Noaptea primejdioasă de pe mare trecuse, și dimineața de timpuriu, Isus și ucenicii Săi împreună cu acei care le urmaseră, debarcară de cealaltă parte a mării. Dar îndată ce pășiră pe uscat, le ieșiră înainte doi demonizați plini de mare furie, ca și când ar fi intenționat, să-i sfâșie în bucăți. Crâmpeie de lanțuri, pe care le rupseseră la evadarea lor din închisoare, atârnau încă de corpurile lor. Ei se tăiau și se băteau cu pietre ascuțite și cu alte obiecte, pe care le puteau arunca. Locuința lor era în gropi și nici un călător nu mai era sigur să mai treacă pe acolo; căci ei obișnuiau a se năpusti cu furia spiritelor rele asupra acestora și chiar să-i și omoare dacă puteau. Ochii lor aveau o uitătură sălbatică de sub părul lor lung și ciufulit, și semănau mai mult a animale sălbatice, decât a ființe omenești.
Când ucenicii și ceilalți văzură aceste ființe oribile alergând către ei, fugiră toți plini de spaimă. Dar observară îndată că Isus nu era cu ei și se întoarseră deci înapoi, ca să afle despre soarta Lui. Ei Îl zăriră stând liniștit pe locul unde Îl lăsară. Acela, care liniștise furtuna, care dăduse deja mai înainte piept cu Satana și-l biruise, nu fugea de spiritele rele. Când acești bărbați, scrâșnind din dinți și cu gura plină de spumă se apropiară de El până la câțiva pași, Isus ridică acea mână, care poruncise valurilor să se liniștească și acei bărbați nu putură să se apropie mai mult de El. Ei stau înfuriați în fața Lui, dar fără putere.
Cu o voce poruncitoare, El ordonă apoi spiritelor necurate să-i părăsească. Cuvintele lui Isus pătrunseră destul de adânc în sufletul întunecat al acelor bărbați, spre a-i face să înțeleagă, că în fața lor se afla Unul, care putea să-i elibereze de spiritele rele, care îi chinuiau. Dar încercând a-și deschide gurile ca să ceară ajutorul harului Său, spiritul cel rău vorbi printr-înșii și ei strigară cu tărie: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!”
Și Isus îl întrebă: „Care-ți este numele?” Iar el îi zise: „Numele meu este «Legiune» căci suntem mulți”. Folosindu-se de acești oameni chinuiți ca mijlocitori ai comunicărilor lor cu Isus, aceste spirite Îl rugară, ca să nu le gonească din acel ținut, ci să le lase să intre în turma de porci, care pășunau în apropiere. Dorința lor a fost acceptată; și îndată ce se făcu aceasta, porcii se aruncară într-un adânc prăpăstios și se înecară în mare. Lumina răsări iarăși în sufletul demonizaților vindecați. Din ochii lor strălucea priceperea, de care fuseseră străini timp îndelungat. Fețele care au fost schimbate mult timp în chipul lui Satan, se îmblânziră deodată, mâinile mânjite cu sânge deveniră liniștite, iar acei bărbați lăudau pe Dumnezeu pentru salvarea lor din sclavia spiritelor rele.
Cu cererea lui, de a se permite spiritelor rele să intre în porci, Satan intenționa să facă lui Isus greutăți în acel ținut. Prin pierderea porcilor se făcu proprietarilor lor o pagubă însemnată; iar vrăjmașul nu se înșelă deloc în gândul său, că prin această împrejurare va face ca Isus să nu fie simpatizat în acele împrejurimi. Păzitorii porcilor priviseră cu uimire la toate cele petrecute și observaseră, cum acei nebuni furioși deveniră liniștiți și cu mintea senină și cum întreaga turmă de porci se aruncă apoi deodată în mare și se înecă. Ei erau răspunzători față de proprietari pentru această pagubă și alergară imediat să ducă vestea stăpânilor lor și să spună la toți oamenii cele întâmplate. Această distrugere a proprietății lor părea a fi pentru stăpâni de o mai mare valoare, decât faptul îmbucurător, că doi nebuni își recăpătaseră iarăși mintea, și nu mai primejduiau pe oamenii, care se apropiau de acel loc, și nu mai aveau nevoie să mai fie puși în lanțuri și legături.
Pentru acești oameni egoiști era indiferent, că acești nenorociți au fost liberați, și ședeau acum liniștiți și înțelegători la picioarele lui Isus, cu inimile pline de mulțumire, ascultând la cuvintele învățăturii Sale, și preamărind numele Aceluia, care îi făcuse sănătoși. Lor nu le păsa decât de proprietatea lor pierdută și se temeau că prezența acestui Străin în mijlocul lor le-ar putea aduce nenorociri încă și mai mari. Spaima se răspândi în lung și-n lat, iar cetățenii se temeau că vor fi ruinați financiar. De aceea o mare mulțime merse la Isus și-L rugă, jeluindu-se de paguba lor, ca să părăsească vecinătatea lor. Ei priveau cu nepăsare la acei nebuni vindecați, care conversau acum cu Isus într-un mod priceput, și pe care îi cunoșteau foarte bine, căci fuseseră mult timp spaima satului. Vindecarea minunată a acestor bărbați părea a avea pentru ei o însemnătate mult mai mică, decât propriile lor interese egoiste. Ei erau îngrijorați de paguba ce li se făcuse, și gândul că Isus va petrece mai mult timp la ei îi umplea de teamă. De aceea Îl rugară să părăsească țărmul lor. Mântuitorul Se conformă dorinței lor, și porni imediat împreună cu ucenicii Săi, și-i lăsă astfel pradă egoismului și necredinței lor.
Locuitorii aveau în fața lor dovezi vii despre puterea și milostivirea Aceluia, pe care ei Îl goneau din mijlocul lor. Ei vedeau că acei nebuni își recăpătaseră mintea la loc, totuși se temeau așa de mult, de vreo pagubă oarecare, așa încât Mântuitorul, care biruise înaintea ochilor lor pe stăpânitorul întunericului, fu tratat cu dezinteres. Ei goniră astfel darul prețios al cerului de la porțile lor, și se împotriviră în orbia lor vizitei Sale de milostivire. Într-adevăr noi nu mai avem ocazie ca să respingem de la noi persoana lui Hristos, după cum au făcut Gadarenii; totuși există mulți în timpul nostru, care refuză să urmeze învățăturile Sale, pentru că prin aceasta trebuie să jertfească interese pământești. Foarte mulți își întorc inimile de la Isus, de teamă că prezența Sa le-ar putea pricinui vreo pagubă bănească. Ca și Gadarenii egoiști ei disprețuiesc harul Său, și gonesc în mod nemilos Spiritul Său de la ei. La aceștia se referă cuvintele Sale: „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona”.
Mulți gândesc poate că procedeul lui Isus în această chestiune ar fi împiedicat poporul acelui ținut, de a primi învățăturile Sale, că această dovadă neliniștitoare a puterii Sale, i-ar fi îndepărtat de la El și i-ar fi pus în poziția, de a nu mai putea fi atrași sub influența Sa. Totuși cei ce gândesc astfel nu cunosc planurile Salvatorului. Pe vremea când Gadarenii apelau la Isus, ca să părăsească țărmul lor, îi fu adresată o cerere și din partea celor doi nebuni vindecați. Această din urmă cerere însă consta în aceea, ca să le fie îngăduit a însoți pe Salvatorul lor, în prezența Sa ei se simțeau siguri față de spiritele rele, care îi chinuiseră și le distruseseră puterea bărbăției lor. Ei rămaseră lângă El, când voi să Se urce în vas, îngenuncheară la picioarele Sale și-L rugară să-i ia cu El și să-i învețe adevărul Său. Dar Isus le porunci să se întoarcă acasă la prietenii lor, și să le vestească, ce lucruri mari a făcut Domnul pentru ei.
Așadar ei au fost însărcinați cu o lucrare importantă, -- să meargă în patria lor păgână și să transmită și amicilor lor lumina, pe care o primiseră de la Isus. Ei ar fi putut invoca motivul că ar fi o cerere prea grea pentru ei de a se despărți de Binefăcătorul lor, imediat la începutul experienței lor, și că ar dori mai bine să rămână cu El, în loc să fie expuși la încercări și greutăți, de care cu siguranță nu puteau fi scutiți în calea prescrisă lor de El. Ei ar fi mai putut de asemenea pretexta, că lunga lor absență din societate, i-ar fi făcut incapabili a-și aduce la îndeplinire lucrarea cerută.
Dar îndată ce Isus le prescrise cărarea datoriei, ei au fost voioși a porni pe ea. Ei au dus lumina despre Mântuitorul nu numai la propriile lor familii și vecini, ci vestiră puterea lui Isus, de a salva pe oameni, pretutindeni în ținutul celor zece orașe de păgâni, istorisind despre lucrarea Sa minunată de a izgoni spiritele rele.
Poporul acelui ținut refuzase să primească pe Mântuitorul, pentru că fusese cauza distrugerii proprietății lor, și totuși ei nu au fost lăsați cu totul în întuneric; căci ei nu comiseseră păcatul de a lepăda învățătura Sa, pentru că nici nu o auziseră, când Îl rugară, să părăsească țărmul lor. Cuvintele Sale de viață nu ajunseseră încă la urechile lor. De aceea El însărcină pe acei, care cu puțin mai înainte fuseseră unelte ale lui Satan, ca să ducă lumina, pe care o primiseră de la El, și acelui popor întunecat. Acei, care fuseseră atâta timp reprezentanți ai stăpânitorului întunericului, deveniră astfel vestitori ai adevărului și slujitori ai Fiului lui Dumnezeu.
Oamenii au fost uimiți, când au auzit această veste minunată. Interesul lor a fost trezit și ei se străduiau cu zel, ca să participe la această împărăție, despre care învăța Isus. Nimic n-ar fi putut trezi atât de adânc pe poporul acestei țări, ca acest eveniment, care avusese loc în mijlocul lor. Ei nu se îngrijiseră însă decât de avantajele acestei lumi, și prea puțin se gândiseră la mântuirea lor veșnică. Isus Se îngrijea mult mai mult de adevărata lor fericire, decât se îngrijeau ei înșiși. El acceptă dorința demonului, și urmarea a fost distrugerea proprietăților lor.
Această pagubă provocă indignarea poporului, și scoase pe Isus în vileag numaidecât. Deși Îl rugară, ca să-i părăsească, totuși ei văzură și auziră pe bărbații, pe care el îi vindecase. Când aceste persoane, care fuseseră spaima comunității, deveniră soli ai adevărului, și vesteau mântuirea prin Isus, exercitau o influență puternică, de a convinge poporul acelui ținut, că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
Ei făcură pe Isus să părăsească țărmul lor, pentru că se temeau de o păgubire și mai departe a proprietății lor, deși acei care călătoriseră cu El pe mare, le istorisiseră despre primejdia din noaptea trecută și despre liniștirea minunată a furtunii prin cuvântul lui Isus. Ochii lor orbiți de simțul lumesc nu priveau decât la mărimea pagubei lor. Ei refuzară să aibă între ei pe unul, care prin ridicarea degetului Său stăpâni elementele, dădu afară demonii și vindecă pe bolnavi și pe slăbănogi prin cuvântul Său, sau printr-o simplă atingere cu mâna Sa. Dovezile vizibile ale puterii lui Satan erau între ei. Prințul luminii se întâlni cu prințul întunericului, și toți cei de față recunoscură puterea supremă a Unuia asupra celuilalt. Dar cu toate că vedeau aceasta, ei rugară totuși pe Fiul lui Dumnezeu, ca să-i părăsească. El le acceptă dorința, căci El nu Se impunea nimănui cu de-a sila, unde nu era primit cu bună-voință.
Satan este dumnezeul acestei lumi; influența sa caută să corupă simțurile, să conducă sufletul omenesc la fapte rele și să ducă victima la violență și crimă. El seamănă dezbinare și întunecă priceperea. Lucrarea lui Hristos constă în aceea de a sfărâma puterea celui rău asupra fiilor oamenilor. Și totuși cât de mulți sunt în orice împrejurare a vieții, acasă, la ocupație și în biserică, care refuză pe Isus de la ușile lor, în timp ce monstrului urâcios îi dau voie ca să intre.
Nu e nici o minune, că pe pământ se răspândesc violențe și crime, și că întunericul moral acoperă orașele și locuințele oamenilor asemenea unui văl funebru. Satan stăpânește multe familii, popoare și biserici. El veghează la semnele corupției morale, și caută în ascuns să ducă pe oameni prin ispitiri ademenitoare la rele tot mai mari, până ce în cele din urmă ajung la o stricăciune totală. Unica siguranță constă în veghere și rugăciune împotriva atacurilor lui; căci în zilele din urmă el aleargă încoace și încolo răcnind ca un leu și căutând pe cine să înghită. Prezența lui Isus este un scut contra atacurilor lui. Soarele Dreptății dă pe față urâciunea vrăjmașului sufletelor, și el fuge din prezența dumnezeiască.
Mulți pretinși creștini din timpul nostru îndepărtează pe Isus din prezența lor, pentru avantaje pământești. Ei poate nu repetă exact aceleași cuvinte ale Gadarenilor, dar faptele lor arată lămurit, că ei nu caută fața Sa în diferitele lor ocupații. Lumea crede că nu mai are nevoie de milostivirea Sa. Alergarea după câștig înăbușe iubirea pentru Hristos. Ei nu iau seama la avertismentele lui Dumnezeu și disprețuiesc mustrările Sale, astfel că prin răutatea și planurile lor egoiste, silesc într-adevăr pe Salvatorul lor binecuvântat să-i părăsească.