Isus și ucenicii lui merg în Ghetsimani
Însoțit de ucenicii Săi, Mântuitorul și-a croit încet drum spre grădina Ghetsimani. Luna de Paște, mare și plină, strălucea pe un cer înnorat.... Pe când se apropiau de grădină, ucenicii au observat schimbarea ce se petrecuse cu Învățătorul lor. Niciodată mai înainte nu Îl văzuseră atât de trist și tăcut. Pe măsură ce înainta, această tristețe stranie se adâncea....
Aproape de intrarea în grădină, Isus a dat drumul ucenicilor să plece, în afară de trei dintre ei, spunându-le să se roage pentru ei și pentru El. Împreună cu Petru, Iacov și Ioan, El a intrat în acel loc singuratic și retras....
„Rămâneți aici”, le-a spus El, „și vegheați împreună cu Mine”.
El a mers ceva mai departe de ei și ... a căzut la pământ. Avea simțământul că datorită păcatului a fost despărțit de Tatăl Său. Prăpastia era atât de mare, atât de neagră, atât de adâncă, încât duhul Lui Se înfiora în fața acesteia....
Deoarece simțea că legătura cu Tatăl se rupsese, El Se temea că în natura omenească nu avea să fie în stare să îndure lupta cu puterile întunericului, ce avea să vină. În pustia ispitirii, destinul neamului omenesc fusese în joc. Hristos fusese atunci biruitor. Acum ispititorul venise pentru ultima luptă înspăimântătoare. Pentru aceasta se pregătise în timpul celor trei ani ai lucrării lui Hristos. Totul era în joc acum. Dacă nu reușea acum, nădejdea stăpânirii sale era pierdută; împărățiile lumii aveau să ajungă atunci ale lui Hristos; el însuși avea să fie înfrânt și aruncat afară. Însă dacă Hristos putea fi biruit, pământul ar fi devenit împărăția lui Satana, iar neamul omenesc avea să fie pentru totdeauna în stăpânirea lui. Conștient de implicațiile acestui conflict, ce se afla înaintea Lui, sufletul lui Hristos era pătruns de spaima despărțirii de Dumnezeu. Satana Îi spusese că, dacă Se va pune chezaș pentru o lume păcătoasă, despărțirea avea să fie veșnică....
Satana se străduia din răsputeri ca Mântuitorul să simtă situația foarte apăsătoare: Poporul care a pretins că este mai presus de alții în cele vremelnice și spirituale, Te-a respins ... unul din ucenicii Tăi Te va trăda, iar unul din cei mai zeloși Te va tăgădui. Toți Te vor părăsi....
În agonia Sa, El Se prinde de pământul rece, ca și când ar fi vrut să împiedice îndepărtarea, despărțirea de Dumnezeu.... De pe buzele Lui palide iese strigătul amarnic: „Tată, dacă e cu putință, fă să treacă acest pahar de la Mine”. Însă chiar și acum El adaugă: „Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. -- The Desire of Ages, 685-687.
Îngerii în Ghetsimani
Întregul univers urmărise cu interes deosebit întreaga viață a lui Hristos -- pas cu pas, de la iesle până la această scenă înspăimântătoare din prezent. Și ce scenă era aceasta pentru zece mii de ori zece mii de îngeri, heruvimi și serafimi, care priveau. -- The Signs of the Times, 9 decembrie, 1897.
Îngerii pluteau deasupra acelui loc [Ghetsimani], fiind martori la scena aceea. -- Spiritual Gifts 1:47.
Ei L-au privit pe Fiul lui Dumnezeu, iubitul lor Comandant, în agonia Sa peste puterea omenească, aproape murind pe câmpul de luptă pentru a salva o lume pierdută, pe cale de a pieri. Cerul întreg a ascultat acea rugăciune a lui Hristos.
Agonia sufletului Său, care L-a forțat ca de trei ori să-I iasă de pe buzele Sale palide și tremurânde strigătul „Tată, dacă e cu putință, fă să treacă acest pahar de la Mine; totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”, a zguduit întreg cerul. Ei L-au văzut pe Domnul lor înconjurat de forțele legiunilor satanice. Natura lui umană era apăsată de o spaimă ciudată, înfiorătoare. -- The Signs of the Times, 9 decembrie, 1897.
Îngerii care făcuseră voia lui Hristos în ceruri erau nerăbdători să-I aducă mângâiere; însă era peste puterea lor de a-I alina durerea. Ei nu simțiseră niciodată păcatele unei lumi ruinate și priveau cu uimire obiectul adorării lor, supus unui chin peste putință de exprimat. Deși ucenicii nu au simțit împreună cu Domnul lor în ceasul încercării luptei Sale, întregul cer era plin de simpatie și aștepta urmarea cu interes și durere. -- The Present Truth, 3 decembrie, 1885.
De trei ori a ieșit de pe buzele Sale rugăciunea de eliberare. Cerul nu a mai putut să îndure acea priveliște și a trimis un sol pentru a-L alina pe Fiul lui Dumnezeu, trântit la pământ, leșinat și muribund sub povara vinovăției acumulate a lumii. -- The Present Truth, 18 februarie 1886.
Când criza a atins punctul culminant, când inima și sufletul erau zdrobite sub povara păcatului, Gabriel este trimis să-L întărească pe Suferindul divin și să-L învioreze pentru a merge mai departe pe cărarea pătată de sânge. -- The Signs of the Times, 9 decembrie, 1897.
În această criză îngrozitoare, când totul era în joc, când o cupă tainică tremura în mâinile Suferindului, cerurile s-au deschis, o lumină a strălucit în întunericul furtunos al acelui ceas de criză și îngerul cel puternic, care stă în prezența lui Dumnezeu, ocupând poziția din care a căzut Satana, a venit alături de Hristos. Îngerul nu a venit să ia paharul din mâna lui Hristos, ci pentru a-L întări ca să îl bea, dându-I asigurarea iubirii Tatălui....
Ucenicii care dormeau au fost deodată treziți de lumina care-L înconjura pe Mântuitorul. Ei au văzut îngerul aplecându-se spre Învățătorul care era trântit la pământ. Ei l-au văzut ridicând capul Mântuitorului și punându-l pe pieptul său, îndreptându-l spre ceruri. I-au auzit glasul, ca o muzică dulce, rostind cuvinte de mângâiere și nădejde.... Din nou, ucenicii obosiți cedează toropelii ciudate, care le ia puterile. Din nou, Isus îi găsește dormind.
Privind cu durere la ei, El spune: „Dormiți de-acum și odihniți-vă; iată, a sosit ceasul când Fiul omului este dat în mâinile păcătoșilor”.
Chiar pe când rostea aceste cuvinte, El a auzit pașii gloatei care Îl căuta și a spus: „Sculați-vă; haidem să mergem; iată, se apropie vânzătorul”.
Nu se vedea nici o urmă a recentei Sale agonii atunci când Isus a pășit ca să-și întâmpine trădătorul. Stând în fața ucenicilor Săi, El a spus: „Pe cine căutați? Ei au răspuns: «Pe Isus din Nazaret.» Isus a răspuns: «Eu sunt Acela»”. -- The Desire of Ages, 693, 694.
Era în puterea lui Hristos să Se elibereze. Când El a rostit cuvintele: „Eu sunt Acela”, de îndată îngerii L-au înconjurat și mulțimea aceea avea toate dovezile pe care ar fi putut sau ar fi vrut să le aibă, că Hristos era puterea lui Dumnezeu. -- This Day With God, 267.
Era greu ca îngerii să poată suporta acea priveliște. Ei L-ar fi eliberat pe Isus, însă îngerii comandanți le-au interzis.... Isus știa că îngerii erau martori ai scenei umilirii Sale.... Cel mai slab dintre îngeri ar fi putut face ca acea mulțime să cadă la pământ fără putere și să-L elibereze pe Isus. -- Spiritual Gifts 1:50, 51.
Îngerul care Îi slujise mai devreme lui Isus se mișca între El și gloată. O lumină divină lumina fața Mântuitorului și un chip ca de porumbel Îl umbrea. Pentru o clipă, mulțimea ucigașă nu a putut sta în prezența slavei divine. S-au tras speriați înapoi. Preoții, bătrânii, soldații și chiar Iuda au căzut la pământ ca niște oameni morți.... Însă imediat scena s-a schimbat. -- The Desire of Ages, 694, 695.
Îngerul s-a retras și L-a lăsat pe Isus stând calm și încrezător, fața Lui palidă fiind luminată de razele strălucitoare ale lunii, înconjurat fiind încă de oamenii aceia trântiți la pământ, neputincioși, în timp ce ucenicii erau prea uimiți ca să poată rosti vreun cuvânt. Când îngerul se îndepărtează, soldații romani oțeliți se pun pe picioare și, împreună cu preotul și Iuda, se strâng în jurul lui Hristos ca și când le-ar fi rușine de slăbiciunea lor și teamă să nu cumva să le scape iar din mâinile lor. -- The Signs of the Times, 21 august, 1879.
Ucenicii crezuseră că Învățătorul lor nu va îngădui să fie luat.... Ei au fost dezamăgiți și indignați când au văzut că aduc frânghii pentru a lega mâinile Aceluia pe care Îl iubeau. Petru, în mânia sa, și-a scos sabia de îndată și ... a tăiat o ureche a slujitorului marelui preot. Când a văzut ce a făcut, Isus și-a eliberat mâinile, ... și a spus: „Lăsați-i! Până aici!” și a atins urechea rănită, care s-a vindecat de îndată. Apoi, i-a spus lui Petru: „Pune-ți sabia la locul ei; ... crezi că n-aș putea acum să mă rog Tatălui Meu și El să-mi trimită de grabă mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” -- The Desire of Ages, 696.
Când au fost rostite aceste cuvinte, fețele îngerilor s-au luminat. Ei doreau ca atunci și acolo să-L înconjoare pe Comandantul lor și să împrăștie acea gloată furioasă. Însă tristețea s-a așternut iarăși pe fețele lor când Isus a adăugat: „Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că așa trebuie să se întâmple?” Inimile ucenicilor s-au cufundat din nou în disperare și dezamăgire amarnică, în timp ce Isus le-a îngăduit [celor din mulțime] să-L ducă. -- Spiritual Gifts 1:48.
Înaintea lui Ana și Caiafa
Hristos trebuia să fie judecat în mod oficial înaintea Sinedriului; însă El a fost dus pentru o judecată preliminară înaintea lui Ana....
Când consiliul s-a adunat în sala de judecată, Caiafa și-a ocupat locul, ca președinte în funcție.... În timp ce Caiafa ... se uita la prizonier, el a fost surprins și a admirat fața Lui nobilă și comportamentul lui demn. A fost cuprins de convingerea că acest Om era asemenea lui Dumnezeu. În clipa următoare însă, el și-a alungat acel gând, cu dispreț. -- The Desire of Ages, 698, 703, 704.
Tot cerul a văzut faptele de cruzime, făcute lui Hristos. Prin scenele înspăimântătoare care au avut loc în sala de judecată, Dumnezeu a arătat universului ceresc spiritul care va fi manifestat de către aceia care nu voiesc să dea ascultare Legii Sale. -- Manuscript Releases 12:412.
A fost greu pentru îngeri să suporte acea priveliște. Ei L-ar fi eliberat pe Isus din mâinile vrăjmașilor Săi; însă îngerii comandanți le-au interzis acest lucru.... Isus știa că îngerii erau martori la scena umilirii Sale.
Isus stătea acolo, blând și umil, în fața mulțimii înfuriate în timp ce ei Îl maltratau în modul cel mai josnic. L-au scuipat în față -- acea față de care într-o zi vor vrea să se ascundă, care va lumina cetatea lui Dumnezeu și va străluci mai tare ca soarele -- însă El nu a aruncat nici o privire mânioasă asupra celor care Îi făceau rău. El a ridicat cu blândețe mâna și S-a șters. I-au acoperit capul cu o haină veche; L-au legat la ochi, apoi L-au lovit în față strigându-I: „Proorocește-ne acum cine Te-a lovit?” Printre îngeri era agitație. Ei L-ar fi eliberat de îndată; însă îngerul lor comandant i-a oprit. -- Spiritual Gifts 1:50, 51.
Înaintea lui Pilat
Oamenii erau însuflețiți de un spirit satanic atunci când au hotărât că îl preferă pe Baraba, un hoț și ucigaș, în locul Fiului lui Dumnezeu. Puterea demonică triumfa asupra oamenilor; legiuni întregi de îngeri răi au pus cu totul stăpânire pe oameni și, ca răspuns la întrebarea lui Pilat, pe cine să le elibereze, ei au strigat: „Ia-L pe acest om și dă-ni-l pe Baraba!” Când Pilat le-a vorbit din nou despre Isus, s-a auzit strigătul răgușit: „Răstignește-L! Răstigneș-te-L!” Cedând agenților demonici, oamenii au fost conduși, ca să se alăture marelui apostaziat.
Lumile necăzute priveau scena cu uluire, fiind incapabile să înțeleagă degradarea pe care a adus-o păcatul. Legiuni de îngeri răi i-au luat în stăpânire pe preoți și conducători și au dat glas sugestiilor lui Satana, convingând și ispitind poporul prin minciuni și diverse ademeniri, ca să-L respingă pe Fiul lui Dumnezeu și să aleagă în locul Lui un tâlhar și un ucigaș.... Ce scenă era aceasta pentru Dumnezeu, pentru serafimi și heruvimi! Unicul Fiu al lui Dumnezeu, Maiestatea cerului, Regele slavei, era batjocorit, insultat, ironizat, respins și răstignit de către aceia pe care a venit să-i salveze și care se dăduseră sub stăpânirea lui Satana. -- The Review and Herald, 14 aprilie, 1896.
Îngeri care fuseseră martori la acea scenă au observat punctul de vedere al lui Pilat și simpatia lui pentru Isus....
Satana și îngerii săi l-au ispitit pe Pilat și încercau să-l conducă spre propria lui ruină. Ei i-au sugerat că, dacă el nu se va implica în condamnarea lui Isus, alții o vor face. -- Spiritual Gifts 1:54, 56.
Nici chiar în aceste condiții Pilat nu a fost lăsat să acționeze orbește. Un mesaj din partea lui Dumnezeu l-a avertizat cu privire la fapta pe care era pe cale de a o comite. Ca răspuns la rugăciunea lui Hristos, soția lui Pilat a fost vizitată de un înger din ceruri, și într-un vis, ea L-a privit pe Mântuitorul și a discutat cu El.... L-a văzut în sala de judecată. A văzut cum I-au legat strâns mâinile, ca unui criminal. L-a văzut pe Irod și soldații lui, făcându-și lucrarea înfiorătoare. A auzit pe preoți și conducători, plini de invidie și răutate, rostindu-și ca scoși din minți acuzațiile. Ea auzise cuvintele: „Noi avem o lege și, după legea noastră, El ar trebui să moară”.
Ea l-a văzut pe Pilat dându-L pe Isus să fie biciuit, după ce declarase: „Nu găsesc nici o vină în El”. A auzit condamnarea pronunțată de Pilat și l-a văzut dându-L pe Isus în mâinile ucigașilor Săi. Ea a văzut crucea ridicată pe Calvar. A văzut pământul învăluit în întuneric și a auzit strigătul misterios „S-a sfârșit!” A mai fost încă o scenă care i-a stârnit uimirea. Ea L-a văzut pe Hristos stând pe un mare nor alb în timp ce pământul se clătina în spațiu, iar ucigașii Săi fugeau de prezența slavei Sale. Ea s-a trezit țipând de groază și, de îndată, i-a scris lui Pilat cuvinte de avertizare.
În timp ce Pilat șovăia în legătură cu ce avea de făcut, un sol și-a făcut loc în grabă prin mulțime și i-a înmânat o scrisoare din partea soției sale, care îi scria astfel: „Să nu ai nimic de-a face cu acest Om; căci am suferit mult astăzi în vis din pricina Lui”.
Fața lui Pilat a devenit palidă. Sentimentele lui erau contradictorii și se afla în încurcătură. Însă, în timp ce zăbovea ca să acționeze, preoții și conducătorii îndârjeau mai departe mintea oamenilor....
Pilat dorea mult să-L elibereze pe Isus. Însă el a văzut că nu poate să facă acest lucru și să se bucure în continuare de aceeași poziție și onoare. Ca să nu-și piardă puterea vremelnică, el a ales să sacrifice viața unui nevinovat....
Pilat a cedat cererilor gloatei. Ca să nu riște pierderea poziției sale, el L-a dat pe Isus ca să fie răstignit. -- The Desire of Ages, 732, 733, 738.
Răstignirea lui Hristos
Fiul lui Dumnezeu a fost dat în mâinile oamenilor, ca să fie răstignit.... Ei au pus asupra Lui crucea cea grea.... Însă Isus a leșinat sub greutatea ei.... După aceea ei au pus mâna ... pe un om care nu-și mărturisise deschis credința în Hristos, dar care credea în El. Ei au pus crucea asupra lui și el a dus-o până la locul răstignirii. Grupuri de îngeri se aflau deasupra acelui loc. -- Spiritual Gifts 1:57.
Cine erau martorii acestor scene? Universul ceresc, Dumnezeu Tatăl, Satana și îngerii săi. -- Bible Echo and Signs of the Times, 29 mai, 1899.
Îngerii din ceruri ... au auzit batjocurile și au văzut cum dădeau din cap. Ei ar fi ieșit cu bucurie din rânduri și s-ar fi dus la Fiul lui Dumnezeu, care era umilit și chinuit trupește, însă nu le-a fost îngăduit acest lucru. -- Manuscript Releases 18:71.
„Pe alții i-a mântuit, dar pe Sine nu Se poate mântui” a fost strigătul batjocoritor, care se înălța în urlete către Hristos în timpul agoniei și morții Sale pe cruce. El S-ar fi putut salva pe Sine în orice moment și S-ar fi putut da jos de pe cruce; însă, dacă ar fi făcut acest lucru, lumea ar fi fost dată în stăpânirea marelui apostaziat. Îngerii au fost uluiți să vadă că Hristos nu a pecetluit cu moarte buzele batjocoritorilor Săi. -- The Youth’s Instructor, 14 iunie, 1900.
Satana și îngerii lui erau personificați prin cei care își băteau joc de Hristos în timp ce El atârna pe cruce. El i-a umplut de vorbe mârșave și dezgustătoare. El inspirase ironiile lor. -- Manuscript Releases 18:72.
Stăpânirile și puterile întunericului s-au adunat în jurul crucii Sale. Satana, având încă o statură impunătoare, conducea oștirea apostaziată, care se asociase cu ființele omenești în lupta împotriva lui Dumnezeu. -- The Signs of the Times, 14 aprilie, 1898.
El [Hristos] Se lupta cu puterea lui Satana, care declarase că Îl are pe Hristos în mâna sa, că el este mai tare decât Fiul lui Dumnezeu, că Tatăl și-a dezmoștenit Fiul și că El nu Se mai bucură de favoarea lui Dumnezeu, ca și el. -- Testimonies for the Church 2:214.
Hristos nu a cedat în fața vrăjmașului care Îl chinuia, nici atunci când a suferit cel mai amarnic. Legiuni de îngeri răi se aflau pretutindeni în jurul Lui; totuși, îngerilor buni le-a fost poruncit să nu le spargă rândurile și să nu intre în conflict cu vrăjmașul batjocoritor și nu le-a fost îngăduit nici măcar să slujească duhului îndurerat al divinului Suferind. În acest teribil ceas întunecat, când Tatăl Își ascunsese fața, legiuni de îngeri răi L-au învăluit și păcatele lumii apăsau asupra Lui, de pe buzele Lui palide au fost smulse cuvintele: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” -- Bible Echo and Signs of the Times, 1 ianuarie, 1887.
Întunericul care acoperea pământul ascundea pe puternicii soli ai cerului, însă pământul s-a cutremurat atunci când a călcat pe el oștirea cerească. Stâncile s-au crăpat; timp de trei ore, pământul a fost învăluit într-un întuneric de nepătruns; natura, cu veșmintele ei întunecate, a ascuns suferințele Fiului lui Dumnezeu. -- Manuscript Releases 5:353.
Tatăl împreună cu îngerii cerului erau învăluiți în acel întuneric des. Dumnezeu era aproape, alături de Fiul Său, deși nu Se manifesta nici față de El, nici față de vreo altă ființă omenească. Dacă o singură rază a slavei și puterii Sale ar fi pătruns prin norul cel des, care Îl învăluia, toți cei prezenți ar fi fost pe dată nimiciți. -- Manuscript Releases 12:385.
Cum a putut cerul să păstreze tăcere? Ne minunăm de întunericul teribil de neobișnuit, care plutea asupra crucii? Ne minunăm că s-au crăpat stâncile, că se vedeau și auzeau tunete și fulgere, că pământul s-a cutremurat atunci când oștirea cerului a călcat pe el în timp ce privea cum Comandantul lor iubit suferea asemenea nedreptate? -- The Review and Herald, 1 septembrie, 1891.
Când Hristos a strigat „S-a sfârșit”, lumile necăzute s-au simțit în siguranță. Pentru ele, aceasta însemna că lupta s-a dat și că ea a fost câștigată. De acum înainte, Satana nu mai avea parte de simpatia universului. -- The Review and Herald, 12 martie, 1901.
Îngerii sfinți au fost cuprinși de oroare la gândul că unul dintre ei a putut decădea atât de mult, încât să fie în stare de o asemenea cruzime față de Fiul lui Dumnezeu la Calvar. Orice sentiment de milă sau simpatie, pe care l-au simțit vreodată pentru Satana de când a fost alungat, s-a stins acum din inimile lor. -- The Signs of the Times, 23 septembrie, 1889.
Nu mâna preotului a fost cea care a sfâșiat de sus până jos perdeaua cea splendidă care despărțea Sfânta de Sfânta Sfintelor. A fost mâna lui Dumnezeu. Când Hristos a strigat „S-a sfârșit”, Veghetorul Sfânt, care fusese oaspete nevăzut la ospățul lui Belșațar, a dat sentința în dreptul națiunii iudaice -- că este o națiune lepădată de Dumnezeu. Aceeași mână, care a scris pe zid semnele care vesteau soarta lui Belșațar și sfârșitul împărăției babiloniene, a fost cea care a rupt perdeaua templului de la un capăt la celălalt. -- The S.D.A. Bible Commentary 5:1109.
Ei [conducătorii iudeilor] au dat trupul Lui jos și L-au pus în mormântul cel nou al lui Iosif și au rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, declarând că fac acest lucru pentru ca ucenicii Lui să nu vină și să-L fure noaptea. Îngeri răi tresăltau în jurul acelui mormânt, gândind că Hristos a fost învins. O gardă de soldați romani a fost pusă să păzească mormântul și au fost luate cele mai stricte măsuri de către iudei, pentru ca triumful lor să fie deplin. Însă îngeri cerești păzeau locul unde dormea iubitul lor Comandant. -- The Review and Herald, 9 octombrie, 1888.
Doar la moartea lui Hristos caracterul lui Satana a fost descoperit în mod clar îngerilor și lumilor necăzute. Atunci, minciunile și acuzațiile aceluia care fusese odată un înger înălțat au fost văzute în adevărata lor lumină. -- The Signs of the Times, 27 august, 1902.
Moartea lui Hristos pe cruce a însemnat distrugerea sigură a aceluia care avea puterea morții, care era inițiatorul păcatului. Când Satana va fi distrus, nu va mai exista nimeni care să ispitească la rău; răscumpărarea omenirii nu va mai trebui repetată niciodată și nu va mai exista primejdia unei alte răzvrătiri în universul lui Dumnezeu. Numai ceea ce poate ține în frâu cu eficacitate păcatul în această lume a întunericului poate împiedica păcatul în ceruri.
Semnificația morții lui Hristos va fi înțeleasă de sfinți și de îngeri. Oamenii căzuți nu pot avea un cămin în paradisul lui Dumnezeu fără ajutorul Mielului junghiat de la întemeierea lumii.... Îngerii Ii atribuie onoare și slavă lui Hristos, deoarece nici chiar ei nu sunt în siguranță decât dacă privesc la suferințele Fiului lui Dumnezeu. Îngerii cerului sunt feriți de apostaziere prin eficacitatea a ceea ce a avut loc la cruce. Fără cruce, ei nu ar fi mai siguri împotriva răului decât au fost îngerii înainte de căderea lui Satana. Perfecțiunea angelică a eșuat în ceruri. Perfecțiunea umană a eșuat în Eden.... Planul de mântuire, scoțând în evidență dreptatea și iubirea lui Dumnezeu, oferă o apărare sigură împotriva apostazierii în lumile necăzute.... Moartea lui Hristos pe crucea Calvarului este unica noastră nădejde în această lume și va fi tema noastră de meditație în lumea viitoare. -- The Signs of the Times, 30 decembrie, 1889.
Domnul Hristos, prin viața și moartea Sa, a rezolvat pentru totdeauna problema profundă și cuprinzătoare: dacă există sacrificiu de Sine la Dumnezeu și dacă Dumnezeu este lumină și dragoste. Aceasta a fost chestiunea care a frământat cerurile, care a constituit începutul înstrăinării lui Satana de Dumnezeu. Ca dovadă a dragostei lui Dumnezeu, el ceruse schimbarea sau desființarea legilor guvernării Sale în curțile cerești. -- The Review and Herald, 21 octombrie, 1902.