Lucrarea de binefacere

Experiențe personale avute de Ellen G. White în lucrarea de binefacere

[Deși în tot timpul vieții sale sora White a fost atentă la nevoile celor din jurul ei, au existat ocazii când aceste nevoi erau deosebit de presante. În paginile următoare nu se încearcă să se dea un raport complet, ci mai degrabă să se prezinte câteva experiențe tipice despre care s-a întâmplat ca ea să noteze în jurnalul ei sau în scrisori. Aceste extrase prezintă câmpul întins al slujirii sale în ajutorare, cu accentul pe două perioade din viața ei: una timpurie și alta mai târzie.

În „însemnări” din jurnalul anului 1859, o vedem pe sora White la vârsta de treizeci și unu de ani, mamă a trei băieți plini de viață, purtând poverile casnice, scriind, călătorind, predicând și, în același timp, ajutându-i pe cei din jur care sunt în suferință sau nevoie. În anii nouăzeci o observăm în Australia în timpul unei perioade lungi de recesiune severă, cu nevoi zdrobitoare de inimă peste tot în jur. Împreună cu acestea, cititorul va găsi și un număr de citate ce ajută la urmărirea firului activităților ei de ajutorare de-a lungul întregii sale vieți.

Cititorul va observa că însemnările din jurnalul ei sunt înregistrate concis, uneori cu expresii scurte și adesea la timpul prezent. Desigur, va fi recunoscut faptul că raportul pur biografic, așa cum a înregistrat Ellen White activitățile ei de zi cu zi, nu constituie instrucțiune pentru biserică și de aceea nu trebuie să fie considerat o mărturie autoritară. Acest lucru este adevărat și cu privire la pasajele biografice extrase din scrisorile ei. Totuși, exemplul Ellenei White dă greutate învățăturii ei.

Povara inimii purtată de sora White, simțământul responsabilității față de cei din jur aflați în suferință și nevoie și râvna ei de a ajuta, deși aparent era mereu împiedicată de resurse limitate, ar trebui să încurajeze pe orice adventist de ziua a șaptea la o participare mai mare și mai entuziastă în Lucrarea de ajutorare.] Compilatorii.

E.G. White instruită să dea exemplu -- După căsătoria mea, am fost instruită că trebuie să arăt un interes deosebit față de copiii fără mamă și fără tată, să-i iau în grija mea pentru un timp și apoi să găsesc familii pentru ei. În felul acesta aș da și altora un exemplu de ceea ce ar putea face.

Deși sunt chemată să călătoresc des și am mult de scris, am luat copii în vârstă de trei și de cinci ani, i-am îngrijit, i-am educat și i-am pregătit pentru posturi de răspundere. Din când în când, am luat în căminul meu băieți între zece și șaisprezece ani, le-am dat îngrijire de mamă și i-am pregătit pentru servire. [(Din scrierile a doi lucrători care, în tinerețe, au petrecut multe luni în căminul familiei White, avem următoarele comentarii cu privire la ceea ce au fost ei martori.) Compilatorii.

„Sora White nu numai că era un sfătuitor de nădejde pentru soțul ei, ca să-l păzească să nu facă greșeli ce ar pune în primejdie cauza în vreun loc, dar era și foarte atentă să îndeplinească ca însăși lucrurile pe care îi învăța pe alții să le facă. De exemplu, vorbea frecvent în public despre datoria de a îngriji de văduve și orfani citând ascultătorilor săi Isaia 58:7-10. Ea își exemplifica povața luându-i pe nevoiași în căminul ei pentru a le oferi adăpost, hrană și îmbrăcăminte. Îmi amintesc bine că într-un timp avea, ca membri ai familiei ei, un băiat, o fată și o văduvă cu două fiice. Mai mult decât atât, am știut-o distribuind persoanelor sărace îmbrăcăminte nouă, în valoare de sute de dolari, pe care a cumpărat-o cu scopul acesta.” -- J. O. Corliss, The Review and Herald, august 30, 1923.

„Fratele White era un om foarte filantropic. El a locuit întotdeauna într-o casă mare, dar în ea nu erau camere vacante. Deși familia lui apropiată era mică, locuința lui era întotdeauna plină cu văduve și copiii lor, prieteni săraci, frați săraci din lucrarea pastorală și cei care aveau nevoie de un cămin. Inima și portofelul său erau întotdeauna deschise și el era gata să-i ajute pe cei care aveau nevoie de ajutor. Cu siguranță că el a dat un exemplu nobil denominațiunii noastre prin mărinimia și prin spiritul său de generozitate.”-- The Medical Missionary, februarie, 1894.] Am crezut de datoria mea să aduc în fața poporului nostru acea lucrare pentru care membrii fiecărei biserici ar trebui să aibă simțul răspunderii.

În timp ce mă aflam în Australia am continuat același fel de lucrare, luând în căminul meu copii orfani care erau în pericolul de a fi expuși ispitelor ce ar fi putut duce la pierderea sufletelor lor. -- The Review and Herald, 26 iulie, 1906.

Ellen G. White în lucrarea practică a Tabitei

(Însemnări din jurnalul E. G. White din anul 1859)

Duminică, 2 ianuarie -- Sora Augusta Bognes a fost anunțată să mă ajute în pregătirea pentru o altă călătorie. Am făcut un veston pentru Edson. El ne va însoți. Am încercat s-o mângâiem pe Augusta. Este necăjită și descurajată, cu sănătatea slabă și nimeni de care să depindă. Ea și-a pus deoparte armătura și scutul credinței. Domnul să întărească mâinile slăbănogite și genunchii care se clatină. I-am dat o manta călduroasă sorei Irving, o rochie și alte câteva lucruri pentru a și le modifica.

Luni, 3 ianuarie -- Am mers la birou. Am fost invitată la fratele Loughborough și la sora mea. I-am scris șapte pagini doctorului Naramores, apoi am luat de mâncare la sora mea. Am avut o întrevedere plăcută cu tatăl și mama mea. După masa de prânz am plecat înapoi la birou și am scris patru pagini familiei fratelui Orton. De asemenea, am scris patru pagini familiei fratelui Howland, i-am scris sorei Ashley și familiei fratelui Collins. I-am plătit văduvei Cranson un dolar pentru că a făcut două cămăși. I-am plătit sorei Bognes un dolar pentru că a făcut o haină. Nu voia să primească, dar am simțit că este datoria mea să-i dau banii. Ea este săracă și bolnavă. Domnul să aibă milă și grijă de ea. Isus a spus: „Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi.” Să ne scape Domnul de egoism și să ne ajute să îngrijim de suferințele altora și să le ușurăm.

Joi, 6 ianuarie -- Am făcut o căciuliță pentru Edson și o vestă. Seara sunt foarte epuizată. I-am dat lui Agnes o rochie puțin purtată, pentru mama ei. Ei sunt săraci. Soțul și tatăl este bolnav. Recoltele le-au fost compromise. Au nevoie să cumpere faină și nu au cu ce cumpăra. Agnes este întreținătorul lor principal. Ea are numai șaisprezece ani. Acum sunt patru copii acasă. Ei trebuie să sufere dacă biserica nu se interesează de ei. Domnul să aibă milă de cei nevoiași și să pună pe inima copiilor Săi dorința de a le distribui cu mână largă.

Joi, 3 februarie -- Am fost foarte bolnavă toată ziua cu durere de cap. Henry Pierce din Monterey a venit la noi. Îi trimit sorei Leander Jones niște lucruri pentru copiii ei, iar Jenny îi trimite boneta ei cea mai bună. Domnul să ne facă în stare să vedem nevoile săracilor și să ne dea o inimă binevoitoare și gata să le asigure ceea ce au nevoie.

Luni, 28 februarie -- Mary Loughborough a venit aici. S-a oprit la noi la masă. Copilașul ei a fost bolnav după amiază. Am fost la sora Ratei. Am avut o întrevedere plăcută. Copilașul ei poartă o rochie albă, veche și ruptă. Aceea este cea mai bună îmbrăcăminte pe care o are pentru el, în afară de cea cu care îl îmbracă atunci când merg undeva. Ea vorbește despre copiii ei care au murit acum doi ani. Nu dorește ca ei să trăiască din nou. Familia este săracă. Fata cea mai mare prețuiește mult o Biblie pe care i-am dat-o eu. Le citește din ea părinților ei. Sănătatea sorei Ratei este foarte slabă. Astăzi a scuipat sânge. Mă tem că nu-și va ocupa locul în familia ei mult timp. Ea încearcă să facă ceea ce este bine. Soțul ei este un biet om rău și pătimaș, iar ea are încercări mari. Domnul să o susțină. Ne imploră să ne rugăm pentru ea ca să poată face întotdeauna ceea ce este bine.

Marți, 1 martie -- Am mers la birou. Am fost chemată s-o văd pe mama și pe sora mea Sarah. Sarah mi-a dat o rochiță și două șorțulețe pentru pruncul sorei Ratei. Apoi am trecut pe la sora Aurora Lockwood. Am avut o întrevedere plăcută cu ea. Ea este o soră aleasă, iubită de Dumnezeu și respectată de toată biserica.

Am mers în oraș și am cumpărat câteva lucruri. Am cumpărat o rochiță pentru fetița sorei Ratei. Am plecat la birou și am ajutat puțin acolo, apoi am venit acasă la masă. I-am trimis lucrușoarele sorei Ratei. Mary Loughborough îi mai trimite o rochie, așa că ea se va descurca foarte bine acum. O, dacă toți ar cunoaște dulceața în a da celor săraci, în a ajuta să faci bine altora și în a-i face pe alții fericiți. Domnul să-mi deschidă inima ca să fac tot ce-mi stă în putere pentru a-i ușura pe cei din jur. „Fă să simt durerea fratelui meu.”

Marți, 8 martie -- Este o zi când infirmitățile se luptă pentru victorie. Sufăr durere mare în umărul și plămânul drept. Spiritul îmi este deprimat. Fratele John Andrews pleacă astăzi. A venit să ne viziteze aseară. Am adunat câteva lucruri pentru el să ducă acasă. Îi trimit Angelinei o rochie nouă de stambă, nouă șilingi și o pereche de pantofi durabili din piele de vițel. Tata dăruiește manopera pantofilor și manopera unei perechi de cizme pentru fratele John Andrews. Îi trimit băiețelului o cămășuță frumoasă de flanel și fir pentru a-i tricota o pereche de șosete. Îi trimit sorei sau mamei Andrews o pelerină bine căptușită ca s-o poarte. Confecționez o sacoșă din pânză de prosop pentru a pune lucrurile în ea. Îi scriu sorei Mary Chase trei pagini mici. În ea îi scriu rețeta obținută de la John.

Joi, 10 martie -- Am mers pe jos în oraș și înapoi. Am fost foarte extenuată. I-am cumpărat lui John F. o pereche de pantaloni. După amiază a venit sora Irving….

Fiica ei a locuit cu noi zece săptămâni și noi i-am plătit nouă șilingi pe săptămână. Toți banii, cu excepția unui dolar, i-a dat mamei ei. Hainele îi sunt sărace, totuși ea nu și-a păstrat bani pentru propriul folos. Ea se uită pe sine în devotamentul și spiritul ei de sacrificiu față de părinți. A fost cea mai mișcătoare scenă la care am fost martoră vreodată: împotrivirea mamei de a accepta banii, toată plata fiicei, care, deși în lipsă, era binevoitoare să dea totul părinților ei suferinzi. Mama și fiica au plâns și noi am plâns. Le-am ajutat cu câte ceva. Am plătit jumătate de preț pentru o pereche de cizme pentru un frățior: un dolar. Eu am plătit un dolar și jumătate pe o pereche de pantofi pentru mamă. Soțul meu i-a dat un dolar. Henry i-a dat zece cenți, Edson, zece cenți, iar micuțul Willie, zece. Soțul meu i-a mai dat douăzeci și cinci de cenți ca să cumpere ceva deosebit pentru cel bolnav. Le-am dat destul de multă îmbrăcăminte folosită pentru a o modifica.

Joi, 21 aprilie -- Lucrez la un covor. Îi scriu lui Daniel Bourdeau o scrisoare. În această dimineață există, printre unii din turmă, un simțământ de simpatie față de familia fratelui Benedict. Am contribuit și noi cu puțin pentru ușurarea lor: vreo șapte dolari. Le-am cumpărat diferite alimente și le-am dus la ei. Fratele și sora Benedict ne-au vizitat toată ziua. Am avut o întrevedere foarte interesantă și plăcută. Mama mea a venit să mă vadă, ceea ce a fost o mare mângâiere pentru mine.

Lucrarea de binefacere de-a lungul anilor

E. G. White solicită ajutor -- Dragi frați și surori, casieria fondului săracilor, ce constă în îmbrăcăminte și alte lucruri pentru cei în nevoie, este aproape epuizată. și cum apar mereu cazuri de nevoiași -- unul nou a apărut recent -- m-am gândit că ar fi bine ca cei care au de dat îmbrăcăminte, lenjerie de pat și pături sau bani să-i trimită aici imediat. Sperăm că nu va fi nici o amânare, deoarece îi vom ajuta pe unii săraci imediat ce adunăm lucrurile. Trimiteți donațiile la soția fratelui Uriah Smith sau la mine. -- The Review and Herald, 30 octombrie, 1860.

James și Ellen White îmbină rugăciunea cu truda -- Înainte de a exista vreun sanatoriu printre noi, soțul meu și cu mine am început să lucrăm în domeniul medical misionar. Aduceam acasă la noi cazuri care au fost abandonate de medici ca să moară. Când nu știam ce să mai facem pentru ele ne rugam la Dumnezeu cu multă stăruință și El își trimitea întotdeauna binecuvântarea. El este Marele Vindecător și lucrează cu noi. Noi nu am avut niciodată timpul sau ocazia să urmăm un curs medical, dar aveam succes când mergeam înainte în temere de Dumnezeu și îl căutam pe El la fiecare pas pentru înțelepciune. Acest lucru ne-a dat curaj în Domnul.

În felul acesta îmbinam rugăciunea cu truda. Foloseam tratamentele simple cu apă și apoi încercam să-i îndreptăm privirile pacientului spre Marele Vindecător. Le spuneam ce putea El face pentru ei. Dacă-i putem inspira pe pacienți cu speranță, ar fi un mare avantaj pentru ei. Vrem ca toți cei care lucrează în sanatoriile noastre să fie prinși cu hotărâre de puterea Celui Infinit. Noi credem în El și în puterea cuvântului Său. Când facem tot ce putem mai bine pentru recuperarea bolnavilor, atunci Îl putem căuta pe El să fie cu noi ca să putem vedea salvarea Lui. Ne punem prea puțin încrederea în puterea mâinii ce conduce lumea. -- Manuscript 49, 1908.

În lucrarea din casă în casă -- Înainte ca sanatoriul să fie înființat, soțul meu și cu mine mergeam din casă în casă și dădeam tratamente. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, am salvat viețile multora care sufereau. -- Letter 45, 1903.

Interes față de o văduvă nevoiașă -- Cu privire la Nellie L., știi că este văduvă cu trei copii de îngrijit și că se luptă să obțină educație ca să se poată angaja să lucreze la grădiniță, unde își poate ține copiii cu ea. Să nu vedem acest biet suflet cum se luptă să trăiască și cum își sacrifică sănătatea făcând astfel. M-am gândit la donațiile generoase ce au fost făcute pentru persoanele care s-au căsătorit la Oakland. Ce bine ar fi dacă acești prieteni și-ar putea folosi mijloacele și exprima simpatia pentru a binecuvânta văduvele și orfanii care merită atenția și compasiunea lor substanțială. Nu au asemenea cazuri drepturi asupra noastră?

Eu voi ajuta pe Nellie cu o sută de dolari dacă și tu vei face la fel. Două sute de dolari ar fi o mare binecuvântare pentru ea acum. Vei face aceasta de dragul lui Hristos? Îi vei încuraja pe alții să o ajute la un nou început în viață? Ar fi mult mai bine să facem aceasta decât să așteptăm și să o lăsăm pe Nellie să fie roasă de anxietate și de grijă și să cadă în luptă, lăsându-și copiii neajutorați și orfani ca să fie îngrijiți de alții.

O sută de dolari din partea ta nu va fi o sumă mare, dar pentru ea va fi o mare binecuvântare. Vei face aceasta? Să facem acest lucru ca un dar și să nu lăsăm ca groaza datoriei să apese asupra celei care se luptă sub asemenea descurajări. Dacă vei face aceasta, te rog ridică în numele meu de la biroul Signs o sută de dolari pentru Nellie L. Să contribuim împreună în această chestiune și Domnul ne va binecuvânta. știu că ea se va lupta din toate puterile să se întrețină singură. Battle Creek, Michigan, 28 martie 1889 Frate C. H. Jones,

Vă rog să-i plătiți lui _____ $100 (o sută de dolari) ca un dar din partea Domnului care m-a făcut ispravnicul mijloacelor Sale. Ellen G. White -- (Letter 28, 1889.)

Pionierat în Australia

Prejudecata îndepărtată de lucrarea de binefacere -- De când suntem în Australia am trecut prin multe experiențe interesante. Am ajutat la înființarea unei școli de la temelie și, în timp ce s-au tăiat copacii, s-a curățat terenul și s-a înălțat clădirea școlii, noi am locuit în corturi în pădurea de eucalipt.

În zona în care s-a înființat școala, prejudecata a fost îndepărtată de lucrarea medicală misionară pe care am făcut-o. Medicul cel mai apropiat locuia la douăzeci de mile. Le-am spus fraților că o voi lăsa pe secretara mea, o asistentă medicală pregătită, care este cu mine de douăzeci de ani, să meargă să viziteze bolnavii, oriunde o vor chema. Am făcut un spital din casa noastră. Asistenta mea a tratat cu succes unele cazuri foarte dificile, pe care medicii le declaraseră incurabile. Această trudă nu a fost fără răsplată. Suspiciunea și prejudecata au fost îndepărtate. Inimile oamenilor au fost câștigate și mulți au acceptat adevărul. Când am mers noi acolo, era considerat necesar să ținem totul sub lacăt și cheie, de frica furtului. O singură dată ni s-a furat ceva și aceea, la scurt timp după sosirea noastră. Acum regiunea respectivă păzește legea și nimeni nu se gândește că va fi jefuit. -- Manuscript 126, 1902.

Interes personal față de oameni -- Am încercat să ne interesăm în mod personal de oameni. Dacă întâlneam pe cineva mergând pe jos în timp ce mergeam cu trăsura la stație, la două mile și jumătate, bucuroși îl luam cu noi. Am făcut ce am putut pentru a îmbunătăți solul și i-am încurajat pe vecini să cultive pământul ca să aibă și ei fructe și zarzavaturi. I-am învățat cum să pregătească terenul, ce să planteze și cum să îngrijească de plantele în creștere. În curând au învățat avantajele asigurării produselor în felul acesta. Am realizat că Hristos S-a interesat în mod personal de bărbați și femei când a trăit pe acest pământ. El era un misionar medical oriunde mergea. Noi trebuie să umblăm peste tot făcând bine, chiar așa cum a făcut El. Suntem instruiți să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i vindecăm pe bolnavi și să-i mângâiem pe cei întristați. -- Ibid.

Economisind pentru a ajuta pe alții -- Noi trăim cu economie sub toate aspectele și studiem cu grijă felul în care să folosim fiecare ban…. Ne transformăm de multe ori hainele, cârpindu-le și lărgindu-le pentru a le putea purta mai mult, ca să putem asigura îmbrăcăminte pentru cei care sunt mai nevoiași. Unul din frații noștri din Ormondville, care este un tâmplar inteligent, nu a putut să meargă să fie botezat pentru că nu a avut haine de schimb. Când a fost în stare să obțină un costum ieftin, a fost cel mai recunoscător om pe care l-am văzut vreodată, deoarece atunci putea să participe la actul botezului. -- Letter 89a, 1894.

Material nou și durabil -- Unii din poporul nostru îmi spun: „Dă-ți hainele vechi la săraci și aceasta îi va ajuta.” Dacă-mi dau hainele pe care le cârpesc și le lărgesc, ei nu le-ar putea folosi la nimic. Eu cumpăr pentru ei material nou, tare și rezistent. Am vizitat fabricile unde se face pânză și am cumpărat un număr de bucăți rămase care poate au un defect, dar care pot fi cumpărate ieftin și care le vor prinde bine celor cărora le dăm. Eu îmi pot permite să port hainele vechi până când nu se mai pot repara. I-am cumpărat unchiului tău un material excelent pentru pantaloni și vestă și acum este asigurat cu îmbrăcăminte bună și respectabilă. Pe această cale pot aproviziona familiile cu mulți copii cu haine durabile, pe care părinții nu s-ar gândi să le cumpere pentru ei. -- Ibid.

Cumpărarea lemnului de la fermieri nevoiași -- Sărăcia este atât de răspândită în colonii, încât înfometarea îi privește în față pe mulți, iar cea mai ciudată parte a problemei este că fermierii par cu totul neajutorați în a inventa planuri prin care să-și folosească timpul și banii cu profit…. Noi cumpărăm lemne de Ia frații noștri care sunt fermieri și căutăm să le dăm de lucru fiilor și fiicelor lor. Avem nevoie însă de un fond caritabil mare din care să extragem pentru a păzi familiile de înfometare. Cei care au nevoie de ajutorul nostru nu sunt vagabonzi, ci sunt bărbați care în timpuri de prosperitate câștigau câte douăzeci și patruzeci de dolari pe săptămână…. Mi-am împărțit proviziile casei cu familii de felul acesta, mergând uneori câte unsprezece mile ca să le ușurez necesitățile. -- Letter 89a, 1894.

Cerere pentru un student nevoiaș -- Vrei să te interesezi, te rog, de fratele _____ cu privire la îmbrăcămintea care îi trebuie? Te rog să-i furnizezi ceea ce are nevoie și să treci cheltuielile în contul meu. El nu și-a primit valiza și mă tem că ar putea suferi din cauza lipsei schimburilor necesare. -- Letter 100, 1893.

Ajutarea unui pastor suferind -- Fratele și sora A. au muncit în Ormondville, la aproape o sută de mile de aici, cu rezultate bune…. L-am cunoscut la Napier și mi-a spus că eu am fost cea care l-a trimis la școală în Healdsburg, plătindu-i cheltuielile pentru a obține o educație. Am fost atât de recunoscătoare să văd rezultatul acestei investiții!

L-am trimis pe fratele A…. la institutul din St. Helena…. El este un mare suferind. Am alocat trei sute de dolari acestui caz, deși există multe cazuri unde este nevoie de fiecare dolar, dar sunt cu desăvârșire împăcată să-l ajut pe el. Este un caz în care cei care îl iubesc și se tem de Dumnezeu trebuie să-și arate compasiunea într-un mod tangibil și să țină minte că Hristos și-a identificat interesul cu omenirea suferindă. -- Letter 79 și 33, 1893.

Sora White făcând față problemelor de recesiune -- Cei din familia fratelui M. sunt lucrători harnici dacă ar avea numai de lucru. Nu vrem să-i vedem flămânzi, sau lipsiți de îmbrăcăminte sau descurajându-se. Ei sunt cumpărați cu sângele lui Hristos și au valoare în ochii lui Dumnezeu. Cât suntem în această țară vom continua să-i ajutăm pe săraci și suferinzi atât cât este posibil. Fratele M. are datorii la casă. I-am plătit eu dobânda pe trimestrul trecut, șapte lire, pentru care nu aștept nimic, dar nu aș vrea și nu aș putea să văd familia aruncată în stradă…. Ne rugăm cu toată stăruința ca Domnul să lucreze în favoarea acestei familii scumpe.

Noi suntem grozav de nedumeriți cu privire la înțelegerea datoriei noastre față de toți acești suferinzi. Atât de multe familii sunt fără serviciu și aceasta înseamnă lipsă, foame, suferință și apăsare. Eu nu văd altă cale decât să ajut aceste biete suflete în nevoia lor cea mare și voi face aceasta, dacă Domnul va vrea. și El vrea. Cuvântul Lui este sigur și nu poate cădea, nici nu poate fi schimbat de nici una din invențiile omenești pentru a a-l evita.

Trebuie să-i ajutăm pe nevoiași și apăsați ca să nu-i ia Satana din mâinile noastre și din rândurile noastre și să-i ducă în rândurile lui în timp ce se află sub puterea ispitei. -- Letter 42, 1894.

Cumpărături pentru nevoile săracilor -- Plec astăzi la Sydney la vânzările timpurii să cumpăr unele bunuri. Ei fac aceste vânzări ca să debaraseze magazinele de stocul vechi. Săracii din preajma noastră suferă din cauza lipsei de hrană și îmbrăcăminte, iar eu pot cumpăra la un preț avantajos de la aceste magazine. Noi economisim cât de mult posibil și este destulă nevoie de economie…. Există mulți săraci din familia credinței care sunt necăjiți din cauza lipsei de hrană și de îmbrăcăminte. Portofelele noastre abia dacă ajung să răspundă nevoilor celor pe care îi cunoaștem. Isus a spus: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut.” Cât de prețioase sunt pentru săraci aceste cuvinte de mângâiere! -- Letter 39, 1895.

Organizarea unei societăți Tabita -- Duminică a fost o zi aglomerată pentru noi. Am făcut planuri pentru cei foarte săraci și am pus în acțiune niște planuri care mă vor scuti pe mine și familia de a face tot ceea ce trebuie făcut. Sora C, o femeie vrednică, este în pat cu sciatică. Ea are un fiu de treisprezece ani și o mamă în vârstă, invalidă și fără nici un mijloc de întreținere. Mama primea ajutor de la fiul ei în plătirea chiriei pentru casă, dar, pe măsură ce timpurile au devenit mai grele, se pare că acesta este singurul lucru pe care mai sunt în stare să-l facă. De asemenea, avem pe fratele R. și soția lui cu patru copii neajutorați. El face tot ce poate mai bine în condiția lui pentru a-și întreține copiii nevinovați, dar sunt în lipsă tot timpul. Ei au doar foarte puține fructe. Trecem acum pe la membrii bisericii să vedem dacă ne pot oferi niște haine vechi pentru aceste familii nenorocite. Eu am cumpărat material bun, cu preț redus, pentru a-i compensa și i-am aprovizionat cu alimente.

Câțiva din familia noastră au ieșit ieri într-o expediție de caritate și au făcut un mic început…. Au fost adunate unele lucruri. Sunt opt familii pe care le-am ajutat cu tot ce am crezut necesar.

Societatea Tabita trebuie să se deschidă săptămâna aceasta ca să examineze și să remodeleze materialul vechi și nou pentru a-i ajuta pe săraci. Eu și membrii familiei mele am făcut multe donații în bani și îmbrăcăminte. Solicitarea noastră nu a fost mică. Nu trebuie să găsim noi cazurile; ne găsesc ele pe noi. Aceste lucruri vin în atenția noastră în mod forțat. Nu putem fi creștini și să trecem pe lângă ele spunând: „Încălziți-vă și îmbrăcați-vă,” fără să facem ceea ce le va încălzi și le va îmbrăca.

Domnul Isus spune: „Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi.” Ei sunt moștenirea dată nouă de Dumnezeu. -- Manuscript 4, 1895.

Asistarea cu hrană și îmbrăcăminte -- Familia noastră a trebuit să-i ajute pe săraci cu hrană și îmbrăcăminte, iar pe văduve și orfani, cu daruri în bani precum și cu hrană și îmbrăcăminte. Aceasta este parte a lucrării noastre ca și creștini și poate fi neglijată. Hristos spune: „Pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi,” și aceasta este o parte a viei Domnului care trebuie înțeleasă în mod literal. Sfintele Scripturi poruncesc misionarilor Domnului să facă binele sub toate aspectele. Citiți 2 Corinteni 9. Vedeți că lucrarea noastră nu este numai de a predica, ci, când vedem în lume oameni suferind, trebuie să ajutăm la împlinirea nevoilor lor temporale. Astfel vom fi instrumente în mâinile lui Dumnezeu….

Cei care s-au predat Domnului se vor înjuga cu Hristos și vor lucra în domeniile în care lucrează El, privind mereu la Isus pentru înțelepciune, judecată corectă și direcție de înaintare. Mulți aduc zelul și temperamentul lor natural în lucrarea de binefacere. Ei acționează din impuls: le dau celor cărora se gândesc să le dea, dar la alții, care sunt la fel de merituoși, privesc, ca preotul și levitul, fără vreun interes deosebit și trec înainte pe partea cealaltă, care este partea indiferenței și neglijării. Facerea de bine, sub toate aspectele, este poruncită în Sfintele Scripturi, dar este nevoie de prudență și chibzuire atentă pentru a ști cum să arătăm milă și cum să-i ajutăm pe cei cu adevărat în nevoie. Metoda profitabilă pentru amândouă părțile este de a-i ajuta să se ajute singuri. Deschideți-le căi în loc de a le da bani. Găsiți-le ceva de lucru. Manifestați înțelepciune și aveți grijă să folosiți banii astfel încât să le fie de cel mai mare ajutor săracilor Domnului, atât în prezent cât și în viitor. -- Letter 31b, 1895.

Lucru pentru familiile nevoiașe -- Aici existau mulți săraci și nevoiași. Bărbați care încercau să servească Domnului și să păzească poruncile Sale nu puteau asigura hrana pentru familiile lor și ne-au rugat să le dăm ceva de făcut. Noi i-am angajat și mâncau la masa noastră. Le-am dat salarii corespunzătoare până când familiile le-au fost hrănite și îmbrăcate confortabil. Apoi i-am lăsat să plece pentru a găsi de lucru în altă parte. Pe unii a trebuit să-i aprovizionăm cu câte un costum din hainele lui Willie, pentru a putea merge la adunare în Sabat. -- Letter 33, 1897.

Aprovizionarea cu lucru, cărți și îmbrăcăminte -- În această țară, cei care primesc adevărul sunt foarte săraci, iar în timpul iernii întreținerea familiei este o problemă grea pentru ei. De când am scris cele de mai sus, mi-a fost adusă o scrisoare de la … un om care a fost fabricant de trăsuri. El a fost în mare sărăcie acum doi ani și noi i-am dat de lucru. A fost obligat să-și lase familia, soția și cinci copii, în suburbiile orașului Sydney și să vină la Cooranbong, la vreo nouăzeci de mile depărtare, pentru a obține serviciu. Înainte de aceasta, el lucra în asociație cu fratele lui care, de asemenea, construia trăsuri.

Când a primit Sabatul și-a pierdut situația și a lucrat pentru salarii mici până când, în cele din urmă, nu a mai putut găsi de lucru. El este un om inteligent și rafinat, un instructor capabil la școala de Sabat și un creștin sincer. Noi l-am ținut atât cât am avut de lucru pentru el și când a plecat ne-a întrebat cu modestie dacă i-am putea da câteva cărți despre adevărul prezent, deoarece el nu avea nici una. Eu i-am dat cărți în valoare de vreo șase dolari. El ne-a mai întrebat dacă avem niște haine de aruncat pe care i le-am putea da, ca soția lui să le modifice pentru copii. I-am făcut rost de o cutie cu îmbrăcăminte pentru care el a fost foarte recunoscător. -- Letter 113, 1897.

După cum i-a fost arătat de Domnul -- De ce nu cercetați cazurile unor oameni ca fratele _____? El este un creștin în orice sens al cuvântului și un om pe care îl iubește Dumnezeu. Oameni ca el sunt scumpi în ochii Domnului. Eu îl cunosc bine.

M-am interesat personal de cazul lui…. Am căutat să-i anticipez nevoile și să nu-l pun niciodată în situația de a veni să ne roage să-i oferim de lucru. În timp ce eram în Cooranbong am încercat să dau un exemplu al felului în care ar trebui ajutați cei nevoiași. M-am străduit să lucrez în felul în care Domnul mi-a arătat. -- Letter 105, 1902.

O societate Tabita în casa sorei White -- Aseară am avut o societate Tabita în casa noastră. Lucrătoarele mele care mă ajută la pregătirea articolelor pentru reviste, care lucrează la gătit și la cusut, cinci la număr, au stat până la miezul nopții ca să croiască îmbrăcăminte. Au făcut trei perechi de pantaloni pentru copiii unei familii. Două mașini de cusut au lucrat până la miezul nopții. Cred că nu a existat vreodată un grup mai fericit de lucrători decât acele fete, aseară.

Am pregătit o legătură cu îmbrăcăminte pentru această familie și am crezut că aceasta era tot ceea ce puteam face. Sora C. este ocupată acum cu un serviciu de milostenie pentru această familie săracă și croiește îmbrăcăminte din materialul procurat. Mai sunt și alte familii de ajutat. Acum vine o altă cerere și trebuie să le asigurăm și acestora îmbrăcăminte de iarnă. Așa a fost mereu de când am venit în această țară. Cu siguranță că vom da curs cererii de a trimite o cutie cu haine acestor nevoiași. Eu vă spun aceste lucruri doar ca să știți că suntem înconjurați de sărăcie. Soția acestui pescar va fi botezată Sabatul viitor. Evanghelia le este predicată săracilor. Oamenii din această localitate au foarte puțin din bunurile acestei lumi. -- Letter 113, 1897.

Ajutarea bolnavilor și săracilor -- Bolnavii ne cheamă în ajutor și noi mergem. Sora McEnterfer, asistenta medicală care mă ajută, este chemată la distanțe de multe mile în jur pentru a prescrie și administra tratament. Ea a avut un succes minunat. Nu există nici un medic în Cooranbong, dar noi vom construi un spital sau un sanatoriu în curând, unde bolnavii să poată fi aduși și îngrijiți. În trecut i-am adus acasă la noi și i-am îngrijit, deoarece nu putem lăsa ființele omenești să sufere fără să facem ceva pentru ușurarea lor….

Nu luăm nici o plată pentru ceea ce facem, dar trebuie să avem un spital, ce va costa cât de puțin posibil, unde să putem avea unele înlesniri și facilități pentru îngrijirea bolnavilor.

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu și trebuie să fie și lucrarea noastră. Vrem să urmăm îndeaproape pe urmele Maestrului, la locul acesta descoperim oameni inteligenți, care altădată aveau poziții confortabile, dar sărăcia a venit asupra lor. Noi le găsim de lucru și le plătim ca să le ușurăm, în felul acesta, nevoile. Aceasta este exact lucrarea ce trebuie făcută pentru a vindeca atât bolile sufletului cât și ale trupului. Hristos este marele Vindecător al sufletului și al trupului.

Hristos a declarat: „Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi.” O, cum tânjesc să fac mai mult decât fac acum. Rugăciunea mea este ca Domnul să mă întărească pentru a fi în stare să fac tot ceea ce mi-a arătat El. Ieri a fost trimisă o cutie cu îmbrăcăminte la o familie săracă, dar inteligentă și harnică. Tatăl este un lucrător bun, având ca meserie construirea de trăsuri. El lucrează când poate găsi de lucru. Aceasta este a treia cutie cu haine pe care i-am trimis-o. Suflete vin la adevăr prin influența acestei familii, iar fratele Starr merge la Sydney ca să-i boteze pe câțiva care au fost convertiți la adevăr.

Doresc fierbinte să văd lucrarea avansând. Noi vom continua să trudim cu răbdare, iar Domnul va convinge și va converti. Nu-i putem neglija pe săraci. Hristos a fost sărac. El a cunoscut lipsa și sărăcia. Eu folosesc fiecare dolar pe care îl primesc pentru avansarea lucrării…. Vrem să lucrăm cât timp este ziuă, căci vine noaptea când nici un om nu mai poate lucra. -- Letter 111, 1898.

Lucrare medicală misionară în Cooranbong -- Sora Sara McEnterfer, împreună cu fratele James, fermierul meu, tocmai au plecat să-l viziteze pe fratele C, care locuiește la șase mile de aici, în pădure. Acest frate a îmbrățișat adevărul de când am venit noi la Cooranbong….

Acum ne-a sosit vestea că iubitul nostru frate s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. Domnul Pringle este singurul om din sat care știe ceva despre administrarea tratamentelor fără a folosi medicamente, dar cu șase săptămâni în urmă a fost chemat să-l îngrijească pe domnul B., care de asemenea s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. Domnul Pringle a stat cu el zi și noapte, iar acum s-a întors acasă, epuizat din cauza efortului. Așa că nu se poată depinde de el să-l îngrijească pe fratele C.

Sara și fratele J. au plecat să vadă care este situația. Dacă fratele C. poate fi mișcat, trebuie să fie adus aproape de noi, chiar dacă va fi cărat cu targa. Nu-l putem lăsa să zacă acolo și să moară, lăsându-și soția și copiii la mila oricui își va face milă de ei….

21 martie -- Sara tocmai s-a întors cu vestea bună că fratele C. se simte mult mai bine. El a fost afectat, dar domnul Pringle, care a reușit să-l viziteze, a descoperit că el este un pacient foarte diferit de domnul B. Fratele C. este un reformator al sănătății, iar când i-a fost administrat tratament viguros, febra a fost ținută sub control. El este slăbit, dar nu stă în pat, este îmbrăcat, voios și fericit în Domnul. Sara spune că porumbul pe care îl crește el va ajuta în mare măsură la întreținerea familiei. Ei au o moară manuală și macină acest porumb de multe ori până obțin o faină fină pe care o folosesc la făcut pâine, deoarece nu au bani să cumpere făină fină. Le vom trimite niște faină. Acest lucru a fost făcut în câteva cazuri. Noi doar i-am ajutat pe oameni să se ajute singuri.

Fratele C. este tipul de om care nu-și permite să depindă de nimeni, dacă este sănătos. Dar omul care a cumpărat barca lui nu i-a plătit nimic pentru că nu a putut. W. C. White a văzut nevoia fratelui C, a împrumutat opt lire de la fierarul nostru și i-a dat lui cu împrumut ca să poată începe din nou. Toți sunt încântați și mai mult decât uimiți când văd ce început a făcut fratele C. Vreo doisprezece acri de teren au fost curățiți și semănați cu porumb dulce, [care se folosește când bobul este în lapte n.t.] și porumb obișnuit [pentru făină n.t.]. Ei vor consuma porumbul dulce și vor vinde porumbul obișnuit. Zarzavaturile care au crescut ajută foarte mult la întreținerea familiei. Băieții lucrează cu tatăl lor ca mici fermieri. Ei sunt atât de serioși și plini de zel, încât este amuzant să-i vezi cât de fericiți sunt la lucrul lor. Ei nu se asociază cu mulți în afara legăturilor propriei lor familii, dar aceasta este cea mai bună școală în care pot fi. -- Letter 48, 1899.

Prima atenție membrilor nevoiași ai bisericii -- Există familii care și-au pierdut situația pe care au avut-o timp de douăzeci de ani. Un om și soția lui au mulți copii de care avem grijă. Eu am plătit cheltuielile școlare pentru patru copii din această familie. Vedem multe cazuri pe care trebuie să le ajutăm. Cei pe care i-am ajutat sunt oameni excelenți. Ei au familii numeroase, dar sunt săracii Domnului. Un om era rotar, făcea trăsuri și dulapuri și era un domn de calitate superioară în ochii lui Dumnezeu care citește inimile tuturor. Timp de trei ani de zile, i-am asigurat acestei familii îmbrăcăminte din familia noastră. I-am mutat la Cooranbong. Am sperat să-i ajutăm să obțină o casă iarna aceasta. I-am lăsat să stea în cortul meu. I-au pus un acoperiș de fier și au locuit în el un an. Toți îl iubesc pe acest om, pe soția și copiii lui. Trebuie să-i ajutăm. Au un tată și o mamă pe care trebuie să îi întrețină. Trei familii de felul acesta se află pe proprietatea școlii. O, dacă măcar am avea bani să-i ajutăm să construiască o casă de lemn ieftină ce fericiți ar fi! Eu folosesc fiecare ban pe care îl am în această lucrare de ajutorare. Dar cu fac deosebire între cei pe care îi ajut. Nu-mi este indiferent dacă sunt săracii Domnului suferinzi, care păzesc poruncile Lui și în consecință își pierd situația sau dacă este un blasfemiator care calcă în picioare poruncile lui Dumnezeu. și Dumnezeu privește deosebirea. Noi ar trebui să-i facem pe acești bărbați și femei împreună lucrători cu Dumnezeu. -- Letter 45, 1900.

„I-am ajutat pe toți câți am putut” -- În Australia am încercat să facem tot ce am putut în această direcție. Ne-am stabilit în Cooranbong și acolo i-am ajutat pe bolnavi și suferinzi cât am putut, deoarece oamenii trebuiau să trimită după doctor la o distanță de douăzeci și cinci de mile și să-i plătească douăzeci și cinci de dolari. Văzând că noi înțelegeam ceva cu privire la boală, ei își aduceau bolnavii la noi și îi îngrijeam. Astfel am îndepărtat cu totul prejudecata în locul acela….

Lucrarea misionară medicală este lucrarea de pionierat. Ea trebuie asociată cu slujirea Evangheliei. Ea este Evanghelia pusă în practică, Evanghelia îndeplinită. Am fost atât de mâhnită să văd că poporul nostru nu s-a apucat de această lucrare așa cum ar fi trebuit….

Tot cerul este interesat de lucrarea de alinare a omenirii suferinde. Satana își încordează toate puterile ca să obțină controlul asupra sufletelor și trupurilor oamenilor. El încearcă să-i lege la roțile carului său. Mi se întristează inima când privesc la bisericile noastre care ar trebui să fie conectate în inimă, în suflet și în practică cu lucrarea misionară medicală. -- The General Conference Bulletin, 12 aprilie, 1901.

Sora White a manifestat sentimente de simpatie întreaga viață

Împreună simțire cu văduva președintelui McKinley -- După ora două dimineața nu mai pot dormi. Adeseori mă trezesc la ora unu noaptea, cu inima plină de compasiune duioasă față de soția președintelui McKinley, rămasă văduvă. Unul este luat și altul lăsat. Cel tare asupra căruia își manifesta toată afecțiunea, nu mai este. În timp ce era sănătos, îndeplinindu-și datoriile poziției sale, o mână aparent prietenoasă i-a fost întinsă, pe care președintele McKinley a fost gata s-o apuce. Mâna acelui Iuda ținea un pistol și l-a împușcat pe președinte. În mijlocul scenelor de bucurie și ale unei vieți plăcute au venit tristețea, supărarea, suferința și durerea. Cum a putut el să facă acest lucru teribil și criminal?

Inima mea este plină de simpatie pentru cea care a rămas. Există mii de persoane care ar dori să spună cuvinte ca să aline, dacă este posibil, inima zdrobită, dar ei nu înțeleg cât de slabe sunt cuvintele în a o mângâia pe cea văduvită care, în slăbiciunea ei, a găsit întotdeauna în soțul ei o inimă plină de gingășie, compasiune și iubire. Brațul omenesc tare, pe care se sprijinea soția slabă și suferindă, nu mai este.

Nu doresc ca sora noastră să aibă mai puțin regret și mai puțină iubire pentru soțul credincios, ci ca ea să privească acum la Prietenul ei cel mai bun, a cărui iubire a fost exprimată față de ea pe tot parcursul vieții ei. Eu i-aș spune cuvintele din Isaia 61:1-3: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți. El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe cei întristați; să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți «terebinți ai neprihănirii», «un sad al Domnului», ca să slujească spre slava Lui.” -- Jurnal, 1901.

Slujirea veteranilor de război în vârstă -- Odată aveam părți din cărți și câteva volume complete Sabbath Readings, depozitate undeva în Battle Creek. Te rog spune-i fratelui Amadon să caute cu sârguință aceste lucruri și să mi le trimită.

Noi putem folosi volume mici de Sabbath Readings și alte lucrări în mod avantajos în căminele de orfani și în multe alte locuri unde aceste cărți mici vor fi mult apreciate. Am putea folosi unele din ele la Căminul -- Soldaților din Yountville unde sute de soldați în vârstă sunt aprovizionați cu cele necesare, în clădiri mari ale guvernului. Noi le dăm acestor bărbați orice atenție posibilă. La fiecare două Sabate, un grup de la sanatoriu și din bisericile din St. Helena îi vizitează, le cântă cântări religioase și vorbește cu ei. Ei sunt interesați de aceste întruniri și par încântați de tot ce fac ai noștri pentru ei.

Noi trimitem reviste acestor soldați și am plasat în biblioteca lor copii ale lucrărilor mele, Parabolele Domnului Hristos și alte cărți de-ale mele mai mari. Mulți dintre acești bărbați sunt inteligenți. Frații și surorile noastre lucrează câmpul acesta și sperăm să facem mult mai mult pentru soldați decât am făcut până acum. Uneori li se prezintă o predică scurtă, cu tâlc și bazată pe Biblie, iar ei ascultă cu interes intens. Cântările creștine, rugăciunea scurtă, predica bună, luate împreună, par a fi exact ceea ce îi interesează pe acești oameni în vârstă. Ei spun: „Niciodată nu s-a făcut o asemenea lucrare pentru noi!”.

Dorim să continuăm a circula cărți și reviste printre soldați. Te rog să ne ajuți cât poți în sensul acesta, adunând ceva de citit pentru ei -- cărți și reviste pline cu adevărul Bibliei. -- Letter 96, 1903. O scrisoare către copii fără tată, San Jose, California, 29 iunie, 1905.

Dragi copii, Trebuie să vă scriu câteva rânduri. Dorim să putem păși în casa voastră, să plângem cu voi și să îngenunchem cu voi în rugăciune. Vrea fiecare din voi să-L caute pe Domnul și să-I servească Lui? Voi puteți să fiți o mare binecuvântare pentru mama voastră dacă nu veți face nimic din ceea ce i-ar putea aduce întristare inimii. Domnul Isus vă va primi dacă vă veți preda inimile Lui. Faceți tot ce este posibil ca să-i ușurați orice povară și grijă mamei voastre.

Domnul a promis să fie un Tată pentru cei fără tată. Dacă îi veți preda inimile voastre, el vă va da putere să deveniți fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dacă cei mai mari o vor ușura pe mama purtând atâtea poveri cât este posibil și-i vor trata pe copiii mai mici cu bunătate, învățându-i să facă ce este bine și să nu o facă pe mama să se îngrijoreze, Domnul îi va binecuvânta foarte mult.

Predați-vă inimile Mântuitorului iubitor și faceți numai ceea ce este plăcut înaintea Lui. Nu faceți nimic s-o întristați pe mama voastră. Amintiți-vă că Domnul vă iubește și că fiecare din voi poate deveni un membru al familiei lui Dumnezeu. Dacă sunteți credincioși aici, când El va veni pe norii cerului vă veți întâlni cu tatăl vostru și veți fi o familie unită. Cu dragoste, Ellen G. White. Letter 165, 1905.