Adevărata educație
Cooranbong, Australia, 27 august 1895.
Dragă frate și soră _____,
Studenții școlii noastre de meserii din acest loc fac tot ce pot mai bine pentru a respecta lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu și care ne învață să asociem în educația intelectuală folosirea echilibrată a creierului și a mușchilor. Până acum, rezultatele au depășii așteptările noastre. La încheierea primului semestru, care a fost considerat un experiment, studenților li s-a oferit posibilitatea de a lua o vacanță și de a se angaja în orice lucrare doresc. Dar toți au cerut, cu insistență, ca programul școlar să rămână în continuare același, combinând zilnic munca manuală cu anumite ore de studiu. Studenții nu au vrut să renunțe la ocazia de a învăța cum să lucreze și să studieze. Dacă aceasta este alegerea lor, în ciuda celor mai nefavorabile circumstanțe, oare ce influență va avea acest program, după ce va fi încheiată construcția școlii și vor exista mai multe facilități pentru studenți?
Clădirea în care se află acum, singura potrivită din toate punctele de vedere, este un fost hotel vechi, pe care l-am închiriat și îl utilizăm la maxima lui capacitate. Pe terenul viran din vecinătate au fost instalate patru corturi, care, de asemenea, sunt ocupate de studenți. În fiecare dimineață, la ora șase, membrii școlii sunt invitați să participe împreună la serviciul de închinare și studiu biblic. Aceste ocazii s-au dovedit a fi o binecuvântare....
Le-am vorbit studenților de opt ori, la adunarea de dimineață. Domnul Isus a fost cu adevărat prezent în mijlocul nostru. Numărul participanților a fost între douăzeci și șase și treizeci. La prima dintre aceste întruniri, duhul mijlocirii a venit asupra mea și toți cei prezenți au simțit că Domnul asculta rugăciunile noastre. Apoi, am vorbit aproximativ treizeci de minute, iar Domnul mi-a inspirat solia pentru cei adunați. Aceste ocazii au fost foarte folositoare, iar mărturiile venite mai târziu din partea studenților au dovedit că Duhul Sfânt le oferea tuturor lumina cunoașterii lucrurilor lui Dumnezeu.
Pe măsură ce adunările au continuat, progresul spiritual a fost din ce în ce mai evident. Prezența divină a fost cu noi. Sentimentele de simpatie dintre participanți au ajuns să fie tot mai puternice și mai pline de bunăvoință. Inimile s-au deschis în fața puterii Duhului Sfânt și au avut loc schimbări categorice în gândire și în caracter. Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupra slujitorilor Lui omenești. ÎI laud pe Domnul pentru influența încurajatoare al Duhului Său în inima mea. Toți am simțit că Domnul conlucrează cu noi, călăuzindu-ne în decizii, planuri și fapte.
Domnul nu intenționează să realizeze nici voința, nici înfăptuirea în locul nostru. Noi avem partea noastră. Totuși, îndată ce începem să ne îndeplinim lucrarea cu seriozitate, harul lui Dumnezeu ne este dat pentru a săvârși în noi atât voința, cât și înfăptuirea, dar niciodată ca o înlocuire a eforturilor noastre. Noi trebuie să ne însuflețim pentru a conlucra cu El. Duhul Sfânt îl întărește pe slujitorul omenesc pentru a-l ajuta să-și ducă la bun sfârșit mântuirea. Aceasta este lecția practică pe care El se străduiește să ne facă să o învățăm. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.”
Niciodată nu am avut un simțământ atât de adânc cu privire la valoarea și puterea adevărului asupra minții omenești, ca atunci când le-am vorbit studenților în cadrul adunărilor de dimineață. În fiecare dimineață, simțeam că am o solie de la Dumnezeu. Am avut, de asemenea, o inspirație deosebită când am vorbit de câte două ori în fiecare Sabat. La toate adunările au fost prezenți mulți necredincioși, care s-au arătat foarte impresionați de adevărul predicat. Dacă am fi avut un spațiu corespunzător pentru adunări, i-am fi putut invita și pe vecini. Dar sufrageria noastră îngustă și lungă era atât de aglomerată, încât nu putea fi un loc prea potrivit pentru închinare. Mie mi s-a oferit un mic spațiu în colțul încăperii și eram aproape lipită de perete. Cu toate acestea, Domnul Isus a fost prezent în adunare. Am știut lucrul acesta. Câteva suflete se gândesc foarte serios la subiectele adevărului.
Cu toții știm că luptele cele mai aspre și mai puternice ale sufletului au loc în ceasul marii decizii de a pune în aplicare convingerile aflate în inimă. Consacrarea față de Dumnezeu înseamnă a încredința sufletul în grija Aceluia care i-a răscumpărat libertatea cu un preț infinit. După aceea, urmează să continuăm a-L cunoaște pe Domnul, ca să putem știi lucrurile pe care El le-a pregătit deja pentru noi. „Ascultarea este mai bună decât jertfele.” Întreaga lucrare a creștinului constă în a vrea și a face.
O educație echilibrată
Studenții lucrează din greu și cu conștiinciozitate. Ei obțin tot mai multă putere intelectuală, rezistență și forță fizică. Această metodă corectă de educație nu va îngădui ca, din școlile noastre, să iasă tineri slabi și ineficienți, cu o instruire unilaterală, ci tineri bine pregătiți din toate punctele de vedere, fizic, intelectual și moral. Cei ce se ocupă de formarea caracterelor nu trebuie să uite să pună acea temelie care va face educația să aibă cea mai mare valoare. Această lucrare va cere sacrificiu de sine, dar trebuie să fie îndeplinită. Dacă este bine coordonat, exercițiul fizic va pregăti mintea pentru efort intelectual. Dar una fără cealaltă îl va face întotdeauna pe om să fie deficitar. Munca fizică asociată cu munca intelectuală păstrează mintea și simțurile morale într-o stare mai sănătoasă, iar lucrarea îndeplinită este mult mai bună. Prin această metodă de educare, studenții vor pleca din școlile noastre pregătiți pentru lucrurile practice ale vieții și capabili de a-și folosi capacitățile intelectuale în cel mai bun mod. Dacă dorim să le facem un bine studenților noștri, trebuie să asociem exercițiul fizic cu cel intelectual. Noi am aplicat acest plan cu satisfacții depline, în ciuda circumstanțelor nefavorabile în care studenții au fost nevoiți să lucreze.
Eu am venit aici și mi-am început lucrarea cu atâta seriozitate, încât le-am inspirat tuturor un zel nou, iar ei au lucrat cu hotărâre, bucurându-se de acest privilegiu. Ne-am îndemnat unii pe alții la zel și la fapte bune. Angajații școlii s-au temut, când am dorit să plantez primii pomi, iar acum ne bucurăm cu toții de prima livadă adevărată în această regiune. Câțiva dintre pomii noștri vor rodi anul viitor, iar piersicii vor aduce o recoltă destul de bună peste doi ani. Dl. _____, de la care am cumpărat pomii, locuiește la aproximativ 35 de kilometri depărtare de noi. El spune că avem o livadă splendidă.
Așadar, școala a început excelent. Studenții învață cum să planteze pomi, zmeură și altele, cum să îngrijească fiecare fir și fiecare tulpină, încă de când răsar, ca să le asigure spațiul necesar pentru a crește. Oare nu este aceasta lecția cea mai prețioasă cu privire la felul în care trebuie să fie tratate mintea și trupul omenesc -- să nu forțeze niciun organ al trupului, ci să le ofere tuturor condiții optime pentru a-și face lucrarea? Mintea trebuie să fie folosită, iar puterile ei să fie solicitate. Avem nevoie de bărbați și de femei care să poată fi întăriți de Duhul lui Dumnezeu pentru a îndeplini o lucrare desăvârșită sub călăuzirea Sa. Mintea lor trebuie să fie pusă la lucru și cultivată, ca să nu rămână pipernicită și leneșă din cauza lipsei de activitate. Este nevoie de bărbați, femei și copii care să lucreze pământul, să-și folosească îndemânarea și tactul, nu simțindu-se ca niște slugi, ci înțelegând că fac aceeași lucrare nobilă, pe care Dumnezeu le-a încredințat-o în Eden lui Adam și Evei, cărora le plăcea să vadă miracolele săvârșite de Creator. Omul sădește sămânța, iar Dumnezeu îi asigură ploaie și soare, făcând să încolțească firul plăpând. Aici se află învățătura pe care Dumnezeu ne-o oferă cu privire la învierea trupului și înnoirea inimii. Lucrurile spirituale se învață observând dezvoltarea celor pământești.
Educația dobândită prin cultivarea pământului
Nu trebuie să renunțăm sau să ne descurajăm din cauza nereușitelor aparente în domeniul lucrurilor trecătoare, și nici să nu deznădăjduim din cauza faptului că rezultatele așteptate întârzie să apară. Să lucrăm cu voioșie, speranță și mulțumire, având încredere că pământul deține în adâncurile lui comori mai bogate decât aurul și argintul, care așteaptă să fie găsite și adunate de lucrătorul credincios. Lipsa recoltei așteptate este o mărturie falsă. Printr-o cultivare corespunzătoare și înțeleaptă, pământul își va oferi bogățiile în folosul omului.
Lecțiile spirituale care pot fi învățate din aceasta nu sunt de mică importanță. Dacă sunt semănate în inimă, semințele adevărului nu se vor pierde, ci vor încolți, aducând, mai întâi un fir verde, apoi un spic, apoi rodul deplin. La început, Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeață, iarbă cu sămânță, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor și care să aibă în ei sămânța lor pe pământ”. Când Dumnezeu a făcut pământul, prin cuvântul divin, El a creat și sămânța plantelor. În cultivarea pământului, trebuie să ne folosim inteligența și să avem încredere în cuvântul lui Dumnezeu care a creat plantele pentru binele omului.
Cultivarea pământului cere folosirea tuturor capacităților intelectuale și a tactului nostru. Terenurile din preajma noastră dovedesc indolența localnicilor. Sperăm să aducem la viață simțurile lor adormite. Sperăm să vedem niște fermieri inteligenți, care vor fi răsplătiți pentru munca lor sârguincioasă. Mâna și inima trebuie să coopereze, aplicând metode noi și inteligente în cultivarea pământului. Am văzut aici copaci uriași doborâți și smulși din rădăcină, am văzut cum sunt arate suprafețe de pajiște, pregătindu-se un loc fertil pentru plantarea pomilor tineri și a altor culturi. Studenții învață ce însemnătate au aratul, plivitul, săpatul, discuitul și grăpatul în vederea obținerii unei recolte onorabile și bogate. Adesea se vor face greșeli, dar greșeala se află întotdeauna aproape de adevăr, înțelepciunea se dobândește greșind, iar energia unui nou început oferă speranța succesului. Ezitarea va face lucrurile să dea înapoi, graba va avea același efect, dar, din toate acestea, dacă dorește, omul poate învăța niște lecții.
În școala care a început aici, în Cooranbong, ne așteptăm la un succes real atât în domeniul agriculturii, cât și în studiul științelor. Intenția noastră este ca acest loc să fie un centru care să răspândească lumina și să ofere o cunoaștere avansată și prețioasă, care să conducă la cultivarea pământurilor lăsate în paragină, astfel încât dealurile și văile să înflorească asemenea trandafirilor. Prin munca fizică asociată cu efortul intelectual, atât copiii, cât și cei mari vor beneficia de o educație corectă și cuprinzătoare. Cultivarea minții va aduce înțelepciune, tact și inițiative noi în domeniul cultivării pământului.
Aceasta va fi o perspectivă nouă în care oamenii vor vedea că pot să-și câștige existența, lucrând pământul cu abilitate, așa încât să le aducă un avantaj. Mintea lor nu va fi suprasolicitată până la maximum de studiul științelor. Asemenea oameni vor reuși să contrazică ideile absurde, care au predominat cu privire la munca manuală. Influența se va extinde nu printr-o proclamare cu glas tare, ci printr-o aplicare repetată a învățăturilor. Vom vedea fermieri care nu sunt niște oameni aspri și istoviți, cu o înfățișare neglijentă și cu gospodării neîngrijite. Ei vor aduce bunul-gust în amenajarea gospodăriilor lor. Casele lor vor fi luminoase și atrăgătoare. Nu vom mai vedea tavane înnegrite și pereți plini de praf și de mizerie. Cunoașterea, geniul și inteligența vor ti vizibile în caselor lor. Cultivarea pământului va fi considerată ca o preocupare nobilă și înălțătoare. Religia curată și practică se va manifesta în cultivarea pământului, considerându-l vistieria lui Dumnezeu. Cu cât cineva ajunge să fie mai inteligent, cu atât va răspândi o influență religioasă mai puternică. Domnul dorește ca noi să tratăm pământul ca pe o comoară prețioasă, care ne-a fost încredințată spre administrare.
Mai puțin egoism
Granville, Australia, 13 septembrie 1895.
Cu siguranță, în viața pastorilor noștri trebuie să aibă loc o schimbare. Domnul Hristos trebuie să Se afle într-o măsură mai mare în inima și în caracterul lor, și să fie mai puțin egoism. Suntem chemați să fim reprezentanții Domnului nostru. Cei care au avut o mare lumină și ocazii prețioase sunt răspunzători față de Dumnezeu, iar El i-a dat fiecărui om o lucrare, Ei nu trebuie să-și trădeze niciodată încredințarea sfântă, ci să fie cu adevărat o lumină a lumii.
„Și dragostea nu stă în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” Iată cuvintele care exprimă atitudinea lui Dumnezeu față de un popor imoral și idolatru: „Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ți fac ca Admei? Cum să te fac ca țeboimul? Mi se zbate inima în Mine și tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!” Oare putea El să renunțe la poporul pentru care pregătise atâtea binecuvântări, oferindu-i-L chiar pe unicul Său Fiu ca reprezentare a chipului Său? Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Lui să fie jertfit pentru păcatele noastre. El însuși a preluat rolul de judecător al Aceluia care era Purtătorul păcatului, lăsând deoparte prerogativele Sale iubitoare de Tată.
Aici este iubirea Sa care se recomandă singură neamului omenesc răzvrătit, în modalitatea cea mai uimitoare. Ce priveliște au putut să vadă îngerii! Ce speranță pentru oameni! „Pe când eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” Cel drept a suferit în locul celui nelegiuit, El a purtat păcatele noastre în trupul Său răstignit pe lemn. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu EI, toate lucrurile?”
Ca martori aleși de Dumnezeu, îi prețuim noi pe cei răscumpărați de Hristos? Suntem noi gata să facem orice sacrificiu care ne stă în putere pentru a lua pe umeri jugul Domnului Hristos, ca să conlucrăm cu El și cu Dumnezeu? Toți cei care trec testul pus de Dumnezeu, prin respectarea poruncilor Sale, iubesc neamul omenesc care piere, așa cum l-a iubit și Domnul Hristos. Ei urmează exemplul lui Hristos, angajându-se în lucrarea care cere cea mai mare seriozitate și sacrificiu de sine, pentru a-i căuta pe cei aflați la drumuri și la garduri, bogați sau săraci, nobili sau umili și pentru a le vesti tuturor că sunt obiectul iubirii speciale și al grijii ocrotitoare a lui Hristos.
O lucrare pentru fiecare
Orbirea firească și ignoranța oamenilor cu privire la Dumnezeu și la Mântuitorul sunt atât de mari, încât oricine îl iubește pe Domnul Isus poate găsi o lucrare de făcut. Niciun credincios care îl iubește cu adevărat pe Hristos nu va rămâne indiferent și leneș. Caracterul și viața celor ce respectă poruncile lui Dumnezeu se deosebesc în mod evident de ale celor neascultători.
Sunt părinți care nu înfrânează egoismul copiilor lor. Îngăduința de sine a ajuns un scop pentru ei. Prin slujirea de sine, nenumărați oameni sunt înrobiți de Satana. Ei sunt sclavii propriilor impulsuri și pasiuni, care se află sub controlul celui rău. Prin chemarea lor în serviciul Său, Dumnezeu le dă libertate. Ascultarea de Dumnezeu este eliberarea din sclavia păcatului și libertate față de pasiunile și de impulsurile omenești.
Vom fi nevoiți să ne confruntăm cu oameni care își folosesc toată puterea de influență pentru a-i calomnia pe cei ce sunt loiali față de Dumnezeu. Inteligența și judecata lor, pe care le-au primit de la Dumnezeu, sunt dedicate efortului de a demonstra că ascultarea de poruncile lui Dumnezeu constituie o lucrare grea și obositoare. Dar cei care susțin cerințele Legii Iui Dumnezeu mărturisesc: „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire”. „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.” Domnul prezintă adevărul în contrast cu ideile false și, de asemenea, rezultatul sigur al acceptării adevărului, experiența care urmează întotdeauna într-o ascultare de bunăvoie sunt odihna și pacea.
Lucrarea robilor lui Dumnezeu este să-L prezinte pe Domnul Isus. Datoria slujitorilor lui Hristos este aceea de face sufletul neajutorat să depindă de meritele Sale. Oamenii care se întorc de la calea ascultării și fac din călcarea Legii lui Dumnezeu o virtute se află sub influența marelui amăgitor. Ei sunt orbiți de puterea lui și au nevoie de o reprezentare care să le arate ce anume poate să facă adevărul, înzestrându-i pe oameni cu puterea de a-și păstra un temperament creștinesc, atunci când sunt ispitiți să fie impulsivi și nerăbdători. Vrăjmașul adevărului vrea să-i provoace pe cei ce prezintă cerințele obligatorii ale Legii lui Dumnezeu. Dacă suntem răzbunători, oștirea lui Satana triumfă. El descoperă astfel un punct slab în armura noastră. Prin comportamentul lor răutăcios, slujitorii lui Satana încearcă să-i ispitească pe cei ce apără adevărul, ca să-i determine să spună și să facă lucruri reprobabile.
Tratarea împotrivirii
Să cultivăm noblețea și sensibilitatea sufletului. Spiritul adevărului și neprihănirea trebuie să controleze comportamentul și cuvintele noastre rostite sau scrise. „Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.” Dacă, atunci când le vorbește ascultătorilor, pastorul observă pe chipul împotrivitorilor un zâmbet care trădează necredința, să continue ca și cum nu ar fi văzut nimic. Dacă vreunul va fi atât de nepoliticos, încât să râdă sau să șoptească, pastorul să nu reflecte același spirit prin voce sau prin atitudine. Dovediți că nu folosiți astfel de arme. Foarte adesea se scriu cuvinte tăioase și, prin repetarea declarațiilor celor ce susțin idei false, frații noștri nu fac altceva decât să răspândească aceste idei. Aceasta este o greșeală. Noi trebuie să scriem doar adevărul.
Duhul Sfânt nu conlucrează cu oamenii cărora le face plăcere să fie niște critici aspri. Acest spirit a fost cultivat de cei ce iau parte la dezbaterile din cadrul adunărilor, iar ei și-au format obiceiul de a căuta ocazii pentru conflict. Dumnezeu este dezonorat prin acest fapt. Abțineți-vă de la atacuri tăioase. Nu învățați metodele de luptă predate în școala lui Satana. Duhul Sfânt nu inspiră critici și acuzații. În fața noastră se află un timp de încercare și, în acel timp, fiecare suflet care nu a avut lumina adevărului va lua o decizie pentru Hristos. Cei care cred adevărul trebuie să fie convertiți din nou în fiecare zi. Astfel, ei vor fi niște vase de cinste.
Modul corect de a-i trata pe împotrivitori
Nu repetați declarațiile celor care se împotrivesc și nici nu intrați în controversă cu ei. Voi nu vă confruntați doar cu niște oameni, ci cu Satana și cu îngerii lui. Domnul Hristos nu i-a adresat lui Satana nicio acuzație jignitoare cu privire la trupul lui Moise. Dacă Răscumpărătorul lumii, care a înțeles iscusința înșelătoare și perversă a lui Satana, nu a îndrăznit să-i adreseze nicio acuzație jignitoare, ci i-a vorbit cu sfințenie și cu umilință, spunându-i: „Domnul să te mustre, Satano!”, oare nu este înțelept ca slujitorii Lui să-I urmeze exemplul? Vor adopta niște făpturi omenești limitate tocmai acel comportament pe care Domnul Hristos l-a evitat, deoarece i-ar fi oferit Iui Satana ocazia de a denatura, de a răstălmăci și de a falsifica adevărul?
Afirmarea personalității să fie evitată
În această perioadă a istoriei lumii, avem o lucrare întru totul prea mare pentru a începe un alt fel de război în confruntarea cu puterile supranaturale ale slujitorilor Iui Satana. Chiar dacă suntem ispitiți să profităm de cuvintele și de faptele unora, trebuie să renunțăm la afirmarea personalității noastre. Să ne stăpânim sufletul cu răbdare. Fraților, dovediți că sunteți cu totul de partea Domnului. Lăsați ca adevărul Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu să fie cel care să demaște fărădelegea și păcatul și arătați puterea lui sfințitoare asupra inimii omenești. Nu trebuie ca spiritul arogant să prejudicieze Cuvântul lui Dumnezeu. În fiecare clipă, avem motive să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru privilegiul de a fi în legătură cu El.
Este nevoie să ne smerim sufletul în fiecare zi, iar Domnul ne vorbește despre marea binecuvântare pe care o au toți cei ce își umilesc inima și se ascund în Isus: „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite»”. „Iată spre cine îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu.” „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.” „Când strigă un nenorocit, Domnul aude și-I scapă din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El, și-i scapă din primejdie,”
Lăsați-i pe cei care urăsc Legea Domnului să blesteme și să-și reverse anatemele împotriva celor care au curajul moral de a primi și de a trăi adevărul. Domnul este tăria noastră. Dacă nu ne vom înălța pe noi înșine, ci ÎI vom lăsa pe Domnul să-și îndeplinească voia în și prin noi, vom fi în siguranță. Să păstrăm duhul blând și smerit pe care Dumnezeu Îl va înviora.
Valoarea sfaturilor și a îndrumărilor
Înălțarea de sine va stârni în mod sigur resentimente în inima unui om, față de orice persoană care îndrăznește să-i pună comportamentul sub semnul întrebării. Unii resping cu indignare tot ce înseamnă a fi un sfat sau o îndrumare, ca și cum ar urmări să-i jignească și să-i ofenseze. Dacă va fi cultivat, acest spirit va duce la numeroase rele. Nimeni nu va avea curajul să vă spună când greșiți, pentru că acel credincios va fi privit ca un dușman. În felul acesta, bunătatea care ar trebui să existe între frații de credință este nimicită, din cauza interpretării invidioase a avertizărilor adresate în temere de Dumnezeu. Cuvintelor li se atribuie un accent necuvenit, iar imaginația exagerează problema și generează frustrare.
Cu toate acestea, noi nu trebuie să îngăduim greșeala unui frate. Mulțumirea de sine trebuie să fie biruită. Iubirea de aplauze să fie considerată ca o capcană. Încrederea în sine, în propria înțelepciune și în calitățile personale ne vor pune întotdeauna în pericolul de a face greșeli grave. Aceste calități să-și arate singure adevărata valoare, și atunci vor fi apreciate.
Spiritul unității și al egalității dintre lucrători
Sunt îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să-i sfătuiesc pe frații mei să fie uniți în lucrare. Iubiți-vă ca niște frați, fiți înțelegători, politicoși și loiali unul față de altul, dar zdrobiți acel simțământ de superioritate, care îi face pe unii să creadă că nu se pot asocia cu alții în lucrare. Nimeni nu trebuie să considere că poate face singur întreaga lucrare. Oricât de experimentat și oricât de bine calificat ar putea fi, este nevoie ca talentele lui să se asocieze cu ale celorlalți. Este o greșeală să se creadă că ideile și raționamentele unui singur om vor împlini nevoia tuturor inimilor într-o lucrare religioasă. Sunt necesari oameni cu gândiri diferite, a căror inimă este plină de dorința duioasă de a câștiga suflete. Folosirea unor metode diferite de lucru în semănarea semințelor adevărului și în strângerea recoltei este de o importanță reală. Adesea, se întâmplă ca oamenii cu aptitudinile cele mai umile să ajungă la inimi care au fost întru totul insensibile față de lucrarea altuia. Rugăciunea este esențială. Apropierea sufletului de Dumnezeu, în comuniune, înseamnă, de fapt, apropierea lui Dumnezeu de cel care Îl caută. Este nevoie de o consacrare mai mare a inimii și a vieții în slujba lui Dumnezeu.
Sfătuirea reciprocă
Înaintea noastră se află cea mai mare lucrare. Pericolul care amenință să ne facă nefolositori și care se va dovedi ruina noastră, dacă nu este înțeles și biruit, este egoismul -- a pune un preț mai mare pe planurile, opiniile și munca noastră și a lucra independent de frații noștri. „Sfătuiți-vă împreună” -- acestea au fost cuvintele repetate de îngeri, din nou și din nou.
Prin intermediul minții unui om, Satana poate încerca să abată lucrurile de pe calea lor bună, el poate să aibă succes prin doi oameni care gândesc asemănător, dar, când sunt asociate mai multe minți, există o mai mare siguranță împotriva amăgirilor lui. Dacă este gândit din toate perspectivele, fiecare plan va fi mai demn de încredere, fiecare pas înainte va fi plănuit mai atent, astfel încât nu va fi promovată nicio inițiativă care ar putea să aducă încurcături și confuzie și să prejudicieze lucrarea în care suntem angajați. În unitate este putere, în dezbinare se află slăbiciune și înfrângere.
Dumnezeu conduce un popor și îl pregătește pentru înălțarea la cer. Ne îndeplinim noi partea în această lucrare, ca niște străjeri ai lui Dumnezeu? Ne unim noi puterile? Suntem noi dispuși să ajungem slujitorii tuturor? Copiem noi marele nostru Model?
Metode corecte în lucrare
Adevărul nu poate fi prezentat la voia întâmplării în mijlocul oamenilor de culoare, iar credincioșii și cei care prezintă adevărul să nu fie încurajați să fie aroganți. Când statele din sud vor fi puse într-o situație asemănătoare celor trei tineri care au refuzat să se închine chipului lui Nabucodonosor, acel timp va arăta hotărârile luate în favoarea sau împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Nu este nevoie să ne închidem singuri calea. Acest fapt va face mai dificilă lucrarea noastră în multe zone în care Evanghelia încă nu a ajuns. Strategia noastră este: Nu evidențiați aspectele controversate ale credinței noastre, care condamnă în modul cel mai categoric practicile și obiceiurile oamenilor, până când Domnul nu le va oferi o posibilitate corespunzătoare de a ști că suntem creștini și credem în divinitatea și în preexistența lui Hristos. Să insistăm asupra mărturiei cu privire la Răscumpărătorul lumii. „Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici.” În publicații, cuvintele trebuie să fie scrise cu mare atenție. Domnul să ne ajute să învățăm în școala lui Hristos blândețea și smerenia Sa. Dacă Maiestatea cerului a vegheat asupra fiecărui cuvânt pe care l-a spus, ca să nu stârnească spiritul lui Satana și al îngerilor căzuți, cu cât mai atenți ar trebui să fim noi în toate lucrurile!
Principii corecte
Trebuie să le vorbesc fraților mei în apropiere și în locurile îndepărtate. Nu pot să fiu liniștită. Ei nu lucrează după principii corecte. Cei care se află în poziții de răspundere nu trebuie să creadă că poziția lor importantă îi face să aibă o judecată infailibilă. Toate lucrările oamenilor se află sub jurisdicția Domnului. Dacă vor lua în considerare faptul că la Cel Preaînalt se află cunoașterea, ei vor fi în deplină siguranță, Cei care nu se bazează pe propria înțelepciune, ci se încred în Dumnezeu și în înțelepciunea Sa, umblă pe căi sigure. Ei nu se vor simți niciodată autorizați să lege, nici măcar gura boului care treieră grâul, dar cât de ofensator este ca oamenii să exercite un control arbitrar asupra celor care sunt colaboratori cu Dumnezeu și cărora Domnul Isus le-a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” „Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul Iui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.”
Datoria noastră de a extinde lucrarea
Toate puterile să fie angajate în lucrare pentru pregătirea de noi teritorii și pentru stârnirea unui interes viu, ori de câte ori poate fi găsită o ocazie. Oamenii să învețe cum să se roage stăruitor, scurt și la subiect, Să învețe să vorbească despre Răscumpărătorul lumii, Înălțându-L tot mai sus pe Omul Golgolei. Mutați pomii aflați în număr prea mare în grădinile aglomerate. Dumnezeu nu este slăvit prin concentrarea unor avantaje atât de imense într-un singur loc. Avem nevoie de grădinari înțelepți, care vor transplanta pomii în diferite localități și le vor oferi condițiile potrivite pentru a se dezvolta. Este o datorie hotărâtă să mergem în regiunile îndepărtate. Adunați lucrătorii care au un adevărat zel misionar și trimiteți-i să răspândească lumina și cunoașterea în apropiere și în depărtare. Ei să prezinte principiile reformei sănătății în comunitățile care nu știu aproape nimic cu privire la ce ar trebui să facă. Toți lucrătorii, bărbați și femei, să le prezinte aceste principii acelora care nu pot beneficia de avantajele marelui sanatoriu din Battle Creek. Este adevărat că, prin influența sanatoriului nostru, atenția a mii de oameni a fost atrasă spre adevărul Cerului, cu toate acestea, mai există o lucrare care a fost neglijată. Suntem încurajați când vedem lucrarea făcută în Chicago și în câteva alte locuri. Dar marea responsabilitate centrată în Battle Creek ar fi trebuit să fie împărțită și răspândită în alte locuri cu mulți ani în urmă.
Oamenii sunt încurajați să se adune în Battle Creek, iar zecimea și influența lor contribuie la zidirea unui Ierusalim modern, care nu este după planul lui Dumnezeu. Prin această lucrare, celelalte locuri sunt lipsite de avantajele de care ar fi trebuit să beneficieze. Dezvoltați-vă și extindeți-vă, da, dar nu într-un singur loc. Mergeți afară și înființați centre de influență în locuri în care nu s-a făcut nimic sau aproape nimic, împărțiți adunarea voastră imensă în grupe și răspândiți razele de lumină mântuitoare în colțurile întunecate ale pământului. Lucrarea care trebuie să fie îndeplinită este asemenea descrierii vulturului care își întinde aripile. „Moabul era netulburat din tinerețea lui și se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul și nu era dus în robie. De aceea i s-a păstrat gustul și nu i s-a schimbat mirosul.” Această descriere este valabilă în privința multor creștini care vin la Battle Creek. Mulți au un zel ocazional, dar zelul lor este asemenea unui meteorit care strălucește pe cer și dispare.
Lucrătorii lui Dumnezeu, care au pe inimă cauza Sa, să facă o lucrare pentru teritoriile din sud. Niciunul dintre ispravnicii lui Dumnezeu să nu se mulțumească doar să atingă acele locuri cu vârful degetelor de la mână. Cei care au pe inimă lucrarea să plănuiască o acțiune serioasă pentru acea zonă. Voi ați discutat despre aceasta, dar ce faceți în mod concret, ca ispravnici ai bunurilor lui Dumnezeu?
Nu ne-a încredințat Dumnezeu o lucrare? Nu ne-a îndemnat Dumnezeu să mergem în locurile unde se manifestă influențe potrivnice și să-i întoarcem pe oameni de la ideile false la adevăr? De ce bărbații și femeile care s-au întâlnit atât de adesea în marile adunări de la Battle Creek nu pun în practică adevărul pe care l-au auzit? Ce schimbare a caracterului s-ar fi văzut, dacă ei ar fi răspândit lumina pe care au primit-o! Pentru fiecare har împărtășit altora, Dumnezeu le-ar fi oferit un nou har. Lucrarea care s-a făcut pentru ei nu a fost prețuită așa cum ar fi trebuit, deoarece, dacă ar fi fost prețuită, ar fi mers mai departe în locurile întunecate ale pământului și ar fi răspândit pretutindeni lumina pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra lor. Ei ar fi vestit lumii solia neprihănirii prin credință, iar lumina lor ar fi ajuns tot mai strălucitoare, pentru ca Dumnezeu ar fi lucrat împreună cu ei. Mulți au intrat în mormânt fără să cunoască adevărul, pur și simplu, pentru că aceia care pretindeau că au adevărul nu le-au transmis cunoștința prețioasă pe care o primiseră. Dacă lumina care a strălucit din abundență în Battle Creek ar fi fost răspândită, am fi văzut mai mulți credincioși ridicându-se pentru a fi împreună lucrători cu Dumnezeu.
Defectul predicilor lungi
Dragă frate _____,
Cei care doresc să fie vorbitori pentru Dumnezeu trebuie să se asigure că buzele lor au fost atinse mai întâi de cărbunele aprins de pe altar și să prezinte adevărul însoțit de dovada prezenței Duhului Sfânt. Dar cuvântările lungi sunt obositoare atât pentru vorbitor, cât și pentru ascultătorii care trebuie să stea atât de mult timp pe scaune. O jumătate din predica prezentată ar fi mult mai folositoare pentru ascultător, decât cantitatea masivă de informații transmise de vorbitor. Dacă predica ar dura numai o oră, lucrurile spuse în acest timp ar fi cu mult mai valoroase decât cuvintele rostite în jumătatea de oră adăugată. Este ca și când ai îngropa tot ce ai prezentat la început.
Mi-a fost descoperit din nou și din nou că pastorii noștri greșesc prin faptul că predică atât de mult, încât șterg impresiile puternice lăsate la început asupra ascultătorilor. Se prezintă o cantitate atât de mare de informații, încât ascultătorii nu pot reține și asimila totul, deoarece întregul subiect li se pare confuz. Le-am spus acest lucru fraților noștri pastori și i-am rugat să nu-și lungească predicile. În domeniul acesta s-au făcut unele îmbunătățiri, cu rezultatele cele mai bune. Dar câteva predici au depășit o oră.
Când mă aflam încă în America, în timpul unei nopți, mi-a fost descoperit ceva cu privire la tine. Deși ai ținut o cuvântare foarte lungă, totuși simțeai că nu ai spus tot ce ai fi dorit și ai solicitat să ți se acorde încă puțin timp. O persoană importantă și cu autoritate a pășit înaintea ta, în timp ce te aflai la amvon, și a spus; „Le-ai prezentat oamenilor un material de studiu voluminos, o jumătate din ce le-ai vorbit ar fi fost de un mai mare folos pentru ei, decât prezentarea întregului material”. Dacă sunt împuternicite de Duhul Sfânt, cuvintele trebuie să impresioneze ascultătorii. Duhul Sfânt lucrează asupra omului, dar, dacă există puncte vitale, pe care ascultătorii trebuie să le îndeplinească, mulțimea cuvintelor șterge această convingere puternică, turnând în vas mai mult decât poate reține și se irosește atât de mult efort. Dacă ultima jumătate a predicii va fi păstrată pentru a fi prezentată când mintea este odihnită și capabilă să o rețină, fragmentele rămase vor fi adunate și nu se va pierde nimic.
Adevărul este o putere prețioasă și întăritoare. Primirea Cuvântului este cea care îi dă lumină și înțelegere celui umil. Adevărul trebuie să fie rostit cu claritate, rar și cu putere, ca să poată fi întipărit în mintea ascultătorilor. Indiferent de domeniul căruia îi aparține, când se prezintă un adevăr este esențial ca el să fie înțeles, așa încât hrana lui prețioasă, pâinea vieții, mana din cer, să poată fi primită. Fiecare firimitură trebuie să fie adunată, ca să nu se piardă nimic, în prezentarea adevărului, prin predicarea Cuvântului, este important ca ascultătorul receptiv să nu piardă nimic. Domnul Isus este reprezentat de Duhul Sfânt și caută să asigure primirea Cuvântului în mintea ascultătorului, iar convingerea vine în inimă și în conștiință, dar expunerea unui volum prea mare de cunoștințe este foarte dăunătoare, deoarece șterge impresia lăsată în prima parte a prezentării. Vorbiți scurt și veți crea interesul de a fi ascultați din nou și din nou.
Îndeosebi temele noi și interesante să nu le fie prezentate oamenilor în cuvântări prea lungi. Fiecare expunere să conțină o aplicație a adevărului pentru inimă, astfel încât oricine aude să înțeleagă, iar bărbații, femeile și tinerii să poată fi însuflețiți pentru Dumnezeu. Încercați să-i conduceți pe toți la cercetarea Cuvântului, începând cu lucruri simple și continuând cu cele mai importante, deoarece cunoștința slavei Sale trebuie să umple întreg pământul, asemenea apelor care umplu marea.
Cunoașterea lui Dumnezeu
„Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos.” Aceste cuvinte prețioase le-au fost adresate unor oameni care aveau aceeași credință valoroasă ca noi, prin neprihănirea lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Isus Hristos. Pentru a înțelege măreția făgăduinței, trebuie să-L cunoaștem din experiență pe Acela care a făcut-o. „Așa vorbește Domnul: «înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul.”
Calificativele esențiale pentru lucrarea lui Dumnezeu
În Cuvântul Său, Domnul enumeră darurile și harurile care nu trebuie să le lipsească tuturor celor ce sunt implicați în lucrarea Sa. El nu ne învață să ignorăm învățarea sau să disprețuim educația, căci, dacă lucrătorii sunt motivați de dragostea și teama de Dumnezeu, cultura intelectuală este o binecuvântare, totuși ea nu este prezentată ca fiind cea mai importantă calificare pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Domnul Isus a trecut pe lângă înțelepții timpului Său, pe lângă oamenii educați și cei aflați în poziții înalte, deoarece, în atitudinea lor de superioritate orgolioasă, erau atât de mândri și de mulțumiți de ei înșiși, încât nu puteau fi sensibili față de suferința umană pentru a ajunge colaboratori cu Omul din Nazaret. În bigotismul lor, ei disprețuiau faptul de a se lăsa învățați de Hristos. Domnul Isus dorește ca persoanele implicate în lucrarea Sa să fie niște oameni care apreciază această lucrare ca fiind sfântă, și atunci pot să conlucreze cu Dumnezeu. Ei vor fi niște mijloace prin care harul Său poate să fie revărsat, nestăvilit. Atributele caracterului Domnului Hristos le pot fi oferite doar celor care nu se încred în ei înșiși. Cea mai înaltă educație în domeniul științei nu poate, prin ea însăși, să dezvolte un caracter ca al lui Hristos. Roadele adevăratei înțelepciuni vin numai de la Domnul Hristos.
Fiecare lucrător trebuie să-și verifice propriile calificări, prin Cuvântul Iui Dumnezeu. Oare aceia care se ocupă cu lucrurile sfinte au o înțelegere clară și o percepție corectă a lucrurilor de interes veșnic? Vor consimți ei să se supună lucrării Duhului Sfânt? Sau își vor permite să se lase conduși de propriile înclinați moștenite sau cultivate? Toți trebuie să se examineze singuri și să vadă dacă sunt în credință.
Poziție și responsabilitate
Cei care se află în poziții de conducere în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să-și aducă aminte fără încetare că aceste poziții implică o mare responsabilitate. Îndeplinirea corectă a lucrării solemne pentru acest timp și mântuirea sufletelor aflate în legătură cu noi depind, într-o mare măsură, de starea noastră spirituală. Toți trebuie să cultive un simțământ viu al responsabilității, deoarece bunăstarea lor prezentă și destinul lor veșnic vor fi hotărâte în funcție de spiritul pe care îl cultivă. A implica eul în lucrare înseamnă a aduce foc străin într-un loc sfânt. Asemenea lucrători provoacă dizgrația Domnului. Fraților, dacă nu puteți deosebi focul sfânt de cel nesfânt, profan, retrageți-vă din lucrare.
Nu toți cei care se află în poziții reprezentative sunt niște creștini nobili. Predomină un spirit care caută să stăpânească asupra celorlalți. Unii consideră că au autoritatea de a-și exprima opiniile și de a adopta hotărâri cu privire la lucruri pe care nu le cunosc din experiență. Unii dintre cei care sunt implicați în activitatea Casei de Editură din _____ trec pe la birou, vorbind cu diferite persoane și dând instrucțiuni pe care consideră potrivit să le dea, deși nu înțeleg nimic în domeniul despre care vorbesc.
Nedreptate și necinste
S-a comis o mare nedreptate și chiar o lipsă de cinste prin faptul că, în adunările de comitet, unele subiecte au fost supuse dezbaterii unor oameni care nu au experiență suficientă pentru a fi niște judecători competenți. Acestora le-au fost înmânate manuscrise pentru a le examina critic, în timp ce ochii minții lor erau atât de orbiți, încât nu puteau discerne importanța spirituală a subiectelor pe care le tratau. Mai mult decât atât, ei nu aveau nicio cunoaștere reală în ce privește editarea cărților. Ei nu făcuseră nici studii și nu aveau nici experiență practică în domeniul producțiilor literare. Acești oameni au judecat manuscrise și cărți puse în mod neînțelept în mâinile lor, deși ar fi trebuit să refuze a sluji în oricare dintre aceste poziții. Ar fi fost numai cinstit din partea lor să declare: „Nu am nicio experiență în domeniul acesta și aș fi nedrept față de mine și fată de ceilalți, dacă mi-aș exprima opinia. Vă rog să mă scuzați, fraților, în loc de a-i instrui pe alții, eu însumi aș avea nevoie de cineva care să mă învețe.” Dar o asemenea atitudine a fost departe de gândul lor. Ei s-au exprimat fără rețineri cu privire la subiecte despre care nu cunoșteau nimic. Concluziile lor au fost acceptate ca fiind opiniile unor înțelepți, în timp ce, pur și simplu, erau doar părerile unor neștiutori.
A sosit timpul ca biserica să acționeze, în Numele și prin puterea lui Dumnezeu, pentru binele sufletelor și pentru slava lui Dumnezeu. Lipsa unei credințe statornice și a discernământului în lucrurile sfinte ar trebui să fie considerate un motiv suficient pentru îndepărtarea oricui din lucrarea lui Dumnezeu. Tot astfel, îngăduirea unui temperament aprins, a unui spirit aspru și impulsiv dovedește că acea persoană nu trebuie să fie pusă într-o poziție în care va fi chemată să decidă în probleme serioase ce afectează moștenirea lui Dumnezeu. Un om pătimaș nu trebuie să aibă niciun rol de îndeplinit în domeniul lucrului cu mintea umană. El nu poate fi însărcinat să decidă lucruri care au legătură cu aceia pe care Domnul Hristos i-a răscumpărat cu un preț infinit. Dacă își va asuma lucrarea de îndrumare a altora, ci va răni sufletul lor, deoarece nu are delicatețea și tactul pe care le oferă harul lui Hristos. Inima lui este cea care are nevoie să fie sensibilizată și supusă de Duhul lui Dumnezeu, inima de piatră nu a devenit o inimă de carne.
Toți trebuie să-L reprezinte pe Domnul Hristos
Cei care, în felul acesta, îl reprezintă în mod greșit pe Domnul Hristos, pun o amprentă greșită asupra lucrării, deoarece îi încurajează pe toți cei aflați în legătură cu ei să facă la fel. Pentru binele sufletului său și pentru binele celor ce se află în pericolul cauzat de influența lui, un asemenea om trebuie să demisioneze din poziția lui, deoarece în rapoartele cerului se va scrie că veșmântul acestui făcător de rele este pătat de sângele multor suflete. El i-a făcut pe unii să ajungă atât de exasperați, încât să renunțe la credința lor, altora le-a transmis propriile atribute satanice, iar răul săvârșit este imposibil de estimat. Numai cei care dovedesc în mod evident că inima lor este sfințită prin adevăr ar trebui să fie păstrați în poziții de răspundere în lucrarea Domnului.
Toți să se gândească la faptul că trebuie să-L reprezinte pe Domnul Hristos indiferent de activitatea pe care o desfășoară. Fiecare să caute, cu o hotărâre fermă, să aibă gândul lui Hristos. În special aceia care au acceptat poziții de directori sau sfătuitori să simtă că li se cere să fie niște creștini nobili în toate privințele. În comportamentul cu ceilalți, să fim întotdeauna credincioși, nu aspri și nepoliticoși. Sufletele cu care lucrăm sunt proprietatea răscumpărată de Domnul, iar noi nu putem permite să lăsăm să iasă de pe buzele noastre nicio expresie necugetată sau jignitoare.
Fraților, tratați-i pe semenii voștri ca pe niște oameni, nu ca pe niște slugi cărora puteți să le porunciți cum vă place. Cel care își îngăduie un spirit aspru și arogant ar face mai bine să ajungă păstor la oi, așa cum a ajuns Moise, și, în felul acesta, să învețe cum să fie un păstor adevărat. În Egipt, Moise a dobândit o experiență de om de stat și de conducător militar, dar nu a învățat lecțiile esențiale ale adevăratei bunătăți. Ca să poată ajunge un conducător grijuliu și atent față de fiecare făptură omenească, el a avut nevoie de acea experiență care putea fi obținută prin îndeplinirea unor datorii mai umile. În timp ce păzea turmele lui Ietro, mieii și oile stârneau în inima lui simțăminte de simpatie, și astfel, Moise a învățat să îngrijească de creaturile lui Dumnezeu cu atenția cea mai duioasă. Deși oile nu-și puteau exprima niciodată nemulțumirea pentru o tratare greșită, totuși atitudinea lor putea spune mult. Dumnezeu se îngrijește de toate făpturile create de El. Lucrând pentru Dumnezeu în acest domeniu umil, Moise a învățat să fie un păstor grijuliu pentru Israel.
Dependența de Dumnezeu
Domnul ar dori să învățăm o lecție și din experiența lui Daniel. Mulți ar putea să ajungă oameni de seamă, asemenea acestui evreu credincios, dacă ar depinde de Dumnezeu pentru a primi de la El harul de a fi biruitori, precum și putere și eficiență în lucrarea lor. Daniel a manifestat o amabilitate desăvârșită, atât față de cei mai în vârstă, cât și față de cei tineri. El a fost un martor al lui Dumnezeu și a căutat să se comporte în așa fel, încât Cerul să nu se rușineze la auzul cuvintelor lui și la vederea faptelor lui. Când i s-a cerut să ia parte la masa regală îmbelșugată, Daniel nu a alunecat în mrejele poftei și nici nu și-a exprimat dorința de a mânca și de a bea tot ce îi plăcea. Fără a rosti vreun cuvânt sfidător, el a prezentat problema înaintea lui Dumnezeu. Împreună cu tovarășii săi, el a căutat înțelepciune de la Domnul și, după ce s-au rugat stăruitor, au luat o decizie. Cu un curaj adevărat și amabilitate creștină, Daniel a prezentat situația lor înaintea slujbașului împărătesc răspunzător pentru ei, cerându-i să li se aprobe o alimentație simplă. Acești tineri au simțit că principiile lor religioase erau în joc și s-au bazat pe Dumnezeul pe care Îl iubeau și căruia îi slujeau. Cererea lor a fost aprobată, căci ei au căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.
Oamenii aflați în poziții de răspundere trebuie să-și ocupe locul în școala lui Hristos și să asculte îndemnul Marelui învățător: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.” „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor!” În relația voastră cu semenii, indiferent de lucrurile auzite sau văzute, care trebuie să fie corectate, căutați-L mai întâi pe Domnul, cerându-I har și înțelepciune, ca să nu fiți aspri, în timp ce veți încerca să fiți corecți. Cereți-I să vă dea amabilitatea Domnului Hristos, și atunci veți fi credincioși față de datoria voastră, față de poziția voastră de răspundere și față de Dumnezeu, și veți fi niște ispravnici credincioși, biruind orice înclinație spre rău, cultivată sau moștenită.
Numai un creștin pe deplin consacrat poate fi cu adevărat politicos și manierat. Dacă Hristos locuiește în suflet, spiritul Său va fi manifestat în comportament, în cuvinte și în fapte. Dacă sunt cultivate în inimă, amabilitatea și iubirea se vor manifesta prin renunțarea la sine și printr-o politețe adevărată. Asemenea lucrători vor fi o lumină a lumii.
Nevoia de discernământ spiritual
Pe vaporul „Alameda”, în mijlocul oceanului, 17 noiembrie 1891.
Mântuirea este o lucrare a Divinității. Prerogativa lui Dumnezeu este aceea de a reface, nu de a nimici. Moartea Fiului lui Dumnezeu a fost plănuită încă înainte de întemeierea lumii. Existența păcatului este inexplicabilă, prin urmare, niciun suflet nu îl cunoaște pe Dumnezeu, până când nu se vede pe sine în lumina reflectată de pe crucea Golgotei și până când nu se detestă pe sine ca păcătos, cu toată amărăciunea sufletului. Când sufletul lui strigă, copleșit de marea nevoie după un Mântuitor care iartă păcatul, Dumnezeu i se descoperă plin de har și de milă, iertător, iubitor, plin de îndurare și îndelung răbdător. Dacă suntem niște slujitori credincioși ai lui Isus Hristos, fiecare dintre noi, ca membru al bisericii, va fi un conlucrător cu Dumnezeu. Când unul este lovit și rănit de vrăjmașul și face greșeli, trebuie să ne asumăm lucrarea misionară pentru cei de lângă noi și, ca niște conlucrători cu Dumnezeu, credincioși și loiali față de Stăpânul nostru, să ne străduim să vindecăm, nu să distrugem și să ruinăm. Speranța pe care o avem în Hristos se datorează faptului că suntem păcătoși. Noi avem dreptul de a cere un Mântuitor. Prin urmare, dacă printre cei asociați cu noi în activitate, în oricare dintre instituțiile noastre, sunt unii care greșesc, niciunul să nu înceapă să denunțe, să condamne și să distrugă, ca și cum ar fi lipsit de greșeli.
Lucrarea creștinilor este aceea de a vindeca, de a reface și de a repara. Acest proces vindecător salvează multe suflete și acoperă o mulțime de păcate. Dumnezeu este iubire. Iubirea este esența divinității Sale. El face tot ce poate pentru a vindeca orice rană și nu-i oferă lui Satana nicio ocazie de a triumfa, în efortul lui de a face răul să pară cât se poate de grav și de a expune slăbiciunile noastre în fața vrăjmașilor. Lumea nu trebuie lăsată să intre în biserică și nici nu trebuie să fie căsătorită cu biserica, unindu-se cu ea. Dacă se va întâmpla așa, biserica va ajunge întru totul coruptă, așa cum este descris în Apocalipsa: „... o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte”.
Influența asocierii cu cei lumești
Prin asocierea cu lumea, instituțiile noastre vor ajunge șubrede și nedemne de încredere, deoarece acești oameni lumești, recomandați și puși în poziții de răspundere, sunt priviți ca niște învățători care trebuie să fie respectați datorită poziției lor oficiale de educatori și îndrumători, în timp ce ei sunt conduși în mod sigur de spiritul și de puterea întunericului, așa încât linia de delimitare dintre slujitorii lui Dumnezeu și cei care nu li slujesc ajunge să fie imperceptibilă. Domnul Hristos a spus o parabolă despre o țarină în care ar fi trebuit să fie semănată numai sămânță bună, dar pe care lucrătorii o priveau dezamăgiți și întrebau: „Nu ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?” Stăpânul țarinei a răspuns: „Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta”.
Pârâșul fraților
Iată ce mi-a fost descoperit cu privire la Așezământul Rural pentru Sănătate7. Am avut o solie de avertizare. Am vorbit cu seriozitate și știu că Domnul a revărsat Duhul Sfânt asupra mea, în timp ce prezentam pericolul asocierii cu lumea și al iubirii de lume. Omul lumesc urmărește fără încetare să-i critice și să-i acuze pe cei care li slujesc lui Dumnezeu. Acest spirit se va manifesta, prin lamentările unor așa-ziși creștini, care nu au fost schimbați niciodată de harul lui Isus Hristos. Ei sunt niște dușmani de moarte ai celor care cred. Ei disprețuiesc Sabatul poruncii a patra și, dacă ar putea face să pară că aceia care se străduiesc să respecte poruncile lui Dumnezeu greșesc, Satana și-ar atinge ținta și ce s-ar întâmpla după aceea? Satana și-a arătat puterea de a acuza, dar amenințările lui nemiloase nu vor avea efect, dacă toții credincioșii vor rămâne loiali cuvintelor Domnului Hristos, nefiind doar niște ascultători, ci și împlinitori ai Cuvântului Său. Oamenii împotriva cărora sunt făcute aceste plângeri au făcut legământ cu Isus Hristos să se iubească, să se respecte și să fie credincioși unii față de alții, fiind uniți cu Hristos în părtășia bisericii. A vă asocia cu aceia care sunt căutători de greșeli, a fi niște pârâși ai fraților voștri și a prelua reproșurile pe care vi le sugerează ei, înseamnă a susține lucrarea vrăjmașului, așezându-vă în mâinile lui și ajutându-l să aibă succes.
De ce a fost tratat Domnul Hristos cu ură?
Le-am prezentat ascultătorilor faptul că Isus, Domnul vieții și al slavei, a fost răstignit din cauza răutății iudeilor, pentru că principiile prezentate de El nu coincideau cu ideile lor și cu aspirațiile lor ambițioase. El a condamnat viclenia, planurile lor ascunse de a câștiga supremația și toate practicile nesfinte. Pilat și Irod s-au împrietenit ca să-L răstignească pe Domnul Hristos. Ei au făcut pe placul iudeilor, aducând la înfăptuire vrăjmășia lor împotriva Aceluia pe care Pliat îl declarase nevinovat. Le-am vorbit despre Iuda, care L-a trădat pe Domnul său pentru bani, despre Petru, care L-a tăgăduit pe Domnul său, în timp ce El era umilit în sala de judecată. Cu câteva ore mai înainte, Petru îl asigurase cu o mare hotărâre că va merge cu El în închisoare și la moarte și, în ciuda declarației Domnului Isus, care îi spusese că îl va tăgădui de trei ori înainte să cânte cocoșul, el a fost atât de încrezător în sine, încât nu a considerat că lucrurile spuse de Domnul Hristos erau adevărate și reale. Cât de puțin se cunoștea Petru pe el însuși! Curând, împrejurările au pus la încercare loialitatea lui față de Domnul. El L-a tăgăduit pe Domnul Isus, chiar în ceasul în care ar fi trebuit să vegheze alături de El în rugăciune fierbinte. În sala de judecată, când a fost acuzat că era unul dintre ucenicii Acelui Om, Petru a negat, iar când a fost acuzat a treia oară, el și-a subliniat negarea prin blesteme și înjurături.
Efectul unei convertiri adevărate
„Ci voi veți primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi
martori.” Domnul Isus S-a uitat la Petru cu mâhnire și cu tristețe, dar nu cu disperare. Privirea Sa i-a frânt inima lui Petru, care îl făgăduise pe Domnul Său.
Dar Petru s-a pocăit și, după răstignirea și învierea Domnului Hristos, când s-a aflat înaintea conducătorilor, el a mărturisit cu îndrăzneală pentru Isus și i-a acuzat pe conducători, prin cuvintele: „Voi ați lepădat pe Cel Sfânt și Neprihănit, și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș. Ați omorât pe Domnul vieții.” Acolo, Petru s-a arătat a fi un om întru totul diferit de Petru cel mândru și încrezător în sine, așa cum fusese înainte de convertirea sa. Le-am vorbit ascultătorilor mei despre amenințările celor din lume, ale vrăjmașilor lui Hristos, care le spuneau solilor Săi: „Să nu învățați în Numele acesta” și „ați făcut să cadă asupra noastră sângele Omului acestuia”. Oare au avut succes aceste amenințări? Au făcut ele ca martorii lui Hristos să ajungă niște lași? Nu. Ei au proclamat solia primită de la Dumnezeu, au fost închiși în închisoare, dar Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Său să-i elibereze. În timpul nopții, îngerul Domnului a descuiat ușile închisorii, i-a scos de acolo pe ucenici și le-a spus: „Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia”. Această poruncă a îngerilor cerului era întru totul opusă poruncii date de autoritățile pământești. Care dintre ele trebuia să fie respectată de ucenici? Atunci, „Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: «Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeu părinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui, și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă și s-au sfătuit să-i omoare.»” Apoi, Gamaliel, un învățător al legii, a vorbit în favoarea apostolilor, iar cuvintele sale au avut câștig de cauză. Ei bine, aceasta este o mică parte din cuvintele pe care Domnul m-a inspirat să le spun oamenilor.
Cum să-i tratăm pe cei greșiți
Am știut că oamenii aveau nevoie de cuvintele care mi-au fost inspirate și că, dacă le vor asculta, vor fi binecuvântați prin ele. Una dintre predici a fost despre modul în care trebuie să-i tratăm pe cei din biserică atunci când greșesc. Cei credincioși nu trebuiau să se lase influențați de cuvintele vrăjmașilor Domnului împotriva copiilor Săi. Dacă sunt plângeri, nemulțumiri sau acuzații, ei trebuie să studieze în școala lui Hristos și să învețe cum să se poarte cu cei împotriva cărora au fost făcute reclamații. Spune-i celui în cauză care este problema, în particular, doar între tine și el și, dacă nu te va asculta, mai ia cu tine încă două sau trei persoane și, dacă nu le va asculta nici pe ele, spune-l bisericii.
Nu iubiți lumea
Cei din lume nu iau parte împreună cu cei credincioși la această lucrare, Ei nu pot discerne motivele și principiile care determină legăturile și comportamentul dintre cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim niște soldați credincioși în armata lui Isus Hristos. Toți urmașii Săi să țină pasul cu Conducătorul lor. Să nu le împărtășească niciodată vrăjmașilor lui Isus Hristos secretele lor cu privire la acțiunile pe care intenționează să le întreprindă în domeniul lor de activitate, căci aceasta este o trădare a răspunderii sfinte și îi oferă vrăjmașului toate avantajele. Cei din poporul lui Dumnezeu să se sfătuiască doar cu aceia care fac parte din rândul lor. Vrăjmașii lui Hristos să nu fie familiarizați cu secretele lor, în timp ce acelora care sunt copiii lui Dumnezeu nu li se spun tocmai lucrurile pe care ar trebui să le cunoască. Cei ce se tem de Domnul cunosc tainele Sale.
Lumea este cel mai mare vrăjmaș al religiei. Puterile satanice lucrează fără încetare prin intermediul lumii, dar unii care se declară a fi creștini sunt într-o legătură atât de strânsă cu lumea și se identifică atât de mult cu spiritul, țintele și principiile ei, încât nu se mai poate face deosebire între cei ce li slujesc lui Dumnezeu și cei ce slujesc lumii. Vrăjmașul lucrează fără încetare pentru a face lumea să pară a fi superioară celor ce cred în Domnul Isus și caută să fie împlinitori ai Cuvântului Său. Cuvintele de laudă și flatările venite din partea celor lumești sunt primite ca niște bomboane dulci, dar judecata celor care îndrăgesc o astfel de mâncare este influențată de slăbiciunea pe care o arată în această privință. Viața lor spirituală este alcătuită tocmai din elementele cu care se hrănesc. Experiența lor creștină depinde, în mare măsură, de laudele și de aprecierile oamenilor. Teama și iubirea de Dumnezeu nu sunt împletite cu experiența lor.
Cât de trist și vrednic de milă este să vezi că oameni, care au cunoscut lucrurile Duhului lui Dumnezeu, cad în brațele lumii, într-o asemenea măsură, încât sunt influențați întru totul de părerile ei și depind de favorurile ei pentru a avea succes și putere! Cât de vizibil sunt înstrăinați asemenea oameni de Domnul Hristos, cât de plini sunt de mulțumire de sine, de vanitate și de îngâmfare și cât de lipsiți de viziune în ce privește spiritualitatea! Cât de mic este discernământul pe care îl au pentru a face deosebire între un copil al lui Dumnezeu, un moștenitor al împărăției, și acela care îi aparține celui rău, care este un copil al neascultării și un vrăjmaș al lui Dumnezeu!
Cele două clase
În lumea noastră sunt doar două clase de oameni: cei care ascultă de Isus Hristos, care caută să îndeplinească voia Domnului și se străduiesc pentru propria mântuire și a tuturor celor cu care sunt în legătură cu ei și poartă Numele lui Hristos, și copiii neascultării, în lumea noastră sunt numai două clase de oameni. Prin urmare, ascultați cuvintele Aceluia care cunoaște totul: „Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume, de aceea vorbesc ca din lume, și lumea îi ascultă”. (1 Ioan 4, 4.5.) Sufletele sunt amăgite. Ele nu sunt conduse de teama și de iubirea față de Dumnezeu. Stăpânul lor este lumea, iar ele aleargă după mirajului ei atrăgător și înșelător. Ascultați-L pe Acela care și-a dat viața pentru lumea aceasta, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. El a vorbit așa cum nu a vorbit niciun alt om. Întregul capitol 15 din cartea lui Ioan conține o lecție foarte importantă. Citiți-l și ascultați-l. Încă o dată, ascultați vocea lui Dumnezeu. „Voi nu puteți să-I slujiți și lui Dumnezeu, și lui mamona.”
Amestecul credincioșilor cu cei necredincioși
În niciuna dintre instituțiile noastre, cei ce fac parte din poporul lui Dumnezeu să nu semneze vreun pact cu vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului. Datoria bisericii față de lume nu este aceea de a se conforma cu ideile ei sau de a accepta opiniile și sugestiile ei, ci de a asculta cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit, prin slujitorul Său Pavel: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” Acest sfat se referă în special la căsătoria cu cei necredincioși, dar semnificația lui este mult mai extinsă. El se referă la toate mijloacele de lucrare rânduite de Dumnezeu, la instituțiile noastre de sănătate, la colegiile noastre și la casele noastre de editură.
Subiectul acesta ne este prezentat într-o lumină corectă și ni se adresează o întrebare: „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: «Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu». De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat».” Aceste cuvinte se referă la îndemnurile și lucrările rele ale copiilor neascultării. În nicio situație, nu trebuie să vă lăsați contaminați de spiritul sau de influența celor necredincioși. Temeți-vă să vă uniți sau să vă asociați cu ei. Temeți-vă să le comunicați lucrările cauzei lui Dumnezeu acelora care nu au nicio legătură cu Dumnezeu și nu au nicio simpatie față de cei care iubesc adevărul lui Dumnezeu. „Eu vă voi fi Tată, și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”
Îmi ridic vocea, avertizând împotriva amestecului, în instituțiile noastre, unor oameni lumești cu aceia care sunt credincioși. Trebuie să tragem un semnal de alarmă. Oamenii puși în poziții de răspundere în instituțiile noastre vor avea rolul de educatori. Ceilalți vor fi sfătuiți să aștepte din partea lor îndrumare, iar aceasta este o capcana pentru cei șovăielnici. Ideile lor cu privire la neprihănire și adevăr vor ajunge confuze. Ei îi aud pe acei oameni care nu au niciun respect față de adevăr șoptind batjocoritor și disprețuind adevărul care ar trebui păstrat cu sfințenie și cu fermitate.
Atunci când se va plănui programul de lucru pentru ziua de vineri, luându-se în considerare Sabatul Domnului, Satana va lucra prin acei copii ai neascultării pentru a prelungi serviciul în orele sfinte, iar ei le vor porunci acelora care se află sub conducerea lor să lucreze în Sabat, și apoi vor jubila, iar Satana va triumfa.
Când oamenii aflați în cele mai înalte poziții de răspundere nu fac nicio deosebire între cei care Îi slujesc și cei care nu Îi slujesc, ei dovedesc prin aceasta că nu au ca unic scop slava lui Dumnezeu. Prin urmare, tot trupul lor este plin de întuneric. Când acești oameni cu autoritate ajung să fie asociați atât de îndeaproape cu cei lumești, încât să considere drept realitate și adevăr plângerile unor necredincioși, pur și simplu nu cunosc spiritul de care sunt conduși. Când încurajează acest spirit și plângerile împotriva celor din poporul lui Dumnezeu, ei dovedesc că sunt de partea vrăjmașului, umilindu-i și înjosindu-i pe aceia pe care Domnul îi iubește, și întăresc influența celor nelegiuiți, care fac o lucrare rea. Dacă se simt liberi să-i lase pe pârâșii copiilor Iui Dumnezeu să plănuiască în locul lor împotriva celor aleși ai Săi, ei nu-L au pe Domnul Hristos alături în călăuzirea planurilor lor.
Tratarea corectă a celor care greșesc
Când unul dintre copiii Domnului greșește, dacă oamenii cu autoritate au discernământ în lucrurile spirituale, vor înțelege că poziția lor nu le permite să-și trădeze responsabilitățile sfinte și nu vor lăsa cauza lui Dumnezeu în mâinile vrăjmașului. Ei nu vor fi reținuți tocmai față de aceia în care ar trebui să aibă încredere, lucrând în tăcere și în secret și dezvăluindu-și planurile față de cei care nu au nicio simpatie față de poporul ales al lui Dumnezeu. Dacă unii, necredincioși sau credincioși, au nemulțumiri și îl acuză pe vreunul dintre lucrătorii din instituțiile noastre de sănătate, atunci, următoarea îndrumare specială dată de Domnul nostru, Isus Hristos, să fie printre mottourile din întregul stabiliment: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați, și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.”
Mergeți la cei despre care se presupune că au greșit și vorbiți cu ei, și nu vă comportați duplicitar și ipocrit, tratându-i zi de zi cu o prietenie aparentă, dar complotând în același timp împotriva lor, în armonie deplină cu slujitorii satanici, pentru a dezrădăcina, a doborî și pentru a-i îndepărta din instituțiile noastre pe aceia pe care necredincioșii doresc să-i îndepărteze, deși fraților sau surorilor de credință nu li se spune niciun cuvânt prin care să fie înțeleși, încurajați-i și ajutați-i să se corecteze, dacă greșesc. Iar dacă nu greșesc, să li se recunoască dreptatea, iar mustrarea să le fie adresată acelora care merită -- care pun la cale o lucrare rea, deoarece în spatele cortinei se află Satana. Domnul Isus i-a mustrat pe farisei, comparându-i cu niște morminte văruite, care nu ascund altceva decât degradare. Domnul urăște prefăcătoria, viclenia și înșelăciunea. Aceasta este lucrarea Lui Satana. Lucrarea lui Dumnezeu este deschisă și directă. Nimeni nu va lucra împotriva unui copil al lui Dumnezeu pe temeiul mărturiei unui vrăjmaș al Domnului și după metodele lui Satana -- ascunzându-se, dar sugerând, instigând și plănuind într-o unire deplină cu vrăjmașii Domnului.
Cum poate Universul să privească o asemenea lucrare ascunsă și lașă împotriva celor care Îl iubesc pe Dumnezeu și respectă poruncile Sale? Membrii bisericii pot comite erori și adesea greșesc, dar trebuie să fie tratați eu bunăvoință și cu amabilitate, așa cum i-ar trata Domnul Hristos. Dumnezeu îi mustră pe toți cei care se află în lucrarea Sa, dar sunt niște înșelători, declarând că sunt prieteni ai lui Hristos, și totuși lucrând în mod tainic, din umbră, împotriva acelora care îl iubesc pe Dumnezeu. „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. și ia seama la tine însuți ca să nu fii ispitit și tu.”
Aceasta este lucrarea noastră, fraților, suntem noi dispuși să o îndeplinim? S-a făcut atât de puțin în sensul acesta, încât cuvintele Martorului Credincios se întorc împotriva bisericii: „Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” „El mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea îngerului Domnului, și pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască. Domnul a zis Lui Satana: «Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?» Dar Iosua era îmbrăcat în haine murdare, și totuși stătea în picioare înaintea îngerului.” Aceasta a fost manifestarea lui Satana. El înșelase sufletele prin amăgirile și ispitele lui. Aceste suflete se pocăiseră înaintea lui Dumnezeu și în dreptul numelor lor era scrisă iertarea. Satana le acuza de păcate și pretindea că are dreptul de a face tot ce dorește cu ele, din cauza fărădelegilor pe care tocmai el le determinase să le săvârșească. Dar Domnul Isus privea cu mila cea mai duioasă și iubitoare la aceste suflete credincioase, care se încredeau în El și în neprihănirea Lui. „Iar îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: «Dezbrăcați-L de hainele murdare de pe el!» Apoi a zis lui Iosua; «Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare!» Eu am zis: «Să i se pună pe cap o mitră curată!» și i-au pus o mitră curată pe cap, și l-au îmbrăcat în haine, în timp ce îngerul Domnului stătea acolo.” Oare, oamenii pe care Dumnezeu i-a așezat în poziții de răspundere vor da glas acuzațiilor lui Satana împotriva copiilor lui Dumnezeu? Să ne purtăm ca niște creștini, credincioși ca oțelul față de Dumnezeu și fața de lucrarea Sa sfântă, și să fim înțelepți pentru a discerne metodele pe care le folosește Satana în lucrările lui ascunse și înșelătoare prin copiii neascultării.
Cuvintele noastre
„Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. și mai întrebați: «Ce-am spus noi împotriva Ta?» Ați zis: «Degeaba slujim lui Dumnezeu, și ce am câștigat dacă am păzit poruncile Lui și am umblat triști înaintea Domnului oștirilor? Acum îi fericim pe cei trufași, da, celor răi le merge bine, da, ei ispitesc pe Dumnezeu și scapă!» Acestea sunt cuvintele celor neconsacrați, care se despart de Dumnezeu, orbiți de vrăjmașul. Ei nu pot discerne căile și lucrările lui Dumnezeu. După aceea, textul biblic prezintă o categorie opusă: «Atunci și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul». Aceste cuvinte nu au fost vorbe de rău la adresa fraților sau nemulțumiri cu privire la Dumnezeu, ci cuvinte rostite dintr-o inimă sinceră, în care nu era nicio lucrare ascunsă, nicio viclenie. «Domnul a luat aminte la lucrul acesta, și a ascultat, și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui.» «Ei vor fi ai Mei», zice Domnul oștirilor, «îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește. și veți vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și cel ce nu-l slujește».”
Putere în unitatea cu Hristos
Fie ca Domnul să-i binecuvânteze pe oamenii care au discernământ spiritual, pentru a înțelege că lumea și copiii lui Dumnezeu nu pot fi niciodată în parteneriat. Oricine va fi prietenul lumii este dușmanul lui Dumnezeu. Chiar dacă fiecare credincios trebuie să conlucreze cu Hristos pentru convertirea copiilor întunericului, prezentându-L pe Mielul lui Dumnezeu care a îndepărtat păcatele lumii, niciunul nu poate avea o simpatie atât de mare față de cei lumești, încât să se lase influențat de ei, aducând la îndeplinire sfaturile lor și nedreptățindu-i pe cei aleși de Dumnezeu. Dumnezeu nu lucrează în felul acesta. Puterea se află în unitatea deplină, nu în număr, ci în încredere și în unire desăvârșită cu Hristos. Astfel, unul poate să alunge o mie și doi pot să pună pe fugă zece mii. Să nu formăm asocieri nesfinte cu prietenii lumii, pentru că Dumnezeu a rostit un blestem împotriva unor asemenea uniuni. Poporul lui Dumnezeu să stea cu fermitate de partea adevărului și a neprihănirii. Deja vedem consecințele îngrozitoare ale asocierii credincioșilor cu cei necredincioși. Rezultatul este că necredincioșilor li se acordă încrederea care li se cuvine doar acelora care Îl iubesc și îl respectă pe Dumnezeu.
Puterea întunericului și-a pus deja amprenta asupra lucrării care ar fi trebuit să rămână curată, neatinsă și neîntinată de amăgirile iscusite ale lui Satana. Ne ridicăm glasul în semn de avertizare cu privire la atracțiile societății, manifestate prin sfaturi și tentații lumești. Păstrați-vă neîntinați. Nu vă atingeți de niciun lucru necurat. Nu îngăduiți ca propunerile și îndrumările lumii să conducă poporul lui Dumnezeu. Blestemat să fie acela a cărui înțelepciune nu vine de sus, ci de la Satana! Oameni cu o evlavie superficială, motivați de dorința de a deține conducerea și de a câștiga faima, trădează interesele cele mai sfinte în mâna unor necredincioși.
Banii să nu fie obținuți prin aprobarea vreunei practici necurate. Harul lui Hristos să fie adus în inimă și, chiar dacă lucrătorii din instituțiile noastre sunt puțini, Dumnezeu poate să lucreze împreună cu ei și vor reuși. Să nu fie exercitată nicio influență înșelătoare, pentru că este ceva necurat, Nu trebuie să existe nicio mână întinată. Dumnezeu va recunoaște mâinile și inimile curate. „Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite».”
Lumina slavei lui Dumnezeu trebuie să se reverse asupra noastră. Avem nevoie de ungerea sfântă din cer. Oricât de inteligent și oricât de învățat poate să fie cineva, dacă nu păstrează o legătură fermă cu Dumnezeul lui Israel, nu este calificat să-i învețe pe alții. Cel care este în legătură cu Cerul va face lucrările lui Hristos. Prin credința în Dumnezeu, el va avea puterea de a-i influența pe oameni. El va căuta oile pierdute ale casei lui Israel. Dacă puterea divină nu se asociază cu efortul omenesc, tot ce ar putea să realizeze cei mai mari oameni ai lumii nu valorează nimic. Este nevoie de Duhul Sfânt în lucrarea noastră. -- The Review and Herald, 18 februarie, 1890.