; ei vor trage împreună cu Hristos.
Unii lucrători trag cu toată puterea pe care le-a dat-o Dumnezeu, dar nu au învățat că nu trebuie să tragă singuri. În loc de a se izola, ei să tragă în armonie cu conlucrătorii lor. Dacă nu fac lucrul acesta, activitatea lor se va desfășura într-un moment greșit și în mod greșit. Ei vor lucra adesea împotriva a ceea ce Dumnezeu ar vrea să se facă, și în felul acesta, lucrarea lor e mai mult decât irosită.
Unitate în diversitate
Pe de altă parte, conducătorii din poporul lui Dumnezeu trebuie să se ferească de primejdia de a condamna metodele lucrătorilor individuali, care sunt conduși de Domnul să facă o lucrare specială, pe care numai puțini sunt pregătiți să o facă. Frații din locuri de răspundere să întârzie în a critica acțiuni care nu sunt în perfectă armonie cu metodele lor de lucru. Niciodată să nu-și închipuie că orice plan trebuie să reflecte propria lor personalitate. Să nu se teamă de a se încrede în metodele altcuiva, deoarece retrăgând încrederea lor de la un frate lucrător care, cu umilință și cu zel consacrat, face o lucrare deosebită în felul rânduit de Dumnezeu, ei întârzie înaintarea lucrării Domnului.
Dumnezeu poate să folosească și va folosi pe aceia care nu au avut o educație deplină în școlile oamenilor. O îndoială în ceea ce privește puterea Lui de a face aceasta, e o necredință pe față, este o limitare a puterii omnipotente a Aceluia la care nimic nu e imposibil. O, dacă ar fi mai puțină precauție de aceasta fără rost, plină de neîncredere! Ea lasă atât de multe forțe ale bisericii nefolosite; ea închide calea, așa că Duhul Sfânt nu-i mai poate folosi pe oameni; ea păstrează în nelucrare pe aceia care sunt gata și doritori să lucreze după metodele lui Hristos; ea descurajează pe mulți de a intra în lucrare și care ar deveni lucrători capabili împreună cu Dumnezeu, dacă li s-ar da o bună ocazie.
Pentru profet, roată în roată, chipul unor făpturi vii în legătură cu ele, totul părea complicat și inexplicabil. Dar mâna Înțelepciunii Nemărginite e văzută printre roți, și rezultatul lucrării ei este o ordine desăvârșită. Fiecare roată dirijată de mâna lui Dumnezeu lucrează în perfectă armonie cu oricare altă roată. Mi s-a arătat că uneltele omenești sunt înclinate să umble după prea multă putere și să caute să stăpânească ei înșiși lucrarea. Ei lasă pe Domnul Dumnezeu, Puternicul Lucrător, prea mult afară din metodele și planurile lor, și nu-I încredințează Lui totul cu privire la înaintarea lucrării. Nimeni n-ar trebui nici pentru o clipă să-și închipuie că este în stare să conducă lucrurile acelea care aparțin marelui EU SUNT. Dumnezeu, în providența Sa, pregătește o cale pentru ca lucrarea să poată fi făcută de ființe omenești. Astfel că fiecare om trebuie să stea la postul lui, să-și facă partea pentru acest timp, și să știe că Dumnezeu este instructorul său.
Conferința Generală
Adesea, am fost instruită de Domnul că judecata nici unui om n-ar trebui să fie supusă judecății nici unui alt om. Niciodată n-ar trebui ca mintea unui om sau mintea unor oameni să fie socotită ca îndestulătoare înțelepciune și putere, ca să controleze lucrarea și să spună ce planuri să fie urmate. Dar când, într-o Conferință Generală, judecata fraților adunați din toate părțile câmpului este exercitată, independența particulară și judecata personală nu trebuie să fie menținută cu încăpățânare, ci supusă. Niciodată nu ar trebui ca un lucrător să considere ca o virtute păstrarea stăruitoare a poziției sale de independență, contrariu deciziei organizației generale.
Uneori, când o mică grupă de oameni cărora li s-a încredințat administrarea generală a lucrării, în numele Conferinței Generale, a căutat să pună în aplicare planuri neînțelepte și să restrângă lucrarea lui Dumnezeu, am spus că nu mai putem considera glasul Conferinței Generale, reprezentată de acești câțiva oameni, ca vocea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu vrea să spună că deciziile unei Conferințe Generale, compuse dintr-o adunare de bărbați legal numiți, reprezentativi din toate părțile câmpului, nu trebuie să fie respectată. Dumnezeu a rânduit ca reprezentanții bisericii Sale din toate părțile pământului, când sunt adunați în sesiunea Conferinței Generale, să aibă autoritate. Greșeala pe care unii sunt în primejdie să o facă, este de a da minții și judecății unui om, sau unui mic grup de oameni, deplina măsură a autorității și influenței pe care Dumnezeu a investit-o în biserica Sa, în judecata și vocea Conferinței Generale, întrunite pentru a plănui prosperitatea și înaintarea lucrării Sale.
Când puterea aceasta, pe care Dumnezeu a așezat-o în biserică, este acreditată cu totul unui om, și el este învestit cu autoritatea de a fi judecată pentru alte minți, atunci adevărata ordine biblică este schimbată. Eforturile lui Satana exercitate asupra minții unui atare om ar fi cât se poate de subtile, și uneori aproape copleșitoare, deoarece vrăjmașul ar nădăjdui ca prin mintea lui să poată să influențeze pe mulți alții. Să dăm dar autorității organizate, cea mai înaltă din biserică, ceea ce noi suntem înclinați să dăm unui singur om, sau unei mici grupe de oameni.