Iehova este Regele nostru
Dumnezeu mi-a descoperit multe lucruri pe care mi-a cerut să le transmit poporului Său atât în scris, cât și prin vorbire. Prin această solie a Duhului Sfânt, poporului lui Dumnezeu i se adresează învățături sfinte cu privire la datoria lui față de Dumnezeu și față de semeni.
În bisericile noastre a pătruns un lucru ciudat. Oameni care sunt puși în poziții de răspundere, ca să fie niște îndrumători înțelepți și să-i ajute pe tovarășii lor lucrători, au ajuns să presupună că au fost chemați să fie niște regi și conducători în biserică, să-i spună unui frate: fă aceasta, altuia: fă aceea și altuia: să lucrezi așa sau așa. Sunt locuri în care lucrătorilor li s-a spus că, dacă nu au urmat instrucțiunile celor aflați în poziții de răspundere, salariul pe care-l primesc de la conferință li se va reține.
Este bine ca lucrătorii să se sfătuiască unii cu alții ca niște frați, dar cel care îndrăznește să-i oblige pe tovarășii săi de lucrare să-i ceară sfaturile și recomandările în toate detaliile activității lor și să le spună el care sunt îndatoririle lor, se află într-o situație periculoasă și trebuie să învețe ce responsabilități revin cu adevărat poziției lui. Dumnezeu nu a numit niciun om să fie conștiință pentru frații săi. Nu este înțelept ca unui administrator să-i fie încredințată o răspundere atât de mare, încât să simtă că este obligat să ajungă un dictator.
Un pericol constant
De-a lungul anilor a existat o tendință tot mai mare ca oamenii aflați în poziții de responsabilitate să domnească asupra moștenirii lui Dumnezeu, îndepărtând în felul acesta din conștiința membrilor bisericii simțământul nevoii după îndrumarea divină și prețuirea privilegiului lor de a-I cere sfatul lui Dumnezeu cu privire la datoria lor. Această stare de lucruri trebuie să fie schimbată. Să aibă loc o reformă. Cei ce nu au fost înzestrați cu o măsură bogată a înțelepciunii care vine din cer nu ar trebui să fie chemați să slujească în poziții în care influența lor înseamnă atât de mult pentru membrii bisericii.
În experiențele mele anterioare în lucrare, am fost nevoită să combat această greșeală. În timpul activității din Europa și Australia și, mai recent, la tabăra din San Jose, în anul 1905, a fost necesar să adresez o mărturie de avertizare împotriva unei situați de acest fel, deoarece sufletele erau îndemnate să aștepte sfaturile oamenilor, în loc să le ceară de la Dumnezeu, care este înțelepciunea, sfințirea și neprihănirea noastră. Iar acum, mi-a fost încredințată aceeași solie, într-o modalitate mai clară și mai hotărâtă, deoarece are loc o ofensă mai adâncă la adresa Duhului lui Dumnezeu.
Un privilegiu înalt
Dumnezeu este învățătorul poporului Său. El îi va învăța pe toți cei care își umilesc inima înaintea Lui. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.” Domnul dorește ca fiecare membru al bisericii să se roage cu stăruință pentru înțelepciune, ca să poată ști ce anume așteaptă Domnul de la el. Fiecare credincios are privilegiul de a câștiga o experiență personală, învățând să-și aducă grijile și greutățile înaintea lui Dumnezeu. Stă scris: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi”.
Prin slujitorul Său Isaia, Dumnezeu își cheamă biserica să prețuiască înaltul ei privilegiu de a avea la dispoziție înțelepciunea Celui Infinit: „Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună, înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună, înalță-ți glasul, nu te teme, și spune cetăților lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru!» Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere și poruncește cu brațul Lui, Iată că plata este cu El și răsplătirile vin înaintea Lui. El își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează”.
Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul și dealurile cu cumpăna? Cine a cercetat Duhul Domnului și cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învățătură! Cine L-a învățat cărarea dreptății? Cine L-a învățat înțelepciunea și I-a făcut cunoscut calea priceperii! Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă de vadră, sunt ca praful pe o cumpănă, El ridică ostroavele ca un bob de nisip. Libanul n-ajunge pentru foc, și dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot. Toate neamurile sunt ca un nimic înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune.
„Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește, priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc,”
În capitolele 41 și 45 din Isaia, Dumnezeu își descoperă pe deplin scopul pentru poporul Său, iar aceste capitole ar trebui să fie studiate cu rugăciune. Aici, Dumnezeu nu-și învață poporul să se îndepărteze de înțelepciunea divină și să aștepte sfaturile izvorâte din înțelepciunea oamenilor limitați. „Ține minte aceste lucruri, Iacove, și tu, Israele”, spune Domnul, „căci ești robul Meu.... O Israele, nu Mă uita! Eu îți șterg fărădelegile ca un nor, și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat. Bucurați-vă ceruri! Căci Domnul a lucrat, răsunați de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Și voi, pădurilor, cu toți copacii voștri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, și-a arătat slava în Israel.
Spuneți-le și aduceți-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alții! Cine a prorocit aceste lucruri de la început și le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este un alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este. Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul. Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea și cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va jura pe Mine. «Numai în Domnul», Mi se va zice, «locuiește dreptatea și puterea. La El vor veni și vor fi înfruntați toți cei ce erau mâniați împotriva Lui. În Domnul vor fi făcuți neprihăniți și proslăviți toți urmașii lui Israel».”
Orice jug va fi sfărâmat
Scriu toate aceste cuvinte, deoarece mi-a fost arătat că pastorii și membrii sunt tot mai ispitiți să se încreadă în înțelepciunea oamenilor limitați și să se bazeze pe propria putere. Președinților de conferință și celor aflați în poziții de responsabilitate, le adresez următorul mesaj: Sfărâmați lanțurile și rupeți funiile cu care ați legat poporul lui Dumnezeu. Voi sunteți cei cărora li se spune: „Rupe orice fel de jug”. Dacă nu încetați să-i faceți pe oameni să se supună oamenilor, dacă nu vă umiliți inima, învățând voi înșivă calea Domnului, asemenea unor copilași, Domnul vă va despărți de lucrarea Lui. Trebuie să ne tratăm unii pe alții ca niște frați, ca niște tovarăși de lucru, ca niște bărbați și femei care caută, asemenea nouă, lumina și înțelegerea căii Domnului și sunt plini de zel pentru slava lui Dumnezeu.
Domnul declară: „Voi fi proslăvit în fața poporului Meu”, dar conducerea plină de încredere în sine a unor oameni a condus la respingerea lui Dumnezeu și la acceptarea planurilor omenești. Dacă îngăduiți ca această situație să continue, credința voastră se va stinge curând. Dumnezeu este prezent pretutindeni și veghează asupra comportamentului celor ce pretind că reprezintă principiile Cuvântului Său. El cere să se facă o schimbare. El nu vrea ca poporul Său să fie modelat și șlefuit în conformitate cu ideile omenești, ci după modelul lui Dumnezeu. Vă îndemn să cercetați Scripturile așa cum nu le-ați cercetat niciodată până acum, ca să puteți cunoaște calea și voia lui Dumnezeu. Oh, dacă ar fi posibil ca fiecare suflet să fie impresionat de această solie și să renunțe la greșeală!
Experiența apostolului Pavel
Ar fi bine să studiem cu atenție primul și cel de-al doilea capitol din 1 Corinteni. „Dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit”, declara apostolul, „care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru neamuri o nebunie, dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea Iui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. De pildă, fraților, uitați-vă la voi care ați fost chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari. și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să le nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: «Cine se laudă, să se laude în Domnul».” Omul care se încumetă să ajungă un izvor de înțelepciune pentru alții va constata că este limitat.
„Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru”, continuă apostolul Pavel, „am fost slab, fricos și plin de cutremur. și învățătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totuși ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiți este o înțelepciune, dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți. Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava noastră, mai înainte de veci, și pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntașii veacului acestuia, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.”
Învățat de Duhul Sfânt
În cuvintele următoare, apostolul prezintă adevăratul izvor al înțelepciunii pentru cel credincios: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale Iui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa: nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești.”
Aceste cuvinte înseamnă foarte mult pentru sufletul care se străduiește să meargă până la capăt pe calea descoperită în Evanghelie. „Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, și el însuși nu poate fi judecat de nimeni.” Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură? Noi însă avem gândul lui Hristos”.
Citiți, de asemenea, capitolul 3 din această carte, studiați și rugați-vă, meditând la aceste cuvinte. Ca popor, credința și viața noastră trebuie să fie întărite de Duhul Sfânt. Nu trebuie să fie exercitată nicio autoritate despotică pentru a-i obliga pe oameni să se supună poruncilor unei minți limitate. Domnul poruncește: „Nu vă mai încredeți dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare”. Prin faptul că îi îndrumăm pe oameni să se bazeze pe înțelepciunea omenească, noi punem un văl între Dumnezeu și om, așa încât Acela care este nevăzut rămâne ascuns de ochii lor.
Dumnezeu însuși trebuie să fie cel care ne îndrumă în experiența personală. Când Îl căutăm cu o inimă sinceră, îi vom mărturisi defectele noastre de caracter, iar El a făgăduit să-i primească pe toți cei ce vin la El cu un spirit de dependență umilă. Cei care se supun cerințelor lui Dumnezeu vor avea prezența continuă a lui Hristos și vor prețui nespus tovărășia Sa. Dacă se vor baza pe înțelepciunea divină, vor fugi de nelegiuirea care este în lume prin pofte. Ei vor învăța zi de zi tot mai mult cum să-și aducă propriile nedesăvârșiri la Acela care a făgăduit că va fi ajutorul lor în orice vreme de nevoie.
Această solie este adresată bisericilor noastre de pretutindeni. În experiența falsă care a pătruns în biserică, se află o influență hotărâtă care lucrează pentru a-i înălța pe oameni, pentru a-i determina pe unii să depindă de judecata omenească și să se supună conducerii unor minți omenești. Această influență abate gândul credincioșilor de la Dumnezeu. Doamne ferește ca nu cumva o asemenea experiență să se adâncească și să crească în rândul adventiștilor de ziua a șaptea. Rugăciunile noastre trebuie să se înalțe mai presus de omul supus greșelii -- până la Dumnezeu. El privește la copiii oamenilor, el vede dificultățile lor și este obișnuit cu circumstanțele fiecărei experiențe a vieții. El înțelege rezultatul lucrării Sale asupra inimii omenești și nu este nevoie ca vreun om să îndrume lucrările Duhului Său.
„Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne asculta. și dacă știm că ne ascultă, orice i-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Dumnezeu a rânduit îngeri care să răspundă la rugăciunile celor umili de pe pământ și să-i călăuzească pe slujitorii Săi, dându-le sfaturi și înțelepciune. Slujitorii cerești caută fără încetare să le ofere copiilor credincioși ai lui Dumnezeu har, putere și sfaturi, ca să-și poată îndeplini partea în lucrarea de răspândire a luminii în lume. Jertfa minunată a Domnului Hristos a făcut posibil ca fiecare om să aducă la îndeplinire o lucrare specială. Când primește înțelepciune de la unicul izvor adevărat, lucrătorul ajunge un vas curat, prin care se răspândește lumină și binecuvântare, deoarece el își primește puterea de a sluji din torentele bogate de har și lumină revărsate de la tronul lui Dumnezeu.
Responsabilitatea individuală și unitatea creștină
Sanatoriul din California, 16 ianuarie 1907.
Trăim într-un timp în care fiecare creștin adevărat trebuie să păstreze o legătură vie cu Dumnezeu. Lumea este inundată de teoriile false ale vrăjmașului, iar noi suntem în siguranță, numai dacă primim lecțiile adevărului de la Marele Învățător. Lucrarea solemnă în care suntem angajați cere din partea noastră un efort unit și puternic sub conducerea lui Dumnezeu.
Domnul dorește ca lucrătorii Săi să se sfătuiască unii cu alții și să nu acționeze independent. Cei care sunt numiți ca pastori și îndrumători ai poporului să se roage mult când sunt împreună. Acest lucru le va da curaj și va fi pentru ei un ajutor minunat, unindu-le inimile și sufletele și conducându-i la unitate, pace și putere în acțiune.
Puterea noastră constă în faptul că aducem toate greutățile la Marele Purtător de poveri. Dumnezeu îi onorează pe cei ce apelează la El pentru ajutor cu încrederea că îl vor primi.
Ajutorul omenesc este neputincios. Noi avem posibilitatea de a ne uni în căutarea sprijinului și a favorii Aceluia care a spus: „Cereți si vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide”. Puterea divină este infailibilă. Prin urmare, să venim la Dumnezeu, cerându-l să ne călăuzească prin Duhul Său Sfânt. Rugăciunile noastre unite să se înalțe la tronul harului. Cererile noastre să fie amestecate cu laude și cu mulțumiri.
Nevoia educației religioase
Domnul Hristos, apărătorul nostru înaintea Tatălui, știe cum să simtă împreună cu fiecare suflet. Acelora care îl primesc ca Mântuitor personal, le dă puterea de a ajunge fii și fiice ale lui Dumnezeu. Viața Sa de neprihănire desăvârșită a pregătit calea pentru noi și prin El avem intrare în Locul Preasfânt.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” „Cine primește mărturia Lui, adeverește prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul, are viața veșnică, dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el.”
Toți cei care iau parte la lucrarea lui Isus Hristos au o mare nevoie de o educație religioasă. Ei trebuie să fie conlucrători cu Dumnezeu, angajați într-o lucrare solemnă și sfântă. Fiecare să învețe de la Marele Învățător, printr-o experiență personală, și să aibă o comuniune personală cu Dumnezeu. Trebuie să fie răspândită o viață nouă, iar această viață să fie susținută de Duhul Sfânt. Când are loc o unire spirituală cu Domnul Isus, El va impresiona inima. El va conduce, iar în viață va avea loc o creștere a părtășiei cu Hristos.
Hristos este unica noastră speranță. Putem să privim la El, deoarece El este Mântuitorul nostru. Putem să-L credem pe cuvânt și să depindem de El. Domnul cunoaște exact ajutorul de care avem nevoie, iar noi putem să ne punem încrederea în El fără teamă. Dacă ne bazăm numai pe călăuzirea înțelepciunii omenești, vom constata că ne-am așezat de partea celor învinși. Dar putem să venim direct la Domnul nostru, căci El a zis; „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihna. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Este privilegiul nostru să fim învățați de Acela care a spus: „Dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă”.
Avem o audiență divină căreia putem să-i prezentăm cererile noastre. Prin urmare, nimic să nu ne împiedice să-I adresăm rugăciunile noastre în Numele lui Isus, cu încrederea fermă că Dumnezeu ne ascultă și ne va răspunde. Să aducem greutățile noastre înaintea lui Dumnezeu, umilindu-ne înaintea Sa. Noi avem de îndeplinit o mare lucrare și, chiar dacă avem privilegiul de a ne sfătui unii cu alții, trebuie să fim foarte siguri că urmăm sfatul lui Dumnezeu în toate privințele, deoarece El nu ne va duce niciodată în rătăcire. Să nu ne bazăm pe puterile omenești. Dacă vom depinde, în primul rând, de ajutorul și de călăuzirea omenească, necredința se va strecura în sufletul nostru și ne vom pierde credința.
Adesea primesc scrisori de la diferite persoane care îmi vorbesc despre necazurile și greutățile lor, cerându-mi să-L întreb pe Dumnezeu pentru ele și să le spun ce să facă. Acelora pentru care Domnul nu mi-a dat nicio lumină, le răspund adesea așa: Nu am fost chemată de Dumnezeu să îndeplinesc o lucrare de felul celei cerute de voi. Domnul Isus v-a invitat să-I spuneți toate necazurile voastre Aceluia care înțelege fiecare situație a vieții.
„De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea. și, când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre. Dar, dacă nu iertați, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.”
Dacă i-aș încuraja pe oameni să vină la mine pentru a fi sfătuiți, în timp ce ei au o invitație valabilă de a merge la Acela care este în stare să-i poarte împreună cu toate poverile lor, eu L-aș dezonora pe Domnul meu.
„În cărțile profeților este scris: Toți vor fi învățați de Dumnezeu. Așa că oricine a ascultat pe Tatăl și a primit învățătura Lui, vine la Mine.... Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac, și pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care Îl voi da pentru viața lumii”.
Dumnezeu se ocupă de oameni în mod individual, încredințându-i fiecăruia lucrarea lui. Toți trebuie să fie învățați de Dumnezeu. Prin harul lui Hristos, fiecare suflet este chemat să lucreze pentru propria neprihănire, păstrând o legătură vie cu Tatăl și cu Fiul. Aceasta este adevărata experiență de valoare.
Necesitatea unei lucrări armonioase
Deși este adevărat că Domnul îi călăuzește pe oameni în mod individual, de asemenea, este adevărat că El își conduce poporul ca un întreg, nu doar câteva persoane izolate, aici și acolo, care cred și împărtășesc idei diferite. Îngerii lui Dumnezeu îndeplinesc lucrarea care le este încredințată. Îngerul al treilea cheamă un popor și îl curăță, iar cei ce fac parte din acest popor trebuie să-l urmeze în unitate.
Cei care s-au aflat în lucrarea noastră la început, trec la odihnă. Doar câțiva dintre pionierii lucrării mai sunt printre noi acum. Multe dintre poverile grele care au fost purtate de oamenii cu o experiență îndelungată le revin acum altora mai tineri.
Acest transfer ai responsabilității asupra unor lucrători a căror experiență este mai mult sau mai puțin limitată este însoțit de anumite pericole cu privire la care trebuie să fim precauți. Lumea este plină de lupte pentru supremație. Spiritul de concurență și de dezorganizare este asemenea aerului pe care îl respirăm. Unii consideră că orice efort de a stabili ordinea este periculos, ca fiind o forma de restrângere a libertății individuale și, de aceea, spun că trebuie să ne temem de el ca de papalitate. Ei declară că nu vor accepta spusele nimănui și că nu sunt răspunzători față de nimeni. Mi s-a descoperit că Satana depune un efort special pentru a-i face pe oameni să creadă că Dumnezeu este de acord cu faptul că ei își aleg propriul drum, independent de sfatul fraților lor.
Aici se află un pericol grav pentru prosperitatea lucrării noastre. Trebuie să lucrăm cu prudență, înțelepciune și în armonie cu judecata sfătuitorilor care se tem de Dumnezeu, deoarece numai pe această cale, se găsesc puterea și siguranța noastră. Dacă nu vom proceda așa, Dumnezeu nu poate lucra cu noi, prin noi și pentru noi.
Oh, cât de mult s-ar bucura Satana, dacă ar reuși în eforturile lui de a intra în mijlocul acestui popor și de a dezbina lucrarea într-un timp când organizarea deplină este esențială și va fi mijlocul de apărare cel mai puternic pentru a ne feri de răzvrătirile nelegitime și pentru a respinge pretențiile nesusținute de Cuvântul lui Dumnezeu! Dorim să menținem ordinea, ca să nu aibă loc nicio cădere a sistemului de organizare care a fost instituit printr-o lucrare atentă și înțeleaptă. Să nu se manifeste nicio îngăduință față de elementele dezordonate, care doresc să controleze lucrarea în acest timp.
Unitatea efortului
Unii au susținut ideea că, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, fiecare copil al lui Dumnezeu va lucra independent de orice organizație religioasă. Dar eu am fost instruită de Domnul că în această lucrare nu există nicio prevedere ca fiecare să fie independent. Toate stelele cerului se supun unei legi, fiecare o influențează pe cealaltă în împlinirea voinței lui Dumnezeu, fiind supuse față de legea care conduce mișcarea lor. Pentru ca lucrarea Domnului să poată înainta într-o modalitate sănătoasă și temeinică, poporul Său trebuie să fie unit.
Acțiunile sporadice și întâmplătoare ale unora care se declară a fi creștini este bine ilustrată prin munca unor cai puternici, dar neantrenați. Când unul împinge înainte, altul trage înapoi și, la comanda stăpânului, unul se avântă în față, iar altul stă nemișcat. În marea și grandioasa lucrare pentru timpul acesta, dacă oamenii nu vor acționa în mod armonios, va fi confuzie. Când unii refuză să se asocieze cu frații lor, preferând să lucreze independent, nu este un semn bun. În loc să se izoleze, ei trebuie să se apropie de colaboratorii lor și să lucreze în armonie. Dacă nu vor proceda așa, lucrarea lor va fi făcută într-un timp nepotrivit și pe o cale greșită. Adesea, ei acționează împotriva lucrări pe care Dumnezeu ar fi dorit-o și în felul acesta lucrarea lor este mai gravă decât o pierdere de timp.
Oamenii să fie sfătuitori, nu conducători
„Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima și nădăjduiește în Domnul!” Fiecare dintre noi să nădăjduiască în Domnul, iar El ne va învăța cum să lucrăm. El ne va descoperi lucrările pentru care suntem cel mai bine pregătiți. Acest fapt nu îi va determina pe oameni să pornească într-un spirit independent pentru a răspândi teorii noi. În acest timp, când Satana caută să anuleze Legea lui Dumnezeu prin înălțarea unei științe false, trebuie să veghem cu cea mai mare atenție împotriva oricărui lucru ce tinde să ne slăbească credința și să ne irosească puterile. În calitate de colaboratori ai lui Dumnezeu, trebuie să fim în armonie cu adevărul și cu frații. Să ne sfătuim și să cooperăm.
Chiar și în mijlocul marilor amăgiri din zilele de pe urmă, când înaintea oamenilor se vor face minuni amăgitoare pentru a susține teoriile lui Satana, avem privilegiul de a fi apărați de Isus Hristos. Fiecare poate să caute și să primească mântuirea. În acest timp de pericol neobișnuit, trebuie să învățăm să rezistăm singuri, având credința întemeiată nu pe declarațiile omenești, ci pe făgăduințele sigure ale lui Dumnezeu.
În mijlocul lucrătorilor lui Dumnezeu trebuie să existe un spirit de unitate și de armonie. Pe unii, Domnul i-a binecuvântat în mod special cu o experiență care îi face capabili să fie niște sfătuitori înțelepți. În îndeplinirea diferitelor noastre răspunderi, este necesar să depindem unul de altul pentru susținere reciprocă. Despre aceasta, apostolul Petru declară:
„Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie: căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.”
Totuși aceste cuvinte nu autorizează pe nimeni să-și asume autoritatea de a le da ordine fraților lui, cerându-le în mod arbitrar să facă așa cum crede el de cuviință, fără a ține cont de convingerile lor personale cu privire la datorie. Pe de altă parte, nici lucrătorii aleși ai lui Dumnezeu nu trebuie să creadă că este necesar să aștepte până vor întreba pe cineva din conducere dacă pot sau nu să facă o lucrare. Deși cooperează din toată inima cu frații lor în aducerea la îndeplinire a planurilor generale care au fost făcute pentru realizarea lucrării, ei trebuie să-L caute fără încetare pe Dumnezeul lui Israel pentru o călăuzire personală.
Uneori un om care a fost pus într-o poziție de răspundere, în calitate de conducător, începe să creadă că are o autoritate supremă și că toți frații lui sunt obligați să-i ceară permisiunea înainte de a face lucrarea pe care o consideră necesară. Un asemenea om se află într-o situație periculoasă. El a pierdut rolul pe care îl are un adevărat conducător în poporul lui Dumnezeu. În loc de a fi un sfătuitor înțelept, el își asumă prerogativele unui conducător sever. Orice manifestare a înălțării de sine și a unei autorități de acest fel îl dezonorează pe Dumnezeu. Niciun om care se bazează pe propria putere nu trebuie să fie vreodată minte și rațiune pentru un alt om pe care Domnul îl folosește în lucrarea Sa. Nimeni să nu stabilească reguli și regulamente omenești pentru a stăpâni în mod arbitrar asupra tovarășilor lui de lucrare, care au o experiență personală cu privire la adevăr.
Dumnezeu le cere tuturor celor care au exercitat o autoritate necuvenită să înceteze orice manifestare de dominare asupra lucrătorilor Săi. Toți cei cărora le-au fost încredințate responsabilități sfinte să se străduiască să-și înțeleagă datoria față de Dumnezeu și să o aducă la îndeplinire cu credincioșie și umilință. Nimeni să nu se considere un stăpân care deține autoritatea de a exercita controlul asupra fraților lui. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie învățate și practicate.
Răspunderea față de Dumnezeu
Deși respectă autoritatea și munca în conformitate cu planurile alcătuite cu înțelepciune, fiecare lucrător este răspunzător față de Marele Învățător, atât pentru exercitarea rațiunii pe care a primit-o de la Dumnezeu, cât și pentru modul în care își folosește dreptul de a-l cere Dumnezeului cerului înțelepciune și călăuzire. Dumnezeu este Conducătorul și Stăpânul tuturor. Noi avem un Mântuitor personal și nu trebuie să înlocuim Cuvântul Său cu declarațiile niciunui om. Domnul a dat în Scriptură învățături pentru fiecare lucrător. Cuvintele Domnului trebuie să fi studiate cu atenție, deoarece ele sunt duh și viață. Lucrătorii care se străduiesc să lucreze în armonie cu aceste învățături se află sub conducerea și călăuzirea Duhului Sfânt și nu au nevoie să ceară întotdeauna permisiunea altcuiva înainte de a face orice pas. Să nu fie trasate linii precise. Lăsați-L pe Duhul Sfânt să-i îndrume pe lucrători. Dacă privesc necontenit la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței lor, darurile harului vor crește printr-o folosire înțeleaptă.
Dumnezeu dorește ca noi să avem o relație corectă cu El. El dorește ca fiecare voce să fie sfințită. El dorește ca întreaga noastră făptură -- minte, suflet și trup -- să fie sfințită pe deplin pentru a împlini voia Sa. Este timpul să începem să știm că suntem într-o legătură strânsă cu Domnul Isus Hristos, printr-o credință vie și lucrătoare. Este timpul să depindem de ajutorul pe care-l oferă Duhul lui Dumnezeu, iar cuvintele noastre să descopere faptul că suntem sub conducerea divină. Să ne încredem în Dumnezeu, și vom vedea puterea Sa minunată lucrând în mijlocul nostru.
În anul 1895, le-am scris fraților mei din lucrarea pastorală următoarele:
„Trebuie să le vorbesc fraților mei de aproape și de departe. Nu pot avea pace. Ei nu lucrează pe temeiul unor principii corecte. Aceia care poartă răspunderi nu trebuie să considere că poziția lor importantă îi face să aibă o judecată infailibilă.
Toate lucrările oamenilor se află sub jurisdicția Domnului. Ei vor fi în siguranță deplină, numai dacă vor lua în considerare faptul că știința se află la Cel Preaînalt. Cei ce se încred în Dumnezeu și în înțelepciunea Sa, și nu se bazează pe propria înțelepciune, merg pe căi sigure. Ei nu vor simți niciodată că au dreptul de a lega nici măcar gura boului care treieră grâu, dar cât de ofensator este ca oamenii să exercite controlul asupra slujitorilor lui Dumnezeu, care conlucrează cu El și pe care Domnul Isus i-a invitat: «Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun și sarcina mea este ușoară». «Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu».”
„Domnul nu a pus pe niciunul dintre slujitorii Săi omenești sub dictatura și controlul unora care, prin ei înșiși, nu sunt altceva decât niște sărmani muritori supuși greșelii. El nu le-a încredințat oamenilor autoritatea de a spune: Tu trebuie să faci aceasta, iar tu să nu faci aceea....
Nimeni nu este potrivit să judece îndatoririle altuia. Omul este răspunzător înaintea lui Dumnezeu și, când niște făpturi omenești limitate și supuse greșelii își asumă autoritatea de a-i conduce pe semenii lor, ca și cum Domnul le-ar fi încredințat sarcina de a înălța sau de a umili pe cineva, întreg cerul se umple de indignare. Au fost stabilite niște principii ciudate prin care niște judecători omenești exercită controlul asupra minții și lucrărilor altora, ca și când acești oameni limitați ar fi fost dumnezei....
Dacă nu vor fi păzite de puterea Iui Dumnezeu, organizațiile și instituțiile vor ajunge sub dictatura lui Satana pentru a-i aduce pe oameni sub controlul altor oameni, iar frauda și viclenia vor lua înfățișarea zelului pentru adevăr și pentru înaintarea împărăției lui Dumnezeu....
Dumnezeu nu va aproba niciun plan prin care un om să-i domine sau să-i oprime pe semenii lui, nici în cea mai mică măsură. Singura speranță pentru omul căzut este să privească la Domnul Isus și să-L primească drept unic Mântuitor. Îndată ce începe să facă reguli de fier pentru alții, să-i subjuge și să-i dirijeze pe alții după propria minte, omul Îl dezonorează pe Dumnezeu și pune în pericol atât propria mântuire, cât și mântuirea fraților săi. Cel păcătos poate găsi speranță și neprihănire numai în Dumnezeu, și nicio făptură omenească nu este mai neprihănită ca alta, dacă nu are credință în Dumnezeu și nu păstrează o legătură vie cu El. O floare de pe câmp trebuie să-și aibă rădăcinile în pământ, ea are nevoie de aer, de rouă, de ploaie și de lumina soarelui. Ea va înflori, doar dacă beneficiază de aceste condiții și toate acestea vin de la Dumnezeu. Tot așa este și cu oamenii. Noi primim de la Dumnezeu cele necesare vieții spirituale. Suntem avertizați să nu ne încredem în oameni și să nu ne bazăm pe puterea omenească.
Cele de mai sus au fost tipărite în Special Testimonies to Ministers and Workers (Seria A, Nr. 9, 1897).
În anul 1903, i-am scris președintelui unei conferințe: «Prin Isus Hristos, Dumnezeu a stabilit o legătura tainică între toți oamenii. El i-a încredințat fiecărui om un domeniu special de slujire, iar noi trebuie să fim înțelepți pentru a înțelege că este important să ne ferim să neglijăm lucrarea care ne-a fost dată, împiedicându-i pe alți slujitori ai lui Dumnezeu să-și îndeplinească propria lucrare, care nu este întru totul similară lucrării noastre. Niciunui om nu i-a fost încredințată lucrarea de a se implica în lucrarea vreunuia dintre tovarășii lui, încercând să o preia el însuși, deoarece, dacă va proceda așa, o va strica. Dumnezeu îi încredințează unuia o lucrare diferită de lucrarea încredințată altuia.
Să ne aducem aminte cu toții, că nu avem de a face cu niște oameni ideali, ci cu niște oameni obișnuiți, pe care Dumnezeu i-a ales și sunt întocmai ca noi, oameni care cad în aceleași greșeli ca noi, oameni cu aceleași ambiții și cu aceleași nedesăvârșiri. Nimeni nu a fost numit stăpân, pentru a conduce conștiința unui semen. Să fim foarte atenți la modul în care ne purtăm cu moștenirea pe care Dumnezeu a răscumpărat-o prin jertfă.
Niciunui om nu i-a fost încredințată lucrarea de a fi un domnitor peste semenii lui. Fiecare trebuie să-și îndeplinească propria răspundere. El poate să le adreseze tovarășilor lui de lucru cuvinte de încurajare, credință și speranță, poate să-i ajute să-și poarte poverile, recomandându-le metode de lucru mai bune, dar, în niciun caz, să nu-i descurajeze și să nu-i facă mai slabi, ca nu cumva vrăjmașul să câștige un avantaj asupra minții lor -- un avantaj care, după un timp, se va întoarce împotriva lui însuși.
Domnul i-a unit pe toți oamenii cu Sine, prin legăturile duioase ale iubirii și simpatiei. Despre noi, El spune: „Voi sunteți împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu”. Trebuie să recunoaștem această relație. Dacă suntem legați de Hristos, vom manifesta continuu simpatia și îndelunga Sa răbdare față de cei ce se străduiesc să-și poarte povara cu toate puterile primite de la Dumnezeu, întocmai cum și noi ne străduim să ne purtăm propriile poveri,
În îndeplinirea diferitelor noastre răspunderi, să depindem unii de alții și să ne ajutăm. Nimeni să nu exercite un spirit de dominare, nici chiar președintele conferinței, deoarece poziția nu schimbă un om într-o persoană care nu poate să greșească. Fiecare lucrător căruia i s-a încredințat conducerea administrativă a conferinței să lucreze așa cum a lucrat Hristos, purtând jugul Său și învățând de la El cum să fie blând și smerit. Spiritul unui președinte de conferință și comportamentul pe care îl manifestă în cuvinte și fapte vor arăta dacă își dă seama de propria slăbiciune și dependență de Dumnezeu sau crede că poziția lui influentă i-a dat o înțelepciune superioară. Dacă îl iubește și se teme de Dumnezeu, dacă înțelege valoarea sufletelor și prețuiește fiecare ajutor pe care Domnul l-a calificat pe un frate lucrător să-l acorde, el va fi în stare să lege inimă cu inimă, prin iubirea pe care Domnul Hristos a manifestat-o în timpul slujirii Sale. El va adresa cuvinte de mângâiere celui bolnav și îndurerat.
Dacă nu cultivă un comportament despotic, ci își aduce aminte întotdeauna că Unul singur este Stăpânul, însuși Hristos, el poate să-i sfătuiască pe aceia care nu au experiență, încurajându-i să vină în ajutorul lucrării lui Dumnezeu.
Mâinile slabe nu trebuie să fie oprite să facă o lucrare folositoare pentru Domnul. Cei ai căror genunchi sunt slabi nu trebuie făcuți să se poticnească. Dumnezeu dorește ca noi să îi încurajăm pe cei cu mâinile slabe, să se prindă cu mai multă tărie de brațul lui Hristos și să lucreze cu nădejde. Fiecare mână să fie întinsă în ajutorul celor ce îndeplinesc o lucrare pentru Domnul. Poate că va sosi timpul, când aceia care au susținut cândva mâinile obosite ale altora, să fie la rândul lor susținuți tocmai de cei pe care i-au susținut. Dumnezeu a organizat lucrurile în așa fel încât nimeni să nu fie întru totul independent de semenii lui.»
Sfat adresat celor aflați în poziții oficiale
În mijlocul poporului lui Dumnezeu sunt unii care au avut o experiență îndelungată în lucrarea Sa, oameni care nu s-au îndepărtat de credință. Oricât de mari au fost încercările prin care au trecut, ei au rămas credincioși. Acești oameni să fie priviți ca niște sfătuitori încercați și aleși. Să fie respectați, iar judecata lor să fie onorată de aceia care sunt mai tineri și mai lipsiți de experiență, chiar dacă se află în poziții oficiale.
Suntem angajați într-o lucrare vastă și există multe ocazii de slujire în diferitele ei domenii, Să ne rugăm stăruitor ca Dumnezeu să ne călăuzească pe o cale corectă a slujirii. Lucrătorii lui Dumnezeu nu trebuie să neglijeze nicio ocazie de a-i ajuta pe alții prin orice mijloace posibile. Dacă vor cere sfatul lui Dumnezeu în mod neegoist, Cuvântul Său, care a adus mântuirea, îi va călăuzi. Ei se vor angaja în lucrare oriunde va fi nevoie și vor face tot ce pot mai bine pentru a îndepărta din mintea altora orice îndoială și orice dificultate în înțelegerea adevărului. Duhul lui Dumnezeu va da succes lucrării lor.
Dumnezeu are nevoie de oameni de acțiune, care vor fi pregătiți să vorbească la timp și ne la timp, așa încât să captiveze atenția și să convingă inima. Împărăția lui Dumnezeu nu constă în lucrurile exterioare. Lumina nu va fi primită prin aplicarea unor planuri egoiste, ci privind la Isus și urmând călăuzirea Sa, nu presupozițiile oamenilor. Împărăția lui Dumnezeu este neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Adesea se întâmplă să apară situații care cer o acțiune promptă. Uneori, ocaziile prețioase au fost pierdute din cauza întârzierii. Cel care ar fi trebuit să acționeze cu promptitudine a considerat că trebuia să se consulte mai întâi cu cineva care se afla departe și nu era familiarizat cu situația reală. Prin faptul că s-au cerut îndrumările unor oameni care nu erau în măsură să dea un sfat înțelept, s-a pierdut mult timp. Toți lucrătorii lui Dumnezeu să fie călăuziți de Cuvântul adevărului, care le arată datoria, și să urmeze fără șovăire îndrumările lui Hristos.
În anul 1883, m-am adresat fraților noștri adunați la Conferința Generală, spunându-le:
«Satana tresaltă de bucurie, când oamenii privesc la alți oameni și se încred în ei. Cel căruia i se acordă această încredere necuvenită este expus la ispite puternice. Dacă va fi cu putință, Satana va căuta să îl facă să se încreadă în sine, pentru ca defectele omenești să prejudicieze lucrarea. Acel om va fi în pericolul de a-i încuraja pe frații lui să depindă de ei și să creadă că trebuie să-i aducă la cunoștință toate lucrurile legate de lucrarea lui Dumnezeu. În felul acesta, în loc de a purta chipul lui Dumnezeu, lucrarea va prelua un chip omenesc. Dacă toți vor învăța să depindă de Dumnezeu în mod personal, cel care conduce lucrarea va fi ferit de multe pericole. Dacă greșește și dacă îngăduie ca influența omenească să-i afecteze judecata sau dacă va cădea în ispită, el va putea fi corectat și ajutat de frații lui. Aceia care obișnuiesc să ceară sfatul și ajutorul lui Dumnezeu vor învață lecții de cea mai înaltă valoare.
Dacă doresc să aibă succes în îndeplinirea răspunderilor încredințate, conducătorii unei conferințe trebuie să se roage, să aibă credință, să se încreadă în Dumnezeu și să se lase conduși spre a fi folosiți ca slujitori ai lui Dumnezeu pentru a păstra bisericile conferinței în bună rânduială. Aceasta este partea lor de lucru în via spirituală pe care au fost chemați să o îngrijească. În lucrarea lui Dumnezeu este necesară cu mult mai multă răspundere personală, mult mai multă gândire și plănuire, mult mai mult efort intelectual pus la lucru pentru Domnul. În felul acesta, capacitatea intelectuală a lucrătorilor se va mări și va avea o percepție mai bună pentru a ști ce și cum trebuie să facă. Fraților, va trebui să luptați cu multe dificultăți, să purtați poveri, să sfătuiți, să alcătuiți planuri și să le îndepliniți, căutându-L fără încetare pe Dumnezeu pentru ajutor. Rugați-vă și lucrați, lucrați și rugați-vă, învățați de la Domnul Isus ca niște elevi în școala Sa.
Domnul ne-a făgăduit: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată”. Rânduiala lui Dumnezeu este ca toți aceia care poartă răspunderi să se adune adesea pentru a se sfătui unii cu alții și pentru a se ruga stăruitor, cerând înțelepciunea pe care doar El este capabil să o ofere. Uniți-vă în rugăciune și spuneți-I lui Dumnezeu dificultățile voastre. Vorbiți mai puțin. Mult timp prețios este pierdut în conversații care nu aduc nicio lumină. Frații să se unească în rugăciune și post pentru a cere înțelepciunea pe care Dumnezeu a făgăduit să le-o dea fără rețineri.
Adresați-vă lui Dumnezeu și spuneți-l așa cum a făcut Moise: „Noi nu putem conduce poporul acesta, dacă nu mergi Tu însuți cu noi”. Apoi cereți mai mult, rugându-vă asemenea lui Moise; Arată-mi slava Ta!» Ce este slava aceasta? -- Este caracterul lui Dumnezeu. Aceasta este descoperirea făcută lui Moise. Fie ca sufletul vostru să se lege printr-o credință vie de Dumnezeu. Buzele voastre să rostească laude la adresa Lui. Când vă asociați în lucrare, mintea să vă fie îndreptată cu respect spre contemplarea realităților veșnice. Astfel, veți putea să vă ajutați reciproc, să aveți o gândire spirituală, și veți fi în armonie unii cu alții, iar Domnul Hristos va fi alături de voi, în calitate de sfătuitor.” -- Gospel Workers, ediția veche, 1:235-237.
O independență nesfântă
Domnul nu l-a calificat pe niciunul dintre noi să poarte singur întreaga răspundere a lucrării. El a asociat oameni cu mentalități diferite, ca să se poată ajuta și sfătui unii pe alții. În acest fel, lipsa de experiență și defectele unuia sunt suplinite de experiența și calitățile altuia. Trebuie să studiem cu atenție învățăturile care ne-au fost date în Epistolele către Corinteni și Efeseni cu privire la relația dintre noi, ca mădulare ale trupului lui Hristos.
În activitatea noastră, să luăm în considerare relația pe care fiecare trebuie să o mențină cu ceilalți lucrători angajați în lucrarea lui Dumnezeu. Să ne aducem aminte că sunt și alții asemenea nouă, care au de făcut o lucrare pentru Dumnezeu. Să nu ne împotrivim sfaturilor ce ne sunt date. Când alcătuim planuri pentru înaintarea lucrării, ideile și gândirea noastră trebuie să fie împletite cu ideile și gândirea altora.
Să cultivăm un spirit de încredere în înțelepciunea fraților noștri. Trebuie să fim dispuși să primim sfaturi și avertizări din partea conlucrătorilor noștri. Pentru că suntem asociați în slujba lui Dumnezeu, fiecare trebuie să înțeleagă că este doar o parte a unui întreg. Să cerem înțelepciune de la Dumnezeu și să învățăm ce înseamnă a avea un spirit care așteaptă și veghează. Când suntem obosiți și descurajați, să-I cerem ajutorul Mântuitorului nostru.
Este o greșeală să ne separăm de cei care nu sunt de acord cu ideile noastre. Această atitudine nu le va inspira fraților noștri încredere în judecata noastră. Suntem datori să ne sfătuim cu frații noștri și să dăm atenție recomandărilor lor. Să le cerem sfatul, iar când ni-l oferă, să nu-l respingem, ca și când ei ar fi vrăjmașii noștri. Dacă nu ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu, nu vom cunoaște voia Sa.
Să ne hotărâm să fim în armonie cu frații noștri. Aceasta este o datorie pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu. Faptul că respectăm sfatul lor îi va face bucuroși pe frații noștri, iar pe noi ne va face puternici, prin influența pe care o vom avea. Pe de altă parte, dacă simțim că nu avem nevoie de sfaturile fraților noștri, vom ajunge nefolositori în calitate de sfătuitori ai lor.
Fiecărei biserici aș dori să-i adresez solia ca omul nu trebuie să se înalțe pe sine, încrezându-se în judecata proprie. Umilința și blândețea îi va determina pe oameni să dorească a fi sfătuiți la fiecare pas. Domnul va spune: „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine”. Este privilegiul nostru să fim învățați de Domnul Isus. Totuși oamenii plini de încredere în sine, care consideră că ei sunt cei îndreptățiți să-i sfătuiască pe alții, în loc de a dori să fie sfătuiți de frații lor cu experiență, vor ajunge să asculte voci străine, care îi vor duce departe de lucrarea lui Dumnezeu.
În lumea noastră sunt atât îngerii lui Dumnezeu, cât și îngerii lui Satana. Mi-a fost îngăduit să văd că anumite persoane sunt înclinate să se lase conduse de trăsăturile rele ale propriului caracter. Dacă acești oameni vor refuza să ia jugul alături de cei care au avut o lungă experiență în lucrare, încrederea în sine îi va orbi, și nu vor mai fi capabili de a discerne între adevăr și minciună. Este un pericol ca asemenea oameni să fie lăsați să stea în poziții de conducători, pentru a-și urma judecata și planurile proprii.
Numai aceia care acceptă avertizările și recomandările vor umbla pe căi sigure. Nimeni să nu cedeze dorinței arzătoare de a ajunge un mare conducător sau dorinței de a plănui în mod independent atât pentru el însuși, cât și pentru lucrarea lui Dumnezeu. Vrăjmașului îi este ușor să lucreze prin aceia care, în ciuda faptului că ei înșiși au nevoie să fie sfătuiți la orice pas, își asumă răspunderea de a se îngriji de sufletul altora, fără să fi învățat umilința lui Hristos. Ei au nevoie de sfatul Aceluia care spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați”.
Pastorii și conducătorii noștri trebuie să înțeleagă necesitatea de a se sfătui cu frații lor, care au fost multă vreme în lucrare și au câștigat o experiență adâncă în căile Domnului. Înclinația unora de a se izola și de a se simți competenți să plănuiască și să lucreze în conformitate cu propria judecată și propriile preferințe, îi duce în situații periculoase. O asemenea modalitate independentă de a lucra nu este corectă și nu ar trebui să fie urmată. Pastorii și profesorii din conferințele noastre trebuie să lucreze în unitate cu frații lor care au experiență, cerându-le sfatul și acordând atenție recomandărilor lor.
Fraților noștri, care urmează sfatul Domnului cu o inimă umilită, pot să le spun fără nicio reținere: Dacă știți că Dumnezeu dorește să vă angajați în vreo lucrare, mergeți înainte. Aceia care au lumina și convingerea că Dumnezeu îi conduce nu au nevoie să depindă de nici un alt om care să le dicteze ce să facă. Ei trebuie să urmeze sfatul celei mai înalte Autorități. Siguranța și pacea se află numai în respectarea sfatului celui mai mare învățător care a trăit vreodată în lumea noastră. Să nu respingem sfatul Său sigur.
Părerile și impresiile noastre nu sunt întotdeauna o călăuză sigură. Impulsul omenesc va încerca să ne facă să credem că suntem călăuziți de Dumnezeu, în timp ce, în realitate, mergem pe propria cale. Totuși, dacă veghem cu atenție și ne sfătuim cu frații noștri, vom înțelege voia lui Dumnezeu, căci El a făgăduit: „El face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept. El învață pe cei smeriți calea Sa.” Nu trebuie să îngăduim ca ideile omenești și înclinațiile firești să câștige supremația.
Un apel la unitate
Toți cei ce lucrează pentru Hristos trebuie să lupte pentru unitate. Suntem copiii aceleași familii și avem un singur Tată ceresc. Să nu îmbrăcăm hainele răutății, cultivând îndoieli și neîncredere în frații noștri. Să nu culegem spinii și pălămida, care rănesc sufletul, ci să adunăm trandafiri, crini și garoafe, răspândind parfumul plăcut în cuvintele și faptele noastre.
Partea care urmează este din cuvântarea adresată pastorilor adunați la Conferința Generală din anul 1883:
„Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească”.
„Adesea, lucrările lui Dumnezeu cu poporul Său par să fie de neînțeles. Căile Lui nu sunt căile noastre și gândurile Lui nu sunt gândurile noastre. De multe ori, modul Iui Dumnezeu de a lucra este atât de contrar planurilor și așteptărilor noastre, încât suntem derutați și uimiți. Noi nu înțelegem influența naturii noastre pervertite și, în timp ce ne satisfacem propriile dorințe, urmând înclinațiile firii noastre, ne flatăm cu gândul că împlinim voia lui Dumnezeu. De aceea trebuie să cercetăm Scripturile și să ne rugăm mult, pentru ca Domnul să ne dea înțelepciune, în acord cu făgăduința lui Dumnezeu.
Deși avem o lucrare și o responsabilitate individuală înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să ne lăsăm călăuziți de propria judecată fără a ține cont de opiniile și simțămintele fraților noștri, deoarece acest mod de lucru va conduce la dezordine în biserică. Pastorii au datoria să respecte judecata fraților lor. Cu toate acestea, atât relațiile dintre ei, cât și învățăturile pe care le prezintă altora, trebuie să fie supuse testului legii și mărturiei. Dacă vor proceda așa și dacă inima lor este dispusă să se lase învățată, nu va exista nicio dezbinare în mijlocul nostru. Unii sunt înclinați să fie nedisciplinați și se îndepărtează de marile pietre de hotar ale credinței, dar Dumnezeu îi îndeamnă pe lucrătorii Săi să fie una în doctrină și în spirit.
Uneori, frații sunt asociați în lucrare mai mulți ani la rând și ajung să considere că se cunosc atât de bine, încât se pot încrede unii în alții, așa cum se încred în membrii propriei familii. în acest fel de asociere, se manifestă o libertate și o încredere, care nu ar putea să existe niciodată între cei ce nu sunt de aceeași credință. Atâta vreme cât este păstrat spiritul iubirii frățești, acest lucru este foarte plăcut, dar, îndată ce reușește să pătrundă în inima unuia, «pârâșul» fraților pune stăpânire pe gândirea și pe imaginația lui, apare gelozia și se manifestă invidie și suspiciune. Ca urmare, cel care credea că este în siguranță, bazându-se pe dragostea și prietenia fratelui său, descoperă că este tratat cu neîncredere și motivele îi sunt judecate greșit. Falsul frate își uită propriile slăbiciuni omenești și obligația de a nu gândi sau vorbi de rău, dezonorându-L în felul acesta pe Dumnezeu și rănindu-L pe Domnul Hristos în persoana sfinților Săi. Toate defectele care pot fi bănuite sau inventate sunt comentate fără milă, iar caracterul fraților este reprezentat ca fiind îndoielnic și întunecos.
Este trădată o încredere sfântă. Lucrurile spuse în spiritul unei încrederi frățești sunt repetate și răstălmăcite și fiecare cuvânt, fiecare faptă, oricât de nevinovate și bine intenționate ar fi, sunt criticate cu răceală și cu suspiciune de aceia despre care se credea că sunt prea nobili, prea onorabili pentru a încerca să obțină chiar și cel mai mic avantaj de pe urma încrederii frățești și a relației de prietenie. Inimile se închid înaintea harului, a dreptății și iubirii iui Dumnezeu și se manifestă un spiritul rece, disprețuitor și arogant, cu care își tratează Satana victimele lui.
Dacă poate să-i determine pe așa-ziși credincioși să fie niște pârâși ai fraților lor, Satana este mulțumit pe bună dreptate, deoarece aceia care fac lucrul acesta îi slujesc cu aceeași credincioșie ca luda când L-a trădat pe Domnul Hristos, chiar dacă ei nu sunt conștienți de fapta lor. Satana nu este mai puțin activ acum, decât a fost în zilele Iui Hristos, iar cei care se vor angaja să-i îndeplinească lucrarea vor manifesta spiritul lui.
Adesea, zvonurile care se răspândesc sunt elementele care nimicesc unitatea între frați. Unii veghează cu urechi și minți atente pentru a sesiza orice motiv de ceartă. Ei adună micile incidente, care în ele însele ar putea fi neînsemnate, dar care sunt exagerate și repetate până când omul ajunge să fie considerat un ofensator pentru un singur cuvânt. Mottoul lor pare să fie: «Spune-mi mie și eu voi spune mai departe». Acești purtători de povești îndeplinesc lucrarea lui Satana cu o credincioșie surprinzătoare, fără a-și da seama cât de ofensator este comportamentul lor înaintea lui Dumnezeu.... Porțile minții ar trebui să fie închise față de orice expresie de felul: «se spune» sau «am auzit». În loc de a îngădui ca bănuiala rea și gelozia să intre în inima noastră, de ce să nu mergem la frații noștri și, după ce le-am prezentat în mod deschis și cu bunăvoință lucrurile pe care le-am auzi, în detrimentul caracterului și al influenței lor, să ne rugăm pentru ei? Deși nu putem avea o relație de părtășie cu aceia care sunt vrăjmașii cei mai înverșunați ai lui Hristos, noi trebuie să cultivăm spiritul de iubire și de blândețe care L-a caracterizat pe Domnul nostru -- o iubire care nu se gândește la rău și nu se lasă ușor provocată....
«Să cultivăm cu sârguința principiile curate ale Evangheliei lui Hristos -- religia care nu se întemeiază pe imaginea de sine, ci pe iubirea, smerenia și blândețea inimii. Dacă vom proceda așa, îi vom iubi pe frații noștri și îi vom privi ca fiind mai presus de noi înșine. Mintea noastră nu va stărui asupra zvonurilor și certurilor. Ci vom fi însuflețiți de „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă”.»
Dumnezeu ne-a mustrat ca popor, deoarece am făcut atât de puțin. Prin urmare, cât de important este să veghem cu atenție împotriva a tot ce ar putea să descurajeze sau să slăbească influența oricărui suflet ce îndeplinește lucrarea pe care Dumnezeu o dorește. Dacă vom alcătui un front unit și dacă fiecare îi va cere lui Dumnezeu putere și călăuzire, vom avea încă multe biruințe de câștigat.”
Rugați-vă pentru ploaia târzie
„Cereți de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele și vă trimite o ploaie îmbelșugată, pentru toată verdeața de pe câmp.” „El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară.” În Răsărit, ploaia timpurie cade în timpul semănatului. Aceasta este necesară pentru germinarea seminței. Sub influența fertilizatoare a apei, planta firavă încolțește. Ploaia târzie cade aproape de încheierea sezonului agricol, maturizând bobul de grâu și pregătindu-l pentru seceriș. Domnul Hristos folosește aceste fenomene ale naturii pentru a reprezenta lucrarea Duhului Sfânt. Așa cum rouă și ploaia sunt dăruite mai întâi pentru a face sămânța să germineze și apoi pentru maturizarea recoltei, tot așa Duhul Sfânt este dat pentru a duce mai departe procesul creșterii spirituale, de la un stadiu la altul. Coacerea grâului reprezintă încheierea lucrării harului lui Dumnezeu în suflet. Prin puterea Duhului Sfânt, chipul moral al lui Dumnezeu trebuie să fie reprodus desăvârșit în caracter. Noi trebuie să fim schimbați, ajungând întru totul asemenea lui Hristos.
Ploaia târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregătește biserica pentru venirea Fiului omului. Totuși, dacă ploaia timpurie nu a avut loc, nu va fi viață, firul verde nu va răsări. Prin urmare, dacă stropii ploii timpurii nu și-au făcut lucrarea, ploaia târzie nu poate să aducă nicio sămânță la desăvârșire.
Trebuie să fie „mai întâi un fir verde, apoi un spic, și apoi bobul deplin în spic”. Este necesară o dezvoltare constantă a virtuților creștine și o creștere continuă în experiența creștină. Să căutăm cu o dorință puternică această creștere, ca să putem înfrumuseța învățătura lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Mulți au dat greș într-o mare măsură în ce privește primirea ploii timpurii. Ei nu au obținut toate beneficiile pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziția lor în felul acesta. Ei se așteaptă ca lipsa să fie suplinită de ploaia târzie și intenționează ca, atunci când harul va fi revărsat în mod abundent, să-și deschidă inima pentru a-l primi, dar fac o greșeală teribilă. Lucrarea începută de Dumnezeu în inima omenească, prin dăruirea luminii și a cunoașterii, trebuie să înainteze continuu. Fiecare trebuie să-și dea seama de propria nevoie. Inima trebuie să fie golită și curățată de orice întinare, pentru ca Duhul Sfânt să locuiască în ea. Cu ocazia Cincizecimii, primii ucenici s-au pregătit pentru revărsarea Duhului Sfânt, mărturisindu-și păcatele și renunțând la ele, rugându-se și consacrându-se lui Dumnezeu. Aceeași lucrare este necesară acum, dar într-o măsură mai mare. După aceea, omul trebuie doar să ceară binecuvântarea și să aștepte ca Domnul să-și desăvârșească lucrarea cu privire la el. Dumnezeu a început această lucrare și o va duce la bun sfârșit, făcându-l pe om desăvârșit în Isus Hristos. Totuși harul reprezentat de ploaia timpurie nu trebuie să fie neglijat. Numai aceia care trăiesc în lumina pe care o au vor primi o lumină mai mare. Dacă nu progresăm zilnic în exemplificarea virtuților creștine, nu vom recunoaște manifestarea Duhului Sfânt în ploaia târzie. Este posibil ca aceasta să vină în inima tuturor celor din jurul nostru, dar noi nu o vom discerne și nici nu o vom primi.
În niciun moment al experienței noastre nu ne putem lipsi de ajutorul care ne-a dat puterea de a face primul pas. Binecuvântările primite prin ploaia timpurie ne sunt necesare până la sfârșit. Totuși doar acestea nu vor fi suficiente. Deși prețuim binecuvântările ploii timpurii, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că fără ploaia târzie, care să umple spicele și să maturizeze bobul de grâu, recolta nu va fi pregătită pentru seceriș, iar munca semănătorului rămâne zadarnică. Harul divin este necesar la început, harul divin este necesar la fiecare pas al înaintării și numai harul divin este în stare să desăvârșească lucrarea. Nu există niciun moment în care ne putem relaxa, într-o atitudine neglijentă. Să nu uităm niciodată avertizările lui Hristos: „Vegheați în rugăciune”, „Vegheați ... și rugați-vă neîncetat”. Legătura cu Dumnezeu în fiecare clipă este esențială pentru progresul nostru. Chiar dacă am avut o măsură a Duhului lui Dumnezeu, totuși trebuie să căutăm fără încetare să primim tot mai mult, prin rugăciune și prin credință. Niciodată nu vom putea să ne întrerupem eforturile. Dacă nu progresăm, dacă nu cultivăm o atitudine corectă față de Dumnezeu, ca să putem primi atât ploaia timpurie, cât și ploaia târzie, ne vom pierde sufletul, iar răspunderea ne va aparține.
„Cereți de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară!” Nu vă opriți, mulțumindu-vă cu gândul că ploaia va veni oricum, deoarece face parte din cursul natural al anotimpurilor. Cereți-o. Creșterea și maturizarea seminței nu depind de agricultor. Numai Dumnezeu poate face să crească recolta. Totuși omului i se cere să coopereze. Lucrarea lui Dumnezeu necesită exercitarea credinței și a însușirilor noastre intelectuale. Dacă dorim ca torentele harului să se reverse asupra noastră, trebuie să căutăm cu toată inima favoarea Sa. Să folosim fiecare ocazie de a ne așeza pe calea binecuvântării. Domnul Hristos a spus: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”. Întrunirile bisericii, cum ar fi adunările de tabără, adunările din biserica locală și toate ocaziile în care se desfășoară o lucrare personală pentru suflete, sunt rânduite de Dumnezeu pentru a dărui atât ploaia timpurie, cât și ploaia târzie.
Totuși nimeni să nu creadă că, prin participarea la aceste adunări, și-a făcut datoria. Simpla participare la toate aceste adunări nu va aduce prin ea însăși nicio binecuvântare sufletului. Nu există nicio lege neschimbătoare, care să asigure că toți cei ce participă la adunările generale sau la cele locale trebuie să primească puteri mari din cer. Circumstanțele pot părea favorabile unei revărsări bogate a torentelor harului, dar Dumnezeu însuși trebuie să-i poruncească ploii să cadă. Prin urmare, să nu încetăm să ne rugăm. Să nu ne bazăm pe lucrarea obișnuită a Providenței. Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să deschidă izvoarele apei vieții. Fiecare trebuie să primească apa vie pentru el însuși. Acum, în timpul ploii târzii, să ne rugăm cu inima umilită și cu toată stăruința, pentru ca torentele harului să se poată revărsa peste noi. Să ne rugăm cu ocazia fiecărei adunări, cerându-I lui Dumnezeu să dea chiar acum sufletului nostru căldura și umiditatea necesare germinării seminței. În timp ce ne rugăm lui Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, El va realiza în noi blândețea și smerenia inimii, o dependență conștientă de El pentru a primi ploaia târzie care ne desăvârșește. Dacă vom cere cu credință binecuvântarea, o vom primi, așa cum a făgăduit Dumnezeu.
Profetul Zaharia înfățișează revărsarea continuă a Duhului Sfânt asupra bisericii, printr-o altă imagine simbolică, în care se află o învățătură minunată pentru încurajarea noastră. Profetul spune: „Îngerul care vorbea cu mine s-a întors și m-a trezit ca pe un om pe care-l trezești din somnul lui. El m-a întrebat: «Ce vezi?» Eu am răspuns: «M-am uitat și iată că este un sfeșnic cu totul de aur, și deasupra lui un vas cu untdelemn și pe el șapte candele, cu șapte țevi pentru candelele, care sunt în vârful sfeșnicului. Și lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, și altul la stânga lui. și, luând iarăși cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, Domnul meu?”... Atunci, el a luat din nou cuvântul, și mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel și sună astfel: ... Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor!”... Am luat a doua oară cuvântul, și i-am zis: „Ce înseamnă cele două ramuri de măslin, care sunt lângă cele două țevi de aur, prin care curge uleiul auriu din el?”... „Aceștia sunt cei doi unși, care stau înaintea Domnului întregului pământ”.»”
De la cei doi măslini, untdelemnul auriu se revărsa prin țevile de aur într-un vas al sfeșnicului și, de acolo, în candelele care luminau în sanctuar. Tot astfel, venind de la sfinții care stau în prezența lui Dumnezeu, Duhul Sfânt le este împărtășit oamenilor consacrați în slujba lui Dumnezeu. Misiunea celor doi unși este aceea de a oferi putere și lumină poporului lui Dumnezeu. Ei stau în prezența lui Dumnezeu pentru a primi de la El binecuvântările pe care urmează să ni le transmită nouă. Așa cum țevile de aur transmit mai departe uleiul măslinilor, tot așa solii cerești se străduiesc să transmită mai departe tot ce primesc din partea lui Dumnezeu. Întreaga comoară a cerului așteaptă să fie cerută și primită de noi, pentru ca, după ce am primit binecuvântarea cerească, la rândul nostru, să o răspândim mai departe. În felul acesta, candelele sfinte sunt alimentate cu uleiul divin, iar biserica ajunge o purtătoare a luminii în lume.
Aceasta este lucrarea pentru care Domnul dorește să fie pregătit fiecare suflet acum, când cele patru vânturi sunt ținute de cei patru îngeri, ca să nu sufle, până când slujitorii lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte. Nu este timpul acum pentru mulțumirea sinelui. Candelele sufletului trebuie să fie aprinse și alimentate cu uleiul harului. Trebuie să fie luate toate măsurile de precauție pentru a împiedica decăderea spirituală, ca nu cumva ziua cea mare a Domnului să ne surprindă asemenea unui hoț noaptea. Fiecare martor al lui Dumnezeu să lucreze acum în mod inteligent în locul în care l-a rânduit Dumnezeu. Să câștigăm zilnic o experiență adâncă și vie în lucrarea de desăvârșire a caracterului creștin. Să primim zilnic uleiul sfânt, pentru a fi în stare să-l împărțim altora. Toți pot să ajungă niște purtători de lumină în lume, dacă doresc lucrul aceasta. Eul nostru să fie ascuns în Isus. Noi trebuie să primim zilnic Cuvântul pe care ni l-a dat Dumnezeu pentru sfătuire și învățătură și să-l transmitem altora cu bucurie. Acum este nevoie de multă rugăciune. Domnul Hristos poruncește: „Rugați-vă neîncetat”, adică să ne păstrăm gândul îndreptat spre Dumnezeu, care este Izvorul puterii și al reușitei.
Poate că umblăm de multă vreme pe calea îngustă, dar nu este sigur să considerăm că acest lucru este o dovadă că vom merge pe ea până la capăt. Dacă am cultivat legătura cu Dumnezeu prin părtășia Duhului Sfânt este pentru că am privit zilnic la El, prin credință. Uleiul auriu care se revarsă de la cei doi măslini ne-a fost trimis. Aceia care nu cultivă obiceiul de a se ruga nu se pot aștepta să primească uleiul auriu al iubirii, bunătății, amabilității și răbdării.
Fiecare trebuie să rămână despărțit de lumea aceasta plină de nelegiuire. Să nu păstrăm legătura cu Dumnezeu doar pentru un timp, iar apoi să părăsim tovărășia Sa și să mergem conduși de pâlpâirile luminii noastre. Faptele credinței trebuie să fie săvârșite continuu, cu perseverență și cu fermitate. Să-l aducem laude Iui Dumnezeu pentru a manifesta slava Sa printr-un caracter neprihănit. Niciunul dintre noi nu va câștiga biruința, dacă nu depune un efort perseverent și neobosit, pe măsura valorii țintei spre care tindem, adică viața veșnică.
Dispensațiunea în care trăim trebuie să fie dispensațiunea Duhului Sfânt pentru cei care îl cer. Cereți binecuvântarea Sa. Este timpul să fim mai stăruitori în devoțiunea noastră. Noi suntem cei cărora le este încredințată lucrarea grea, dar fericită și glorioasă, de a-L descoperi pe Domnul Hristos acelora care se află în întuneric. Suntem chemați să propovăduim adevărurile speciale pentru timpul acesta. De aceea, revărsarea Duhului Sfânt este esențială. Trebuie să ne rugăm pentru ea. Domnul așteaptă să-I cerem puterea Duhului Sfânt. Noi nu ne-am consacrat cu toată inima în această lucrare.
Ce pot să le spun fraților mei, în Numele Domnului? Au fost eforturile noastre proporționale cu lumina pe care Domnul a binevoit să o dea? Nu putem să depindem de o lucrare de formă sau exterioară. Avem nevoie de influența înviorătoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor.” Rugați-vă neîncetat și vegheați, lucrând în armonie cu rugăciunile voastre. Când vă rugați, încredeți-vă în Dumnezeu. Este timpul ploii târzii, când Domnul va da o măsură bogată a Duhului Său. Rugați-vă fierbinte și vegheați în Duhul Sfânt.
Cum trebuie să-L urmăm pe învățătorul nostru, așa încât să putem învăța de la El? Noi putem să cercetăm Cuvântul Său și putem să ne familiarizăm cu viața și faptele Sale. Cuvintele Sale trebuie să fie primite ca o pâine pentru sufletul nostru. În orice sferă ar putea fi pus un om, Domnul Isus a lăsat pentru noi urmele pașilor Săi. Ce avem de făcut este să îl urmăm. Să cultivăm spiritul manifestat de Domnul Isus în vorbire și să prezentăm adevărul așa cum este el în Isus. Să urmăm exemplul Său, în special în ce privește iubirea și curăția inimii. Dacă eul nostru este ascuns cu Hristos, în Dumnezeu, când se va arăta Domnul Hristos, care este viața noastră, vom fi și noi alături de Ei, împărtășind slava Sa. -- Mărturii speciale, Seria A 9:58 (1897).
Cuvinte de salut adresate celor adunați la Conferința Generală din anul 19134
Dragii mei frați,
Este privilegiul reprezentanților noștri la Conferința Generală să cultive un spirit de curaj și de speranță. Frații mei, Mântuitorul vi S-a descoperit în multe feluri. În timp ce ați lucrat în țările îndepărtate și acasă, El v-a umplut inima cu strălucirea prezenței Sale. El v-a păzit când ați trecut prin pericolele văzute și nevăzute, iar acum, când vă întâlniți încă odată cu frații voștri, aveți privilegiul de a vă bucura în Domnul și în cunoașterea harului Său susținător.
Fie ca iubirea Sa să ia în stăpânire mintea și inima voastră. Feriți-vă să nu ajungeți prea obosiți, împovărați de griji și descurajați. Aduceți o mărturie încurajatoare. Abateți-vă privirile de la ce este întunecat și descurajator și priviți la Isus, marele nostru Conducător, sub a cărui veghere ocrotitoare, lucrarea adevărului prezent, pentru care ne dăm viața și tot ce avem, este destinată să triumfe în mod glorios.
Atitudinea pe care reprezentanții noștri o păstrează în timpul conferinței va avea o influență puternică atât asupra tuturor lucrătorilor, cât și asupra delegaților. Oh, frații mei, faceți să se vadă că Domnul Isus este în inima voastră, susținând, întărind și mângâind. Aveți privilegiul de a fi înzestrați zi de zi cu o măsură bogată a Duhului Său Sfânt și de a avea o înțelegere mai vastă a importanței și a scopului soliei pe care o proclamăm în lume. Domnul dorește să vă descopere lucruri minunate în Legea Sa. Așteptați înaintea Sa cu o inimă umilită. Rugați-vă cu cea mai mare stăruință pentru o înțelegere a timpurilor în care trăim, pentru o concepție mai amplă cu privire la planul Său și o eficiență mai mare în salvarea sufletelor.
Adesea, în viziunile de noapte, sunt îndemnată să-i avertizez pe frații noștri aflați în poziții de răspundere să facă eforturi serioase pentru a continua să-L cunoască tot mai bine pe Domnul. Când lucrătorii noștri vor înțelege așa cum trebuie importanța timpurilor în care trăim, se va vedea o intenție hotărâtă de a fi de partea Domnului, iar ei vor ajunge cu adevărat niște colaboratori ai lui Dumnezeu. Când se vor consacra cu toată inima și cu tot sufletul în slujba lui Dumnezeu, lucrătorii noștri vor descoperi că, pentru a triumfa asupra oricărui păcat, este esențială o experiență mai adâncă decât cea pe care au câștigat-o până acum.
Ar fi bine să luăm în considerare evenimentele care urmează să se desfășoare în curând pe pământ. Nu este timp pentru amuzamente și pentru dorințe egoiste. Dacă timpul în care trăim nu reușește să ne impresioneze cu seriozitate, ce altceva ne mai poate mișca inima? Oare nu ne cheamă Scripturile la o lucrare mai sfântă și mai curată decât cea pe care am văzut-o până acum?
Acum este nevoie de oameni cu o înțelegere clară. Dumnezeu îi cheamă pe toți cei care sunt dispuși să se lase conduși de Duhul Sfânt să înceapă o lucrare de reformă deplină. Văd că ne vom confrunta cu o criză serioasă, iar Domnul își cheamă lucrătorii să intre în rânduri. Fiecare suflet să trăiască acum într-o consacrare mai serioasă și mai adâncă decât în anii care au trecut....
„Mă bucur”, frații mei, „că am încredere în voi în toate lucrurile”. Deși încă simt teama cea mai adâncă din cauza atitudinii pe care unii o manifestă față de măsurile importante legate de dezvoltarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ, totuși am o încredere puternică în lucrătorii de pretutindeni și cred că dacă se vor aduna, se vor umili înaintea Domnului și se vor consacra din nou în slujba Sa, vor fi făcuți în stare să împlinească voia Lui. Unii nu înțeleg nici acum lucrurile într-o lumină corectă, dar acești lucrători pot învăța să vadă cu ochii colaboratorilor lor și, dacă se vor ruga Domnului cu seriozitate în acest timp și se vor supune întru totul voinței lui Dumnezeu, pot să evite săvârșirea unor greșeli grave.
Am fost adânc impresionată de scenele care mi-au fost descoperite într-o vedenie de noapte, recentă. Se părea că o mare lucrare de reînviorare înainta în multe locuri. Poporul nostru răspundea chemării lui Dumnezeu. Frații mei, Domnul ne vorbește. Oare nu vom asculta noi glasul Său? Nu vom aprinde noi lămpile și nu ne vom purta ca niște oameni care așteaptă venirea Domnului lor? Timpul în care trăim cere să fie răspândită lumina, cere fapte.
Toți cei care se află în țările îndepărtate să lucreze fără egoism, cu teamă și cu dragoste de Dumnezeu pentru înaintarea lucrării. Dacă lucrează în cooperare cu Dumnezeu, ei pot face mult în calitate de misionari. Să se apropie de Dumnezeu cu siguranța deplină a credinței, înălțând mâini sfinte, fără îndoială și fără mânie. Dumnezeu le va descoperi voia Sa, dar toți cei care nu au ca unică țintă slava lui Dumnezeu, care nu depind și nu se încred întru totul în El, bazându-se mai degrabă pe înțelepciunea lor omenească, vor face greșeli. Lucrarea lui Dumnezeu este singurul loc în care poate fi câștigată o experiență cu adevărat valoroasă. Aici este locul în care obțineți înțelepciune și descoperiți că făgăduințele lui Dumnezeu se împlinesc. -- Mărturii speciale, Seria A 9:35 (1897).
Viața biruitoare
Sanatoriul din California, 14 iunie 1914.
Dragă prietene,
Domnul mi-a dat o solie pentru tine, și nu numai pentru tine, ci și pentru alte suflete credincioase, care sunt tulburate de îndoieli și de temeri cu privire la acceptarea lor de către Domnul Isus Hristos. Cuvântul Său pentru tine este: „Acum, așa vorbește Domnul, care te-a făcut, Iacove, și Cel ce te-a întocmit, Israele! Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: ești al Meu.” Tu dorești să fii pe placul Domnului și poți să faci lucrul acesta, dacă te încrezi în făgăduințele Sale. El vine în întâmpinarea ta și este gata să-ți ofere o experiență minunată. El ne îndeamnă: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu”. Tu ai trecut printr-o perioadă de neliniște și îngrijorare, dar Domnul Isus îți spune: „Vino la Mine ... și îți voi da odihnă”. Bucuria lui Hristos în suflet valorează totul. „Ei s-au bucurat”, pentru că au privilegiul să se odinească în brațele iubirii veșnice.
Îndepărtează din sufletul tău neîncrederea în Tatăl nostru ceresc. În loc să vorbești despre îndoielile tale, mai bine abandonează-le prin puterea lui Isus și lasă ca lumina să strălucească în sufletul tău, exprimându-ți încrederea în Dumnezeu. Eu știu că Domnul este foarte aproape de tine pentru a-ți da biruința și îți spun: Domnul te ajută și te întărește, înalță-te deasupra închisorii întunecate a necredinței. Îndoielile vor năvăli în mintea ta, deoarece Satana luptă să te mențină în captivitatea puterii lui nemiloase, dar tu înfruntă-l cu puterea pe care Isus este dispus să ți-o dea și învinge înclinația de a-ți exprima necredința față de Mântuitorul.
Nu vorbi despre slăbiciunea ta și despre defectele tale. Când disperarea pare să-ți copleșească sufletul, privește la Isus și spune: El trăiește spre a mijloci pentru mine. Uită lucrurile din trecut și crede făgăduința: „Eu voi veni la voi” și „voi locui cu voi”.
Dumnezeu așteaptă să reverse binecuvântarea iertării de orice nelegiuire și a darurilor neprihănirii asupra tuturor celor ce vor crede în iubirea Sa și vor primi mântuirea dăruită de El. Domnul este gata să-i spună păcătosului pocăit: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac cu haine de sărbătoare!” Sângele lui Isus Hristos este pledoaria elocventă în favoarea păcătoșilor. Acest sânge „ne-a curățit de toate păcatele”.
Este privilegiul tău să ai o încredere deplină, sigură și nobilă în dragostea lui Isus pentru mântuire, să spui: El mă iubește, El mă primește, mă voi încrede în El, căci și-a dat viața pentru mine. Nimic nu risipește îndoiala, așa cum o face cunoașterea caracterului lui Hristos, Domnul spune: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”, adică nu este nicio posibilitate ca Eu să-l alung, deoarece Mi-am dat cuvântul că îl voi primi. Crede-L pe Hristos pe cuvânt și buzele tale să declare că ai câștigat biruința.
Oare este adevărat ce spune Isus? Intenționează El să exprime exact ce spune? Răspunde în mod hotărât: Da, fiecare cuvânt. După ce ai decis să răspunzi în felul acesta, cere cu credință împlinirea fiecărei făgăduințe și primește binecuvântarea oferită de El, căci aceasta este credința care dă viață sufletului. Chiar dacă simți că ești cel mai slab și mai nedemn de încredere dintre copiii lui Dumnezeu, fii convins că Domnul Isus este credincios față de tine. Când ai încredere, întunericul și îndoielile care se adună și te învăluie se întorc înapoi asupra arhiamăgitorului care le-a provocat. Când îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, tu însuți poți fi o mare binecuvântare. Trebuie să ai încredere în El, chiar dacă simți că îndemnul lăuntric de a rosti cuvinte de neîncredere este puternic.
Pacea vine odată cu dependența de puterea divină. Îndată ce sufletul decide să acționeze în acord cu lumina primită, Duhul Sfânt îi dă mai multă lumină și mai multă putere. Harul Duhului este dat pentru a coopera cu hotărârea sufletului, dar El nu este un înlocuitor al credinței personale. Succesul în viața creștină depinde de însușirea luminii date de Dumnezeu. Nu argumentele și abundența luminii sunt cele care eliberează sufletul în Hristos, ci angajarea voinței, a puterilor și a energiilor sufletului în strigătul sincer: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”.
Mă bucur de perspectivele luminoase ale viitorului, iar tu poți să te bucuri la fel. Fii voios și laudă-L pe Domnul pentru bunătatea Sa iubitoare. Încredințează-I Lui ce nu poți să înțelegi. El te iubește și are milă de toate slăbiciunile tale. EL „ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos”. Inima Celui Nemărginit nu va fi mulțumită să Le dea acelora care îl iubesc pe Fiul Său o măsură mai mică a binecuvântării decât cea pe care o dă Fiului Său.
Satana caută să ne îndepărteze atenția de la Dumnezeul cel atotputernic pentru a ne face să ne gândim doar la degenerarea inimii noastre. Deși Domnul Isus cunoaște vinovăția din trecut, totuși ne iartă, iar noi nu trebuie să-L dezonorăm, îndoindu-ne de iubirea Sa. Dacă nu vom lăsa la piciorul crucii simțământul vinovăției, el ne va otrăvi izvoarele vieții. Când Satana își îndreaptă spre tine amenințările lui, abate-ți privirile de la ele și mângâie-ți sufletul cu făgăduințele lui Dumnezeu. Norul poate fi întunecos, dar când este străbătut de lumina soarelui, ajunge să fie strălucitor ca aurul, căci slava lui Dumnezeu este asupra lui.
Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să se lase în voia sentimentelor. Când oscilează între speranță și teamă, inima lui Hristos este îndurerată, pentru că Domnul le-a dat dovezi inconfundabile ale iubirii Sale. El dorește ca ei să fie întemeiați, întăriți și înrădăcinați în cea mai sfântă credință. El vrea ca ei să-și îndeplinească lucrarea încredințată și apoi, în mâinile Sale, inima lor ajunge asemenea unei harpe sfinte, ale cărei corzi vor intona laude și mulțumiri la adresa Aceluia pe care Dumnezeu L-a trimis să îndepărteze păcatele lumii.
Iubirea lui Hristos pentru copiii Lui este pe cât de duioasă, pe atât de puternică. Ea este mai tare ca moartea, căci Domnul a murit pentru a plăti mântuirea noastră și pentru a ne uni cu El în mod tainic și veșnic. Atât de puternică este iubirea Sa, încât conduce toate puterile Sale și folosește resursele vaste ale cerului pentru a-i face bine poporului Său. Ea este neschimbătoare și fără umbră de mutare -- aceeași ieri, astăzi și în veșnicii. Deși păcatul a existat de-a lungul istoriei, încercând să se împotrivească acestei iubiri și să împiedice revărsarea ei asupra pământului, ea continuă să se reverse în torente bogate spre cei pentru care a murit Domnul Hristos.
Dumnezeu iubește îngerii fără păcat, care îi slujesc și sunt ascultători față de toate poruncile Sale, dar lor nu le dă har, ei nu au avut niciodată nevoie de el, pentru că nu au păcătuit niciodată. Harul este un atribut care se manifestă față de făpturile omenești nevrednice. Nu noi suntem cei care am căutat harul, ci el a fost trimis să ne caute pe noi. Dumnezeu Se bucură să reverse har asupra tuturor celor ce însetează și flămânzesc după el, nu pentru că noi am fi vrednici, ci pentru că suntem nevrednici. Nevoia noastră este calificarea care ne dă siguranța că vom primi darul.
Nu ar trebui să vă fie greu să vă aduceți aminte că Domnul dorește să lăsați necazurile și tulburările voastre la picioarele Sale. Mergeți la El și spuneți: „Doamne, poverile mele sunt prea grele. Vrei să le porți pentru mine?”, Iar El va răspunde: „Le voi lua, «Voi avea milă de tine cu o bunătate veșnică». Voi lua păcatele tale și îți voi da pace. Încetează să respingi respectul de sine, căci Eu te-am cumpărat cu prețul sângelui Meu. Tu ești al Meu. Eu te voi întări. Voi îndepărta regretele tale pentru păcat.”
„Eu”, zice Domnul. „Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale. Adu-Mi aminte, să ne judecăm împreună, vorbește tu însuți, ca să-ți scoți dreptatea.” „Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colț întunecos al pământului. Eu n-am zis seminței lui Iacov: «Căutați-Mă în zadar!» Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.” „Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul.” Răspunde la chemările harului lui Dumnezeu și spune: „Mă voi încrede în Domnul și voi fi mângâiat. Voi lauda pe Domnul, căci mâna Lui s-a îndepărtat de la mine. Mă voi bucura în Dumnezeu, care dă biruința.”