Posedarea de demoni în zilele lui Isus
Perioada lucrării personale a lui Hristos între oameni a fost timpul celei mai intense activități a forțelor împărăției întunericului. Timp de veacuri, Satana și îngerii lui răi au căutat să ia în stăpânire trupurile și sufletele oamenilor, pentru a aduce asupra lor păcat și suferință. -- The Desire of Ages, 257.
Păcatul ajunsese deja la culme [în vremea când Hristos și-a început lucrarea]. Au fost puse în lucru toate mijloacele pentru pervertirea sufletelor oamenilor.... Agenții satanici se aflau printre oameni. Trupurile ființelor omenești, făcute pentru ca Dumnezeu să locuiască în ele, au devenit locuința demonilor. Simțurile, nervii, patimile, organele oamenilor erau dirijate de agenți supranaturali pentru îngăduirea celor mai josnice pofte. Pe chipurile oamenilor, se vedeau întipărite însemnele demonilor. Fețele omenești reflectau expresia legiunilor răului de care erau posedați aceștia....
Satana tresălta pentru că avusese succes în degradarea chipului lui Dumnezeu în om. Însă atunci a venit Isus ca să refacă în om chipul Creatorului său.... El a venit să dea afară demonii care luaseră în stăpânire voința. A venit să ne ridice din țărână, să refacă, după modelul caracterului Său divin, caracterul nostru stricat și să-l înfrumusețeze cu propria Sa glorie. -- The Desire of Ages, 36-38.
Faptul că oamenii au fost posedați de demoni este clar arătat în Noul Testament. Persoanele chinuite astfel nu sufereau doar de boli ce se datorau unor cauze naturale. Domnul Hristos înțelegea perfect situația cu care se confrunta și El a recunoscut prezența duhurilor rele. -- The Spirit of Prophecy 4:332.
Satana și îngerii lui au fost foarte ocupați în timpul lucrării lui Hristos, insuflând în oameni necredință, ură și dispreț. -- Spiritual Gifts 1:36.
Respingere la Nazaret
În timpul copilăriei și tinereții Sale, Domnul Isus Se ducea să Se închine împreună cu frații Săi la sinagoga din Nazaret. De când și-a început lucrarea, El a lipsit din mijlocul lor, însă ei nu erau în necunoștință cu privire la ceea ce Se întâmplase cu El. Când a apărut din nou printre ei, interesul și așteptarea lor au fost trezite în cel mai înalt grad....
Când un rabin era prezent la sinagogă, se aștepta ca acesta să țină o predică și oricare dintre iudei putea citi din profeți. În acel Sabat, I s-a cerut lui Isus să ia parte la acel serviciu de cult. El „S-a ridicat să citească. I s-a dat cartea proorocului Isaia.” Luca 4, 16.17; R.V.
Isus stătea înaintea oamenilor ca un prezentator plin de vigoare, ce susținea profețiile cu privire la Sine Însuși. Explicând cuvintele pe care le citea, El a vorbit despre Mesia, ca aducând mângâiere celor apăsați, eliberare robilor, vindecare celor întristați, dând vedere orbilor și descoperind lumii lumina adevărului.... Inimile lor au fost mișcate de Duhul Sfânt și ei au răspuns Domnului cu amin-urile și laudele lor. -- The Desire of Ages, 236, 237.
Duhul a fost prezent cu atâta putere la prezentarea Lui [a lui Hristos], încât inimile tuturor celor care se aflau în sinagogă au răspuns la cuvintele pline de har care ieșiseră de pe buzele Lui. Acela a fost momentul de cotitură în acea adunare. În timp ce divinitatea lui Hristos strălucea prin umanitatea Lui, vederea lor spirituală a fost trezită. O nouă putere de discernământ și prețuire a venit asupra lor și convingerea aproape irezistibilă că Isus era Fiul lui Dumnezeu. Însă Satana era pe aproape pentru a trezi îndoieli, necredință și mândrie. -- The Signs of the Times, 14 septembrie, 1882.
Când Isus a anunțat: „Astăzi s-a împlinit în fața voastră această scriptură”, deodată le-a venit în minte să se gândească la ei înșiși și la susținerile Aceluia care le vorbise. -- The Desire of Ages, 237.
Cine este acest Isus? au întrebat ei. Acela care a pretins pentru Sine slava lui Mesia era fiul unui tâmplar și lucrase în această meserie împreună cu tatăl Său Iosif.... Deși viața Lui era fără pată, ei nu credeau că El este Cel Promis....
De îndată ce au deschis ușa îndoielii, pe cât au fost de înduioșate mai înainte inimile lor, pe atât au devenit de împietrite. Satana era hotărât ca în ziua aceea ochii care nu vedeau să nu vadă, iar sufletele înrobite să nu fie eliberate. Cu toată puterea, el a acționat ca să-i împietrească în necredință....
Cuvintele lui Isus din sinagogă au lovit chiar la rădăcina îndreptățirii lor de sine, făcându-le degrabă cunoscut adevărul amar că ei se depărtaseră de Dumnezeu și că au pierdut dreptul de a se mai numi popor al Lui.... Acum disprețuiau credința pe care le-o inspirase la început Isus. Ei nu puteau admite că unul sărac și umil putea fi altceva decât un om obișnuit. -- The Desire of Ages, 237-239.
Îngeri de lumină erau prezenți în acea adunare, veghind cu deosebit interes hotărârea acelui ceas. Și îngerii lui Satana erau prezenți acolo pentru a sugera îndoieli și a trezi prejudecăți....
Din necredință a apărut răutate. Faptul că un om născut în sărăcie și umilință a îndrăznit să-i mustre a umplut inimile celor din Nazaret cu ură, mergând până la nebunie. În adunare s-a produs confuzie. Oamenii au pus mâinile pe Isus, împingându-L afară din sinagogă și din cetatea lor. -- The Signs of the Times, 16 iunie, 1887.
Toți păreau că Îi doresc degrabă nimicirea. S-au grăbit să-L ducă pe culmea unei prăpastii abrupte, intenționând să-L arunce cu capul în jos de acolo. În jur erau numai strigăte și blesteme. Unii aruncau cu pietre și țărână în El; însă, deodată, El a dispărut din mijlocul lor, fără ca ei să știe cum sau când. Îngerii lui Dumnezeu L-au însoțit pe Domnul Isus în mijlocul acelei gloate înfuriate și I-au păstrat viața. Solii cerești au fost alături de El și în sinagogă, în timp ce El vorbea; și ei L-au însoțit și când era împins de iudeii necredincioși, înfuriați. Acești îngeri au orbit ochii acelei mulțimi înnebunite și L-au condus pe Isus într-un loc sigur. -- The Spirit of Prophecy 2:114, 115.
Demonizatul din sinagoga din Capernaum
Isus vorbea în sinagogă despre Împărăția pe care a venit s-o întemeieze și despre misiunea Sa de a elibera pe cei înrobiți de Satana. El a fost întrerupt de un țipăt de groază. Un om nebun se grăbea prin mulțime, strigând: „Lasă-ne în pace; ce-avem a face noi cu Tine, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.”
Totul era acum confuzie și zarvă. Atenția oamenilor a fost distrasă de la Hristos și ei nu au mai luat seamă la cuvintele Sale. Planul lui Satana fusese ca să-și conducă victima la sinagogă. Însă Isus a mustrat demonul, zicând: „Dă-i pace și ieși afară din el. Și când demonul l-a aruncat în mijloc, el a ieșit afară din el și nu i-a mai făcut rău”.
Mintea acestui suferind nenorocit fusese întunecată de Satana, însă în prezența Mântuitorului o rază de lumină a străbătut prin negură. El a început să dorească eliberarea de sub stăpânirea lui Satana; dar demonul s-a împotrivit puterii lui Hristos. Când omul a încercat să ceară ajutor de la Isus, duhul cel rău a pus cuvinte în gura lui și acesta a început să strige într-o agonie a groazei. Demonizatul înțelegea în parte că se afla în prezența Unuia care putea să îl elibereze; însă când a încercat să atingă acea mână puternică, o alta l-a reținut și a rostit cuvinte care proveneau de la altul. Conflictul dintre puterea lui Satana și dorința lui după libertate a fost teribil. -- The Desire of Ages, 255.
Acela care l-a biruit pe arhivrăjmașul în pustie l-a smuls din strânsoarea lui Satana pe acest captiv care se zbătea. Isus știa bine că, deși luase altă înfățișare, acest demon era același duh rău, care Îl ispitise pe El în pustie. -- The Spirit of Prophecy 2:180.
Acest demon și-a exercitat toată puterea pentru a-și menține stăpânirea asupra victimei sale. A suferi înfrângere aici ar fi însemnat biruință pentru Isus. Se părea că omul chinuit trebuie să-și piardă viața în lupta cu vrăjmașul care îi ruinase puterile. Însă Mântuitorul a vorbit cu autoritate și l-a eliberat pe captiv. Bărbatul care fusese posedat stătea acum în fața oamenilor uimiți, fericit în libertatea stăpânirii de sine.... Ochii care străluciseră atât de mult timp de licărirea nebuniei străluceau acum de inteligență și erau scăldați în lacrimi de recunoștință. -- The Desire of Ages, 256.
Vindecarea robului sutașului
Sutașul văzuse cu ochiul credinței că îngerii lui Dumnezeu erau pretutindeni în jurul lui Isus și că, la Cuvântul Său, un înger va fi însărcinat să meargă la cel suferind. El știa că Cuvântul Său va ajunge în acea cameră și slujitorul său avea să fie vindecat. -- The Review and Herald, 11 martie, 1890.
Demonizații din Gadara
Dis-de-dimineață, Mântuitorul și cei ce-L însoțeau au ajuns la țărm.... Din niște locuri ascunse de printre morminte, doi demonizați s-au năpustit asupra lor, de parcă ar fi vrut să-i facă bucăți. De acești oameni atârnau bucăți de lanțuri pe care ei le sfărâmaseră când au scăpat din închisoare. Carnea lor era sfâșiată și sângera în locurile unde ei se tăiaseră cu pietre ascuțite. Ochii le sclipeau printre părul lung și încurcat; se părea că demonii care îi posedau le șterseseră orice urmă de asemănare cu oamenii și ei arătau mai degrabă ca niște fiare sălbatice decât ca niște oameni.
Ucenicii și cei ce-i însoțeau au fugit înspăimântați; însă de îndată au observat că Isus nu era cu ei și s-au întors ca să-L caute. El stătea acolo unde Îl lăsaseră. Acela care a potolit furtuna, care îl întâmpinase pe Satana și îl biruise, nu a fugit din fața acestor demoni. Când acei bărbați, scrâșnind din dinți și făcând spume la gură s-au apropiat de El, Isus a ridicat mâna care făcuse semn valurilor să se potolească și acei oameni n-au putut să vină mai aproape. Ei stăteau neajutorați în fața Lui, urlând.
Cu autoritate, El a poruncit spiritelor necurate să iasă afară din ei. Cuvintele Lui au pătruns mintea întunecată a acelor oameni nenorociți. Au început să-și dea seama, ca prin ceață, că era aproape de ei Unul care îi putea scăpa de acei demoni care îi chinuiau. Ei au căzut la picioarele Mântuitorului ca să I Se închine; însă când să-și deschidă buzele, ca să implore mila Lui, demonii au vorbit prin ei, țipând tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog, nu mă mai chinui”....
Pe coasta unui munte, nu departe de acolo, păștea o turmă mare de porci. Demonii au cerut să le fie îngăduit să intre în aceștia și Isus i-a lăsat. De îndată, turma a intrat în panică. S-au năpustit nebunește spre stânci și neputând să se oprească la țărm, porcii s-au aruncat în apă, unde au pierit.
Între timp, o schimbare minunată a avut loc cu demonizații. Lumina pătrunsese în mintea lor. Ochii le sclipeau de inteligență. Chipurile lor, atât de mult timp deformate după chipul lui Satana, au devenit deodată blânde, mâinile lor pătate de sânge erau liniștite și, cu glasuri pline de bucurie, oamenii Îl lăudau pe Dumnezeu pentru eliberarea lor.... Acum, acești bărbați erau îmbrăcați și aveau mintea întreagă, stăteau la picioarele lui Isus, ascultând cuvintele Lui și aducând slavă Numelui Aceluia care îi vindecase. -- The Desire of Ages, 336-338.
Vindecarea fiului demonizat
Băiatul a fost adus și când ochii Mântuitorului s-au îndreptat asupra lui, duhul cel rău l-a aruncat la pământ, în convulsii agonizante. El zăcea zvârcolindu-se și făcând spume la gură, umplând văzduhul de țipete neomenești.
Din nou, Prințul vieții și prințul puterilor întunericului s-au întâlnit pe câmpul de luptă.... Îngeri de lumină și oștirile îngerilor răi, nevăzuți, se grăbeau să privească lupta. Pentru o clipă, Isus a îngăduit duhului rău să-și manifeste puterea, pentru ca cei ce priveau să poată înțelege eliberarea pe care avea s-o realizeze....
Isus Se întoarce spre cel suferind și spune: „Duh mut și surd, îți poruncesc, ieși afară din el și să nu mai intri”. Un țipăt, apoi o luptă în agonie. Plecând, demonul se pare că dorea să distrugă viața victimei sale. Apoi, băiatul zace fără să se miște, în aparență fără viață. Mulțimea șoptește: „A murit”. Însă Isus îl ia de mână, îl ridică și îl prezintă, deplin sănătos la minte și la trup, tatălui său. Tatăl și fiul laudă Numele Eliberatorului lor. -- The Desire of Ages, 428, 429.
Isus acuzat că e posedat de demoni
Isus declarase că El este Păstorul adevărat, pentru că Își dă viața pentru oile Sale.... Isus rostise aceste cuvinte în auzul unei mari mulțimi de oameni și o profundă impresie a fost făcută asupra inimilor multora care ascultau. Fariseii și cărturarii erau plini de gelozie, pentru că El era onorat de mulți.... Pe când El vorbea despre Sine ca fiind Păstorul adevărat, fariseii au spus: „Are drac, este zănatic; de ce Îl ascultăm?” Însă alții au recunoscut glasul Păstorului adevărat și au spus:
„Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un demon să deschidă ochii orbilor? În Ierusalim, se prăznuia atunci praznicul Înnoirii templului. Era iarna. Și Isus Se plimba prin templu, pe sub pridvorul lui Solomon. Iudeii L-au înconjurat și I-au zis: «Până când ne tot ții sufletele în încordare? Dacă ești Hristosul, spune-ne-o deslușit». «V-am spus, le-a răspuns Isus și nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, mărturisesc despre Mine.... Eu și Tatăl una suntem».”
Iudeii au înțeles ce a vrut să spună ... și au luat pietre ca să-L omoare. Isus i-a privit calm și fără teamă și le-a spus: „V-am arătat multe lucruri bune, care vin de la Tatăl Meu; pentru care din aceste lucruri aruncați cu pietre în Mine?”
Maiestatea cerului stătea, calm, ca un dumnezeu în fața adversarilor Săi. Fețele lor încruntate și mâinile lor pline de pietre nu L-au intimidat. El știa că forțe nevăzute, legiuni de îngeri, erau împrejurul Lui și la un cuvânt de pe buzele Lui aceștia ar fi produs confuzie în mulțime, dacă ei ar fi început să arunce și numai cu o piatră în El. -- The Signs of the Times, 27 noiembrie, 1893.
Deși Isus dăduse dovezi despre puterea Lui divină, totuși nu I-a fost îngăduit să-și prezinte învățăturile fără a fi întrerupt. Conducătorii căutau să-L batjocorească în fața oamenilor. Ei nu voiau să-I îngăduie să-și prezinte ideile și învățăturile în mod continuu, și, deși era adesea întrerupt, lumina scânteia în mintea a sute de oameni, și când conducătorii auzeau cuvintele lui Isus, care erau îmbrăcate cu putere și îi fascinau pe oameni, ei se înfuriau și ziceau: „Tu ești samaritean și ai drac”. Isus a întâmpinat aceste acuzații cu demnitate și calm, susținând fără teamă și cu hotărâre că drepturile legământului porneau de la El și nu au fost primite prin Avraam. El a spus: „Înainte de Avraam, sunt Eu”. Furia iudeilor nu avea margini și se pregăteau să-L omoare cu pietre, însă îngerii lui Dumnezeu, nevăzuți de oameni, L-au scos repede afară din acea mulțime. -- The Signs of the Times, 26 mai, 1890.
Îngeri răi, cu chip omenesc, se aflau printre ascultătorii lui Hristos
Amestecați printre ascultătorii Săi [ai lui Hristos] se aflau îngeri cu chip de oameni, care își spuneau părerile, criticau, distorsionau și interpretau greșit cuvintele Mântuitorului. -- The Review and Herald, 11 august, 1903.
Hristos fusese învățător în adunările acestor îngeri înainte ca ei să decadă din starea lor înaltă. -- Selected Messages 3:410.
Învierea lui Lazăr
Hristos ar fi putut porunci pietrei să se dea la o parte și aceasta ar fi ascultat de glasul Lui. El ar fi putut porunci îngerilor care erau în preajma Sa să facă acest lucru. La porunca Sa, mâini nevăzute ar fi dat piatra la o parte. Însă aceasta trebuia dată la o parte de mâini omenești. În acest fel, Domnul Hristos a arătat că omul trebuie să coopereze cu divinitatea. Pentru ceea ce omul poate face, puterea divină nu trebuie chemată în ajutor ca să facă. -- The Desire of Ages, 535.
Isus, urmărit din cetate în cetate, în timpul lucrării Sale
Isus a fost urmărit din cetate în cetate, în timpul lucrării Sale. Preoți și conducători erau pe urmele Lui. Ei au prezentat greșit misiunea și lucrarea Lui. El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Îngerii priveau lupta pas cu pas. Au văzut spiritul și lucrarea vrăjmașului. Au privit cu uimire uneltirile lui Satana împotriva divinului Fiu al lui Dumnezeu. Au văzut că acela care fusese următorul după Isus, în putere și slavă, căzuse atât de jos, încât îi putea influența pe oameni să-L urmărească pe Hristos pas cu pas, din cetate în cetate. -- The Signs of the Times, 25 noiembrie, 1889.
Iar și iar, El [Isus] ar fi fost ucis, dacă nu ar fi fost îngerii cerești care să-L însoțească și să-I apere viața până la momentul când soarta iudeilor, ca națiune, avea să fie hotărâtă. -- The Review and Herald, 12 octombrie, 1897.