„Toți sunteți frați”
8 martie 1895.
Trebuie să le vorbesc fraților mei de aproape și de departe. Nu pot avea pace. Ei nu lucrează în conformitate cu principiile corecte. Cei care poartă răspunderi nu trebuie să considere că poziția lor importantă îi face să aibă o judecată infailibilă.
Toate lucrările oamenilor se află sub jurisdicția Domnului. Ei vor fi în siguranță deplină, numai dacă vor recunoaște faptul că știința se află la Cel Preaînalt. Cei care se încred în Dumnezeu și în înțelepciunea Sa, și nu se bazează pe propria înțelepciune, merg pe căi sigure. Ei nu vor considera niciodată că au nici măcar autoritatea de a lega gura boului care treieră grâu, dar cât de ofensator este ca oamenii să exercite controlul asupra slujitorilor care conlucrează cu Dumnezeu și pe care Domnul Isus i-a invitat: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun și sarcina mea este ușoară.” „Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul Iui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.”
Domnul nu le-a pus pe niciunul dintre slujitorii Săi omenești sub dictatura și controlul unora care, în ei înșiși, sunt doar niște sărmani muritori supuși greșelii. El nu le-a încredințat oamenilor autoritatea de a spune: Tu trebuie să faci aceasta, iar tu să nu faci aceea. în Battle Creek se exercită o influență pe care Dumnezeu nu a încredințat-o nimănui, iar cei care își asumă această autoritate vor fi judecați de El. Într-un fel, ei manifestă același spirit care l-a determinat pe Uza să pună mâna pe chivot pentru a-l sprijini, ca și când Dumnezeu nu ar fi fost în stare să poarte de grijă simbolurilor Sale sfinte. Cu mult mai puțină autoritate și influență ar trebui să fie exercitate față de slujitorii lui Dumnezeu. Fraților, lăsați-L pe Dumnezeu să conducă.
Lucrarea pentru acest timp
Marea lucrare pentru timpul acesta cere ca oamenii să meargă pretutindeni, în apropiere și în depărtare, la drumuri și la garduri, pentru a răspândi lumina, vestind cuvintele vieții. Oare a încredințat Dumnezeu vreunui om sau vreunui comitet, sarcina de a lua această lucrare în mâinile lor, ca și când lucrătorii, proprietatea personală a lui Dumnezeu, s-ar afla sub controlul lor?
În toate domeniile lucrării lui Dumnezeu este nevoie de oameni care acționează în armonie cu îndrumările Lui, deoarece puterea și succesul în lucrare pot fi obținute numai prin cooperarea dintre uman și divin. Nimeni nu ar trebui să fie autorizat să se ocupe de activitățile legate de lucrarea de salvare a sufletelor pentru care a murit Domnul Hristos, dacă nu există cele mai clare dovezi că înțelege lucrurile cerești și veșnice. Mult prea multă autoritate le-a fost încredințată unor mâini și minți nesfințite și s-au întreprins acțiuni foarte neînțelepte, care nu se aflau în armonie cu voința și căile Domnului.
Nimeni nu este potrivit să judece îndatoririle altuia. Omul este răspunzător înaintea lui Dumnezeu, iar când niște făpturi omenești limitate și supuse greșelii își asumă jurisdicția asupra semenilor lor, ca și cum Domnul le-ar fi încredințat misiunea de a înălța sau de a umili pe cineva, întreg Cerul se umple de indignare. Unii au stabilit principii ciudate cu privire la controlul asupra minți și activității altora, ca și când acești oameni limitați ar fi fost dumnezei.
Care este situația unora care își asumă responsabilități sfinte? Ei sunt niște oameni lipsiți de preocupări spirituale, neconsacrați lui Dumnezeu, care nu au nicio misiune de îndeplinit și nicio autoritate de exercitat cu privire la voința sau faptele tovarășilor lor. Dacă nu vor avea zi de zi o comuniune cu Dumnezeu, în loc să-L caute cu toată inima, ca să fie pregătiți de El în vederea lucrării, oamenii vor ajunge să-și atribuie autoritatea de a dicta asupra conștiinței altora. Un simțământ al prezenței divine ar impresiona și ar supune sufletul lor, dar ei nu au acest simțământ. Când iubirea față de Dumnezeu nu arde în suflet, dragostea față de oameni se răcește. Inima lor nu este mișcată la vederea suferinței omenești. Egoismul și-a pus amprenta nesfântă asupra vieții și caracterului lor, iar unii nu vor pierde niciodată acest chip și această amprentă.
Poate fi încredințată cauza lui Dumnezeu în asemenea mâini? Pot fi lăsate sufletele pentru care a murit Domnul Hristos la discreția unor oameni care au refuzat lumina ce le-a fost dată din cer? Ar trebui să ne temem de legile omenești, de planurile și de metodele care nu sunt în armonie cu principiile Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la relația dintre om și semenii săi. „Voi toți sunteți frați.”
Starea actuală a lucrurilor trebuie să se schimbe
Dacă starea actuală a lucrurilor nu se va schimba2, mânia lui Dumnezeu se va revărsa asupra slujitorilor Săi, care nu lucrează în conformitate cu instrucțiunile lui Hristos. Oare i-a încredințat Dumnezeu vreunuia dintre voi misiunea de a domni asupra moștenirii Sale? Totuși acest lucru se întâmplă de ani în șir. Dumnezeu vede totul și este nemulțumit. Când se așază între Dumnezeu și slujitorii Săi, oamenii Îl dezonorează pe Dumnezeu și greșesc față de sufletele care au nevoie de adevărata încurajare, simpatie și dragoste. Sunt nevoită să le adresez un apel lucrătorilor noștri: Oricare ar fi poziția voastră, nu depindeți de oameni și nu vă încredeți în puterea omenească.
Sunt îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să le spun tuturor celor ce sunt implicați în lucrarea Domnului: Să nu uitați niciodată că sunteți întru totul dependenți de Dumnezeu și, dacă lăsați să treacă o singură oră sau o singură clipă, fără să vă bazați pe harul Său și fără să vă păstrați inima deschisă pentru a primi acea înțelepciune a cărei origine nu este de pe pământ, fiind siguri că fără Hristos nu puteți face nimic, veți fi incapabili să deosebiți focul ceresc de cel pământesc. De pe buzele voastre vor ieși cuvinte cu un caracter respingător, nimicind speranța, curajul și credința. În cărțile cerului se va scrie cu privire la voi: Cuvintele tale nu au fost inspirate de Dumnezeu. ci de vrăjmașul care L-a rănit și L-a străpuns pe Domnul Hristos în persoana celor răscumpărați de El. Sufletele de o valoare infinită au fost tratate cu indiferență, abătute de pe cale, lăsate să se chinuiască sub povara ispitei și trimise pe terenul de luptă al lui Satana.
Așa-zișii prieteni ai lui Iov erau niște mângâietori lamentabili, care îi făceau situația mai amară și mai insuportabilă, în timp ce Iov nu era vinovat, așa cum presupuneau ei. Satana se străduiește să-i ducă la disperare pe cei care suferă durerea și nenorocirea cauzate de propriile fapte rele, dar tocmai ei sunt aceia care au cea mai mare nevoie de ajutor. Cât de mare este agonia sufletului biruit de Satana, care simte că este cea mai rea și mai neajutorată făptură din lume, dar cât de puțin este înțeleasă agonia aceasta de către aceia care ar fi trebuit să-i trateze cu compasiune duioasă pe cei greșiți!
Situația celui ce suferă din cauza remușcării este cea mai demnă de milă. El este ca unul care a fost lovit, se clatină și cade la pământ. Mulți dintre cei care se consideră neprihăniți ajung niște mângâietori lamentabili, ei tratează cu asprime astfel de suflete. Prin această asprime a inimii, manifestată prin ofense și acuzații, ei fac exact lucrarea pe care Satana o îndeplinește cu plăcere. Sufletul încercat și ispitit nu este în stare să gândească cu claritate. Mintea lui este confuză și nu știe care este pasul pe care ar trebui să Îl facă. Așadar, nu rostiți niciun cuvânt care poate cauza o durere și mai adâncă!
Cum să-i tratăm pe cei greșiți
Mântuitorul nostru a spus: „Dar oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării. Vai de lume din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!... Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu care este în ceruri. Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut. Ce credeți? Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și se duce să caute pe cea rătăcită? și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decât de cele nouăzeci și nouă, care nu se rătăciseră. Tot așa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară niciunul măcar din acești micuți.”
„N-am venit” a spus Hristos, „să chem la pocăință pe cei neprihăniți (cei ce nu simțiți nicio nevoie de pocăință), ci pe cei păcătoși”. Cei care colaborează cu Dumnezeu vor lucra asemenea lui Hristos. Multe suflete sărmane, greșit înțelese, neapreciate, pline de tristețe și de agonie sunt asemenea oii pierdute și rătăcite. Mintea lor este confuză, nu Îl pot găsi pe Dumnezeu și o necredință aproape disperată pune stăpânire pe ele. Cu toate acestea, ele au o dorință adâncă și puternică după iertare și pace.
În timp ce vi se prezintă acest tablou, poate să fie pusă întrebarea: Nu există nici măcar un creștin la care să poată găsi mângâiere? La această întrebare, Dumnezeu răspunde: „Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.” Mulți dintre cei care pretind a fi urmași ai lui Hristos sunt stăpâniți de un fariseism rece și împietrit, iar dragostea lui lsus este moartă.
„Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: Iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: «știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu».” Aici este răspunsul întrebării. Oamenii descriși în pasajul acesta au avut o lumină care ar fi putut să-i determine la fapte cu totul diferite, dacă ar fi urmat-o și ar fi întărit lucrurile rămase, care erau pe punctul de a se pierde. Ei ar fi trebuit să păstreze vie lumina care strălucise în inima lor, când Domnul Isus Se adresa inimii lor, spunându-le: „Păcatele tale îți sunt iertate”, și El ar fi trebuit să-i ajute pe cei ce aveau nevoie de ajutorul lor.
Lucrarea care trebuie să fie făcută este precizată cu claritate: „Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! ține și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.” Mulți au auzit și au primit cuvântul vieții și au fost puternic impresionați de adevăr, dar din cauza îndreptățirii de sine, a importanței de sine și a mândriei că dețin cunoașterea unui adevăr pe care nu reușesc să-l trăiască, sufletul lor s-a răcit și credința lor s-a micșorat. Adevărul care nu este pus în practică își pierde puterea. Inima se închide în fața influenței divine și, ca urmare, cei care ar trebui să fie lucrători pentru Hristos ajung să fie inactivi, iar sufletele pe care ar fi trebuit să le ajute sunt lăsate în descurajare, întuneric și disperare.
Ajutați sufletele căzute
Multe suflete sunt înfometate după simpatie și după pâinea vieții, dar nu au încredere să-și exprime marea lor nevoie. Cei care poartă responsabilități în lucrarea lui Dumnezeu ar trebui să înțeleagă faptul că au obligația cea mai solemnă de a ajuta aceste suflete, iar dacă ar păstra în inima lor influența blândă și sensibilă a iubirii lui Hristos, ar fi capabili să le ajute. Oare aceste suflete sărmane, gata să moară, i-au căutat pentru a primi ajutor? Nu. Ele i-au căutat fără încetare, până când nu le-a mai rămas nicio speranță de ajutor din partea celor aflați la conducere. Ele nu văd nicio mână întinsă pentru a le salva.
Situația mi-a fost prezentată astfel: Un om care se îneca, luptând zadarnic cu valurile, descoperă o barcă și, cu ultimele puteri, reușește să ajungă la ea și se prinde de marginea ei. În slăbiciunea lui, nu poate vorbi, dar agonia de pe față este suficientă pentru a stârni mila oricărei inimi care a fost atinsă vreodată de duioșia omenească. Oare ocupanții bărcii își întind mâinile pentru a-l ridica? Nu! Tot cerul privește la acești oameni care lovesc mâinile slăbite, ce se prind de marginea bărcii, iar semenul lor suferind se scufundă în valuri pentru a nu se mai ridica niciodată. Această scenă s-a petrecut din nou și din nou. Ea s-a desfășurat sub ochii Aceluia care și-a dat viața pentru a răscumpăra tocmai asemenea suflete. Domnul și-a întins mâna ca să salveze. El însuși a făcut lucrarea pe care le-a încredințat-o apoi oamenilor pentru a le descoperi celor păcătoși mila și înțelegerea lui Hristos. Isus spune: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alți”. Golgota ne descoperă tuturor adâncimea acestei iubiri.
Există suflete pline de remușcări, durere și teamă, care, în întunericul lor, încă mai simt că Dumnezeu este drept și bun. Domnul păstrează vie în inima lor scânteia speranței. Sufletul sărman și descurajat își spune: Dacă aș putea să mă înfățișez înaintea lui Dumnezeu și să-I vorbesc despre cazul meu, El ar avea milă de mine, datorită Domnului Hristos, și aș fi eliberat de această agonie și teamă teribilă. El a încercat să le vorbească oamenilor, dar așa-zișii lui prieteni l-au respins cu asprime, I-au certat și l-au ridiculizat. Uneori, reproșurile care s-au adunat împotriva lui au nimicit aproape întru totul ultima scânteie de speranță. Sufletul care își recunoaște intențiile sincere și oneste ajunge la concluzia că nu trebuie să se teamă atât de mult de Dumnezeu, pe cât trebuie să se teamă de oamenii care au inima de oțel. Sufletul chinuit de agonia omenească fuge de condamnarea și de judecata greșită a oamenilor care, deși nu sunt în stare să cunoască inima nimănui, totuși își asumă dreptul de a-i judeca pe semenii lor. El se îndreaptă spre Acela care nu poate să înțeleagă greșit, pentru că El cunoaște toate îndemnurile inimii și este familiarizat cu toate ispitele. Dumnezeu știe toate faptele din trecut și, în ciuda faptului că ia în considerare acest lucru, sufletul încercat este gata să-și încredințeze cazul în mâna Sa, știind că El este un Dumnezeu al harului și milei.
Să cădem toți în brațul lui Dumnezeu
Când lui David i s-a cerut să aleagă pedeapsa pentru păcatul său, el a spus: „Mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!” El a simțit că Dumnezeu cunoștea lupta și strâmtorarea sufletului. Când cineva este făcut în stare să înțeleagă câtuși de puțin caracterul lui Dumnezeu, el nu vede în Dumnezeu spiritul răzbunător și nemilos manifestat de oameni, ci înțelege că încercarea și suferința sunt mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a-i educa pe copiii Săi și pentru a-i învăța calea Sa, ca să se poată încrede în harul Lui. „Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric și n-are lumina, să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui!” Când este condus la fluviul iubirii lui Dumnezeu, sărmanul căzut exclamă: Când El m-a încercat, am ieșit curat ca aurul pur. În situațiile adverse îngăduite de Dumnezeu, sufletul suferind ajunge să fie răbdător, încrezător și biruitor.
„Prin urmare, a trebuit să se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului. și prin faptul că El însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.” „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile -- Pe Isus, Fiul lui Dumnezeu -- să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” „Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.”
Când omul limitat și supus greșelii dovedește că se consideră mai important decât Dumnezeu, când se crede neprihănit, deși nu manifestă acea duioșie a inimii care a caracterizat viața Domnului nostru Isus, putem fi siguri că, dacă nu se va pocăi, sfeșnicul lui va fi îndepărtat în scurt timp. Întregul cer este uimit de indiferența îngrozitoare a oamenilor. Cu toate că ei înșiși sunt ispitiți să cadă în păcat și au nevoie să fie iertați, unii oameni sunt plini de mulțumire de sine și lipsiți de sensibilitate față de un frate care este ispitit de vrăjmașul și a cărui nevoie și pericol ar trebui să stârnească simpatia creștină și efortul de a-i pune piciorul pe Stânca solidă.
O amăgire fatală
Dintre toate amăgirile din mintea omului, cea mai periculoasă și cea mai fatală este aceea când cei aflați în poziții de răspundere în lucrarea lui Dumnezeu se înalță în sinea lor într-o asemenea măsura, încât nu văd că alte suflete, tot atât de prețioase în ochii lui Dumnezeu, sunt neglijate, tratate cu asprime, lovite, rănite și lăsate să moară.
Puterea transformatoare a lui Dumnezeu trebuie să vină asupra oamenilor care, deși se ocupă cu lucrurile sfinte, totuși, din motive cunoscute numai de Dumnezeu, nu sunt în stare să deosebească focul sfânt, aprins de Dumnezeu, de focul străin, adus de ei înșiși. Focul lor străin îl dezonorează pe Dumnezeu la fel de mult ca focul adus pe altar de Nadab și Abihu. Focul sfânt al iubirii lui Dumnezeu îi face pe oameni duioși, buni și plini de simpatie față de cei aflați în pericol. Cei care își îngăduie cuvinte tăioase și arogante, spun de fapt: Eu sunt mai sfânt decât voi. Nu vedeți poziția mea înaltă?
Dar nu poziția îl face pe om. Ci integritatea caracterului și spiritul lui Hristos care îl fac să fie recunoscător, altruist, nepărtinitor și lipsit de ipocrizie -- acestea au valoare în ochii lui Dumnezeu. Domnul le spune celor a căror viața este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu: „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!”
Pentru toți cei aflați în poziții de răspundere, am o solie rostită de Domnul în capitolul 55 din Isaia. Studiați acest capitol. Nicio făptură omenească să nu considere că este mai presus de tovarășii ei din lucrare, din cauza responsabilităților mai mari pe care le are în domeniul ei de activitate. Dacă este cineva asemenea lui Daniel, căutând puterea care vine doar de la Dumnezeu pentru a fi în stare să reprezinte, nu propria persoană, nu propriile defecte manifestate prin egoism și practici incorecte, ci adevărul în neprihănire, atunci nu va dovedi că este mândru și încrezător în sine, ci va fi înzestrat cu spiritul înțelepciunii lui Dumnezeu.
Focul sfânt și focul străin
El va reprezenta sfințenia lucrării, va înălța adevărul și va prezenta întotdeauna înaintea oamenilor și a îngerilor mireasma sfântă a caracterului lui Hristos. Acesta este focul sfânt, aprins de însuși Dumnezeu. Orice altceva este un foc străin, respingător în ochii lui Dumnezeu și, cu cât poziția cuiva implică răspunderi mai mari, cu atât actul său este mai ofensator.
Am o solie din partea lui Dumnezeu pentru păcătoșii din Sion, cei cărora Dumnezeu le-a spus astfel: „Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu”. Dacă veți aduce întotdeauna un foc sfânt, lucrarea lui Hristos, dragostea Sa, harul și neprihănirea Sa, se vor înălța înaintea lui Dumnezeu, asemenea unui nor de tămâie, sfânt, plăcut mirositor și întru totul vrednic de primit.
Cu toate acestea, focul străin a fost adus adesea, prin folosirea unor cuvinte aspre, prin înălțare de sine și mândrie, prin îndreptățirea de sine, autoritatea arbitrară, spiritul despotic, opresiunea și restrângerea libertății oamenilor lui Dumnezeu, obligându-i să respecte planurile și regulile voastre, care nu au fost concepute de Dumnezeu și nici măcar nu I-au trecut prin minte. Toate aceste lucruri sunt focul străin pe care Dumnezeu nu-l recunoaște și constituie o continuă reprezentare greșita a caracterului Său.
Am o solie pentru voi: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând. Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Căci după cum ploaia și zăpada se pogoară din ceruri și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească și să odrăslească, pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă, tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele.”
„Și astfel, izbăvirea s-a întors îndărăt, și mântuirea a stat deoparte, căci adevărul s-a poticnit în piața de obște și neprihănirea nu poate să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut, și cel ce se depărtează de rău este jefuit, Domnul vede, cu privirea mânioasă, că nu este nicio neprihănire. El vede că nu este niciun om și Se miră că nimeni nu mijlocește. Atunci, brațul Lui Îi vine în ajutor, și neprihănirea Lui ÎI sprijină. Se îmbracă cu neprihănirea ca și cu o platoșă, își pune pe cap coiful mântuirii, ia răzbunarea ca o haină și se acoperă cu gelozia ca și cu o manta.... Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, și de slava Lui cei de la răsăritul soarelui, când va năvăli vrăjmașul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă. «Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, care se întorc de la păcatele lor», zice Domnul.”
„Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”
Grunville, Australia, septembrie 1895.
Nu îmi găsesc pacea. Eveniment după eveniment îmi sunt prezentate în simboluri, iar eu nu găsesc nicio liniște, până când nu încep să scriu ce mi se descoperă. La sediul lucrării, totul este organizat în așa fel încât celelalte instituții trebuie să urmeze aceeași cale. Însăși Conferința Generală ajunge să fie coruptă de idei și de principii greșite.4 Planurile lor sunt concepute după aceleași principii care au condus lucrarea multă vreme la Battle Creek.
Mi s-a arătat că poporul iudeu nu a ajuns dintr-odată în starea de decădere a gândirii și a vieții. Generație după generație, ei au elaborat teorii false, găsind principii opuse adevărului și combinându-le cu planurile și ideile lor religioase, care erau produsul minții omenești. Invențiile omenești au ajuns mai presus de orice.
Principiile sfinte date de Dumnezeu sunt reprezentate prin focul sfânt, dar în locul focului sfânt a fost adus un foc obișnuit. Planurile contrare adevărului și neprihănirii sunt prezentate într-o modalitate subtilă, sub pretextul că, „pentru progresul cauzei lui Dumnezeu”, trebuie să se facă și aceasta, și aceea. Dar planurile omenești conduc la opresiune, nedreptate și nelegiuire. În lucrarea lui Dumnezeu nu se afla nicio urmă de nedreptate. Lucrarea nu câștigă niciun avantaj, dacă îi privează pe membrii familiei lui Dumnezeu de individualitatea și de drepturile lor. Toate aceste practici sunt respingătoare în ochii lui Dumnezeu. El nu inspiră proceduri de felul celor care au fost aplicate de comitetele voastre cu privire la publicarea cărților.
Domnul nu acceptă tranzacții de felul acesta, iar aceste acțiuni nu vor aduce prosperitatea. Oamenii implicați în lucrarea lui Dumnezeu au tratat lucrurile incorect și este timpul să se oprească. Fiecare să-i trateze pe semenii lui în conformitate cu principiile Celor Zece Porunci și să nu ignore aceste principii, nici în tranzacțiile financiare. Ideile false sunt considerate a fi adevăr și neprihănire și totul se realizează în așa fel încât să fie aplicate aceste idei, care nu se află în armonie cu voia lui Dumnezeu, ci sunt o reprezentare greșită a caracterului Său.
Dumnezeul cel mare, sfânt și milos nu Se va asocia niciodată în vreo practică necinstită. El nu va aproba nici măcar o singură urmă de nedreptate. Unii oameni au obținut avantaje necinstite de la aceia pe care îi considerau a fi sub autoritatea lor. Ei erau deciși să îi constrângă pe ceilalți să se supună condițiilor lor, în conformitate cu principiul: condu sau distruge. Până când nu se va întreprinde o acțiune hotărâtă pentru a schimba starea de lucruri actuală, nu va avea loc nicio schimbare în domeniul financiar.
În niciuna dintre instituțiile noastre, să nu fie adoptat vreun plan sau vreo metodă, care vor aduce mintea și talentul oamenilor sub controlul judecății omenești, deoarece nu aceasta este rânduiala lui Dumnezeu. El este Cel care le-a dat oamenilor talente, iar ele Îi aparțin numai Lui și cea mai mare dezonoare care îi poate fi adusă lui Dumnezeu este ca un slujitor omenesc limitat să supună talentele altor oameni sub controlul lui absolut, chiar dacă beneficiile obținute ar putea fi folosite în interesele lucrării. În acest mod de organizare, mintea unui om este condusă de mintea altuia, iar slujitorul omenesc este separat de Dumnezeu și expus la ispită. Metodele lui Satana au un singur scop -- să-i facă pe oameni sclavii oamenilor. Când se realizează acest lucru, confuzia, neîncrederea, gelozia și bănuielile rele sunt rezultatul. Un asemenea comportament distruge credința în Dumnezeu și în principiile care trebuie să guverneze și să elimine falsitatea, egoismul și ipocrizia.
Autoritatea arbitrară
Autoritatea arbitrară care a fost dezvoltată, ca și când poziția ar fi făcut din oameni niște dumnezei, mă face să îmi fie teamă și ar trebui să producă teamă. Ea este un blestem, oriunde și indiferent de poziția pe care o deține persoana care o exercită, Acest fel de domnie asupra moștenirii lui Dumnezeu va crea un asemenea dezgust față de conducerea omenească, încât va rezulta o stare de nesupunere. Poporul va învăța că oamenii aflați în poziții înalte de răspundere nu sunt demni de încredere pentru a modela și a educa mintea și caracterul altora. Rezultatul va fi o pierdere a încrederii chiar și în conducerea exercitată de cei credincioși. Domnul va forma lucrători care înțeleg că, fără un ajutor special din partea lui Dumnezeu, ei nu sunt nimic. Veac după veac, Domnul Isus a oferit binecuvântări bisericii Sale. În timpul primei Sale veniri în lumea noastră, membrii Sinedriului își exercitau autoritatea, conducându-i pe oameni așa cum voiau. În felul acesta, sufletele pentru care Domnul Hristos și-a dat viața pentru a le elibera de robia lui Satana erau readuse sub aceeași robie, dar într-o formă diferită.
Înțelegem noi, în mod personal, care este adevărata noastră poziție? Înțelegem noi că, în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, ni s-a încredințat o proprietate pe care trebuie doar să o administrăm, și nu să o vindem? Fiecare dintre noi are o răspundere personală înaintea întregului Univers de a administra ce i-a fost încredințat de Dumnezeu. Propriile inimi trebuie să fie sensibilizate. Mâinile noastre trebuie să le împartă altora bunurile pe care ni le-a încredințat Dumnezeu. Cel mai umil dintre noi poate fi un slujitor al lui Dumnezeu, folosind darurile primite pentru slava Numelui Său. Cel care își dezvoltă talentele până la maxima lor posibilitate, îi poate prezenta lui Dumnezeu jertfa lui, ca pe un dar consacrat, care va fi asemenea mirosului parfumat de tămâie înaintea lui Dumnezeu. Fiecare are datoria de a veghea ca talanții lui să aducă câștigul pe care trebuie să-l înapoieze ca dar, după ce a făcut tot ce a putut mai bine pentru a-l înmulți.
Spiritul de dominare se extinde la președinții conferințelor noastre. Dacă un om este încântat de propria putere și caută să domine asupra fraților săi, considerând că este învestit cu autoritatea de a-și impune voința, cea mai bună și singura măsura este să fie îndepărtat, altfel se va face mult rău, iar el își va pierde propriul suflet și va pune în pericol și sufletele altora. „Voi toți sunteți frați.” Dacă acești oameni nu-și schimbă comportamentul, tendința de a domina asupra moștenirii lui Dumnezeu va determina o reacție. Cei aflați în poziții de autoritate trebuie să manifeste spiritul lui Hristos. Să trateze fiecare caz care necesită atenție, așa cum l-ar trata Domnul Hristos. Ei trebuie să fie înzestrați cu Duhul Sfânt. Poziția unui om nu-l face cu nicio iotă sau o frântură mai mare în ochii lui Dumnezeu. El prețuiește doar caracterul.
Domnul Hristos i-a descoperit lui Moise bunătatea, mila și dragostea lui Dumnezeu. Acesta era caracterul lui Dumnezeu. Când cei ce pretind a-l sluji lui Dumnezeu ignoră caracterul Său părintesc și se îndepărtează de onoare și de neprihănire în tratarea semenilor lor, Satana este încântat, deoarece le-a inspirat propriile atribute. Ei merg pe urmele papalității.
Pe urmele papalității
Oamenii cărora li s-a poruncit să reprezinte atributele caracterului Domnului, se îndepărtează de platforma Bibliei și, prin propria judecată omenească, încep să plănuiască hotărâri și reguli cu scopul de a forța voința altora. Planurile menite să-i oblige pe oameni să urmeze prescripțiile altora instituie o ordine a lucrurilor care nu ia în considerare simpatia și compasiunea duioasă și orbește mintea fața de milă, dreptate și dragoste de Dumnezeu. Influența morală și responsabilitatea personală sunt călcate în picioare.
Neprihănirea lui Hristos, primită prin credință, este ignorată de unii, deoarece este contrară spiritului lor și întregii lor experiențe de viață. Atitudinea lor a fost să conducă și să domine. Satana a avut ocazia de a-și face simțită prezența. Când cineva care pretinde a fi un reprezentant al lui Hristos îi tratează pe oameni cu asprime și îi obligă să meargă în locuri dificile, cei oprimați în acest fel fie vor ajunge să calce orice restricție, fie vor fi determinați să-L privească pe Dumnezeu ca pe un stăpân aspru. Ei vor cultiva simțăminte ostile față de Dumnezeu, iar sufletul lor va fi înstrăinat de El, exact așa cum a plănuit Satana.
Satana pune această împietrire a inimii celor ce pretind a crede adevărul pe seama adevărului însuși, astfel, oamenii ajung să fie dezgustați și întorc spatele adevărului. De aceea, niciun om care crede că nu contează dacă are o inimă de carne sau o inimă de piatră nu ar trebui să aibă vreo responsabilitate în instituțiile noastre.
Unii cred că reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, dar ei nu reprezintă duioșia și marea iubire pe care le-a arătat El față de noi. Ideile lor omenești, care își au originea în planurile amăgitoare ale lui Satana, par suficient de bune în ochii orbiți ai oamenilor, deoarece fac parte din firea lor. O minciună, dacă este crezută și pusă în aplicare, ajunge să fie adevăr pentru ei. În acest fel, prin lucrarea minții lor inventive, se îndeplinește scopul slujitorilor lui Satana, ca oamenii să ajungă la concluzii false.
Dar cum cad oamenii într-o asemenea greșeală? Ei pornesc de la premise false, iar apoi aduc tot ce ar putea să dovedească faptul că ideile lor false sunt adevăr. În unele situații, primele principii conțin o anumită măsură de adevăr întrețesut cu greșeala, dar ele nu conduc la nicio faptă corectă, și acesta este motivul pentru care oamenii sunt duși în rătăcire. În scopul de a domni și de a exercita o influență dominatoare, ei folosesc metodele lui Satana pentru a-și justifica principiile proprii. Aceste persoane se înalță pe ele însele ca fiind niște oameni cu o judecată superioară și pretind că sunt reprezentanții lui Dumnezeu. Aceștia sunt zeii falși.
Sub care steag?
24 septembrie.
În lumea noastră, totul este în agitație. Evenimentele viitoare își arată deja umbrele. Semnele timpului sunt prezente pretutindeni. Nimic din ce este omenesc sau pământesc nu oferă siguranță. Vânturile sunt ținute de cei patru îngeri. În harul Sau, Dumnezeu ne-a dăruit un moment de liniște. Toate puterile care ne-au fost încredințate de Dumnezeu, indiferent dacă sunt cele fizice, intelectuale sau spirituale, trebuie să fie cultivate cu sfințenie în vederea realizării lucrării care ne-a fost rânduită pentru salvarea semenilor care pier în ignoranța lor. Avertizarea trebuie să fie vestită fără nicio întârziere în toate zonele lumii.
Oamenii se adună cu rapiditate sub steagul pe care l-au ales, așteptând și urmând cu nerăbdare deciziile conducătorilor lor. Unii veghează și lucrează, așteptând venirea Domnului nostru, în timp ce aceia care se află în cealaltă categorie ajung cu rapiditate sub conducerea marelui apostat. Ei caută un dumnezeu printre oameni, iar Satana îl personifică pe acela pe care îl caută. Pentru că au respins adevărul, mulțimile vor fi atât de amăgite, încât vor accepta o minciună. Omul va fi aclamat ca fiind Dumnezeu.
Doar Unul singur este Cel ce a coborât din curțile cerului pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu în chip omenesc. Fiul lui Dumnezeu, care a fost făcut om și a locuit printre noi. „În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.... Aceasta era adevărata Lumină care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
Există doar două tabere. Satana lucrează folosindu-și puterea necinstită și înșelătoare și, prin amăgiri puternice, îi înșală pe toți cei ce nu rămân în adevăr, care și-au întors urechile de la adevăr și s-au luat după basme. Satana însuși nu a rămas în adevăr. El este taina nelegiuirii. Prin subtilitatea lui, Satana conferă aparența de adevăr unor idei false, care nimicesc sufletul. În aceasta constă puterea de a înșela a minciunilor lui. Tocmai pentru că sunt o contrafacere a adevărului, spiritismul, teozofia și alte înșelăciuni asemănătoare au o influență atât de mare asupra minții oamenilor. În aceasta constă lucrarea iscusită a lui Satana. El pretinde că este mântuitorul oamenilor, binefăcătorul neamului omenesc și, astfel, își amăgește mult mai ușor victimele pentru nimicire.
Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează că siguranța poate fi obținută doar cu prețul unei vigilențe necontenite. Noi putem scăpa de puterea ispititorului, doar umblând pe căile drepte ale adevărului și neprihănirii. Lumea este atrasă în capcană. Abilitatea Iui Satana se exercită prin conceperea de metode și planuri în vederea atingerii scopurilor sale. Disimularea a ajuns pentru el o artă și lucrează sub înfățișarea unui înger de lumină. Numai ochiul lui Dumnezeu discerne strategiile lui menite să contamineze lumea cu principii false și distrugătoare, care poartă aparența unei bunătăți adevărate. Satana lucrează pentru a restrângere libertatea religioasă și pentru a instaura un fel de sclavie în lumea religioasă6. Dacă nu vor fi păzite de puterea lui Dumnezeu, organizațiile și instituțiile lumii vor ajunge sub dictatura lui Satana, aducându-i pe oameni sub controlul altor oameni, iar frauda și înșelăciunea vor prelua înfățișarea zelului pentru adevăr și pentru înaintarea împărăției lui Dumnezeu. Tot ce nu este clar ca lumina zilei, în practicile noastre, face parte din categoria metodelor prințului răului. Metodele Iui sunt practicate chiar și printre adventiștii de ziua a șaptea, care pretind a avea un adevăr înaintat.
Dacă se opun avertizărilor Domnului, unii vor ajunge chiar niște conducători în facerea răului. Ei își asumă exercitarea prerogativelor lui Dumnezeu și își permit să facă lucruri pe care nici Dumnezeu Însuși nu le-ar face pentru a controla mintea oamenilor. Ei își prezintă propriile metode și planuri și, prin concepțiile lor greșite cu privire la Dumnezeu, slăbesc credința în adevăr și introduc principii false, care vor lucra asemenea aluatului, întinând și degradând instituțiile și bisericile noastre. Tot ce micșorează concepția omului despre neprihănire, echitate și judecată imparțială, orice plan sau regulă care îi aduce pe slujitorii lui Dumnezeu sub controlul unei alte minți omenești, le pune în pericol credința în Dumnezeu și le desparte sufletul de El, deoarece duce departe de calea unei stricte integrități și neprihăniri.
Dumnezeu nu va aproba niciun plan prin care un om să-i domine sau să-i oprime pe semenii lui, nici în cea mai mică măsură. Singura speranță pentru omul căzut este să privească la Domnul Isus și să-L primească drept unic Mântuitor. Îndată ce începe să facă reguli de fier pentru alții, să-i subjuge și să-i dirijeze pe alții după propria minte, omul îl dezonorează pe Dumnezeu și pune în pericol atât propria mântuire, cât și mântuirea fraților săi. Păcătosul poate găsi speranță și neprihănire numai în Dumnezeu, și nicio făptură umană nu este mai neprihănită ca alta, dacă nu are credință în Dumnezeu și nu păstrează o legătură vie cu El. O floare de pe câmp trebuie să-și aibă rădăcinile în pământ, ea are nevoie de aer, de rouă, de ploaie și de lumina soarelui. Ea va înflori, doar dacă beneficiază de aceste condiții și toate acestea vin de la Dumnezeu. Tot așa este și cu oamenii. Noi primim de la Dumnezeu cele necesare vieții spirituale. Suntem avertizați să nu ne încredem în oameni și să nu ne bazăm pe puterea omenească. Asupra tuturor celor ce procedează în felul acesta este rostit un blestem.
Isus și Nicodim
Nicodim a căutat să aibă o conversație cu Domnul Isus, noaptea, spunând: „Învățătorul, știm că ești un învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”. Tot ce spunea Nicodim era adevărat, dar ce i-a răspuns Domnul Isus? El „i-a răspuns: «Adevărat, adevărat îți spun ca, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu»”. În fața Lui se găsea un om aflat într-o poziție de înaltă răspundere, un om care părea a fi educat în tradiția iudaică și avea o minte plină de înțelepciune. Talentele lui Nicodim erau într-adevăr deosebite. Nicodim nu ar fi mers la Isus ziua, deoarece faptul acesta l-ar fi făcut să devină un subiect de discuție. Pentru un conducător al iudeilor era prea umilitor să se știe că simpatizează cu Nazarineanul disprețuit. El gândea: Mă voi lămuri personal cu privire la misiunea și pretențiile acestui învățător și voi vedea dacă este cu adevărat Lumina care luminează neamurile și Slava lui Israel.
În realitate, Domnul Isus îi spune lui Nicodim următoarele: Nu controversa te va ajuta în situația ta, nu argumentele vor aduce lumină în sufletul tău. Tu trebuie să ai o inimă nouă, altfel nu poți să discerni împărăția lui Dumnezeu. Nu o dovadă mai convingătoare te va conduce la o poziție corectă, ci scopurile și motivațiile noi. Tu trebuie să te naști din nou. Până când nu va avea loc această schimbare, care va înnoi toate lucrurile, cele mai puternice dovezi care ar putea fi prezentate ar fi lipsite de orice folos. Nevoia se află în inima ta, totul trebuie să fie schimbat, altfel nu poți vedea împărăția lui Dumnezeu.
Pentru Nicodim, aceasta a fost o declarație foarte umilitoare și a primit cuvintele lui Hristos cu un simțământ de iritare, răspunzând: „Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?” Nicodim nu era suficient de înclinat spre lucrurile spirituale pentru a înțelege semnificația cuvintelor lui Hristos. Totuși Mântuitorul nu a contrazis argumentele lui. Ridicându-și mâna, cu o demnitate solemnă și liniștită, El a readus în imagine adevărul, cu o siguranță mai mare: „Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, și ce este născut din Duh este duh. Nu te mira că ți-am zis: «Trebuie să vă nașteți din nou.» Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul”. Nicodim a întrebat; „Cum se poate face așa ceva?”
În mintea conducătorului pătrunseseră câteva raze de adevăr. Cuvintele lui Hristos l-au umplut de uimire și l-au determinat să întrebe: „Cum se poate face așa ceva?” Domnul Isus a răspuns cu o seriozitate adâncă: „Tu ești învățătorul lui Israel, și nu pricepi aceste lucruri?” Cuvintele Sale i-au transmis lui Nicodim lecția că, în Ioc de a se simți iritat de exprimarea simplă a adevărului și în loc de a-și îngădui să fie ironic, el ar fi trebuit să aibă o părere mult mai umilă cu privire la sine, având în vedere ignoranța Iui spirituală. Totuși Hristos a vorbit cu o demnitate atât de solemnă, iar înfățișarea și tonul vocii Sale au exprimat o dragoste atât de fierbinte față de el, încât Nicodim nu s-a simțit ofensat, ci a înțeles situația umilă în care se afla.
Cu siguranță, cineva însărcinat cu interesele religioase ale poporului nu ar fi trebuit să fie ignorant cu privire la un adevăr pe care era atât de important să-l înțeleagă, deoarece era condiția intrării în împărăția lui Dumnezeu. „Adevărat, adevărat, îți spun”, a continuat Domnul Isus, „că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut, și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?”
Această învățătură este pentru noi astăzi
Am prezentat această învățătură dată lui Nicodim, deoarece li se aplică acelora care se află în zilele noastre în poziții de răspundere, în calitate de conducători ai lui Israel, și ale căror glasuri sunt auzite adesea în comitete, dând dovadă că sunt conduși de același spirit pe care îl avea Nicodim. Va avea învățătura dată acelui conducător de seamă, aceeași influență asupra inimii și vieții lor? Ca rezultat al conversației cu Domnul Isus, Nicodim a fost convertit. Cuvintele lui Hristos li se adresează în aceeași măsură celor ce sunt președinți ai conferințelor, prezbiterilor bisericii și celor care se află în poziții oficiale în instituțiile noastre: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”.
Dacă Duhul Sfânt modelează și șlefuiește inima voastră în fiecare zi, atunci veți avea puterea divină de a înțelege caracterul împărăției lui Dumnezeu. Nicodim a primit învățătura Domnului Hristos și a ajuns un credincios adevărat. Glasul lui s-a auzit în Sinedriu, opunându-se inițiativelor de a plănui moartea lui Hristos. „Legea noastră osândește ca pe un om înainte ca să-l asculte și să știe ce face?” La aceste cuvinte, i s-a răspuns cu dispreț: „și tu ești din Galileea? Cercetează bine, și vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc,”
Nicodim era un ucenic al lui Isus. În acea conversație nocturnă cu Domnul Isus, omul vinovat se afla în fața Mântuitorului său, iar puterea sensibilizatoare a adevărului a strălucit adâncurile minții lui și i-a impresionat inima. Isus i-a zis; „Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când va voi vorbi despre lucrurile cerești? Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer,” Domnul Isus nu numai că i-a spus lui Nicodim că, pentru a vedea Împărăția cerului, trebuie să aibă o inimă nouă, dar i-a spus și cum poate să obțină o inimă nouă. El cunoaște întrebările nerostite ale minții adevăratului căutător al adevărului și i se descoperă: „și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. Vești bune! Vești bune răsună pretutindeni în lume. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Această învățătură este una dintre cele mai importante pentru orice om, deoarece în ea condițiile mântuirii sunt prezentate în propozițiile cele mai clare. Dacă nu ar exista în Biblie niciun alt text, acest singur verset ar putea să călăuzească sufletul la mântuire.
În acest adevăr frumos și măreț trebuie să fie o lumină strălucitoare, îndeosebi pentru aceia care acceptă responsabilitatea de îndrumători și pentru toți cei care se ocupă de sufletul omenesc. Niciun om care are Cuvântul lui Dumnezeu nu are dreptul să spună: „Eu nu am experiență, nu înțeleg aceste lucruri”. El nu va fi niciodată mai înțelept, dacă nu va ajunge să aibă o părere mai umilă cu privire la sine. Fiecare trebuie să-și învețe lecția, asemenea unui copilaș. Să-și asume ca datorie principală înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la renașterea sufletului. Această schimbare ar trebui să aibă loc în orice persoană, înainte de a accepta o poziție de conducător în lucrarea sfântă a lui Dumnezeu. Dacă nu se află într-o legătură vie cu Dumnezeu, spiritul și părerile proprii vor predomina. Ele pot fi bine reprezentate de focul străin adus în locul focului sfânt. Oamenii au întrețesut în lucrarea lui Dumnezeu propriile defecte de caracter, planuri care sunt omenești și pământești și amăgiri care sunt o capcană atât pentru ei înșiși, cât și pentru toți cei ce le acceptă.
Judecata lui Amalec
Dumnezeu S-a angajat prin cuvântul Său cel mai sfânt că, dacă veți umbla pe căile Sale și veți face dreptate, vă va binecuvânta: „Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare și alta mică. Ci să ai o greutate adevărată și dreaptă, să ai o efă adevărată și dreaptă, pentru ca să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău. Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârșește o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. Adu-ți aminte ce ți-a făcut Amalec pe drum la ieșirea voastră din Egipt, cum te-ai întâlnit pe drum, și, fără nicio teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor ce se târau la coadă, când erai obosit și sleit de puteri.”
Deși copiii lui Israel îl întristaseră adesea pe Domnul, îndepărtându-se de sfatul Său, totuși El a continuat să le poarte de grijă cu duioșie. Domnul Isus Hristos a văzut că vrăjmașii profitaseră de situația lor pentru a-i face rău și a-i provoca suferință poporului obosit, care călătorea sub conducerea lui Dumnezeu. Ascultați judecățile pronunțate de Dumnezeu: „Când îți va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toți vrăjmașii care te înconjoară, în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire și spre stăpânire, să ștergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiți lucrul acesta”.
Scriu aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, pentru ca aceia care se declară a fi copiii Săi să nu primească blestemul pronunțat asupra lui Amalec, tocmai pentru că au urmat practicile lui Amalec. Dacă păgânii au fost condamnați pentru că i-au oprimat pe cei slabi și obosiți, care va fi atitudinea Domnului față de cei care, deși au avut lumină, mari ocazii și privilegii, totuși nu au manifestat spiritul lui Hristos față de propriii frați?
Domnul vede tot ce face un frate în relația cu fratele lui, slăbindu-i credința și nimicindu-i încrederea în dreptate și nepărtinire, El își exprimă în limbajul hotărât dezacordul față de nelegiuirile practicate în schimburile comerciale. Domnul spune: „Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă și greutăți strâmbe în sac?” Chiar dacă păcatul menționat aici nu a fost săvârșit ca atare în instituțiile noastre, faptele reprezentate de aceste lucruri au existat și există în continuare.
Despre aceste lucruri s-ar putea scrie pagină după pagină. Conferințele ajung să fie influențate în întregime de aceleași principii pervertite. „Pentru că bogații sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, și limba lor este numai înșelătorie în gura lor.” Domnul va interveni pentru a curăța biserica Sa. Adevărat vă spun că Domnul este pe punctul de a produce schimbări fundamentale în instituțiile7 care poartă Numele Său.
Nu pot să spun cât de curând va începe acest proces de reformă, dar nu va fi amânat multă vreme. Cel care ține vânturătoarea în mâinile Sale își va curăța templul de toate întinările imoralității. El va curăța pe deplin curțile templului. Dumnezeu este în conflict cu toți cei care săvârșesc nedreptăți, oricât de mici ar fi, pentru că, prin acest fapt, ei resping autoritatea Sa, pun în pericol propria ispășire, răscumpărarea pe care Domnul Hristos a plătit-o pentru fiecare fiu și fiică a lui Adam. Merită să umblați pe o cale respingătoare în ochii lui Dumnezeu? Merită să aduceți un foc străin pentru jertfele oferite de voi înaintea lui Dumnezeu și să spuneți că acest fapt este un amănunt neesențial?
Dumnezeu nu a rânduit ca atât de multe lucrări să-și aibă centrul în Battle Creek. Starea de lucruri care există acum mi-a fost prezentată ca o avertizare. Mă doare inima din cauza celor ce mi-au fost arătate. Domnul ne-a dat avertizări cu scopul de a împiedica această stare de lucruri descurajatoare, dar ele nu au fost ascultate, „Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni.”
Îi rog pe frații mei să se trezească. Dacă nu va avea loc o schimbare rapidă, va trebui să le spun oamenilor care sunt faptele, deoarece această stare de lucruri trebuie să se schimbe. Niciun om neconvertit nu trebuie să mai fie administrator sau director într-o lucrare atât de importantă și sfântă. Suntem nevoiți să spunem asemenea lui David: „Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta”.
Domnul are ceva împotriva poporului Său
Cooranbong, Australia, 5 iulie 1896.
Trebuie să se acorde o atenție deosebită pentru a-l învăța pe fiecare om să depindă numai de Dumnezeu, deoarece El este izvorul înțelepciunii, al puterii și al succesului. Mi-a fost arătat că este o mare greșeală a presupune că aceia care se află în poziții de răspundere deosebită la Battle Creek au o înțelepciune mult superioară înțelepciunii oamenilor obișnuiți. Cei care presupun că acele persoane au o iluminare divină și, bazându-se pe judecata lor omenească, cred că sfatul lor este vocea lui Dumnezeu9. Dar o asemenea atitudine nu este sigură, deoarece, dacă oamenii nu sunt consacrați pe deplin lui Dumnezeu, Satana va lucra prin ei pentru a oferi o cunoaștere care nu va fi nici spre binele prezent, nici spre cel veșnic al celor care o primesc.
Mulți s-au obișnuit să scrie sau să ceară sfaturi și îndrumări atunci când ajung în locuri dificile. Este o greșeală ca aceia care sunt puși în poziții de răspundere în diferitele noastre instituții să depindă de oameni care au mult prea multe poveri și responsabilități de purtat. Cei care sunt învățați să depindă întru totul de alții vor avea parte de o experiență slabă și deficitară. Este posibil ca aceia de care depind să aibă chiar mai puțină temere de Dumnezeu decât au ei înșiși și nu mai multă putere intelectuală și abilitate decât este privilegiul lor să le aibă, dacă își vor da seama că nu sunt niște copii, ci niște bărbați statornici și curajoși, care se străduiesc să obțină tot mai multă pricepere, prin exercitarea aptitudinilor pe care deja le au, punând la schimbător talanții încredințați lor de Dumnezeu. Fiecare dintre noi este răspunzător pentru folosirea talentelor pe care ni le-a dat Dumnezeu. Intelectul trebuie să fie cultivat. Să gândim cu atenție și seriozitate pentru a găsi soluția dificultăților.
Domnul i-a rânduit fiecărui om lucrarea lui și, când îi pune oameni în poziții de răspundere, Dumnezeu le dă Duhul Său Sfânt pentru a-i face eficienți în lucrarea încredințată. Totuși, dacă își pun încrederea în propria putere și înțelepciune, aceia care sunt chemați să facă lungi călătorii costisitoare cu scopul de a-i ajuta pe alții să gândească și să plănuiască nu sunt într-o legătură strânsă cu Dumnezeul oricărei înțelepciuni. Dacă acești oameni nu au fost dispuși să poarte jugul lui Hristos și nu au dorit să învețe în școala Sa cum să fie blânzi și smeriți cu inima, asemenea Lui, dacă ei nu au învățat să-și îndeplinească responsabilitățile încredințate de Dumnezeu și să-L urmeze oriunde îi va călăuzi El, ce rost vor avea călătoriile lor costisitoare? Care este valoarea înțelepciunii lor? Nu va fi considerată ea o nebunie înaintea lui Dumnezeu?
Învățați-i aceste lucruri pe oameni
Conferințele locale pot alege să depindă de Conferința Generală, așteptând să primească din partea ei lumină, cunoștință și înțelepciune, dar este aceasta o cale sigură pentru ei? Battle Creek nu trebuie să fie centrul lucrării lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate ocupa acest loc. Când lucrătorii noștri din diferite locuri vin la adunările speciale, învățați-i, pentru binele cauzei lui Hristos și al propriului suflet, să nu se bazeze pe puterile omenești. Omul nu are capacitatea de a cunoaște inima semenilor. Domnul este singurul de care putem depinde fără a fi în pericol, iar El poate fi găsit în orice loc și de către orice biserică din Uniune. A-i pune pe oameni în locul în care ar trebui să stea Dumnezeu nu-L onorează și nici nu-l aduce slavă Iui Dumnezeu. Oare președintele Conferinței Generale trebuie să fie dumnezeul poporului? Oare oamenii de la Battle Creek trebuie să fie priviți ca și când ar avea o înțelepciune infinită? Când Domnul va lucra asupra inimii și minții omenești, poporului îi vor fi prezentate principii și practici diferite de cele actuale. „Încetați să vă încredeți în oameni.”
Domnul are ceva împotriva poporului Său cu privire la această situație. De ce L-au părăsit ei pe Domnul Dumnezeul lor, care i-a iubit atât de mult „că a dat pe singurul lui Fiu să moară, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”? Iubirea Sa nu este nesigură și schimbătoare, ci este mai presus de orice altă iubire, cum sunt cerurile față de pământ. El veghează neîncetat asupra copiilor Săi, cu o iubire nemăsurată și veșnică. „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui!”
„Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea Îi va fi dată.” La Dumnezeu se află mila, dragostea și înțelepciunea, dar mulți, care declară că Îl cunosc, s-au îndepărtat de Acela care este temelia speranței noastre de a avea viața veșnică și s-au obișnuit să depindă de semenii lor limitați și supuși greșelii. Pentru că au procedat așa, ei sunt slabi spiritual, deoarece niciun om nu este infailibil, iar influența lui poate duce pe căi greșite. Cel care se încrede în oameni nu numai că se sprijină pe o trestie frântă și îi dă lui Satana posibilitatea de a interveni, dar îi face rău chiar aceluia în care își pune încrederea, deoarece el ajunge să se înalțe în propriii ochi și pierde simțământul dependenței de Dumnezeu. Îndată ce este așezat în locul lui în care ar trebui să fie Dumnezeu, acel om își pierde curăția, vigoarea și încrederea în puterea lui Dumnezeu, însușirile lui ajung pervertite și nesfințite, iar rezultatul este confuzia morală. El se consideră capabil să-și judece semenii și luptă în mod nelegiuit să ajungă un dumnezeu pentru ei.
„Să aveți în voi gândul acesta”
În lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie să existe nicio înălțare de sine. Oricât de mult cunoaștem, oricât de mari sunt înzestrările noastre intelectuale, niciunul dintre noi nu se poate lăuda, deoarece tot ce avem este doar un dar care ne-a fost încredințat pentru a fi puși la probă. Dezvoltarea cu credincioșie a acestor înzestrări decide destinul nostru pentru veșnicie, dar noi nu avem nimic cu care să ne înălțăm pe noi înșine sau care să ne așeze într-o poziție mai înaltă, pentru că nimic din ce avem nu este al nostru.
Să fim amabili, compătimitori și miloși cu toți oamenii, pentru că acesta a fost caracterul manifestat de Domnul Hristos când era pe pământ. Cu cât suntem mai strâns uniți cu Isus Hristos, cu atât mai duios și mai iubitor va fi comportamentul nostru unii față de alții. Scopul răscumpărării neamului omenesc a fost ca omul, deși căzut, să poată fi părtaș al naturii divine, după ce a fugit de nelegiuirea care este în lume prin pofte. Dacă, prin harul Său, ajungem să fim părtași ai naturii divine, influența noastră asupra celor din jur nu va fi periculoasă, ci benefică. Privind la Hristos, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre, noi putem fi o binecuvântare pentru toți cei cu care suntem în legătură, deoarece puterea Duhului Sfânt este în stare să curețe inima omenească și să o păstreze astfel.
Cei care nu îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal și nu simt nevoia ca harul Său să lucreze asupra inimii și caracterului lor, nu pot exercita asupra celor din jur nicio influență spre bine. Oriunde s-ar afla de-a lungul vieții, ei vor răspândi o influență pe care Satana o va folosi în interesul lui. Ei pierd orice speranță a vieții veșnice și, prin exemplul lor greșit, îi duc și pe alții în rătăcire.
Studiați crucea
Crucea de pe Golgota înseamnă totul pentru sufletele care pier. Mântuirea oamenilor a ajuns, să fie posibilă prin suferința și moartea Fiul omului. Dumnezeu intenționează să restaureze, prin Duhul Sfânt, chipul Său în natura umană pentru a aduce în mințile care au ajuns întinate de păcat un principiu nou și activ. Iubirea lui Dumnezeu este întru totul capabilă să vindece, să refacă, să încurajeze și să întărească fiecare suflet credincios, care va primi adevărul așa cum este el în Isus. Pentru ca această lucrare să poată fi realizată, oamenii trebuie să ia asupra lor jugul lui Hristos. Crucea lui Hristos trebuie să fie obiectul de studiu. Ea trebuie să atragă atenția și să pună stăpânire pe simțăminte. Sângele care a fost vărsat pentru păcate va curăța mintea și inima de orice formă de egoism.
Sfințiți prin adevăr
Dumnezeu este Autorul adevărului, iar adevărul pus în practică pregătește calea pentru un adevăr mai mare. Când Dumnezeu îi deleagă pe slujitorii Săi să proclame un adevăr nou, Duhul Sfânt impresionează mintea care este deja pregătită, prin trăirea luminii, sensibilizând facultățile intelectuale și făcându-le în stare să înțeleagă frumusețea și maiestatea adevărului.
Adevărul nu înseamnă nimic pentru cel care nu manifestă, prin caracterul lui spiritual înalt, o putere mai mare decât puterea pe care o manifestă lumea și nu exercită o influență care să corespundă cu adevărul însuși. Cel care este sfințit prin adevăr, va exercita o influență mântuitoare, vitală, asupra tuturor celor cu care intră în legătură. Aceasta este religia Bibliei.
Oamenii sunt mântuiți numai prin jertfa ispășitoare a Iui Isus Hristos și, ca urmare, nu au niciun drept de a căuta să se înalțe pe ei înșiși mai presus de semenii lor. Fiecare să se așeze la picioarele lui Isus și să învețe de la El, fără a încerca să iasă în evidență. Dacă dragostea Domnului Isus Hristos rămâne în ei, vor ieși în evidență și ei vor străluci fără să-și dea seama, răspândind în lume lumina slavei lui Hristos. „și după ce voi fi înălțat de pe pământ”, a spus Domnul Isus, îi „voi atrage la Mine pe toți oamenii”. Dacă Domnul Hristos este unica lui speranța, dacă se încrede în El și depinde numai El, un pastor este una cu Hristos, un conlucrător al lui Dumnezeu, iar sufletele sunt convertite la Hristos prin lucrarea sa de slujire.
Toate aptitudinile vin de la Dumnezeu
Unii nu au beneficiat de o educație școlară și nu sunt înzestrați cu daruri mari, dar ei nu trebuie să se descurajeze din această cauză. Să folosească tot ce au, veghind cu credincioșie asupra fiecărui punct slab din caracterul lor și străduindu-se să-l întărească prin harul divin. Niciun om nu are capacități sau aptitudini pe care să nu le fi primit de la Dumnezeu, iar sursa de unde au venit ele se află la dispoziția tuturor, chiar și celui mai slab dintre oameni. Dacă se va apropia de Dumnezeu, Izvorul inepuizabil al puterii, el va vedea că Dumnezeu își împlinește făgăduința. În această lucrare, nu este necesar să chemăm oameni de la o depărtare de mii de mile pentru a ne ajuta, deoarece Domnul Hristos a făgăduit; „Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi”.
Dumnezeu nu a înzestrat oamenii cu talente în mod arbitrar, ci după capacitatea lor de a le folosi. Cu cât talentele încredințate unui om sunt mai mari, cu atât rezultatele așteptate vor fi mai mari. Dumnezeu cere de la fiecare slujitor omenesc să consulte scrierile sfinte și să se familiarizeze pe deplin cu voința Sa în toate privințele, așa încât, printr-o folosire înțeleaptă a talentelor care i-au fost încredințate, să poată obține altele noi.
Dumnezeu dorește să învățăm o lecție solemnă, și anume, că noi ne hotărâm propriul destin. Caracterul pe care ni-l formăm în viața aceasta decide dacă suntem sau nu potriviți să trăim în veacurile veșniciei. Nimeni nu poate fi în siguranță, atâta vreme cât nu face nimic. Chiar dacă nu are multe talente, să le pună la schimbător pe cele pe care le are și Dumnezeu îl va binecuvânta în raport cu măsura în care își dovedește integritatea față de El și față de semenii lui.
Duhul Sfânt așteaptă să vină în ajutorul fiecărui suflet credincios, iar Domnul Isus declară: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Toți cei ce se încred în Isus să fie puternici, să se roage și să fie plini de încredere în puterea lui Hristos de a-i mântui. „Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”
Apelul Domnului
Permiteți-mi să le adresez bisericilor și conferințelor noastre locale apelul de a înceta să depindă de oameni și de a înceta să se încreadă în puterea omenească. Nu vă uitați la ceilalți oameni, ca să vedeți cum se comportă ei sub influența convingerii adevărului și nu cereți ajutorul lor. Nu așteptați puterea de la cei aflați în poziții înalte de răspundere, deoarece tocmai ei sunt cei aflați în pericolul de a considera că poziția lor este dovada unei puteri speciale din partea lui Dumnezeu. Bisericile noastre sunt slabe, pentru că membrii sunt învățați să aștepte și să depindă de resursele omenești. Mii de dolari sunt cheltuiți inutil, pentru ca niște oameni cu puteri limitate să călătorească din loc în loc, în scopul de a rezolva dificultăți minore, în timp ce Domnul Isus este întotdeauna aproape și gata să-i ajute pe cei tulburați și aflați în nevoie.
Avertizările date în Cuvântul lui Dumnezeu nu le-au fost adresate doar copiilor lui Israel, ci tuturor locuitorilor pământului. El spune: „Vai de copiii răzvrătiți, ... care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu și îngrămădesc astfel păcat peste păcat! Ei se pogoară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea faraonului, și să caute un adăpost sub umbra egiptenilor!” Dacă Domnul i-a mustrat pe cei din poporul Său din vechime, pentru că au neglijat să caute sfatul Său când s-au aflat în dificultate, nu va fi El la fel de nemulțumit astăzi, dacă, în loc de a depinde de razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, ca să le lumineze calea când trec prin încercări și necaz, ei se vor îndepărta de El, așteptând ajutorul unor făpturi omenești, care sunt la fel de supuse greșelii și la fel de ineficiente ca ei? Unde este puterea noastră? Se găsește ea la oameni care sunt la fel de neajutorați și de dependenți ca noi și care au nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu în același fel ca noi?
Ajutorul prezent
Domnul Hristos spune: „Fără Mine nu puteți face nimic”. El a pus la dispoziția noastră Duhul Său Sfânt, ca un ajutor prezent în orice vreme de nevoie. Mulți au o experiență religioasă slabă, deoarece, în loc de a-L căuta pe Domnul pentru a le da puterea Duhului Sfânt, ei se bazează pe puterea omenească. Poporul lui Dumnezeu să fie învățat să se îndrepte spre Dumnezeu ori de câte ori se află în dificultate și să obțină putere din făgăduințele care sunt „da” și „amin” pentru orice suflet încrezător.
Cuvântul Domnului ne este adresat nouă: „Cereți și vi se va da, căutați, și veți găsi, bateți și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere capătă, cine caută găsește, și celui ce bate i se deschide. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să dea o piatră? Ori dacă cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
Făgăduințele lui Dumnezeu sunt depline și îmbelșugate și nimeni nu are nevoie să depindă de oameni pentru a primi putere. EI este aproape și întotdeauna gata să le ofere ajutor și călăuzire tuturor celor care îl caută. Dumnezeu este foarte dezonorat când, după ce ne-a invitat să ne încredem în El, noi ne îndepărtăm de El -- Singurul care nu poate greși și care este în stare să ne dea un sfat sigur -- și căutăm sprijinul unor oameni care pot să ne ducă în rătăcire, din cauza limitelor naturii lor omenești.
„Domnul zice: «Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, și frica pe care o are de Mine, nu este decât o învățătură de datină omenească. De aceea, voi Iovi iarăși pe poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai uimitoare, așa că înțelepciunea înțelepților lor va pieri, și priceperea oamenilor lui pricepuți se va face nevăzută». Vai de cei ce își ascund planurile dinaintea Domnului, care își fac faptele în întuneric și zic: «Cine ne vede și cine ne știe?»”
Domnul ne-a arătat calea Sa, vom umbla noi pe ea? Sau vom merge după cum gândim noi și vom aplica tocmai principiile împotriva cărora ne-a avertizat Dumnezeu, măcar că suntem niște făpturi limitate și supuse greșelii?
Avertizarea prezentă
„Du-te acum -- zice Domnul -- de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliță și sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie și în veci de veci. Scrie că: Poporul acesta este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii care nu vor să asculte Legea Domnului, care zic văzătorilor: «Să nu vedeți» și prorocilor: «Să nu prorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, prorociți-ne lucruri închipuite! Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfântul lui Israel!»” De aceea, așa vorbește Sfântul Iui Israel: „Fiindcă lepădați cuvântul acesta și vă încredeți în silnicie și vicleșuguri și vă sprijiniți pe ele, de aceea, nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, amenință să cadă, și a cărui prăbușire vine deodată, într-o clipă”.
„Ei zic: «Pe cine vrea el să învețe înțelepciunea? Cui vrea să dea învățături? Unor copii înțărcați de curând, luați de la țâță? Căci dă învățătură peste învățătură, învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo». Ei bine! Prin niște oameni cu buze bâlbâitoare și cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul. El îi zicea: «Iată odihna, lăsați pe cel ostenit să se odihnească, iată locul de odihnă!» Dar ei n-au vrut să asculte, și pentru ei cuvântul Domnului va fi: «învățătura peste învățătură, învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo», ca mergând să cadă pe spate și să se zdrobească, să dea în lați și să fie prinși. De aceea, ascultați Cuvântul Domnului, batjocoritorilor, care stăpâniți peste poporul acesta din Ierusalim! Pentru că ziceți: «Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu Locuința morților: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul și ca adăpost minciuna!» de aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preț, o piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică, cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi să fugă. Voi face din neprihănire o lege, și din dreptate o cumpănă; și grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, și apele vor îneca adăpostul minciunii».”
„Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: «În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră». Dar n-ați voit!” „În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărții, și ochii orbilor, izbăviți de negură și întuneric, vor vedea. Cei nenorociți se vor bucura tot mai mult în Domnul, și săracii se vor veseli de Sfântul lui Israel. Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, și toți cei ce pândeau nelegiuirea vor fi nimiciți: cei ce osândeau pe alții la judecată, întindeau curse cui îi înfruntau la poarta cetății, și năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat. De aceea, așa vorbește Domnul către casa lui Iacov, El care a răscumpărat pe Avraam: «Acum, lacov nu va mai roși de rușine, și nu i se va mai îngălbeni fața acum. Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, îmi vor sfinți Numele, vor sfinți pe Sfântul lui lacov și se vor teme de Dumnezeul lui Israel. Cei rătăciți cu duhul vor căpăta pricepere, și cei ce cârteau vor lua învățătură».”
Vor trece aceste avertizări fără a fi luate în considerare? Domnul îi cere fiecărui învățător, fiecărui pastor și tuturor celor ce au primit lumina adevărului Său să-și verifice bine propria stare spirituală. Ei au beneficiat de o mare lumină și, dacă doresc să-și asigure viața veșnică, trebuie să înceteze să depindă de niște oameni limitați, ci să zidească pe temelia cea sigură.
Respectați cu strictețe principiile lui Dumnezeu
Niciun comitet nu poate fi în siguranță, dacă înlătură principiile lui Dumnezeu și le înlocuiesc cu propriile principii, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu declară: „Voi face din neprihănire o lege, și din dreptate o cumpănă, și grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, și apele vor îneca adăpostul minciunii”. „Căci Domnul Se va scula ca muntele Perațim și Se va mânia ca în Valea Gabaonului, ca să-și facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-și împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit. Acum, nu batjocoriți, ca nu cumva să vi se strângă mai tare legăturile, căci am aflat de la Domnul, Dumnezeul oștirilor, că nimicirea întregii țări este hotărâtă.”
Trăim în timpuri pline de însemnătate pentru fiecare. Lumina strălucește în jurul nostru cu raze puternice și limpezi. Dacă este primită și prețuită cum se cuvine, această lumină va fi o binecuvântare atât pentru noi, cât și pentru ceilalți, dar, dacă ne încredem în propria putere și înțelepciune sau în puterea și înțelepciunea semenilor noștri, ea se va transforma într-o otravă. Nu putem să ne bazăm unii pe alții în lupta pentru viața veșnică. Fiecare trebuie să mănânce din pâinea vieții. Să ne împărtășim cu ea în mod individual, pentru ca trupul, mintea și sufletul să poată fi aduse la viață și întărite de puterea ei transformatoare, ajungând în felul acesta tot mai asemănători cu Isus Hristos în ce privește mintea și caracterul. Dumnezeu trebuie să fie pentru noi, cel dintâi și cel de pe urmă, totul în tot.
Fiecare trebuie să simtă foamea și setea după neprihănire pentru el însuși. A te baza pe oameni și a-ți pune încrederea în înțelepciunea lor constituie un pericol pentru viața spirituală a oricărui creștin. Cei în care ne punem încrederea pot fi sinceri și corecți, slujindu-l Domnului cu toată seriozitatea. Totuși, dacă fiecare dintre noi se străduiește să umble pe urmele pașilor lui Hristos, atunci vom putea să-L urmăm la fel ca aceia pe care îi admirăm pentru viața lor umilă și consecventă,
Nu omul, ci Domnul
Prea adesea se întâmplă ca aceia spre care privim să nu fie ce se crede că sunt. Deseori, păcatul mocnește în inimă, iar obiceiurile greșite și practicile înșelătoare sunt întrețesute în caracter. Oare cum privește Tatăl nostru ceresc lucrul acesta? Sfatul Său este întotdeauna demn de încredere. Dumnezeu și-a dovedit marea iubire față de neamul omenesc și privește cu mare tristețe, când copii Săi sunt încurajați să se îndepărteze de El și să depindă de oameni limitați, a căror inimă nu o cunosc și a căror judecată și experiență ar putea să nu fie sigure. Totuși s-a procedat în felul acesta, iar Dumnezeu a fost așezat pe locul al doilea.
În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, implor poporul lui Dumnezeu să depindă de Domnul pentru a primi putere. Feriți-vă să-i așezați pe oameni în locul în care ar trebui să stea Dumnezeu. Dacă îi considerăm pe oameni ca fiind stăpânii sau călăuzitorii noștri, nu suntem în siguranță, deoarece ei ne vor dezamăgi în mod sigur. Fiecare trebuie să lucreze cu teamă și cutremur înaintea lui Dumnezeu pentru propria mântuire, „căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea”. Noi avem înalta chemare în Hristos Isus de a duce mai departe o lucrare sfântă și mare, iar Dumnezeu ne invită pe fiecare să înălțăm stindardul Său înaintea acestei lumi și înaintea Universului, prin tăria Domnului Iehova, în care se află „puterea nemărginită”.
Trebuie să fim una cu Hristos, așa cum El este una cu Tatăl, iar Tatăl ne va iubi, așa cum îl iubește pe Fiul Său. Noi putem beneficia de același ajutor pe care L-a primit Domnul Hristos și putem avea tăria necesară fiecărei situații de criză, căci Dumnezeu va fi păzitorul nostru. El ne va înconjura din toate părțile, iar când vom fi duși înaintea domnitorilor sau autorităților pământești, nu va fi necesar să ne gândim dinainte la ce vom avea de spus. Dumnezeu ne va învăța chiar în ziua nevoii. Acum, fie ca Dumnezeu să ne ajute să venim la picioarele lui Isus și să învățăm de la El, înainte de a încerca să ajungem învățătorii altora. -- The Review and Herald, 18 februarie, 1890.
Valoarea Domnului Hristos pentru urmașii Săi10
Cooranbong, Australia, 4 mai 1896.
Mi-a părut rău când am citit scrisoarea voastră care exprima descurajare. Citiți Efeseni 2, 4-22. Am fost îndemnată să vă recomand acest cuvânt al Scripturii. Citiți-l cu atenție, așa cum nu l-ați citit niciodată mai înainte. EI este plin de învățăminte. Locuirea Domnului Hristos în inima noastră, prin credință, înseamnă a-L contempla pe Hristos, prețuindu-L fără încetare pe Mântuitorul nostru drag, ca pe Prietenul nostru cel mai bun și mai onorat, așa încât să nu-L supărăm și să nu-L ofensăm prin nicio fapta. Avem întotdeauna această făgăduință, care ne mângâie și ne ajută: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”.
Nu uitați că nu va veni niciodată un timp în care umbrele întunecate ale lui Satana nu vor fi puse în calea noastră pentru a ne slăbi credința și pentru a împiedica lumina care vine din prezența Domnului Isus, Soarele Neprihănirii. Credința noastră nu trebuie să se poticnească, ci să străbată dincolo de întuneric. Să nu lăsăm ca experiența noastră să fie învăluită în umbrele întunecate ale îndoielii. Credința noastră nu se întemeiază pe simțăminte, ci pe adevăr. Apostolul inspirat spune că suntem zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, Isus Hristos însuși fiind Piatra din capul unghiului. Biserica lui Hristos este reprezentată ca o zidire, destinată „locuirii lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt”. Dacă suntem „înrădăcinați în iubire”, vom fi în stare să „pricepem împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoaștem dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință”. Oh, ce posibilități valoroase și ce încurajare! Mântuitorul cel scump locuiește în inima omenească eliberată de orice necurăție morală, înnobilând și sfințind întreaga făptură și făcând din om un templu al Duhului Sfânt.
Hristos -- un Mântuitor personal
Prin urmare, este Domnul Hristos un Mântuitor personal? Purtăm în trupul nostru moartea Domnului Isus, care este viață, mântuire și neprihănire pentru noi. Oriunde mergem, se află amintirea Celui iubit de noi. Printr-o credință vie și personală, noi rămânem în Hristos, iar El rămâne în inima noastră. Suntem însoțiți de Prezența divină, iar când ne dăm seama de această Prezență, gândurile noastre sunt aduse la supunerea față de Domnul Isus Hristos. Experiența noastră spirituală este proporțională cu măsura în care suntem conștienți de această tovărășie. Așa a umblat Enoh cu Dumnezeu. Când ne vom gândi ce înseamnă Hristos pentru noi și ce lucrare a făcut El pentru noi -- Planul de Mântuire, El va locui în inima noastră prin credință. În timp ce cultivăm gândurile cu privire la acest mare dar al lui Dumnezeu pentru lumea noastră și pentru noi personal, vom fi cei mai fericiți oameni.
Aceste gânduri au o influență puternică asupra întregului caracter. Doresc să întipăresc în mintea voastră faptul că, dacă vreți, puteți avea alături de voi fără încetare un tovarăș divin. „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: «Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu».” Când mintea stăruie asupra lui Hristos, caracterul nostru este modelat în asemănare cu cel divin. Gândurile sunt pătrunse de simțământul bunătății și al iubirii Sale. Când contemplăm caracterul Său, El se află în toate gândurile noastre. Iubirea Sa ne cuprinde. Dacă privim chiar și o singură clipă la strălucirea soarelui de la miezul zilei și ne întoarcem apoi privirea în altă direcție, imaginea soarelui se va proiecta în tot ce vedem. Tot așa este și atunci când privim la Isus. Tot ce vedem reflectă chipul Soarelui Neprihănirii. Nu mai putem vedea nimic altceva și nu mai putem vorbi despre nimic altceva. Chipul Său este întipărit în sufletul nostru și influențează fiecare aspect al vieții de zi cu zi, modelând și transformând întreaga noastră fire. Privind la El, suntem schimbați după chipul divin, ajungând chiar asemenea Iui Hristos. Astfel, vom răspândi asupra tuturor celor cu care ne vom asocia razele luminoase și voioase ale Celui ce ne-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru noi, Aici, din nou, se află înțelegerea unei locuiri personale și reale a lui Hristos în inima noastră prin credință.
Prezența lăuntrică a lui Isus
Dacă îndrumările Domnului Isus au fost primite și au ajuns să ne conducă, El este pentru noi o prezență lăuntrică neîncetată, care exercită controlul asupra gândurilor, ideilor și faptelor noastre. Mintea noastră este plină de învățătura celui mai mare învățător pe care L-a cunoscut lumea vreodată. Concepția noastră cu privire la viață și la datoriile zilnice este determinată de înțelegerea responsabilității și a influenței pe care o exercităm. Pentru noi, Isus Hristos este totul -- cel dintâi și cel de pe urmă, totul în toate. Isus Hristos, Duhul Său, caracterul Său se văd în toate faptele noastre, sunt tiparul, firul și țesătura întregii noastre făpturi. Cuvintele lui Hristos sunt duh și viață. Prin urmare, noi nu ne putem centra gândurile asupra propriului eu, nu mai trăim noi, ci Hristos, Nădejdea slavei, este Cel ce trăiește în noi. Eul este mort, dar Hristos este un Mântuitor viu. Când continuăm să privim la Isus, noi reflectăm chipul Său pentru toți cei ce se află în jurul nostru. Nu mai putem să ne oprim pentru a ne gândi la dezamăgirile noastre și nici măcar nu mai putem să vorbim despre ele, deoarece privirile noastre sunt atrase spre un tablou mult mai plăcut -- iubirea prețioasă a lui Isus. El locuiește în noi prin Cuvântul adevărului.
Ce i-a spus Domnul Hristos femeii samaritene la fântâna lui Iacov? „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: «Dă-Mi să beau!», tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.” „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete, ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viață veșnică.” Apa la care se referea Domnul Hristos era descoperirea harului Său în Cuvânt, Duhul Său, învățătura Sa constituie un izvor îndestulător pentru fiecare suflet. Orice altă sursă la care ar apela cineva se va dovedi insuficientă și nesatisfăcătoare. Cuvântul adevărului este asemenea apelor răcoroase ale Libanului, care sunt întotdeauna plăcute și îndestulătoare. În Domnul Hristos este plinătatea unei fericiri nesfârșite. Dorințele, plăcerile și amuzamentele lumii nu împlinesc nevoile sufletului și nici nu-l vindecă. Însă Domnul Isus spune: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viața veșnică”.
Prezența plină de har a lui Hristos în Cuvântul Său vine întotdeauna în întâmpinarea nevoilor sufletului, iar El este reprezentat ca fiind izvorul de apă vie, care înviorează sufletul însetat. Este privilegiul nostru să avem un Mântuitor viu și prezent. El este sursa puterii spirituale puse înăuntrul nostru, iar puterea Sa se va revărsa în afară prin cuvinte și fapte, înviorându-i pe toți cei ce se află în sfera noastră de influență și trezind în ei aspirația și dorința după putere și curăție, după sfințenie și pace și după acea bucurie care nu aduce nicio întristare odată cu ea. Acesta este rezultatul locuirii lăuntrice a Mântuitorului.
Mijlocirea lui Hristos
Domnul spune: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. El a trăit cândva ca om pe pământ, divinitatea Sa a fost înveșmântată în natura umană. El a fost un om al suferinței, care a îndurat ispitele lui Satana. El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi și știe cum să vină în ajutorul celor ispitiți. Acum, Isus se află în ceruri și stă la dreapta lui Dumnezeu ca apărător al nostru spre a mijloci pentru noi. Când ne gândim la acest lucru, trebuie să ne simțim întotdeauna mângâiați și plini de speranță. El se gândește la fiecare dintre noi și cunoaște fiecare nevoie a noastră. Când sunteți ispitiți, spuneți: El îmi poartă de grijă, El mijlocește pentru mine, El mă iubește, El a murit pentru mine, mă voi consacra Lui fără nicio rezervă. Când ne lamentăm cu privire la noi înșine, ca și când am fi propriii mântuitori, noi întristăm inima lui Hristos. Să nu facem așa. Trebuie să-I încredințăm lui Dumnezeu paza sufletului nostru, ca unui Creator credincios. El trăiește veșnic spre a mijloci pentru cei ispitiți și încercați. Deschideți-vă inima în fața razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii și nu îngăduiți să scape de pe buzele voastre nicio singură umbră de îndoială, niciun cuvânt al necredinței, ca să nu semănați semințele neîncrederii. Pentru noi sunt pregătite binecuvântări îmbelșugate, prin urmare, să le primim prin credință. Vă îndemn să aveți curaj în Domnul. Puterea divină ne aparține. Să vorbim despre curaj, despre credință și despre putere. Citiți capitolul 3 din Efeseni. Puneți în aplicare instrucțiunile dale acolo. Aduceți o mărturie vie pentru Dumnezeu în orice situație v-ați afla.