Adevărata educație în bisericile noastre -- Pregătirea pentru slujire
„Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.” „Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului. Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă în căile Lui! Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie. O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale! Atunci nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale!”
Să învățăm din aceste pasaje. Studiați cu atenție fiecare cuvânt. Dacă sunt cultivate și practicate, principiile drepte și gândurile curate formează un caracter asemenea celui divin. O conștiință liberă de vinovăție față de Dumnezeu și față de oameni, o inimă care simte cea mai duioasă simpatie pentru făpturile omenești și o dorința deosebită ca acestea să fie câștigate pentru Domnul Hristos, vor avea aceleași atribute pe care le-a avut Domnul Hristos. Toți acești oameni vor fi plini de Duhul Său. Ei vor avea putere de convingere și elocvență.
În calitate de creștini, noi trebuie să lucrăm cu cea mai mare seriozitate pentru a aduce suflete la Isus Hristos. Experiența vieții noastre creștine nu trebuie să conțină niciun capitol ieftin. Din cauza ispitelor lui Satana, orice suflet dobândește o experiență de adevărată valorare numai cu prețul unui efort. Dumnezeu îi cunoaște pe aceia care flămânzesc după cunoașterea Sa și după mântuirea prin Hristos și le făgăduiește: „Binecuvântați sunt cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați”.
Trăsăturile adevăratului căutător
Dumnezeu le poruncește tuturor oamenilor să respecte Legea Sa. El nu vede lucrurile așa cum le văd oamenii. Standardul Său este înalt, curat și sfânt. Cu toate acestea, el poate să fie atins de toți. Domnul înțelege nevoia și foamea sufletului. El ia în considerare tendințele minții, din care pornesc toate faptele noastre. El vede dacă respectul și încrederea li sunt acordate, mai presus de toate, lui Dumnezeu. Adevăratul căutător, care se străduiește să fie asemenea lui lsus în cuvinte, viață și caracter, îl va contempla pe Mântuitorul Său și, privind la El, va fi schimbat după chipul Lui, pentru că dorește cu stăruință și se roagă pentru a primi aceleași înclinații și același gând care era în Hristos lsus. El nu se abține de la rău din cauza fricii de rușine sau pierdere, pentru că știe că tot ce are vine de la Dumnezeu și folosește binecuvântările lui pentru a-L reprezenta pe Hristos. El nu este avid după locul cel mai înalt pentru a primi laudele făpturilor omenești. Nu aceasta este dorința lui arzătoare. Printr-o folosire înțeleaptă a talentelor pe care le are, el caută să primească din ce în ce mai multă abilitate, ca să-I poată aduce lui Dumnezeu un serviciu mai mare. El este plin de dor după Dumnezeu. Viața Răscumpărătorului și sacrificiul Său nemăsurabil ajung să fie pline de semnificație pentru el. Domnul Hristos, Maiestatea cerului, a ajuns sărac, pentru ca prin sărăcia Lui noi să putem ajunge bogați; nu bogați doar din punct de vedere al înzestrărilor, ci bogați în realizări.
Acestea sunt bogățiile pe care Domnul Hristos dorește nespus să le aibă urmașii Săi. Când citește cuvântul și își deschide mintea pentru a-l primi, cercetătorul sincer dorește din toată inima să descopere adevărul. Sufletul lui este luat în stăpânire de iubirea, mila, duioșia, amabilitatea și politețea creștină, ce vor sta la temelia locașurilor cerești pe care Domnul Hristos le pregătește pentru cei ce-L iubesc. Voința lui este statornică. El este hotărât să stea de partea neprihănirii. Adevărul și-a găsit calea în inimă și este înrădăcinat în ea prin Duhul Sfânt. Când adevărul ia inima în stăpânire, omul prezintă o dovadă sigură cu privire la aceasta, prin faptul că devine un ispravnic al harului lui Hristos.
Inima creștinului veritabil este plină de iubire curată și de dorința cea mai arzătoare pentru salvarea sufletelor. El nu își găsește odihna, până când nu a făcut tot ce-i stă în putere pentru a-i căuta și a-i salva pe cei pierduți. El investește energie și timp și nu evită nicio lucrare istovitoare. El simte că adevărul care a adus în sufletul lui o asemenea bucurie, pace și fericire în Duhul Sfânt trebuie să le fie oferit și altora.
Când sufletul cu adevărat convertit se bucură de iubirea lui Dumnezeu, el simte că este datoria lui să ia asupra sa jugul lui Hristos și să lucreze în armonie cu El. Duhul lui Hristos se află în inima lui. El descoperă iubirea și compasiunea Mântuitorului, pentru că este una cu Hristos. El este nerăbdător să-L prezinte și altora pe Isus. Când vede pericolul în care se află sufletele fără Hristos, inima lui se umple de duioșie. El veghează asupra lor, ca unul care va trebui să de-a socoteală. Prin invitații și rugăciuni, însoțite de asigurările făgăduințelor lui Dumnezeu, el caută să câștige suflete pentru Domnul Hristos, iar faptele lui sunt scrise în rapoartele cerului. El este împreună-lucrător cu Dumnezeu.
Oare nu este Dumnezeu modelul demn de urmat? Scopul vieții creștinului este acela de a-și însuși caracterul lui Hristos și de a ajunge la o asemănare tot mai mare cu El. Fiii și fiicele lui Dumnezeu trebuie să progreseze în asemănarea lor cu Domnul Hristos, modelul nostru. Ei trebuie să contemple zi de zi slava Lui și să mediteze la excelența Sa fără egal. Amabili, credincioși și plini de milă, ei trebuie să smulgă sufletele din foc, urând orice urmă a firii pământești din propriul caracter.
Nu trebuie să lucrăm singuri
Poporul lui Dumnezeu are o lucrare de îndeplinit. Care este adevărata elocvență în viața omului? Este o inimă plină de gânduri curate, o venerare a tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Până acum nu s-a făcut o lucrare serioasă. A fost îndeplinită o anumită categorie de îndatoriri, dar nu este suficient. Ieșiți din tiparele vechi. Dacă nu puteți ajunge la membrii altor biserici, nu vă descurajați. Ieșiți pe marile străzi, iar dacă aluatul adevărului nu poate pătrunde dincolo de mulțumirea de sine a acelora pentru care lucrați, părăsiți cărările vechi și mergeți la răspântii, îndeplinind lucrarea misionară acolo.
Dumnezeu nu vă va lăsa să lucrați singuri. Încă de la începutul proclamării soliei îngerului al treilea, îngerii lui Dumnezeu așteaptă să coopereze cu slujitorii omenești, care sunt hotărâți și dornici să lucreze. Trebuie să cercetăm minele adevărului mai adânc decât am făcut-o până acum.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Oh, ce iubire a arătat Dumnezeu față de omul căzut! Oare de ce aceia care cunosc adevărul trec indiferenți pe lângă nenumărații oameni ce suferă în nevoie?
Întregul sistem de închinare al Israelului din vechime a fost, prin simboluri și imagini, o făgăduință cu privire la Domnul Hristos, și nu a fost doar o făgăduință, ci un mijloc real, prevăzut de Dumnezeu pentru a ajuta milioane de oameni, înălțând gândurile lor spre Acela care avea să Se descopere lumii noastre.
Hristos, descoperirea lui Dumnezeu
În Domnul Hristos, lumea a putut să-L vadă pe Dumnezeul cel nevăzut. „Eu sunt în Tatăl”, a declarat El, „și Tatăl este în Mine”. „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl.” „Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, L-ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. și de acum încolo îl veți cunoaște și L-ați și văzut.” În toate actele de adevărată devoțiune, privirile noastre sunt ațintite, prin credință, asupra Apărătorului nostru, care mijlocește pentru oameni înaintea tronului veșnic, așteptând să se alăture tuturor eforturilor noastre și să ne ajute prin Duhul Său la o cunoaștere mai bună a lui Dumnezeu.
Mielul lui Dumnezeu ne este înfățișat „stând în mijlocul tronului” lui Dumnezeu. El este mijlocul prin care omul și Dumnezeu sunt uniți și au părtășie. Prin Domnul Hristos, oamenii sunt reprezentați stând în locurile cerești. Acesta este locul stabilit pentru întâlnirea dintre Dumnezeu și omenire.
„și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. și mă rog, nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una. Eu în ei și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Domnul Hristos a adus natura umană într-o legătură personală cu propria divinitate. Astfel, El a stabilit un centru pe care să se sprijine credința întregului Univers.
Planul lui Dumnezeu este ca Legea Sa să fie respectată de toți cei ce cred în Domnul Isus. Satana știa că, dacă familia omenească ar putea fi determinată să creadă că Dumnezeu a desființat standardul Său moral pentru caracter, omul nu ar mai avea nicio oglindă în care să se vadă pe el însuși și să știe cum este în realitate.
„Căci dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. Dacă cineva crede că este religios, și nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.”
Acesta este Cuvântul viului Dumnezeu. Legea este marea oglindă morală a lui Dumnezeu. Creștinul trebuie să-și compare faptele, cuvintele și spiritul cu cerințele Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă noi credem că, în aceste zile din urmă, nu ne-a fost încredințată o lucrare diferită de lucrarea obișnuită a bisericilor oficiale, ne vom confrunta cu o mare dezamăgire. Marea întrebare la care trebuie să cugetăm, să o cercetăm și să luam o decizie este: Ce putem face pentru a ajunge la sufletele pierdute? Dumnezeu cere să fie îndeplinită o lucrare pe care trebuie să o facă adventiștii de ziua a șaptea și nu este necesar să o definesc. Dacă această lucrare nu se realizează mai întâi în inima lor, toate îndrumările speciale care ar putea fi date cu scopul de a le indica ce să facă vor fi o trudă zadarnică.
Citiți capitolul 2 din Epistola lui Iacov. Aplicați adevărul în viața voastră de zi cu zi și veți ști care este lucrarea ce v-a fost dată de Domnul. Citiți, de asemenea, capitolul 4, în special versetele 5-12, și capitolul 5, versetele 13-20. Pentru mulți dintre cei ce pretind a fi adventiști de ziua a șaptea, aceste capitole sunt o literă moartă. Am fost îndrumată să vă indic aceste pasaje, precum și capitolul 7 din Evanghelia după Matei. Trebuie să studiați fiecare cuvânt, ca și cum vi s-ar adresa în mod personal.
Nevoia credincioșilor bisericii din Battle Creek este să fie împlinitori ai Cuvântului. Dacă vor face așa, un mare număr dintre ei vor fi determinați să plece din Battle Creek în alte localități, orașe și sate, unde oamenii nu au avut lumina și nici ocazia de a o avea. Multe suflete se află acum în cumpănă. Ele nu sunt cu Hristos și nu adună cu Hristos. Influența lor este împărțită. Ele risipesc în loc să adune.
Ascultați mai des aceste cuvinte: „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare.” Multe case, despre care acum se presupune că sunt sigure, vor cădea. Domnul declară ca nu va accepta o slujire împărțită.
Cuvinte prețioase de avertizare și făgăduință
Dacă veți acorda atenție cuvintelor de avertizare aflate în capitolele pe care sunt îndrumată să vi le prezint, vă veți schimba atitudinea și veți deveni copii ai lui Dumnezeu. Numai așa vă puteți salva sufletul, prin credința în Isus Hristos. Dacă veți primi sfatul din capitolul 58 din Isaia și dacă respectați îndrumările date, făgăduința lui Dumnezeu se va împlini. „Atunci, lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede, neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți. Atunci, tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: «Iată-Mă!» Dacă vei îndepărta din mijlocul tău amenințările cu degetul și vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, și întunericul tău va fi ca ziua nămiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale, vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”
Începeți să faceți lucrarea care v-a fost rânduită. Domnul își va împlini partea Sa din făgăduință. Aceste pasaje inspirate din Scriptură nu v-ar fi fost adresate niciodată, dacă Domnul nu ar fi avut încrederea că sunteți în stare să împliniți tot ce v-a cerut. Ascultați invitația Sa: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina mea este ușoară.”
Voi puteți să vă înălțați până la înălțimea la care vă cheamă Duhul Sfânt. Adevărata religie înseamnă a trăi Cuvântul în viața de zi cu zi. Mărturisirea voastră nu va avea nicio valoare, dacă nu puneți Cuvântul în practică. „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.” Aceasta este condiția uceniciei. „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El, El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-și va ridica glasul, și nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ, și ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.”
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru lucrarea care se face în afara bisericii. Biserica nu a fost educată în mod corespunzător spre a lucra pentru cei aflați în afara poporului ei. Multe suflete din afara bisericii ar fi putut fi luminate și o lumină mult mai mare ar fi fost revărsată înăuntrul ei, dacă în fiecare țară, fiecare membru care pretinde că are lumina înaintată a adevărului ar fi lucrat cu toată inima și cu tot sufletul pentru câștigarea de suflete. Membrii bisericii fac o lucrare întru totul prea mică pentru cei care se află în afara bisericii adventiștilor de ziua a șaptea și au nevoie de lumina adevărului. Domnul declară: „Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El va vesti neamurilor judecata.” Cei care cooperează cu Isus Hristos vor vedea că toate aceste făgăduințe se împlinesc în propria experiență. Domnul i-a arătat fiecărui suflet care este datoria lui. În ziua judecății, nimeni nu va avea vreo scuză, pentru că nu și-a îndeplinit datoria.
O verificare mai atentă a uceniciei
Verificarea uceniciei celor care se prezintă pentru botez nu este atât de atentă cum ar trebui. Trebuie să se verifice dacă cei ce pretind a fi convertiți nu fac altceva decât să-și însușească, pur și simplu, numele de adventiști de ziua a șaptea sau trec cu adevărat de partea Domnului pentru a ieși din lume, a fi niște oameni deosebiți și pentru a nu se atinge de niciun lucru necurat. Când dovedesc că au înțeles pe deplin poziția la care aderă, ei trebuie să fie primiți. Dar, dacă dovedesc că urmează tradițiile și părerile lumii, ei trebuie să fie tratați cu credincioșie. Daca nu simt nicio responsabilitate de a-și schimba viața, acești candidați nu trebuie să fie primiți ca membri ai bisericii. Domnul dorește ca aceia care alcătuiesc biserica Sa să fie niște ispravnici credincioși ai harului lui Hristos.
Fărădelegea acestor zile de pe urmă se află în poporul care se declară a fi al lui Dumnezeu. Prin egoism, dragoste de plăceri și de îmbrăcăminte, ei neagă faptul că Îl urmează pe Hristos, așa cum mărturisește calitatea lor de membri ai bisericii Sale. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că Isus Hristos cunoaște fiecare îndemn al inimii credinciosului. Mulți pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar nu Îl urmează pe Domnul Hristos. Frivolitatea, conversațiile lor ieftine, lipsa de evlavie și țintele lor joase îi duc în rătăcire pe mulți alții, care ar urma o cale cu totul diferită, dacă nu ar vedea exemplul acestor caractere înșelătoare, al celor ce nu îl iubesc pe Hristos și nici nu fac voia Lui, ci, pur și simplu, își urmează propriile închipuiri.
Domnul Isus îi cunoaște bine pe toți cei cu inima blândă și smerită. Ei trec prin încercări și fac greșeli, dar sufletul le este zdrobit de întristarea adusă Mântuitorului care i-a iubit și a murit pentru ei. Aceste inimi vin cu umilință la picioarele Sale. Ele duc lupta cea bună a lui Isus. În blândețe și în smerenie, ei caută să le facă bine altora și se străduiesc să contribuie la înaintarea cauzei adevărului, printr-o lucrare serioasă și bună.
Domnul Isus îi iubește pe aceia pentru care și-a dat viața, iar când influențelor lumești li se îngăduie să-i despartă de Ajutorul lor, când idolii sunt aleși în locul lui Hristos, când apelurile adresate sufletului omenesc sunt privite cu indiferență și nu primesc niciun răspuns, Domnul Isus este îndurerat. Domnul știe că ei suferă pierderi mari, pentru că sunt niște pietre de poticnire pentru păcătoși. Ei nu adună cu Hristos, ci risipesc și alungă oamenii de la El. Totuși, dacă atunci când trec prin mari suferințe, Duhul lui Dumnezeu atinge inima lor, iar ei se întorc la El, Domnul va asculta rugăciunile lor. Hristos cunoaște capacitățile pe care le-a dat fiecărui om spre a-I sluji pentru binele propriu, atât prezent, cât și veșnic. El dorește ca acești oamenii să nu-L dezamăgească. El vrea să-i aibă în împărăția Sa. Cei care se vor bucura de cea mai mare onoare sunt cei care își iau crucea în fiecare zi și îl urmează pe Hristos.
Faceți din adevăr o realitate
Domnul Isus cere cu insistență ca fiecare suflet să facă din adevăr o realitate în viața lui. Dovediți-vă credința și arătați că nu sunteți pe jumătate cu Hristos și pe jumătate cu lumea. Tuturor acestora, Domnul Hristos le spune: „știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Cel care prețuiește iubirea Iui Hristos va fi un conlucrător sârguincios al Său pentru a aduce și alte suflete, ca snopi în grânarul Stăpânului. Cei care se află în legătură cu Domnul Hristos vor face întotdeauna o lucrare atentă și completă. Ei aduc roadă pentru slava Sa. Dar indolența, neglijența și neseriozitatea despart sufletul de Hristos, iar Satana reușește să-și facă lucrarea cu sărmanii oameni lumești. Deși avem un adevăr mare, prin neglijență și indiferență acesta își pierde puterea asupra noastră. Satana vine cu ispite înșelătoare pentru a-i îndepărta de Conducătorul lor pe cei ce se declară a fi urmași ai lui Hristos, ducându-i în categoria fecioarelor neînțelepte.
Domnul vine, iar acum avem nevoie de uleiul harului în candele noastre. Vă întreb: Cine va fi acum de partea Domnului? Înainte de a pleca, Isus a făgăduit că Se va întoarce și îi va lua cu El pe cei care sunt ai Săi, „pentru ca acolo unde sunt Eu”, a zis El, „să fiți și voi împreună cu Mine”. Noi suntem niște străini și călători pe acest pământ. Trebuie să așteptăm, să veghem, să ne rugăm și să lucrăm. Ființa noastră întreagă, inima, mintea, sufletul și toată puterea noastră sunt răscumpărate cu prețul sângelui Fiului lui Dumnezeu. Nu trebuie să credem că datoria noastră este doar aceea de a îmbrăca o haină de peregrin, de aceeași culoare, același model ca aceea pe care Cuvântul Inspirației ne învață că trebuie să o purtăm. Dacă inimile noastre sunt unite cu inima lui Hristos, vom avea cea mai arzătoare dorință de a fi îmbrăcați în neprihănirea Sa. Nu vom purta nimic care să atragă atenția sau să creeze controverse.
Creștinismul -- cât de mulți sunt necunoscători cu privire la semnificația lui! Creștinismul nu este ceva care se poate îmbrăca, asemenea unei haine. Este o viață lăuntrică împodobită cu viața lui Isus. Creștinismul înseamnă că noi purtăm haina neprihănirii lui Hristos. Cu privire la lume, creștinii vor spune: Noi nu ne vom amesteca în politică. Ei vor declara cu hotărâre: Noi suntem străini și călători, cetățenia noastră este în cer. Ei nu vor fi văzuți alegându-și o societate în scopul amuzamentului, ci vor spune: Am încetat să ne lăsăm încântați de lucruri copilărești. Noi suntem străini și călători și așteptăm o cetate al cărei întemeietor și ziditor este Dumnezeu.
Respectarea Sabatului este semnul credincioșiei
Sunnyside, Cooranbong, 12 ianuarie 1898.
Mă adresez tuturor celor care s-au unit în promovarea ideii că este greșit să întreprinzi o reformă hotărâtă și să umbli apoi, pentru totdeauna, în umilință cu Dumnezeu. Lumea va fi judecată curând. Dumnezeul cel drept trebuie să răzbune moartea Fiului Său. Astăzi, oamenii îl aleg pe Baraba și spun răstigniți-L pe Hristos. Ei vor face aceasta în persoana sfinților Săi și vor călca pe același teren pe care au călcat preoții și conducătorii iudei, în felul în care l-au tratat pe Domnul Hristos. El a fost ucis ca Fiu al lui Dumnezeu și ca Om nevinovat, deoarece le-a spus oamenilor adevăruri pe care nu voiau să le audă. și totuși El a fost Fiul Dumnezeului infinit.
Cei care disprețuiesc astăzi Legea lui Iehova, arătând o lipsă totală de respect față de poruncile Sale, trec de partea marelui apostat. Ei îi proclamă unei lumii corupte de păcat că Legea lui Dumnezeu este anulată. Cei care declară această idee ca fiind adevărul îi înșală pe oameni și, efectiv, răstignesc Legea lui lehova între doi tâlhari. Ce gând cumplit!
Sub privirea lumilor necăzute și a întregului Univers, lumea va trebui să dea socoteală înaintea Judecătorului, chiar a Aceluia pe care L-au condamnat și răstignit! Ce zi a socotelilor va fi ziua aceea! Va fi marea zi a răzbunării lui Dumnezeu. Atunci, Domnul Hristos nu va mai sta la bara de judecată a lui Pilat. Atunci, Pilat și Irod și toți cei care L-au batjocorit, L-au osândit, L-au respins și L-au răstignit vor înțelege ce înseamnă să simți mânia Mielului. Ei își vor vedea propriile fapte în adevăratul lor caracter.
O amăgire grozavă
Ce amăgire grozavă s-a abătut asupra celor ce cred că lumea devine mai bună! Domnul Hristos declară: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla și în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a prăpădit pe toți”. Aceasta este situația în care va ajunge lumea prin respingerea Legii lui Dumnezeu.
„Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: «Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui, și va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei, și oricine primește semnul numelui ei!»”
Ioan a fost chemat să vadă un popor diferit de cei care se închinau fiarei sau chipului ei, respectând prima zi a săptămânii. Respectarea acestei zile este semnul fiarei. Ioan declară: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”.
„Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos.” Aici ni se descoperă cu claritate că, la venirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, vor exista două categorii de oameni. în ce categorie doriți să fiți găsiți? „Iată, Eu vin curând”, zice Domnul, „și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui. Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă. Ferice de cei ce păzesc poruncile, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate” (Apocalipsa 22, 14 -- traducere liberă din Authorised Version -- n. tr.). Aceasta este destinația celor ce păzesc poruncile lui Dumnezeu. Oare nu ar trebui să dorim cu toții să ne aflăm printre cei ce vor intra pe porți în cetate?
Din cauza neascultării, Adam, Eva și urmașii lor și-au pierdut dreptul de a mânca din pomul vieții. „Domnul Dumnezeu a zis: «Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele și răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mâna, să ia din pomul vieții, să mănânce din el și să trăiască în veci». De aceea, Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.” Adam și Eva au călcat Legea lui Dumnezeu. Din acest motiv, a fost necesar să fie îndepărtați de pomul vieții, pentru că, dacă ar fi continuat să mănânce din el după cădere, păcatul s-ar fi perpetuat la nesfârșit. „Astfel, a izgonit El pe Adam, și la răsăritul grădinii Edenului a pus niște heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieții.” Pentru a fi nemuritor, omul depindea de pomul vieții, iar Domnul a luat o măsură de prevedere, pentru ca oamenii să nu mai poată mânca din el -- „și să trăiască veșnic”, -- ajungând niște păcătoși nemuritori.
Moartea a intrat în lume din cauza fărădelegii. Dar, Domnul Hristos și-a dat viața, pentru ca omul să aibă o nouă șansă. El nu a murit pe cruce pentru a aboli Legea lui Dumnezeu, ci spre a obține pentru om o a doua probă. El nu a murit pentru a face ca păcatul să ajungă un atribut nemuritor, ci pentru a obține dreptul de a-l nimici pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavolul. Domnul a suferit pentru lumea întreagă pedeapsa deplină a fărădelegii. El nu S-a sacrificat pentru ca oamenii să poată continua să păcătuiască, ci pentru ca ei să se întoarcă la credincioșia față de Dumnezeu și să păzească Legea și poruncile Sale ca pe lumina ochilor lor.
Semnul ascultării
Respectarea Sabatului poruncii a patra este semnul ascultării de Dumnezeu. Dacă oamenii respectă porunca a patra, le vor respecta și pe celelalte. Vocea care i-a vorbii lui Moise, descoperindu-i Sabatul ca semn, nu a fost o voce omenească. „Domnul a vorbit Iui Moise și a zis: «Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Să nu care cumva să nu țineți sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea, cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său».”
Domnul nu vorbește despre o poruncă atât de importantă, fără a Se exprima în termeni bine definiți. „Să lucrezi șase zile, dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat.”
Știința omenească față în față cu descoperirea divină
Știința omenească declară că pentru a crea lumea a fost nevoie de o perioadă nedefinită. Oare, vorbește Dumnezeu despre creație în asemenea termeni? Nu. El spune: „Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic, căci în șase zile [nu în șase perioade nedefinite, deoarece astfel nu ar exista nicio posibilitate ca omul să păzească ziua specificată în porunca a patra] a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat”. Vă rog să citiți cu atenție capitolul 5 din Deuteronom. Dumnezeu spune din nou: „Adu-ți aminte [să nu uiți] de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.... Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.”
Deși scrierile sfinte se află în fața ochilor lor, cei care pretind că propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu prezintă presupunerile unor minți omenești, proverbe și porunci omenești. Ei anulează Legea lui Dumnezeu prin tradițiile lor. Fantezia cu privire la crearea lumii într-o perioadă nedefinită este una dintre minciunile lui Satana, Dumnezeu îi vorbește familiei omenești într-un limbaj pe care ea poate să-l înțeleagă. El nu lasă acest subiect atât de ambiguu, încât făpturile omenești să-l poată adapta la teoriile lor. Când Domnul declară că a făcut lumea în șase zile, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, El Se referă la ziua de douăzeci și patru de ore, pe care a delimitat-o prin răsăritul și apusul soarelui.
Dumnezeu nu ar fi rostit o pedeapsă cu moartea pentru nerespectarea Sabatului, dacă nu le-ar fi dat oamenilor o înțelegere clară a acestuia. După ce a creat lumea și pe om, El a privit la lucrarea pe care o făcuse și a declarat-o ca fiind foarte bună. Temelia Sabatului a fost stabilită odată cu întemeierea pământului. „Când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie”, Dumnezeu a considerat că Sabatul era necesar pentru om chiar și în Paradis. Prin dăruirea Sabatului, El S-a gândit la sănătatea fizică și spirituală a omului.
Nu oricare dintre cele șapte zile
Dumnezeu a creat lumea în șapte zile literale, iar în ziua a șaptea literală „S-a odihnit de toată lucrarea pe care o făcuse și a răsuflat”. Prin urmare, El i-a dat omului șase zile în care să muncească, dar a sfințit ziua de odihnă și i-a dat-o omului, ca s-o păzească, liber de toate ocupațiile obișnuite. Prin consacrarea Sabatului, Dumnezeu a stabilit o zi de aducere-aminte, un memorial al Său pentru lume. El nu a pus deoparte o zi, oricare dintre cele șapte zile, ci o anumită zi, ziua a șaptea, Prin respectarea Sabatului, noi dovedim că îl recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul cel viu, Creatorul cerului și al pământului.
Sabatul nu conține nimic care să-l restrângă la vreo categorie aparte de oameni. El a fost dat pentru întreaga omenire pentru a fi folosit, nu prin lipsa de ocupație, ci pentru contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să facă acest lucru, ca să „știe că Eu sunt Domnul care îi sfințesc”.
În ziua pe care a binecuvântat-o și a sfințit-o, Domnul Se apropie foarte mult de poporul Său. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el.” Sabatul este memorialul lui Dumnezeu, îndreptând atenția oamenilor spre Creatorul lor, care a făcut lumea și toate lucrurile aflate în ea. În culmile nemuritoare, în copacii înalți, în fiecare boboc care se deschide și în fiecare petală de floare, putem vedea lucrarea Marelui Maestru. Toate ne vorbesc despre Dumnezeu și vestesc slava Sa.
Fiecare copil credincios al lui Dumnezeu va căuta să cunoască adevărul. Ioan a exprimat adevărul atât de simplu, încât și un copil îl poate înțelege. „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, și anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi.” Alegem noi să fim printre cei care nu pot discerne adevărul, care sunt atât de orbiți de puterea înșelătoare a vrăjmașului, încât nu-L pot vedea pe Cel ce este chipul Persoanei Tatălui?
Urmașii Domnului Hristos fac parte dintr-o categorie total diferită. „Dar voi îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Peste puțină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea, pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.” „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește, și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și Mă voi arăta lui.” „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele. și cuvântul, pe care-l auziți, nu este al meu, ci al Tatălui care M-a trimis.” Declarațiile unor oameni nu trebuie să fie acceptate și crezute fără nicio urmă de îndoială. Mai întâi, să întrebăm: Vorbesc ei în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu? Refuză ei un clar: „Așa a zis Domnul”, pentru că văd că acesta implică o cruce?
De care parte vă aflați?
Oare, ne aflăm noi de partea celor care refuză să fie loiali față de Dumnezeu? Ei nu au niciun interes de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Ei Îl resping pe Fiul divin al lui Dumnezeu, personificarea tuturor virtuților omenești. Ei se așază în rândul celor care, deși nu au putut găsi nicio acuzație împotriva lui Hristos, au ales în locul Său un hoț și un ucigaș. Aceasta este dovada cu privire la preferințele morale ale lumii. Vom fi noi de partea lumii sau de partea Domnului Hristos, care a declarat: „Am păzit poruncile Tatălui Meu”?
Cuvântul lui lehova rămâne în veșnicie. „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. în El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.... El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai Iui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr. și noi am privit slava Lui, o slavă ca slava singurului născut din Tatăl.”
Cei care îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal, prin credință, nu pot fi în armonie cu lumea. Există două categorii distincte: una este loială lui Dumnezeu, respectând poruncile Lui, iar cealaltă vorbește și acționează asemenea lumii, înlăturând Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu și acceptând cuvintele celui decăzut, care L-a respins pe Domnul Isus.
Pe cine veți alege?
De partea cui sunteți? Lumea L-a alungat pe Domnul Hristos, cerul L-a primit. Omul limitat L-a respins pe Prințul vieții, Dumnezeu, Conducătorul nostru Suprem, L-a primit în cer și L-a înălțat. Omul L-a încoronat cu o cunună de spini, Dumnezeu L-a încoronat cu coroana maiestății regale. Trebuie să ne gândim la toate acestea cu sinceritate. Vreți ca acest Om, Isus Hristos, să domnească peste voi sau îl vreți pe Baraba? Celui ce respinge harul Său, moartea lui Hristos îi aduce mânia și judecățile lui Dumnezeu, neamestecate cu milă. Aceasta este mânia Mielului. Dar, pentru toți cei care-L primesc și cred în El, moartea lui Hristos înseamnă speranță și viață veșnică.
Este cât se poate de sigur că Dumnezeu va chema lumea la judecată, ca să răzbune moartea Unicului Său Fiu, a Celui care a fost judecat de Pilat și Irod. El Se află acum în curțile cerului, mijlocind pentru oamenii care L-au refuzat. Vom alege noi să călcăm pe urmele lumii sau vom alege să fim poporul deosebit al lui Dumnezeu? Vom accepta spusele oamenilor, în locul unui „Așa a zis Domnul”? Puterea papală, omul fărădelegii, declară că Biserica Romano-Catolică a schimbat Legea lui Dumnezeu. În locul zilei a șaptea, au sfințit și au prezentat lumii un copil al papalității, ziua întâi a săptămânii, pentru a fi respectată ca zi de odihnă sfântă. Lumea protestantă a primit acest copil al papalității, l-a crescut și i-a acordat cinstea pe care Dumnezeu a dedicat-o zilei a șaptea.
„Iată, v-am învățat legi și porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara pe care o veți lua în stăpânire. Să le păziți și să le împliniți, căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi și vor zice: «Acest neam mare este un popor cu totul înțelept și priceput!» Care este, în adevăr, neamul acela așa de mare, încât să fi avut pe dumnezeii lui așa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori îl chemăm? Și care este neamul acela așa de mare încât să aibă legi și porunci așa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? Numai ia seama asupra ta și veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi. Adu-ți aminte de ziua când te-ai înfățișat înaintea Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: «Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să învețe să se teamă de Mine, tot timpul cât vor trăi pe pământ, și să învețe să le păzească....» El și-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziți, cele Zece Porunci, și le-a scris pe două table de piatră.”
„Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. și poruncile acestea, pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere-aminte la mâini și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale.”
„Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului. Nu doar pentru că întreceți la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi și v-a ales, căci voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubește, pentru că a vrut să țină jurământul pe care l-a făcut părinților voștri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică.... De aceea, păzește poruncile, legile și rânduielile pe care ți le dau azi și împlinește-le.” Vă rog să citiți cu atenție capitolul 7, din Deuteronom și gândiți-vă la Cuvântul Domnului.
Vă veți întoarce voi de la un clar „Așa a zis Domnul”, după ce ați citit istoria căderii și a păcatului lui Adam? El a căzut, pentru că a desconsiderat cuvintele Domnului și a ascultat cuvintele lui Satana. Merită să păcătuim? Prin fărădelegea sa, Adam a pierdut Edenul. Prin călcarea poruncilor lui Dumnezeu, omul va pierde cerul și o veșnicie de binecuvântări. Acestea nu sunt povești ieftine, ci adevăr. De partea cui vă aflați? „Dacă Domnui este Dumnezeu, mergeți după El: dar, dacă este Baal, mergeți după el.”