Motivele lipsei de eficiență și remediul ei
Melbourne, Australia, 3 iulie 1892.
Aș dori să mă adresez celor care propovăduiesc Cuvântul: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. Toate avantajele și privilegiile care pot fi înmulțite pentru binele vostru, pentru a fi instruiți, educați, întemeiați și înrădăcinați în adevăr nu vă vor fi de niciun folos real, dacă mintea și inima voastră nu sunt deschise pentru a lăsa adevărul să pătrundă și dacă nu renunțați cu conștiinciozitate la orice obicei, la orice practică și Ia orice păcat care au închis ușa în fața lui Isus. Lumina care vine de la Hristos trebuie să pătrundă în orice colț întunecat al sufletului. Hotărâți-vă cu seriozitate să mergeți pe o cale bună. Dacă rămâneți cu îndărătnicie pe o cale greșită, așa cum fac mulți dintre voi acum, dacă adevărul nu lucrează în voi cu puterea Iui transformatoare, așa încât să-l ascultați din inimă, din dragoste față de principiile lui curate, fiți siguri că adevărul își va pierde puterea înnoitoare pentru voi, iar păcatul va fi întărit.
Acesta este motivul din cauza căruia mulți nu sunt niște slujitori eficienți pentru Domnul. Astfel de oameni se îngrijesc fără încetare să-și placă lor înșiși și să se slăvească sau să-și cultive poftele inimii. Deși sunt de acord cu Legea Celor Zece Porunci, și mulți prezintă Legea ca teorie, totuși ei nu prețuiesc principiile ei. Ei nu ascultă porunca lui Dumnezeu de a fi curați, de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele lor ca pe ei înșiși. Oare, în timp ce continuă să trăiască în minciună, pot asemenea oameni să aibă putere, pot ei să aibă credință, vor ajunge ei niște lucrători eficienți pentru Dumnezeu?
Mântuitorul se ruga pentru ucenicii Săi: „Sfințește-i prin adevărul Tău: cuvântul Tău este adevărul”. Ce se va întâmpla dacă aceia care acceptă cunoștința Bibliei nu fac nicio schimbare în obiceiurile și în practicile lor pentru a corespunde luminii adevărului? Duhul luptă împotriva cărnii, și carnea luptă împotriva duhului, iar una dintre ele trebuie să învingă. Când adevărul sfințește sufletul, păcatul este urât și ocolit, deoarece Domnul Hristos este primit ca oaspete de onoare. Dar Hristos nu poate locui într-o inimă împărțită. Isus și păcatul nu vor fi niciodată în parteneriat. Cel care primește adevărul cu sinceritate, cel care mănâncă și bea trupul și sângele Fiului lui Dumnezeu are viața veșnică. „Cuvintele pe care vi le spun Eu”, a zis Isus, „sunt duh și viață”. Când cooperează cu Duhul Sfânt, cel ce primește adevărul va merge să le vestească oamenilor solia, având un simț al răspunderii. El nu va fi niciodată doar un predicator, ci se va angaja cu toată inima și cu tot sufletul în marea lucrare de căutare și de mântuire a celor pierduți. Prin trăirea religiei lui Hristos, el va face o bună lucrare în câștigarea sufletelor.
Obligația față de Dumnezeu
Fiecare credincios este obligat față de Dumnezeu să fie o persoană evlavioasă, umblând statornic pe calea luminii, ca să poată face în așa fel încât lumina lui să strălucească în lume. Când vor crește în har și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului lor, toți cei angajați în lucrarea sfântă a păstoririi vor urî păcatul și orice formă de egoism. Ei vor trăi o continuă înnoire morală și, în timp ce vor privi fără încetare la Domnul Isus, vor ajunge să fie făcuți asemenea chipului Său și vor fi găsiți desăvârșiți în El, nu având o neprihănire a lor înșiși, ci neprihănirea lui Hristos Isus, Domnul nostru.
Marele avantaj al instituțiilor pastorale2 nu este nici pe jumătate prețuit. Aceste instituții oferă nenumărate ocazii, dar cei care le frecventează nu realizează nici pe jumătate din cât ar trebui, pentru că nu trăiesc adevărul care le este prezentat cu claritate. Mulți dintre cei care le explică altora Scripturile nu și-au consacrat în mod conștiincios și deplin mintea, inima și viața conducerii Duhului Sfânt. Ei iubesc păcatul și sunt legați de el. Mi-a fost arătat că practicile imorale, mândria, egoismul și înălțarea de sine au închis ușa inimii, chiar și a celor care îi învață pe alții adevărul. De aceea, dezaprobarea lui Dumnezeu este îndreptată asupra lor. Oare nu este posibil ca ei să fie luați în stăpânire de o putere înnoitoare? Oare au căzut ei pradă unei boli morale și incurabile, tocmai din cauză că au refuzat să fie vindecați? Oh, dacă fiecare lucrător în domeniul cuvântului și al doctrinei ar lua în considerare cuvintele apostolului Pavel: „Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”.
Inima mea tresaltă de bucurie pentru cei care sunt umiliți, care Îl iubesc pe Dumnezeu și se tem de El. Ei au o putere cu mult mai valoroasă decât învățătura și elocvența. „Temerea de Domnul este începutul înțelepciunii”, iar iubirea Domnului și temerea din partea omului sunt asemenea unei funii de aur, care unește slujitorul omenesc cu Dumnezeu. În felul acesta, toate încercările vieții sunt simplificate. Când copiii lui Dumnezeu luptă cu ispita, războindu-se cu pasiunile inimii firești, credința pune sufletul în legătură cu Dumnezeu, singurul care le poate da ajutorul, iar ei sunt biruitori.
Fie ca Domnul să lucreze asupra inimii celor care au primit o mare lumină, ca să se poată îndepărta de orice nelegiuire. Priviți la crucea de pe Calvar. Acolo se află Isus, care nu și-a dat viața pentru ca oamenii să poată continua în păcat sau ca să poată avea dreptul de a călca Legea lui Dumnezeu, ci pentru ca ei să poată fi eliberați de orice păcat prin acest sacrificiu infinit. Domnul Hristos a spus: „Eu Mă sfințesc, pentru ca și ei să poată fi sfințiți”, prin desăvârșirea exemplului Său. Vor cei care le predică altora adevărul să fie ei înșiși sfințiți prin acest adevăr? Vor ei să-L iubească pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea lor și pe aproapele lor ca pe ei înșiși? Se vor ridica ei la cel mai înalt standard al caracterului creștin? Sunt gusturile lor înnobilate și poftele lor ținute sub stăpânire? Cultivă ei numai sentimente nobile, o simpatie puternică și adâncă și scopuri curate, astfel încât să poată fi cu adevărat niște conlucrători cu Dumnezeu? Trebuie să avem Duhul Sfânt care să ne susțină în luptă, „căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”
Nevoia de înțelepciune și de putere divină
Melboume, Australia, 3 iulie 1892.
Am fost întrebați, cum se face că în biserici există atât de puțină putere și de ce profesorii noștri sunt atât de lipsiți de eficiență? Răspunsul este: Din cauza păcatului cunoscut și cultivat în diferite forme printre cei ce se declară a fi urmași ai lui Hristos, în timp ce conștiința lor ajunge să fie împietrită printr-o îndelungată călcare. Răspunsul este, de asemenea: Din cauză că oamenii nu umblă cu Dumnezeu, ci se despart de tovărășia lui Isus, iar ca rezultat, vedem manifestându-se în biserică egoism, invidie, certuri, mulțumire de sine, o împietrire a inimii, imoralitate și practici rele. Aceasta stare de lucruri se regăsește chiar și în rândul celor ce propovăduiesc Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu și, dacă nu va avea loc o reformă deplină în mijlocul celor care nu au fost încă sfințiți, ar fi mai bine ca asemenea oameni să părăsească lucrarea pastorală și să aleagă alte ocupații, unde gândurile lor nerenăscute nu pot aduce dezastrul asupra poporului lui Dumnezeu.
Așteptarea și vegherea
Apostolul îi îndeamnă pe frați, spunând: „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.... Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept ... în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul”. Oh, ce zi stă înaintea noastră! Ce separare va avea Ioc în mijlocul celor ce pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu! Cei nedrepți vor fi găsiți printre cei drepți. Cei care au avut o mare lumină, dar n-au umblat în ea, vor avea parte de un întuneric pe măsura luminii pe care au disprețuit-o. Ar fi trebuit să dăm atenție învățăturii aflate în cuvintele apostolului Pavel: „Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat”. Vrăjmașul lucrează cu perseverență, căutând să vadă pe cine poate aduce în tabăra apostaziei, dar Domnul vine în curând și, peste puțină vreme, fiecare caz va fi hotărât pentru veșnicie. Cei ale căror fapte corespund cu lumina care le-a fost dată din abundență vor fi în tabăra Domnului.
Noi veghem și așteptăm marele și uimitorul eveniment care va pune capăt istoriei acestui pământ. Dar nu trebuie doar să așteptăm, ci să lucrăm cu atenție în vederea acestui eveniment solemn. Adevărata biserică a lui Dumnezeu va aștepta, va veghea și va lucra. Nimeni nu poate să rămână pe o poziție neutră. Toți trebuie să-L reprezinte pe Domnul Hristos, printr-un efort stăruitor de a salva sufletele care pier. Oare, biserica își va împreuna mâinile, acum, fără să facă nimic? Vom dormi noi, asemenea fecioarelor neînțelepte din parabolă? Toate măsurile de prevedere trebuie să fie luate acum, deoarece o lucrare ocazională și întâmplătoare va duce la decădere spirituală, iar ziua aceea ne va surprinde ca un hoț. Mintea noastră trebuie să fie întărită, ca să privească în adâncime și să înțeleagă temeiurile credinței. Templul sufletului să fie curățat prin adevăr, pentru că numai cei cu inima curată vor fi în stare să reziste împotriva amăgirilor lui Satana.
Relația noastră cu lumea
Noi nu trebuie să imităm practicile lumii, dar nici să ne izolăm de oamenii din lume, deoarece lumina noastră trebuie să strălucească în mijlocul întunericului moral care acoperă lumea. În biserică există o lipsă deplorabilă de iubire creștină, unii față de alții. Această iubire este ușor de înăbușit, și totuși fără ea nu putem avea părtășie creștină și nici nu putem să-i iubim pe aceia pentru care a murit Domnul Hristos.
Frații noștri au nevoie de îndemnul: „Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. și robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa Diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” Atât în lume, cât și în biserică, vom fi nevoiți să întâlnim persoane necinstite. Vor veni oameni care pretind că au o mare lumină, dar cei cu experiență în lucrarea lui Dumnezeu vor înțelege că lucrurile pe care ei le prezintă ca fiind lumină sunt un mare întuneric. Oamenii din această categorie vor trebui să fie tratați în conformitate cu îndrumările Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care greșesc pot ajunge să se agite în susținerea ideilor lor, dar aceia care umblă în lumină își pot permite să fie calmi, amabili cu cei greșiți, „în stare să-i învețe pe toți”, evidențiind faptul că ei au cerut și au primit înțelepciune de la Dumnezeu. Ei nu vor avea niciun prilej de a lucra agitat, ci de a lucra cu înțelepciune și cu răbdare, ca „să-i îndrepte cu blândețe pe potrivnici”.
A sosit timpul ca aceia care sunt înrădăcinați și întemeiați în adevăr să-și manifeste hotărârea și fermitatea și să arate că nu sunt afectați de filozofia, de zicalele și poveștile celor neștiutori și șovăielnici. Unii oamenii vor face declarații fără temei, cu toată convingerea că spun adevărul, dar nu este de niciun folos să intrăm în controversă cu ei în legătură cu afirmațiile lor false. Cea mai bună modalitate de a trata afirmațiile false este aceea de a prezenta adevărul, lăsând ca ideile ciudate să dispară singure, din cauză că nu li se acordă atenție. Când ideile false sunt puse față în față cu adevărul, slăbiciunea lor ajunge să fie evidentă pentru orice minte inteligentă. Cu cât sunt repetate mai mult afirmațiile greșite ale împotrivitorilor și ale celor care se ridică în mijlocul nostru pentru a amăgi sufletele, cu atât este slujită mai bine lucrarea minciunii. Cu cât se face mai multă publicitate sugestiilor lui Satana, cu atât maiestatea lui satanică este mai mulțumită, deoarece inimile nesfinte vor fi pregătite să accepte amăgirile lui. Chiar și în biserică, vom fi nevoiți să ne confruntăm cu dificultăți de acest fel. Unii oameni vor face din țânțar armăsar și din ceva foarte important, un lucru de nimic -- o lume dintr-un atom și un atom dintr-o lume.
Folosirea talentelor primite de la Dumnezeu
Oare nu am putea să facem mai mult pentru biserici, astfel încât să fie determinate să lucreze în conformitate cu lumina care deja le-a fost dată? Dumnezeu i-a încredințat fiecărui om o lucrare. Atât cel mai neînsemnat, cât și cel mai onorat dintre oameni au fost înzestrați cu o capacitate de influență, care să fie pusă de partea lui Dumnezeu, iar ei trebuie să-I consacre lui Dumnezeu talentele lor, îndeplinindu-și fiecare datoria care i-a fost rânduită de El. Domnul așteaptă ca fiecare să facă tot ce poate mai bine. Când lumina strălucește în inimă, El așteaptă ca lucrarea noastră să corespundă cu lumina pe care o avem și să fie în acord cu măsura primită din plinătatea lui Hristos. Cu cât folosim mai mult cunoștințele noastre și cu cât exercităm mai mult puterile noastre, cu atât vom dobândi mai multă cunoaștere și mai multă putere pentru a îndeplini o lucrare mai mare și mai bună.
Talentele noastre nu ne aparțin. Ele sunt o proprietate a Domnului, pe care noi trebuie să o administrăm. Noi suntem responsabili atât pentru folosirea bunurilor Domnului, cât și pentru abuzul de ele. Dumnezeu le cere oamenilor să investească talentele cu care au fost înzestrați, pentru ca atunci când vine Stăpânul, să-și poată lua înapoi cu dobândă ce este al Său. El ne-a răscumpărat cu propriul sânge, ca pe niște robi ai Săi. Îi vom sluji noi? Vom căuta noi să ne dovedim demni de aprobarea lui Dumnezeu? Vom demonstra prin faptele noastre că suntem niște ispravnici ai harului Său? Dacă este izvorât dintr-o inimă sinceră și curată, fiecare efort depus pentru Stăpânul nostru va fi o jertfă de un miros plăcut Domnului.
Trăim sub privirea unor făpturi nevăzute. Alături de noi se află un martor care urmărește fără încetare modul în care administrăm bunurile încredințate nouă de Domnul. Când va înapoia talanții cu dobândă, robul cel bun nu va pretinde nimic pentru sine. El își va da seama că Dumnezeu a fost cel care i-a încredințat talanții și își va onora Stăpânul. El știe că, dacă nu ar fi primit ceva mai înainte, nu ar fi realizat niciun câștig, că nu ar fi fost nicio dobândă fără un capital. De aceea, el va spune: „Doamne, mi-ai încredințat cinci talanți, iată că am câștigat cu ei alți cinci talanți”. Biserica să se gândească acum, dacă pune la schimbător capitalul primit de la Domnul. Fără harul lui Hristos, fiecare suflet ar da faliment pentru veșnicie. Prin urmare, nu avem dreptul să pretindem nimic. Totuși, în ciuda faptului că nu putem pretinde nimic, dacă suntem niște ispravnici credincioși, Domnul ne răsplătește ca și când meritul ar fi al nostru. El spune: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău”.
Cât de mulți vor deplânge ocaziile pierdute, când va fi pentru totdeauna prea târziu! Astăzi, avem talente și ocazii, dar nu știm cât timp vor mai fi ale noastre. Așadar, să lucrăm cât încă este zi, căci vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra. „Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa.”
Întoarcerea la dragostea dintâi
Melbourne, Australia, 15 iulie 1892.
Motivul pentru care mulți nu reușesc să aibă succes este acela că se încred mult prea mult în ei înșiși, și nu simt nevoia reală de a rămâne în Hristos, atunci când merg să-i caute și să-i salveze pe cei pierduți, Până când nu vor avea gândul Iui Hristos și nu vor prezenta adevărul așa cum este el în Isus, ei nu vor realiza mult. Eu trăiesc cu teamă înaintea lui Dumnezeu. Nu știu cum să vorbesc sau să scriu despre marele subiect al jertfei de ispășire. Nu știu cum să prezint subiectele pentru a reda puterea impresionantă cu care îmi sunt descoperite. Tremur de teamă, ca nu cumva să micșorez marele Plan de Mântuire prin cuvinte fără valoare. Îmi umilesc sufletul cu admirație și cu respect înaintea lui Dumnezeu și spun: Cine este în stare să redea aceste lucruri? Cum pot să le vorbesc și să le scriu fraților mei, așa încât să prindă razele de lumină care strălucesc din cer? Ce trebuie să spun?
„Pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi”
Atmosfera din biserică este atât de rece și datorită spiritului care există în ea, bărbații și femeile nu pot să mențină exemplul evlaviei cerești, care a fost la început. Căldura dragostei lor dintâi a înghețat și, dacă nu vor fi curățați prin botezul Duhului Sfânt, dacă nu se vor pocăi și nu se vor întoarce la faptele lor dintâi, sfeșnicul lor va fi luat din locul lui. Primele fapte ale bisericii s-au văzut, când credincioșii își căutau prietenii, rudele și cunoștințele și le spuneau cu dragoste ce însemna Domnul Isus pentru ei și ce însemnau ei pentru Domnul Isus. Oh, dacă Domnul i-ar sensibiliza pe aceia care se află în poziții de răspundere, ca nu cumva să-și asume o lucrare, bazându-se pe propria inteligență. Lucrarea care iese din mâinile lor nu va purta chipul și numele lui Hristos.
Influența corupătoare a egoismului
Egoismul strică tot ce fac lucrătorii neconsacrați. Ei ar fi trebuit să se roage neîncetat, dar nu fac așa. Ei ar fi trebuit să vegheze în vederea rugăciunii. Ar fi trebuit să înțeleagă sfințenia lucrării, dar nu o simt. Acești lucrători se ocupă de lucrurile sfinte, ca și când ar fi niște lucruri obișnuite. Cele duhovnicești trebuie să fie înțelese duhovnicește și, până când nu vor putea să bea din apa vieții, așa încât Domnul Hristos să fie în ei asemenea unui izvor de apă vie, care curge spre viața veșnică, ei nu vor putea să învioreze pe nimeni, nu vor putea să binecuvânteze pe nimeni și, dacă nu se vor pocăi, sfeșnicul lor va fi luat din locul lui. În lucrarea de salvare a sufletelor este nevoie de îndelungă răbdare, de o milă de neînvins și de o credință nemăsurată. Eul personal să nu fie scos în evidență. În lucrarea cu mințile omenești trebuie să fie exercitată o înțelepciune care vine de la Domnul Hristos.
Fiecare lucrător care are succes în lucrarea cu sufletele să fie golit de eul personal. În această lucrare, nu este loc pentru critici aspre sau pentru certuri, pentru exercitarea unei autorități arbitrare sau pentru arătatul cu degetul și cuvinte vanitoase, ci este nevoie de inimi încălzite de dragoste față de Domnul Isus și față de sufletele prețioase pentru care a murit El. Cei care sunt mulțumiți de sine nu-și pot ascunde slăbiciunea. Ei vor trece prin încercare cu o încredere arogantă în ei înșiși și vor dovedi că Domnul Isus nu este cu ei. Aceste suflete mulțumite de sine nu sunt puține și au de învățat niște lecții care presupun experiențele grele ale nereușitei și înfrângerii. Puțini au harul de a primi bine o astfel de experiență, și mulți vor da înapoi în timpul încercării. Ei dau vina pe circumstanțe pentru nereușita lor și cred că talentul lor nu este prețuit de ceilalți. Dacă s-ar umili sub mâna lui Dumnezeu, El i-ar învăța.
Aspecte esențiale în slujire
Cei care nu învață zi de zi în școala lui Hristos și nu petrec mult timp în rugăciune stăruitoare, nu sunt potriviți să se ocupe cu lucrarea lui Dumnezeu în niciuna dintre ramurile ei. Pentru că, dacă sunt angajați în lucrare, slăbiciunea lor omenească îi va birui în mod sigur și se vor înălța pe ei înșiși cu vanitate. Ci cei care ajung să fie conlucrători cu Isus Hristos și care pot să înțeleagă lucrurile spirituale vor simți nevoia virtuții și a înțelepciunii care vine din cer în îndeplinirea lucrării Sale. Sunt unii care nici nu luminează, nici nu ard, cu toate acestea sunt mulțumiți. Ei se află într-o stare deplorabilă de indiferență și de răceală și foarte mulți dintre cei care cunosc adevărul își neglijează datoria în mod vădit, fapt pentru care Domnul le va cere socoteală.
Dumnezeu ni L-a dat pe Domnul Isus, iar El este descoperirea Tatălui. Răscumpărătorul nostru spune: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu ei.” „Ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl.” Dacă îl cunoaștem pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, sufletul nostru se va umple de o fericire nespusă. Oh, cât de mare este nevoia noastră de Prezența divină! Toți lucrătorii trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru botezul Duhului Sfânt. Să se adune în grupuri, ca să-l ceară lui Dumnezeu un ajutor special și înțelepciune divină, pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată ști cum să plănuiască; să conceapă și să îndeplinească lucrarea.
Oamenii trebuie să se roage îndeosebi ca Domnul să-și aleagă slujitorii și să-i boteze pe misionarii Săi cu Duhul Sfânt. Ucenicii s-au rugat zece zile înainte de a veni binecuvântarea Cincizecimii. Tot acest timp a fost necesar pentru a-i face să înțeleagă ce înseamnă a înălța rugăciuni eficiente, apropiindu-se tot mai mult și tot mai mult de Dumnezeu, mărturisindu-și păcatele, umilindu-și inima înaintea lui Dumnezeu și fiind schimbați după chipul lui Isus, în timp ce priveau la El prin credință. Când a venit binecuvântarea, ea a umplut locul în care erau adunați și, fiind înzestrați cu putere, ei au plecat să îndeplinească o lucrare eficientă pentru Domnul.
Alegerea oamenilor pentru lucrarea de slujire pastorală
Alegerea oamenilor pentru lucrarea sfântă care ne-a fost încredințată este tratată cu mult prea multă superficialitate. Ca urmare a acestei neglijențe, în câmpurile misionare lucrează oameni neconvertiți, care sunt plini de pofte pătimașe, nemulțumitori și nesfinți. Deși au fost mustrați adesea, unii nu și-au schimbat comportamentul, iar practicile lor păcătoase aduc rușine asupra cauzei lui Dumnezeu. Care va fi rezultatul unei asemenea lucrări? Oare de ce nu își amintesc toți lucrătorii noștri că, la judecată, vor trebui să se întâlnească din nou cu fiecare cuvânt, bun sau rău? Fiecare inspirație a Duhului Sfânt, care îi conduce pe oameni la evlavie și la Dumnezeu este scrisă în cărțile cerului, iar lucrătorul prin care Domnul a adus lumina va fi lăudat în ziua cea mare a lui Dumnezeu. Dacă și-ar da seama de responsabilitatea veșnică ce se află asupra lor, oare ar mai dori lucrătorii să se angajeze în această lucrare fără un simțământ adânc al sfințeniei ei? Nu ar trebui să ne așteptăm să vedem lucrările Duhului lui Dumnezeu asupra oamenilor care se oferă să intre în lucrarea de slujire pastorală?
Apostolul spune: „Ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele”. Fiecare suflet să asculte aceste cuvinte și să știe că Domnul Isus nu va accepta niciun compromis. Prin acceptarea și păstrarea în lucrarea de slujire a unor oameni care persistă în nedesăvârșirile caracterului lor și nu dau o dovadă deplină că sunt potriviți pentru păstorire, standardul a fost mult coborât. Mulți dintre cei aflați în poziții de răspundere nu ascultă sfatul apostolului, ci poartă de grijă firii pământești, împlinindu-i poftele. Dacă lucrătorul nu se îmbracă în Hristos și nu descoperă în El înțelepciune, sfințire și răscumpărare, cum poate el să reprezinte religia Domnului Isus? Toată reușita și răsplata lui se află în Hristos. Cei care se află în poziția solemnă de păstori trebuie să dovedească faptul că s-au consacrat fără rezerve lucrării. Ei trebuie să-L primească pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal. De ce unii dintre cei ce sunt angajați de multă vreme în lucrarea de slujire pastorală nu cresc în har și în cunoașterea Domnului Isus? Mi-a fost arătat că ei își satisfac înclinațiile egoiste și fac doar acele lucruri care se potrivesc cu propriile gusturi și idei. Ei se îngrijesc să-și cultive mândria și senzualitatea și își aduc la îndeplinire ambițiile și planurile lor egoiste. Acești oameni sunt plini de iubire de sine. Chiar dacă înclinațiile lor rele li se par la fel de prețioase ca mâna dreaptă sau ochiul drept, ele trebuie să fie îndepărtate din caracterul lucrătorului, deoarece, altfel, el nu poate fi bine primit înaintea lui Dumnezeu. Unii lucrători sunt hirotoniți în vederea slujirii pastorale înainte de a fi examinați suficient cu privire la calificarea lor pentru lucrarea sfântă, dar cât de bine ar fi dacă, în loc de a fi nevoiți să treacă prin această examinare riguroasă, abia după ce au fost definitivați în poziția lor și după ce și-au lăsat deja amprenta propriei personalități asupra lucrării, s-ar face o examinare atentă și completă, înainte de a fi acceptați ca pastori.
O viață consacrată
Următorul citat arată care sunt rezultatele unei consacrări adevărate și, în același timp, rezultatele pe care ar trebui să le cerem de la lucrătorii noștri:
„Harlan Page s-a consacrat lui Dumnezeu cu hotărârea de a trăi și de a lucra pentru slava Domnului, în salvarea celor ce pier. «Când am primit pentru prima dată speranța, spunea el pe patul de moarte, am simțit că trebuie să lucrez pentru suflete. An după an, m-am rugat ca Domnul să facă din mine un mijloc de salvare al altora». Rugăciunile lui au fost ascultate în mod vizibil. Page nu a pierdut niciodată o ocazie de a ține sus candela pentru a lumina sufletele. El s-a străduit să-i aducă pe calea cea bună pe cei rătăcitori și să-i întărească pe cei credincioși, prin scrisori, prin conversații, prin scrieri, prin rugăciuni, prin apeluri și prin avertizări, precum și printr-un exemplu sfânt și perseverent. El a îndeplinit această lucrare în fabrici, în școli și oriunde a făcut munca de mecanic, și numai puterea harului poate să explice felul cum a putut un om așa de umil să realizeze atât de mult. Viața lui este un comentariu viu al cuvintelor: «Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt». «Credința noastră în realitățile veșnice este slabă», spunea el, «și dacă neglijăm salvarea semenilor noștri, ne vom pierde conștiința datoriei». Să ne dăm seama care este datoria noastră și, atâta vreme cât avem o limbă sau un instrument de scris, să le dedicăm în serviciul Celui Preaînalt, nu prin puterea noastră, ci cu credință puternică și încredere statornică.”
Noi avem o lumină mai mare. Solia pe care trebuie s-o vestim lumii este importantă și solemnă, iar planul lui Dumnezeu este ca ucenicii Săi aleși să aibă o experiență adâncă și să fie înzestrați cu puterea Duhului Sfânt. „Domnul nu se uită la ce se uită omul: omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă.” David nu a uitat niciodată această lecție și, în testamentul încredințat lui Solomon pe patul de moarte, el a spus: „și tu, Solomoane, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău și slujește-I cu toată inima și cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine, dar, dacă-L vei părăsi, te va lepăda și EI pe vecie.”
Trăim într-o perioadă importantă din istoria acestui pământ și, pentru că lumina adevărului strălucește asupra noastră, nu putem fi scuzați nici măcar pentru o singură clipă de o scădere a standardului. În calitate de conlucrători cu Hristos, noi avem privilegiul de a lua parte cu El, la suferințele Sale. Trebuie să privim la viața Sa să studiem caracterul Său și să copiem modelul Lui. Este nevoie să fim la fel ca Domnul Hristos în desăvârșirea naturii Sale, deoarece trebuie să ne formăm caractere pentru veșnicie.
Puterea Duhului Sfânt așteaptă să fie cerută și primită de noi
Melbourne, Australia, 28 decembrie 1891.
Chiar înainte de a pleca de la ucenicii Săi, pentru a merge în curțile cerești, Domnul Isus i-a încurajat cu făgăduința Duhului Sfânt. Această făgăduință ne aparține și nouă în aceeași măsură în care le-a aparținut lor. Totuși cât de rar este prezentată înaintea poporului și cât de rar se vorbește în biserică despre primirea ei. Dacă tăcem cu privire la acest subiect atât de important, ce altă făgăduință mai cunoaștem prin împlinirea ei practică, în afară de această făgăduință bogată a darului Duhului Sfânt, prin care ne este dat succesul în întreaga noastră lucrare spirituală? Făgăduința Duhului Sfânt este amintită ocazional în predicile noastre, se fac referiri întâmplătoare la ea, și aceasta este totul, Profețiile au fost dezbătute pe larg, doctrinele au fost prezentate, dar tocmai ce este esențial pentru ca biserica să crească în putere spirituală și eficiență, pentru ca predicarea să inspire convingere și sufletele să fie întoarse Ia Dumnezeu a fost omis într-o mare măsură în lucrarea pastorală. Acest subiect a fost lăsat la o parte, ca și când ar urma să i se acorde atenție cândva, în viitor. Poporului i s-au prezentat alte subiecte și privilegii, până când în biserică s-a stârnit dorința de a primi binecuvântările promise de Dumnezeu, dar credincioșii au rămas cu impresia că darul Duhului Sfânt nu este pentru timpul prezent, ci biserica va avea nevoie de el cândva, în viitor.
Toate celelalte binecuvântări
Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută cu credință, ar aduce după sine toate celelalte binecuvântări, de aceea trebuie să-i fie prezentată fără rețineri poporului lui Dumnezeu. Din cauza amăgirilor iscusite ale vrăjmașului, mintea celor din poporul lui Dumnezeu pare a fi incapabilă să înțeleagă și să-și însușească făgăduințele lui Dumnezeu. Ei par să creadă că sufletul însetat poate primi doar câteva picături de har. Poporul lui Dumnezeu s-a obișnuit să creadă că trebuie să se bazeze pe eforturile proprii și să aștepte doar un mic ajutor din partea Cerului, iar rezultatul este că nu are suficientă lumină de oferit sufletelor care pier în eroare și întuneric. De multă vreme, biserica se mulțumește cu o mică măsură din binecuvântările lui Dumnezeu. Credincioșii nu simt nevoia de a beneficia de înaltele privilegii obținute pentru ei cu un preț infinit. Puterea lor spirituală a fost mică, experiența lor slabă și incompletă, iar ei sunt descalificați pentru lucrarea pe care Domnul ar dori să o îndeplinească. Ei nu sunt capabili să prezinte adevărurile mari și pline de slavă ale Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, care ar putea convinge și converti sufletele prin influența Duhului Sfânt. Puterea lui Dumnezeu așteaptă să fie cerută și primită de ei. Cei care seamănă semințele sfinte ale adevărului vor culege roadele bucuriei. „Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie, când își strânge snopii.”
Atitudinea bisericii a făcut ca lumea să rămână cu ideea că poporul lui Dumnezeu este un popor lipsit de bucurie, că slujirea lui Hristos este neatrăgătoare, că binecuvântarea lui Dumnezeu este revărsată în schimbul unui preț prea mare din partea celor ce o primesc. Dacă insistăm asupra încercărilor noastre și exagerăm cu privire la dificultățile noastre, noi îi reprezentăm greșit pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, deoarece tristețea adunată în sufletul credinciosului face așa încât calea spre ceruri să fie lipsită de atracție, iar mulți pleacă dezamăgiți din slujba lui Hristos. Dar, oare cei care îl prezintă astfel pe Domnul Hristos, sunt cu adevărat niște credincioși? Nu. Pentru că aceia care sunt credincioși se încred în făgăduința divină, iar Duhul Sfânt nu este pentru ei doar un judecător, ci și un mângâietor.
Creștinul care vrea să-și clădească un caracter puternic și armonios și să aibă o experiență religioasă echilibrată trebuie să zidească pe întreaga temelie. Numai în felul acesta, omul va fi pregătit să împlinească toate cerințele adevărului și ale neprihănirii, așa cum sunt reprezentate în Biblie, deoarece va fi susținut și întărit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Cel care este un creștin adevărat îmbină sentimentele de duioșie cu perseverența fermă în atingerea scopurilor și cu o credincioșie neșovăitoare față de Dumnezeu. El nu-și va trăda îndatoririle sacre în nicio situație. Acela care este înzestrat cu Duhul Sfânt are mari capacități ale inimii și intelectului, precum și o voință puternică și de neînvins.
Frații mei, Mântuitorul vă cere să fiți atenți la modul în care mărturisiți pentru El. Trebuie să studiați Cuvântul tot mai adânc. Când veți prezenta adevărurile din Cuvântul sfânt, veți fi nevoiți să întâlniți oameni cu diferite moduri de a gândi, de aceea trebuie să dați dovadă de seriozitate și de respect. Scoateți poveștile ieftine din cuvântările voastre și predicați Cuvântul. Dacă veți proceda așa, veți aduce mai mulți snopi pentru Domnul. Nu uitați că în rândul ascultătorilor voștri sunt oameni asaltați de ispită, fără încetare. Unii luptă cu îndoiala, aproape până la disperare, și sunt pe punctul de a-și pierde nădejdea. Cereți-I lui Dumnezeu să vă ajute să rostiți cuvinte care să-i întărească în lupta aceasta. -- The Review and Herald, 22 decembrie, 1904.