Avraam
Dumnezeu l-a onorat mult pe Avraam. Îngeri din ceruri mergeau alături de el și discutau cu el ca de la prieten la prieten. -- Patriarchs and Prophets, 138.
Domnul i-a transmis lui Avraam voia Sa prin îngeri. Domnul Hristos a apărut înaintea lui și i-a dat cunoștință clară cu privire la cerințele Legii morale și cu privire la mântuirea cea măreață, care avea să fie adusă la îndeplinire de El Însuși. -- The Review and Herald, 29 aprilie, 1875.
După nașterea lui Ismael, Domnul S-a înfățișat din nou înaintea lui Avraam și i-a spus: „Voi face un legământ între Mine și tine și sămânța ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veșnic”. Domnul a repetat iarăși făgăduința că va da Sarei un fiu și că ea va fi mama multor neamuri. -- The Spirit of Prophecy 1:96.
Când trebuia să fie revărsate judecățile asupra Sodomei, lucrul acesta nu a fost ascuns de el și el a devenit un mijlocitor între Dumnezeu și păcătoși. Primirea îngerilor de către el prezintă, de asemenea, un frumos exemplu de ospitalitate.
La miezul zilei, când era cel mai cald, patriarhul stătea la ușa cortului său, privind afară peisajul tăcut, când a văzut în depărtare trei călători apropiindu-se. Înainte de a ajunge la cort, străinii s-au oprit ca și când s-ar fi consultat în privința a ceea ce aveau de făcut. Fără să aștepte ca aceștia să-i ceară anumite servicii, Avraam s-a sculat degrabă și când aceștia păreau că vor să se îndrepte în altă direcție, el s-a grăbit după ei și cu multă amabilitate i-a rugat să-l onoreze, zăbovind pentru a se înviora. El însuși le-a adus apă ca să-și poată spăla picioarele de praful călătoriei. El însuși a ales pentru ei ce să li se dea de mâncare și, în timp ce aceștia se odihneau la umbra răcoroasă, ospățul a fost pregătit, iar el stătea alături de ei, plin de respect, în timp ce aceștia se împărtășeau de ospitalitatea lui....
Avraam văzuse în oaspeții săi doar trei călători obosiți, fără să-i treacă prin gând că printre ei se afla Acela în fața căruia el se putea închina fără a păcătui. Însă acum s-a descoperit adevăratul caracter al solilor cerești. Deși misiunea lor era de a revărsa mânia, totuși lui Avraam, bărbatul credinței, ei i-au vorbit mai întâi de binecuvântări....
Avraam L-a onorat pe Dumnezeu și Domnul l-a onorat pe el, luându-l la sfaturile Sale și descoperindu-i planurile Sale.... Dumnezeu cunoștea foarte bine măsura vinovăției Sodomei; însă El S-a exprimat în felul oamenilor, pentru ca să fie înțeleasă justețea procedeelor Sale. Înainte de a aduce judecata asupra păcătoșilor, El avea să instituie o cercetare a căilor lor; dacă nu au depășit limitele harului divin, El avea să le acorde încă posibilitatea de a se pocăi. -- Patriarchs and Prophets, 138, 139.
Distrugerea Sodomei și a Gomorei
Doi dintre mesagerii cerești s-au depărtat, lăsându-l pe Avraam singur cu Acela despre care știa acum că este Fiul lui Dumnezeu.... Cu adânc respect și umilință, el și-a rostit cererea: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf și cenușă”.... El s-a apropiat mai mult de solul ceresc și și-a rostit fierbinte cererea. Deși Lot locuia acum în Sodoma, el nu era părtaș la nelegiuirea locuitorilor acesteia. Avraam se gândea că în acea cetate numeros populată trebuia să mai fie și alți închinători ai adevăratului Dumnezeu. Și, gândind astfel, el a implorat: „Vei nimici Tu pe cel bun împreună cu cel rău? Departe de Tine așa ceva.... Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Avraam și-a rostit cererea nu numai o dată, ci de mai multe ori. Devenind tot mai îndrăzneț, pe măsură ce cererile lui erau ascultate, el a continuat să pledeze, până când a căpătat asigurarea că și în cazul în care în cetate s-ar găsi doar zece suflete neprihănite, cetatea avea să fie cruțată. -- Patriarchs and Prophets, 139, 140.
Doi îngeri îl vizitează pe Lot
În amurg, doi străini se apropie de poarta cetății. Păreau a fi doi călători care doreau să poposească acolo peste noapte. Nimeni nu a putut vedea în acei doi umili călători pe vestitorii puternici ai judecății divine și puțin se gândea mulțimea cea veselă, nepăsătoare că, prin felul cum avea să-i trateze pe acei soli cerești, chiar în acea noapte, ei aveau să atingă punctul culminant al vinovăției lor, semnând sentința de condamnare pentru cetatea cea mândră. A fost însă un om care a dovedit atenție față de acei străini și i-a invitat în casa lui. Lot nu știa cine sunt, dar amabilitatea și ospitalitatea îi erau caracteristice. -- Patriarchs and Prophets, 158.
Îngerii i-au dezvăluit lui Lot obiectivul misiunii lor: „Avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim”. Străinii pe care Lot s-a străduit să-i protejeze, i-au promis acum că ei îl vor apăra pe el și vor salva, de asemenea, și pe toți membrii familiei sale, care aveau să fugă împreună cu el din cetatea cea nelegiuită.... Lot a ieșit ca să-și avertizeze copiii. El a repetat cuvintele îngerilor: „Pregătiți-vă degrabă să ieșiți din acest loc; căci Domnul va nimici această cetate”. Dar lor li se părea că își bate joc de ei....
Lot s-a întors trist în casa lui și le-a spus că nu a avut izbândă. Atunci îngerii i-au poruncit să se scoale, să-și ia soția și pe cele două fiice care erau încă în casa lui și să plece din cetate.... Amorțit de durere, el zăbovea, nevoind să plece. Dacă n-ar fi fost îngerii lui Dumnezeu, ei ar fi pierit cu toții în ruinele Sodomei. Solii cerești l-au luat de mână pe el, pe soția lui și pe cele două fiice și i-au condus afară din cetate.
Aici, îngerii i-au lăsat și s-au întors la Sodoma ca să-și aducă la îndeplinire lucrarea lor de nimicire. Un altul -- Acela de care se rugase Avraam -- s-a apropiat de Lot....
Prințul cerului era alături de el, și el se ruga pentru propria lui viață, ca și când Dumnezeu, care dovedise atâta grijă și dragoste pentru el, nu îl mai apăra. El trebuia să se încreadă cu totul în Mesagerul divin, predându-și voința și viața în mâinile Domnului fără nici o îndoială sau șovăire. Însă, ca mulți alții, el a făcut un plan pentru sine însuși....
S-a dat din nou solemna poruncă de a se grăbi, căci furtuna de foc nu mai putea fi întârziată. Însă o persoană dintre fugari [soția lui Lot] a riscat, aruncând o privire înapoi la cetatea condamnată și s-a transformat într-un monument al judecății lui Dumnezeu. -- Patriarchs and Prophets, 158-161.
Avraam pus la încercare
Când avea aproape o sută de ani, lui Avraam i-a fost repetată făgăduința unui fiu, dându-i-se asigurarea că viitorul moștenitor avea să fie copilul Sarei.... Nașterea lui Isaac, aducând, după o lungă așteptare, împlinirea celor mai scumpe nădejdi ale lor, a umplut de bucurie corturile lui Avraam și ale Sarei....
Sara a văzut în caracterul neastâmpărat al lui Ismael o sursă de discordie și a apelat la Avraam, cerându-i ca Agar și Ismael să fie alungați din tabără. Patriarhul s-a întristat mult. Cum putea să-l izgonească pe fiul său, Ismael, care îi era atât de scump? În nedumerirea lui, el a cerut îndrumare de la Domnul. Domnul, printr-un înger, i-a spus să împlinească dorința Sarei.... Și îngerul i-a dat făgăduința, care l-a consolat, că, deși avea să fie departe de casa tatălui său, Ismael nu avea să fie uitat de Dumnezeu; viața lui avea să fie păstrată, iar el avea să devină tatăl unui neam mare. Avraam a ascultat de cuvântul îngerului, nu însă fără a suferi profund. -- Patriarchs and Prophets, 146, 147.
Dumnezeu l-a chemat pe Avraam ca să fie tatăl celor credincioși, iar viața lui trebuia să fie un exemplu de credință pentru generațiile viitoare. Însă această credință nu a fost desăvârșită.... Pentru a putea atinge cel mai înalt standard, Dumnezeu l-a mai supus unei încercări, cea mai grea din câte a fost chemat omul să îndure vreodată. Într-o viziune de noapte, el a fost îndemnat să se îndrepte spre țara Moria și acolo să aducă pe fiul său ca ardere de tot, pe un munte care îi va fi arătat....
Porunca a fost exprimată în cuvinte care trebuie să fi frânt inima tatălui: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, Isaac, pe care îl iubești, ... și adu-l ca ardere de tot”. Isaac era lumina căminului lor, mângâierea bătrâneții sale și, mai presus de toate acestea, moștenitorul binecuvântării promise....
Satana era prin preajmă pentru a sugera că el trebuie să fi fost amăgit, căci Legea divină poruncește „să nu ucizi” și Dumnezeu nu poate cere ceea ce a interzis odată. Ieșind afară din cortul său, Avraam a privit strălucirea calmă a cerului fără nori și și-a adus aminte de făgăduința făcută lui cu cincizeci de ani în urmă, că sămânța lui avea să fie atât de numeroasă, ca stelele. Dacă această făgăduință avea să fie împlinită prin Isaac, cum era posibil ca el să fie ucis? Avraam era ispitit să creadă că se înșeală.... El și-a adus aminte de îngerii care au fost trimiși pentru a-i descoperi planul lui Dumnezeu de a nimici Sodoma și care i-au adus făgăduința aceluiași fiu Isaac și s-a dus în locul unde se întâlnise de mai multe ori cu solii cerești, sperând să-i întâlnească iarăși și să primească îndrumări pe mai departe; însă nici unul nu a mai venit să-l aline. -- Patriarchs and Prophets, 147, 148.
Toată ziua nădăjduise că va întâlni un înger care să vină să-l mângâie sau, poate, să retragă porunca lui Dumnezeu, însă nu a apărut nici un sol al harului.... Cea de-a doua și lungă zi se încheie, urmează o altă noapte fără somn, petrecută în umilință și rugăciune, și începe călătoria în cea de-a treia zi. -- The Signs of the Times, 1 aprilie, 1875.
La locul desemnat au construit altarul și au pus lemne deasupra. Apoi, cu o voce tremurândă, Avraam îi face cunoscut fiului său solia divină. Cu groază și uluire, Isaac își află soarta, dar nu se împotrivește ... și el împărtășea credința lui Avraam și socotea că a fost onorat prin faptul că a fost chemat să-și dea viața ca jertfă pentru Dumnezeu ... și acum, sunt rostite ultimele cuvinte de dragoste, sunt vărsate ultimele lacrimi, are loc ultima îmbrățișare. Tatăl ridică cuțitul pentru a-și junghia fiul, când, deodată, brațul său este oprit. Un înger al lui Dumnezeu îl strigă pe patriarh din ceruri: „Avraame! Avraame!” El răspunde repede: „Iată-mă”. Și iar se aude acel glas: „Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nici un rău; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, pentru că nu ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine”....
Dumnezeu a dat pe Fiul Său să moară de o moarte în agonie și rușine. Îngerilor, care au fost martori ai umilirii și chinului sufletesc al Fiului lui Dumnezeu, nu li s-a îngăduit să intervină, ca în cazul lui Isaac. Nu a fost nici un glas care să strige: „Destul!” Pentru a salva neamul căzut, Împăratul slavei și-a dat viața....
Ființele cerești au fost martore ale acelei scene când credința lui Avraam și supunerea lui Isaac au fost puse la încercare.... Tot cerul a privit cu uimire și admirație ascultarea neșovăielnică a lui Avraam. Întreg cerul a aplaudat credincioșia lui. Acuzațiile lui Satana au fost arătate ca fiind mincinoase....
A fost greu chiar și pentru îngeri să priceapă taina mântuirii -- să înțeleagă de ce Comandantul cerului, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să moară pentru omul vinovat. Când i s-a dat poruncă lui Avraam, ca să-și aducă fiul ca jertfă, a fost mobilizat interesul tuturor ființelor cerești. Cu toată seriozitatea, ei vegheau asupra fiecărui pas făcut pentru împlinirea acestei porunci. Când, la întrebarea lui Isaac: „Unde este mielul pentru arderea de tot?” Avraam a dat răspunsul: „Domnul Însuși Se va îngriji de miel”; și când mâna tatălui a fost oprită când era pe punctul de a-și junghia fiul, și berbecele de care S-a ocupat Dumnezeu a fost adus ca jertfă în locul lui Isaac -- a fost revărsată lumină asupra tainei mântuirii și chiar și îngerii au înțeles mai bine minunatele măsuri pe care le-a luat Dumnezeu pentru salvarea omului. -- Patriarchs and Prophets, 152, 154, 155.
Căsătoria lui Isaac
În mintea lui Avraam, alegerea unei soții pentru fiul său Isaac era o problemă de o deosebită importanță; el era preocupat ca fiul său să se căsătorească cu o fată care să nu-l îndepărteze de Dumnezeu....
Isaac, având încredere în înțelepciunea și grija tatălui său, a fost mulțumit să-i încredințeze lui problema aceasta, având de asemenea încrederea că Însuși Dumnezeu îl va îndruma în acea alegere. Gândurile patriarhului s-au îndreptat spre rudele tatălui său din țara Mesopotamiei.... [El] a încredințat acea problemă importantă „celui mai în vârstă slujitor al său [Eliezer] ”, un bărbat credincios, cu experiență și judecată sănătoasă, care-l slujise cu credincioșie mult timp.... „Domnul Dumnezeul cerurilor”, a spus el, „care m-a luat din casa tatălui meu și din țara părinților mei, ... va trimite pe îngerul Lui înaintea ta”....
Solul a pornit fără întârziere.... [La] Haran, „cetatea lui Nahor”, el a poposit în afara zidurilor cetății, aproape de fântâna la care femeile din partea locului veneau seara pentru apă.... Aducându-și aminte de cuvintele lui Avraam, că Dumnezeu avea să trimită pe îngerul Lui ca să fie cu el, acesta s-a rugat cu stăruință ca să fie călăuzit pe calea cea bună. În familia stăpânului său, el era obișnuit cu amabilitatea și ospitalitatea, iar acum el a cerut ca un act de bunăvoință și amabilitate să-i poată indica pe fecioara pe care a ales-o Dumnezeu.
De-abia a fost rostită rugăciunea că s-a și dat răspunsul. Printre femeile care erau adunate la fântână, manierele deosebit de amabile ale uneia [Rebeca] i-au atras atenția. În timp ce venea de la fântână, străinul s-a dus s-o întâmpine, cerându-i apă din ulciorul pe care-l purta pe umeri. Cererea a primit un răspuns binevoitor, împreună cu oferta de a da de băut și cămilelor, un serviciu care se obișnuia chiar la fiicele de prinți, pe care îl îndeplineau pentru turmele și cirezile taților lor. Astfel semnul cerut a fost dat....
Avraam locuia la Beer-șeba, iar Isaac, care însoțise turmele în țara învecinată, se întorsese în casa tatălui său pentru a aștepta sosirea solului de la Haran.... „Într-o seară, Isaac s-a dus să cugete în taină pe câmp ... și slujitorul i-a spus lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse. Și Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca și ea a fost nevasta lui”. -- Patriarchs and Prophets, 171-173.
Iacov și Esau
Iacov și Esau, cei doi fii gemeni ai lui Isaac, prezintă un contrast izbitor, atât în ce privește caracterul, cât și viața lor. Această neasemănare a fost prezisă de îngerul lui Dumnezeu înainte de nașterea lor. La rugăciunea îngrijorată a Rebecăi, acesta i-a spus că îi vor fi dați doi fii și i-a prezentat istoria lor viitoare și anume că fiecare avea să devină capul unui neam puternic, însă unul va fi mai mare decât celălalt și cel tânăr avea să aibă întâietatea....
Isaac ... a declarat clar că Esau, fiul cel mare, era cel căruia i se cuvenea dreptul de întâi născut. Însă Esau nu avea plăcere pentru slujire și nici înclinație pentru viața religioasă.... Rebeca și-a amintit cuvintele îngerului și ... era convinsă că moștenirea făgăduinței divine era pentru Iacov. Ea a repetat lui Isaac cuvintele îngerului; însă sentimentele tatălui erau concentrate asupra fiului cel mare și el era neclintit în planul lui. -- Patriarchs and Prophets, 177, 178.
Iacov a aflat de la mama lui de înștiințarea divină cum că dreptul de întâi născut îi va reveni lui și era plin de o dorință de nedescris după privilegiile pe care acesta avea să i le confere. El nu tânjea după avuțiile tatălui său, ci după dreptul spiritual de întâi născut....
Când Esau, venind acasă într-o zi, slăbit și frânt de oboseală de la vânătoare, a cerut din mâncarea pe care o pregătea Iacov, acesta din urmă ... s-a oferit să-i potolească foamea cu prețul dreptului său de întâi născut. „Iată, sunt aproape să mor”, a strigat vânătorul cel nesăbuit și indulgent cu sine, „la ce-mi folosește acest drept de întâi născut?” Și pentru o farfurie de ciorbă roșie și-a pierdut dreptul de întâi născut....
Iacov și Rebeca au avut succes în planul lor, însă au câștigat doar necaz și durere de pe urma înșelăciunii lor. Dumnezeu declarase că Iacov va primi dreptul de întâi născut, Cuvântul Său urmând să se împlinească la timpul hotărât de El, dacă ei ar fi așteptat cu credință ca El să lucreze pentru ei....
Amenințat cu moartea de mânia lui Esau, Iacov a părăsit casa tatălui său, ca fugar.... Seara celei de-a doua zile l-a găsit departe de corturile tatălui său. Se considera un exilat și era conștient de faptul că tot acel necaz se datora faptelor sale greșite. Întunericul deznădejdii apăsa asupra sufletului său și de-abia îndrăznea să se roage. Se simțea atât de singur, încât simțea nevoia de protecția lui Dumnezeu, așa cum nu mai simțise niciodată până atunci. Plângând și în adâncă umilință, el și-a mărturisit păcatul și s-a rugat fierbinte ca să primească o dovadă a faptului că nu a fost părăsit cu totul....
Dumnezeu nu l-a părăsit pe Iacov.... Cu iubire, Dumnezeu i-a descoperit exact ceea ce avea nevoie Iacov -- un Mântuitor.... Obosit de călătorie, călătorul s-a întins pe pământ, cu o piatră la cap drept pernă. Pe când dormea, a văzut o scară, strălucitoare și luminoasă, rezemată pe pământ iar vârful atingea cerul. Pe această scară, urcau și coborau îngeri; deasupra stătea Domnul slavei și din ceruri s-a auzit glasul Lui: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău Avraam și al lui Isaac”....
În această viziune i-a fost prezentat lui Iacov planul de mântuire. Scara Îl reprezintă pe Domnul Isus, mijlocul de comunicare rânduit. Dacă El, prin meritele Lui, n-ar fi făcut o punte peste prăpastia pe care a făcut-o păcatul, îngerii slujitori nu ar fi menținut legătura cu omul decăzut....
Cu o credință nouă și neclintită în făgăduințele divine și având asigurarea prezenței și protecției îngerilor cerești, Iacov și-a continuat călătoria în „țara fiilor Răsăritului”. -- Patriarchs and Prophets, 178-180, 183, 184, 188.
Deși Iacov a părăsit Padan-Aramul, ascultând de îndrumarea divină, el nu a pornit fără ezitare pe drumul pe care îl străbătuse ca fugar cu douăzeci de ani în urmă. Păcatul înșelării tatălui său era mereu înaintea sa.... Pe măsură ce se apropia de sfârșitul călătoriei sale, gândul la Esau îl umplea de presimțiri înfricoșătoare.... Din nou, Domnul i-a dat lui Iacov un semn al grijii divine. -- Patriarchs and Prophets, 195.
Pe când era în drumul său, pe Iacov l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu. Când i-a văzut, el a spus: „Aceasta este oștirea lui Dumnezeu”. El a văzut îngerii lui Dumnezeu într-un vis, tăbărând în jurul lui. -- Spiritual Gifts 3:127.
Mergând în față ... [Iacov], ca și când ar fi croit calea, a zărit două oști de îngeri cerești mergând ca pentru călăuzire și apărare; și când i-a văzut, a exclamat în cuvinte de laudă: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu”. Și a pus numele acelui loc Mahanaim, care înseamnă două oștiri sau tabere. -- The Signs of the Times, 20 noiembrie, 1879.
Totuși, Iacov simțea că trebuie să facă ceva pentru a-și asigura propria siguranță. De aceea, a trimis soli cu un mesaj de împăcare care să-l întâmpine pe fratele său.... Dar slujitorii s-au întors cu vestea că Esau se apropie cu patru sute de oameni și că nu a trimis nici un răspuns la mesajul său prietenesc.... „Iacov s-a înspăimântat foarte mult și l-a apucat groaza”.... Apoi, i-a împărțit [familia și slujitorii săi] în două grupe, astfel că, dacă una avea să fie atacată, cealaltă să poată avea posibilitatea de a scăpa....
Au ajuns acum la pârul Iaboc și, deoarece se înnopta, Iacov și-a trecut familia dincolo de vadul pârâului, iar el a rămas în urmă singur. S-a hotărât să petreacă noaptea în rugăciune și dorea să fie singur cu Dumnezeu....
Deodată simte o mână puternică asupra lui. Gândea că e vreun vrăjmaș care caută să-i ia viața și a început să lupte, ca să scape de acel atacator. Pe întuneric, cei doi au luptat ca să iasă învingători. Nu s-a rostit nici un cuvânt, însă Iacov și-a folosit toată puterea și nu s-a odihnit nici o clipă. În timp ce se lupta astfel pentru viața sa, simțământul vinovăției îi apăsa sufletul; păcatele sale îi apăreau în față pentru a-l îndepărta din prezența lui Dumnezeu. Însă, în criza aceea teribilă el și-a adus aminte de făgăduințele lui Dumnezeu și a început să implore din toată inima îndurarea Sa. Lupta a continuat până aproape de zorii zilei, până când străinul și-a pus degetul pe coapsa lui Iacov și el a fost paralizat pe loc. Patriarhul și-a dat seama acum cu cine luptase. El era conștient acum că luptase cu un sol ceresc și acesta era motivul pentru care, cu tot efortul lui aproape supraomenesc nu a putut obține biruința. -- Patriarchs and Prophets, 196, 197.
Despre Acela cu care s-a luptat Iacov se spune că a fost un om; Osea spune că a fost un înger, în timp ce Iacov spune „L-am văzut pe Dumnezeu față în față”. El a spus, de asemenea, că avea putere de la Dumnezeu. Acesta a fost Maiestatea cerului, Îngerul legământului, care a venit sub chip de om la Iacov. -- The Signs of the Times, 20 noiembrie, 1879.
Domnul Hristos, „Îngerul legământului”, a fost cel care i S-a descoperit lui Iacov. Patriarhul era rănit acum și suferea o durere teribilă, însă nu i-a dat drumul.... El trebuia să aibă asigurarea că păcatul său a fost iertat.... Îngerul a căutat să plece; El a spus: „Lasă-mă să plec căci se crapă de ziuă”; însă Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta”. Dacă aceasta ar fi fost o încumetare egoistă, izvorând din mândrie, Iacov ar fi fost nimicit pe loc; dar cererea lui era a unuia care își mărturisea propria nevrednicie, încrezându-se totuși în credincioșia lui Dumnezeu, care Își ține legământul. Iacov „a luptat cu Dumnezeu și a fost biruitor”....
În timp ce Iacov se lupta cu Îngerul, un alt sol ceresc a fost trimis la Esau. Într-un vis, Esau l-a văzut pe fratele său exilat timp de douăzeci de ani, plecat din casa tatălui său; el era martor la durerea lui când a auzit de moartea mamei sale; și el l-a văzut pe fratele său înconjurat de oștile lui Dumnezeu. Visul său a fost relatat de Esau soldaților săi, cărora le-a dat porunca să nu facă nici un rău lui Iacov, căci Dumnezeul tatălui său era cu el....
Experiența lui Iacov din acea noapte de luptă și chin reprezintă încercarea prin care trebuie să treacă poporul lui Dumnezeu înainte de a doua venire a Domnului Hristos. -- Patriarchs and Prophets, 197-201.