Botezul lui Isus
Când Isus a venit să fie botezat, Ioan a recunoscut în El o curăție de caracter pe care nu o mai văzuse la nici un om.... Când Isus a cerut să fie botezat, Ioan s-a dat înapoi, exclamând: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?” Cu autoritate hotărâtă, însă blândă, Isus a răspuns: „Lasă-Mă acum; căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Și Ioan, supunându-se, L-a condus pe Mântuitorul în Iordan și L-a scufundat în apă. „Și îndată ce a ieșit din apă”, Isus „a văzut cerurile deschise și Duhul lui Dumnezeu coborând în chip de porumbel asupra Lui.” -- The Desire of Ages, 110, 111.
Îngeri cerești priveau cu interes sporit scena botezului lui Isus și, dacă ar fi putut fi deschiși ochii celor care priveau, ei ar fi putut vedea oștirea cerească, înconjurând pe Fiul lui Dumnezeu când Se pleca pe malurile Iordanului. -- The Youth’s Instructor, 23 iunie, 1892.
Privirea Mântuitorului pare că pătrunde cerul când Acesta Își revarsă sufletul în rugăciune. El știe bine cum păcatul a împietrit inimile oamenilor și cât de greu este ca ei să înțeleagă misiunea Lui și să accepte darul mântuirii. El cere fierbinte Tatălui putere pentru a birui necredința lor, pentru a sfărâma jugul cu care Satana i-a înrobit și pentru a învinge pe nimicitor în dreptul lor. El cere mărturia ca Dumnezeu să accepte umanitatea în persoana Fiului Său.
Îngerii nu ascultaseră niciodată înainte o astfel de rugăciune. Ei sunt gata să ducă la Comandantul lor iubit un mesaj de asigurare și mângâiere. Dar nu, Însuși Tatăl va răspunde cererii Fiului Său. Razele slavei Sale pornesc direct de la tron. Cerurile sunt deschise și deasupra capului Mântuitorului coboară ceva, ca un chip de porumbel, din cea mai curată, lumină -- emblema potrivită Lui, cel blând și smerit....
Oamenii stăteau în liniște și Îl priveau pe Isus. Chipul Său a fost scăldat în lumina care înconjoară pururi tronul lui Dumnezeu. Fața Lui, îndreptată în sus, a fost acoperită de slavă așa cum nu mai văzuseră niciodată fața vreunui om. Din cerul deschis s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” -- The Desire of Ages, 111, 112.
Domnul promisese că-i va da lui Ioan un semn prin care să poată cunoaște că El este Mesia, iar acum, când Isus ieșea din apă, semnul făgăduit a fost dat; căci el a văzut cerurile deschise, iar Duhul lui Dumnezeu, în chip de porumbel de un aur strălucitor, planând asupra capului lui Hristos, și din cer s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” -- The Youth’s Instructor, 23 iunie, 1892.
Din marea mulțime prezentă la Iordan, doar puțini în afară de Ioan au putut înțelege viziunea cerească. -- The Desire of Ages, 112.
La botezul Mântuitorului, Satana era printre martori. El a văzut slava Tatălui umbrindu-și Fiul. El a auzit vocea lui Iehova dând mărturie despre divinitatea lui Isus. Încă de la păcatul lui Adam, neamul omenesc nu mai putea comunica direct cu Dumnezeu; legătura dintre cer și pământ era prin Hristos; însă acum, când Isus a venit „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8, 3), Însuși Tatăl a vorbit. Înainte, El comunicase cu omenirea prin Hristos; acum, El a comunicat cu omenirea în Hristos. Satana sperase că oroarea lui Dumnezeu față de păcat va aduce o despărțire veșnică între cer și pământ. Însă acum era vădit că legătura dintre Dumnezeu și om fusese refăcută. -- The Desire of Ages, 116.
Satana a putut vedea prin umanitatea Sa [a lui Hristos] slava și curăția Aceluia alături de care stătuse în curțile cerești. S-a desfășurat acolo în fața ispititorului un tablou a ceea ce fusese el atunci, un heruvim ocrotitor, care poseda frumusețe și sfințenie. -- Bible Echo, 23 iulie, 1900.
Întreita ispitire a lui Hristos în pustie
Satana declarase îngerilor asociați lui că Îl va birui pe Hristos la capitolul poftă. El spera să câștige biruință asupra Lui în slăbiciunea Lui. -- The Signs of the Times, 4 aprilie, 1900.
Satana știa că ori învinge, ori va fi învins. Era prea mult în joc în acel conflict, ca să încredințeze acea sarcină îngerilor asociați lui. El personal trebuia să conducă acel război. -- The Desire of Ages, 116.
În timp ce se afla în pustie, Domnul Hristos a postit, însă El a fost insensibil la foame.... El a petrecut timpul, în rugăciune fierbinte, doar cu Dumnezeu. Era ca și cum era în prezența Tatălui Său.... Gândul luptei care se afla în fața Sa L-a făcut să uite de orice altceva și sufletul Lui era hrănit cu pâinea vieții.... În cei căzuți și ispitiți, El a văzut sfărâmarea puterii lui Satana. El Însuși S-a văzut vindecând pe bolnavi, mângâind pe cei fără speranță, înveselind pe cei deznădăjduiți și predicând Evanghelia celor săraci -- făcând lucrarea pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru El; și El nu a simțit nici o senzație de foame până când nu au trecut cele patruzeci de zile de post.
Viziunea a trecut, și acum, fiind puternic înfometat, natura umană a lui Hristos cerea hrană. Acum era ocazia lui Satana de a-L asalta. El s-a hotărât să se înfățișeze în fața Lui ca unul din îngerii de lumină, care Îi apăruseră lui Hristos în viziunea Sa. -- Manuscript Releases 21:8, 9.
Deodată apare un înger în fața Lui [a lui Hristos], în aparență unul din îngerii pe care îi văzuse nu de mult.... Cuvintele din ceruri „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” răsunau încă în urechile lui Satana. Însă el era hotărât să Îl facă pe Hristos să nu se încreadă în această mărturie. -- Manuscript Releases 21:9.
Satana a apărut înaintea Lui [a lui Hristos] ... ca un înger frumos din ceruri, susținând că are însărcinarea din partea lui Dumnezeu să declare sfârșitul postului Mântuitorului. -- The Review and Herald, 14 ianuarie, 1909.
El [Satana] I-a spus Mântuitorului că nu mai trebuie să postească, că lunga Lui abstinență a fost acceptată de Tatăl, că mersese destul de departe și că El era liber să facă o minune în favoarea Lui. -- The Signs of the Times, 29 iulie, 1889.
Crezând că înveșmântat asemenea unui înger nu va fi detectat, el [Satana] simula acum că pune la îndoială divinitatea lui Hristos. -- The Spirit of Prophecy 2:91.
Prima ispitire
Satana raționa cu Hristos în acest fel: dacă cele rostite după botezul Său erau cuvintele lui Dumnezeu, că El este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, atunci El nu ar trebui să simtă senzația de foame; El putea să îi dea lui dovezi ale divinității Sale, arătându-i puterea Sa, transformând pietrele din acea pustie deșartă în pâine. -- Redemption Or The First Advent Of Christ With His Life And Ministry, 48.
Satana îi spusese lui Hristos că El trebuia doar să-și așeze picioarele pe cărarea pătată de sânge, nu să meargă pe ea. Ca și Avraam, El a fost încercat ca să arate ascultare desăvârșită. A spus, de asemenea, că el a fost îngerul care a oprit mâna lui Avraam ridicată ca să-l omoare pe Isaac, iar acum a venit ca să-I salveze viața [a lui Hristos]; că nu este necesar ca El să îndure foamea dureroasă și moartea prin înfometare; că el Îl va ajuta să ducă o parte din lucrare în planul de mântuire. -- The Review and Herald, 4 august, 1874.
El [Satana] I-a atras atunci atenția lui Hristos la înfățișarea lui atrăgătoare, fiind îmbrăcat în lumină și puternic în tărie. El pretindea că este un mesager direct de la tronul cerului și a declarat că are dreptul să Îi ceară lui Hristos dovezi ale faptului că este Fiul lui Dumnezeu. -- The Review and Herald, 4 august, 1874.
După cuvintele sale [ale lui Satana], ... nu după înfățișare, l-a recunoscut Mântuitorul pe vrăjmașul.... -- The Review and Herald, 22 iulie, 1909.
Luând natura omului, Hristos nu era egal în înfățișare cu îngerii cerului, însă aceasta era una din umilințele necesare, pe care El le-a acceptat de bună voie atunci când a devenit Mântuitorul omului. Satana susținea că, dacă El era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, ar trebui să-i dea o dovadă a rangului Său înalt. El sugera că Dumnezeu nu și-ar lăsa Fiul într-o stare atât de deplorabilă. El a spus că unul din îngerii din ceruri a fost exilat pe pământ și că, după înfățișarea pe care o avea, era mai degrabă acel înger căzut decât Regele cerului. El a atras atenția la înfățișarea lui frumoasă, fiind îmbrăcat în lumină și putere și, într-un mod jignitor, a pus în contrast slava lui cu starea nenorocită în care Se afla Hristos. -- The Spirit of Prophecy 2:91.
A doua ispitire
„Apoi, diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina templului și I-a spus: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: «El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta și ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.»” -- The Desire of Ages, 124.
Satana, pentru a-și manifesta puterea, L-a dus pe Isus la Ierusalim și L-a pus pe streașina templului. -- Spiritual Gifts 1:32.
El [Satana] i-a cerut din nou lui Hristos, dacă era într-adevăr Fiului lui Dumnezeu, să-i dovedească acest lucru, aruncându-Se de la înălțimea aceea amețitoare, unde Îl așezase el. Satana i-a sugerat lui Hristos să-și arate încrederea în grija protectoare a Tatălui Său, aruncându-Se jos de pe templu. La prima lui ispitire, în ce privește pofta, Satana încercase să insinueze îndoieli cu privire la dragostea și grija lui Dumnezeu pentru Hristos, ca Fiu al Său, prezentându-I situația în care Se afla și foamea Sa, ca dovadă a faptului că El nu era în grațiile lui Dumnezeu. Dar nu a avut succes. Apoi, a încercat să tragă foloase de pe urma credinței și încrederii desăvârșite, pe care Hristos o arătase în Tatăl Lui ceresc, îndemnându-L la încumetare. „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: «El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta și ei Te vor lua pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră».” -- The Review and Herald, 18 august, 1874.
Vrăjmașul cel viclean prezintă cuvinte care au ieșit din gura lui Dumnezeu. Pare încă un înger de lumină și arată că el cunoaște Scripturile și înțelege importanța a ceea ce este scris. Așa cum Isus folosise înainte Cuvântul lui Dumnezeu pentru a susține credința, ispititorul îl folosește acum pentru a-și susține înșelătoria.
El susține că doar a vrut să pună la încercare fidelitatea lui Isus, iar acum îi laudă poziția neclintită. Deoarece Mântuitorul a dovedit încredere în Dumnezeu, Satana Îl îndeamnă să-i mai dea totuși o dovadă a credinței Sale.
Însă din nou ispita este începută cu insinuarea neîncrederii. „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu”. Hristos a fost ispitit să dea răspuns la acel „dacă”, însă El S-a abținut de la cea mai mică urmă de acceptare a îndoielii. El nu avea să-și pună în pericol viața pentru a-i da dovezi lui Satana. -- The Desire of Ages, 124.
Când a citat făgăduința „El a poruncit îngerilor Săi să vegheze asupra Ta”, Satana a omis cuvintele „ca să Te păzească în toate căile Tale”; adică în toate căile lui Dumnezeu. Isus a refuzat să Se abată de pe cărarea ascultării. În timp ce manifesta încredere desăvârșită în Tatăl Său, doar nu avea să Se așeze, fără să I Se poruncească acest lucru, într-o situație care să facă necesară intervenția Tatălui Său pentru a-L scăpa de la moarte. El nu avea să forțeze Providența să vină în ajutorul Lui, căci, dacă făcea astfel, nu ar mai fi dat omului un exemplu de încredere și supunere. -- The Signs of the Times, 10 decembrie, 1902.
Dacă Isus S-ar fi aruncat de pe streașină, acest lucru nu ar fi adus slavă Tatălui Său; căci nimeni n-ar fi fost martor la acea scenă în afară de Satana și îngerii lui Dumnezeu. Și ar fi însemnat să-L ispitească pe Domnul, ca să-și arate puterea în fața vrăjmașului Său înverșunat. Ar fi însemnat să coboare la nivelul aceluia pe care Isus a venit ca să-l biruiască. -- Spiritual Gifts 1:33.
A treia ispitire
Isus a fost biruitor și în a doua ispită, iar acum Satana se manifestă în adevăratul său caracter. Însă el nu se înfățișează ca un monstru hidos, cu copite despicate și aripi. El este un înger puternic, deși este căzut. El se pretinde a fi conducătorul rebeliunii și dumnezeul acestei lumi.
Așezându-L pe Isus sus pe un munte înalt, Satana I-a arătat, într-o vedere panoramică, în toată splendoarea lor, toate împărățiile lumii. -- The Desire of Ages, 129.
În primele două ispitiri ale sale, el [Satana] și-a ascuns adevăratul caracter și scopul lui, susținând că este un mesager înalt de la curțile cerului. Însă acum își aruncă mantia în care se deghizase, susținând că este Prințul întunericului, iar pământul este stăpânirea lui. -- The Spirit of Prophecy 2:95.
Marele amăgitor a căutat să orbească ochii lui Hristos cu strălucirea și zorzoanele acestei lumi și I-a prezentat împărățiile acestei lumi și slava lor. Acela care căzuse din ceruri, descria lumea ca având strălucirea lumii de sus, ca să-L poată determina pe Hristos să accepte momeala sa și să-L facă să i se închine. -- The Signs of the Times, 28 martie, 1895.
Lumina strălucește asupra cetăților cu temple, a palatelor de marmoră, a câmpiilor fertile și a viilor încărcate de roade. Urmele păcatului sunt ascunse. Ochii lui Isus, care priviseră în ultima vreme negură și dezolare, priveau acum o scenă de neîntrecută frumusețe și prosperitate. Apoi, s-a auzit vocea ispititorului: „Ție îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată, și o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta”....
Acum, ispititorul s-a oferit să renunțe la puterea pe care o uzurpase. Hristos ar fi putut să scape de un viitor înspăimântător, recunoscând supremația lui Satana. Însă făcând acest lucru, ar fi însemnat să renunțe la biruință în marea luptă. -- The Desire of Ages, 129.
Spunându-i [lui Satana] pe adevăratul lui nume, Isus îl mustră pe înșelător. Divinitatea a strălucit prin umanitatea suferindă și El a manifestat prin cuvântul Său, autoritatea cerului. El descoperă amăgitorului că, deși se deghizase într-un înger de lumină, adevăratul lui caracter nu era necunoscut Mântuitorului lumii. El l-a numit Satana, îngerul întunericului, care și-a părăsit starea dintâi și a refuzat să se supună lui Dumnezeu. -- The Signs of the Times, 28 martie, 1895.
Satana a părăsit acel câmp ca un vrăjmaș înfrânt, învins în mod decisiv. La cuvintele lui Hristos: „Pleacă, Satano”, îngerul cel puternic nu a avut altă alternativă decât să se supună. Îngeri care excelează în tărie se aflau pe acel câmp de luptă, apărând interesele sufletului ispitit și gata a se împotrivi vrăjmașului. -- The Review and Herald, 24 aprilie, 1894.
Îngeri din ceruri au vegheat când Hristos a fost ispitit
În aparență, Hristos a fost singur cu el [Satana] în pustia ispitei. Totuși, El nu a fost singur, căci îngerii L-au înconjurat tot așa cum îngerii lui Dumnezeu, însărcinați de El, sunt trimiși să slujească acelora care se află sub asalturile înfricoșătoare ale vrăjmașului. -- Manuscript Releases 16:180.
Întreg cerul privea lupta dintre Prințul luminii și prințul întunericului. Îngerii stăteau pregătiți să intervină în favoarea lui Hristos, dacă Satana avea să depășească limita prescrisă. -- Bible Echo and Signs of the Times, 3 septembrie, 1900.
Acestea au fost ispitiri adevărate, nu false. Hristos a „suferit fiind ispitit”. Îngeri din ceruri erau pe scenă cu acea ocazie și țineau stindardul sus, pentru ca Satana să nu depășească limitele și să împovăreze natura lui Hristos. -- Selected Messages 1:94.
Încordarea prin care trecuse L-a lăsat pe Hristos ca un om mort. „Și iată că au venit niște îngeri, ca să-I slujească”. L-au înconjurat cu brațele lor. Capul Lui Se odihnea pe pieptul celui mai înălțat înger din ceruri.... Vrăjmașul fusese înfrânt. -- Bible Echo and Signs of the Times, 3 septembrie, 1900.
După ce și-a sfârșit ispitirile, Satana s-a depărtat de Isus pentru o vreme și îngerii I-au pregătit hrană în pustie. -- Early Writings, 158.
După a treia ispitire
După ce nu a reușit să-L învingă pe Hristos în pustie, Satana și-a adunat forțele pentru a I se împotrivi în lucrare și, dacă era posibil, chiar să zădărnicească lucrarea Lui. Ceea ce nu a putut realiza prin efort direct, personal, s-a hotărât să realizeze folosind anumite strategii. Nu la mult timp după conflictul din pustie, în consiliul îngerilor săi, el a mers mai departe cu planurile sale de a orbi în continuare mintea poporului iudeu, ca ei să nu-L recunoască drept Răscumpărător al lor. El a plănuit să lucreze prin agenții săi omenești în lumea religioasă, insuflându-le acestora propria-i dușmănie împotriva campionului adevărului. El îi va conduce să-L respingă pe Hristos și să-I facă viața cât se poate de amară, sperând să-L descurajeze în misiunea Lui. -- The Desire of Ages, 205, 206.