Dumnezeu, Marele Meșter Lucrător
Timpurile sunt din ce în ce mai grele, iar banii sunt tot mai dificil de obținut, dar Dumnezeu va deschide calea ca să găsim surse din afara poporului nostru. Nu înțeleg cum poate cineva să evite primirea darurilor de la cei de altă religie. Ei pot proceda așa numai adoptând niște concepții extremiste și stabilind prevederi pentru care nu au fost autorizați. Lumea aceasta îi aparține lui Dumnezeu și, dacă Dumnezeu a putut să influențeze oamenii în așa fel încât pământul care a fost în mâinile vrăjmașului să ajungă în mâinile noastre, pentru ca solia să poată fi proclamată în regiunile îndepărtate, se cuvine oare ca oamenii să blocheze calea prin ideile lor înguste? O asemenea conștiinciozitate nu este în niciun caz sănătoasă. Duhul Sfânt nu îi conduce pe oameni să meargă pe o asemenea cale,
Toți să fie atenți ca nu cumva să se pună între Dumnezeu, Marele Meșter Lucrător, și poporul Său. Trebuie să recunoaștem lucrările providenței Sale și să ne închinăm în fața autorității Sale. Fiecare sol al lui Dumnezeu să-și îndeplinească lucrarea încredințată lui și să nu se grăbească să facă o lucrare pur și simplu după propria înțelepciune și propriile planuri. Solii lui Dumnezeu să meargă la tronul milei, ca să poată primi înțelepciunea și harul de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a înțelege lucrările Sale. Cunoașterea lui Dumnezeu le va da o minte echilibrată și o judecată sănătoasă, ca să nu acționeze conduși de impulsuri în acest timp hotărâtor și important din istoria pământului.
Chibzuință matură
Nu este voia lui Dumnezeu ca vreunul dintre slujitorii Săi să acționeze pripit și să fie lipsit de prevedere. Dumnezeu vrea ca slujitorii Lui să aștepte cu răbdare și să manifeste o chibzuință matură. Fiecare pas să fie făcut cu înțelepciune și după multă rugăciune. Dacă vor proceda astfel, frații noștri vor avea o experiență mai echilibrată și liniștită, vor avea mai puține motive de îngrijorare și vor putea să fie o binecuvântare mai mare pentru popor, deoarece slava Domnului va fi răsplata lor.
Singura cale de a fi în siguranță este să căutăm fără încetare înțelepciune de la Dumnezeu, să judecăm atent fiecare problemă cu multă teamă și grijă, ca nu cumva să aducem în lucrare slăbiciunea omenească în locul luminii cerești. Domnul a făgăduit că va da lumină celor care Îl caută din toată inima. Dacă vom aștepta îndrumarea lui Dumnezeu cu răbdare și cu rugăciune și dacă nu vom urma planurile noastre precipitate, El va călăuzi hotărârile noastre și va deschide multe uși ale speranței și lucrării.
Marele General de armată va conduce fiecare bătălie pentru înaintarea cauzei Sale. Dacă își vor îndeplini lucrarea rânduită lor, păstorii și conducătorii aflați sub comanda Sa vor auzi glasul care zice: „Iată calea, mergeți pe ea”, „cel ce merge după Mine, nu va umblu în întuneric”, iar El va fi Călăuzitorul poporului Său în luptele periculoase în care vor trebui să se angajeze. Ce mângâiere ar trebui să fie făgăduința aceasta pentru noi! Putem să umblăm în lumină, pentru că El este în lumină.
Oamenii cărora Dumnezeu le-a încredințat mari responsabilități să se asigure pe deplin că îl urmează pe marele Conducător, chiar pe Domnul Hristos, și nu lucrează conduși de impulsurile firii lor. Noi vom fi în siguranță, numai dacă ne consacrăm lui Dumnezeu și privim la Isus, dorind stăruitor să aducem Ia îndeplinire planul Său. Oamenii pot să urmeze multe feluri de lumină, dar există o singură Lumină pe care o pot urma în siguranță. Asigurați-vă că îl urmați pe Domnul Isus oriunde merge El. Nimeni să nu pășească înaintea lui Hristos, ci să aștepte porunca: „Vino după Mine!” Conducătorii noștri să nu se încreadă în propria înțelepciune și în capriciile lor ambițioase. Să nu presupună că scânteile lor slabe sunt adevărata lumină, pentru că, după un timp, vor vedea că, în loc să urmeze Steaua cerească, ei merg pe urmele unui conducător nesigur.
Dumnezeu își conduce lucrarea
Sunt îndurerată când văd că unii oameni caută să stabilească modul precis de lucru pe care trebuie să-l urmeze misionarii din țările îndepărtate. Trebuie să lăsăm mai mult lucrurile în mâna Celui căruia pretindem că îi slujim, ca să poată lucra prin slujitorii rânduiți de El, așa cum consideră de cuviință. Să nu credem că totul trebuie să se afle sub jurisdicția câtorva oameni limitați, care, dacă nu vor cere fără încetare înțelepciune de la Dumnezeu, vor face greșeli grave. Domnul nu a prevăzut ca totul să-și aibă centrul la Battle Creek2. Dumnezeu dorește ca oamenii să stea deoparte și să nu considere că lucrarea Sa depinde întru totul de ei și că fiecare problemă trebuie să fie supusă judecății lor. Îmi este greu să exprim ceea ce vreau să spun, dar trag un semnal de alarmă, în Numele Domnului. Oamenii care poartă răspunderi trebuie să se teamă și să tremure pentru ei înșiși. Să nu se simtă competenți de a trece în fața Aceluia care a spus: „Vino după Mine”. Dumnezeu nu este mulțumit de faptul că aceia care lucrează în țările îndepărtate sunt nevoiți să aștepte îndrumări de la Battle Creek, înainte de a îndrăzni să întreprindă o acțiune. Noi trebuie să ne încredem în puterea Domnului de a călăuzi, pentru că El își conduce lucrarea. El le va da înțelepciune oamenilor care Îl reprezintă în fiecare parte din marea Sa vie spirituală. El spune: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă”. Doresc să le spun fraților mei din Battle Creek: Domnul nu are nevoie să-și transmită îndrumările pentru solii Săi din toate părțile lumii numai prin Battle Creek. El nu le-a încredințat această responsabilitate acelora care își asumă dreptul de a le spune lucrătorilor Săi: „Fă aceasta” și „Să nu faci aceea”. Dumnezeu este dezonorat, când oamenii sunt determinați să se bazeze atât de mult pe cei din Battle Creek.
În fiecare țară, oamenii au propriile particularități și trăsături distinctive, de aceea, este necesar ca lucrătorii să fie înțelepți pentru a ști cum să se adapteze ideilor particulare ale localnicilor, ca să le prezinte adevărul așa încât să le poată face un bine. Ei trebuie să fie capabili de a înțelege și de a răspunde la nevoile lor. Vor apărea situații care cer o acțiune imediată și va fi nevoie ca aceia care sunt la fața locului să profite de interesul manifestat și să facă lucrurile ce trebuie să fie făcute sub călăuzirea Duhului Sfânt. Dacă, în timp de criză, ar trebui să aștepte îndrumări de la Battle Creek, ar putea să piardă mult. Oamenii care se ocupă de lucrare să fie niște ispravnici credincioși ai harului lui Dumnezeu. Să fie niște oameni ai credinței și ar trebui să fie încurajați să privească la Dumnezeu și să se încreadă în El.
Modul de organizare al lui Dumnezeu
Lucrătorii lui Dumnezeu să studieze capitolul 6 din Isaia și capitolele 1 și 2 din Ezechiel,
Imaginea făpturilor vii și a roților prinse una în alta i se părea profetului atât de complicată și de inexplicabilă. Dar, în mijlocul roților, Se vedea mâna Înțelepciunii Infinite, iar rezultatul lucrării era ordinea desăvârșită. Fiecare roată funcționa în armonie deplină cu celelalte.
Mi s-a arătat că slujitorii omenești caută să dețină prea multă putere și încearcă să conducă ei înșiși lucrarea. Ei îl lasă pe Domnul Dumnezeu, Marele Lucrător, în afara planurilor și metodelor lor într-o măsură prea mare, și nu încredințează conducerii Sale tot ce este legat de înaintarea lucrării. Nimeni să nu-și imagineze că este în stare să administreze aceste lucruri care îi aparțin marelui EU SUNT. În providența Sa, Dumnezeu pregătește o cale, așa încât lucrarea să poată fi realizată de slujitori omenești. Prin urmare, fiecare om să stea în locul cerut de datoria care i-a fost încredințată, să-și facă partea lui pentru acest timp și să recunoască faptul că Dumnezeu este îndrumătorul său.
Domnul, Dumnezeul oștirilor, a fost Generalul armatei care a cucerit Ierihonul. El a alcătuit planul de bătălie, pentru ca slujitorii cerești să ia parte la luptă împreună cu cei omenești, dar zidurile Ierihonului nu au fost atinse de nicio mână omenească. Dumnezeu a organizat planul, așa încât omul să nu-și poată asuma niciun merit în câștigarea biruinței. Numai Dumnezeu trebuia să fie slăvit, Tot așa va fi în lucrarea în care suntem angajați. Slava nu trebuie să le fie atribuită slujitorilor omenești, Domnul este singurul care va fi preamărit. Vă rog să citiți cu atenție capitolul 3 din Ezechiel. Trebuie să învățăm să depindem întru totul de Dumnezeu, și totuși să ne amintim fără încetare că Domnul Dumnezeu are nevoie de fiecare slujitor ce deține adevărul neprihănirii. În calitate de lucrători pentru Hristos, trebuie să stăm în lumina crucii de pe Calvar, proclamându-le oamenilor: „Iată Mielul care a îndepărtat păcatele lumii”. Trebuie să predicăm a treia solie îngerească cu vocea noastră omenească, așa încât să străbată pământul cu putere și cu slavă.
Când oamenii încetează să depindă de oameni, când fac din Dumnezeu singura lor cale de reușită, atunci vor manifesta mai multă încredere unul în celălalt. Credința noastră în Dumnezeu este mult prea slabă, iar încrederea noastră unul față de altul este mult prea mică.
Domnul Hristos a suflat peste ucenicii Săi și le-a spus: „Luați Duh Sfânt”. El este reprezentat de Duhul Său Sfânt în fiecare parte a acestei mari vii spirituale. El le va da inspirația Duhului Său Sfânt tuturor celor ce au un spirit umilit.
Să depindem mai mult de puterea Duhului Sfânt și mult mai puțin de slujitorii omenești. Îmi pare rău să declar că unii nu au dat nicio dovadă că au învățat lecțiile umilinței și ale blândeții în școala lui Hristos. Ei nu rămân în Hristos și nu au nicio legătură vie cu El. Ei nu sunt conduși de înțelepciunea lui Hristos, prin împărtășirea Duhului Său Sfânt. Prin urmare, vă întreb: Cum putem noi să-i privim pe acești oameni, ca și cum ar avea o judecată fără cusur? Poate că se află în poziții de răspundere, dar ei trăiesc despărțiți de Hristos. Ei nu au gândul lui Hristos și nu învață zilnic de la El. Cu toate acestea, în anumite situații, judecata lor este crezută și sfatul lor este considerat ca fiind înțelepciunea lui Dumnezeu.
Când oamenii aleg voia lui Dumnezeu și se conformează caracterului lui Hristos, Domnul Isus lucrează prin însușirile lor. Ei renunță la orice mândrie egoistă, la orice manifestare a superiorității și la toate pretențiile arbitrare și manifestă smerenia și blândețea lui Hristos. Nu mai sunt ei cei care trăiesc și lucrează, ci Hristos lucrează și trăiește prin ei. Ei înțeleg cuvintele prețioase ale rugăciunii Mântuitorului: „Eu în ei și Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine”.
Dumnezeu dorește ca fiecare să privească mai puțin la ce este limitat și să depindă mai puțin de oameni. Avem sfătuitori care dovedesc în mod vizibil că nu cunosc harul lui Hristos și nu înțeleg adevărul, așa cum este el în Hristos. Cei care conlucrează cu Dumnezeu au păreri umile cu privire la ei înșiși. Ei nu sunt îngâmfați, mulțumiți și încântați de ei înșiși, ci sunt îndelung răbdători, buni, plini de milă și de roade bune. Ambiția omenească rămâne în urma lor, iar neprihănirea lui Hristos merge înaintea lor și slava Domnului este răsplata lor.
Comitetele de sfătuire
Când au loc comitete de sfătuire pentru înaintarea lucrării, nicio persoană nu trebuie să fie puterea conducătoare, o voce pentru toți, cu excepția faptului că tuturor le este evident că sfatul dat este cel corect. Planurile și metodele să fie judecate cu atenție, așa încât toți să înțeleagă cu claritate avantajele și să decidă care dintre metode este cea mai bună în lucrarea misionară pe care trebuie să o îndeplinim în zonele ce se deschid înaintea noastră. Ar fi bine să nu ne gândim doar la oportunitățile din locurile spre care pare să ne cheme datoria, ci și la dificultățile ce vor fi întâmpinate. Pe cât este posibil, comitetele de sfătuire să-i ajute pe oameni să înțeleagă planurile lor, așa încât hotărârile bisericii să poată susține eforturile lor. Mulți dintre membrii bisericii sunt înțelepți și au însușiri intelectuale excelente. Este bine să se apeleze la înțelepciunea lor, pentru ca și alții să fie conștientizați cu privire la problemele importante asupra cărora trebuie să se ia decizii. Mulți ar putea fi conștientizați cu privire la faptul că au nevoie de o înțelegere mai adâncă a lucrării lui Dumnezeu.
Unii sunt convinși că au rămas cu mult în urmă în cunoașterea soliei, dar Dumnezeu îi va ajuta pe cei care se roagă stăruitor pentru înțelepciune. Nimeni nu va apela vreodată în zadar la tronul harului Său. Să căutăm înțelepciunea care vine de sus, înțelegând că sufletele pier din lipsa Cuvântului vieții și că Împărăția lui Hristos trebuie să se extindă. Bărbați și femei cu minți nobile vor continua să fie adăugați la numărul celor cărora li se spune: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi, ... mergeți și să aduceți roadă”.
Cum să ne asigurăm fondurile necesare
Încă de la începutul lucrării noastre, am întâmpinat o dificultate foarte mare în găsirea modalităților de a ne asigura fondurile necesare pentru susținerea acțiunilor misionare în zonele pe care Providența le deschidea înaintea noastră. Lucrarea misionară trebuie să se extindă într-o mare măsură, iar cei ce cred adevărul ar trebui să evite folosirea banilor lor pentru a cumpăra lucruri inutile. Să nu fim preocupați de confortul propriu, ci mai degrabă de împlinirea nevoilor noastre. Pentru a avea în vistierie banii necesari în vederea înălțării stindardului adevărului în teritorii noi, va trebui să ne restrângem dorințele.
Cereți de la Dumnezeu, credeți în Cel ce are resurse infinite. Dacă acționăm cu înțelepciune, folosindu-ne aptitudinile în lucrare, mâna cea bună a lui Dumnezeu ne va purta de grijă. Să ducem mai departe lucrarea, fără a aștepta să vedem că fondurile sunt în vistierie înainte de a o începe. Dumnezeu să ne ferească, ca nu cumva, atunci când Providența ne somează să intrăm în câmpurile albe, pregătite de seceriș, pașii noștri să fie dați înapoi de strigătul: „Fondurile noastre sunt epuizate. Nu avem niciun mijloc de a susține lucrătorii care se află deja în teritoriu și este imposibil să ne extindem activitatea.”
Mulțumim lui Dumnezeu că școlile noastre de Sabat au contribuit suficient pentru promovarea multor inițiative valoroase. Copiii și tinerii și-au dăruit bănuții care, asemenea unor mici pârâiașe, au umplut fluviul de generozitate. Copiii să fie educați în așa fel încât să poată săvârși fapte neegoiste, pe care Domnul se va bucura să le vadă. Copiii trebuie să fie învățați să îndeplinească servicii pentru Hristos cât sunt încă în floarea tinereții și să cultive renunțarea la sine.
Lui Dumnezeu îi aparține atât lucrarea din apropiere, cât și cea din străinătate, pentru că lumea este a Sa. Uzurpatorii au pus stăpânire pe proprietatea pământească a lui Dumnezeu, dar El va deschide o cale pentru ca adevărul să poată fi predicat în colțurile întunecate ale pământului. Dacă vor urma îndemnurile Duhului Sfânt, oamenii vor găsi căi și mijloace prin care solia să poată înainta și să poată câștiga o biruință plină de slavă.
Îndrumați sufletele la Hristos
Slujitorii lui Dumnezeu, care trăiesc în ascultare de cerințele Lui și rostesc adevărul în umilință, vor răspândi o influență ce va contribui la salvarea multor suflete. Dar să nu îngăduim ca oamenii să se atașeze cu disperare de noi. Suntem oameni și suntem limitați. Trebuie să-i îndrumăm la Hristos, spunându-le: „lată Mielul lui Dumnezeu care a îndepărtat păcatele lumii”. Domnul Isus mijlocește pentru colaboratorii Săi, dar ei trebuie să trăiască în fiecare clipă cu simțământul unei dependențe umile de Căpetenia mântuirii lor și, prin lucrarea Domnului Hristos, Apărătorul nostru, multe suflete vor fi salvate pentru viața veșnică. Domnul a prevăzut ca Duhul Sfânt să coboare asupra lucrătorilor Săi, și fiecare om care îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate îl va găsi. Să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului și să căutăm mila lui Dumnezeu. Să credem că Domnul aude rugăciunile noastre și ne răspunde. Mare nostru Preot din cer ne spune: „Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac”. Duhul Sfânt rămâne cu lucrătorii consacrați, care se străduiesc pentru înaintarea cauzei Sale în orice localitate.
Stârnirea unei opoziții inutile
Vă rog, în Numele lui Hristos, nu îngăduiți să iasă de pe buzele voastre nicio expresie pripită și necugetată, nu folosiți un limbaj exagerat, nu rostiți cuvinte care pot părea a fi injurii, pentru că toate acestea sunt omenești. Domnul Hristos nu are nicio legătură cu ele. Scriitorii să fie atenți la modul în care își folosesc instrumentul de scris, ca să nu lase impresia că ridiculizează poziția altora, credincioși sau necredincioși. Noi vom fi în siguranță numai dacă manifestăm spiritul umilit al Domnului Hristos și croim cărări drepte cu pașii noștri, ca nu cumva mieii să fie rătăciți de pe cale. Smerenia și blândețea lui Hristos trebuie să ia în stăpânire sufletul nostru.
Satana își folosește puterea, prezentând amăgiri iscusite, ca să poată promova idei aflate în dezacord cu voia lui Dumnezeu. Niciunul dintre cei care cred adevărul să nu le ofere vrăjmașilor noștri ocazia de a-și justifica opoziția, de a găsi temeiuri pentru interpretări tendențioase, pe care oamenii să le poată folosi pentru a se împotrivi înaintării adevărului. Pentru Numele lui Hristos, vă îndemn: fiecare lucrător să facă eforturi pentru a zădărnici afirmațiile lui Satana și a nu se angaja în nicio lucrare pe care Dumnezeu nu a cerut-o de la el. Dați-l lui Dumnezeu posibilitatea de a lucra și lăsați-i pe oameni să facă tot ce dorește El pentru înaintarea adevărului.
Problema libertății religioase este foarte importantă și ar trebui să fie tratată cu multă înțelepciune și maturitate. Dacă nu se procedează așa, există pericolul de a atrage, prin comportamentul nostru, o criză, înainte de a fi pregătiți. Centrul soliei noastre să fie „poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus”. Frații noștri să fie avertizați să întreprindă lucrări care nu vor stârni și nu vor provoca autoritățile, așa încât să ia măsuri care vor restrânge lucrarea și ne vor împiedica să proclamăm solia în diferite localități.
Să ne încredem mai mult în lucrarea Celui Atotputernic și mult mai puțin în oameni. Noi trebuie să pregătim un popor care va rezista în ziua încercării, de aceea să le atragem oamenilor atenția la crucea de pe Golgota și să le prezentăm cu claritate motivul pentru care Domnul Hristos a făcut marele Său sacrificiu. Să le arătăm că au posibilitatea de a se întoarce la Dumnezeu și la ascultarea de poruncile Sale. Când cel păcătos privește la Domnul Hristos ca fiind jertfa de ispășire pentru păcatele lui, oamenii să se dea de o parte. Să-i spună celui păcătos că Domnul Hristos „este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru păcatele noastre, ci pentru ale întregii lumi”. Încurajați-l să ceară înțelepciune de la Dumnezeu, pentru că, prin rugăciune stăruitoare, el va învăța calea Domnului mai bine decât dacă ar fi fost învățat de vreun sfătuitor omenesc. El va înțelege că moartea Fiului lui Dumnezeu a fost cauzată de călcarea Legii și va urî păcatul, care L-a rănit pe Domnul Isus. În timp ce va privi la Hristos, ca Mare Preot duios și milos, inima lui va fi păstrată de El în umilință.
Umilința
Când acela care este conlucrător cu Domnul Hristos sădește adevărul în inima păcătosului, cu dragoste și cu umilință, glasul iubirii vorbește prin slujitorul omenesc. Făpturile cerești sunt alături de omul consacrat, iar Duhul lucrează în sufletul celui necredincios. Dumnezeu îi pune în inimă puterea de a crede, iar cel păcătos primește dovada Cuvântului Său. Prin influența plină de har a Duhului Sfânt, păcătosul este schimbat și ajunge să fie una cu Hristos în spirit și în scop. Dragostea lui față de Dumnezeu se mărește, iar el flămânzește după neprihănire și dorește nespus să fie tot mai asemănător cu Domnul Său. Privind la Hristos, el este schimbat din slavă în slavă, și caracterul lui ajunge să fie tot mai asemănător cu Isus. El este plin de iubire față de Hristos și de o dragoste adâncă și mișcătoare față de sufletele care pier, iar chipul Iui Hristos, nădejdea slavei, este întipărit înăuntrul său. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
Vă rog să citiți capitolele 2 și 3 din Epistola către Filipeni și capitolul 1 din Coloseni. Acolo sunt lecții pe care trebuie să le învățăm cu toții. Apostolul Pavel scrie: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci, în smerenie, fiecare să privească spre altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea, și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume.... Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea. Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai Iui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții, așa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.” „Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să-l înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus.”
Evitați provocarea
Lucrătorii noștri ar trebui să se poarte cu înțelepciunea cea mai mare, ca să nu spună niciun cuvânt care ar putea să provoace oștirile Iui Satana și să stârnească puterile unite ale răului. Dacă Domnul Hristos nu a îndrăznit să aducă acuzații jignitoare împotriva prințului răului, oare este potrivit ca noi să aducem astfel de acuzații care să pună în mișcare slujitorii răului și organizațiile omenești aflate în legătură cu spiritele rele? Deși a fost singurul Fiu al Dumnezeului infinit și Comandantul curților cerului, Domnul Hristos S-a abținut să aducă acuzații împotriva lui Satana. Vorbind despre El, Isaia spune: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui, îl vor numi: «Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii».”
Cei care vorbesc sau scriu despre solia îngerului al treilea să ia în considerare faptul că Prințul Păcii nu a adus acuzații jignitoare împotriva vrăjmașului și să învețe lecția pe care ar fi trebuit să o învețe mult mai devreme în experiența lor. Ei trebuie să poarte jugul lui Hristos și să pună în practică umilința Lui. Marele învățător spune: „Învățați de la Mine [Eu nu sunt îngâmfat, ci îmi ascund slava], căci Eu sunt blând și smerit cu inima”. Învățând de la Mine, „veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. Misionarii noștri să facă o lucrare care va conduce la o pocăință și nu una de care vor fi nevoiți să se pocăiască ei înșiși. Dacă vrem să fim o mireasmă de viață spre viață, trebuie să învățăm mai mult blândețea lui Hristos.
Nimeni să nu-i deschidă vrăjmașului calea de a-și face lucrarea. Nimeni să nu-l ajute în promovarea puterilor lui asupritoare, căci noi încă nu suntem pregătiți să ne confruntăm cu ele. Avem nevoie de influența Duhului Sfânt, care ne sensibilizează, ne face supuși și ne înnobilează pentru a modela caracterul nostru și pentru a aduce fiecare gând la supunerea față de Domnul Hristos. Duhul Sfânt este cel care ne va face în stare să biruim și care ne va conduce, ca pe Maria, la picioarele lui Isus, pentru a învăța smerenia și blândețea inimii Sale.
Noi trebuie să fim sfințiți de Duhul Sfânt în fiecare oră a zilei, ca să nu fim prinși în capcană de vrăjmașul, punându-ne sufletul în pericol. Înălțarea de sine este o ispită continuă, de aceea, să veghem cu multă atenție împotriva acestui rău. Dacă vrem să nu manifestăm spiritul criticii, al condamnării, și al aroganței, trebuie să veghem fără încetare. Să ne străduim să evităm orice aparență de rău și să nu evidențiem nicio trăsătură asemănătoare cu atributele Lui Satana, descurajându-i și dezamăgindu-i pe cei cu care venim în legătură. Să lucrăm așa cum a lucrat Domnul Hristos -- ca să atragem și să zidim, nu să dărâmăm. Unii sunt înclinați din fire să fie aspri și autoritari, să se poarte ca niște stăpâni peste moștenirea care îi aparține lui Dumnezeu. Din cauza manifestării unor asemenea trăsături au fost pierdute suflete prețioase. Motivul pentru care oamenii au manifestat asemenea însușiri neplăcute este că nu s-au aflat în legătură cu Dumnezeu.
Cum să ne purtăm cu sufletele prețioase
Cei care se află în poziții importante și intră în legătură cu sufletele pentru care a murit Domnul Hristos ar trebui să-i prețuiască pe oameni, așa cum i-a prețuit Dumnezeu, și să-i considere valoroși. Totuși mulți au tratat moștenirea răscumpărată cu sângele Iui Hristos în mod aspru, în armonie cu înclinațiile omenești, și nu în conformitate cu gândul și cu spiritul Iui Hristos. Domnul le spune ucenicilor Săi: „Voi sunteți frați”. Ar trebui să ne aducem aminte fără încetare care este relația dintre noi și să nu uităm că, la scaunul de judecată al lui Hristos, vom fi nevoiți să ne întâlnim cu aceia cu care suntem asociați aici. Dumnezeu va fi Judecătorul, iar El va trata corect pe fiecare în parte.
Ioan spune: „Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și au fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea.” Toți cei care mărturisesc Numele lui Hristos să se gândească la faptul că vor trebui să de-a socoteală înaintea scaunului de judecată al lui Hristos pentru fiecare nedreptate și pentru fiecare cuvânt aspru. Nu va fi ceva plăcut să revedem cuvintele care au rănit sufletele, să revedem fiecare hotărâre care a fost luată împotriva sufletelor pentru care a murit Domnul Hristos, Fiecare faptă va ajunge la judecată, iar spiritul care a determinat-o va ieși la iveală. Roadele fiecărei pretenții arbitrare și egoiste vor fi arătate deschis, iar oamenii vor vedea rezultatele faptelor lor, chiar așa cum le vede Dumnezeu. Ei vor vedea că au îndepărtat suflete prețioase de pe calea cea dreaptă, deoarece le-au tratat în mod necreștinesc. Trăim în ziua cea mare, Ziua Ispășirii, și acum este timpul ca fiecare să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, să-I mărturisească păcatele și să se bazeze, cu o credință vie, pe meritele Mântuitorului răstignit și înviat.
Frații mei și surorile mele, doriți voi să vă aduceți aminte fără încetare că nu trebuie să vă exprimați însușirile firești în comportamentul vostru față de moștenirea lui Dumnezeu? Poporul lui Dumnezeu este proprietatea lui Hristos și cât de mare a fost prețul plătit de El pentru ea! Oare va fi vreunul dintre noi printre cei ce îl ajută pe vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului să descurajeze și distrugă sufletele? Care va fi pedeapsa adusă asupra noastră, dacă îndeplinim o astfel de lucrare? Fiecare dintre noi trebuie să scoată din conversația lui orice expresie aspră și jignitoare. Să nu ne îngăduim să-i condamnăm pe alții și nici nu vom face așa, dacă suntem una cu Domnul Hristos. Să-L reprezentăm pe Hristos în comportamentul nostru cu semenii. Noi trebuie să fim niște conlucrători cu Dumnezeu în sprijinirea celor ce sunt ispitiți. Să nu încurajăm sufletele să semene semințele îndoielii, căci aceste semințe vor aduce un seceriș dăunător. Trebuie să învățăm de la Domnul Hristos, să aplicăm metodele Sale și să manifestăm spiritul Său. Nouă ni se poruncește: „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus”. Să ne obișnuim să credem în Cuvântul lui Dumnezeu, care se împlinește în mod așa de minunat și plin de slavă. Dacă avem asigurarea deplină a credinței, nu ne vom îngădui să ne îndoim de frații și de surorile noastre.
Caracterul lui Hristos
Avem privilegiul de a-L înțelege pe Isus așa cum este El, de a-L cunoaște pe Acela care este plin de îndurare, bunătate și politețe divină. El este bun și milos și va ierta păcatele noastre. Despre El este scris: „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. și prin faptul că El însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.”
Trebuie să cultivăm iubirea și recunoștința, să privim la Domnul Isus și să fim schimbați după chipul Său. Rezultatul acestei schimbări va fi o mai mare încredere, va fi speranță, răbdare și curaj. Să bem din apa vieții, despre care Domnul Hristos i-a vorbit femeii din Samaria. El a spus: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: «Dă-Mi să beau!» tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.... Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.” Apa aceasta reprezintă viața Iui Hristos și fiecare suflet trebuie să o aibă, intrând într-o legătură vie cu Dumnezeu. Atunci, încrederea binecuvântată, recunoscătoare și umilă va fi un principiu statornic în suflet. Teama izvorâtă din neîncredere va fi spulberată de o credință vie. Noi vom contempla caracterul Aceluia care ne-a iubit mai întâi.
Prin contemplarea iubirii fără egal a lui Dumnezeu, noi ne însușim natura Sa. Domnul Hristos a fost reprezentarea caracterului Dumnezeului cerului atât înaintea oamenilor, cât și înaintea îngerilor. El a demonstrat că atunci când depind întru totul de Dumnezeu, oamenii pot să respecte poruncile Sale și să trăiască, iar legea Sa va fi ca lumina ochilor lor.
Cei care caută calea vieții nu trebuie să fie bogați, înțelepți, nu trebuie să fie învățați sau onorați, totuși Dumnezeu îi va face înțelepți, ca să poată înțelege ce trebuie să facă pentru a fi mântuiți. Lumina cerului strălucește asupra pământului, venind de la tronul lui Dumnezeu, iar Domnul Hristos spune: „Și, după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii”. Invitația Sa plină de har se adresează întregii lumi, iar cei ce răspund vor găsi viața și mântuirea. Apostolul Petru scrie: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte”.
Calmul și considerația
14 ianuarie 1894.
În curând, Domnul este gata să lucreze cu o putere mai mare în mijlocul nostru, dar există pericolul de a îngădui ca impulsurile noastre să ne conducă acolo unde Domnul nu dorește să mergem. Să nu facem niciun pas pe care va trebui să-l retragem. Să lucrăm cu seriozitate și cu prudență, să nu folosim expresii exagerate și să nu îngăduim ca simțămintele noastre să ajungă la exaltare. Trebuie să gândim calm și să lucrăm liniștit, pentru că vom întâlni persoane care se neliniștesc cu ușurință, iar acestea vor sesiza expresiile noastre necugetate și vor face declarații extreme pentru a crea animozitate, împiedicând tocmai lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o îndeplinească. Există o categorie de oameni care sunt gata întotdeauna să depășească limitele, urmărind mereu să descopere ceva ciudat, uimitor și nou, dar Dumnezeu vrea ca toți să lucreze calm și cu considerație, alegându-și cuvintele în armonie cu adevărul temeinic pentru acest timp, care trebuie să fie prezentat, pe cât posibil, fără manifestări emoționale, dar păstrând solemnitatea și puterea cuvenite. Să ne ferim de pozițiile extreme și să nu-i încurajăm pe cei cu un temperament instabil, care sunt când în apă, când în foc.
Vă rog insistent să scoateți din învățăturile voastre orice expresie exagerată, orice lucru pe care cei cu mintea dezechilibrată și cei fără experiență îl vor reține și vor face din el motivul unor acte necugetate și imature. Trebuie să cultivați precauția în orice declarație pe care o faceți, deoarece, dacă nu veți proceda astfel, unii vor fi îndrumați pe o cale greșită și vor face confuzii, pentru corectarea cărora vor fi necesare eforturi istovitoare, deturnând energia și munca lucrătorilor spre domenii pe care Dumnezeu nu le-a plănuit pentru slujitorii Lui. O singură notă de fanatism manifestată în mijlocul nostru va închide multe uși în fața celor mai temeinice și mai serioase principii ale adevărului.
Oh, cât de atenți ar trebui să fie toți lucrătorii, ca să nu se grăbească să o ia înaintea Domnului pe cale, ci să-L urmeze acolo unde îi conduce El! Cât de mult s-ar bucura dușmanii credinței să găsească vreo declarație a oamenilor noștri, pe care să fim nevoiți să o retractăm mai târziu! Trebuie să lucrăm cu atenție și cu înțelepciune, căci în aceasta constă puterea noastră, iar atunci, Dumnezeu va lucra împreună cu noi, prin noi și pentru noi.... Oh, cât s-ar bucura Satana să intre în mijlocul acestui popor și să dezorganizeze lucrarea tocmai în acest timp când organizarea desăvârșită este esențială și va fi cel mai puternic mijloc de a ne apăra de ideile false care se ivesc și de a combate afirmațiile care nu sunt susținute de Cuvântul lui Dumnezeu! Trebuie să păstrăm ordinea și echilibrul, pentru ca sistemul de reguli și rânduieli să nu fie călcat. În felul acesta nu se va îngădui ca lucrarea să ajungă sub controlul unor persoane indisciplinate. Trăim într-un timp în care ordinea, organizarea și unitatea sunt mai importante ca oricând. Adevărul trebuie să ne unească asemenea unor funii puternice, așa încât să nu asistăm la tulburări printre lucrătorii noștri. Dacă apar asemenea manifestări dezordonate, să avem un discernământ clar pentru a face deosebire între ce este fals și ce este adevărat. Nicio solie să nu fie proclamată până când nu a fost cercetată în mod amănunțit.
Evitați motivele de dezbinare
Sufletul meu este foarte împovărat, pentru că știu ce ne așteaptă în viitor. Cei care nu au o legătură zilnică și vie cu Dumnezeu vor fi asaltați de toate amăgirile posibile. În lucrarea noastră nu trebuie să fie promovat niciun subiect ce poate să aducă dezbinare, până când nu vor fi examinate toate ideile susținute pentru a se stabili din ce sursă provin. Îngerii lui Satana sunt înțelepți în a face rău și le vor inspira unora idei pe care ei le vor declara a fi o lumină avansată și le vor proclama ca fiind niște lucruri noi și uimitoare. În ciuda faptului că solia lor este adevărată în anumite privințe, ea va fi amestecată cu idei omenești, iar ei vor prezenta ca învățătură niște porunci ale oamenilor. Dacă a fost vreodată un timp în care trebuie să veghem și ne rugăm cu o adevărată seriozitate, acesta este acum. Probabil că unele lucruri pot părea bune, totuși este necesar să fie cercetate cu atenție și cu multă rugăciune, pentru că sunt niște amăgiri iscusite, prin care Satana urmărește să conducă sufletele pe o cale care este atât de apropiată de calea adevărului, încât abia va putea să fie deosebită de calea ce duce la sfințire și la cer. Dar ochiul credinței poate discerne lucrurile care deviază de la calea cea dreaptă, chiar dacă sunt aproape imperceptibile. La început este posibil ca o idee să fie considerată corectă, dar, după un timp, se vede că este foarte departe de calea cea sigură, care conduce la sfințire și la cer. Frații mei, vă avertizez să trasați cărări drepte pentru pașii voștri, pentru ca miei să nu fie rătăciți de pe cale.
Preocuparea excesivă pentru cei din biserică
Cooranbong, Australia, 1 septembrie 1895.
Dragă frate și soră _____,
Fratele _____ mi-a prezentat planurile unor întruniri care urmează să se desfășoare timp de mai multe săptămâni în diferite locuri printre cei ce cunosc deja adevărul. Fără îndoială, ele vor fi benefice pentru unii dintre cei nou-veniți la credință, dar eu știu că nu sunteți pe calea cea bună. Desigur, credința unora dintre cei care se vor aduna va fi întărită și confirmată, dar prin această lucrare solia de avertizare nu le este vestită acelora care se află încă în întuneric și nu cunosc adevărul, Timpul trece, pericolele din zilele de pe urmă se apropie de noi și, în marea zi a judecății, când fiecare va fi răsplătit după faptele lui, cât de mulți ne vor spune: De ce nu ne-ați avertizat? Voi nu ne-ați spus acele lucruri pe care ar fi trebuit să le știm.
Domnul Hristos zice: „Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”. Pastorii noștri să înainteze, vestind solia solemnă de avertizare. Din moment ce oamenii au avut deja toate posibilitățile de a cunoaște adevărul, de ce să mai fie făcute planuri care îi rețin pe lucrătorii noștri de la lucrarea de salvare a sufletelor aflate în întunericul minciunii? Timpul este scurt. Solia de avertizare trebuie să fie vestită cu claritate. Domnul vine să-i judece pe cei ce nu ascultă de Evanghelie.
În zilele sale, Enoh a proclamat venirea lui Hristos și judecata celor nelegiuiți, iar acum vedem împlinirea profeției lui Enoh cu privire la marea nelegiuire care urma să abunde. Cei care au lumina sunt chemați de Dumnezeu să înainteze într-o luptă neîncetată. Când se va pune întrebarea: „Străjerule, cât mai este din noapte?” trebuie să se răspundă printr-o solie vestită cu credincioșie: „Vine dimineața și este tot noapte!”
Influența adevărului este mult prea restrânsă. Oamenii care cunosc adevărul să fie îndemnați să-l vestească acelora care se află în întuneric. Mulți se mulțumesc doar cu o părere despre adevăr, dar nu și-au ocupat locul, vestindu-le și altora ce au primit. Dumnezeu a făcut ca oamenii să simtă puterea adevărului, dar nu toți își îndeplinesc lucrarea rânduită de a căuta să-i salveze pe cei pierduți. Fiecare credincios trebuie să fie îmbrăcat în armură și pregătit să-i câștige pe alții la ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Am văzut că acelora care deja au, li se oferă atât de mult, iar aceste adunări minunate pentru cei ce vor să obțină mai multă putere păgubesc lumea tocmai de lucrarea ce trebuie să fie îndeplinită pentru ea. Acum, pastorii noștri trebuie să lucreze pentru salvarea celor pierduți. Săptămânile petrecute în adunări menite să-i pregătească pe oameni pentru lucrare ar putea să fie folosite mult mai bine mergând la drumuri și la garduri cu invitația: „Veniți, căci toate sunt pregătite pentru ospăț”.
Mai multă lumină pentru cei care o folosesc
Iluminarea cerească va veni asupra celor ce urmează lumina pe care o au, căci solii cerului așteaptă să conlucreze cu oamenii în avertizarea lumii păcătoase și amăgite. Când poporul lui Dumnezeu se angajează în această lucrare cu un simțământ real de responsabilitate, în orașe și sate se va vedea o schimbare hotărâtă. Această preocupare excesivă pentru cei din biserică, în scopul de a-i susține spiritual, îi face mai dependenți de efortul omenesc. Ei învață să se bazeze pe experiența fraților lor și nu aleg să depindă numai de Dumnezeu și de puterea Sa. Este timpul ca orașele și satele de pretutindeni să audă solia solemnă de avertizare: „Iată că El vine pe nori. și orice ochi îl va vedea.” Pregătiți-vă să fiți găsiți în pace cu Dumnezeu.
Îi avertizez pe toți cei care ați fost favorizați de Dumnezeu cu o cunoaștere a adevărului, mergeți să lucrați. Pretutindeni este o lucrare de făcut. Câmpurile sunt albe, gata pentru seceriș. Chiar acum este nevoie de semănători și de culegători. Timpul pe care îl dedicați în continuu celor care înțeleg și cunosc solia de avertizare nu le va da nici măcar a zecea parte din puterea pe care ar primi-o, implicându-se în lucrarea de a vesti Cuvântul vieții pentru salvarea sufletelor care pier. Îngerii așteaptă să-i binecuvânteze pe lucrătorii consacrați. Parabola oii pierdute ar trebui să fie o lecție pentru fiecare suflet salvat din capcana lui Satana. Nu trebuie să ne ocupăm în mod excesiv de cele nouăzeci și nouă de oi, ci să mergem în ajutorul celor pierdute, căutându-le în pustia marilor orașe și sate. Cei angajați în această lucrare vor fi făcuți să-și simtă propria slăbiciune și vor alerga spre fortăreață. Prezența divină va fi cu ei, ca să le dea putere, curaj, încredere și speranță. Lucrătorii sinceri vor colabora cu Dumnezeu.
Avertizările pe care Domnul Hristos le-a adresat Ierusalimului nu s-au încheiat odată cu timpul Său. Judecățile rostite asupra Ierusalimului au fost un simbol al evenimentelor venirii Domnului Hristos pentru judecata zilei de apoi, când toate popoarele vor fi adunate înaintea Lui. „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.”
O lucrare pentru fiecare ucenic adevărat
Fiecare adevărat urmaș al Domnului Hristos are de făcut o lucrare. Dumnezeu i-a încredințat fiecăruia lucrarea lui, în prezent sunt puțini cei ce arată spre sulul profeției care se împlinește cu rapiditate, proclamând: Pregătiți-vă, arătați-vă ascultarea de Dumnezeu prin respectarea poruncilor Sale. Acesta nu este un timp în care solii lui Dumnezeu să se oprească pentru a-i susține pe cei ce cunosc adevărul și au toate avantajele. Ei trebuie să înainteze, înălțând stindardul și vestind solia de avertizare: „Iată, Mirele vine! Ieșiți-i în întâmpinare!” Majoritatea covârșitoare a celor ce aud solia nu vor da atenție avertizării solemne. Mulți vor fi găsiți necredincioși față de poruncile lui Dumnezeu, care sunt un test al caracterului. Slujitorii Domnului vor fi considerați niște fanatici. Pastorii îi vor avertiza pe oameni să nu-i asculte, Noe a fost tratat la fel, dar Duhul lui Dumnezeu îl îndemna să vestească solia, indiferent dacă oamenii îl vor asculta sau îl vor respinge.
Oricând ar avea loc, venirea lui Hristos îi va lua prin surprindere pe falșii învățători care spun: „Pace și liniște”, „toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii”. Așa a spus Cuvântul Inspirației; „Atunci, o prăpădenie neașteptată va veni peste ei”. Ziua lui Dumnezeu va veni ca un hoț peste toți locuitorii pământului. „Dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa.” Singura cale de a fi în siguranță este vegherea neîncetată. Noi trebuie să fim gata în permanență, pentru ca ziua aceea să nu ne surprindă ca un hoț.
Toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu să se gândească la faptul că acum, cât este zi, este timpul să lucreze, dar nu printre oile aflate deja în staul, ci să meargă în căutarea celor pierdute, care pier, Acestea sunt oile care au nevoie de ajutor pentru a fi readuse în staul. Este timpul ca toți cei nepăsători să se trezească din somnolența lor. Este timpul ca sufletele să fie îndemnate stăruitor nu doar să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, ci să-și asigure fără întârziere untdelemnul de rezervă pentru candelele lor. Undelemnul este neprihănirea lui Hristos. El reprezintă caracterul, iar caracterul nu este transferabil. Niciun om nu poate să-l obțină pentru altul. Fiecare trebuie să-și formeze pentru el însuși un caracter curățat de orice pată a păcatului.
Domnul va veni cu putere și cu mare slavă. Atunci, lucrarea Sa va fi aceea de a-i separa pe deplin pe cei drepți, de cei nelegiuiți. Dar untdelemnul nu va putea fi transferat în vasele celor care nu-l au. Atunci, se vor împlini cuvintele lui Hristos: „Din două femei care vor măcina împreună, una va fi luată, iar alta va fi lăsată. Doi bărbați vor fi la câmp: unul va fi luat, și altul va fi lăsat.” în viața aceasta, cei neprihăniți și cei nelegiuiți sunt împreună. Totuși Domnul cunoaște caracterul. El îi vede pe cei ce sunt niște copii ascultători, care respectă și iubesc poruncile Sale.
Grâul și neghina
Cel care privește de la distanță ar putea să nu observe nicio deosebire, dar este Unul care a spus că neghina nu trebuie să fie smulsă de mâini omenești, ca nu cumva să fie smuls și grâul odată cu ea. Amândouă să fie lăsate să crească împreună până la seceriș. Atunci, Domnul îi va trimite pe secerătorii Săi să culeagă neghina și să o ardă, iar grâul va fi depozitat în grânarul ceresc. Timpul judecății este perioada cea mai solemnă, când Domnul îi adună pe cei care sunt ai Săi din mijlocul celor ce reprezintă neghina. Atunci, membrii din aceeași familie vor fi despărțiți. Cei drepți vor primi semnul lui Dumnezeu. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește.” Cei care au fost ascultători de poruncile lui Dumnezeu se vor alătura sfinților în lumină. Ei vor intra pe porțile cetății și vor avea dreptul de a mânca din pomul vieții. Aceștia sunt cei ce vor fi luați la cer. Ei vor avea numele scris în cartea vieții, în timp ce alții, cu care au fost împreună, vor avea semnul unei despărțiri veșnice de Dumnezeu.
Grâul și neghina sunt acum amestecate, dar atunci, acea mână, singura capabilă să le deosebească, va pune pe fiecare în locul care i se cuvine. Cei care au avut lumina adevărului, au auzit solia de avertizare și invitația la ospățul de nuntă -- fermierul, comerciantul, juristul, păstorii cei falși, care au adus la tăcere convingerile oamenilor, străjerii necredincioși, care nu au vestit avertizarea și nici nu au cunoscut ceasul din noapte -- toți cei care au refuzat să asculte de legile împărăției lui Dumnezeu nu vor avea dreptul să intre în ea. Cei care au căutat o scuză pentru a evita crucea despărțirii de lume vor fi luați prin surprindere odată cu lumea. Ei s-au amestecat cu neghina din proprie alegere. Ce se aseamănă se adună în nelegiuire. Este o asemănare îngrozitoare. Oamenii aleg să stea de partea primului răzvrătit, care i-a ispitit pe Adam și pe Eva la neascultarea de Dumnezeu. Neghina se înmulțește, căci ei au semănat neghină și vor avea parte de soarta părintelui fărădelegii -- Diavolul.
Pentru cei ce respectă poruncile lui Dumnezeu se va rosti binecuvântarea: „Ferice de cei ce păzesc poruncile, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate” (traducere din versiunea engleză). Ei sunt „o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt”, ca să-I aducă laude Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Cei ascultători sunt declarați neprihăniți. Ei sunt atrași de Isus Hristos ca de un magnet sfânt. Ce este sfânt atrage ce este sfânt. Cei care sunt nedrepți vor rămâne nedrepți și mai departe. Atunci, caracterul nu va mai putea fi schimbat. Untdelemnul harului nu poate fi împrumutat de la unul la altul, iar fecioarele neînțelepte nu vor avea timp să-și cumpere untdelemn. Cei neprihăniți sunt cei ce respectă poruncile lui Dumnezeu și vor fi despărțiți pentru totdeauna de cei neascultători și nelegiuiți, care au călcat în picioare Legea lui Dumnezeu. Aurul curat nu va mai fi amestecat cu zgura.
Care este robul cel bun și credincios?
„Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale?” Putem răspunde la întrebarea aceasta? Sunt cu un ispravnic credincios al lucrurilor sfinte care îmi sunt încredințate? Fiecărui om îi este dată o responsabilitate. Străjerul își are lucrarea sa specifică de a sesiza apropierea pericolului și de a da semnalul de avertizare. Soldații crucii lui Hristos trebuie să aibă un auz fin. Responsabilitatea lor este aceea de a suna din trâmbiță cu putere, așa încât toți să-și poată îmbrăca armura și să fie gata de luptă.
Care este lucrarea pe care o îndeplinim noi, în mod individual, pentru Domnul? Cine le descoperă adevărul celor aflați în întunericul învățăturilor false? Cine vestește cuvintele vieții? Vrăjmașii lui Hristos sunt mulți și, în timp ce pretind că sunt neprihăniți, ei nu au neprihănirea Domnului. Ei se deghizează în îngeri de lumină, dar sunt niște slujitori ai păcatului. Acest fapt ar trebui să fie suficient pentru a determina fiecare suflet să lucreze. Cine sunt ispravnicii credincioși ai harului lui Hristos? Cine sunt cei care organizează activitatea cu înțelepciune, chemând la slujire toate sufletele care cunosc adevărul și încredințându-i fiecăruia o lucrare?
Turnurile de veghere trebuie să fie păzite. În timp ce armatele înaintează, angajându-se în luptă, este nevoie de oameni care să apere fortăreața. Fiecăruia i s-a încredințat o lucrare. Să nu dăm glas declarațiilor celor greșiți, ci să insistăm asupra adevărului. Lucrarea noastră trebuie să le aducă un bine semenilor. Să nu ne angajăm în urmărirea dușmanilor adevărului, ci să vestim solia îngerului al treilea, care zboară prin mijlocul cerului, proclamând avertizarea, poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus Hristos.
În dreptul celor ce „nu fac nimic” se va scrie: „Ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit prea ușor”. Ei au cunoscut voia Stăpânului, dar nu au îndeplinit-o. Au avut lumina adevărului și toate binecuvântările, dar au ales propriile interese egoiste, prin urmare, vor fi lăsați împreună cu cei pe care nu s-au străduit să-i salveze. „Dar, dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpânul meu zăbovește să vină!» Dacă va începe să bată pe tovarășii lui de slujbă și să mănânce și să bea cu bețivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă, și în ceasul pe care nu-l știe, îl va tăia în două, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor, acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
Aceste cuvinte să fie luate în considerare cu seriozitate! Nimeni să nu spună: „Ele nu se referă la mine, eu sunt creștin”. Cine spune aceste cuvinte, voi sau Acela care cunoaște gândurile inimii? Ispravnicului necredincios i se încredințaseră responsabilități solemne, în fața lumii, el pare a fi un slujitor al lui Hristos, dar, oh, din nefericire pentru el și pentru cei aflați în legătură cu el, acest ispravnic este un rob rău! El pune în pericol bunurile Stăpânului și îi învață pe alții să calce în picioare Legea sfântă a lui Dumnezeu. El îl numește pe Hristos, „Stăpânul meu”, dar spune: „Stăpânul meu zăbovește să vină”. Acest rob nu declară că Stăpânul nu va veni, el nu își bate joc de ideea celei de a doua veniri, dar le spune oamenilor că venirea Domnului a fost amânată. El îndepărtează din mintea celorlalți convingerea că Domnul vine curând. Influența lui îi determină pe oameni să se simtă în siguranță și să fie nepăsători. Ca urmare, ei încetează să mai vegheze și repetă cuvintele străjerului necredincios și mulți alții le preiau împreună cu spiritul rău, în timp, oamenii se adâncesc în deșertăciunea lumească și în starea de letargie. Ei merg în jos, nu în sus, și nu așteaptă cu dor ziua lui Dumnezeu. Mintea lor este luată în stăpânire de pofte pământești și de gânduri murdare.
Robul cel rău își bate tovarășii de slujbă, care caută să îndeplinească voia Domnului său. El mănâncă și bea cu bețivii, cu aceia a căror inimă este firească, în ciuda faptului că se declară a fi creștini. Ei se împotrivesc lui Hristos și lucrării pe care El a venit să o facă în lumea noastră, și anume, să împlinească Legea lui Dumnezeu în natura umană și să fie un exemplu pentru toți oamenii.
În timp ce era înconjurat de ucenici și de marea mulțime care asculta cuvintele Sale, Domnul Hristos a declarat: „Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel, ziua aceea să vină fără veste asupra voastră”. „Cel care crede că stă, să ia seama să nu cadă.”