Mâini și inimi curate
Adevărul este predicat mult, dar puțini sunt sfințiți prin acest adevăr. Evlavia și neprihănirea nu sunt aduse în viața de zi cu zi, iar Domnul este dezonorat. Pentru că nu are o legătură vie cu Dumnezeu, natura umană slabă nu are nicio putere de a rezista ispitei și nu va avea niciodată, până când sufletul nu va fi luat în stăpânire de puterea lui Dumnezeu, care îl schimbă.
Ne apropiem de judecată, iar aceia care îi vestesc lumii solia de avertizare trebuie să aibă mâini și inimi curate. Ei trebuie să aibă o legătură vie cu Dumnezeu. Gândurile lor să fie curate și sfinte, sufletul lor să fie neîntinat, trupul, sufletul și mintea lor să fie o jertfă curată adusă Iui Dumnezeu, pentru că El nu o poate primi dacă este altfel.
Manifestările recente și dureroase ale răului sunt una dintre cele mai mari dovezi pe care le avem că sfârșitul este aproape. Satana dă târcoale ca un leu care caută pe cine să înghită, iar dacă bărbații și femeile care stau în lumina strălucitoare ce luminează în timpul acesta periculos vor fi găsiți în păcat, mă tem că Dumnezeu îi va îndepărta definitiv din lucrare.
Nevoia unei acțiuni hotărâte
Tinerii sunt tratați cu multă severitate pentru greșeli de comportament minore, dar când bărbații și femeile cu experiență, care au fost considerați niște modele de evlavie, se manifestă în adevăratul lor caracter -- nesfințiți, necurați în gândire și josnici în comportament -- este timpul să fie tratați în mod hotărât. Atât cât știu eu, îndelunga răbdare cu care au fost tratați nu a făcut decât să-i determine să-și privească nelegiuirea și adulterul ca fiind ceva foarte neimportant și toate pretențiile lor s-au dovedit a fi asemenea picăturilor de rouă de dimineața, care dispar îndată ce soarele răsare asupra lor.
Îndată ce vor fi ispitiți din nou, ei își vor manifesta propriile defecte morale, dovedind că nu sunt părtași ai naturii divine și nici nu au fugit de fărădelegea care este în lume prin pofte, ci sunt pământești, senzuali și răi. Satana descoperă în ei trăsături prin care poate să-i ducă la o nelegiuire adâncă și folosește ocaziile, iar rezultatul este că aceia care pretind a fi păstori ai turmei ce se află în grija lor și a cărei virtute ar trebui să o păzească în mod strict sunt niște oameni firești, care conduc oile la imoralitate. Îngerii cerului privesc asupra lor cu rușine, dezgust și durere. Cum pot niște îngeri curați să slujească pentru o asemenea categorie de oameni? Cum pot ei să aducă lumina cerească în adunările în care vorbesc în favoarea Legii lui Dumnezeu, în timp ce ei calcă această Lege, ori de câte ori li se oferă ocazia, trăind o viață de minciună, mergând pe o cale ascunsă, lucrând în secret, hrănindu-se cu gândurile lor murdare, incitându-și patimile și profitând de bărbații și femeile care sunt ispitite asemenea lor, ca să înlăture orice barieră, să-și înjosească trupul și să-și întineze sufletul? Cum pot acești păstori să facă astfel de lucruri? Cum pot ei să aibă vreo teamă de Dumnezeu? Cum pot ei să aibă vreo iubire de Dumnezeu în sufletul lor? Ce valoare are credința lor în adevăr?
Curățați tabăra de corupția morală, chiar dacă această lucrare îi vizează pe oamenii aflați în cele mai înalte poziții. Cu Dumnezeu nu se poate glumi. În mijlocul nostru se săvârșesc nelegiuiri.2 Eu știu lucrul acesta, căci mi-a fost arătat că imoralitatea se întărește și se extinde. Sunt multe lucruri pe care nu le vom ști niciodată, dar ce este descoperit face biserica responsabilă și vinovată, dacă nu depune un efort determinat de a eradica răul. Curățați tabăra, căci este în ea un lucru blestemat.
Cuvintele lui Dumnezeu către Iosua sunt: „Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciți ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru. Scoală-te, sfințește poporul. Spune-le: «Sfințiți-vă pentru mâine. Căci așa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele, nu vei putea să ții piept vrăjmașilor tăi, până nu veți scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru».” Aceste lucruri au fost scrise pentru binele nostru, al celor peste care vine sfârșitul lumii.
Păstorii falși
Nu am niciun temei real de speranță pentru aceia care au fost păstori ai turmei, iar Dumnezeul cel plin de har i-a susținut și i-a călăuzit ani la rând, prin mustrări, sfaturi, avertizări și îndemnuri, dar care și-au ascuns căile lor rele și au continuat să meargă pe ele, împotrivindu-se Legii Dumnezeului cerului, prin practicarea imoralității. Am putea să-i lăsăm să se preocupe de propria mântuire cu temere și cutremur, după ce s-a făcut totul pentru a-i face să se schimbe, dar în niciun caz nu le mai putem încredința lucrarea de păstorire a sufletelor. Ei sunt niște păstori falși! Oh, cum este posibil ca oamenii care au fost angajați atâția ani în lucrarea aceasta să ajungă la un comportament imoral înaintea Domnului, după ce au avut o mare lumină și experiență?
Cel ce va veni spune: „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”. Fiecare faptă bună, făcută de poporul lui Dumnezeu ca rod al credinței, își va avea o răsplată pe măsură. Așa cum strălucirea unei stele este diferită de strălucirea alteia, tot astfel credincioșilor li se vor încredința sfere diferite în viața viitoare. Oare se va afla în rândul celor biruitori, omul care nu a umblat cu Dumnezeu asemenea lui Enoh, ci a umblat alături de Satana, ascultându-i sugestiile, urmându-i îndemnurile și punându-și în pericol propriul suflet pentru care a murit Domnul Hristos, printr-o trăire dedicată satisfacerii poftelor lui firești și printr-o promovare a păcatului în exemplul lui?
Când cineva moare, influența lui nu dispare odată cu el, ci ea continuă să fie exercitată și se reproduce de la sine. Influența unui om bun, sfânt și curat continuă după moartea lui asemenea soarelui care coboară în asfințit, răspândindu-și slava pe întinderea cerului și luminând piscurile înalte mult timp după ce s-a ascuns dincolo de înălțimi. Tot astfel, lumina răspândită de faptele celor buni, sfinți și curați se reflectă multă vreme după ce au încetat să trăiască, să lucreze și să vorbească. Faptele lor bune, cuvintele și exemplul lor vor trăi veșnic. „Pomenirea celui neprihănit ține în veci.”
În ce contrast cu această descriere este viața celor ce sunt pământești, senzuali și nelegiuiți! Poftele firii au fost îngăduite. Când va sta în lumina judecății, omul va apărea așa cum este în realitate, dezbrăcat de haina cerului. Toți ceilalți îl vor vedea așa cum este el în ochii unui Dumnezeu sfânt. Fiecare dintre noi să se gândească serios, dacă faptele care îl urmează vor înfățișa lumina plăcută a cerului sau umbrele întunericului, și dacă moștenirea pe care o lasă în urmă va fi o moștenire a binecuvântării sau a blestemului.
Fiecare oră ce se scurge în prezent modelează viața noastră viitoare. Destinul nostru veșnic este hotărât de clipele petrecute în mod neglijent, în satisfacerea eului, ca și când nu ar avea nicio valoare. Ecoul cuvintelor pe care le rostim astăzi va continua să răsune și atunci când nu va mai fi timp. Faptele prezentului, cele pe care le facem astăzi, sunt scrise în cărțile cerului asemenea literelor gravate de artist pe o placă de argint. Ele vor hotărî destinul nostru pentru veșnicie, fie spre binecuvântare, fie spre pierdere, remușcare și agonie veșnică. Caracterul nu se mai poate schimba nici la venirea Domnului Hristos, nici atunci când omul este pe punctul de a muri. Caracterul trebuie să fie format în viața aceasta. Ne temem că sufletul pătat și dedat îngăduinței de sine va simți îndemnul de a se pocăi abia atunci când va fi mult prea târziu. Câteva păreri de rău și câteva lacrimi nu vor putea să întoarcă niciodată vinovăția vieții din trecut și nici nu vor putea să șteargă din cărțile cerului raportul păcatelor voite și cunoscute în dreptul celor ce au avut lumina adevărului și au fost în stare să le explice altora Scripturile, în timp ce păcatul și nelegiuirea erau băute ca apele furate. Ele vor rămâne ca niște cuvinte dăltuite în stâncă pentru veșnicie.
Nevoia unui semnal de alarmă
Dacă aș putea, i-aș alarma pe frații mei. Le-aș vorbi și le-aș scrie, avertizându-i: Dacă vreți să muriți în Domnul și să trăiți din veșnicie în veșnicie în locașurile Sale, trăiți în Domnul și umblați cu Dumnezeu astăzi. Nu fiți neascultători față de avertizările Cerului, primiți apelurile, avertismentele, mustrările și îndemnurile și amenințările neglijate până acum și îngăduiți ca ele să corecteze inima voastră păcătoasă și îndărătnică. Îngăduiți-i harului lui Hristos să vă facă să fiți credincioși, iubitori, sfinți și curați, asemenea nufărului care își deschide petalele curate și albe pe întinerea lacului. Îndreptați iubirea și sentimentele voastre spre Acela care a murit pentru voi pe crucea Golgotei. Obișnuiți-vă să rostiți laude la adresa Lui și înălțați-vă rugăciunile asemenea fumului sfânt de tămâie.
Vă întreb din nou: Cum poate cineva care are solia solemnă și prețioasă pentru timpul acesta să își îngăduie gânduri necurate și fapte nesfinte, știind că Acela care nu doarme niciodată vede fiecare faptă și cunoaște fiecare gând? Oh, Dumnezeu nu poate face decât foarte puțin pentru poporul care pretinde că este al Său, tocmai pentru că nelegiuirea este în mijlocul lor.
Adevărul primit în inimă este sfințitor
Dacă este primit în inimă, adevărul sfințește, dar, dacă este ținut departe de viață și practică, adevărul este neputincios și nefolositor pentru acela care îi primește. Cum puteți voi, oh, cum puteți voi să-L întristați pe Cel ce va răscumpărat? Cum puteți voi să-L dezonorați în fața îngerilor și a oamenilor? Cum puteți voi să întristați Duhul Sfânt al lui Dumnezeu? Cum puteți să îl răstigniți din nou pe Domnul Hristos și să-L faceți de rușine? Cum puteți să-i dați lui Satana și îngerilor săi ocazia de a exalta și de a triumfa asupra celor ce doresc să fie niște supuși credincioși ai lui Isus Hristos?
În Cetatea lui Dumnezeu nu va exista niciunul dintre cei ce săvârșesc adulterul. Îngerii lui Dumnezeu își îndeplinesc deja partea în lucrarea judecății, iar Duhul lui Dumnezeu părăsește treptat lumea. Triumful bisericii este foarte aproape, răsplata viitoare este pe punctul de a fi acordată, cu toate acestea, nelegiuirea se găsește în mijlocul celor ce pretind a avea strălucirea deplină a luminii cerești.
Cel care conduce biserica Sa și destinele națiunilor duce mai departe ultima lucrare ce trebuie să fie îndeplinită pentru lumea aceasta. El le poruncește îngerilor să execute judecățile Sale. Pastorii trebuie să se trezească la realitate și să înțeleagă situația în care se află. În Sanctuar începe lucrarea de judecată. „și iată că au venit șase oameni de pe drumul porții de sus dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in și cu o călimară la brâu. Au venit și s-au așezat lângă altarul de aramă.” Citiți Ezechiel 9, 2-7. Porunca este: „Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei, dar să nu vă atingeți de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel Sfânt! Ei au început cu bătrânii, care erau înaintea Templului”. Dumnezeu a spus: „Voi face să cadă asupra capului lor faptele lor”.
În curând, vor fi rostite cuvintele: „Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” Unul dintre slujitorii răzbunării a declarat: „Și am auzit pe îngerul apelor zicând: «Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta».” Aceste făpturi cerești execută mandatul lui Dumnezeu fără a pune nicio întrebare. Ei aduc la îndeplinire ce li s-a poruncit. Iehova, Domnul oștirilor, Domnul Dumnezeul cel Atotputernic, cel drept, cel adevărat și sfânt, le-a încredințat o lucrare. Cu o credincioșie neclintită, ei înaintează înveșmântați în haine albe, strălucitoare, încinși împrejurul pieptului cu brâuri de aur. Când misiunea lor va fi împlinită, când ultimul potir al mâniei lui Dumnezeu va fi revărsat, ei se vor întoarce și își vor așeza potirele golite la picioarele Domnului.
Apoi este redată scena următoare: „După aceste lucruri ... am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul nostru Cel Atotputernic, a început să împărătească».” Ei cântau cântarea lui Moise și cântarea Mielului.
Mergeți aproape de Conducător
Trebuie să mergem cât mai aproape de Marele nostru Conducător, deoarece altfel ne vom rătăci și vom pierde din vedere Providența care veghează asupra bisericii, asupra lumii și asupra fiecărei persoane. În lucrările divine vor fi taine adânci. Suntem în pericolul de a pierde urma pașilor lui Dumnezeu și de a merge pe propriile căi rătăcite, spunând: Judecățile Tale ne sunt necunoscute. Totuși, dacă inima noastră este credincioasă față de Dumnezeu, totul va fi clar.
Este foarte aproape ziua când tainele lui Dumnezeu vor fi înțelese și toate căile Sale vor fi îndreptățite, când mila, iubirea și dreptatea vor fi înțelese ca atribute ale tronului Său. Când lupta de pe pământul acesta va fi încheiată, când toți sfinții vor ajunge acasă, prima noastră temă va fi cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu. Cea de a doua temă va fi cântarea Mielului, cântecul harului și al răscumpărării. Acest cântec va fi mai înalt și mai puternic, iar ecourile lui vor răsuna maiestuos în curțile cerului până la cele mai mari depărtări. Așa va fi cântat cântecul providenței lui Dumnezeu, care s-a manifestat de-a lungul diferitelor secole, iar atunci totul va fi înțeles cu claritate, deoarece vălul care acoperea Legea, Profeții și Evanghelia va fi dat la o parte. Istoria bisericii de pe pământ și istoria bisericii răscumpărate din cer își au centrul la crucea de pe Golgota. Aceasta este tema, acesta este cântecul -- Hristos -- totul în toate, -- iar oștirea imposibil de numărat, de mii și de zeci de mii câte zece mii de răscumpărați, va înălța imnuri de laudă. Totul se reunește în această cântare a lui Moise și a Mielului. Este un cântec nou, deoarece nu a mai fost cântat niciodată în cer.
Întreb din nou, din perspectiva descoperirii făcute lui Ioan pe insula Patmos, care, începând cu primul capitol și până la ultimul, constituie o mare lumină ce ne-a fost descoperită de Domnul Isus Hristos, care l-a ales pe Ioan pentru a fi mijlocul prin care strălucirea ei să ajungă până la marginile pământului -- în fața descoperirii unor adevăruri așa de solemne și de minunate, a unor adevăruri atât de mari, ce înfățișează înaintea ochilor noștri evenimentele care vor avea loc, chiar înainte de cea de a doua venire a Iui Hristos pe norii cerului, cu putere și cu mare slavă -- cum pot cei ce pretind că înțeleg lucrurile impresionate din Legea lui Dumnezeu să se afle în rândul celor necurați, imorali, care fug fără încetare de adevăr și lucrează în taină nelegiuirea? Credeți că pot ei să-și ascundă faptele înaintea Domnului? Că Dumnezeu nu i-a văzut? Că Dumnezeu nu a știut ce fac ei?
Oaspeții neinvitați
În timp ce petrecea la ospățul său profanator, Belșațar nu era conștient de prezența unor oaspeți care nu fuseseră invitați. Dumnezeul cerului a auzit cuvintele îndrăznețe și îngâmfate, rostite la adresa vaselor de argint și de aur. El a văzut cum lucrurile care Îi fuseseră consacrate ca fiind sfinte erau profanate prin folosirea lor în scopuri nereligioase și imorale. Există un adevăr care ar trebui să ne facă să plângem cu toții, și anume că aceia care trăiesc în aceste zile din urmă și asupra cărora vine sfârșitul sunt cu mult mai vinovați decât a fost Belșațar. Acest lucru este posibil în multe feluri. Sunt oameni care au făcut legământul de consacrare, dedicându-și toate puterile în serviciul sfânt al lui Dumnezeu, care îndeplinesc rolul de învățători ai adevărurilor Bibliei și au primit o misiune solemnă și care îi invocă pe Dumnezeu și pe îngerii Săi ca martori ai devotării solemne a sufletului, trupului și spiritului lor în slujba lui Dumnezeu -- prin urmare, toți acești oameni care slujesc în cele mai sfinte slujbe pot să profaneze capacitățile primite de la Dumnezeu, folosindu-le în scopuri nesfinte? Pot vasele sfinte, pe care Dumnezeu le-a consacrat pentru a fi folosite într-o lucrare înaltă și sfântă, să fie coborâte din sfera lor înaltă și nobilă pentru a fi utilizate în slujba unor pofte înjositoare? Nu este aceasta o închinare la idoli în forma ei cea mai degradatoare? -- Buze care rostesc laude și adoră o făptura omenească păcătoasă, pronunțând expresii cuceritoare de admirație, care nu se cuvin nimănui altcuiva decât lui Dumnezeu -- puteri date de Dumnezeu într-o consacrare solemnă, puse în slujba unei femei imorale, căci orice femeie care va îngădui aprecierile unui alt bărbat, în afară de soțul ei, care va asculta avansurile acelui bărbat și ale cărei urechi vor fi încântate de revărsarea bogată de cuvinte afectuoase de adorare și de afecțiune este o adulteră.
Nu există o nenorocire mai mare ca aceea de a ajunge un închinător la dumnezei falși. Nimeni nu se află într-un întuneric mai adânc decât omul care și-a pierdut calea spre cer. Pasiunile par să fi pus stăpânire asupra lui, deoarece slujește unui dumnezeu fals. Întoarcerea de la această închinare adusă unor ființe omenești imorale și decăzute, la închinarea față de unicul Dumnezeu adevărat și vrednic de cinste pare a fi o sarcină imposibilă. În zilele noastre, are loc o repetare continuă a ospățului și a sărbătorii lui Belșațar și -- ori de câte ori inima pe care Dumnezeu o dorește pentru Sine, într-o consacrare curată și sfântă, este abătută pe calea închinării la făpturi omenești și ori de câte ori buzele sunt îndemnate să-i adreseze unui om cuvinte de laudă și de adorare, care I se cuvin numai Domnului, Dumnezeului cerului -- păcatul lui Belșațar se repetă. Când sentimentele pe care Dumnezeu le pretinde a-I fi dedicate doar Lui sunt îndreptate spre lucruri pământești -- o femeie, un om sau orice alt obiect de pe pământ -- Dumnezeu este înlocuit de acel obiect de închinare, care înlănțuie conștiința și simțămintele, iar capacitățile dedicate în mod solemn în vederea slujirii lui Dumnezeu ajung să fie folosite în interesul unor făpturi omenești murdărite de păcat. Prin păcat și neascultare, oamenii au pierdut chipul lui Dumnezeu, pe care l-au purtat la început. Totuși, prin faptul că îi face părtași ai naturii divine, El intenționează să restaureze în ei acest chip, după ce vor fi fugit de nelegiuirea care este în lume prin poftă. Când bărbații și femeile își dedică în scopuri nesfinte capacitățile primite de la Dumnezeu și încep să slujească propriilor pofte, El este dezonorat, iar făptuitorii ajung la ruină.
Dacă veți ajunge să vă închinați unei făpturi omenești -- bărbat sau femeie -- amintiți-vă că acolo este prezent același martor care a participat și la ospățul lui Belșațar. În ocazia aceea, chiar în clipa când se aflau în mijlocul festinului lor, uitându-L pe Dumnezeu și agitându-și simțurile lor trupești, un fior de groază a străbătut fiecare suflet. Cupa închinată în semn de adorare și de laudă a căzut din mâna paralizată de teamă a regelui, iar limbajul inspirat de Duhul lui Dumnezeu îl descrie, spunând că „fața i s-a îngălbenit, și gândurile atât l-au tulburat, că i s-au desfăcut încheieturile șoldurilor, și genunchii i s-au izbit unul de altul”. O mână misterioasă și rece a fost văzută scriind niște litere pe zid. Acele degete misterioase, aparținând unei puteri nevăzute ce le mișca, scriau cuvinte întregi și ciudate, de neînțeles pentru cititorii cuprinși de groază. Fiecare literă era înconjurată de o lumină ce strălucea asemenea fulgerelor, făcându-le să pară ca niște litere vii, de o semnificație teribilă și îngrozitoare pentru toți cei care le priveau. Mene, mene, tekel, upharsin. Faptul că nu cunoșteau literele strălucitoare scrise pe zid a umplut de groază inima lor păcătoasă. Conștiința lor sensibilizată interpreta acele litere ca fiind propria condamnare. Suspiciunea, teama și agitația au pus stăpânire pe rege și pe nobili.
Belșațar era copleșit de reprezentarea puterii lui Dumnezeu, care dovedea că în locul acela se aflase în permanență un martor, deși nimeni dintre cei prezenți nu știau, în ciuda faptului că avuseseră destule ocazii de a cunoaște lucrările și puterea viului Dumnezeu și ar fi putut respecta voia Sa. Belșațar a avut privilegiul de a primi o mare lumină. Bunicul său, Nebucodonosor, fusese cândva avertizat cu privire la pericolul slăvirii de sine și al uitării de Dumnezeu. Iar Belșațar cunoștea modul în care a fost alungat din mijlocul oamenilor, ajungând asemenea fiarelor de pe câmp. Ei a desconsiderat toate aceste fapte, ca și când nu ar fi avut loc niciodată, și s-a angajat în repetarea păcatelor bunicului său. El a îndrăznit să săvârșească tocmai păcatul care a adus judecățile lui Dumnezeu asupra lui Nebucodonosor. Belșațar a fost condamnat nu numai pentru nelegiuirea săvârșită, ci și pentru că nu a prețuit ocaziile și posibilitățile pe care le-a avut și care l-ar fi făcut un om drept, dacă le-ar fi folosit.
Motivul condamnării
La judecată, nimeni nu va fi condamnat de Dumnezeu pentru că a crezut cu sinceritate o minciună sau pentru că a împărtășit cu credincioșie o idee greșită, ci va fi condamnat pentru că a neglijat ocaziile de a cunoaște și de a se familiariza cu adevărul. Cel necredincios nu va fi condamnat pentru că a fost un necredincios, ci pentru că nu a folosit mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus la îndemâna lui pentru a ajunge credincios.
Așa va fi găsit el la judecată. Mustrarea lui Dumnezeu la adresa bărbaților și femeilor care își degradează trupul și își întinează sufletul prin adulter și imoralitate a fost întotdeauna exprimată cu claritate. Ei au auzit avertismentele rostite pentru toți cei biruiți de ispititor în circumstanțe similare, prin urmare, știu că Dumnezeu este nemulțumit de faptele lor. Acești oameni au urmat exemplul lui Iosif și Daniel, care au manifestat respect față de Domnul. Când a fost ispitit, Iosif a privit spre cer și a exclamat: „Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Iosif se gândea, de asemenea, la datoria față de stăpânul său, care avusese o încredere deplină în el și considera că acesta era un motiv suficient pentru a nu păcătui.
Dumnezeu a așezat lumina pe calea vieții fiecărei persoane. Oamenii aflați în circumstanțe identice sau asemănătoare au fost mustrați și avertizați, iar Dumnezeu a rostit condamnarea la adresa păcatului în toate formele lui. Păcatul adulterului și al imoralității a fost condamnat în mod clar. Bărbații și femeile vor fi judecați în acord cu lumina care le-a fost dată de Dumnezeu. Iar lecțiile neglijate se vor transforma în sentințe teribile. Dacă ignoră avertismentele lui Dumnezeu, abandonându-le pentru a-și alege propria cale, oamenii nu vor beneficia de nicio învățătură. La judecată, aceste avertismente se vor dovedi a fi propria condamnare. Unica posibilitate a fiecărui om de a fi în siguranță este să ia în considerare și să-și însușească personal fiecare lecție dată unei alte persoane în circumstanțe asemănătoare. Când Dumnezeu trimite o solie, fiecare este dator să o trateze ca și când i-ar fi destinată personal.
Faceți cunoscută puterea lui Dumnezeu
Dumnezeu îi cheamă pe toți cei ce pretind că sunt delegați să vestească lumii adevărul, să dovedească în orice loc, înalt sau umil, în viața publică sau pe căile vieții particulare, că se află în legătură cu Dumnezeu, că, pentru ei, creștinismul a făcut o lucrare nobilă, că sunt mai sfinți și mai fericiți decât toți cei care nu își recunosc alegerea de a respecta poruncile lui Dumnezeu. El nu cere nimic mai puțin de la fiecare dintre urmașii Săi, decât să-i descopere lumii caracterul lui Hristos prin propria viață, așa încât să dovedească atât prin învățătură, cât și prin exemplul personal, că prin harul Său răscumpărător chipul lui Dumnezeu poate fi refăcut în ei.
Dumnezeu este reprezentat cântărindu-i pe toți oamenii, cuvintele lor, faptele lor și motivele care determină caracterul lor. „Căci Domnul este un Dumnezeu care știe totul, și toate faptele sunt cântărite de El.” „Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor!” „Calea dreptului este neprihănirea. Tu, care ești fără prihană, netezești cărarea dreptului.” „Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul.” În aceste cuvinte ale Scripturii, ne sunt transmise învățături importante. Niciun gând sau motivație a inimii nu Îi este necunoscută lui Dumnezeu, El vede toate lucrurile așa de clar, ca și când ar fi scrise cu litere vii și cântărește motivațiile și faptele fiecăruia.
Dumnezeu trebuie să primească inima în întregime
Pastorii și lucrătorii noștri trebuie să înțeleagă faptul că nu au o nevoie atât de mare de mai multă lumină de la amvon, pe cât au nevoie de trăirea luminii pe care deja au primit-o. Dacă astăzi le predică oamenilor adevărul solemn, iar mâine cad în păcatele cele mai respingătoare sau săptămâna viitoare urmăresc un scop necinstit, nu vor avea niciun rezultat. Acela care cercetează inima și cântărește caracterul va condamna fiecare faptă nelegiuită în marele Său tribunal. „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști ... și cunoști toate căile mele, ... și de departe îmi cunoști gândul.” Gândiți-vă acum la aceste cuvinte. Există un martor care asistă la faptele voastre cele mai ascunse, pe care nu le-ați face niciodată în prezența oamenilor, dar, pentru ca Dumnezeu nu poate fi văzut de ochii omenești, voi faceți în prezența Sa lucruri care sunt o urâciune în ochii Săi, ca și când El nu ar ști nimic. Prin urmare, citiți ce pretinde Dumnezeu de la fiecare bărbat și de la fiecare femeie: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. El nu va renunța la nicio iotă din cerința Sa, El nu va accepta doar o închinare înjumătățită, în timp ce jumătatea cealaltă a inimii este dăruită vreunui idol. Dumnezeu pretinde toată inima, tot cugetul și toată puterea. Vouă nu vi se îngăduie să vă abateți cugetul de la Dumnezeu și să-l îndreptați asupra vreunui alt obiect.
Cântărirea caracterului
Cerința lui Dumnezeu este pusă pe un taler, iar caracterul omului pe celălalt. Balanța Sanctuarului ceresc stabilește soarta fiecăruia pentru veșnicie. Priviți următorul tablou. Ai fost nepăsător și ai tratat păcatul cu ușurătate. Ai trăit ani la rând fără niciun simț al responsabilității față de Dumnezeu -- ani de îngăduință de sine egoistă, petrecuți pe căi interzise. Gândește-te la caracterul desăvârșit și neschimbător al Legii, ale cărei pretenții le-ai aprobat doar cu gura. Legea pretinde o ascultare desăvârșită și conștiincioasă. Pe celălalt taler sunt puse păcatul, iresponsabilitatea, înșelăciunea, gândurile necurate, faptele nesfinte și, în măsura în care talerul este mai greu sau mai ușor, este hotărâtă fericirea sau nenorocirea fiecărui om. Pe balanța multora se va scrie: „Ai fost cântărit și găsit prea ușor”.
Oare cei în dreptul cărora se vor scrie aceste cuvinte nu vor să se gândească la situația lor și să nu atribuie niciunei alte persoane responsabilitatea ce le revine, ci să-și evalueze propriul caracter, în lumina Legii lui Dumnezeu?
A fost schimbat caracterul vostru? A fost înlocuit întunericul cu lumina, dragostea de păcat cu dragostea de sfințire și curăție? Ați fost convertiți voi, cei care sunteți angajați în lucrarea de a-i învăța adevărul pe alții? S-a produs în voi o schimbare deplină și radicală? A fost Domnul Hristos întrețesut în caracterul vostru? Nu aveți voie să fiți nesiguri în această privință. Luminează Soarele Neprihănirii în sufletul vostru? Dacă este așa, voi știți, iar dacă nu sunteți siguri că ați fost sau nu convertiți, nu-i predicați nimănui de la amvon. Cum puteți voi să călăuziți sufletele la un izvor de viață, din care voi înșivă încă nu ați băut? Sunteți voi cu adevărat fiii lui Dumnezeu sau sunteți niște impostori? Îi slujiți voi lui Dumnezeu sau le slujiți idolilor? Sunteți voi schimbați de Duhul lui Dumnezeu sau sunteți morți în păcatele și nelegiuirile voastre? Pentru a ajunge fiii Iui Dumnezeu este necesar mai mult decât să visezi lucrul acesta. Oamenii sunt cântăriți în balanță și găsiți prea ușori, când trăiesc într-un păcat cunoscut. Fiecare copil al Iui Dumnezeu are privilegiul de a fi un creștin adevărat clipă de clipă, prin urmare, tot cerul se află de partea Iui. El îl are pe Domnul Hristos în inima lui prin credință.
Un suflet unit cu Hristos, care mănâncă trupul Său și bea sângele Său, care primește și trăiește prin fiecare cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu va lupta împotriva oricărei nelegiuiri și împotriva oricărei manifestări a păcatului. Cu fiecare zi ce trece, el se va asemăna tot mai mult cu o lumină puternică și strălucitoare și va fi tot mai biruitor. El va înainta din putere în putere, nu din slăbiciune în slăbiciune.
Nimeni să nu-și înșele propriul suflet în această privință. Dacă manifestați mândrie, înălțare de sine, dragoste de supremație, slavă deșartă, ambiții nesfinte, murmurare, nemulțumire, amărăciune, vorbire de rău, minciună, înșelăciune și defăimare, Hristos nu locuiește în inima voastră, iar dovezile arată că nu aveți caracterul și gândul lui Isus Hristos, care a fost blând și smerit cu inima, ci mai degrabă caracterul și gândul lui Satana. Voi trebuie să aveți un caracter creștinesc, care să reziste în încercare. Chiar dacă aveți îndemnuri și intenții bune, chiar dacă rostiți adevărul în mod inteligent, nu veți fi potriviți pentru împărăția cerului. Caracterul vostru este construit dintr-un material ieftin, care degradează valoarea aurului. Voi nu ați atins înălțimea standardului. Pecetea lui Dumnezeu nu este asupra voastră. Focul mistuitor vă va nimici, pentru că sunteți din aur fals și lipsit de valoare.
Dacă nu vor fi convertiți pe deplin, aceia care pretind a crede adevărul se vor prăbuși în ziua încercării. Poporul lui Dumnezeu trebuie să atingă un standard înalt. Ei trebuie să fie un neam sfânt, un popor ales și deosebit -- un popor zelos pentru faptele bune.
Îndreptați-vă inima spre Sion
Domnul Hristos nu a murit, pentru ca voi să puteți avea pasiunile, gusturile și obiceiurile celor din lume. Pentru că deosebirea dintre caracterul credincioșilor și caracterul celor necredincioși este atât de mică, aceia care îi slujesc lui Dumnezeu abia dacă mai pot fi deosebiți de aceia care nu îi slujesc. Nu puteți să-I slujiți și lui Dumnezeu, și lui Belial. Fiii lui Dumnezeu aparțin unui popor deosebit, ei aparțin împărăției sfințeniei și curăției morale. Ei sunt neamul de nobili ai cerului. Pecetea lui Dumnezeu a fost pusă asupra lor. Prin urmare, este atât de evident că vrăjmașul lumii este pornit împotriva lor. Apelez la toți aceia care pretind că sunt fii ai lui Dumnezeu, nu uitați niciodată acest adevăr mare și anume că, pentru a ajunge în ceruri și pentru a primi premiul unei moșteniri nepieritoare, avem nevoie ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în noi, iar Domnul Hristos să lucreze în afara noastră.
Unii au o dragoste atât de copleșitoare față de făpturile omenești, bărbați sau femei, încât fac din ele un idol căruia i se închină, consacrându-le sentimentele inimii. Una dintre caracteristicile convingătoare ale copiilor lui Dumnezeu este aceea că simpatiile lor, conversația lor și toată revărsarea iubirii lor sunt îndreptate spre ceruri. Care este starea predominantă a sentimentelor, a preferințelor și înclinațiilor voastre? În ce direcție se îndreaptă valul sentimentelor, al conversațiilor și al dorințelor voastre?
Pe porțile slavei vor intra doar oamenii care și-au îndreptat toată inima într-acolo. Prin urmare, puneți-vă cu sinceritate întrebările acestea: Vă gândiți mai mult la lucrurile pământești? Sunt gândurile voastre curate? Respirați voi atmosfera cerului? Purtați cu voi mireasma păcatului? Inima voastră iubește și se închină unei femei, pe care nu aveți niciun drept să o iubiți? Unde este inima voastră? Unde este comoara voastră? Unde este dumnezeul vostru? V-ați spălat voi hainele caracterului, le-ați albit voi în sângele Mielului sau le-ați murdărit, întinându-le în mizeria imoralității? Slujitorii Evangheliei să aplice aceste cuvinte la ei înșiși. Voi sunteți binecuvântați cu o înțelegere a Scripturii, dar oare este slava Iui Dumnezeu unicul vostru scop? Sunteți voi consacrați și serioși, slujindu-I lui Dumnezeu în curăția și frumusețea sfințeniei? Întrebați-vă cu sinceritate; Sunt eu un copil al lui Dumnezeu sau nu sunt?
„Voi sunteți lumina lumii.” Ce impresie puternică a avut comportamentul lui Daniel asupra lui Darius! Daniel a trăit o viață curată și sfântă. Dumnezeu era pe primul loc pentru el. Ori de câte ori în inimă domnește un creștinism adevărat, el se va manifesta prin caracter. Toți vor ști despre asemenea oameni că au fost cu Isus. Lui Dumnezeu trebuie să-i fie dăruită o inimă neîmpărțită.
Nevoia unei reforme depline
În toate bisericile noastre este nevoie de o reformă deplină. Puterea transformatoare a lui Dumnezeu trebuie să intre în biserică. Căutați-L pe Domnul cât mai serios cu putință. Îndepărtați păcatele voastre și rămâneți în Ierusalim, până când veți fi înzestrați cu putere de sus. Dumnezeu să fie Acela care vă pune deoparte pentru lucrare. Curățați-vă sufletul prin ascultarea de adevăr. Credința fără fapte este moartă. Nu lăsați să treacă ziua pregătirii. Nu leneviți într-o stare de nepregătire, fără ulei în lămpile voastre. Nimeni să nu lase la voia întâmplării siguranța veșniciei lui. Nu lăsați ca această problemă să rămână într-o stare de incertitudine periculoasă. Întrebați-vă pe voi înșivă cu seriozitate: Sunt eu printre cei mântuiți, sau printre cei nemântuiți? Voi rezista sau nu? În ziua aceea, va rezista doar cel cu inima și mâinile curate.
„Fiți curați”
Pastorilor care se ocupă cu vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, le adresez un apel: „Curățați-vă cei ce purtați vasele Domnului”. Întreb poporul care a auzit adevărurile rostite de la amvon: Care sunt simțămintele voastre în anticiparea marii zile a Domnului? În ziua aceea, fiecare va fi cercetat în mod personal. Fiți siguri că Dumnezeu nu poate fi înșelat de aparențe. Ați îmbrăcat voi haina de nuntă?.
Auzim în prezent că în diferite locuri sunt cutremure, incendii și uragane, dezastre pe mare și pe uscat, epidemii și foamete. Ce importanță au pentru voi aceste semne? Ele sunt doar începutul a ce va urma. Ioan ne-a descris ziua lui Dumnezeu. Urechile lui au auzit strigătul groazei care cuprindea milioane de oameni. „Căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?” Apostolul însuși era uimit și copleșit.
Care este scăparea voastră în ziua aceea?
Dacă asemenea evenimente trebuie să vină și dacă astfel de judecăți îngrozitoare se vor abate asupra unei lumi vinovate, care va fi scăparea poporului lui Dumnezeu? Cum vor fi adăpostiți ei până va trece mânia? Ioan a văzut o scenă în care patru îngeri țineau în frâu elementele naturii -- cutremurele, uraganele -- și lupta politică. Vânturile sunt reținute, până când Dumnezeu poruncește să fie lăsate să se dezlănțuie. Pentru biserica lui Dumnezeu există un adăpost. Îngerii lui Dumnezeu respectă poruncile Sale, ținând în frâu vânturile, ca să nu sufle asupra pământului, nici asupra mării sau asupra vreunui copac, până când slujitorii lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte. Îngerul cel puternic este văzut venind dinspre răsărit. Acest înger, mai puternic decât oricare altul, ține în mână sigiliul viului Dumnezeu, al Singurului care poate da viață și poate înscrie semnul sau pecetea pe fruntea celor ce vor primi nemurirea și viața veșnică. Glasul îngerului are autoritatea de a le porunci acelor patru îngeri să stăpânească cele patru vânturi, până când lucrarea aceasta va fi încheiată și până când le va cere să le dea drumul.
Aceia care biruiesc lumea, firea pământească și pe Diavolul vor fi cei favorizați, care vor primi sigiliul viului Dumnezeu. Aceia ale căror mâini nu sunt curate, a căror inimă nu a fost curățată, nu vor primi sigiliul acesta. Cei care plănuiesc și săvârșesc păcatul vor fi trecuți cu vederea. Numai aceia care se pocăiesc și își mărturisesc păcatele înaintea lui Dumnezeu, în timpul marii Zile antitipice a Ispășirii, vor fi recunoscuți și consemnați ca fiind vrednici de protecția lui Dumnezeu. Numele celor ce așteaptă cu statornicie și veghează în vederea venirii Mântuitorului -- mai stăruitor decât așteaptă oamenii dimineața -- vor fi în rândul celor ce sunt sigilați. Aceia care, deși au avut toată lumina adevărului strălucind asupra sufletului lor, iar faptele lor ar fi trebuit să corespundă credinței lor declarate, dar au fost amăgiți de păcat, înălțând idoli în inima lor, întinându-și sufletul înaintea lui Dumnezeu și corupându-i la păcat pe cei ce se aflau în legătură cu ei, își vor avea numele șters din cartea vieții și vor fi lăsați în întunericul de afară, fără untdelemn în candela lor. „Dar pentru voi, care vă temeți de Numele Meu, va răsări Soarele Neprihănirii, și tămăduirea va fi sub aripile Lui.”
Sigilarea slujitorilor lui Dumnezeu este tocmai lucrarea care i-a fost descoperită lui Ezechiel în viziune. Ioan a fost martorul aceleiași viziuni uimitoare. El a văzut marea, valurile ce se rostogoleau furioase și inima oamenilor cuprinsă de teamă. El a văzut pământul mutat de la locul lui și munții purtați în mijlocul mării (literal însemnă că luau locul mării), apele furioase și tulburate, iar munții cutremurându-se înghițiți de ele. El a văzut plăgile, epidemiile, foametea și moartea, care își îndeplineau misiunea lor îngrozitoare.
„Fugi și salvează-ți viața”
Îngerul care a vizitat cândva Sodoma va vesti același semnal de avertizare: „Fugi și salvează-ți viața”. Potirele mâniei lui Dumnezeu nu pot fi turnate pentru nimicirea celor nelegiuiți și a faptelor lor, până când poporul lui Dumnezeu nu va fi judecat și până când nu se va lua o decizie în dreptul tuturor celor care au fost credincioși, atât al celor care se află în viață, cât și al celor ce au murit. Chiar și după ce sfinții vor fi sigilați cu sigiliul viului Dumnezeu, aleșii Săi vor avea de trecut prin încercări personale. Peste fiecare vor veni suferințe, dar cuptorul este vegheat cu atenție de un ochi care nu îngăduie să fie nimicit aurul curat. Pe fruntea credincioșilor se va afla semnul distinct și imposibil de șters al lui Dumnezeu. Dumnezeu va putea să spună că însuși Numele Său este scris acolo. Domnul i-a pus deoparte. Destinația lor este deja stabilită -- „Dumnezeu, NOUL IERUSALIM”. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu.
Oare va fi pus sigiliul acesta pe o minte necurată, pe un om imoral, care săvârșește adulter sau poftește nevasta semenului său? Să răspundă sufletul vostru la întrebarea aceasta: Corespunde caracterul meu calificativelor esențiale, ca să primesc un pașaport pentru reședințele pregătite de Domnul Hristos pentru aceia care sunt vrednici să intre în ele? Noi trebuie să avem un caracter sfânt. Dumnezeu mi-a arătat că atunci când vom vedea împlinindu-se în jurul nostru semnele timpului, când vom auzi marșul oștilor cerului îndeplinindu-și misiunea, vor exista oameni inteligenți, aflați în poziții de răspundere, care au așezat la temelia zidirii caracterului lor un lemn putrezit -- un material care va fi nimicit în ziua lui Dumnezeu și care îi va face să fie considerați nepotriviți pentru a intra în reședințele cerești. Ei au refuzat să renunțe la hainele murdare și s-au atașat de ele, ca și când ar fi fost de mare valoare. Ei vor pierde cerul și o veșnicie de binecuvântări, din cauza acestor haine murdare.
Fiți oameni convertiți
Tuturor celor ce slujesc în domeniul lucrurilor sfinte, le adresez un apel: Înainte de a începe să îndepliniți vreo parte în lucrarea Domnului meu, fiți niște oameni convertiți. Este timpul să căutați acea sfințenie, fără de care niciun om nu îl poate vedea pe Dumnezeu -- ca să fiți pregătiți pentru încercarea teribilă, care se află în fața noastră. Nimeni să nu spună: Calea mea este ascunsă de Domnul. Dumnezeu nu cunoaște nimic cu privire la faptele mele. Poate că încă nu este prea târziu să vă pocăiți. Chiar dacă în dreptul numelor voastre se va scrie iertarea, veți suferi o pierdere foarte mare, deoarece rănile pe care le-ați făcut sufletului vostru vor rămâne.
Oh, cum este posibil ca aceia care au avut lumina adevărului, marea lumină dată de Dumnezeu, să sfideze mânia și judecățile Iui Dumnezeu, păcătuind împotriva Sa și săvârșind tocmai acele lucruri pe care El le-a spus să nu le facă, în Cuvântul Său? Cum pot fi ei atât de orbiți de Satana, încât să-L dezonoreze pe Dumnezeu în față și să-și întineze sufletul, păcătuind cu bună știință? Apostolul spune: „Noi am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni”. Oare cum vor intra în Sion acești păcătoși -- să-i numesc ipocriți? În ce fel suntem noi o priveliște pentru lume, îngeri și oameni? Întrebați-vă singuri: Oare, prin faptele mele imorale, care degradează corpul și corup sufletul, nu cumva eu abuzez de lumină, de privilegiile și de harul pe care mi le-a dat Dumnezeu? Nu cumva, în timp ce pretind că îl cunosc pe Dumnezeu, eu îl scot din gândurile mele și îl înlocuiesc cu un idol? Nu cumva, prin exemplul meu, îi determin pe alții să privească păcatul cu ușurătate? Sunt eu o priveliște pentru lume, prin faptele mele indecente și prin întinarea morală a trupului meu? Apostolul ne spune: „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinare a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.”
Standardul lui Dumnezeu
Dumnezeu are o Lege care reprezintă marele standard al neprihănirii. Toți aceia care au presupus că se pot baza pe mila lui Dumnezeu și au săvârșit nelegiuirea vor fi judecați după faptele lor. Dumnezeu i-a avertizat să se îndepărteze de orice nelegiuire. El i-a poruncit fiecăruia să se împotrivească Diavolului și să nu-l trateze ca pe un oaspete de onoare. A sosit timpul ca Ierusalimul să fie cercetat cu atenție. Dumnezeu cercetează caracterul, cântărindu-i valoarea morală și pronunțând o hotărâre în dreptul fiecărui om. Cei care au păcătuit trebuie să se grăbească să vină la pocăință cât încă nu este prea târziu. „Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce Ia mântuire, și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.” Întristarea celor nepocăiți este înșelătoare. Ea nu are nicio virtute reală, deoarece nu este motivată de conștiența caracterului grav al păcatului, ci este un regret, o întristare cauzată de faptul că păcatul lor a ajuns cunoscut altora, prin urmare, nu are loc o mărturisire adevărată, ci numai o recunoaștere a păcatelor care au fost descoperite și nu mai pot fi negate.
Aceasta este întristarea lumii, care aduce moartea și liniștește conștiința, în timp ce păcatul continuă să fie cultivat. Aceia care par să se pocăiască în felul acesta ar continua să păcătuiască, dacă ar avea posibilitatea să o facă, fără ca păcatul lor să fie descoperit. „Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit între voi! și ce cuvinte de dezvinovățire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorință aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi ați arătat că sunteți curați în privința aceasta.” În aceste cuvinte, putem înțelege datoria care apasă asupra bisericii de a-i trata pe cei a căror viață este întru totul contrară luminii primite. Vor sta cei din poporul lui Dumnezeu de partea Scripturii? Sau vor fi chiar mai răi decât cei necredincioși, căutând dovezi în apărarea celor care păcătuiesc și împotrivindu-se adevărului și lui Hristos, pentru că nu respectă cerințele Evangheliei cu credință și ascultare, printr-o viață atentă și un caracter sfânt?
Cei care au pretins a avea lumina adevărului nu au întrunit condițiile de care depinde împlinirea făgăduințelor și nici nu s-au dovedit vrednici de harul Domnului Hristos. Dumnezeu cere ca slujirea și caracterul bisericii să fie în conformitate cu talanții primiți. Credincioșia și ascultarea bisericii trebuie să se ridice la înălțimea spirituală și morală pe care ar fi putut să o dobândească, dacă ar fi folosit cu credincioșie lumina și ocaziile care i-au fost date.
Dar mulți -- nu puțini, ci mulți -- și-au pierdut consacrarea și zelul spiritual, s-au îndepărtat de lumina care creștea și era tot mai strălucitoare și au refuzat să trăiască în adevăr, deoarece nu au dorit ca în sufletul lor să lucreze puterea sfințitoare a adevărului. Ei ar fi putut fi înnoiți în sfințire și ar fi putut să atingă înaltul standard pe care îl cere Cuvântul lui Dumnezeu, dar vor fi condamnați. Mulți pastori și mulți oameni sunt în întuneric. Ei L-au pierdut din vedere pe Conducător, Lumina lumii, iar vinovăția lor este proporțională cu harul și cu adevărul abundent și puternic care a fost descoperit înțelegerii lor.
Înălțați standardul
Dumnezeu îi cere poporul Său să înalțe standardul. Biserica trebuie să-și arate zelul față de Dumnezeu în tratarea celor care, în timp ce pretindeau că au o mare credință, L-au făcut de rușine pe Domnul Hristos. Ei au pus în pericol adevărul. Au fost niște străjeri necredincioși, Au adus reproșuri și dezonoare lucrării lui Dumnezeu. A sosit timpul să se depună eforturi serioase și puternice pentru a curăța biserica de murdăria care o întinează. Biserica lui Hristos este chemată să fie un popor sfânt și plin de putere, un nume recunoscut și lăudat pe întregul pământ. Dumnezeu a deschis un izvor pentru Iuda și pentru Ierusalim, ca să fie îndepărtate necurăția și păcatul. În poporul lui Dumnezeu, căruia i-a fost încredințat un adevăr sfânt, are loc o alunecare spirituală uimitoare. Credința, slujirea și faptele Iui trebuie să fie comparate cu starea în care ar fi fost, dacă ar fi continuat să meargă înainte și în sus, în concordanță cu harul și adevărul sfânt care i-au fost date.
Fiecare membru al bisericii creștine va fi cântărit în balanța Sanctuarului, iar dacă starea morală și spirituală a bisericii nu corespunde cu binecuvântările și privilegiile de care a avut parte, ea va fi găsită prea ușoară. Dacă roadele nu apar, Dumnezeu nu este slăvit.
„Adu-ți dar aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.”
Cel care s-a îndepărtat de Dumnezeu pare să nu-și cunoască starea. Oare i-a fost îndepărtat sfeșnicul din locul lui? Le adresez un apel tuturor celor ce se odihnesc fără a fi preocupați de starea lor prezentă de moarte spirituală să se trezească și să învie, iar Domnul Hristos le va da lumină. Mulți din poporul lui Dumnezeu dorm liniștiți, ca și când norul și stâlpul de foc i-ar călăuzi și i-ar ocroti în continuare, zi și noapte. Mulți pretind că îl cunosc pe Dumnezeu, și totuși îl neagă prin faptele lor. Ei consideră că fac parte din poporul deosebit și ales al lui Dumnezeu, căruia i s-a încredințat o solie solemnă și specială pentru a sfinți viața lor și pentru a o vesti lumii, dar puterea adevărului abia dacă este simțită sau manifestată în mijlocul nostru printr-o lucrare zeloasă pentru Dumnezeu. Cât de mare este întunericul în care ne aflăm, iar noi nu știm acest lucru! Lumina nu s-a micșorat, dar noi nu umblăm în razele ei.
O deziluzie cutremurătoare
Ce altă iluzie mai mare poate amăgi mintea omenească, decât aceea în care unii se înalță pe ei înșiși, lăudându-se că au adevărul, că stau pe singura temelie sigură și că Dumnezeu acceptă faptele lor pe motivul că sunt angajați în mod activ în lucrarea Lui. În timp ce, în realitate, trăiesc și păcătuiesc împotriva Sa, trăind contrar voinței Sale exprimate cu claritate? Ei lucrează mecanic, asemenea unor mașinării, dar pregătirea inimii și sfințenia caracterului lipsesc. Lucrurile sfinte sunt coborâte la nivelul celor obișnuite, iar în bisericile noastre se manifestă un spirit profan și ieftin. Slujirea degenerează, ajungând doar o formalitate.
Standardul trebuie să fie înălțat. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să aibă o formă mai înaltă. Să se renunțe la obiceiurile și practicile lumești, iar poporul lui Dumnezeu să fie deosebit. Atât pastorii, cât și poporul să urce pe o platformă mai înaltă. Exemplul Domnului Isus, umilința Sa, blândețea, renunțarea la sine, evlavia și noblețea caracterului Său trebuie să fie aduse în experiența și în caracterul tuturor celor ce pretind că îndeplinesc o parte în lucrarea sfântă a lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu să fie călăuza și principiul de viață. Acest Cuvânt care exprimă poruncile Sale descoperite trebuie să fie respectat. Dumnezeu cheamă pe fiecare, ca pe o persoană responsabilă, să-și folosească toate puterile pentru a împlini voința Sa precizată cu claritate. Dacă veți face așa, veți manifesta acest lucru. Lupta cu propriile defecte de caracter moștenite, care sunt în conflict cu progresul spiritual, este dovada că vă îndepliniți partea în lucrare.
Nimeni să nu spună că este cuprins de o stare emoțională cauzată de legături nepotrivite și de o iubire interzisă, într-o asemenea măsură, încât nu se poate desprinde de ea. Aceasta este o amăgire. Voi cultivați răul și îl faceți tot mai puternic. Voi iubiți răul mai mult decât adevărul, curăția și neprihănirea și nu cereți ajutorul divin, cu credință, smulgându-vă din orice relație periculoasă și aducătoare de suferință. Voi vă lăsați atrași în facerea răului, ca și când nu ați fi niște agenți morali liberi. Studiați Cuvântul Iui Dumnezeu cu rugăciune, împliniți cerințele lui cu fermitate și hotărâre, așa cum au făcut Iosif și Daniel. Încredeți-vă în ajutorul pe care vi l-a făgăduit Dumnezeu.
Trebuie să alegeți
Oare vă va obliga Dumnezeu să ascultați, va forța El voința voastră? Niciodată. Domnul va înzestrat cu însușiri intelectuale, inteligență și rațiune. El L-a trimis din cer pe singurul Său Fiu pentru a vă deschide calea și pentru a pune la îndemâna voastră nemurirea. Ce scuză Îi veți putea aduce lui Dumnezeu pentru slăbiciunea, neascultarea și imoralitatea voastră și pentru gândurile și faptele voastre rele?
Dumnezeu a rânduit mijloacele necesare și, dacă le vom folosi cu atenție și cu rugăciune, nicio corabie nu va ajunge o epavă, ci va înfrunta furtuna și va ancora, în cele din urmă, în portul binecuvântării. Dacă disprețuim și neglijăm aceste ocazii și privilegii, Dumnezeu nu va face nicio minune pentru a mântui pe vreunul dintre noi, ci vom pieri asemenea lui Iuda și asemenea lui Satana.
Să nu credeți că Dumnezeu va face vreo minune pentru a mântui acele suflete slabe, care cultivă răul și săvârșesc păcatul, sau că în viața lor va fi adus vreun element supranatural, care să-i desprindă de propriul eu, ridicându-i într-o sferă mai înaltă, unde lucrarea ar putea fi mult mai ușoară și nu ar trebui să depună niciun efort special, nicio luptă deosebită și nicio răstignire a eului, pentru că toți cei care se joacă pe terenul lui Satana, așteptând să se întâmple lucrul acesta, vor fi nimiciți odată cu cei nelegiuiți. Ei vor fi nimiciți pe neașteptate și vor fi fără scăpare.
Sfințirea acum
Dacă Dumnezeu a pregătit mijloacele prin care omul poate să aibă viața veșnică, înseamnă că El deține resursele necesare pentru îndeplinirea cerinței ca omul să fie sfânt în viața aceasta. Toți aceia care vor dovedi că sunt preocupați de viața veșnică vor demonstra practic, în viața lor și în caracterul lor, că trăiesc o viață înnoită, că au curăția morală și sfințirea, respectând ce le-a fost descoperit.
Calea spre ceruri a fost deschisă cu un preț infinit, care a fost plătit de Tatăl și de Fiul. Merge fiecare dintre noi pe calea aceasta, îndeplinind condițiile? Vă aflați voi pe cale? Îl urmați voi pe Conducătorul care este Lumina vieții?
Pentru ce suntem aleși?
Există o alegere a lui Dumnezeu atât cu referire la persoane, în mod individual, cât și cu referire la poporul Său, iar aceasta se găsește în Cuvântul lui Dumnezeu, unde omul este ales pentru a fi mântuit. Mulți au așteptat sfârșitul, gândind că ei sunt aleși în mod sigur pentru binecuvântarea cerească, dar nu aceasta este alegerea pe care o descoperă Biblia. Omul este ales să lucreze cu temere și cutremur pentru propria mântuire. El este ales să îmbrace armura și să ducă lupta cea bună a credinței. El este ales să folosească mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus la îndemâna lui pentru a lupta cu toate poftele nesfinte, în timp ce Satana face tot ce îi stă în putință pentru a lua în stăpânire sufletul lui. Omul este ales să vegheze în rugăciune, să cerceteze Scripturile și să evite ispita. El este ales să cultive o credință neîncetată. El este ales să respecte orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, ca să poată fi nu doar un ascultător, ci și un împlinitor al Cuvântului. Acesta este felul de alegere despre care vorbește Biblia.
Este o greșeală fatală ca oamenii să creadă că, datorită faptului că au primit o mare lumină și au urcat pe munte, având, asemenea prinților lui Israel, privilegiul unei comuniuni personale cu Dumnezeu și îngăduința de a sta în lumina slavei Sale, își pot permite să păcătuiască, să aibă o purtare greșită înaintea lui Dumnezeu și să continue așa, ca și când ar face voia lui Dumnezeu, ca și când Dumnezeu nu ar ține cont de păcatele lor, pentru că au fost onorați cândva de El. Marea lumină și privilegiile acordate pretind ca răspuns din partea lor o sfințenie și o virtute pe măsura luminii primite. Dumnezeu nu va accepta nimic mai puțin de atât,
Aceste manifestări mărețe ale lui Dumnezeu nu trebuie să ne amăgească niciodată să credem că suntem în siguranță și să fim nepăsători. Ele nu au autorizat niciodată imoralitatea și nici nu-i vor face pe aceia care le-au primit să creadă că Dumnezeu nu va fi exigent cu ei, presupunând că El ar fi dependent de abilitatea și de cunoștințele lor în îndeplinirea lucrării Sale. Toate avantajele date de Dumnezeu nu sunt altceva decât niște mijloace de a pune zel în spiritul lor și în activitatea lor, precum și rigurozitate în împlinirea voinței Sale sfinte.
Voi, frații mei, vă împreunați mâinile și alunecați în fapte rele, iar apoi așteptați ca Dumnezeu să facă o minune pentru a vă schimba caracterul și pentru a vă constrânge să fiți niște oameni sfinți și curați. Credeți voi că vă puteți permite să vă expuneți fără nicio reținere la ispită, așteptând ca Dumnezeu să vă forțeze gândirea și înclinațiile, așa încât să nu fiți biruiți? Credeți că puteți să luați o viperă în sân, așteptând ca Dumnezeu să facă o minune, ca să nu fiți otrăviți de mușcătura ei veninoasă? Oare puteți să beți otravă, așteptând ca Dumnezeu să vă asigure antidotul?
Fiți oamenii lui Dumnezeu
Deși trebuie să folosim, sub călăuzirea lui Dumnezeu, mijloacele care ne-au fost date în vederea mântuirii noastre, totuși să nu ne bazăm pe lucrurile pe care le putem face singuri, crezând că vor fi în stare să ne mântuiască. Chiar dacă trebuie să lucrăm cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea, tot ce facem să fie în și prin Domnul Isus. Adevărul așa cum este el în Isus să fie adus în inimă, în viață, în cămin și în biserică. Dumnezeu va folosi mijloacele prevăzute de El pentru revărsarea harului Său.
Oh, dacă frații mei ar fi niște oameni care se ridică la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu și și-ar ocupa locul în marea țesătură a omenirii, înțelegând că sunt o parte a creației lui Dumnezeu, în lucrarea de răscumpărare! Trebuie doar să fiți niște oameni adevărați, și atunci veți face un progres decisiv în a fi niște creștini adevărați.
Mijloacele sunt asigurate, prin urmare, nimeni nu va avea vreo scuză pentru păcat. Dacă nu reușiți să biruiți, există o cauză. Voi nu împliniți voia lui Dumnezeu, care vă este descoperită, voi nu vă rugați, nu vă străduiți, nu luptați împotriva obiceiurilor rele și a gândurilor nesfinte. Oare sunteți mai puternici decât Dumnezeu? Puteți voi să luptați cu Cel Veșnic? Dacă nu aveți niciun argument împotriva judecăților lui Dumnezeu, nicio dovadă împotriva răzbunării Sale, atunci încetați să mergeți pe căile voastre rele. Ridicați-vă și împotriviți-vă Diavolului! Faceți ceva și faceți acest lucru acum, Pocăiți-vă, mărturisiți și părăsiți păcatele voastre. Ziua furtunii și focului este pe punctul de a veni asupra lumii. Puneți-vă viața în armonie cu recomandările simple ale Cuvântului lui Dumnezeu. Cereți în rugăciune ajutorul Duhului lui Dumnezeu, continuând să vegheați, și veți ajunge mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Citiți 1 Ioan 4, 10.
Totul este al Domnului
Trupul este templul sufletului și îi aparține Domnului. Noi nu avem niciun drept să neglijăm vreo parte a acestei mașinării vii. Toate membrele corpului sunt ale Domnului. Cunoașterea propriului organism ar trebui să ne învețe că fiecare organ al trupului este menit să împlinească și să-I slujească lui Dumnezeu, ca un mijloc de a ajunge la neprihănire.
Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate să biruiască mândria inimii omenești, Noi nu ne putem mântui singuri. Nu suntem în stare să ne înnoim singuri. În curțile cerului nu va fi un cântec care să sune astfel: Mie, care m-am iubit pe mine însumi, m-am curățit și m-am răscumpărat singur, să-mi fie adusă slava și cinstea, binecuvântarea și lauda. Totuși aceasta este tema centrală în cântecului multora din lumea noastră. Ei nu știu ce înseamnă a fi blând și smerit cu inima, nici nu intenționează să știe, dacă pot să evite o asemenea experiență. Întreaga Evanghelie este cuprinsă în faptul de a învăța de la Domnul Hristos blândețea și smerenia Sa.
Ce este îndreptățirea prin credință? Este lucrarea lui Dumnezeu care coboară în țărână slava omenească și face pentru om lucrarea pe care el nu are puterea să o facă singur. -- Mărturii speciale, Seria A, 9:61 (1897).