Pericolul respingerii adevărului
Cooranbong, Australia, 30 mai 1896.
Dragă frate _____, M-am întors de la adunarea noastră de rugăciune. Duhul mijlocirii a venit asupra mea și m-am rugat îndelung și stăruitor pentru sufletele din Battle Creek. Cunosc pericolul în care se află. Duhul Sfânt m-a inspirat într-un mod special să înalț rugăciuni pentru ei.
Dumnezeu nu este autorul niciunui lucru păcătos. Nimeni nu trebuie să se teamă că va rămâne singur, când împlinirea datoriei impune acest lucru. Dacă pentru a evita păcatul este necesar să rămânem singuri, atunci singurătatea noastră nu înseamnă altceva decât o deosebire între curăție și întinare, între neprihănire și nelegiuire. Oare să alegem noi calea fărădelegii, numai pentru că mulțimile merg pe ea? Inspirația ne-a vorbit limpede: „Să nu urmați mulțimea pentru a face răul”. Poziția noastră trebuie să fie afirmată cu claritate: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului”.
„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic, din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.” „și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Oh, ce bine ar fi dacă toți cei care își au numele scrise în registrele bisericii ar putea rosti din adâncul inimii aceste cuvinte. Membrii bisericii au nevoie să cunoască din experiență ce va face Duhul Sfânt pentru ei. Duhul va binecuvânta primitorul și îl va face să fie o binecuvântare pentru ceilalți. Este trist că nu toate sufletele se roagă pentru suflarea de viață a Duhului, pentru că, dacă nu primim inspirația Sa, vom muri.
Trebuie să ne rugăm pentru împărtășirea Duhului Sfânt care vindecă sufletul bolnav de păcat. Biserica are nevoie de convertire. De ce nu ne aruncăm noi la pământ, înaintea tronului harului, în calitate de reprezentanți ai bisericii, rugându-ne stăruitor, cu o inimă zdrobită și cu un spirit umilit, ca Duhul Sfânt să fie revărsat din cer asupra noastră? Să ne rugăm ca, atunci când Duhul Sfânt va fi revărsat din abundență, inima noastră rece să fie reînviată, să putem fi în stare să înțelegem că Duhul vine din partea lui Dumnezeu și să-L primim cu bucurie. Unii au tratat Duhul Sfânt ca pe un oaspete nedorit, refuzând să înțeleagă și să primească darul bogat, și i-au întors spatele, condamnându-L ca fiind o manifestare a fanatismului.2
Când lucrează asupra omului, Duhul Sfânt nu ne întreabă cu privire la modalitatea în care trebuie să acționeze. Adesea, Duhul lucrează pe căi neașteptate. Domnul Hristos nu a venit așa cum se așteptau evreii. El nu a venit într-un fel care să le aducă gloria națională, înainte-mergătorul a pregătit calea Domnul, chemându-i pe oameni să se pocăiască de păcatele lor, pentru a fi convertiți și botezați. Solia Domnului Hristos a fost: „Împărăția lui Dumnezeu este aproape, pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”. Evreii au refuzat să-L primească pe Domnul Hristos, deoarece El nu a venit într-o modalitate conformă cu așteptările lor. Ideile oamenilor limitați erau considerate infailibile, pentru că fuseseră înrădăcinate într-o tradiție de sute de ani.
Acesta este pericolul la care biserica este expusă -- ca niște oameni limitați să stabilească modalitatea precisă în care trebuie să vină Duhul Sfânt, în conformitate cu imaginația lor. Deși nu sunt dispuși să recunoască acest fapt, unii deja au făcut așa. Pentru că Duhul Sfânt nu va veni ca să laude oamenii și să susțină teoriile lor greșite, ci să mustre păcatele lumii și să-i descopere neprihănirea și judecata, mulți îi vor întoarce spatele, respingându-L. Ei nu sunt dispuși să fie dezbrăcați de hainele neprihănirii personale. Nu doresc să schimbe neprihănirea lor, care, în realitate, este murdărită de nelegiuire, cu neprihănirea lui Hristos, care este adevărul curat și necompromis. Duhul Sfânt nu flatează niciun om, nici nu lucrează în conformitate cu planurile vreunei făpturi omenești. Oamenii limitați și păcătoși nu trebuie să comande lucrarea Duhului Sfânt. Când Duhul vine asemenea unuia care mustră și se manifestă prin intermediul slujitorului omenesc, pe care Dumnezeu îl alege, omul are datoria de a asculta și de a respecta vocea Lui.
Lucrarea vizibilă a Duhului Sfânt
Chiar înainte de a-i părăsi, Domnul Hristos le-a adresat ucenicilor următoarea făgăduință: „Voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginea pământului”. „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului, și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” În timp ce rostea aceste cuvinte, Domnul S-a înălțat la cer. Un nor de îngeri L-a întâmpinat și L-a însoțit spre Cetatea lui Dumnezeu. Ucenicii s-au întors la Ierusalim, știind acum cu certitudine că Isus a fost Fiul Iui Dumnezeu. Credința lor era sigură, și ei au așteptat, pregătindu-se prin rugăciune și umilindu-și inima înaintea lui Dumnezeu, până a venit botezul cu Duhul Sfânt.
„În Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet, ca vâjâitul unui vânt puternic, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare dintre ei. și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” În mulțimea din preajmă erau batjocoritori care nu au recunoscut prezența Duhului Sfânt și au spus: „Sunt plini de must”.
„Atunci, Petru s-a sculat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a zis: «Bărbați iudei și voi toți care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta, și ascultați cuvintele mele! Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel».” Citiți pasajul biblic. Domnul lucra prin metoda aleasă de El, dar, dacă asemenea manifestări ar avea loc printre noi, cei peste care vine sfârșitul lumii, nu ar batjocori unii, ca în ocazia aceea? Cei care nu se lasă influențați de Duhul Sfânt nu-L recunosc. Pentru această categorie, ucenicii păreau a fi ca niște oameni beți.
Martorii crucii
După revărsarea Duhului Sfânt, ucenicii, îmbrăcați în armura divină, au continuat să mărturisească, relatând istoria minunată a crucii și a mormântului. Ei erau niște oameni umili, dar înaintau în numele adevărului. După moartea Domnului lor, ei fuseseră ca o turmă descurajată, dezamăgită și lipsită de ajutor -- ca o turmă fără păstor, dar acum mergeau înainte ca martori ai adevărului, fără a avea altă armă cu care să biruiască împotrivirea, decât Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu.
Mântuitorul lor fusese respins, condamnat și răstignit pe crucea infamă. Preoții iudei au declarat în batjocură: „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să se pogoare acum de pe cruce și vom crede în El!” Dar crucea, acel instrument al rușinii și al torturii, i-a adus lumii speranță și mântuire. Credincioșii s-au adunat laolaltă, simțământul de disperare și de neajutorare s-a risipit. Caracterul lor a fost transformat și s-au unit prin legăturile iubirii creștine. Deși erau lipsiți de bogății pământești, considerați de lume ca fiind doar niște pescari ignoranți, prin Duhul Sfânt, ei au devenit martori ai lui Hristos. Fără onoare și recunoaștere omenească, ucenicii erau totuși niște eroi ai credinței. Buzele lor vorbeau cu elocvență divină și cu o putere care făcea să se cutremure lumea.
Capitolele trei, patru și cinci, din cartea Faptelor apostolilor, prezintă un raport al mărturiei ucenicilor. Cei care L-au respins și L-au crucificat pe Mântuitorul se așteptau să-i vadă pe ucenicii Săi descurajați, deprimați și gata de a se dezică de Domnul lor. Iar acum, ascultau cu uimire mărturia clară și curajoasă, adusă sub influența puterii Duhului Sfânt. Cuvintele și faptele ucenicilor reprezentau cuvintele și faptele învățătorului lor, iar cei care îi auzeau spuneau despre ei: Au învățat de la Isus și vorbesc asemenea Lui. „Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. și un mare har era peste toți.”
Conducătorii și marele preot se considerau competenți să decidă ce ar trebui să facă și să predice apostolii. În timp ce continuau să-L predice pe Isus pretutindeni, oamenii care erau îndemnați de Duhul Sfânt săvârșeau multe lucruri cu care iudeii nu erau de acord. Ideile și doctrinele rabinilor erau în pericolul de a fi expuse oprobriului. Apostolii stârneau o înviorare spirituală miraculoasă. Poporul îi aducea pe bolnavi și pe cei posedați de duhuri necurate, mulțimile se aglomerau în jurul lor, iar cei care erau vindecați îl lăudau pe Dumnezeu și glorificau Numele lui Isus, chiar Numele Celui pe care iudeii L-au condamnat, L-au disprețuit, L-au scuipat, L-au încununat cu spini, L-au chinuit și L-au crucificat. Acest Isus era înălțat mai presus de conducători și de preoți. Apostolii mergeau până acolo încât declarau că El a fost înviat. Conducătorii iudei au decis că lucrarea aceasta trebuie să înceteze și să fie oprită, deoarece dovedea vinovăția lor cu privire la sângele lui Isus. Ei vedeau că aceia care erau convertiți la credință se înmulțeau. „Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult.”
Arestarea și întemnițarea apostolilor
„Marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor”, susțineau că nu există o înviere a morților. Afirmația apostolilor că îl văzuseră pe Isus după înviere și că Isus Se înălțase la cer dărâma tocmai principiile fundamentale ale doctrinei saducheilor. Lucrul acesta nu putea fi tolerat. Preoții și conducătorii erau plini de indignare și, prin urmare, i-au arestat pe apostoli, punându-i într-o închisoare de drept comun. Ucenicii nu s-au lăsat intimidați și descurajați. Cuvintele ultimei învățături primite de la Hristos erau vii în memoria lor: „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește, și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. și voi, de asemenea, veți mărturisi, pentru că ați fost cu Mine de la început. V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Au să vă dea afară din sinagogi, ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. și se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceți aminte că vi le-am spus.”
Predicarea contrară doctrinelor tradiționale
„Îngerul Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i-a scos afară și le-a zis: «Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia».” Înțelegem aici că autoritățile omenești nu trebuie să fie ascultate întotdeauna, chiar dacă cei în cauză pretind că susțin doctrinele Bibliei. În zilele noastre, sunt mulți care se simt indignați și deranjați de orice glas ce se ridică pentru a prezenta idei diferite de ale lor cu privire la unele puncte de credință. Nu și-au susținut ei atât de mult timp ideile lor ca fiind adevărul? Prin urmare, în zilele apostolilor, preoții și rabinii au gândit astfel: Ce vor să spună acești oameni neînvățați, niște simpli pescari, când învață idei contrare doctrinelor pe care conducătorii și preoții cu școală le prezintă poporului? Nu au niciun drept să se amestece în discutarea principiilor fundamentale ale credinței noastre.
Dar noi vedem că, uneori, Dumnezeul cerului îi însărcinează pe oameni cu misiunea de a prezenta concepții contrare celor considerate a fi doctrine tradiționale. Pentru că aceia care fuseseră cândva depozitarii adevărului au fost necredincioși față de învățăturile sacre, Domnul a ales alți oameni, dispuși să primească razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii și să susțină adevăruri contrare ideilor conducătorilor religioși. Ca urmare, în orbirea minților lor, acești conducători și-au manifestat fără nicio reținere indignarea împotriva celor care s-au îndepărtat de concepțiile de comun acceptate, considerând că atitudinea lor este întru totul corectă. Ei nu s-au gândit la posibilitatea ca tocmai ei înșiși să fie cei care au înțeles greșit Cuvântul și nu au fost dispuși să-și deschidă ochii pentru a înțelege că au interpretat și au aplicat greșit Scripturile, alcătuind teorii false, pe care le numeau doctrine fundamentale ale credinței.
Din când în când, Duhul Sfânt va descoperi adevărul prin slujitorii aleși de El, și niciun om, chiar dacă ar fi preot sau conducător, nu are dreptul să le spună: Nu publicați opiniile voastre, deoarece eu nu cred în ele. Acel ciudat „eu” este în stare să se opună învățăturii Duhului Sfânt. Uneori, oamenii pot încerca să înăbușe adevărul și să-i micșoreze valoarea, dar aceasta nu înseamnă că adevărul poate fi transformat în minciună sau minciuna în adevăr. Mintea inventivă a oamenilor a promovat opinii speculative în diferite domenii, dar, când Duhul Sfânt îngăduie ca lumina să strălucească asupra minții, ea nu caută să se conformeze fiecărei interpretări omenești a Cuvântului. Dumnezeu i-a îndemnat pe slujitorii Lui să rostească adevărul, indiferent de ideile pe care oamenii le-au considerat a fi sigure.
Pericolele actuale
Chiar și adventiștii de ziua a șaptea sunt în pericolul de a-și închide ochii față de adevăr, așa cum este el în Isus, deoarece acest adevăr contrazice concepțiile pe care ei le-au considerat a fi sigure, în timp ce Duhul Sfânt spune că nu sunt. Trebuie să fim foarte umili și să căutăm cu cea mai mare seriozitate să scoatem din discuție eul personal și să-L înălțăm pe Domnul Isus. În cele mai multe dintre controversele religioase, rădăcina problemei constă în lupta pentru supremație a eului. Care este subiectul controverselor existente? Sunt aspecte care nu constituie puncte vitale, dar sunt privite astfel, numai pentru că oamenii le acordă o importanță necuvenită. (Vezi Matei 12, 31-37; Marcu 14, 56; Luca 5, 21; Matei 9, 3.)
În continuare, să urmărim istoria oamenilor pe care preoții și conducătorii iudei îi considerau atât de periculoși, deoarece prezentau învățături noi și ciudate cu privire la aproape orice subiect teologic. Apostolii au respectat porunca dată de Duhul Sfânt: „Duceți-vă și stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia”. „Ei au intrat dis-de-dimineață în Templu și au început să învețe pe norod. Marele preot și cei care erau cu el au venit pe neașteptate, au adunat soborul și pe toată bătrânimea fiilor lui Israel și au trimis la temniță să aducă pe apostoli. Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniță. S-au întors și au spus astfel: «Temnița am găsit-o încuiată cu toată grija, și pe păzitori stând în picioare la uși, dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru». Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului și preoții cei mai de seamă au rămas înmărmuriți, și nu știau ce să creadă despre apostoli și despre urmările acestei întâmplări. Cineva a venit și le-a spus: «Iată că oamenii pe care i-ați băgat în temniță stau în Templu și învață pe norod». Atunci, căpitanul Templului a plecat cu aprozii și i-au adus, dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod.” Dacă preoții și conducătorii ar fi îndrăznit să acționeze în virtutea sentimentelor pe care le nutreau față de apostoli, raportul acesta ar fi fost diferit, dar îngerul lui Dumnezeu veghea asupra acelei ocazii, ca să mărească Numele lui Dumnezeu, în caz că slujitorii Lui ar fi suferit vreun act de violență.
Răspunsul apostolilor
„După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. și marele preot i-a întrebat astfel: «Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui Om».” (Vezi Matei 23, 34.35.) „Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: «Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce asculta de El».”
Apoi, Duhul Sfânt a venit asupra lui Gamaliei, un fariseu, „învățător al legii, prețuit de tot norodul”. Sfatul lui a fost: „Nu-i mai necăjiți pe oamenii aceștia și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici, dar, dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu. Ei au ascultat de el.”
Prejudecățile autorităților
În ciuda minunilor extraordinare, dovedite prin vindecarea bolnavilor și prin eliberarea din închisoare a slujitorilor lui Dumnezeu, Satana exercita un control atât de mare asupra minții preoților și conducătorilor, încât erau plini de ură și de prejudecată și cu greu puteau fi stăpâniți. „Și după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus și le-au dat drumul. Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui. Și, în fiecare zi, în Templu și acasă, nu încetau să învețe pe oameni și să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.”
Dovezi ale harului lui Dumnezeu
Putem vedea ce fel de dovezi le-au fost date preoților și conducătorilor și cât de încăpățânată a fost împotrivirea lor față de Duhul lui Dumnezeu. Dacă îngăduie ca mintea să le fie influențată de o altă putere, când merg pe calea respingerii Duhului Sfânt, chiar și cei care pretind că au o sfințenie și o înțelepciune superioară pot săvârși cele mai teribile și fatale greșeli. Prin Duhul Sfânt, Domnul Hristos era prezent în acea adunare a Sinedriului, dar participanții nu L-au recunoscut. Pentru o clipă, sub inspirația Duhului Sfânt, ei au simțit convingerea că Isus fusese Fiul lui Dumnezeu, dar au înăbușit această convingere, ajungând mai orbi și mai împietriți decât înainte. Chiar și după ce L-au crucificat pe Mântuitorul, în harul Său, Dumnezeu le-a trimis noi dovezi prin lucrările săvârșite de apostoli. El le-a adresat încă o chemare la pocăință, tocmai prin acuzația teribilă care le-a fost adusă de apostoli cu privire la uciderea Prințului vieții.
Ei au pierdut posibilitatea de a fi mântuiți nu numai pentru că L-au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, ci din cauza respingerii continue a luminii și a convingerii inspirate de Duhul Sfânt. Spiritul care lucrează în copiii neascultării s-a manifestat în atitudinea lor, determinându-i să-i persecute tocmai pe aceia prin care Dumnezeu le aducea mărturia. Răutatea răzvrătirii s-a manifestat încă o dată și s-a accentuat cu fiecare act de respingere a slujitorilor lui Dumnezeu și a soliei pe care El le-a încredințat-o ca să o proclame.
Împotrivirea față de adevăr
Fiecare împotrivire face adevărul să ajungă din ce în ce mai greu de acceptat. În calitate de conducători ai poporului, preoții și membrii Sinedriului s-au simțit obligați să-și apere poziția față de lucrarea apostolilor. Ei considerau că trebuie să dovedească faptul că au dreptate. Odată ce au hotărât să se împotrivească lui Hristos, fiecare act de respingere s-a transformat într-un nou impuls de a continua să meargă pe calea pe care porniseră. Evenimentele care au marcat opoziția lor din trecut ajunseseră asemenea unei comori prețioase, ce trebuia păzită cu îndârjire. Iar ura și răutatea care inspiraseră faptele lor se concentrau acum împotriva apostolilor.
Duhul lui Dumnezeu și-a descoperit prezența pentru aceia care proclamau adevărul încredințat lor fără a ține cont nici de amenințarea, nici de favoarea oamenilor. Prin manifestarea puterii Duhului Sfânt, iudeii și-au înțeles vinovăția cauzată de respingerea faptelor care dovedeau că Dumnezeu este la lucru, dar nu au fost dispuși să renunțe la împotrivirea lor nelegiuită. Încăpățânarea lor a ajuns tot mai hotărâtă și a dus la ruina sufletului lor. Problema nu era că nu ar fi putut renunța la atitudinea lor, pentru că ar fi putut renunța, dar n-au vrut. Ei nu numai că fuseseră vinovați și meritau să sufere mânia lui Dumnezeu, dar și-au însușit atributele lui Satana și au continuat cu îndârjire să se împotrivească lui Dumnezeu. Prin refuzul lor de a se pocăi, ei își înnoiau răzvrătirea zi de zi. Ei se pregăteau să culeagă ce semănaseră. Mânia Iui Dumnezeu nu este pronunțată împotriva oamenilor doar din cauza păcatelor pe care le-au săvârșit, ci și din cauza alegerii de a persista în starea lor de împotrivire, pentru că, deși au lumina și cunoștința, ei repetă păcatele din trecut. Dacă s-ar supune lui Dumnezeu, oamenii ar putea fi iertați, dar ei sunt hotărâți să nu cedeze. Ei Îl sfidează pe Dumnezeu prin încăpățânarea lor. Acele suflete se pun la dispoziția lui Satana, iar el le conduce după propria voință.
Cum s-a întâmplat cu locuitorii răzvrătiți ai lumii antediluviene? După ce au respins solia lui Noe, ei s-au adâncit în păcat cu mai multă indiferență ca oricând înainte și au dublat enormitatea practicilor lor imorale. Cei care refuză să se schimbe prin primirea lui Hristos nu găsesc nimic reformator în păcat, mintea lor este hotărâtă să nutrească spiritul de revoltă, iar ei nu pot și nici nu vor putea fi determinați să se supună vreodată. Judecata pe care Dumnezeu a adus-o asupra lumii antediluviene a declarat că acea lume era incurabilă. Distrugerea Sodomei a proclamat că locuitorii celei mai frumoase țări din lume erau niște păcătoși incorigibili. Focul și pucioasa căzute din cer au nimicit totul, în afară de Lot, soția și cele două fiice ale sale. Pentru că a desconsiderat porunca lui Dumnezeu și a privit înapoi, soția lui Lot s-a transformat într-un stâlp de sare.
Câtă răbdare a avut Dumnezeu cu cei din poporul iudeu, atunci când au murmurat și s-au răzvrătit, încălcând Sabatul și toate celelalte percepte ale Legii! Ei a declarat de repetate ori că sunt mai răi decât păgânii. Fiecare generație a depășit vinovăția generației precedente. Domnul a îngăduit să fie duși în robie, dar, după eliberare, cerințele Sale au fost iarăși uitate. Tot ce le poruncea să respecte ca fiind sfânt era pervertit și înlocuit cu invențiile oamenilor răzvrătiți. În ziua venirii Sale, Domnul le-a spus: „Nu v-a dat Moise legea aceasta, și totuși niciunul dintre voi nu o respectă”. Iar cei cărora le vorbea erau tocmai aceia care și-au asumat rolul de judecători și de supraveghetori ai oamenilor, pe care Duhul Sfânt îi îndemna să vestească poporului Cuvântul lui Dumnezeu. (Vezi Ioan 7, 19-23.27.28; Luca 11, 37-52.)
Duhul Sfânt nu trebuie să fie împiedicat să lucreze
Citiți-le oamenilor aceste pasaje ale Scripturii. Citiți-le atent și cu solemnitate, iar Duhul Sfânt va fi alături de voi pentru a impresiona mintea celor ce vă ascultă. Dar nu cumva să citiți fără a avea în inima voastră adevărata însemnătate a Cuvântului. Dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine, atunci aceste scripturi înseamnă foarte mult pentru aceia care le ascultă.
Oamenii limitați trebuie să fie precauți, ca să nu caute să exercite controlul asupra semenilor lor, luând astfel locul desemnat Duhului Sfânt. Niciun om să nu creadă că are dreptul de a vesti lumii o învățătură pe care o presupune a fi adevărul și de a se opune vestirii oricărei alte învățături aflate în contradicție cu ideile lui. Aceasta nu este lucrarea lui. Cei care cred că propriile interpretări cu privire la Scriptură sunt întotdeauna corecte nu vor considera vrednice de primit multe învățături care se vor evidenția în mod clar ca fiind adevărate. În privința ideilor pe care unii le-au acceptat ca fiind lipsite de orice greșeală posibilă vor fi necesare schimbările cele mai hotărâte. Asemenea oameni dovedesc că sunt supuși greșelii în foarte multe feluri. Ei susțin principii pe care Cuvântul lui Dumnezeu le condamnă. Ceea ce mă face să fiu convinsă până în adâncul ființei mele și să știu că lucrările lor nu sunt lucrările lui Dumnezeu este faptul că acești oameni consideră că au autoritatea de a-i conduce pe semenii lor. Domnul nu le-a dat lor un drept de a-i conduce pe alții, mai mare decât le-a dat altora dreptul de a-i conduce pe ei. Cei care își asumă controlul asupra semenilor iau în mâinile lor limitate o lucrare ce îi revine numai lui Dumnezeu.
Acei oameni trebuie să-și amintească fără încetare că spiritul care s-a dezlănțuit la Minneapolis3 este o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Întregul cer este indignat de spiritul care s-a manifestat mulți ani la rând în instituția noastră de publicații din Battle Creek4. Nelegiuirea care este săvârșită nu va fi tolerată de Dumnezeu. El își va trimite pedeapsa pentru aceste lucruri. ,S-a auzit un glas care a arătat aceste greșeli și a cerut, în Numele Domnului, o schimbare decisivă. Dar cine a respectat îndrumările date? Cine și-a umilit inima, alungând din ea orice urmă a spiritului opresiv și nelegiuit? M-am simțit responsabilă într-o mare măsură să prezint aceste lucruri înaintea poporului, așa cum sunt. știu că ei le vor înțelege și știu că aceia care citesc aceste cuvinte vor fi convinși.
O solie vestită cu credincioșie
Hobart, Tasmania, 1 mai 1895.
Mulți și-au pierdut credința adventă. Pentru că nelegiuirea abundă, iubirea multora se răcește. Mulți și-au pierdut credința în a doua venire pe parcursul timpului. Acești oameni trăiesc pentru lume și, în timp ce își spun în inima lor, „Domnul meu întârzie să vină”, ceea ce de altfel doresc să se întâmple și în realitate, îi bat pe tovarășii lor de slujire. Ei sunt motivați de același gând care l-a determinat pe Cain să-l ucidă pe Abel. Abel era hotărât să I se închine lui Dumnezeu în armonie cu îndrumările Sale. Acest fapt nu a fost pe placul lui Cain. El credea că propriile planuri sunt cele mai bune și că Domnul va accepta condițiile lui. Prin jertfa adusă, Cain a refuzat să depindă de Domnul Hristos. El credea că Adam, tatăl său, fusese tratat cu asprime prin alungarea din Eden. Ideea de a păstra mereu în minte păcatul acela și de a jertfi sângele unui miel junghiat, ca mărturisire a deplinei dependențe de o putere ce exista în afara ființei sale, era o tortură pentru spiritul său mândru. Fiind cel mai mare dintre cei doi frați, Cain considera că fratele său trebuia să-i urmeze exemplul. Când Dumnezeu a acceptat darul lui Abel și focul sfânt a mistuit jertfa adusă de el, furia lui Cain a depășit orice măsură. Domnul S-a coborât pentru a-i explica situația în care se află, dar el nu a dorit să se împace cu Dumnezeu, ci l-a urât pe fratele său, pentru că Dumnezeu îi arătase favoarea Sa. El a ajuns atât de furios, încât l-a ucis pe fratele lui.
Domnul este supărat pe toți cei care, din cauza necredinței și a îndoielii, spun că El își întârzie venirea, persecutându-i pe tovarășii lor de slujbă, mâncând și bând cu bețivii (sau lucrând după același principii ca bețivii). Ei sunt amețiți, dar nu de vin, se clatină, dar nu din cauza băuturilor tari. Satana a preluat controlul gândirii lor, iar ei nu știu în ce anume constă propria greșeală.
Rezultatul despărțirii de Dumnezeu
Îndată ce omul se desparte de Dumnezeu în așa măsură, încât inima lui nu se mai află sub conducerea puterii Duhului Sfânt, atributele lui Satana vor ieși la iveală și va începe să-i persecute pe tovarășii lui. Influența răspândită de acești oameni este opusă adevărului, dreptății și neprihănirii. O asemenea tendință se manifestă în instituțiile noastre nu numai în relația dintre lucrători, dar și în relația dintre instituții, atunci când una își arată dorința de a le conduce pe celelalte.5 Unii cărora li s-au încredințat responsabilități serioase, dar care nu au o legătură vie cu Dumnezeu, au disprețuit și continuă să disprețuiască Duhul Său Sfânt. Ei cultivă chiar spiritul pe care l-au cultivat Core, Datan și Abiram și iudeii din zilele Domnului Hristos. (Vezi Matei 12, 22-29, 31-37.) Dumnezeu i-a avertizat pe acești oameni din nou și din nou, dar ei au respins soliile Sale și au continuat cu îndrăzneală să meargă pe propria cale.
Citiți cuvintele Domnului Hristos din Matei 23, 23: „Vai de voi cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen, și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia: pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le lăsați nefăcute.” Aceste acuzații sunt adresate ca un avertisment dat tuturor celor ce, „pe dinafară, par neprihăniți înaintea oamenilor”, dar, „pe dinăuntru, sunt plini de fățărnicie și fărădelege”. Ei spun; Noi suntem scutiți de toate aceste îndatoriri. De asemenea, ei spun: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinților noștri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Dar prin aceasta”, le-a spus Isus, „mărturisiți despre voi înșivă că sunteți fiii celor ce i-au omorât pe proroci”. Ce lecții prețioase se află aici! Cât de hotărâte și de înfiorătoare sunt ele! „De aceea, iată, vă trimit proroci, înțelepți și cărturari. Pe unii din ei îi veți omorî și răstigni, pe alții îi veți bate în sinagogile voastre și-i veți prigoni din cetate în cetate.” Această profeție a fost împlinită literalmente de iudei prin felul în care L-au tratat pe Domnul Hristos și pe solii trimiși de El. Oare, oamenii din aceste zile ale sfârșitului vor urma exemplul celor pe care i-a condamnat Domnul Hristos?
Aceste îngrozitoare profeții nu s-au împlinit pe deplin până acum, dar, dacă Dumnezeu le cruță viața, în timp ce ei cultivă același spirit care a caracterizat comportamentul lor atât înainte, cât și după adunarea din Minneapolis6, vor săvârși până la capăt aceleași fapte pe care Domnul Hristos le-a condamnat când a fost pe pământ.
Trăim în timpul pericolelor din zilele de pe urmă. Satana pune stăpânire pe orice minte care nu se află în mod hotărât sub controlul Duhului lui Dumnezeu. Unii au cultivat ură împotriva oamenilor cărora Dumnezeu le-a încredințat o solie specială pentru lume. Ei au început această lucrare satanică la Minneapolis. După aceea, când au văzut și au simțit manifestarea prezenței Duhului Sfânt, care dovedea că solia venea de la Dumnezeu, ei au urât-o și mai mult pentru că era o mărturie împotriva lor. Acești oameni nu au vrut să-și umilească inima în pocăință, să-I aducă slavă lui Dumnezeu și să apere dreptatea. Asemenea iudeilor din vechime, ei au continuat să cultive propriul spirit, plini de invidie, de gelozie și de bănuieli rele și și-au deschis inima pentru vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului. Cu toate acestea, acești oameni ocupau poziții de răspundere, conduceau lucrarea și o făceau să se asemene cât mai mult cu putință cu modelul propriu....
Îndemn la pocăință
Dacă nu se vor pocăi, aceia care se află acum pe locurile cele dintâi, dar au fost necredincioși față de cauza lui Dumnezeu, vor ajunge curând în locurile cele mai de pe urmă. Dacă nu vor cădea pe Stâncă în cel mai scurt timp și nu vor fi zdrobiți și născuți din nou, spiritul pe care-l împărtășesc va continua să fie cultivat. Ei nu vor recunoaște vocea blândă a milei. Religia Bibliei va fi pentru ei de domeniul trecutului, atât în viața particulară, cât și în public. Ei s-au declarat cu zel a fi împotriva entuziasmului și a fanatismului. Credința care îl roagă pe Dumnezeu să aline suferința omenească, credința pe care Dumnezeu a cerut-o de la poporul Său este numită fanatism. Dacă există în lumea aceasta ceva care ar trebui să-i inspire pe oameni cu zel sfânt, acela este adevărul, așa cum se află el în Isus. Este măreața lucrare a mântuirii. Este Domnul Hristos făcut pentru noi, înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.
Adesea, în providența Sa, Domnul a exprimat cu claritate că nimic nu-l poate elibera pe om din păcat și nimic nu-l poate păzi de nelegiuire, în afară de adevărul descoperit, Cuvântul lui Dumnezeu. Acel Cuvânt care arată vinovăția păcatului are putere asupra inimii omenești pentru a-l face pe om să fie drept și pentru a-l păstra așa. Domnul a spus că acest Cuvânt trebuie să fie studiat și respectat și să fie aplicat în viața de zi cu zi. Cuvântul este la fel de neschimbător cum este caracterul lui Dumnezeu -- același ieri, azi și în veșnicie.
Adevărata inspirație a entuziasmului
Dacă există ceva în lumea noastră care ar trebui să ne inspire entuziasm, aceasta este crucea de pe Calvar. „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Hristos trebuie să fie primit, crezut și înălțat. Aceasta să fie tema conversațiilor noastre -- valoarea neprețuită a lui Hristos.
Adevărul să fie așezat pe tronul inimii
Există în Battle Creek o categorie de credincioși care au adevărul înrădăcinat în inimă. Acesta este pentru ei puterea lui Dumnezeu care duce la mântuire. Dar, dacă adevărul nu este așezat pe tronul inimii și dacă nu are loc o trecere totală de la întuneric la lumină, cei care se ocupă de îndeplinirea responsabilităților sfinte sunt niște slujitori ai întunericului, conducători orbi care călăuzesc alți orbi. „Ca niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați.” Dumnezeu cere ca fiecare suflet ce poartă Numele Lui să aibă adevărul așezat pe tronul inimii. Timpul în care trăim cere acest lucru. Veșnicia îl cere. Adevărata religie îl cere.
Amuzamentele lumești -- Întrunirile dedicate plăcerii
În ciuda faptului că există atâta teamă de manifestarea entuziasmului și a emoțiilor în slujirea Iui Dumnezeu, în alte activități se dovedește un entuziasm care multora li se pare întru totul potrivit. Mă refer la întrunirile dedicate plăcerii, care au loc în mijlocul poporului nostru. Aceste ocazii au luat mult din timpul și din atenția celor ce pretind a fi slujitori ai lui Hristos, dar oare au avut ele scopul de a-I aduce slavă Numelui Său? A fost Domnul Isus invitat să le conducă? Adunările dedicate relațiilor sociale pot fi făcute să fie folositoare și instructive în cea mai mare măsură, daca participanții ar avea în inima lor o iubire arzătoare față de Dumnezeu, dacă s-ar întâlni pentru a schimba gânduri cu privire la Cuvântul Iui Dumnezeu și pentru a le face bine semenilor lor. Dacă nu s-ar rosti niciun cuvânt și nu s-ar face nimic pentru a întrista Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ci El ar fi privit ca un oaspete binevenit, atunci Dumnezeu ar fi onorat, iar cei ce se adună ar fi înviorați și întăriți. „Atunci, cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul, Domnul a luat aminte Ia lucrul acesta și a ascultat și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, îmi vor fi o comoară deosebită.”
Dar în Battle Creek a avut loc o categorie de adunări sociale cu un caracter total diferit, întruniri dedicate plăcerii, care au fost o dezonoare pentru instituțiile noastre și pentru biserică. Ele încurajează mândria în îmbrăcăminte, mândria lucrurilor exterioare, satisfacerea eului, ilaritatea și glumele. Satana este primit ca un oaspete de onoare și pune stăpânire pe cei care conduc astfel de întruniri. Mi-a fost arătată în viziune una dintre aceste adunări în care participanții pretindeau a fi credincioși ai adevărului. Unul cânta la un instrument muzical, iar cântecele lui îi făceau pe îngeri să plângă. Erau glume, râsete zgomotoase, mult entuziasm și un fel de inspirație, dar era o bucurie pe care numai Satana este în stare să o inspire. Acesta este un entuziasm și o exaltare de care toți cei care îl iubesc pe Dumnezeu s-ar rușina. Ele îi pregătesc pe participanți pentru gânduri și fapte nesfinte. Am motive să cred că unii dintre cei implicați în acea scenă s-au pocăit din toată inima de purtarea lor rușinoasă.
Efectul unor asemenea întruniri
Mi-au fost prezentate multe asemenea întruniri. Am văzut veselia, parada de îmbrăcăminte și de podoabe. Fiecare voia să fie considerat strălucit și se deda la glume, gesturi necugetate, remarci ieftine și lipsite de seriozitate și râsete nebunești. Ochii scânteiau, obrajii se înroșeau, iar conștiința dormea. Mâncând, bând și distrându-se, ei făceau tot ce puteau pentru a-L uita pe Dumnezeu. Plăcerea era paradisul lor. Iar Cerul privea și asculta totul.
Cursele de ciclism
Să ne îndreptăm privirile spre un alt tablou. Pe străzile unui oraș, un grup de oameni sunt adunați pentru o cursă de ciclism.8 Printre ei se află și unii care pretind a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El. Dar cine dintre cei ce privesc acea cursă incitantă ar crede că printre aceia care se manifestă așa, unii sunt urmași ai lui Hristos? Cine ar presupune că în acea echipă ar fi vreunul care să fi simțit nevoia după Hristos? Cine s-ar gândi că ei își dau seama de valoarea puterilor fizice și a timpului lor ca fiind daruri primite de la Dumnezeu pentru a fi păstrate în slujba Sa. Cine se gândește la pericolul unui accident sau că întrecerea lor sălbatică poate duce la moarte? Cine s-a rugat pentru prezența lui Isus și pentru protecția îngerilor slujitori? Este Dumnezeu slăvit prin aceste performanțe? Satana face jocul vieții acestor suflete și este foarte mulțumit de ce aude și vede.
Profanarea religiei
Când se implică în practicarea acestor sporturi, cel care a fost cândva un creștin serios se află pe calea declinului. El a părăsit sfera prezenței curate a atmosferei cerești și s-a cufundat într-o atmosferă plină de ceață. Poate că și unii credincioși umili sunt atrași să se alăture acestor sporturi. Dar, dacă își păstrează legătura cu Domnul Hristos, nu pot participa cu toată inima la scenele incitante. Cuvintele pe care le aud nu sunt potrivite, pentru că nu fac parte din limbajul Canaanului. Cei care vorbesc nu dau dovadă că inima lor îi este plăcută lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ei dau o dovada inconfundabilă că Dumnezeu este uitat. El nu se află în toate gândurile lor. Aceste întruniri dedicate plăcerii și adunările pentru sporturi incitante, organizate de cei ce pretind a fi creștini, sunt o profanare a religiei și a Numelui lui Dumnezeu.
Lucrarea înșelătoare a Lui Satana
Tonul conversației scoate la iveala ascunzișurile inimii. Discuțiile ieftine și triviale, flatările, glumele nesăbuite, spuse pentru a stârni râsul, sunt mărfurile lui Satana, și toți cei care își permit un asemenea gen de conversație fac comerț cu produsele lui. Cuvintele de felul celor rostite de Irod, când fiica Irodiadei a dansat înaintea lui, lasă anumite impresii în mintea celor care le ascultă. Toate aceste conversații sunt scrise în cărțile cerului și, în marea zi de pe urmă, cei vinovați le vor vedea în adevărata lor lumină. Atunci, toți vor discerne în ele lucrările înșelătoare și rătăcitoare pe care Diavolul le-a făcut pentru a-i conduce pe calea cea lată și prin poarta cea largă, ce se deschide spre nimicirea lor.
Creștini care sunt niște capcane ale lui Satana
Satana și-a înmulțit capcanele în Battle Creek, iar creștinii cu numele, care sunt superficiali din punct de vedere al caracterului și al experienței lor religioase, sunt folosiți de ispititor ca niște capcane ale lui. Această categorie de creștini sunt gata întotdeauna să participe la întruniri dedicate plăcerii și la sporturi, iar influența lor îi atrage și pe alții. Tineri și tinere care au încercat să fie niște creștini ai Bibliei sunt determinați să se alăture jocului și sunt duși în ring. Ei nu cercetează standardul divin cu rugăciune, căutând să învețe ce a spus Domnul Hristos cu privire la roadele care trebuie să fie aduse de viața unui creștin. Ei nu înțeleg că aceste preocupări distractive sunt, de fapt, niște petreceri ale lui Satana, pregătite cu scopul de a reține sufletele să primească invitația la ospățul de nuntă al Mielului. Ele îi împiedică să primească haina albă a caracterului, care este neprihănirea lui Hristos. Acești credincioși ajung să fie confuzi cu privire la ce este bine și ce nu este bine să facă în calitate de creștini. Deoarece nu doresc să fie considerați niște izolați, ei înclină în mod firesc să urmeze exemplul celorlalți. Astfel, ei ajung sub influența celor care nu au simțit niciodată atingerea divină asupra inimii sau a minții.
La aceste întruniri incitante, purtate de pasiunea și de farmecul influenței omenești, tinerii care au fost învățați cu grijă să respecte Legea lui Dumnezeu ajung să intre în legături de prietenie cu persoane a căror educație este greșită și a căror experiență religioasă este falsă. Ei se vând în schimbul unei robii de o viață. Cât vor avea de trăi, ei vor fi nevoiți să poarte povara apăsătoare a unirii cu o persoană al cărei caracter este ieftin și superficial, care trăiește pentru a face paradă, dar nu are podoaba prețioasă a omului dinăuntru, adevărata frumusețe a unui spirit blând și liniștit, care este de mare preț în ochii lui Dumnezeu. Când boala și moartea se abat asupra celor ce au trăit doar cu scopul de a-și face pe plac lor înșiși, ei vor vedea că nu și-au pregătit nicio rezervă de ulei în candele și sunt întru totul nepotriviți să-și încheie raportul vieții. Așa a fost și va continua să fie.
Îi întrebăm pe cei care au avut o mare lumină în Battle Creek, și-a pierdut adevărul lui Dumnezeu orice influență asupra sufletului lor? Oare aurul curat și-a pierdut strălucirea? Care a fost cauza acestui fanatism și a acestui entuziasm? Părinții egoiști și iubitori de lume au o răspundere îngrozitoare, căci păcatul se află la ușa lor. Cât de favorabile ar fi fost circumstanțele, dacă școlile din Battle Creek ar fi fost construite departe de oraș și de o colonie atât de numeroasă de așa-ziși păzitori ai Sabatului!
Convingeri regretabile care câștigă teren
Convingerea că sunetul de trâmbiță pe care îl dau adventiștii de ziua a șaptea este confuz și că ei merg pe calea celor lumești câștigă teren. Familiile din Battle Creek se îndepărtează de Dumnezeu, plănuind să încheie căsătorii cu persoane care nu îl iubesc pe Dumnezeu, care au trăit o viață frivolă, nu au practicat niciodată renunțarea la sine și nu cunosc din experiență ce înseamnă a fi împreună lucrători cu Dumnezeu, Se petrec lucruri ciudate. Sunt acceptate și prezentate învățături creștine greșite, care îi duc pe oameni în amăgire. Ei umblă în lumina sclipirilor propriilor scântei. Cei care îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El nu se vor coborî la nivelul lumii, alegând societatea unor oameni neserioși și vanitoși. Ei nu se Iasă încântați de femei și de bărbați care nu sunt convertiți. Ei trebuie să stea de partea lui Isus, iar Isus va sta de partea lor.
Practici necinstite în afaceri
Unii dintre cei ce cunosc adevărul nu îl trăiesc. Ei calcă în picioare Legea lui Dumnezeu în practicile lor în afaceri. Dacă vrem să nu deprindem spiritul lor și să nu fim părtași la nenorocirea lor, să nu avem nicio legătură apropiată cu ei. Când vorbea despre anumite fapte ale fiilor lui, pe care le deplângea cu oroare, patriarhul Iacov exclama: „Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor!” El simțea că onoarea lui ar fi fost compromisă, dacă s-ar fi asociat cu păcătoșii în faptele lor. Iacov dă un semnal de alarmă pentru a ne avertiza să ne ferim de asemenea tovărășii, ca să nu ajungem părtași la faptele lor rele. Duhul Sfânt adresează un avertisment asemănător prin apostolul Pavel: „Să nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă, mai degrabă, osândiți-le”.
Adevărata atitudine a creștinului
Dumnezeul cel veșnic a trasat o linie de demarcație între cei sfinți și cei păcătoși, între cei convertiți și cei neconvertiți. Cele două clase nu se pot contopi treptat, asemenea culorilor curcubeului. Ele sunt la fel de distincte precum ziua și noaptea.
Cei care caută neprihănirea lui Hristos vor stărui asupra temelor marii mântuiri. Biblia este un depozit inepuizabil, care îi asigură sufletului hrana necesară. Ei meditează la întruparea lui Hristos, contemplă marele sacrificiu adus pentru salvarea lor din pierzare, pentru a aduce iertarea, pacea și neprihănirea veșnică. Sufletul este plin de aceste subiecte mari și înălțătoare. Gândurile lor sunt preocupate de sfințire și adevăr, de har și neprihănire. Eul a murit, iar Hristos trăiește în slujitorii Săi. În timp ce ei contemplă Cuvântul, inima le arde înăuntrul lor, asemenea celor doi ucenici care mergeau spre Emaus, când Domnul Hristos i-a însoțit pe drum și le-a explicat Scripturile cu privire la Sine.
Cât de puțini înțeleg că Domnul Isus merge nevăzut alături de ei! Cât de rușinați ar fi mulți, daca L-ar auzi vorbindu-le și dacă ar ști că El aude toate conversațiile lor ieftine și nesăbuite! Cât de multe inimi s-ar aprinde de o sfântă bucurie, dacă ar ști că Mântuitorul a fost alături de ei, că atmosfera sfântă a prezenței Lui i-a înconjurat și că au fost hrăniți cu pâinea vieții! Cât de mulțumit ar fi Mântuitorul, dacă i-ar auzi pe urmașii Săi vorbind despre învățăturile prețioase primite de la El și dacă ar ști că se simt atrași de lucrurile sfinte! Când adevărul locuiește în inimă, nu mai rămâne loc pentru spiritul de critică, la adresa slujitorilor lui Dumnezeu, sau pentru căutarea greșelilor în soliile trimise de El. Căci din prisosul inimii vorbește gura. Ce se află în inimă nu poate fi oprit, ci se va auzi în cuvintele care ies pe buze. Lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei ce-L iubesc vor fi subiectul conversației lor. Iubirea lui Hristos în suflet este asemenea unui izvor de apă care se revarsă spre viață veșnică, răspândind pretutindeni valuri înviorătoare, pline de viață și de bucurie.
Respingerea luminii
Dumnezeu le spune slujitorilor Săi: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!” Dar, când mărturia precisă și clară este rostită de oamenii conduși de Duhul lui Dumnezeu, mulți o tratează cu dispreț. Printre noi, sunt unii care, chiar dacă nu prin cuvinte, ci prin fapte, „le zic văzătorilor: «Să nu vedeți», și prorocilor; «Să nu prorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, prorociți-ne lucruri închipuite! Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfântul lui Israel!» De aceea, așa vorbește Sfântul lui Israel: «Fiindcă lepădați cuvântul acesta și vă încredeți în silnicie și vicleșuguri și vă sprijiniți pe ele, de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, amenință să cadă, și a cărui prăbușire vine deodată, într-o clipă.... Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră». Dar n-ați voit!”
Nevoia de purificare a inimii
Îi întreb pe cei aflați în poziții de răspundere în Battle Creek: Ce faceți? Voi l-ați întors spatele Domnului. Trebuie să aibă loc o curățare a inimii, a simțămintelor, a simpatiilor și a cuvintelor cu privire la subiectele cele mai importante -- Domnul Dumnezeu, veșnicia, adevărul. Care este solia ce trebuie să fie vestită în acest timp? Este solia îngerului al treilea. Dar unii10 care pretind a crede adevărul prezent au disprețuit lumina a cărei slavă trebuie să umple întregul pământ. Fiți atenți la modul în care tratați această lumină. Scoateți-vă încălțămintea din picioare, căci vă aflați pe un pământ sfânt. Fiți cu băgare de seamă, ca nu cumva să cultivați atributele lui Satana și să disprețuiți manifestarea Duhului Sfânt. Eu nu știu cine, dar unii au ajuns deja atât de departe, încât nu se mai pot întoarce la pocăință.
Transmiterea luminii
Vă declar adevărul. Sufletele care Îl iubesc pe Dumnezeu, care cred în Hristos și caută cu ardoare fiecare rază a luminii, vor înțelege adevărul și se vor bucura de el. Ele vor transmite lumina și vor crește în sfințire. Cei ce primesc Duhul Sfânt vor simți atmosfera rece care înconjoară sufletele celor care disprețuiesc și combat aceste realități mari și solemne. Ei înțeleg că acei oameni iau parte la sfatul celor răi, umblă pe calea celor păcătoși și stau pe scaunul celor batjocoritori.
Cuvântul lui Dumnezeu spune adevărul, nu o minciună. În el nu există nimic ciudat, nimic extremist, nimic depășit. Noi trebuie să-l acceptăm ca fiind Cuvântul viului Dumnezeu. Dacă ascultă de acest Cuvânt, biserica are niște îndatoriri pe care încă nu le-a îndeplinit. Când trece prin încercări și ispite, ea nu trebuie să fugă din post, ci să se încreadă mai mult în Dumnezeu. Deși sunt dificultăți ce trebuie să fie depășite, poporul lui Dumnezeu trebuie să se ridice ca unul pentru a face față situațiilor de urgență. Sunt îndatoriri care trebuie să fie îndeplinite față de biserică și față de Dumnezeul nostru.
Duhul lui Dumnezeu Se îndepărtează de mulți dintre cei aflați în poporul Său. Mulți au pășit pe căi ascunse și întunecoase, iar unii nu se vor întoarce niciodată. Ei vor continua să se poticnească spre propria pierzare. Acești oameni L-au ispitit pe Dumnezeu și au respins lumina. Deși au primit toate dovezile care vor putea fi aduse vreodată, ei nu le-au dat atenție. Ei au ales mai degrabă întunericul, decât lumina, și și-au întinat sufletul. Niciun om sau nicio biserică nu se poate asocia cu cei iubitori de plăceri, dovedind, în același timp, că prețuiește darul bogat, pe care Domnul l-a trimis celor ce au o încredere simplă în Cuvântul Său. Lumea este la fel de întinată și de coruptă ca în zilele lui Noe. Singurul remediu este credința în adevăr, acceptarea luminii. Mulți au auzit adevărul însoțit de dovada Duhului Sfânt, dar nu numai că au refuzat să accepte solia, ci au urât lumina. Acești oameni sunt părtași la nimicirea sufletelor. Ei s-au așezat ca o barieră între lumina cerească și popor. Ei au călcat în picioare Cuvântul lui Dumnezeu și continuă să o facă, luptând împotriva Duhului Său Sfânt.
Fac apel la poporul lui Dumnezeu să-și deschidă ochii. Dacă aprobați sau puneți în aplicare hotărârile unor oameni, despre care știți că nu sunt în armonie cu neprihănirea și cu adevărul, voi slăbiți propria credință și vă pierdeți atracția față de comuniunea cu Dumnezeu. Solia adresată lui Iosua pare să vi se adreseze și vouă: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fața ta? Israel a păcătuit, au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire ... și le-au ascuns printre lucrurile lor.” „Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciți răul din mijlocul vostru.” „Cine nu strânge cu Mine, risipește.”
Solia îndreptățirii prin credință
În marea Sa milă, Domnul Hristos a trimis solia cea mai prețioasă prin frații Waggoner și Jones.11 Această solie a avut scopul de a-L aduce în atenția oamenilor pe Mântuitorul înălțat ca jertfă pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptățirea prin credința în Garantul divin, a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți L-au pierdut din vedere pe Domnul Isus. Ei aveau nevoie să li se îndrepte privirile spre Persoana Sa divină, spre meritele Sale și spre iubirea Sa neschimbătoare față de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Sale, ca să le poată împărți oamenilor daruri bogate, împărtășindu-i omului neajutorat darul neprețuit al neprihănirii Sale. Aceasta este solia pe care Dumnezeu ne-a poruncit s-o vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare și să fie însoțită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură.
Mântuitorul Cel înălțat trebuie să fie prezentat ca fiind Mielul înjunghiat ce stă pe scaunul de domnie și își îndeplinește lucrarea Sa rodnică, pentru a împărți binecuvântările neprețuite ale legământului, pe care le-a plătit cu prețul propriei vieți pentru răscumpărarea fiecărui suflet ce se va încrede în El. Ioan nu putea să exprime în cuvinte această iubire. Ea era prea adâncă, prea vastă. El cheamă întreaga familie omenească să o contemple. Domnul Hristos mijlocește pentru biserică în curțile cerești, pledând în favoarea celor pentru care a plătit prețul răscumpărării cu sângele Său. Secolele și mileniile nu vor reuși să micșoreze valoarea acestui sacrificiu ispășitor. Solia Evangheliei harului Său trebuia să-i fie vestită bisericii într-o formulare distinctă și clară, pentru ca lumea să nu mai spună că adventiștii de ziua a șaptea vorbesc numai despre Lege și iarăși Lege, dar nu îl prezintă pe Domnul Hristos și nu cred în El.
Valoarea răscumpărătoare a sângelui lui Hristos trebuia să-i fie prezentată poporului într-o modalitate nouă și convingătoare, ca să se poată încrede în meritele Sale. Așa cum marele preot stropea sângele cald asupra tronului harului, în timp ce tămâia plăcut mirositoare se înălța la Dumnezeu, tot așa, când ne mărturisim păcatele și apelăm la eficiența sângelui ispășitor al Mântuitorului, rugăciunile noastre se înalță spre cer, împreună cu parfumul plăcut al meritelor caracterului Său. În ciuda nevredniciei noastre, trebuie să ne aducem aminte fără încetare că există Cineva care poate să îndepărteze păcatul și să-l mântuiască pe cel păcătos. Dumnezeu va înlătura orice păcat mărturisit înaintea Lui cu o inimă smerită. Această credință este viața bisericii. După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, pentru ca toți cei mușcați de șerpii înfocați să privească la el și să trăiască, tot astfel Fiul Omului trebuie să fie înălțat, pentru ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.
Dacă nu își dedică întreaga viață preocupării de a privi la Mântuitorul Cel înălțat, primind prin credință meritele pe care este privilegiul lui să le ceară, șansa celui păcătos de a fi mântuit nu este mai mare decât șansa pe care a avut-o Petru de a merge pe apă, dacă nu și-ar fi păstrat cu fermitate privirile ațintite spre Domnul Isus. De aceea, planul lui Satana a fost dintotdeauna acela de a ascunde chipul Mântuitorului și de a-i determina pe oameni să privească la oameni, să se încreadă în oameni și să fie educați în așa fel încât să aștepte ajutor de la ei. Ani de zile, biserica a privit la oameni și a așteptat mult de la ei, dar nu și-a îndreptat privirile spre Isus, în care sunt centrate speranțele noastre de a avea viața veșnică. Prin urmare, Dumnezeu le-a trimis slujitorilor Săi o mărturie în care adevărul a fost prezentat așa cum este el în Isus, o mărturie care este solia celui de-al treilea înger, într-o formulare distinctă și clară. Cuvintele lui Ioan trebuie să fie vestite de poporul lui Dumnezeu, așa încât toți să poată vedea lumina și să poată umbla în ea: „Cel ce vine din cer, este mai presus de toți, cel ce este de pe pământ, este pământesc și vorbește ca de pe pământ. Cel ce vine din cer, este mai presus de toți. El mărturisește ce a văzut și a auzit, și totuși nimeni nu primește mărturia Lui. Cine primește mărturia Lui, adeverește prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul, are viață veșnică, dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”
Aceasta este mărturia care trebuie să fie vestită până la marginile pământului. Ea prezintă Legea și Evanghelia, unindu-le într-un întreg desăvârșit. (Vezi Romani, capitolul 5 și 1 Ioan 3, 9, până la încheierea capitolului.) Aceste scripturi prețioase vor fi întipărite în orice inimă deschisă și dispusă să le primească. „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” -- celor cu inima smerită. „Dar celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” Acești oameni nu au doar o credință cu numele, o teorie a adevărului, o religie legalistă, ci ei cred cu un scop, însușindu-și cele mai bogate daruri ale lui Dumnezeu. Ei au cerut darul pentru a-l putea oferi altora și au putut spune: „și noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har”.
„Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi. Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.”
Solia lui Dumnezeu pentru timpul prezent
Aceasta este tocmai lucrarea pe care o plănuiește Domnul, și anume ca solia pe care le-a dat-o slujitorilor Săi să ajungă în inima și în mintea fiecărui om. Viața bisericii lui Dumnezeu continuă prin aceea că membrii Îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice și pe semeni ca pe ei înșiși. Iubirea față de Dumnezeu și față de oameni a fost puțină, iar Dumnezeu le-a dat solilor Săi chiar solia de care a avut poporul nevoie. Aceia care au primit solia au fost binecuvântați într-o mare măsură, pentru că ei au văzut razele luminoase ale Soarelui Neprihănirii, iar viața și speranța au răsărit în inima lor. Ei au privit la Hristos. Asigurarea veșnică este: „Nu vă temeți”. Eu sunt „Cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu, în vecii vecilor.” „Pentru că Eu trăiesc și voi veți trăi.” Cei credincioși își curăță propria inimă prin sângele neprihănitului Miel al lui Dumnezeu. Privind la Marele Antitip, putem să spunem: „Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi!” Soarele Neprihănirii strălucește în inima noastră pentru a ne dărui cunoașterea slavei lui Isus Hristos. El spune despre lucrarea Duhului Sfânt: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu și vă va descoperi”. Psalmistul se ruga: „Curăță-mă cu isop, și voi fi curat, spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada.... Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Nu mă lepăda de la Fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt, Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine.”
Domnul vrea ca aceste subiecte mărețe să fie cercetate în bisericile noastre și, dacă fiecare membru al bisericii ar primi Cuvântul lui Dumnezeu, acest Cuvânt i-ar da omului simplu lumină și înțelegere. „Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui! Iar voi toți, care aprindeți focul și puneți tăciuni pe el, umblați în lumina focului vostru și în tăciunii pe care i-ați aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceți în dureri.” (Vezi, de asemenea, Isaia 29, 13-16, 18-21.) „Așa vorbește Domnul: «înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul».”
Niciodată nu a fost un timp, când Domnul să-și manifeste marele Său har față de aleșii Săi, mai mult ca în aceste zile din urmă, în care Legea Sa este anulată. „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare și minunată.” Ce spune Dumnezeu cu privire la poporul Său? „Și totuși poporul acesta este un popor prădat și jefuit! Toți zac înlănțuiți în peșteri și înfundați în temnițe. Sunt lăsați de pradă și nimeni nu-i scapă! Jefuiți, și nimeni nu zice: «Dă înapoi!»” (Vezi, de asemenea, Isaia, capitolul 43.) Acestea sunt profeții care se vor împlini.
Avertisment împotriva disprețuirii soliei lui Dumnezeu
Aș dori să le adresez un avertisment celor care au stat ani de zile împotriva luminii12 și au cultivat spiritul opoziției. Cât timp veți continua să-i urâți și să-i disprețuiți pe solii neprihănirii lui Dumnezeu? Domnul le-a dat solia Sa. Ei vestesc cuvântul Său. Fără meritele lui Isus Hristos nu puteți să fiți mântuiți. Harul Duhului Sfânt v-a fost oferit din nou și din nou. Lumina și puterea de sus au fost revărsate din abundență în mijlocul vostru. Aceasta a fost o dovadă pentru ca toți să îi poată deosebi pe aceia pe care Domnul i-a recunoscut ca fiind slujitorii Săi. Dar unii au disprețuit atât oamenii, cat și solia vestită de ei și i-au ridiculizat, declarându-i fanatici, entuziaști și extremiști. Am o profeție cu privire la voi: Dacă nu vă umiliți inima înaintea lui Dumnezeu cât mai repede și dacă nu vă mărturisiți păcatele, care sunt multe, într-o zi veți vedea că ați luptat împotriva lui Dumnezeu, dar va fi prea târziu. Duhul Sfânt nu vă va mai conduce la iertare și la schimbare, ci vă va convinge că ați vorbit împotriva unor oameni care erau niște lumini pentru lume și niște martori ai lui Dumnezeu. Atunci, veți fi dispuși să dați o lume întreagă, ca să vă puteți răscumpăra trecutul și să fiți exact ca acești oameni zeloși, conduși de Duhul lui Dumnezeu spre a vă ridica vocea pentru a vesti lumii avertizarea solemnă și să fiți asemenea lor, statornici ca o stâncă în respectarea principiilor. Domnul cunoaște modul în care ați răstălmăcit lucrurile. Dacă veți continua să respingeți lumina Cerului, mai este foarte puțin și sunteți pierduți. „Un om care va fi necurat, și nu se va curăța, va fi nimicit din mijlocul adunării.”
Nu am niciun mesaj blând pentru cei care au fost până acum niște indicatoare false și au îndrumat pe o cale greșită. Când îi respingeți pe trimișii lui Hristos, voi îl respingeți pe Hristos însuși. Dacă neglijați această mare mântuire; păstrată înaintea ochilor voștri ani de zile, dacă disprețuiți oferta glorioasă a îndreptățirii prin sângele lui Hristos și a sfințirii prin puterea curățitoare a Duhului Sfânt, în cele din urmă, nu va mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfiorătoare a judecății și a mâniei arzătoare, ce vor veni în mod sigur. Acum, vă avertizez să vă umiliți și să puneți capăt împotrivirii voastre încăpățânate față de lumina și dovezile care v-au fost acordate. Spuneți-I Domnului: Nelegiuirile mele au pus un zid de despărțire între mine și Dumnezeul meu. O, Doamne, iartă fărădelegile mele. șterge păcatele mele din cartea aducerii-aminte. Lăudați Numele Său sfânt, în El este iertare, iar voi puteți fi convertiți și schimbați.
„Căci. dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă, va curați cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu!”
„Cel care crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă”
Idolatria copiilor lui Israel
„Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare, toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise, toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos. Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.” Experiența lui Israel, la care face referire apostolul, citând descrierea din Psalmii, capitolele 105 și 106, conține lecții de avertizare pe care poporul lui Dumnezeu din aceste zile de pe urmă trebuie să le studieze în mod special. Insist ca aceste capitole să fie citite cel puțin o dată pe săptămână.
„Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: «Poporul a șezut să mănânce și să bea; și s-au sculat să joace».”
De pe muntele Sinai, Dumnezeu a vorbit într-o maiestate înfiorătoare, declarând perceptele Legii Sale în auzul întregului popor. Copleșit de simțământul vinovăției și plin de teamă ca nu cumva să fie nimicit de slava prezenței Domnului, poporul l-a rugat pe Moise: „Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim”. Dumnezeu l-a chemat pe Moise pe munte, ca să-i poată comunica legile pentru Israel, dar cât de curând s-a risipit impresia solemnă a manifestării prezenței lui Dumnezeu asupra poporului. Chiar și conducătorii oștirii păreau că și-au pierdut rațiunea. Amintirea legământului lor cu Dumnezeu, groaza simțită când au căzut cu fețele la pământ plini de cutremur și de teamă, toate au dispărut ca un fum. Deși slava lui Dumnezeu continua să fie prezentă în focul mistuitor de pe munte, când Moise a plecat din mijlocul lor, vechile obiceiuri de a gândi și de a simți au început să-și exercite puterea de influență. Poporul a obosit în așteptarea întoarcerii lui Moise și a început să ceară o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu.
Aaron, căruia îi fusese încredințată conducerea taberei, a cedat la protestele lor zgomotoase. În loc de a-și exercita credința în Dumnezeu, încrezându-se în susținerea puterii divine, el a fost ispitit să creadă că, dacă se va opune cerințelor lor insistente, oamenii îi vor lua viața. Prin urmare, Aaron a făcut ce doreau ei. El a adunat bijuteriile de aur, a bătut aurul cu dalta și a făcut un vițel turnat. Apoi, conducătorii poporului au declarat: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului.” Când a văzut că poporul este mulțumit de chipul cioplit de el, Aaron s-a mândrit de propria realizare, a zidit un altar înaintea idolului și „a strigat: «Mâine, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!» A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi de tot și jertfe de mulțumire. Poporul a șezut de a mâncat și a băut, apoi s-au sculat să joace.” Ei au băut și au sărbătorit și s-au dedat distracției și dansului, sfârșind în orgiile rușinoase care caracterizau închinarea păgână la dumnezeii falși.
Dumnezeul cerului a văzut totul și l-a avertizat pe Moise despre ce se întâmpla în tabără, spunându-i; „Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: și-i voi mistui, dar pe tine te voi face strămoșul unui neam mare. Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și i-a zis: «Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare? Pentru ce să zică egiptenii: Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți și ca să-i șteargă de pe fața pământului? Întoarce-Te din iuțeala mâniei Tale și lasă-Te de răul acesta, pe care vrei să-l faci poporului Tău. Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuți: „Voi înmulți sămânța voastră ca stelele cerului, voi da urmașilor voștri toată țara aceasta, de care am vorbit, și ei o vor stăpâni în veac”». Și Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.”
Când cobora de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mâini, Moise a auzit strigătele poporului și, pe măsură ce se apropia, a zărit idolul și mulțimea care sărbătorea. Copleșit de oroare și de indignare, din cauza faptului că Dumnezeu fusese dezonorat și pentru că poporul rupsese legământul solemn, Moise a trântit la pământ cele două table de piatră, spărgându-le la poalele muntelui. Deși iubirea lui față de Israel era atât de mare, încât fusese gata să-și dea viața pentru ei, zelul său pentru slava lui Dumnezeu l-a umplut de o mânie care s-a exprimat prin această faptă a cărei semnificație este îngrozitoare. Dumnezeu nu l-a mustrat. Sfărâmarea tablelor de piatră nu a fost altceva decât o reprezentare a faptului că Israel rupsese legământul pe care îl făcuseră cu Dumnezeu atât de recent. Era o indignare sfântă împotriva păcatului, care izvora din zelul pentru slava lui Dumnezeu și nu din mânia stârnită de iubirea de sine sau de ambiția lui rănită, așa cum spun Scripturile: „Mâniați-vă, și nu păcătuiți”. Acesta a fost felul de mânie a lui Moise.
„A luat vițelul pe care-l făcuseră ei și l-a ars în foc, l-a prefăcut în cenușă, a presărat cenușa pe fața apei și a dat-o copiilor lui Israel s-o bea. Moise a zis lui Aaron: «Ce ți-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?» Aaron a răspuns: «Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur știi că poporul acesta este pornit la rău». Ei mi-au zis: «Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut!» și Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor săi.”
Influența lucrării lui Satana
Avertizarea este dată pentru noi: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor”. Observați influența extremismului și a fanatismului manifestate în slujba marelui lor maestru, Satana. Îndată ce poporul a ajuns sub controlul celui rău, în comportamentul lor au început să se vadă manifestări de un caracter satanic. Poporul mânca și bea, fără să se gândească la Dumnezeu, la harul Său și la necesitatea de a se împotrivi Diavolului, care îi conducea la faptele cele mai rușinoase. Același spirit s-a manifestat și la sărbătoarea profanatoare a lui Belșațar. Veselie și dans, râsete și cântece duse până la o stare de orbire, le amorțea rațiunea, apoi, toate pasiunile păcătoase și nestăpânite s-au adunat la un loc în acea scenă respingătoare. Dumnezeu era dezonorat, poporul Său ajunsese de rușine în ochii națiunilor păgâne. Pedeapsa divină urma să vină asupra mulțimii exaltate și amețite. Cu toate acestea, în mila Sa, Dumnezeu le-a oferit posibilitatea de a renunța la păcatele lor.
„Atunci, Moise s-a așezat la ușa taberei și a zis: «Cine este pentru Domnul să vină la mine!» și toți copiii lui Levi s-au strâns la el.” Vestitorii au transmis pretutindeni mesajul: „Cine este pentru Domnul, să vină la mine! și toți copiii lui Levi s-au strâns la el.” Toți cei care s-au pocăit, au avut privilegiul de a trece de partea lui Moise. „El le-a zis: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeți și străbateți tabăra de la o poartă la alta, și fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul și pe ruda sa”». Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise și aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.” Nu era ipocrizie, nu era șovăire, nu exista nicio complicitate pentru ascunderea vinovăției. Căci groaza Domnului se abătuse asupra poporului.
Cei care dovediseră o înțelegere atât de slabă cu privire la prezența și măreția lui Dumnezeu și care, după ce asistaseră la manifestarea maiestății Sale, au fost gata să se depărteze de Domnul, ar fi fost o capcană continuă pentru Israel. Ei au fost uciși, ca o pedeapsă pentru păcat și pentru ca poporul să se teamă în viitor să-L dezonoreze pe Dumnezeu.
Pericolul satisfacerii eului
Nu mă voi referi la această istorisire în continuare, dar vă cer tuturor, în fiecare oraș, în fiecare localitate, în fiecare cămin, cer fiecărei persoane să studieze învățătura acestui pasaj din Scriptură, păstrând în minte cuvintele inspirației: „Cel ce crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. Aici este prezentată singura alegere posibilă pe care o aduce în atenția noastră Cuvântul lui Dumnezeu. În cele din urmă, vor fi primiți doar cei care aleg să asculte. Nicio presupoziție nu poate fi mai periculoasă, decât aceea care îi încurajează pe oameni să se aventureze pe terenul satisfacerii eului. În lumina acestei avertizări solemne din partea lui Dumnezeu, oare nu ar trebui tații și mamele să ia aminte? Nu ar trebui ei să-și prevină copiii cu credincioșie cu privire la pericolele care apar neîncetat, urmărind să-i îndepărteze de Dumnezeu? Mulți le îngăduie tinerilor să participe la întruniri dedicate plăcerii, crezând că amuzamentul este esențial pentru sănătate și fericire, dar cât de mari sunt pericolele aflate pe acea cale! Cu cât dorința pentru plăceri este satisfăcută mai mult, cu atât aceasta se dezvoltă și devine mai puternică. Experiența vieții lor este formată în mare parte din satisfacerea eului prin amuzamente. Dumnezeu ne avertizează să fim precauți. „Cel care crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”
Ar trebui să ajungem într-o situație în care toate deosebirile dintre noi să dispară. Dacă eu cred că am o lumină, trebuie să-mi fac datoria de a o prezenta. Să presupunem că m-am consultat și cu alții cu privire la solia pe care Domnul dorește să o transmit poporului. Cu toate acestea, ușa poate fi închisă, așa că lumină nu reușește să ajungă la cei cărora Dumnezeu le-a trimis-o. Când Domnul Isus intra în Ierusalim, „toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: «Binecuvântat este împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!» Unii farisei, din norod, au zis lui Isus: Învățătorule, ceartă-ți ucenicii!” Și El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” -- The Review and Herald, 18 februarie, 1890.
Frații mei, în marea Sa iubire și milă, Dumnezeu v-a dat o mare lumină, iar Domnul Hristos vă spune: „Fără plată ați primit, fără plată să dați”. Faceți ca lumina revărsată asupra voastră să strălucească peste cei ce se află în întuneric. Să ne bucurăm și să fim fericiți, pentru că Domnul Hristos ne-a dat nu numai Cuvântul Său, ci și duhul înțelepciunii și al descoperirii în cunoașterea lui Dumnezeu și pentru că, în puterea Lui, putem fi mai mult decât biruitori. Domnul Hristos spune: „Veniți la Mine. Eu am sfatul cel bun și judecata sănătoasă. Eu pot să vă dau înțelegere și putere.” Trebuie să ne găsim liniștea în Hristos, prin credință, amintindu-ne cuvintele celui care a fost inspirat să scrie: „Îndurarea Ta mă face mare”. Cereți-I lui Dumnezeu să vă dea cât mai mult din untdelemnul harului Său. Gândiți-vă cu atenție la fiecare cuvânt, indiferent dacă acesta este rostit sau scris. -- The Review and Herald, 22 decembrie, 1904.