La mormântul lui Hristos fusese făcută orice pregătire posibilă pentru a împiedica vreo surpriză sau înșelare din partea ucenicilor. Noaptea trecuse încet, iar ora cea mai întunecoasă dinaintea zorilor sosise. Soldații romani făceau paza lor obositoare, santinelele se plimbau în jurul mormântului încoace și încolo, pe când restul din cei o sută de soldați se odihneau pe pământ, culcați sau în altă poziție, după cum puteau în așa împrejurare. Dar și îngerii vegheau asupra mormântului, și unul dintr-înșii ar fi fost în stare, să trântească la pământ întreaga armată romană dacă ar fi vrut să facă uz de puterea sa.
În cele din urmă, unul din îngerii din cea mai înaltă ordine a oștirii îngerești, a fost trimis din cer; fața sa luminează ca fulgerul și veșmântul lui este alb ca zăpada. Întunecimea dispare pe urmele sale, și întreg cerul este luminat de strălucirea măririi sale. Soldații care dormeau au sărit imediat în picioare și priveau uimiți și minunându-se la cerul deschis și luminat și la fenomenul plin de splendoare care se apropia de ei. Pământul se clătină și cutremură; soldații, căpitanii și santinelele, cad cu toții ca morți la pământ. Îngerii cei răi care puseseră stăpânire în mod triumfal asupra corpului lui Hristos, fugeau acum plini de spaimă din acel loc. Unul dintre îngerii cei puternici și superiori, care veghease cu detașamentul său îngeresc asupra mormântului Maestrului său, iese spre întâmpinarea celui care sosea, și amândoi vin imediat la mormânt.
Comandantul ceresc apucă piatra cea mare, care numai cu ajutorul multor bărbați puternici a putut fi adusă în poziția ei de față, și o prăvăli la o parte, și șezu deasupra ei, până când celălalt tovarăș al său intră în mormânt și îndepărtă mahramele ce înfășurau capul și acopereau fața lui Isus. Apoi îngerul cel puternic strigă cu o voce, care făcu pământul să se cutremure: Isuse, Fiu al lui Dumnezeu, Tatăl Tău te cheamă! La aceasta, Acela, care dobândise puterea de a birui moartea și mormântul, ieși din mormânt cu pașii unui cuceritor, în mijlocul cutremurelor de pământ, al strălucirii fulgerelor și al bubuitului tunetelor. O zguduire a pământului a marcat ceasul, când Hristos își depuse viața, și un alt cutremur marcă momentul, când și-o luă iarăși triumfător.
Isus era pârga celor adormiți. La ieșirea Sa din mormânt El sculă o mulțime dintre cei morți și rezolvă astfel pentru toate timpurile mult combătuta problemă a învierii. Trezind astfel din morți această mulțime de prizonieri, El dădu o dovadă despre învierea de apoi a acelora care au adormit în Hristos. Prin această faptă, credincioșii primesc tocmai lumina, de care ei au nevoie cu privire la viața viitoare a morților temători de Dumnezeu.
Satana a fost înfuriat foarte tare, pentru că îngerii săi au fugit din fața îngerului ceresc, și pentru că Hristos a biruit moartea și a arătat în felul acesta lămurit care va fi puterea Sa viitoare. Orice triumf al lui Satan, în ce privește puterea sa asupra oamenilor, pe care el îi ațâțase ca să insulte și să omoare pe Fiul lui Dumnezeu, dispăru în fața acestor descoperiri ale puterii dumnezeiești a lui Hristos. El se încumetase a nădăjdui, că Isus nu-Și va mai relua viața, dar el pierdu curajul când Mântuitorul Se sculă din morți, după ce plăti pe deplin prețul de răscumpărare pentru omenire, și dădu oamenilor capacitatea, de a birui pe Satana și a-l îndepărta de la ei în numele lui Hristos, marele Cuceritor. Arhivrăjmașul știa acum, că el va trebui să piară în cele din urmă și că împărăția sa avea să aibă un sfârșit.
În această scenă a învierii Fiului lui Dumnezeu ni se arată un tablou preînchipuitor al măririi, care se va descoperi la învierea generală a drepților la timpul celei de a doua veniri a lui Hristos pe norii cerului. Atunci cei morți din morminte vor auzi glasul Său și se vor trezi la viață; și nu numai pământul, ci și cerul se vor clătina. Unele morminte s-au deschis la învierea lui Hristos; dar la a doua Sa venire toți cei ce au murit în temere de Dumnezeu, de la dreptul Abel și până la ultimul sfânt care va muri, se vor scula la viață nemuritoare.
Dacă soldații de la mormânt au fost umpluți cu atâta spaimă din cauza apariției unui înger îmbrăcat cu lumină și cu putere cerească, încât au căzut ca morți la pământ, cum vor putea sta vrăjmașii Săi în fața Fiului lui Dumnezeu, când El Se va coborî din cer cu putere și cu mărire mare, însoțit de zeci de mii de mii de mii de îngeri cerești. Atunci pământul se va clătina ca un om beat și va fi răpit ca o colibă. Elementele se vor topi în văpaie și cerurile se vor înfășura ca o carte.
La moartea lui Isus, soldații au văzut cum pământul era înfășurat pe la amiază în cel mai des întuneric; dar la înviere ei au văzut strălucirea îngerilor luminând noaptea și au auzit pe locuitorii cerului cântând cu mare bucurie și plini de triumf: „El va înghiți moartea în biruință.” „Și am auzit în cer un glas tare care zicea: «Acum a venit mântuirea, puterea și împărăția Dumnezeului nostru, și stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâșul fraților noștri, care zi și noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.»” Apocalipsa 12, 11.
Lepădarea lui Satan din cer, ca un învinuitor al fraților, a fost adusă la îndeplinire prin marea lucrare a lui Hristos în predarea vieții Sale. Cu toată vrăjmășia neîncetată a lui Satan, planul de mântuire a fost totuși împlinit. Oamenii au fost priviți de Hristos ca destul de valoroși, pentru ca El să-Și jertfească viața pentru ei. Satan, care știa foarte bine că împărăția pe care și-o arogase pe nedrept, avea să-i fie smulsă din mână la sfârșit, se hotărî să nu cruțe nici o oboseală; de a distruge cât mai multe din făpturile, pe care Dumnezeu le-a creat după chipul Său. El urăște pe om, pentru că Hristos a arătat atâta iubire și compătimire miloasă pentru el, și de aceea pune în joc tot felul de amăgiri posibile, prin care să-l poată distruge; el procedă cu atât mai energic, întrucât își da seama de propria sa stare disperată.
Hristos veni pe pământ, pentru a justifica pretențiile legii Tatălui Său, și moartea Sa arată caracterul veșnic, neschimbător al acestei legi. Dar Satana duce totuși pe oameni la vederi sucite, că legea lui Dumnezeu s-ar fi desființat prin moartea lui Hristos, și el amăgește astfel pe mulți dintre pretinșii creștini la călcarea poruncilor Tatălui, deși arată în aparență un devotament față de Fiul.
Lumea creștină nu cunoaște încă îndeajuns istoria lui Satana, nici puterea înfricoșată pe care el o exercită. Foarte mulți nu-l privesc decât ca pe un produs al fanteziei. Între timp el s-a furișat și a intrat în grația omenirii și a pus stăpânire asupra ei; el ia înfățișarea unui înger de lumină, conduce trupele sale bine instruite ca un general dibaci, având o cunoștință temeinică a naturii omenești și poate fi logic, filozofic sau religios și cu o sfințenie prefăcută.
Acum intenția lui era, de a pregăti sufletele preoților cu privire la evenimentele învierii lui Hristos. El știa, că după ce îi prinsese în cursele sale și-i făcuse să comită acea crimă grozavă de a omorî pe Fiul lui Dumnezeu, ei căzuseră în totul sub puterea sa, și singura lor cale de a scăpa de mânia lui Dumnezeu, consta într-o neîncetată învinuire a lui Isus, că ar fi fost un amăgitor, și în declarația, că ucenicii Săi ar fi furat corpul Său, spre a putea pretinde, că El s-ar fi sculat din morți.
După ce mărirea extraordinară a solilor cerești dispăruse de pe cer și de pe mormânt, garda romană îndrăzni să-și ridice iarăși capul și să se uite în jurul lor. Ei văzură că piatra cea mare era dată la o parte de pe mormânt, și când ei se ridicară plini de spaimă, văzură că corpul lui Isus a dispărut și mormântul era gol. Îngroziți de cele ce văzuseră, ei alergară în cetate și povestiră celor pe care îi întâlneau, despre scena minunată pe care o văzuseră. Câțiva dintre ucenicii care petrecuseră o noapte fără somn, ascultau istoria minunată cu frică și speranță în inimile lor. În același timp a fost trimis un sol la preoți și la mai mari, care le aduse la cunoștință că Hristos cel crucificat S-a sculat din morți!
Un om a fost trimis imediat cu o solie secretă prin care garda romană a fost chemată la palatul marelui preot. Acolo ei au fost întrebați cu de-amănuntul; și ei au dat un raport pe larg despre cele ce văzuseră la mormânt. Că un sol puternic a venit din cer, cu fața strălucind ca fulgerul și cu veșmântul alb ca zăpada; încât pământul se cutremură și se zgudui, iar ei toți au fost aruncați la pământ ca morți; că îngerul a dat la o parte piatra de la ușa mormântului; că apoi un chip plin de strălucire s-a ridicat din mormânt și un cor de glasuri au umplut cerul și pământul cu cântări de biruință și de bucurie; că în cele din urmă după ce lumina dispăru și muzica încetă, ei își recăpătară iarăși puterile, și găsiră mormântul gol, iar corpul lui Hristos nu a fost găsit nicăieri.
Când preoții, cărturarii și mai marii auziră acest raport, paloarea morții apăru pe fețele lor. Ei nu puteau scoate nici un cuvânt și recunoscură cu spaimă, că două treimi din profeția cu privire la Mesia se împlinise acum, iar inimile lor au fost cuprinse de spaimă de ceea ce avea să urmeze după aceasta. Ei nu puteau pune la îndoială veracitatea martorilor care stau în fața lor. Isus din Nazaret, cel crucificat, Se sculase într-adevăr din morți.
După ce își reveniră din prima lor surpriză la auzirea acestor vești, începură să chibzuiască ce măsuri mai eficace să ia, iar Satan a fost gata imediat, ca să propună căi și mijloace. Ei simțeau, că s-au pus într-o situație, în care nu mai există nici o alegere, decât de a duce lupta până la capăt și a tăgădui pe Hristos până la sfârșit. Ei judecau, că dacă acest raport se va răspândi în popor, ei își vor pierde nu numai onoarea și autoritatea lor, ci probabil și viața lor. Isus a zis că El Se va scula din morți și Se va urca la cer; de aceea ei se hotărâră să lase poporul în neștiință cu privire la împlinirea cuvântului Său. Aceasta s-ar putea face, gândeau ei, numai prin mituirea gărzii romane.
Ei constatară îndată că garda romană s-ar putea lăsa mișcată prin mari sume de bani, ca să-și retragă raportul lor de mai înainte și să mărturisească că ucenicii ar fi furat corpul lui Isus în timpul nopții, pe când santinelele dormeau. Adormirea unei santinele în postul ei era o crimă, care era pedepsită cu moartea, și spre a dobândi dovada dorită, preoții asigurară garda, că îi vor apăra de orice pedeapsă. Soldații romani vândură pe bani iudeilor falși cinstea lor. Ei veniră înaintea preoților cu o surprinzătoare solie a adevărului și plecară cu o sumă de bani și cu un raport mincinos pe care preoții îl compuseră pentru ei.
Între timp a fost trimis un sol ca să înștiințeze pe Pilat despre aceasta. Când acesta auzi despre cele ce se întâmplaseră, sufletul său a fost cuprins de spaimă.
El se încuie în casa sa și nu mai dorea să vadă pe nimeni; dar preoții găsiră totuși intrare la el și încercară să-l miște să nu facă nici o cercetare cu privire la pretinsa neglijență a santinelelor, ci să mușamalizeze chestiunea. În cele din urmă Pilat se învoi la aceasta, după ce avu o convorbire secretă cu garda, și luă toate informațiile de la ei. Soldații romani nu cutezau să ascundă ceva în fața guvernatorului de teamă, ca să nu-și pericliteze viața. Pilat nu urmări chestiunea mai departe; dar din acel timp n-a mai existat pentru el nici pace, nici fericire.