Timpul şi lucrarea şi încheierea lucrării

Capitolul 33

Răsplata pentru serviciul credincios

[ AUDIO ]

„Cei care-și predau viața pentru a servi ca Hristos, cunosc ce înseamnă adevărata fericire. Interesul și rugăciunea lor se întind departe în jurul lor. Ei înșiși cresc când caută să ajute altora. Ei se familiarizează cu planurile cele mai vaste, cu întreprinderile cele mai active și cum ar putea crește altfel, dacă nu așezându-se în raza luminii divine și a binecuvântănlor cerești? Asemenea oameni primesc înțelepciune cerească. Ei ajung să se identifice din ce în ce mai mult cu Hristos și cu planurile Sale. Aici nu este loc pentru stagnare spirituală. Ambiția egoistă este izgonită prin contactul continuu cu aceste interese copleșitoare și cu aceste aspirații înălțătoare, care vin dintr-o înaltă și sfmtă activitate”. -- Testimonies for the Church 9:42.

„Răsplata noastră pentru că am lucrat cu Hristos în această lume, este marea putere și mărețul privilegiu de a lucra cu El în lumea viitoare”. -- Parabolele Domnului Hristos, 361.

„Dacă dați greș în nouăzeci și nouă de cazuri dintr-o sută, dar izbutiți într-un caz să salvați un suflet din ruină, ați făcut o faptă nobilă pentru cauza Domnului”. -- Testimonies for the Church 4:132.

„Fiecare faptă de dreptate va fi imortalizată, cu toate că cel care a făcut-o, poate nu simte că ar fi făcut vreun lucru vrednic de luat în seamă”. -- E. G. White, în The Review and Herald, 15 ianuarie, 1880.

„Fiecare fapt, fiecare act de dreptate, de har și bunătate, produc cântare în cer. Tatăl de pe tronul Său, privește la tezaurul Său și numără pe îndeplinitorii cestor fapte. «Si ei vor fi ai Mei», zice Dumnezeul oștirilor, «când voi completa podoabele Mele.» Fiecare faptă de îndurare față de cei săraci, apăsați și loviți, fiecare mână prietenoasă întinsă orfanului, aduc pe om într-o strânsă legătură cu Isus”. -- E. G, White, în The Review and Herald, 25 octombrie, 1881.

„Când cineva devine lucrător, făcând continuu fapte bune prin lepădare de sine, el face o lucrare măreață, de care Cerul se bucură, O lucrare credincioasă este mult mai plăcută lui Dumnezeu decât cea mai zeloasă și mai neînchipuit de sfântă închinare. Adevărata închinare este de a lucra împreună cu Hristos»1, -- Testimonies for the Church 2:24.

„Facerea de bine este un excelent remediu contra bolilor. Cei care se angajează în lucrare Sunt invitați să cheme pe Dumnezeu și El a promis că le va răspunde. Sufletul lor va fi saturat în secetă și vor fi ca o grădină bine udată ale cărei ape nu seacă”. -- Testimonies for the Church 2:27.