Încrederea și iubirea între frați
30 octombrie 1894.
Când oamenii vor manifesta încredere în semenii lor, vor ajunge să aibă tot mai mult gândul lui Hristos. Domnul a descoperit cât de mult îl prețuiește pe om. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Unele minți caută fără încetare să remodeleze caracterul altora în conformitate cu ideile și măsura lor. Dumnezeu nu le-a încredințat lor această lucrare.
Eul va cultiva întotdeauna o părere înaltă despre sine. Când își pierd dragostea dintâi, oamenii nu respectă poruncile lui Dumnezeu și încep să se critice unii pe alții. Pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, acest spirit va lupta fără încetare să preia stăpânirea. Satana se străduiește să-l promoveze, pentru ca frații, în ignoranța lor, să caute să se distrugă unii pe alții. Dumnezeu nu numai că nu este slăvit, dar este foarte dezonorat, iar Duhul lui Dumnezeu este întristat. Satana exaltă, deoarece știe că, dacă poate să-i pună pe frați să se pândească unii pe alții în biserică și în lucrarea de slujire pastorală, unii vor fi atât de descurajați, încât își vor părăsi posturile. Aceasta nu este lucrarea Duhului Sfânt, ci o putere satanică lucrează înăuntrul minții și în templul sufletului pentru a așeza atributele lui Satana acolo unde ar trebui să fie atributele lui Hristos.
Acela care a plătit prețul infinit pentru a-i răscumpăra pe oameni cunoaște, cu o acuratețe ce nu poate greși, lucrările tainice ale minții omenești și știe cu exactitate cum să se poarte cu fiecare suflet. În modul Său de a Se purta cu oamenii, se pot vedea aceleași principii care se manifestă în lumea naturii. Fenomenele binefăcătoare ale naturii nu sunt aduse la îndeplinire prin intervenții neașteptate și accidentale, iar oamenilor nu li se îngăduie să ia în stăpânire lucrarea ei. Dumnezeu lucrează prin acțiunea liniștită și armonioasă a legilor stabilite de El. Tot astfel este și în lucrurile spirituale. Satana caută fără încetare să stârnească izbucniri violente și brutale, dar Domnul Isus a găsit calea spre mintea oamenilor, folosind asocierea cu lucrurile care le erau cele mai familiare. El tulbura cât mai puțin cu putință cursul gândirii lor obișnuite, evitând faptele imprevizibile sau regulile prestabilite. Domnul i-a onorat pe oameni cu încrederea Sa și, în felul acesta, a beneficiat de respectul lor. El a prezentat vechile adevăruri într-o lumină nouă și prețioasă. Astfel, când era de numai doisprezece ani, El i-a uimit cu întrebările Lui pe învățătorii legii de la templu.
Domnul Isus a luat asupra Sa natura umană, ca să poată intra în legătură nemijlocită cu oamenii. El îi aduce pe oameni sub influența transformatoare a adevărului, întâlnindu-i acolo unde se află ei. Domnul găsește calea spre inimă, asigurând simpatia și încrederea și făcându-i pe toți să simtă că identificarea Sa cu natura și preocupările lor sunt depline. Adevărul era rostit de El cu simplitate, și totuși era înzestrat cu putere și cu demnitate. Ce învățător a fost Domnul nostru Isus Hristos! Cât de duios s-a purtat El cu fiecare căutător sincer al adevărului, ca să-i poată câștiga simpatia și să găsească un loc în inima lui.
Trebuie să vă spun, fraților, că sunteți departe de ce ar dori Domnul să fiți. Prea adesea, atributele vrăjmașului lui Dumnezeu și al omului își găsesc expresia în spiritul și în atitudinea voastră unul față de altul. Voi vă jigniți unul pe altul, pentru că nu sunteți părtași ai naturii divine și lucrați împotriva desăvârșirii caracterului vostru. Voi aduceți necazul asupra voastră și faceți ca lucrarea să fie grea și istovitoare, pentru că vă considerați propriul spirit și propriile defecte de caracter ca și cum ar fi niște virtuți prețioase ce trebuie să fie păstrate și cultivate.
Domnul Isus îndreaptă atenția tuturor, atât a celor mai inteligenți, cât și a celor mai puțin cultivați, spre crinii din rouă proaspătă a dimineții și îi îndeamnă: „Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes, totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”. Domnul Se folosește de crini pentru a rosti învățătura: „Așa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?”
Înaintarea adevărului
Oamenii fac înaintarea adevărului de zece ori mai dificilă decât este în realitate, deoarece încearcă să preia în mâinile lor limitate lucrarea lui Dumnezeu. Ei cred că trebuie să inventeze în permanență ceva pentru a-l determina pe alții să facă lucrurile pe care ei consideră că acei oameni ar trebui să le facă. Timpul folosit în felul acesta nu face decât să complice lucrarea, pentru că Marele Conducător este lăsat pe dinafară chiar în îngrijirea propriei moșteniri. Unii își asumă sarcina de a corecta defectele de caracter ale altora și sfârșesc prin a le înrăutății. Asemenea oameni ar face mai bine să-L lase pe Dumnezeu să-și facă lucrarea, pentru că El nu-i consideră capabili să remodeleze caracterul altora.
Ei au nevoie să fie umpluți de spiritul lui Hristos. Dacă se încred în puterea Sa, ei vor fi împăcați cu El și, în felul acesta, se vor afla pe calea cea bună a împăcării cu tovarășii lor de lucrare. Cu cât slujitorul omenesc va avea, în spiritul și caracterul lui, mai puțin din umilința și blândețea lui Hristos, cu atât va vedea mai multă desăvârșire în metodele proprii și mai multă nedesăvârșire în metodele altora. Singura noastră posibilitate de a fi în siguranță este să veghem în rugăciune și să ne sfătuim unii cu alții, având încredere că Dumnezeu îi va păzi pe frații noștri în același fel în care ne păzește pe noi, pentru că El nu face deosebire între oameni. Dacă vom fi niște elevi credincioși și niște împlinitori ai cuvintelor Sale, Dumnezeu va lucra pentru noi.
Dar când lucrătorii manifestă atât de evident faptul că desconsideră porunca explicită a Domnului Hristos, care ne spune să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El, cum ne putem aștepta ca frații să respecte poruncile unor oameni limitați și regulile și îndrumările lor precise cu privire la modul în care trebuie să lucreze fiecare? Înțelepciunea care ni se recomandă trebuie să fie supranaturală, altfel se va dovedi un doctor incapabil să vindece și care nu va face altceva decât să distrugă. Mai bine L-am căuta pe Dumnezeu cu toată inima noastră, renunțând la importanța proprie, „căci toți sunteți frați”.
Domnul Hristos a făcut ca jugul să fie ușor
În loc de a vă trudi să concepeți reguli și regulamente, ați face mai bine să vă rugați și să-l supuneți Domnului Hristos voința și metodele voastre. Domnul nu este mulțumit când voi faceți să fie dificile lucrurile pe care El le-a făcut ușoare. El spune: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.” Domnul Isus iubește moștenirea Sa, iar dacă oamenii nu vor considera că atribuția lor specială este aceea de a prescrie reguli pentru tovarășii lor din lucrare, ci vor aplica regulile lui Hristos în propria viață și vor repeta învățăturile Sale, fiecare dintre ei va fi un exemplu și nu un judecător.
Caracterul părintesc al lui Dumnezeu
Subiectul cel mai preferat al Domnului Hristos a fost caracterul părintesc și iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, Blestemul tuturor bisericilor din zilele noastre constă în faptul că oamenii nu adoptă metodele lui Hristos. Ei cred că pot îmbunătăți regulile date în Evanghelie și se simt liberi să le definească, sperând să reformeze în felul acesta bisericile și pe lucrători. Dumnezeu să fie singurul nostru Stăpân, singurul nostru Domn, plin de bunătate, milă și dragoste.
Dumnezeu le dă cunoaștere lucrătorilor Săi, iar El a lăsat pentru noi o făgăduință bogată și deplină: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul.” Oare nu este cel mai bine ca fiecare să primească înțelepciunea în mod personal, apelând la Dumnezeu și nu la oameni? Ce a spus Marele Învățător? „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume.”
Criticarea defectelor altora
Printre noi se manifestă un rău care trebuie să fie corectat. Frații se simt liberi să privească la presupusele greșeli ale altora și să vorbească despre ele, în timp ce tocmai asumarea acestei libertăți arată clar că aceste greșeli există și la ei înșiși. Ei scot în evidență că se consideră singuri înțelepți, iar Dumnezeu nu le poate da binecuvântarea Sa specială, pentru că s-ar înălța pe ei înșiși și ar păgubi lucrarea prețioasă a adevărului. Când lumea era lipsită de cunoașterea lui Dumnezeu, Domnul Isus a venit să împărtășească această binecuvântare inestimabilă -- cunoașterea caracterului părintesc al Tatălui nostru ceresc. Acesta a fost darul Său pentru lume, iar El le-a încredințat acest dar ucenicilor Săi, pentru ca ei să-l transmită mai departe.
Necesitatea dezvoltării personale a lucrătorilor
După ce învață regulile simple, ei [pastorii] trebuie să-și folosească toate facultățile intelectuale pentru a acumula cunoștințele cu privire la lucrarea lor, ca să poată fi niște lucrători care n-au de ce să le fie rușine. În timp ce sunt angajați în predicarea adevărului, dacă își vor folosi timpul cu înțelepciune, pastorii pot ajunge să stăpânească, unul după altul, diversele domenii ale științei. Momentele de aur, care ar trebui să fie folosite zilnic în activitățile utile, prin care putem fi tot mai bine pregătiți pentru atingerea înaltul standard, sunt risipite în conversații lipsite de importanță, în indolență și în lucrări cu rezultate nesemnificative.
Bărbații care stau acum înaintea poporului, ca reprezentanți ai Domnului Hristos, au, în general, mai multe aptitudini decât cele pe care le-au dezvoltat, dar nu își folosesc talentele, profitând cât mai bine de timpul și de ocaziile lor. Dacă și-ar fi exercitat puterile date de Dumnezeu, aproape fiecare pastor din district ar fi putut fi un specialist nu numai în domeniul cititului, al scrisului și gramaticii, ci și al limbilor străine. Este esențial ca ei să-și stabilească ținte înalte. Totuși, până acum, s-a dovedit prea puțină ambiție în exercitarea capacităților lor pentru a atinge un standard înalt în cunoaștere și în gândirea religioasă.
Pastorii noștri vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu pentru ruginirea talentelor pe care li le-a dat pentru a le dezvolta prin folosire. Dacă ar fi urmărit să ajungă niște uriași intelectuali, ei ar fi putut realiza o lucrare de zece ori mai inteligentă. Întreaga lor experiență în înalta chemare pe care o au este păgubită din cauză că se mulțumesc să rămână acolo unde sunt. Dacă vor studia, având motive corecte și ținte corespunzătoare, efortul în dobândirea cunoașterii nu le va împiedica nici în cea mai mică măsură creșterea spirituală.
Nevoia de lucrători
Pretutindeni în lume este nevoie de lucrători. Adevărul lui Dumnezeu trebuie să fie vestit în străinătate, pentru ca aceia care se află în întuneric să poată fi luminați. Este necesară o lucrare care să pregătească studenții pentru a deveni împreună lucrători cu Dumnezeu.
Dumnezeu cere ca în această direcție să se manifeste un zel infinit mai mare decât cel care s-a arătat până acum. Ca popor, noi suntem, în anumite privințe, cu mult în urmă în lucrarea misionară. Cei aflați în pozițiile de răspundere nu fac nici măcar a douăzecea parte din binele pe care l-ar fi putut face, pentru că egoismul predomină în proporții mari în mijlocul nostru. Unii sunt invidioși, temându-se că alții vor fi mult mai apreciați decât ei.
Acum este nevoie de minți cultivate în fiecare ramură a lucrării lui Dumnezeu, deoarece începătorii nu pot face o lucrare suficient de bună în ce privește descoperirea comorii ascunse pentru a îmbogăți sufletele. Dumnezeu a plănuit ca școlile să fie un mijloc de dezvoltare a lucrătorilor, așa încât să fie niște lucrători de care lui Isus Hristos să nu-I fie rușine, iar acest scop trebuie să fie avut în vedere fără încetare. Nivelul la care se poate ajunge printr-o cultivare corespunzătoare nu a fost atins până acum. Mai mult de jumătate dintre noi sunt oameni capabili. Dacă ei și-ar fi folosit aptitudinile, ar fi trebuit să avem acum douăzeci de lucrători, acolo unde avem doar unul. De asemenea, medicii ar fi fost pregătiți să lupte cu boala.
Orașele și satele sunt cufundate în păcat, cu toate acestea, în fiecare Sodomă este câte un Lot. Otrava păcatului lucrează în inima societății. Dumnezeu cheamă reformatori care să stea în apărarea legilor rânduite de El pentru a guverna organismul și să mențină un standard înalt în educarea minții și cultivarea inimii.
Cultivarea inimii
Există pericolul de a manifesta o scrupulozitate fariseică, împovărând mintea oamenilor cu formalități și obiceiuri lumești care, în cele mai multe cazuri, vor ajunge să fie considerate cele mai importante, exagerând lucruri lipsite de semnificație. Harul Domnului Hristos, cu influența lui curățitoare și înnobilatoare, va face pentru noi mai mult decât toată educația lumească în ce privește eticheta care este considerată atât de esențială. Pentru mulți, aparențele sunt suma totală a religiei, și totuși se va dovedi că inima lor nu are acea amabilitate adevărată, singura amabilitate prețuită de Dumnezeu. Dacă se vorbește despre greșelile lor, ei manifestă atât de puțină politețe creștină, încât, în efortul lor de a critica atitudinea, gesturile și exprimarea cuiva, pierd din vedere poziția sfântă de pastori pe care Dumnezeu i-a trimis cu solia Sa de avertizare. Ei se cred niște perle ale înțelepciunii, dar nu acordă nici o atenție cuvintelor rostite de Dumnezeu din curțile cerului. Tuturor acestora, Dumnezeu le spune că, pentru a reuși să cunoască adevărata înțelepciune a lui Hristos, trebuie să-și recunoască propria ignoranță.
Mi-a fost arătat că instituțiile noastre de învățământ au fost prevăzute de Dumnezeu cu scopul de a îndeplini lucrarea cea mare și bună de salvare a sufletelor. Talentele oamenilor ajung să fie folosite la maxima capacitate numai când sunt supuse conducerii depline a Duhului lui Dumnezeu. Normele și principiile religiei constituie primii pași în dobândirea cunoașterii și se află chiar la temelia adevăratei educații. Pentru a sluji celor mai nobile scopuri, știința și cunoașterea trebuie să fie însuflețite de Duhul Iui Dumnezeu.
Numai un creștin este în stare să folosească știința în mod corect. Pentru a fi apreciată și înțeleasă pe deplin, știința trebuie să fie interpretată dintr-o perspectivă religioasă. Dacă se va proceda așa, toți oamenii se vor închina Dumnezeului științei. Doar o inimă înnobilată prin harul lui Dumnezeu poate să înțeleagă cel mai bine adevărata valoare a educației. Atributele Sale, așa cum sunt văzute în lucrurile create de Dumnezeu, pot să fie înțelese numai dacă îl cunoaștem pe Creator. Pentru a-i conduce pe tineri la izvoarele adevărului, la Mielul lui Dumnezeu care a îndepărtat păcatele lumii, profesorii trebuie să se familiarizeze nu numai cu teoria adevărului, ci și să aibă o cunoaștere din experiență a căii care duce la sfințire. Cunoașterea înseamnă putere, numai atunci când este unită cu adevărata evlavie. Un suflet golit de sine va fi nobil. Dacă locuiește în inimă prin credință, Domnul Hristos ne va face înțelepți în ochii lui Dumnezeu.
Primirea darurilor
30 ianuarie 1895.
Ați întrebat dacă se cuvine să primim daruri de la necredincioși3, întrebarea voastră nu este necuvenită, dar eu doresc să vă întreb: Cine este proprietarul lumii noastre? Cine este adevăratul proprietar al caselor și al terenurilor? Nu este Dumnezeu? El are o bogăție în lumea noastră și a pus-o în mâinile unor oameni prin care cei flămânzi să poată fi hrăniți, cei goi să poată fi îmbrăcați și cei fără case să poată fi adăpostiți. Dacă îi vom aborda cu înțelepciune și le vom da ocazia să facă acele lucruri pe care este privilegiul lor să le facă, Domnul va impresiona inima oamenilor din lume, chiar și a celor idolatri, îndemnându-i să ofere din bogăția lor pentru susținerea lucrării. Noi trebuie să ne considerăm privilegiați să primim ce doresc ei să ofere.
Să căutăm să-i cunoaștem bine pe oamenii aflați în poziții importante, să ne apropiem de ei și, dacă avem înțelepciunea șarpelui și nevinovăția porumbelului, putem să obținem avantaje din partea lor, deoarece Dumnezeu va impresiona mintea lor, determinându-i să facă multe lucruri pentru poporul Său. Dacă niște persoane potrivite le-ar vorbi celor ce au bani și influență și le-ar prezenta nevoile lucrării într-o lumină corespunzătoare, ei ar putea face mult pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu în lumea noastră. Din cauză că am ales să nu depindem de cei din lume, noi am respins privilegii și avantaje de care am fi putut să beneficiem. Totuși nu trebuie să sacrificăm niciun principiu cu scopul de a profita de orice ocazie favorabilă promovării cauzei lui Dumnezeu.
Domnul dorește să aibă un popor al Său în lume, dar nu din lume. Ei trebuie să se străduiască să prezinte adevărul înaintea oamenilor aflați în poziții înalte, acordându-le și acestora o șansă egală de a cerceta și de a accepta dovezile Cuvântului lui Dumnezeu. Mulți sunt lipsiți de cunoaștere și de lumină, iar noi avem de făcut o lucrare personală înțeleaptă, serioasă și solemnă. Trebuie să simțim că avem o responsabilitate față de cei aflați în poziții înalte și să le adresăm invitația binevoitoare de a veni la ospățul de nuntă. Pentru acești oameni, ar fi putut să fie făcută o lucrare cu mult mai mare decât cea care a fost făcută până în prezent. Ultima solie pe care Domnul Hristos le-a adresat-o ucenicilor Săi înainte de a Se despărți de ei și de a fi luat la cer a fost aceea de a duce Evanghelia până la marginile pământului, iar această însărcinare a fost însoțită de făgăduința Duhului Sfânt. Domnul a spus: „Ci voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului”.
„Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el.” „Al Meu este argintul și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor.” „Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munților cu miile lor. Dacă Mi-ar fi fost foame, nu ți-aș fi spus ție: căci pământul este al Meu, cu tot ce este pe el.”
Răspunderea pentru suflete
Pe pământ este o mare lucrare de făcut, iar Domnul Isus i-a ales pe oameni ca parteneri ai Săi, pentru ca slujitorii cerești să poată conlucra cu cei omenești. Hristos a simțit o răspundere apăsătoare pentru răscumpărarea lumii, iar cei ce sunt împreună lucrători cu Dumnezeu sunt reprezentanții lui Hristos în lumea noastră. Ei vor avea milă de cei pierduți și vor simți o mare răspundere pentru mântuirea oamenilor. Dacă biserica nu se trezește și nu merge la postul datoriei, Dumnezeu o va considera răspunzătoare pentru pierderea sufletelor. Sunt deosebit de preocupată ca lucrarea lui Dumnezeu să înainteze.
Oriunde au succes în aducerea sufletelor la cunoașterea adevărului, cei aleși de Dumnezeu trebuie să înmulțească numărul bisericilor. Însă poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se adune niciodată în comunități mari, așa cum au făcut cei din Battle Creek. Aceia care știu ce înseamnă să ai o răspundere pentru suflete nu vor face niciodată așa, deoarece ei vor simți aceeași responsabilitate pe care a avut-o Hristos pentru mântuirea oamenilor.
Spiritul înțelepciunii
Toți cei aleși de Dumnezeu trebuie să-și dezvolte însușirile intelectuale. Domnul Isus a venit pentru a reprezenta caracterul Tatălui, iar ucenicii Săi au fost trimiși în lume pentru a reprezenta caracterul lui Hristos. El ne-a dat Cuvântul Său, ca să ne arate calea vieții, dar nu ne-a lăsat doar să împlinim, pur și simplu, acest Cuvânt, ci ne-a făgăduit, de asemenea, că-i va da puterea de a lucra în noi, prin Duhul Sfânt. Prin urmare, este oare necesar ca vreunul dintre noi să fie nevoit să umble în nesiguranță, plângându-se că nu cunoaște și nu simte lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii sale? Sunteți voi flămânzi și însetați după învățătura neprihănirii? Atunci, aveți făgăduința sigură că veți fi îndestulați. „Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere să-L cunoaștem pe Cel ce este adevărat. Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică.”
Domnul vrea ca noi să avem spiritul înțelepciunii cerești. Oare simțim noi, cu toții, îndemnul de a ne ruga Domnului cu umilință și cu seriozitate, arătându-I nevoile noastre și cerându-I stăruitor să ne dea spiritul înțelepciunii? Ne rugăm noi, spunând: „Arată-mi lucrurile pe care nu le cunosc, învață-mă Tu”. Oh, cât de mare este nevoia de rugăciuni umile și stăruitoare, care să fie rostite de buze neprefăcute, cerând sfatul lui Dumnezeu! El zice: Sfatul este al meu și la Mine sunt înțelepciunea și judecata sănătoasă.
Timpuri solemne
31 ianuarie 1895.
Trăim în timpuri serioase și solemne și, pe măsură ce se apropie sfârșitul, dificultățile vor fi tot mai mari. Poate că va mai fi o scurtă perioadă de liniște în această privință, dar nu va fi pentru multă vreme. Am de scris câteva scrisori care trebuie să fie trimise cu următoarea poștă la Battle Creek. Frații noștri de acolo nu înțeleg totul într-o lumină corectă. Prin acțiunile pe care le-au întreprins pentru a plăti impozitele5, pe proprietatea sanatoriului și a tabernaculului, au dat dovadă de un zel și de o conștiinciozitate care nu sunt nici înțelepte, nici corecte, din toate punctele de vedere. Ideile lor despre libertatea religioasă sunt amestecate cu recomandări care nu vin de la Duhul Sfânt. Cauza libertății religioase suferă, iar suferința aceasta poate fi vindecată numai prin harul și prin blândețea lui Hristos.
Inima celor care susțin această cauză trebuie să fie plină de spiritul lui Isus. Numai Marele Medic poate oferi balsamul din Galaad. Dacă acești oameni ar citi cartea lui Neemia, cu inimă umilă, atinsă de Duhul Sfânt, ideile lor false ar fi schimbate, ar înțelege principiile corecte, iar starea actuală de lucruri s-ar schimba. Neemia s-a rugat Iui Dumnezeu pentru ajutor, iar El a ascultat rugăciunea lui. Domnul i-a impresionat pe împărații păgâni să vină în ajutorul lui. În timp ce vrăjmașii săi lucrau cu zel împotriva lui, Domnul lucra prin intermediul împăraților pentru a aduce la îndeplinire planul Său și pentru a răspunde la nenumăratele rugăciuni ce se înălțau spre El, cerând ajutorul de care aveau o nevoie atât de mare.
Poziții extreme
Adesea sunt foarte tulburată, când îi văd pe conducătorii noști adoptând poziții extreme și împovărându-se cu probleme de care nu trebuiau să se ocupe și nici să se îngrijoreze, ci să le lase în mâinile lui Dumnezeu pentru a le îndrepta. Noi suntem încă în lume, iar Dumnezeu ne păstrează un loc în legătură cu lumea și lucrează prin mâna Sa puternică pentru a pregăti calea înaintea noastră, așa încât lucrarea Lui să poată progresa în diferitele ei ramuri. Adevărul trebuie să aibă un loc de seamă, iar standardul adevărului să fie înălțat în multe locuri aflate în regiunile îndepărtate.
Fiți siguri că Dumnezeu nu le-a încredințat acelora care stau departe de acele țări străine sarcina de a-i critica pe cei care se afla la fața locului, acolo unde se desfășoară lucrarea. Cei care nu sunt acolo nu știu nimic despre nevoile existente acolo și, dacă nu pot spune nimic pentru a-i ajuta pe cei ce sunt la fața locului, să nu-i împiedice, ci să-și arate înțelepciunea prin elocvența tăcerii, ocupându-se mai degrabă de lucrarea care este la îndemâna lor. Protestez împotriva zelului pe care îl manifestă aceste persoane, când își etalează părerile lor cu privire la lucrarea din țările străine, deoarece nu sunt conforme cu realitatea.
Lăsați-L pe Domnul să lucreze pentru oamenii care sunt la fața locului, iar cei ce nu se află acolo să se umilească înaintea lui Dumnezeu, ca nu cumva să-și piardă locul și să se rătăcească. Cei care și-au asumat dreptul de a critica lucrarea, nu au primit această sarcină de la Dumnezeu și nu au aprobarea Duhului Său Sfânt. Mulți lucrează în conformitate cu propriile judecăți omenești și caută cu zel să corecteze lucruri pe care Dumnezeu nu le-a pus în mâinile lor. Atâta vreme cât suntem în lume, vom avea de făcut o lucrare specială pentru lume, iar solia de avertizare trebuie să ajungă la toate țările și la toate popoarele.
Domnul nu-i îndeamnă pe lucrători în așa fel încât să-i facă să meargă pe o cale care va aduce timpul necazului înainte de vreme. Să nu ridice un zid de despărțire între ei și lume, prin promovarea propriilor idei și concepții. Deja s-a exagerat în această privință pretutindeni în țara noastră. Solia de avertizare nu a ajuns la un mare număr de oameni din lume, nici în orașele aflate în apropierea noastră, iar numărătoarea lui Israel nu este o lucrare făcută după planul lui Dumnezeu.
Darurile să fie primite și împărțite
Atâta vreme cât ne aflăm în această lume și Duhul lui Dumnezeu continuă să lucreze pentru ea, noi trebuie să primim și să oferim daruri. Să-i oferim lumii lumina adevărului, așa cum este prezentată în Scripturile Sfinte, și, la rândul nostru, să primim de la cei din lume lucrurile pe care Dumnezeu îi îndeamnă să le ofere pentru cauza Sa. Domnul continuă încă să impresioneze inima împăraților și a conducătorilor în favoarea poporului Său și se cuvine ca aceia care sunt atât de preocupați de subiectul libertății religioase să nu împiedice nicio favoare și să nu se retragă de la primirea ajutorului pe care Dumnezeu i-a îndemnat pe oameni să-l ofere pentru înaintarea lucrării Sale.
În Cuvântul lui Dumnezeu găsim exemple care se referă chiar la subiectul acesta. Cirus, împăratul Persiei, a făcut o proclamație pentru toată împărăția lui și a pus să fie scrisă, spunând: „Așa vorbește Cirus, împăratul perșilor: «Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, și să se suie la Ierusalim, în Iuda, și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel!»” Darius a dat o a doua poruncă pentru construirea Casei Domnului, iar aceasta este raportată în capitolul 6 din Ezra.
Domnul Dumnezeul lui Israel a încredințat bunurile Sale în mâinile celor necredincioși, dar ele sunt rânduite spre a fi folosite în favoarea lucrării ce trebuie să fie făcută pentru lumea căzută. Oamenii prin care vin aceste daruri pot deschide căi largi pentru înaintarea adevărului. Poate că ei nu au nicio simpatie pentru lucrare, nicio credință în Hristos și nicio trăire a cuvintelor lui Dumnezeu, dar darurile lor nu trebuie să fie refuzate din acest motiv.
Este foarte ciudat că unii dintre frații noștri ajung să considere că sunt datori să creeze o stare de lucruri care tinde să împiedice primirea bunurilor pe care Dumnezeu le-a prevăzut să fie primite fără restricții. Dumnezeu nu le-a încredințat responsabilitatea de a intra în conflict cu autoritățile și conducătorii din lume în această privință. Mâna protectoare a lui Dumnezeu încă nu a fost retrasă de pe pământ. Conducătorii lucrării să aștepte momentul potrivit, să se ascundă în Hristos și să acționeze cu mare înțelepciune. Să fie înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. Mi s-a arătat de repetate ori că noi am putea să beneficiem de mult mai multe favoruri și pe mai multe căi, dacă ne-am apropia de oameni cu înțelepciune, familiarizându-i cu lucrarea noastră și oferindu-le ocazia de a face acele lucruri putem să-i îndemnăm să le facă pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu, acesta fiind privilegiul nostru.
Activitatea în bisericile noastre
2 februarie 1895
Monotonia care predomină în programul serviciilor religioase din bisericile noastre trebuie să fie schimbată. Este nevoie de aluatul activității, pentru ca membrii bisericii noastre să poată lucra în domenii noi și să conceapă metode noi. Când această monotonie lipsită de viață va fi întreruptă, puterea Duhului Sfânt va impresiona inimile și mulți dintre cei despre care nu am crezut că vor fi vreodată altfel decât niște simpli spectatori inactivi, vor începe să lucreze cu seriozitate. O biserică lucrătoare pe pământ este în legătură cu biserica lucrătoare din cer. Dumnezeu lucrează, îngerii lucrează, iar oamenii trebuie să lucreze pentru convertirea sufletelor. Să se facă eforturi de a realiza ceva atâta vreme cât este ziuă, iar harul lui Dumnezeu se va descoperi, pentru ca sufletele să poată fi câștigate la Hristos. Pretutindeni sunt oameni care pier în păcatele lor, iar Dumnezeu îi vorbește fiecărui credincios, spunându-i: Grăbește-te să mergi în ajutorul lor cu solia pe care ți-o voi da Eu.
Economia în cămin
Domnul a ales oamenii ca slujitori ai Săi, iar ei trebuie să colaboreze cu El, având inima plină de iubirea lui Isus, pentru a-i întoarce pe semenii lor de la ideile false la adevăr. Dumnezeu binecuvântează pământul cu soare și cu ploaie. El face pământul să aducă roade bogate pentru binele omului. Domnul l-a făcut pe om distribuitorul Său pentru a împărți darurile Sale cerești, aducând suflete la adevăr. Sunt dispuși frații mei din America să cerceteze modul în care au ajuns la ei prețiosul adevăr mântuitor, pe vremea când se aflau încă în întuneric? Bărbații și femeile I-au adus lui Dumnezeu zecimile și darurile lor și, pe măsură ce banii au intrat în vistierie, slujitorii Săi au fost trimiși pentru a continua lucrarea.
Dacă dorim să ajungem la sufletele aflate în întuneric, procesul acesta trebuie să fie repetat. Am văzut că mulți rețin toată zecimea, iar alții o parte, și totuși marea lucrare misionară crește an după an. Ar trebui să învățăm să facem economie în cheltuielile de întreținere a caselor noastre. Să nu facem nicio cheltuială inutilă, pentru că lipsurile, mizeria, sărăcia și nenorocirile de tot felul ne atrag atenția cu insistență, iar noi suntem chemați să-i ajutăm pe cei nevoiași și nefericiți. Să ne îngrijim ca aceia care sunt lipsiți de hrană și de îmbrăcăminte să primească cele necesare, iar cei care sunt săraci sufletește să poată înțelege bunătatea mântuirii.
O lucrare serioasă
Dumnezeu ni se descoperă și ne dă har după har, numai când ne angajăm într-o lucrare serioasă, folosind diferitele noastre aptitudini. O biserică lucrătoare, care trudește pentru salvarea sufletelor, va fi o biserică primitoare, credincioasă și dedicată rugăciunii. O biserică ai cărei membri sunt găsiți pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, implorând harul Său și căutându-L zi de zi, se hrănește cu pâinea vieții și bea apa vieții. Făgăduința: „Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da”, se va împlini pentru ea.
O lucrare creștină, îndeplinită cu zel și perseverență, va avea rezultate mari. Slujitorii omenești vor avea o experiență adâncă a iubirii și concepții înalte cu privire la ce dorește Dumnezeu să facă prin ei în împlinirea datoriei lor. Numai atunci, biserica se va ridica și va străluci, văzând că slava Domnului a răsărit peste ea, iar întunericul se risipește.
Succesul misionar va fi proporțional cu efortul pe deplin consacrat și făcut cu toată inima. Fiecare îndepărtare de la un efort misionar adevărat, fiecare nereușită în cultivarea spiritului misionar a avut efecte asupra bisericii și a condus la un declin al spiritualității. Dar fiecare efort serios în domeniul lucrării misionare i-a adus bisericii sănătate spirituală și nu numai ca a sporit numărul membrilor ei, dar a mărit și bucuria, și zelul ei sfânt.
În curând, poporul care respectă poruncile lui Dumnezeu va trece prin situațiile cele mai grele, dar toți cei care au umblat în lumină și au răspândit lumina își vor da seama că Dumnezeu intervine pentru ei. Când circumstanțele vor părea mai nefavorabile ca oricând, atunci Domnul le va arăta celor credincioși puterea Sa. Când națiunea pentru care Dumnezeu a lucrat într-un mod atât de minunat și peste care a întins brațul ocrotitor al Atotputerniciei va abandona principiile protestante, va aproba și va susține papalitatea prin legile ei, limitând libertatea religioasă, atunci Dumnezeu va lucra cu puterea Sa pentru poporul Său credincios. Tirania Romei se va dezlănțui, dar Domnul Hristos este scăparea noastră.
Sacrificiul renunțării la sine
Mulți sunt de prea multă vreme într-o stare de adormire spirituală. În timp ce unii au lucrat cu perseverență și au manifestat o energie neobosită, alții au stat ca niște spectatori și au fost mereu gata de a face remarci critice cu privire la rezultatele și la metodele lor. Deși nu și-au folosit niciodată mintea pentru a concepe vreun plan prin care sufletele prețioase să poată fi salvate pentru Hristos, ei sunt gata să critice. Ei sunt pregătiți fără încetare să le găsească greșeli acelora care lucrează. Când se trezesc și dau semne de revenire sinceră, aceste suflete nepăsătoare sunt dezamăgite, dacă nu li se oferă imediat un loc plăcut în lucrare. Este un mare șoc pentru ele să descopere că lucrarea nu poate fi făcută fără eforturi istovitoare, renunțare la sine și răstignirea eului. Ei se așteaptă să aibă succes și cred că succesul lor trebuie să fie asemănător celui pe care l-au avut apostolii în Ziua Cincizecimii. Succesul acesta îl vor avea numai dacă vor trece prin experiența umilinței, a renunțării la sine și a sacrificiului, așa cum au trecut apostolii. Când vor înălța rugăciuni tot atât de stăruitoare ca apostolii, dintr-o inimă zdrobită, pocăită și credincioasă, atunci lucrarea lor va avea același succes ca aceea a apostolilor. „Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite».” „lată spre cine îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu.”
Lucrarea misionară în familie
Spiritul misionar în familie este rar întâlnit în mijlocul nostru, dar manifestarea lui este foarte necesară în toate ramurile lucrării. O parte dintre membrii bisericii au început să întreprindă o anumită activitate în domeniul misionar. Dar, dacă nu ne implicăm într-un număr mare și pe deplin, cei care nu cunosc adevărul pentru timpul acesta vor progresa înaintea noastră și ne vor bloca drumul.
Oare cât timp va fi necesar până când se vor însufleți cei inactivi, care pierd vremea de ani de zile în Battle Creek? Oare când vor ajunge ei niște martori credincioși pentru Dumnezeu? Cât timp va mai trece, până când vor lua jugul împreună cu Hristos? Cât timp este dedicat zilnic închinării înaintea lui Dumnezeu? Câți dintre ei consacră timp, în mod regulat, pentru meditație și rugăciune fierbinte? Câți dintre ei și-au format obiceiul de a economisi, așa încât să aibă daruri pentru Casa Domnului? Câți și-au încălzit inima printr-o exercitare practică a bunăvoinței? Câți au făcut eforturi stăruitoare spre a-i încuraja pe alții să lucreze pentru Domnul? O lucrare cu succes în familie va avea nevoie de un spirit, o credință și o perseverență care să nu se descurajeze și nici să nu dea greș. În cer, nu există nicio făptură inactivă și niciun om care nu și-a arătat iubirea față de Domnul Hristos și nu a depus niciun efort pentru salvarea altora nu va intra în locașurile binecuvântării.
Cine poate să spună cât de mare ar fi putut fi lucrarea făcută în biserica noastră, dacă aceia care au susținut adevărul nu ar fi părăsit aceste biserici slabe pentru a se înghesui în Battle Creek? Câte suflete ar fi putut fi salvate, dacă aceia din poporul nostru ar fi fost niște slujitori credincioși și sârguincioși ai lui Hristos și dacă ar fi făcut eforturi pentru a-și extinde cât mai mult cu putință influența în familie, acolo unde se aflau! O mică luminiță aprinsă într-un loc ar fi putut fi mijlocul de a aprinde multe alte lumini, iar rezultatul ar fi fost acela că vocea laudei și a mulțumirii s-ar fi auzit cu putere și mulți ar fi spus: „Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu! El a făcut mult mai mult decât i-am cerut noi!”
Dependența de Dumnezeu
19 februarie 1895.
Dumnezeu nu a rânduit ca vreun om sau vreo categorie de oameni să presupună că Dumnezeu i-a făcut conștiință pentru frații lor sau să ia în mâinile lor limitate, cu o atitudine de superioritate, răspunderea de a-i conduce pe lucrătorii trimiși de Domnul, punând în pericol, în felul acesta, atât siguranța proprie, cât și siguranța moștenirii Domnului, împiedicând lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Se descoperă unui singur om sau unei clase de oameni, prin care să-și îndeplinească lucrarea, ci le spune tuturor: „Voi sunteți împreună lucrători cu Dumnezeu”. Aceasta înseamnă că fiecare suflet credincios are o parte de îndeplinit în lucrarea Sa sfântă și fiecare credincios al lui Isus Hristos are datoria de a-i prezenta lumii o mărturie cu privire la puterea lui Hristos, de a-i înfățișa bisericii Sale legile mai înalte ale unei lumi viitoare nepieritoare, în ascultare de poruncile Cerului, care sunt fără egal, ei trebuie să dea dovadă de o cunoaștere aprofundată, independentă de invențiile omenești.
Noi trebuie să credem că Domnul este Marele „EU SUNT” și să-I slujim, încrezându-ne în El fără nicio rezervă. Niciun om să nu prescrie legi care să ia locul Legii lui Dumnezeu, Nu-i învățați niciodată pe oameni să privească la oameni sau să se încreadă în ei, deoarece înțelepciunea omenească nu este suficientă pentru a decide dacă au sau nu dreptul de a se angaja în lucrarea Domnului. Când Dumnezeu încredințează o lucrare unor persoane, oamenii să nu respingă aprobarea Sa. Dumnezeu nu trebuie să fie împiedicat de intervenția omenească în realizarea planurilor Sale, dar acest lucru s-a întâmplat de repetate ori.
Dacă biserica de pe pământ este comparată cu un templu, atunci templul acesta să fie zidit după modelul arătat în cer, și nu după geniul omenesc. Adesea, ideile omenești împiedică împlinirea planurilor lui Dumnezeu. Trestia de aur pentru măsurat nu a fost pusă în mâinile vreunui om limitat sau a vreunei categorii de oameni, indiferent care este poziția sau slujba lor, ci se află în mâna Arhitectului ceresc. Dacă oamenii nu se vor amesteca în planurile lui Dumnezeu, ci îl vor lăsa pe Dumnezeu să lucreze asupra minții și caracterului, zidindu-le în conformitate cu planul Său, se va realiza o lucrare care va rezista în cele mai aspre încercări.